Spre deosebire de mijloacele de rezistenta antiinfectioase nespecifica si de rezistenta de specie, cu care individul se naste, cele privind rezistenta antiinfectioasa specifica (imunitatea) sunt dobandite in timpul vietii, dupa ce organismul a venit in contact cu microbul respectiv. g1u24ux
Imunitatea (numele vine de la latinescul immunis=scutit, aparat, privilegiat) consta in apararea individului contra substantelor non self (straine de structurile organismului respectiv) si este de doua feluri:
-imunitate umorala datorata factorilor care actioneaza asupra microbilor si toxinelor microbiene ce se afla in stare libera in umori, producand eliminarea lor din organism;
-imunitate celulara conferita de factori care actionand in focare inflamatorii ce realizeaza blocarea microorganismelor patrunse intracelular, scapate de actiunea destructiva a factorilor imunitatii umorale.
In functie de modul de dobandire se poate vorbi de o imunitate constituita pe cale naturala si de una rezultata pe cale artificiala.
Imunitatea naturala poate fi dobandita in mod pasiv; copilul, ale carui mecanisme de producere a imunitatii nu s-au maturizat, primeste de la mama, mai intai pe cale transplancentara, apoi prin lapte, o serie de factori imunitari, in special imunoglobuline.
De asemenea, imunitatea naturala mai poate apare si pe cale activa, ca urmare a infectiei organismului respectiv.
Imunitatea pe cale artificiala este la randul sau tot de doua feluri:
-activa- organismul isi fabrica anticorpi, ca urmare a administrarii de vaccinuri: anatoxine, vaccinuri corpusculare sau mixte (primele doua injectate concominent) ;
-pasiva- anticorpi preformati in afara organismului sunt injectati sub forma de seruri in vederea prevenirii unei boli infectioase (seroprofilaxia) sau tratarii ei (seroterapia).
Imunitatea se realizeaza prin intermediul sistemului celular imuno-competent (SCIC), care s-a dezvoltat in cadrul procesului filogenetic, ca expresie a mijloacelor specific de aparare antimicrobiana.
Aceasta capacitate a organismului de a memora boala prin care a trecut, recunoscand-o in caz de reinfectie si de-ai rezista printr-o reactie specifica, a fost remarcata din cele mai vechi timpuri.
S-a constatat astfel ca supravietuitirii epidemiilor de ciuma sau variola rezistau la o noua imbolnavire de acelasi fel.
Sistemul celular imuno-competent e reprezentat prin macrofage, limfocite T si B.
Initial, organismul dispune de celule capabile sa recunoasca toate antigenele, dar in saptamanile 8-10 de dezvoltare embrionara, la nivelul timusului embrionului se produce eliminarea celor care recunosc antigenele proprii (self).
Fata de antigene (microbi, toxine microbiene , substante straine de structurile organismului sau celule proprii organismului care a suferit modificari), SCIC se manifesta fie prin formare de anticorpi (molecule de proteine serice si limfocite care reactioneaza cu antigenul ce le-a indus formarea, datorita existentei pe suprafata lor a unor a unor sedii de recunoastere si cuplare specifica)- raspuns imunologic, fie prin lipsa reactiei-toleranta imunologica.
Maturarea SCIC dureaza in medie 2 ani, fiind conditionata de frecventa stimulilor antigenici care ajung in contact cu el.
Cea mai importanta functie a sistemului celular imunocomponent o constituie producerea de anticorpi, arme de mare finete si eficienta pe care organismul le utilizeaza impotriva microbilor.
Actiunea anticorpilor asupra antigenelor se traduce prin precipitarea microbilor care se afla in suspensie (aglutinare), distrugerea (liza) microbilor in prezenta alexinei (o substanta proteica aflata in serul sangwin) si prin sensibilizarea microbilor fata de celulele fagocitare (opsonizare).
Anticorpii sunt de doua feluri: umirali si celulari.
-Anticorpii umorali sunt reprezentati prin imunoglobulinele (98% gamaglobuline si 2% beta-2-globuline).
S-a constatat ca in functie de proprietatile fizico-chimice si biologice, imunoglobulinele se impart in 5 clase: G (70%), M, A, D si E.
Ele neutralizeaza exotoxinele, exoenzimele agresive, microorganismele care se multiplica intracelular, ( virusuri, rickettsii, chlamidii, bacterii facultativ intracelulare) aflate in faza extracelulara.
- Anticorpii celulari se constituie din limfocitele T specific sensibilizate, rolul lor constand in atacarea microbilor care, scapand actiunii imunoglobulinelor, ajung sa patrunda in celule organismului.
Dupa patrunderea unui microb sau toxine microbiene in organism se inregistreaza o serie de modificari celulare, ce se produc anterior aparitiei anticorpilor.
In primul moment, la poarta de intrare a antigenului sunt mobilizate celule polimorfonucleare neutrofile ( microfage), apoi sosesc, asa cum am aratat, macrofagele.
Aceasta este prima etapa, denumita prelucrarea macrofagica a antigenului, ce are drept rezultat initierea modificarilor celulare, in vederea producerii de anticorpi umorali si celulari.
Macrofagele capteaza si inglobeaza antigenul fie direct, fie indirect, prin inglobarea macrofagelor care anterior au fagocitat antigenul.
Odata “inghitit” de celula macrofag, antigenul e supus actiunii enzimelor aflate in citoplasma acesteia, care il descompun pana la structurile depozitare ale informatiei antigenice.
In acest stadiu, antigenul modificat este legat de un lant de ARN- specific ( “superantigen” sau “ARN- imun”).
Apoi informatia antigenica este transmisa prin contact direct limfocitelor T si B aflate in jurul macrofagului.
Dupa prelucrarea infomatiei antigenice are loc etapa transformarii celulelor imunocompetente in cadrul careia limfoctele T si B incep sa se multiplice intens si sa se diferentieze, in final aparand doua linii celulare, deosebite structural si functional: plasmocitele mature si limfocitele mici specific sensibilizate.
Plasmocitele mature traiesc 4-5 zile, timp in care secreta imunoglobuline.
Din categoria limfocitelor mici, specific sensibilizate, face parte limfocitul B cu memorie, a carui durata de viata este lunga si care, alaturi de limfocitul T cu memorie, initializeaza raspunsurile de tip secundar la reinocularea aceluiasi antigen.
In acelasi grup cu limfocitele B si T cu memorie se include si urmatoarele categorii de limfocite T: ucigase ( T- killer ) - omoara “celulele-tinta”; cooperante ( T-helper ) -; determina producerea de anticorpi de catre limfocitele B fata de un antigen pe care acestea din urma nu il pot recunoaste direct; supresoare ( T-supressor ) -; impiedica reactiile autoimune; T- nule, care actioneaza numai alaturi de imunoglobuline.