Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
EVOLUTIONISMUL
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

m4t20tv
1. INTRODUCERE
Inainte de a discuta despre teoria evolutiei speciilor sa definim cateva din notiunile cu care ne vom
intalni in continuare.
Specia este o comunitate de vietuitoare care se pot
incrucisa intre ele si care sunt izolate reproductiv de alte comunitati similare. Indivizii care alcatuiesc o specie se pot incrucisa sexuat nelimitat intre ei, in timp ce indivizii apartinand unor specii diferite nu se pot
incrucisa sexuat sau, in rarele cazuri in care se
incruciseaza, hibrizii sunt sterili (cum este de exemplu catarul, care este un hibrid intre cal si magar). Speciile se diferentiaza intre ele prin anumite caracteristici anatomo-morfologice, fiziologice, comportamentale si biochimice, precum si prin particularitati ecologice.
Rasele sau subspeciile sunt subdiviziuni ale speciilor si grupeaza indivizi din aceeasi specie care au anumite caractere distincte, rezultate ale selectiei naturale sau ale selectiei artificiale (efectuate de om).
Indivizii din aceeasi specie dar din rase diferite se pot
incrucisa sexuat intre ei, iar descendentii sunt fertili.
Populaþiile sunt subdiviziuni ale raselor, care grupeaza indivizi inruditi care au un fond comun de gene (genofond).
Pe baza unor asemanari anatomo-morfologice si fiziologice, speciile au fost grupate in categorii taxonomice mai mari (genuri, familii etc.). Aceste
impartiri sunt conventionale.
Asa cum am vazut, indivizii apartinand aceleiasi specii dar de rase sau populatii diferite se pot incrucisa sexuat intre ei, dand nastere la urmasi fertili. Prin astfel de incrucisari sau prin mutatii genetice este posibil ca, pornind de la populatii si rase existente, sa apara populatii si rase noi de plante si animale. Vedem, deci, ca la nivelul raselor si al populatiilor are loc un proces evolutiv, numit microevoluþie.
Unii biologi s-au gandit ca, prin extensie, un fenomen evolutiv similar ar putea avea loc si la nivelul speciilor.


Acest fenomen ipotetic a fost numit macroevoluþie si, cu ajutorul lui, s-a incercat sa se explice originea speciilor de plante si animale.
Primul care a reusit sa formuleze o teorie cat de cat
inchegata privind evolutia speciilor a fost Ch. Darwin, ideile sale fiind ulterior continuate si dezvoltate de alti cercetatori.
Aceasta teorie a fost numita teoria evoluþiei speciilor sau, mai scurt, evoluþionism.
Evolutionismul vine in contradictie cu creationismul, care afirma ca speciile de plante si animale au fost create de Dumnezeu.
In cele ce urmeaza, vom analiza mai pe larg aceste teorii.
2. ORIGINEA VIETII
Unul din primele puncte ale disputei dintre evolutionism si creationism este cel referitor la originea vietii. Creationistii sustin ca viata a fost creata de
Dumnezeu, in timp ce evolutionistii sustin ca materia ne-vie s-ar fi organizat in mod spontan si ar fi dat nastere vietii (teorie care a primit numele de generaþie spontanee).
Mai exista si unii autori, relativ putin numerosi, care sustin o teorie hibrida: primul organism viu a fost creat de Dumnezeu iar celelalte au luat nastere din acesta prin evolutie.
Sa incercam sa analizam in continuare posibilitatea generatiei spontanee.
In mod evident, in conditiile actuale, materia nevie nu se organizeaza spontan pentru a da nastere la organisme vii. Evolutionistii sustin, insa, ca atmosfera primitiva si oceanul primordial ar fi avut o alta compozitie chimica, mai favorabila aparitiei vietii.
Aceasta este o simpla ipoteza care nu poate fi demonstrata, dar sa presupunem ca ar fi adevarata. Ca urmare a acestui fapt s-ar fi format prin sinteza chimica, mai intai o “supa organica” in ocean, dupa care, substantele din aceasta “supa” s-ar fi autoorganizat treptat pentru a da nastere vietii, mai intai in forme acelulare (virusuri), iar apoi in formele celulare.
In unele experiente de laborator, in conditii total diferite de cele pe care le intalnim astazi in natura, dar despre care se afirma ca ar fi identice cu cele din atmosfera primara, cercetatorii au reusit sa sintetizeze unele substante organice, printre care cel mai cunoscut exemplu il constituie aminoacizii. Evolutionistii considera acest fapt ca pe o dovada a posibilitatii generatiei spontanee. Ei “uita” insa sa precizeze cateva “mici detalii”. Le vom preciza noi: a) Aminoacizii obtinuti prin sinteza chimica nu sunt identici cu cei din organismele vii. Sa fim mai expliciti: aminoacizii sunt substante optic active si pot avea doua forme -; levogira si dextrogira. Aminoacizii obþinuþi prin sinteza chimica se prezinta sub forma unui amestec de 50% aminoacizi levogiri ºi 50% aminoacizi dextrogiri. Tinand cont de faptul ca nu exista nici un mecanism natural de separare a acestui amestec
(exceptand reactiile enzimatice din organismele vii deja formate), rezulta ca, daca viata ar fi aparut dintr-un astfel de amestec, ar trebui ca aminoacizii din organismele vii sa fie si ei 50% levogiri si 50% dextrogiri, numai ca toþi aminoacizii din organismele vii sunt levogiri. b) Aminoacizii sunt totusi molecule relativ simple, care reprezinta doar caramizi de constructie pentru alte molecule mai complexe (proteinele), iar intr-un mediu acvatic (cum se presupune ca era si oceanul primordial), reactia de polimerizare a aminoacizilor este defavorizata, astfel incat nu numai ca acestia nu au tendinta de a se autoasambla ci, dimpotriva, proteinele au tendinta naturala de a se descompune. Rezulta ca nu putem explica astfel originea moleculelor proteice complexe si nici aparitia ipoteticei “supe organice”. In organismele vii sinteza proteinelor are loc cu consum de energie, prin mecanisme biochimice complexe (care au fost expuse in Partea I a cartii). c) In ceea ce priveste virusurile, denumirea de
“forme de viata acelulare” este improprie intrucat acestea nu poseda metabolism propriu si nu se autoreproduc. In plus, ele nu puteau sa apara inaintea celorlalte vietuitoare, deoarece multiplicarea lor nu poate avea loc decat intr-o celula-gazda, nu si intr-un mediu abiotic. d) Chiar si cele mai simple organisme vii
(bacteriile) sunt totusi extrem de complexe, posedand, printre altele, un genom complex si un set de cel putin cateva mii de enzime, fiecare dintre ele fiind implicata
intr-o anumita reactie biochimica, iar aceste reactii sunt dependente unele de altele, astfel incat lipsa uneia din ele poate afecta grav organismul, putand provoca chiar moartea acestuia. Rezulta, deci, ca aceste sisteme nu puteau sa apara pe rand, ci trebuia sa apara direct o celula gata formata.
Pentru a raspunde acestor obiectii, majoritatea evolutionistilor invoca ideea ca acest lucru ar fi totusi realizabil prin legaturi intamplatoare care ar fi aparut in decursul miliardelor de ani care s-ar fi scurs de la formarea Pamantului pana la aparitia vietii. Insa, calculele de fizica statistica arata ca probabilitatea unui asemenea eveniment este neglijabila, chiar daca am presupune ca varsta Pamantului ar fi de sute de miliarde de ani, in timp ce, chiar si cele mai generoase evaluari cu privire la aceasta varsta nu depasesc 4 miliarde de ani.
Intrucat calculele de fizica statistica sunt complexe si, daca le-as expune in detaliu, as risca sa nu pot fi
inteles, voi recurge la o analogie: un ceas are o structura cu mult mai simpla decat o celula vie si, totusi, nimeni nu a vazut vreodata o bucata de metal care sa se transforme de la sine intr-un ceas, indiferent cat de mult timp ar trece, deci nici materia ne-vie nu poate de la sine sa dea nastere vietii.
Din exemplul cu ceasul mai vedem un lucru: metalul nu se transforma singur in ceas dar, daca intervine un ceasornicar, acest lucru devine posibil.
Deci, si in cazul aparitiei vietii avem nevoie de un
“Ceasornicar” numai ca, data fiind complexitatea organismelor vii, Acesta trebuie sa fie cu mult mai inteligent decat omul si, in acelasi timp, sa fie capabil sa intervina la nivel molecular pentru a organiza sistemele biochimice celulare.
Fizicianul E. Schrodinger a demonstrat chiar ca, din punct de vedere termodinamic nici macar mentinerea vietii nu ar fi posibila daca nu admitem si existenta unui principiu universal ordonator de natura spirituala (el se pronunta pentru o divinitate impersonala, ca in religiile extrem orientale, dar modul deosebit de inteligent al organizarii lumii pare sa sugereze mai degraba existenta unui Dumnezeu personal).
In fata acestor obiectii, reactia evolutionistilor este variata.
Unii dintre ei, respingand aprioric orice interventie divina, afirma ca, din moment ce viata exista, rezulta ca ea trebuie sa fi aparut din materia ne-vie prin generatie spontanee si, deci, calculele celor care sustin altceva ar fi gresite. Orice s-ar spune, o asemenea atitudine numai stiintifica nu este.
Altii, vazand ca nu reusesc sa explice aparitia vietii pe pamant prin teoria expusa mai sus, cauta sa rezolve problema afirmand ca viata a fost adusa pe Pamant
(intr-un fel sau altul) de pe o alta planeta. Acest lucru nu a fost, insa, demonstrat si, in plus, nu rezolva problema deoarece, ori aici, ori pe alta planeta, tot nu pot explica in ce mod materia ne-vie ar fi putut da nastere vietii.
O alta categorie, sunt evolutionistii care recunosc ca, cel putin pentru formarea primului organism viu, este necesara interventia divina. Acestia sunt mai putin numerosi, deoarece oamenii care cred cu adevarat in existenta lui Dumnezeu, nu accepta evolutionismul, acesta nefiind in concordanta cu ceea ce afirma
Revelatia Dumnezeiasca despre facerea lumii.
Sa vedem in continuare cam ce se intampla cu un organism viu, deja aparut.
3. UNIVERSALITATEA CODULUI
GENETIC
Asa cum am precizat in prima parte a acestei carti, toate organismele vii poseda un genom, iar informatia cuprinsa in acesta este descifrata cu ajutorul unui cod genetic. Acest cod genetic este universal, adica la toate vietuitoarele, de la cele mai simple pana la cele mai complexe (cu cateva mici exceptii nesemnificative), aceeasi secventa de trei baze azotate codifica acelasi aminoacid.
Atat evolutionistii cat si creationistii considera acest fapt ca pe o dovada a originii comune a tuturor vietuitoarelor de pe Pamant. Numai ca, atunci cand ajung sa precizeze care ar fi aceasta origine comuna, nu mai sunt de acord: evolutionistii sustin ca toate vietuitoarele au evoluat dintr-un singur organism initial,
in timp ce creationistii sustin ca toate vietuitoarele au fost create de un Dumnezeu unic. Sa analizam pe rand cele doua pozitii.


Sa presupunem ca vietuitoarele ar fi evoluat toate din acelasi organism initial. In acest caz se pun cateva probleme legate de universalitatea codului genetic.
Prima dintre ele se refera la originea acestui cod.
Teoria oficiala sustine ca insusi codul actual ar fi aparut prin evolutie dintr-o varianta mai simpla (cu doua baze azotate la un aminoacid). Lasand la o parte faptul ca nu exista nici un vietuitor cu un astfel de cod si nu avem nici o dovada ca ar fi existat vreodata, se pune o alta
intrebare: daca intr-adevar codul ar fi evoluat, cum se explica faptul ca astazi toate vietuitoarele au acelasi cod, tinand cont de faptul ca orice modificare a lui s-ar fi transmis numai la urmasii organismului la care ar fi aparut modificarea, iar la celelalte vietuitoare nu?
Sa presupunem acum ca intr-un fel sau altul s-a ajuns totusi la un organism care poseda codul genetic actual. Daca toate vietuitoarele ar fi evoluat din acesta, ar fi inexplicabil faptul ca toate celelalte gene s-au modificat in timp, dand nastere la intreaga diversitate a lumii vii pe care o cunoastem astazi, numai genele care contin informatia referitoare la codul genetic au ramas nemodificate.
Vedem, deci, ca universalitatea codului genetic nu poate fi invocata ca o proba in favoarea evolutionismului.
In schimb, acceptand pozitia creationista, toate aceste probleme sunt rezolvate: Dumnezeu a folosit acelasi cod genetic tocmai pentru ca noi sa ne putem da seama ca toate vietuitoarele au acelasi Creator.
4. EVOLUTIA LA MICROORGANISME
In fata constatarii ca in zilele noastre nu vedem specii de plante sau de animale care sa se transforme din unele in altele, evolutionistii aduc argumentul ca evolutia are loc treptat, intr-un numar mare de generatii si de aceea nu poate fi perceputa in mod normal. Numai ca, acest argument nu poate fi invocat in cazul microorganismelor, deoarece acestea au o durata foarte mica a ciclului de reproductie (in unele cazuri chiar 20 de minute) si, de aceea, un numar mare de generatii poate fi obtinut intr-un timp relativ scurt. Astfel, intr-o zi putem obtine 72 de generatii, intr-o luna 2160 de generatii, intr-un an 26 000 de generatii, iar in 100 de ani 2,6 milioane de generatii. In cei peste 100 de ani de cand se fac studii sistematice in domeniul microbiologiei s-au observat unele modificari de caractere ale unor tulpini (populatii) de microorganisme dar, desi numarul generatiilor care s-au succedat este astronomic, speciile s-au “incapatanat” sa ramana aceleasi si chiar s-a observat ca tulpinile cu caractere mai deosebite (cum ar fi tulpinile inalt producatoare ale unui anumit metabolit), obtinute prin selectie artificiala, dupa un numar de generatii “se salbaticesc”, adica revin la tipul initial. Mai mult, tratatele de medicina scrise cu mii de ani in urma descriu aceleasi boli infectioase ca si
in zilele noastre, ceea ce ne duce cu gandul la faptul ca si atunci existau aceleasi specii de microbi. Vedem, deci, ca in ciuda teoriilor evolutioniste, speciile de microorganisme sunt deosebit de stabile.
5. ORIGINEA EUCARIOTELOR
Incercand sa explice originea eucariotelor, evolutionistii sustin ca acestea ar fi aparut prin contopirea mai multor celule procariote. In acest fel s-ar explica, spun ei, existenta mai multor cromozomi in aceeasi celula. In ceea ce priveste mitocondriile, acestea ar fi niste celule procariote care au ajuns sa traiasca in simbioza cu celula gazda.
Numai ca, nucleul celulelor eucariote prezinta anumite particularitati care il deosebesc net de procariote:
- nucleul eucariotelor are membrana nucleara, iar al procariotelor nu;
- cromozomii la eucariote sunt mai mari decat la procariote si au o structura diferita, mult mai complexa decat cea a cromozomului unic de la procariote;
- existenta intronilor in genele eucariote si lipsa lor la procariote;
- diferentele care exista intre diviziunea simpla a procariotelor pe de o parte si intre mitoza si meioza de la eucariote pe de alta parte;
- modul diferit in care se realizeaza reglajul genetic etc.
Vedem ca eucariotele difera calitativ de procariote, deci sunt altceva decat o simpla contopire de celule procariote.
In ceea ce priveste mitocondriile, diferentele care exista intre codul genetic universal si cel mitocondrial demonstreaza ca acestea nu sunt niste celule procariote, iar interdependenta profunda dintre metabolismul celulei eucariote si cel mitocondrial arata ca aici nu e vorba de o simpla simbioza, ci de organite celulare care fac parte integranta din celula eucariota. Vedem asadar ca nici din acest punct de vedere teoria evolutionista nu este credibila.
Un alt aspect legat de eucariote il constituie existenta organismelor pluricelulare cu organizare complexa. Acestea au un numar foarte mare de celule
(de ordinul sutelor de miliarde) care poseda toate acelasi genom dar, in fiecare celula sunt active numai o parte din gene, in functie de rolul pe care trebuie sa il
indeplineasca acea celula. Desi fiecare celula in parte are propriul sau metabolism, intre ele exista o coordonare perfecta, astfel incat fiecare dintre ele
indeplineste un rol precis si toate aceste celule
impreuna formeaza un singur organism. In plus, in timpul vietii unui astfel de organism, multe din celulele componente mor si sunt inlocuite de alte celule tinere fara ca acest fenomen sa afecteze integritatea si functionalitatea organismului. Este inimaginabil ca toate aceste sisteme, atat de complexe si in acelasi timp atat de armonioase, sa fi luat nastere “intamplator” prin interventia unor forte oarbe ale naturii. Mai mentionam un amanunt: daca speciile de eucariote ar fi evoluat unele din altele, de la simplu la complex, ar fi trebuit ca numarul cromozomilor la fiecare specie sa fie mai mare sau mai mic, in functie de gradul de complexitate al organismului dar, in realitate s-a observat ca nu exista nici o corelatie intre numarul de cromozomi si nivelul de complexitate al organismelor.
6. FINALITATEA
Un argument puternic impotriva evolutionismului
il constituie cel al finalitatii. La toate organismele vii se observa ca fiecare parte a organismului (de la formatiunile subcelulare, la tesuturi si organe) a fost astfel conceputa incat sa poata indeplini o functie bine definita in cadrul ansamblului organismului si, mai mult, are exact structura care ii permite sa isi
indeplineasca functia cat mai bine. La un nivel mai mare, se poate observa ca inclusiv intre speciile diferite de plante si animale care ocupa un anumit teritoriu exista un echilibru, o armonie, fiecare din specii contri buind direct sau indirect la mentinerea vietii celorlalte.
Observatiile mentionate ne conduc la ideea ca aceste sisteme au fost proiectate special pentru a indeplini functia pe care o are fiecare in parte, ceea ce exclude aparitia lor sub actiunea unor forte intamplatoare. Acest argument a fost scos in evidenta mai ales de savantul roman Nicolae Paulescu (descoperitorul insulinei).
Impotriva acestui argument, evolutionistii au ripostat cu doua contra-argumente: organele rudimentare si organele atavice. Sa le analizam pe rand. a) Organele rudimentare. Acestea sunt organe care apar in faza embrionara sau in faza de crestere a organismului, iar la maturitate dispar sau degenereaza
(cum ar fi timusul si epifiza). De aici evolutionistii au tras concluzia ca aceste organe ar fi nefolositoare si existenta lor nu ar putea fi explicata decat daca presupunem ca acestea ar fi niste ramasite din stadiile anterioare ale evolutiei speciei respective. La o analiza mai atenta se constata totusi ca aceste organe sunt nefolositoare numai in faza adulta, pe cand in timpul cresterii au un rol important in organism, iar faptul ca apar numai atunci cand este nevoie de ele iar apoi dispar nu face decat sa confirme existenta finalitatii si sa contrazica teoria evolutionista, deoarece daca aceste organe ar fi ramase de la specii anterioare atunci nu ar disparea la maturitate. b) Organele atavice. Spre deosebire de organele rudimentare care exista la toti indivizii, organele atavice apar numai uneori, constituind niste anomalii sau monstruozitati. Din faptul ca unele din aceste malformatii existente la om, de exemplu, prezinta asemanari cu structuri sau organe existente la unele animale, evolutionistii trag concluzia ca omul descinde din animalele respective si ca, data fiind inutilitatea acestor organe la om, ele ar fi si o proba impotriva finalitatii. Ei “uita” insa sa precizeze ca intre malformatii exista si foarte multe care nu prezinta nici o asemanare cu vre-o structura existenta la animale. In plus, dintr-o asemanare exterioara a unor organe sau tesuturi, nu rezulta in mod logic faptul ca omul ar descinde din animalul respectiv (cu atat mai mult cu cat unele malformatii se aseamana cu animale pe care nici evolutionistii nu le considera stramosi ai omului). In ceea ce priveste finalitatea, organele atavice nu dovedesc nimic, deoarece reprezinta stari patologice.



Unii evolutionisti, data fiind evidenta faptului ca toate vietuitoarele poseda exact acele organe care le sunt necesare in mediul in care traiesc, accepta intr-o oarecare masura ideea de finalitate, numai ca “pun carul inaintea boilor” afirmand ca “functia creeaza organul”. Dar aceasta afirmatie nu este nici logica (cum ar putea exista, de exemplu, functia vederii inainte de aparitia ochilor?) si vine in contradictie cu observatiile experimentale care arata ca in timpul dezvoltarii unui organism, organele incep sa se formeze cu mult inainte de a indeplini vreo functie (de exemplu, copilul nou nascut are deja picioare, dar abia mai tarziu invata sa mearga). Asadar nu functia creeaza organul, ci organul a fost proiectat pentru a indeplini o anumita functie, proiectul anticipand functia care urmeaza sa fie
indeplinita.
7. FOSILELE
Unul din argumentele invocate cel mai des de evolutionisti in favoarea teoriei lor este cel al fosilelor.
De la inceput trebuie sa precizam, insa, ca paleontologia (disciplina care se ocupa cu studiul fosilelor) detine tristul record de a fi ramura stiintei care a inregistrat cel mai mare numar de falsuri, ceea ce arunca o umbra de indoiala asupra argumentelor de acest fel. Vom incerca totusi sa analizam acele date a caror falsitate nu a fost inca dovedita.
S-a observat ca in diferite straturi ale pamantului se gasesc urme fosile de la vietuitoare diferite si ca straturile mai adanci contin de obicei organisme cu o organizare mai simpla. Ordinea aparitiei vietuitoarelor
in straturile geologice ar fi, in linii mari, urmatoarea: microorganisme, nevertebrate marine si alge, pesti, plante de uscat, amfibieni, reptile, mamifere si pasari.
Urmele de locuire umana apar numai in straturile cele mai superficiale. Cele expuse pana aici sunt fapte.
S-a presupus ca straturile mai adanci sunt mai vechi (dar in privinta varstei concrete a fiecarui strat savantii sunt inca departe de a se fi pus de acord). Desi nu poate fi demonstrata practic, aceasta presupunere este totusi plauzibila.
Evolutionistii sustin, insa, ca vietuitoarele diferite care au trait in epoci diferite au aparut prin evolutie unele din altele. Numai ca, din punct de vedere logic, faptul ca doua specii apar in straturi geologice succesive nu implica in mod necesar faptul ca aceste doua specii ar fi luat nastere una din alta. De exemplu, daca am face sapaturi pe teritoriul actual al orasului
Bucuresti, am constata ca in straturile mai vechi gasim urme de lupi, iar in cele mai noi am gasi urme de caini si acest lucru nu inseamna ca lupii s-au transformat in caini, ci doar ca locul lupilor a fost ocupat de caini.
In plus, cercetarile de pana acum, arata ca speciile apar brusc in straturile geologice, fiind bine definite si
in cursul existentei lor cunosc numai modificari neesentiale (cum ar fi adancirea striatiilor de pe cochilia unei scoici), iar intre doua specii asemanatoare care se succed in timp nu exista verigi intermediare (de exemplu, nu s-a descoperit nici o fosila de animal care sa aiba gatul de o lungime cat jumatate din gatul girafei, desi o astfel de fosila, daca ar fi existat, ar fi sarit in ochi chiar si unui nespecialist si nici alte asemenea forme intermediare intre specii diferite). Si chiar daca s-ar descoperi vreodata o asemenea “veriga”, aceasta nu ar dovedi decat succesiunea temporala, nu si filiatia speciilor respective.
Exista totusi o fosila care a facut sa curga multa cerneala si despre care evolutionistii afirma ca le-ar confirma teoria. Fosila consta dintr-un fragment de roca sedimentara in care se afla imprimata urma unui animal care seamana cu o reptila dar, in acelasi timp, are aripi cu pene ca de pasare. Fosila a fost numita
Archaeopteryx. Presupunand ca fosila este autentica
(desi exista si voci care contesta acest lucru) sa vedem ce dovedeste ea. De la inceput trebuie sa precizam ca in toate sursele bibliografice pe care le-am studiat am gasit descris un singur exemplar fosil al acestui vietuitor, iar un exemplar izolat nu este o specie (vedem si astazi nascandu-se creaturi monstruoase care prezinta caractere diferite fata de specia din care descind, dar acestea nu ajung sa constituie o specie, intrucat in putinele cazuri in care sunt viabile, ele sunt izolate reproductiv tocmai datorita monstruozitatii lor), deci ar trebui sa avem un numar mai mare de fosile pentru a putea afirma ca am descoperit o specie noua.
Presupunand totusi ca a existat aceasta specie, ea nu este o veriga intermediara intre doua specii, ci numai o specie care nu poate fi incadrata in nici una din categoriile cunoscute de noi (reptile, pasari etc.). Acest lucru nu ar constitui o noutate, intrucat chiar si in zilele noastre exista asemenea specii (cel mai cunoscut exemplu este ornitorincul) ceea ce dovedeste numai faptul ca natura este, totusi, mai complexa decat categoriile taxonomice stabilite de mintea omeneasca a biologilor.
Datele expuse pana acum nu sustin in mod necesar evolutionismul, fiind chiar mai apropiate de referatul biblic privind creatia decat de teoria evolutionista. In primul capitol al Genezei, se afirma ca vietuitoarele nu au fost create toate odata, ci pe rand si fiecare dupa soiul ei, iar omul a fost creat la sfarsit. Problema pe care pare sa o ridice relatarea biblica este afirmatia ca lumea a fost creata in sapte zile. Limba ebraica, in care a fost scris initial Vechiul Testament, are particularitatea ca acelasi cuvant poate avea mai multe sensuri,
in functie de context. De aceea termenul de “zi” din
Geneza a dat nastere inca din cele mai vechi timpuri la diverse interpretari.
- Unii au interpretat acest termen in sens literal si, data fiind atotputernicia lui Dumnezeu, aceasta interpretare nu poate fi total exclusa, intrucat lumea putea fi creata si intr-un timp scurt. In acest caz ar
insemna ca determinarile omenesti care par sa indice varste de milioane sau miliarde de ani pentru straturile geologice sunt gresite. Acest lucru nu poate fi exclus cu desavarsire deoarece toate metodele de datare se bazeaza in mod esential pe ipoteze care nu pot fi verificate, unele dintre ele fiind chiar neplauzibile. De exemplu, in cazul datarii cu C14 se presupune ca, in perioada din care dateaza proba analizata, concentratia acestui izotop in atmosfera era identica cu cea de azi, iar in metoda bazata pe adancimea straturilor se presupune ca aceste straturi au fost depuse in mod uniform in timp, ambele afirmatii fiind greu de crezut
in cazul unor perioade de timp mai indelungate.
- Altii, pornind de la o alta afirmatie biblica, si anume ca “o singura zi, inaintea Domnului, este ca o mie de ani si o mie de ani ca o zi”(II Petru 3,8) au considerat ca “zilele” creatiei ar putea fi de fapt perioade mai lungi de timp.
- A treia categorie de comentatori, urmand interpretarii date de Sfantul Grigorie de Nyssa (secolul
IV d. Hr.), considera ca “zilele” trebuiesc interpretate nu in sens temporal, ci in sensul de etape logice ale creatiei.
Daca in ceea ce priveste interpretarea “zilelor” creatiei parerile sunt impartite, exista totusi un acord general asupra ideii ca lumea a fost creata in mod gradat.
8. EMBRIOLOGIA SI ANATOMIA
COMPARATA
Un alt argument invocat de evolutionisti este cel al embriogenezei. Zoologul german E. Haeckel afirma ca in primele stadii de dezvoltare toti embrionii de vertebrate se aseamana puternic intre ei, indiferent de clasa din care fac parte, si numai ulterior apar caracterele distinctive. De aici el trage concluzia ca ontogeneza este o recapitulare sumara a filogenezei, concluzie pe care a denumit-o “lege biogenetica fundamentala”. Pentru a-si demonstra afirmatia, el a prezentat o serie de fotografii reprezentand embrioni de vertebrate.
Numai ca, la o analiza mai atenta, oricine a studiat cat de cat embriologia, poate observa ca aceste fotografii au fost falsificate. In realitate, asemanarile nu depasesc faza primelor diviziuni cand orice embrion animal (vertebrat sau nu) are forma unei gramezi de celule nediferentiate, chiar si in aceasta faza asemanarile fiind pur exterioare intrucat din punct de vedere genetic organismele sunt bine individualizate.


Asadar, “legea biogenetica fundamentala” nu a fost demonstrata, fiind de fapt rodul imaginatiei creatorului ei.
Chiar daca am considera ca exista aceste asemanari (exista intr-adevar unele asemanari de forma, dar numai la nivelul unor organe omoloage, nu la nivelul intregului organism), acest fapt nu ar demonstra in nici un fel descendenta speciilor unele din altele, ci numai faptul ca acestea au fost create dupa planuri asemanatoare.
Aceasta ultima obiectie este valabila si in cazul argumentelor legate de anatomia comparata: asemanarea unor organe la specii diferite nu presupune
in mod necesar faptul ca aceste specii ar avea o descendenta comuna, deci studiile celor care prezinta diferite asemanari ale formei unor organe la specii diferite nu dovedesc in mod necesar evolutionismul.
De exemplu, evolutionistii sustin ca asemanarea dintre conformatia unor oase de la balene si cea de la unele mamifere de uscat ar dovedi ca balenele au evoluat din mamifere de uscat, dar in realitate acest fapt nu dovedeste evolutia, putand fi explicat la fel de bine si din perspectiva creationista.
Din aceleasi motive, nu pot fi luate in consideratie argumentele care incearca sa demonstreze evolutionismul pe baza unor asemanari intre genomurile unor specii diferite.
Pe baza unor astfel de asemanari evolutionistii afirma, de exemplu, ca specia de musculite Drosophila virilis ar fi dat nastere la alte trei specii: Drosophila melanogaster, Drosophila willistoni si Drosophila pseudoobscura. Numai ca, desi speciile genului
Drosophila au facut obiectul a nenumarate studii de genetica, desi din anul 1908 cand au inceput studiile sistematice s-au succedat peste 4000 de generatii
(Drosophilele au devenit foarte populare in laboratoarele de genetica tocmai datorita ciclului de viata foarte scurt), in practica nu numai ca nu s-a observat transformarea vreunei specii de Drosophila in alta, ci chiar s-a observat ca nici prin supunerea la radiatii intense, nici prin alti agenti mutageni nu s-a reusit sa se induca decat mutatii neesentiale. Asadar afirmatiile evolutionistilor s-au dovedit si de aceasta data a fi nefondate.
9. SISTEMATICA SI
BIOGEOGRAFIA
Evolutionistii mai sustin ca grupele de plante si animale pot fi dispuse sub forma unui arbore genealogic, ceea ce ar confirma teoria lor. Numai ca aceste categorii taxonomice sunt in mare masura opera biologilor, fapt dovedit de numeroasele cazuri in care una si aceeasi specie a fost incadrata in genuri diferite de catre autori diferiti, precum si de existenta unor specii de plante si animale care refuza sa fie incadrate
in astfel de categorii (in general biologii “rezolva” aceasta problema inventand o noua categorie care sa cuprinda doar specia „rebela”), iar gruparea lor in forma de arbore genealogic este absolut arbitrara si artificiala, atata timp cat nu avem nici o dovada a descendentei lor unele din altele. De aici vedem ca nu se poate dovedi evolutia pe aceasta cale caci numai daca am reusi sa demonstram pe o alta cale ca speciile evolueaza unele din altele am avea dreptul sa trasam un arbore genealogic al speciilor.
S-a mai invocat in sprijinul teoriei evolutioniste faptul ca in zone diferite ale globului se pot intalni unele specii de plante sau de animale asemanatoare.
Spre exemplu, in Europa, Extremul Orient si extremi tatea vestica a Statelor Unite exista specii de stejar care sunt diferite, dar prezinta unele asemanari.
Evolutionistii sustin ca acest fapt nu poate fi explicat decat daca admitem ca aceste specii provin dintr-un stramos comun, care ocupa initial un teritoriu atat de larg incat sa cuprinda toate zonele in care se gasesc aceste specii. Ei nu prezinta insa nici o dovada a existentei reale a unui astfel de stramos (deci este vorba despre o simpla presupunere), iar existenta acestor specii asemanatoare poate fi explicata cu mult mai bine din perspectiva creationista: zonele in care traiesc aceste specii prezinta unele similitudini in ceea ce priveste conditiile naturale (in special clima) si de aceea
Dumnezeu a creat pentru aceste zone specii asemanatoare.
10. „DOVEZI DIRECTE” ALE
EVOLUTIEI
Chiar si evolutionistii (sau cel putin unii dintre ei, destul de numerosi) recunosc faptul ca argumentele invocate de ei pana aici constituie cel mult “dovezi indirecte” ale evolutiei, adica nu se poate demonstra evolutia numai pe baza lor (asa cum am aratat, unele din aceste aspecte pot fi explicate chiar mai coerent din perspectiva creationista). Pentru a-si justifica, totusi, teoria ei invoca si unele “dovezi directe”. Acestea se refera la unele cazuri in care, prin mutatii spontane sau provocate artificial, s-au obtinut organisme cu caractere noi. Numai ca, in toate cazurile expuse este vorba de obtinerea de rase sau de populatii noi (lucru recunoscut chiar si de evolutionisti) ceea ce nu demonstreaza in nici un fel evolutia speciilor, ci numai inconsecventa logica a celor care invoca astfel de argumente prin care dovedesc ca nu fac distinctie intre microevolutie (care este un fapt) si macroevolutie (care exista numai in mintea lor). Cu toate eforturile depuse in acest domeniu
in cei peste 100 de ani de la aparitia teoriei evolutiei speciilor, nu s-a putut inregistra nici macar un singur caz de transformare a unei specii in alta specie, nici macar la vietuitoarele cu o durata foarte scurta de viata, la care s-au succedat in acest interval un numar extrem de mare de generatii. Mutatiile aparute au fost in general neesentiale. In cazul in care au aparut totusi mutatii ceva mai radicale, acestea fie au fost letale, fie au provocat sterilitatea, deci nu a putut lua nastere o noua specie. In ceea ce priveste teoria conform careia evolutia se realizeaza prin acumularea treptata de mutatii mici, nici aceasta nu a fost confirmata, speciile de organisme vii posedand o uimitoare stabilitate si avand chiar capacitatea ca pe parcursul generatiilor sa
inlature mutatiile aparute, fie prin mecanismele celulare de reparare a erorilor, fie prin comportamentul de izolare reproductiva a mutantilor.
Un caz interesant de argument invocat in sprijinul teoriei evolutiei speciilor este cel al speciei de fluturi
Biston betularia. La acest fluture exista doua tipuri de populatii: unul de culoare deschisa, altul de culoare
inchisa. La inceputul secolului XIX predominau fluturii de culoare deschisa. Treptat, odata cu schimbarea conditiilor de mediu datorita industrializarii, s-a ajuns la situatia de azi, cand fluturii de culoare inchisa au devenit predominanti. In acest caz, “evolutia” nu a constat nici macar in aparitia unei rase noi, ci numai in modificarea raportului numeric dintre doua populatii care existau deja (cea de culoare mai deschisa, cea mai
inchisa), ceea ce nu poate fi considerat in nici un caz ca un proces de evolutie.
Vom lua ca termen de comparatie un exemplu similar din lumea oamenilor: in ultimele secole, amerindienii care populau candva America au fost in mare parte inlocuiti de europeni, proces care a coincis
in timp cu dezvoltarea industriei, dar acest lucru nu
inseamna in nici un caz ca amerindienii ar fi evoluat datorita industrializarii si s-ar fi transformat in europeni, ci doar ca europenii au cucerit teritoriile amerindienilor.
Rezulta ca nici exemplul speciei Biston betularia nu poate fi considerat ca o dovada a evolutiei speciilor.
11. INGINERIA GENETICA
Una din realizarile geneticii contemporane o constituie ingineria genetica. Astazi a devenit posibil ca, prin tehnici complexe de laborator, sa introducem o gena care apartine unei specii in genomul altei specii.
S-a reusit chiar obtinerea unor organisme hibride intre specii foarte diferite, sau chiar intre specii apartinand la regnuri diferite (de exemplu intre rosie si porc). Numai ca, in toate aceste cazuri, hibrizii au manifestat o accentuata instabilitate genetica, avand tendinta ca dupa un numar de generatii sa reconstituie genomul uneia din speciile initiale. Asadar, nici pe aceasta cale nu s-a reusit sa se obtina specii noi si, chiar daca s-ar reusi vreodata sa se creeze o specie noua prin inginerie genetica, teoria evolutiei speciilor nu ar fi demonstrata nici pe aceasta cale, deoarece nu ar fi vorba despre o evolutie naturala, ci despre o interventie dirijata din partea unor fiinte inteligente (oameni).
In schimb, ingineria genetica, fiind o practica nefireasca, ridica numeroase probleme de bioetica.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite