Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
EVOLUTIONISMUL IN MANUALELE SCOLARE. ERORI DE RATIONAMENT
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
m8n18ns
Matematicianul Ion Vladuca arata ca manualele de biologie contin erori grave de logica, inadvertente, precum si falsuri stiintifice; acestea nu sunt intamplatoare si dovedesc atat incompetenta autorilor acestor manuale, cat si reaua lor credinta; in consecinta, statul roman continua,
intr-un alt ambalaj, politica comunist bolsevica de descrestinare a copiilor nostri.
ASPECTE ALE EVOLUTIONISMULUI
IN GIMNAZIU
CLASA A V-A.
BIOLOGIE VEGETALA
Capitolul 6 al manualului a19i este intitulat
“Evolutia plantelor”.
“Plantele ºi animalele care au trait in trecutul
indepartat pot fi cunoscute, deoarece in scoarþa
Pamantului se pastreaza ramaºiþe ale vieþuitoarelor disparute. Acestea se numesc fosile.”(a19i, p.161)
Disparitia unor vietuitoare nu dovedeste transformarea lor. Exista si astazi asa-zise “fosile vii”.
Mult timp s-a crezut ca ele au disparut, transformanduse
in alte specii. Recent s-au descoperit in viata exemplare din speciile presupuse disparute. Ele nu au
“evoluat”. Traiesc astazi alge care apartin unor tipuri stravechi; in forma lor nu se constata schimbari importante. Exista in viata o specie de feriga primitiva cu frunze mici si putine. S-au pastrat si cycadee - un fel de ferigi despre care unii biologi cred ca au aparut in urma cu 140 de milioane de ani. Se credea ca
“stramosul” arborelui mamut a disparut de 20 de milioane de ani. Dar iata ca, in 1962, un student chinez, T.
Wang, l-a descoperit vietuind in padurile din China
Centrala. Mai traieste astazi o specie de conifere primitive, despre care unii oameni de stiinta spun ca se mentine de 250 de milioane de ani. In tara noastra mai gasim dreþe, specie despre care se spune ca exista de
200 000 de ani. Si dintre animale exista multe “fosile vii”. Mentionam ca aceste datari apartin evolutionistilor.



In continuare se afirma ca “oamenii pot determina varsta fosilelor” (a19i, p.161), dar procedeele de datare folosite nu sunt riguroase (a16i). In plus, daca am gasit o fosila si am determinat vechimea ei, specia poate fi mult mai veche (alte exemplare nefiind pastrate sau nefiind gasite). Specia poate fi si mult mai noua, din cauza erorilor de datare. Manualul prezinta apoi
“principalele etape ale evoluþiei plantelor” (a19i, p.163).
Elevii pot vedea aici un “arbore genealogic”. La radacina arborelui s-au desenat vietuitoarele simple, apoi din ce in ce mai complexe. In acest fel se formeaza impresia ca vietatile simple s-au transformat in vietati complexe.
In realitate, evolutia nu s-a observat. ”Arborele genealogic” este un simplu desen din imaginatia unor oameni. Nu este o dovada a “evolutiei”. Fiecare botanist are o parere proprie. Chiar si autorii manualului recunosc ca “algele roºii au o poziþie incerta, parerile botaniºtilor fiind diferite”.(a19i, p. 164)
La sfarsitul lectiei gasim scris: “Reþineþi! Evoluþia plantelor s-a realizat pornind de la plante din mediul acvatic la plante de uscat, de la plante unicelulare la plante pluricelulare, de la plante inferioare la plante superioare.”(a19i, p.164).
Aceasta este doar in imaginatia unor biologi atei.
In realitate, evolutia nu s-a observat. Pentru ca nu au credinta in Dumnezeu, acesti oameni incearca sa explice existenta actuala a plantelor prin “transformarea” unora in altele, dar nu arata cum s-ar fi obtinut aceasta “transformare”, nici nu explica aparitia primelor plante. Plantele “sunt sursa principala de oxigen necesar respiraþiei noastre. Tot ele reprezinta sursa inepuizabila de hrana pentru om ºi animalele pe care acesta le creºte” (a19i, p.166). Unele radacini depoziteaza substante hranitoare. De exemplu, radacinile ingrosate de morcov (a19i, p.32)… Pentru continutul lor bogat in vitamine si substante hranitoare, multe fructe sunt nelipsite din alimentatia omului (a19i, p.62)… De la multe plante cu flori (salcam, tei, floareasoarelui, etc.), datorita albinelor, oamenii obtin mierea
(a19i, p. 169)… Cele mai intrebuintate plante medicinale sunt: musetelul, teiul, izma, macesul, patlagina, socul (a19i, p.171)… Plantele ornamentale
infrumuseteaza parcurile, gradinile, balcoanele si ferestrele locuintelor noastre (a19i, p.174).
Toate aceste plante au fost create pentru folosul omului. Simpla intamplare nu poate explica proprie tatile hranitoare, vindecatoare si ornamentale ale acestor plante. Iar alte plante au fost create pentru hrana animalelor.
CLASA A VI-A.
BIOLOGIE ANIMALA
In manualul a18i se afirma ca:
“prin caracterele de asemanare a maimuþelor cu omul, s-a tras concluzia ca maimuþele ºi omul au avut un stramoº comun” (p.126).
Dar asemanarea nu arata existenta unui stramos comun. Daca doua tablouri ale unui pictor sunt asemanatoare, nu vom spune ca au un stramos comun.
Exista animale care se aseamana cu frunzele, dar nu vom spune ca animalele si frunzele au avut un stramos comun. Un astfel de animal - fillium - este prezentat la pag. 147. Alte animale de acest fel vor fi studiate in clasa a XII-a.
Se mai afirma ca “maimuþele au un comportament comparabil cu al omului” (a18i, p.160).
Dar ceea ce deosebeste foarte mult pe om de maimute este viata duhovniceasca. Maimutele nu se roaga lui Dumnezeu, nu tin post, nu picteaza icoane.
“Evoluþia animalelor” este titlul capitolului 4. Aici se afirma ca “modificarile condiþiilor de mediu de pe
Pamant au dus la apariþia vieþii ºi apoi la evoluþia ei”
(a18i, p.164).
Cum poate sa apara viata prin modificarile conditiilor de mediu? Oare simpla incalzire a aerului poate face sa apara vietati intr-un loc unde nu existau?
Cand punem apa la fiert incep sa apara vietati in ea?
Nicidecum. Este adevarat ca incalzirea aerului este urmata de iesirea animalelor din vizuina lor. Dar aceste animale existau acolo si mai inainte. Nu s-au format prin incalzirea aerului. Cu ajutorul microscopului vedem
in apa felurite vietuitoare (euglena verde, amiba, parameciul - care au fost studiate la lectia despre nevertebratele unicelulare, p. 32-34). Ele se inmultesc mai repede cand apa este calda. Dar existau acolo si mai inainte. Nu au fost produse de incalzirea apei.
Modificarile conditiilor de mediu nu pot explica aparitia vietii.
La pagina 165 gasim un “arbore genealogic” al animalelor nevertebrate, iar la pagina 168, un “arbore genealogic” al vertebratelor. Dar acestea sunt simple desene provenite din imaginatia unor biologi. Nu sunt dovezi ale evolutiei. Unii biologi, necunoscand faptul ca Dumnezeu a creat animalele, si-au imaginat ca ele s-au transformat unele in altele.
“Cele mai simple vertebrate care au trait in trecutul cel mai indepartat au fost peºtii”(a18i, p.166).
Dar pestii traiesc si astazi. Ei nu s-au transformat in broaste, cum ar vrea sa ne convinga autorii manualului.
Se afirma ca “peºtii primitivi au fost nevoiþi sa ramana pe uscat mai mult timp. Cu inotatoarele, care erau mai dezvoltate, s-au putut tari pe fundul apelor ºi au putut respira oxigen atmosferic. Astfel au aparut primii amfibieni (tetrapode)” (a18i, p.166).
Dar stim ce se intampla cu pestii care raman pe uscat mai mult timp! Nici unul din ei nu s-a transformat
in broasca. Inotatoarele nu pot folosi la mers, iar aer nu pot respira deoarece pestii nu au plamani.
Se mai afirma ca “mormolocii de broasca demonstreaza originea amfibienilor in peºti” (a18i, p.166).
Este adevarat ca “mormolocii au corpul lung, fara picioare ºi o coada lunga” .(a18i, p. 83) si au branhii.
Dar aceasta este ceva normal, deoarece pentru mormoloci s-a randuit mediul acvatic. Fiecare vietate a fost dotata de Creator cu tot ce este necesar pentru a trai
intr-un anumit mediu. Sa ne aducem aminte ca “broaºtele se inmulþesc prin oua care sunt depuse de femele in apa” (a18i, p.83).
Mormolocii care ies din oua au tot ce trebuie ca sa poata trai in apa. Dar, dupa o saptamana branhiile externe dispar si “apar branhiile interne. Apoi acestea dispar ºi se formeaza plamanii. Apar membrele posterioare, apoi cele anterioare, dispare coada, iar mormolocul devine adult” (a18i, p.83).
La om, nou-nascutul nu are nici solzi de peste, nici piele de broasca, nici coada de soparla, nici aripi de gaina si nici picioare de porc. El arata ca un om, nu ca un animal. Subliniem faptul ca, din primul stadiu, celula-ou umana rezultata in urma fecundatiei, are structura genetica specifica omului, asa cum arata studiile de genetica moleculara.
CLASA A VIII-A. BIOLOGIE.
GENETICA, ECOLOGIE,
EVOLUTIONISM
Capitolul 4 al manualului a22i prezinta “Noþiuni generale despre evolutionism. Unitatea lumii vii.
Materia vie este unitara prin structura sa moleculara ºi celulara.”
In compozitia chimica a materiei vii intra sase elemente chimice fundamentale: C, H, O, N, S, P; alte elemente chimice sunt in proportie mai redusa. Prin combinarea acestora rezulta substante chimice anorganice si organice.(a22i, p.153) Unitatea lumii vii nu dovedeste “evolutia”. Faptul ca trupurile fapturilor vii contin aceleasi elemente chimice nu arata ca s-au transformat unele in altele. Daca un pictor realizeaza doua tablouri pe acelasi suport si cu aceleasi vopsele nu vom spune ca tablourile provin unul din altul, prin transformare. Unitatea materiala (chimica) a trupurilor fapturilor vii se explica prin faptul ca au fost create din aceeasi materie.
“Toate vieþuitoarele au corpul alcatuit din celule.
Procesele fiziologice care asigura existenþa plantelor, animalelor ºi omului sunt aceleaºi: hranirea, respiraþia, sensibilitatea, miºcarea, reproducerea, etc.”
(a22i, p.153)
Se constata un plan unitar in alcatuirea si functionarea vietuitoarelor. Este normal sa gandim ca acest plan a fost realizat de un Proiectant. Cum ar putea sa existe un plan fara proiectant?
In manual este scris ca “prin combinarea elementelor chimice rezulta substanþe anorganice ºi organice”a22i, p.153).
Subliniem doua aspecte importante: a) Substantele organice nu au viata. Exemple de substante organice: proteinele, grasimile, glucidele
(zaharurile). Ele intra in componenta fapturilor vii alaturi de substantele anorganice (apa, sarurile minerale), dar nu au viata. O faptura vie nu este o simpla gramada de substante. Exista ceva care o tine in viata si o face sa creasca. Orice faptura vie are un suflet. b) In fapturile vii, substantele organice nu sunt obtinute din intamplare. Sa ne aducem aminte de primele lectii de genetica. In nucleul celulei se afla
ADN-ul care pastreaza ca intr-o “banca de date” informatia necesara construirii proteinelor. ARN-ul face o copie dupa ADN pentru ca informatia sa nu se piarda. ”Originalul” ramane in nucleu. ARN-ul transporta apoi informatia la ribozomi - constructorii de proteine. Folosind informatia primita, ribozomii leaga aminoacizii unii de altii si construiesc proteine. Vedem ca nimic nu se face la intamplare. Informatia din ADN este foarte precisa si fiecare componenta celulara respecta un program de activitate. Asa cum orice carte are un autor, trebuie sa existe o Persoana care sa fi pus informatia in ADN. Cu litere scoase la intamplare dintro cutie, nu se poate scrie o carte cu inteles.
“Diversitatea lumii vii. Deºi lumea vie este unitara, ea se caracterizeaza printr-o mare diversitate.” (a22i, p.153)
Dumnezeu a creat plante alimentare si medicinale, plante mirositoare si ornamentale spre folosul oamenilor. Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata ca
“nimic nu s-a facut in zadar, nimic nu s-a facut fara rost. Dupa cum copacii nu sunt toþi roditori, ci mulþi sunt neroditori ºi cu toate acestea…ne sunt de o minunata trebuinþa, fie ca ne slujesc la odihna noastra, fie la facerea caselor, fie ca facem din ei multe alte lucruri pentru inlesnirea noastra. Dupa cum cu copacii, tot aºa ºi cu animalele: unele sunt bune de mancare, altele ne slujesc…Doctorii folosesc multe fiare ºi taratoare pentru facerea de doctorii care pot contribui la sanatatea trupurilor noastre” (a6i, p. 94).
“Caci Dumnezeu, cunoscand pe toate inainte de facerea lor, a ºtiut ca omul, prin voia sa libera, are sa calce porunca ºi are sa fie supus stricaciunii; pentru acest motiv a creat toate spre trebuinþa lor potrivita”, dupa cum ne invata Sfantul Ioan Damaschin. (a5i, p.66)
In manual se afirma ca “mecanismele genetice ºi adaptarea vieþuitoarelor la diferite condiþii de mediu creeaza aceasta mare diversitate” . (a22i, p.154)
Dar adaptarea nu inseamna evolutie. Pana in prezent nu s-a observat transformarea naturala a unei specii intr-o specie cu calitati mai inalte sau cu organe noi, performante. Nu se cunoaste nici un exemplu concret de evolutie. Biologia ateista nu poate explica
“transformarea“ unui animal fara ochi intr-un animal cu ochi. Diversitatea se explica cel mai bine prin existenta si lucrarea Creatorului. Marea diversitate a tablourilor unui pictor nu arata ca s-ar transforma un tablou in altul. Pictorul este liber sa aleaga numarul si compozitia tablourilor sale.
In manual se incearca explicarea diversitatii prin
“adaptarea la diferite condiþii de mediu”. (a22i, p.154)
Dar chiar si autorii manualului recunosc faptul ca
“diversitatea exista ºi in cadrul aceluiaºi mediu de viaþa, in care traiesc numeroase specii (de exemplu
intr-un lac, intr-o mare etc.)”. (a22i, p.154)
In manual mai gasim scris ca “mult timp oamenii au crezut ca speciile de plante ºi animale sunt stabile, adica au ramas neschimbate din momentul apariþiei lor”. (a22i, p.156)
Dar stabilitatea nu inseamna lipsa schimbarii. Au loc mici modificari de adaptare la mediu, dar nu se trece de la o specie la alta (mai complexa).
Se mai afirma ca “descoperirea fosilelor unor vieþuitoare constituie argumente in favoarea acceptarii ideii de evoluþie”. (a22i, p.156)
Dar disparitia unor specii nu arata ca ele s-au transformat. Exista si astazi specii de plante si animale pe cale de disparitie. Nu spunem ca sunt “pe cale de transformare”, ci “pe cale de dispariþie”. Mai mult, faptul ca exista “fosile vii” nemodificate, din timpuri vechi, este mai curand un argument impotriva ideii de evolutie, decat in favoarea ei. La pagina 162 sunt date doua exemple de “fosile vii”: hatteria si latimeria. Ele nu au evoluat.
In loc sa explice apariþia speciilor, evolutionismul se ocupa de dispariþia lor.
Manualul prezinta asa-zise “dovezi directe” in sprijinul ideii de evolutie.
“Dovezile directe au avut la baza observaþiile omului din practica lui de cultivator ºi crescator de vite”. (a22i, p.159)
Dar aceste rezultate au fost obtinute de cercetatori sau de oameni preocupati de aceasta problema; in orice caz au intervenit fiinte rationale. Activitatea constienta a oamenilor nu poate fi o dovada a transformarii naturale a speciilor.
“Dovezile indirecte sunt oferite de cercetarile din domeniile geneticii, citologiei, anatomiei, embriologiei, biogeografiei ºi paleontologiei”. (a22i, p.159)
In realitate aceste dovezi nu exista. Iata de ce. Se afirma ca “efectul mutaþiilor este in cea mai mare parte daunator” (a22i, p.16), deci nu conduce la evolutie.
Daca descendenta speciilor implica asemanarea organelor, asemanarea nu implica descendenta. Atunci cand un pictor realizeaza doua tablouri asemanatoare, nu spunem ca tablourile s-au transformat unul in altul.
Din paleontologie constatam existenta si disparitia unor specii. Evolutionismul nu explica insa aparitia speciilor.
In plus, “fosilele vii” sunt exemple de vietati care au ramas nemodificate. Ele nu au evoluat. Fosilele din paleozoic sunt complexe si diverse. Trilobitii aveau ochi compusi, deci ochii nu au aparut tarziu prin
“evolutie”. “Primele stadii de dezvoltare a embrionului mamiferelor, precum ºi a celui uman, se aseamana cu cele de la peºti, amfibieni, reptile ºi pasari” (a22i, p.165), dar aceasta asemanare, superficiala este normala. Inainte de formarea picioarelor, embrionul uman se aseamana, tocmai prin lipsa picioarelor, cu embrionul de peste. Dupa formarea picioarelor aceasta asemanare dispare. La om, nou nascutul nu are nici solzi de peste, nici piele de broasca, nici coada de soparla, nici aripi de gaina, si nici picioare de porc. El arata ca un om nu ca un animal. In plus celula-ou umana, rezultata in urma fecundatiei, are structura genetica specifica omului.
Sunt prezente in manual si asa-zisele “dovezi ale evoluþiei vieþuitoarelor din biogeografie”. (a22i, p165)
Biogeografia studiaza raspandirea plantelor si a animalelor pe suprafata Pamantului. Absenta unor specii din unele continente nu este o dovada a evolutiei.
Fiecare continent a fost randuit pentru anumite vietuitoare.


Explicatia nu necesita ipoteza evolutiei.
In manual se afirma ca “specia devine din ce in ce mai adaptata la condiþiile de mediu ºi astfel ea se transforma treptat, adica evolueaza.” (a22i, p.169)
Aici se confunda adaptarea la mediu (care exista) cu “evoluþia” care nu s-a observat pana in prezent.
Confuzia se observa usor din exemplul prezentat in manual “unele caprioare au blana mai deasa decat altele. Daca intamplator survin la rand cateva ierni aspre, multe dintre caprioarele cu blana rara dispar.
Cele care supravieþuiesc constituie populaþii mult mai rezistente la ger.” (a22i, p.169)
Dar cele care supravietuiesc sunt tot caprioare. Nu a aparut o noua specie, deci nu a avut loc evolutia.
Selectia artificiala (prezentata in pagina 169) nu este o dovada a transformarii naturale a speciilor deoarece s-a realizat prin intervenþia omului.
In paginile 171-173 este prezentata pe scurt conceptia ateista despre originea si evolutia omului. Dupa enumerarea unor asemanari intre om si maimutele antropoide (lipsa parului de pe fata, de pe palme si talpa, asemanari fiziologice, etc.), autorii recunosc faptul ca “prin alte trasaturi (poziþia verticala a corpului, mersul biped, neopozabilitatea degetului mare la membrele inferioare, dezvoltarea impresionanta a encefalului, apariþia limbajului articulat etc.) omul se deosebeºte foarte mult de aceste maimuþe”. (a22i, p.171)
Intre asemanarile fiziologice autorii manualului mentioneaza si “parazitii asemanatori”. Aceasta nu este o asemanare importanta. Faptul ca unii paraziti pot intra atat in trupul omului, cat si in trupul maimutei, nu arata ca maimuta s-ar fi transformat in om. Exista intr-adevar si asemanari fiziologice. De exemplu o digestie asemanatoare, pentru ca si oamenii si maimutele sa se poata hrani cu proteine, grasimi si zaharuri din regnul vegetal; o respiratie asemanatoare, pentru a folosi oxigenul din aer. Creatorul a inzestrat organismele cu tot ce este necesar pentru viata intr-un anumit mediu si a folosit structuri asemanatoare cu functii asema-natoare.
Ceea ce deosebeste foarte mult pe om de animale este viata duhovniceasca. Maimutele nu se roaga lui
Dumnezeu cu priveghere de toata noaptea, nu tin post, nu picteaza icoane, nu sfintesc apa si nu au sfinte moaste.
Acei oameni care se indeparteaza de viata duhovniceasca, ajung sa aiba un comportament asemanator maimutelor. “Omul in cinste fiind nu a priceput; alaturatu s-a dobitoacelor celor fara de minte ºi s-a asema nat lor.” (Psalm 48, 21) “Omul care a fost cinstit cu raþiune, vrea sa spuna profetul, ºi invrednicit cu atata
inþelepciune, a ajuns asemenea animalelor necuvantatoare, ba poate ºi mai rau. Acelea, pentru ca sunt lipsite de judecata, nici nu sunt osandite; pe cand omul, cinstit cu raþiune, care s-a coborat la lipsa de raþiune a acelora va fi, pe buna dreptate, pedepsit mult, pentru ca s-a aratat nerecunoscator faþa de atata binefacere.”
(Sfantul Ioan Gura de Aur, a6i, p.95)
ASPECTE ALE EVOLUTIONISMULUI
IN LICEU
CLASA A IX-A.
BIOLOGIE VEGETALA
In biologia ateista se considera ca:
“materia vie este rezultatul evoluþiei, in anumite condiþii, a materiei lipsite de viaþa.” (a17i, p.3).
Aceasta nu este o concluzie ºtiinþifica, ci o simpla ipoteza, deoarece nu a fost dovedita. Observam si faptul ca “evolutia” nu a fost definita. Manualul nu prezinta o definitie a “evolutiei”. In clasa a VIII-a, elevilor li s-a spus ca: studii amanunþite, comparative privind structura
ºi funcþiile vieþuitoarelor au condus la ideea de evoluþie.” (a22i, p.156).
Este vorba de “evolutia vietuitoarelor”, nu de
“evolutia materiei lipsite de viata”. Aceasta ultima notiune nu s-a definit.
Ateii s-au straduit sa explice “evolutia” vietuitoarelor prin mutatii genetice si adaptare la mediu
in lupta pentru existenta. Dar materia nevie nu are evolutie genetica (in sens biologic) si nu lupta pentru existenta.
In acest manual este prezentata ipoteza biochimistului sovietic A. I. Oparin. Aceasta ipoteza, emisa in anul 1922, afirma ca viata a aparut pe planeta noastra in mediul acvatic, din materie nevie, pe calea asa numitei “evolutii chimice”, care ar consta din transformarea substantelor anorganice in compusi organici
(a17i, a33i). Prezentarea din manual referitoare la conditiile fizico-chimice “de acum cateva miliarde de ani”, lasa impresia de mare siguranta. Se vorbeste de o temperatura de 100 grade Celsius si de acumularea de dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), hidrogen sulfurat
(H2S) (a17i, p.3). Elevii cred ca se afla in fata unui adevar dovedit. Aceasta impresie falsa este favorizata de faptul ca manualul prezinta o singura ipoteza ateista.
In realitate exista o mare dezordine in sistemul stiintific ateist. Teoriile ateiste se contrazic reciproc. Unii biologi atei considera ca viata a aparut spontan in mediul acvatic, la temperaturi mari. S-au propus diverse temperaturi: 100, 120, 150, 200 grade Celsius
(a16i, a17i, a33i). Alti biologi atei considera ca nu in mediu lichid, ci pe substrat solid ar fi aparut viata; si nu la temperaturi mari, ci la temperaturi mici, sub 25 grade
Celsius (a16i, a33i). Manualul prezinta numai vechea ipoteza conform careia atmosfera primitiva ar fi fost compusa in principal din metan (CH4) si amoniac
(NH3). Cercetarile recente nu mai sustin aceasta ipoteza.
“Oamenii de ºtiinþa trebuie sa reconsidere unele dintre presupunerile lor. Chimiºtilor le-a placut vechea atmosfera reducatoare, deoarece era favorabila pentru experimentele evoluþioniste.” (a40i, p.72)
Se pare ca atmosfera primitiva continea destul de mult oxigen. Cercetarile efectuate de NASA arata ca:
“efectele Soarelui asupra apei Pamantului pot constitui principala noastra sursa de oxigen ºi nu fotosinteza, aºa cum se crede in general”. (a16i)
In trecut, biologii atei afirmau ca oxigenul a aparut tarziu dupa aparitia plantelor capabile de fotosinteza. Ei aveau nevoie de aceasta ipoteza, deoarece oxigenul ar fi facut imposibila trecerea de la neviu la viu. Studii recente au aratat ca, in prezenta oxigenului, substantele organice s-ar fi descompus destul de repede (a40i, p.7).
De aceea biologii atei au eliminat oxigenul in experientele lor de laborator. Cercetatorii Shklovski si
Sagan au aratat ca “de indata ce condiþiile de laborator devin oxidante, sinteza organica este practic
intrerupta.” (a40i, p.73). Oxigenul in stare normala este stabil, deci putin reactiv, dar prin activare formeaza structuri puternic reactive: oxigen singlet, anion superoxid, radical hidroxil si apa oxigenata. Toate formele reactive ale oxigenului reprezinta un pericol potential pentru integritatea celulara, fiind citotoxice.
Celula este expusa continuu la actiunea citotoxica a radicalilor liberi formati in decursul respiratiei oxidative. (a28i, p.17) Creatorul a inzestrat celulele cu mecanisme biochimice speciale de protectie. Principiul general de protectie a celulei consta in a transforma radicalii toxici in oxigen molecular sau in apa. Pentru aceasta, celula este dotata cu enzime speciale organizate intr-o schema cibernetica eficienta. De exemplu, enzima SOD (superoxiddismutaza) realizeaza transformarea superoxidului in apa oxigenata, iar catalaza transforma apa oxigenata in apa si oxigen
(compusi netoxici). Acesta este un singur exemplu.
Realitatea este mult mai complexa. Mecanismele cu care sunt inzestrate celulele depasesc imaginatia. “Nici o maºina cibernetica, oricat de perfecþionata, nu reuºeºte o performanþa atat de completa ºi rapida”.
(a28i, p. 33) Fara aceste mecanisme de protectie, celulele nu ar putea supravietui. Eventualele “celule primitive”, lipsite de aceste mecanisme complexe, ar fi fost repede distruse.
Biologii atei si-au concentrat atentia doar spre formarea substantelor organice din cele anorganice; au pierdut din vedere procesul de distrugere a substantelor organice. Procesele de diluare din “oceanul primitiv” au redus foarte mult concentratiile precursorilor chimici esentiali, deci au micsorat probabilitatea sintezei unor compusi organici complecsi ca cei existenti in celule.
Unii constituenti au fost distrusi prin fotodisociere de catre radiatia ultravioleta (a16i). Compusii organici din atmosfera se pot transforma in radicali liberi in urma reactiei cu oxidantii din aer (oxigen, ozon), in prezenta radiatiilor ultraviolete (a28i,p.211). Iar acesti radicali liberi au actiune toxica asupra celulelor.
Este prezentat aparatul lui Miller prin care s-au obtinut cateva substante organice din substante anorganice, in absenta oxigenului. Manualul prezinta acest rezultat drept “dovada experimentala” in sprijinul ipotezei lui Oparin. Dar in aparatul lui Miller nu s-au obtinut vietati, ci doar substante organice (zaharuri, aminoacizi, alcooli). Elevii studiaza chimia organica abia in clasa a X-a; in clasa a IX-a nu au o intelegere clara a notiunii de “substanta organica”. Ei au impresia ca substantele organice reprezinta “materie vie”.
Trebuie sa spunem elevilor ca substantele organice si cele anorganice sunt doar componente ale fapturilor vii.
Ele nu au viata. In aparatul lui Miller nu s-a obtinut viata.
In manual mai gasim scris ca “substanþele organice din apele oceanului primitiv au suferit un proces de polimerizare, in urma caruia au rezultat substanþe organice complexe, care s-au asociat intre ele ºi au dat naºtere la formaþiuni numite coacervate.
In cazul unui pH ridicat al mediului, in jurul coacervatelor s-a putut diferenþia o membrana proteica asemanatoare cu membrana celulara plasmatica."
(a17i, p. 4).
Aici este o eroare grava, deoarece membrana celulara nu este de natura proteica, ci lipidica. In plus, membrana celulara este dotata cu structuri speciale
(canale ionice, transportori de aminoacizi, pompe de ioni) care au o activitate reglabila si care functioneaza coordonat (a16i, a36i). Membrana coacervatelor este foarte simpla, iar membrana celulelor vii este foarte complexa si indeplineste functii speciale.
Manualul prezinta in continuare “creºterea coacervatelor”, dar aceasta este doar o crestere fizica prin simpla absorbtie; nu este un fenomen biologic.
Despre coacervate se mai spune ca:
“inglobau substanþe din exterior ºi, astfel, se mareau, creºteau pana la anumite dimensiuni, dupa care se fragmentau in coacervate mai mici.” (a17i, p.4).
Dar aceasta simpla fragmentare (rupere), nu este o diviziune celulara. Elevii vor studia diviziunea celulara mai tarziu, abia in paginile 16-23. Deocamdata, la prima lectie, ei nu pot compara cele doua procese pentru a constata deosebirile. Din aceasta cauza, elevii accepta ideea gresita ca fragmentarea coacervatelor ar fi un fel de diviziune celulara. Ei sunt influentati si de conceptiile ateiste din clasele precedente, precum si de emisiunile de biologie evolutionista de la televizor. Li se spune ca: “viaþa este o etapa calitativ superioara in evoluþia formelor de miºcare a materiei.” (a17i, p.4).
Dar simpla miscare a materiei nu inseamna viata.
Electronii se misca in jurul nucleului, dar atomul nu are viata. Substantele difuzeaza (trec) printr-o membrana, dar acesta nu e un sistem viu. Ateii nu pot explica deosebirile esentiale intre neviu si viu. Ei nu pot defini
“evoluþia formelor de miºcare a materiei”; de asemenea nu precizeaza in ce consta aceasta evolutie si la ce nivel de organizare ar aparea viata din materie nevie.
Academicianul Eugen Macovschi a aratat ca biostructura este proprie numai celulelor vii.
Substantele organice integrate in biostructura au o alta comportare (fata de substantele organice din laborator, din exteriorul fapturilor vii). Cand celula moare, biostructura se transforma in materie obisnuita, nevie
(a16i, a17i). Mai mult, viata este caracterizata de prezenta unei matrici energo-informationale; aceasta structura nesubstantiala a fost pusa in evidenta prin aparate speciale (prin electronografie si efect Kirlian).
Obiectele nevii nu au o matrice energo-informationala.
Ateii nu pot explica originea informatiei structurale care da forma acestei matrice (a16i). Invatatura
Bisericii Ortodoxe aduce lumina si in aceasta problema:
"ªi ceea ce semeni nu este trupul ce va sa fie, ci grauntele gol, poate de grau, sau altceva din celelalte;
Iar Dumnezeu ii da un trup, precum a voit, ºi fiecarei seminþe un trup al sau.
Nu toate trupurile sunt acelaºi trup, ci unul este trupul oamenilor ºi altul este trupul dobitoacelor ºi altul este trupul pasarilor ºi altul este trupul peºtilor."
(I Corinteni 15, 37-39).
Creatorul este izvorul informatiei structurale. Daca un inginer proiecteaza un aparat, informatia referitoare la alcatuirea si functionarea aparatului se afla in mintea inginerului. Informatia referitoare la formarea unei fapturi vii este data de Dumnezeu si este continuta in suflet. "Sufletul se serveºte de un corp organic ºi ii da acestuia puterea de viaþa, de creºtere, de simþire ºi de naºtere." (Sfantul Ioan Damaschin, a5i)
Savantii care au studiat cu seriozitate fapturile vii au ajuns la concluzia existentei sufletului. Iata, de exemplu, ce scria profesorul universitar Nicolae
Paulescu, descoperitorul insulinei: "Viaþa este efectul a doua cauze imateriale: una, cauza secundara sau suflet
- unica pentru fiecare fiinþa vieþuitoare; alta, cauza primara, sau Dumnezeu - unica pentru totalitatea fiinþelor vieþuitoare." (a14i,p.134)
In manual, in cadrul primei lectii, mai este scris:
“Din primele forme de materie vie, care au avut o alcatuire simpla, acelulara, s-a ajuns la structura celulara actuala.” (a17i, p. 4)
Nu se arata cum s-ar fi trecut de la structura acelulara la structura celulara actuala. In plus, manualul mai contine o contradictie: la pagina 4 este scris ca primele forme de materie vie “au avut o alcatuire simpla, acelulara”, iar la pagina 105 gasim scris ca “viaþa se manifesta numai in cadrul organismelor cu structura celulara”, adica nu exista viata in structura acelulara. Elevii nu sesizeaza contradictia deoarece la prima lectie nu citesc pagina 105. Daca cele doua afirmatii s-ar face in aceeasi lectie, contradictia ar fi evidenta.
Pentru a consolida impresia falsa ca ar exista dovezi experimentale ale originii vietii, autorii manualului pun intrebarea: “Care sunt dovezile experimentale ale originii vieþii?” (a17i, p. 6, intrebarea
4). Intrebarea este pusa ca si cum ar exista dovezi experimentale ale originii vietii. Mai mult, exista aici o eroare de logica: o eventuala “dovada experimentala” ar apartine prezentului, nu trecutului geologic al
Pamantului si ar fi rodul activitatii unor savanti, nicidecum o aparitie spontana. (a16i). De aceea, notiunea de “dovada experimentala a originii vieþii” nu are sens. Manualul contine multe afirmatii fara justificare. De exemplu, gasim scris ca “apariþia florii a


insemnat un progres deosebit in evoluþia plantelor”.
(a17i, p. 80).
In primul rand, “evolutia” nu a fost dovedita stiintific. In al doilea rand, constatam ca exista plante fara flori si plante cu flori, dar de aici nu rezulta ca plantele cu flori ar fi provenit din cele fara flori.
Floarea nu este o simpla ingramadire de petale. Ea contine antere cu polen si o structura in care se va dezvolta embrionul. Aceste elemente indeplinesc un rol precis: polenizarea. In urma procesului de polenizare, granula de polen germineaza si formeaza tubul polinic
in care patrund doi gameti; din unul se va dezvolta embrionul, iar din celalalt un tesut nutritiv pentru hranirea embrionului. Fiecare element are un rol bine precizat in cadrul intregului. Formarea florii, polenizarea si transformarea florii in fruct se desfasoara dupa o schema precisa. Simpla intamplare nu poate explica aceasta complexitate structurala si eficienta functionala.
Manualul nu da o definitie precisa a speciei. De aceea, elevii accepta ideea gresita a “evolutiei” (transformarea unei specii in alta specie). La pagina 104 gasim scris ca “specia este taxonul de baza cu care se lucreaza in clasificarea plantelor. In natura, specia este raspandita sub forma de indivizi”. (a17i)
Abia in clasa a XII-a, elevii afla ca “specia este o comunitate de populaþii care se pot incruciºa intre ele ºi care sunt izolate reproductiv de alte comunitaþi similare. Indivizii aparþinand unor specii diferite nu se pot incruciºa sexuat, sau, daca se incruciºeaza, hibrizii sunt sterili.” (a21i, p.4)
Aceasta izolare reproductiva este un argument
impotriva ideii de evolutie (de transformare a speciilor).
Chiar daca se obtin hibrizi, acestia sunt sterili, deci nu pot avea urmasi, iar “noua specie” nu mai poate continua.
Multe specii considerate “primitive” se intalnesc si astazi. Procariotele sunt organisme unicelulare lipsite de nucleu tipic. Astfel de organisme sunt bacteriile si algele albastre-verzi. (a17i, p. 107-109) Ca fosile, algele albastre-verzi sunt semnalate in precambrian
(a17i, p. 109). Totusi, ele sunt si astazi foarte raspandite
in natura (a17i, p. 108). Chiar si autorii manualului recunosc faptul ca “ele sunt considerate ca un grup de evoluþie inchis deoarece din ele nu s-au diferenþiat in decursul timpului alte organisme.” (a17i, p. 109)
Deci nu au evoluat. Intalnim astazi si alte plante considerate “primitive”: flagelate, alge verzi, alge brune, alge rosii, ciuperci inferioare. (a17i, p. 118-119)
Desi manualul nu mentioneaza, exista multe
“fosile-vii”, adica specii considerate primitive (care ar fi disparut prin transformare in alte specii, dupa ipoteza evolutionista), dar care traiesc si astazi. Alga coloniala
Botryococcus brauni, din paleozoicul inferior, traieste si in zilele noastre, fara ca in morfologia ei sa se constate schimbari importante. (a34i, p. 92) Psilotum este o feriga “primitiva”, cu tulpina verde cilindrica, cu frunze mici si putine. Ea traieste si astazi, desi face parte din ordinul Psilotalelor, foarte apropiat cu cel al
Psilofitalelor, care au disparut de aproximativ 150 de milioane de ani, dupa estimarea unor evolutionisti. S-au pastrat, de asemenea, si plante din ordinul Cycadeelor, ordin aparut in urma cu 140 de milioane de ani, conform parerii unor evolutionisti. In Africa, Asia si
Australia traiesc in zilele noastre 100 de specii din acest ordin “primitiv”. Parea un lucru bine stabilit in stiinta ateista ca Metasequoia fossilis, considerat stramosul arborelui-mamut, a disparut in urma cu 20 de milioane de ani. Dar iata ca, in anul 1962, un student chinez, T.
Wang, l-a descoperit vietuind in padurile din China
Centrala (a34i, p. 93). Se mai afla in viata si un alt arbore, Gingko biloba, din jurasic. Este intalnit in forma spontana, in sud-vestul Asiei, dar e cultivat in multe parcuri si gradini botanice din lume. (a34i, p. 94).
In tara noastra, in paraul cald Petea, de langa Baile 1
Mai Oradea, vietuiesc dretele (Nymphaea lotus, var.thermalis). Ele se mentin si astazi in stare spontana, dupa 200.000 de ani (conform unor estimari facute chiar de evolutionisti) (a34i, p. 95). Mult timp s-a crezut ca anumite specii nu mai exista. Ateii s-au grabit sa afirme ca acele specii s-au transformat in alte specii.
Dar iata ca exista multe “fosile-vii”. Ele nu au evoluat, nu s-au transformat in alte specii. Pana in prezent nu exista nici un exemplu de transformare de acest fel.
Ipoteza evolutiei este o simpla presupunere neverificata.
Uneori, chiar si autorii manualului recunosc lipsa transformarii: “muºchii nu au dat naºtere, de-a lungul erelor, la nici o alta grupa de plante, ºi de aceea ei sunt consideraþi o ramura inchisa”. (a17i, p. 126).
Iar atunci cand biologii atei afirma trecerea de la o specie la alta, ei au pareri diferite: “algele roºii sunt considerate de unii ca fiind un grup inchis, iar de alþii ca fiind stramoºii cormofitelor” (a17i, p. 117). “In privinþa originii ciupercilor, majo-ritatea oamenilor de
ºtiinþa (atei, n.n.) susþin ca acestea au provenit din anumite alge verzi care ºi-au pierdut clorofila. Exista ºi puncte de vedere dupa care ciupercile au provenit din anumite flagelate sau din diferite alge roºii, brune sau verzi.” (a17i, p. 123).
Din cauza conditiilor de mediu nefavorabile, unele specii au disparut . Aceasta nu inseamna ca s-au transformat
in alte specii. Exista si astazi specii cu numar foarte mic de indivizi; e posibil ca ele sa dispara din cauza conditiilor nefavorabile (modificari climatice, poluare).
Chiar si biologii atei le numesc “specii pe cale de disparitie”, nu “specii pe cale de transformare”.
Ipoteza evolutionista se bazeaza si pe urmatoarea eroare de logica: se considera asemanarea speciilor drept dovada a descendentei lor. De exemplu, “protalul pluricelular se aseamana cu talul algelor verzi, de unde
ºi ipoteza ca ferigile iºi au originea in algele verzi.”
(a17i, p. 127).
Sporii ferigilor produc prin germinare lame verzi numite protale. Dar protalul este doar un stadiu in dezvoltarea ferigii, nu reprezinta planta adulta, pe cand talul algelor verzi reprezinta chiar planta adulta.
Comparatia nu este relevanta, deoarece se compara un stadiu intermediar al unei specii cu stadiul adult al altei specii. Chiar daca se compara stadiile adulte a doua specii, eroarea de baza persista: din asemanare se
incearca dovedirea descendentei. In manual gasim scris ca: “dupa structura florilor, leguminoasele sunt foarte asemanatoare cu rozaceele, din care se presupune ca au derivat, in urma reducerii staminelor ºi carpelelor.”
(a17i, p. 139). Trebuie sa le spunem elevilor ca din trandafiri apar tot trandafiri, nu fasole si nici mazare.
De fapt, o cercetare mai atenta arata ca florile din cele doua familii nu sunt chiar atat de asemanatoare cum afirma evolutionistii.
Rozacee Leguminoase floarea de maces floarea de mazare
5 petale egale 5 petale diferite: una superioara mai mare, doua laterale, doua inferioare. numeroase stamine
(peste 20)
10 stamine, dintre care una libera
Mentionam aici un aspect interesant al manualului.
La pagina 139 scrie ca “dupa structura florilor, leguminoasele sunt foarte asemanatoare cu rozaceele”, iar la pagina 140 gasim scris: “Reþineþi ca in organizarea florii de leguminoase au avut loc modificari importante faþa de rozacee.”
Deci chiar si autorii manualului recunosc faptul ca exista diferente importante. Asemanarile sunt putine si superficiale. Dar nici acolo unde exista asemanari mai importante nu rezulta descendenta. Profesorul Nicolae
Paulescu sublinia faptul ca daca descendenta implica asemanarea, asemanarea nu implica descendenta. (a14i,
a16i) Cunoastem aceasta si din geometrie: teorema poate fi adevarata si reciproca falsa. Daca un triunghi este echilateral, atunci este isoscel. Reciproca e falsa.
Din faptul ca este isoscel, nu rezulta ca este echilateral.
Asa si aici: descendenta implica asemanarea, dar asemanarea nu implica descendenta.
Faptul ca asemanarea nu implica descendenta se vede clar si din exemplul algelor brune, la care “talul prezinta unele analogii morfologice cu corpul plantelor superioare” (a17i, p. 115). Cu toate acestea, nici evolutionistii nu au afirmat ca plantele superioare provin din algele brune.
Concluzii
1. Ipoteza ca viata a aparut din materia nevie prin
“evolutie chimica” este o simpla presupunere, lipsita de argumente. Trecerea de la substante anorganice la substante organice nu inseamna trecere de la neviu la viu.
2. Exista mai multe ipoteze ateiste care se contrazic reciproc.
3. In experientele de laborator s-a eliminat oxigenul. De indata ce conditiile de laborator devin oxidante, sinteza organica este intrerupta.
4. Fapturile vii sunt inzestrate cu mecanisme biochimice speciale de protectie fata de formele reactive ale oxigenului. Fara aceste mecanisme, celulele nu ar putea supravietui. Eventualele “celule primitive”, lipsite de aceste mecanisme complexe, ar fi fost repede distruse.
5. In aparatul lui Miller s-au obtinut cateva substante organice din substante anorganice, in absenta oxigenului. Manualul prezinta acest rezultat drept
“dovada experimentala” a originii vietii. Dar in aparatul lui Miller nu s-au obtinut vietati, ci doar substante organice simple.
6. Manualul afirma aparitia spontana a unor coacervate cu “membrana proteica asemanatoare membranei celulare”. Dar membrana celulara este de natura lipidica, nu proteica. In plus, membrana celulara este dotata cu structuri speciale.
7. Cresterea coacervatelor este o crestere fizica, prin simpla absorbtie. Nu este un fenomen biologic, asa cum este la celulele vii. Fragmentarea coacervatelor este o simpla rupere, nu o diviziune celulara.
8. Viata nu se reduce la simple aspecte fizice si chimice. Substantele integrate in biostructura au o alta comportare. Cand celula moare, biostructura se transforma in materie obisnuita nevie. Exista ceva nesubstantial care intretine viata. A fost pusa in evidenta o matrice energo-informationala, care contine informatia referitoare la forma organismului. Ea persista si acolo unde materialul lipseste. De exemplu, la o frunza rupta se pastreaza conturul energetic al frunzei intregi. Biologia ateista nu poate explica originea informatiei.
9. Nu s-a observat pana in prezent trecerea de la o specie la alta. Asemanarile morfologice (geometrice)
intre doua specii nu implica descendenta lor.
10. Au fost descoperite fosile - organisme conservate
in diverse structuri geologice, datand din timpuri vechi. Pentru ca nu au mai fost gasite exemplare in viata, ateii s-au grabit sa afirme ca acele specii s-au transformat in alte specii (au “evoluat”). Dar recent au fost gasite si exemplare in viata; de aceea au fost numite “fosile-vii”. Dupa estimarea unor biologi evolutionisti ele au ramas nemodificate dupa sute de milioane de ani, deci nu au evoluat.
11. Conditiile nefavorabile de mediu au dus la disparitia unor specii, nu la aparitia lor.
CLASA A X-A.
BIOLOGIE ANIMALA
“Filogenia regnului animal” este titlul partii a
III-a a manualului a20i. Chiar din titlu ramanem cu impresia falsa de certitudine. Un titlu mai potrivit ar fi fost “Ipoteze despre originea speciilor animale”.
Prima afirmatie pe care o punem in discutie este urmatoarea: “Speciile de animale existente pe suprafaþa Pamantului sunt rezultatul unui lung proces de evoluþie” (a20i, p.104).
Elevii raman cu aceeasi impresie de certitudine.
Urmeaza un titlu cu aspect la fel de sigur: “Filogenia nevertebratelor”, ca si cum evolutia ar fi un fapt dovedit, nu doar o simpla ipoteza.
“Din lecþia despre originea vieþii, studiata in clasa a IX-a, va amintiþi ca primele etape ale evoluþiei vieþii s-au derulat lent, uriaºul salt de la materia anorganica la cea vie fiind pregatit de-a lungul a sute de milioane de ani” (a20i, p. 104).
Autorii manualului “scapa” rapid de problema aparitiei vietii prin trimitere la lectia din clasa a IX-a.
Dar stim ca lectia respectiva nu a dovedit aparitia spontana a vietii din materie nevie. In aparatul lui
Miller s-au obtinut cateva substante organice din substante anorganice. Nu s-au obtinut vietati. In acest fel se evita raspunsul la problema aparitiei vietii.
Este prezentat “arborele filogenetic al protozoarelor” (a20i, p. 104), dar acesta este un simplu desen schematic realizat de evolutionisti. Constatati eroarea de logica: argumentarea in cerc vicios. Pe baza ipotezei evolutiei se realizeaza un desen care se aduce apoi drept “dovada” pentru ipoteza evolutiei. In plus, daca studiem cu atentie acest desen, observam ca lipsesc elementele in punctele cele mai importante.
Aceeasi deficienta se constata si la ceilalti arbori filogenetici. Eventuala completare a acestor puncte, in viitor, nu este nici o dovada ca desenul ar fi in concordanta cu realitatea. De fapt, arborii filogenetici imaginati pana in prezent au multe diferente, deoarece biologii au pareri diferite.
Faptul ca exista “fosile vii”, nemodificate din timpuri vechi, este un argument impotriva ipotezei evolutiei.
Se pot prezenta aici exemplele mentionate pentru clasa a IX-a si clasa a XII-a.
In manual se mai afirma ca: “originea amfibienilor din peºti este demonstrata de unele caractere ale mormolocilor. La inceput corpul acestora este pisciform, prevazut cu linie laterala, ºi terminat printro coada turtita lateral. Mormolocul respira prin trei perechi de branhii externe... Inima este bicamerala, ca la peºti.” (a20i, p. 110)
Dar acestea nu sunt dovezi ale transformarii pestilor in amfibieni. Sa ne aducem aminte ca broasca depune ouale in apa. Mormolocii ies din ou si traiesc in mediul acvatic. Ei sunt dotati cu tot ce este necesar pentru a trai in acest mediu: au corpul pisciform, din considerente hidrodinamice (pentru o deplasare usoara
in apa), au linie laterala cu functie senzitiva in mediul acvatic, au coada turtita lateral pentru stabilirea directiei de deplasare, au branhii pentru obtinerea oxigenului din apa si au inima bicamerala in corelatie cu branhiile. Fiecare faptura vie a fost dotata de Creator cu tot ce este necesar pentru a trai intr-un anumit mediu. Nu este necesara ipoteza evolutiei. S-a randuit ca in prima parte a vietii amfibienii sa traiasca in mediul acvatic, dar apoi sa poata iesi din apa. De aceea, la scurt timp apar membrele posterioare si anterioare, din faringe apare o dilatare, care prin vascularizare se transforma in plamani (pentru a permite respiratia in aer), inima devine tricamerala (pentru a include plamanii in circulatie), iar intestinul se scurteaza
(pentru ca animalul sa poata trece de la hrana vegetariana la cea pe care o va gasi pe uscat: insecte, paianjeni, melci; mentionam ca broastele sunt folositoare pentru om, deoarece se hranesc cu multe insecte daunatoare agriculturii).
CLASA A XII-A. BIOLOGIE.


GENETICA SI EVOLUTIONISM
Manualul prezinta drept realitate vechea ipoteza conform careia acizii nucleici (ADN si ARN) au capacitatea de a inregistra sub o forma codificata biochimic informatia genetica ce determina toate caracterele si insusirile organismelor vii (a21i, p. 39). In biomatematica s-a demonstrat insa ca modul de codificare nu permite acizilor nucleici sa contina toata informatia genetica a organismului. Informatia referitoare la forma organismului (si la modificarea formei in procesul cresterii) este de tip continuu
(infinit), iar cea codificata in acizii nucleici este de tip discret (finit). De aceea, acizii nucleici nu pot contine toata informatia referitoare la forma organismului.
Acest fapt a fost subliniat de un mare specialist in acest domeniu. Este vorba de profesorul Marcel-Paul
Schutzenberger, specialist in teoria informatiei. (a16i,
a38i) Studii recente de genetica au confirmat acest rezultat matematic: “ADN-ul nu deþine toate secretele formelor vii” (a30i) “Este inutil sa cautam “gene ale degetelor”: ele nu exista” (a29i). Chiar autorii manualului recunosc faptul ca “gena conþine informaþia genetica necesara sintezei unei catene polipeptidice”.
(a21i, p. 52) Informatia continuta in gena (scrisa in codul genetic) nu determina forma organismului, ci succesiunea de aminoacizi din proteine. Este adevarat ca au fost descoperite “gene arhitecturale care intervin
in diferenþierea morfologica a embrionului. Dar ele nu descriu decat principii foarte generale, care se aplica nu numai ansamblului vertebratelor, ci ºi insectelor.”
(a24i, p. 51) Anumite gene codifica proteine care constituie morfogeni, adica substante care intervin in dezvoltarea formei (a25i), fara a contine informatia referitoare la forma. In ce consta aceasta interventie?
Morfogenii sunt produsi de anumite celule si trec de la o celula la alta, formand un gradient. Adica intr-o parte a embrionului sunt mai concentrati, iar in alta parte mai diluati. Se produce astfel o polarizare a embrionului, zone diferite urmand sa formeze structuri diferite.
(a25i) Absenta unui morfogen face imposibila aparitia unei structuri cu forma normala. Insa nu rezulta de aici ca morfogenul contine toata informatia despre forma.
El este necesar, dar nu suficient. “Nimeni nu va spune ca un tranzistor produce singur imaginea unui televizor, pentru ca imaginea dispare daca se suprima acest tranzistor.” (a31i, p. 115) Acel tranzistor este necesar, dar nu suficient.
In cercetarile unor geneticieni atei apare urmatoarea eroare de logica: din faptul ca modificarea unei gene produce modificarea formei se obtine concluzia ca forma este produsa de acea gena. In realitate, gena respectiva codifica sinteza unui morfogen. Modificarea genei duce la modificarea morfogenului si in continuare la modificarea formei sau chiar la absenta unei structuri anatomice (asa cum defectarea unui tranzistor duce la modificarea imaginii televizorului sau chiar la disparitia ei).
Studiile realizate prin efect Kirlian si electronografie au pus in evidenta o matrice energoinformationala care pastreaza forma organismului chiar in lipsa substantei. Deci aceasta structura nesubstantiala contine informatie referitoare la forma. Biologii atei nu pot explica originea informatiei. (a16i)
Autorii manualului afirma ca “viaþa a aparut pe
Pamant o data cu sinteza abiogena a primelor gene ºi a constituirii unor programe genetice.” (a21i, p. 75)
Dar viata nu se reduce la existenta genelor intr-o molecula de ARN. Molecula de ARN nu este vie. Sa analizam cu atentie afirmatia din manual! Ea se refera la sinteza abiogena a primelor gene. Dar ce este gena?
Elevii afla din manual ca “gena este alcatuita dintr-o secvenþa de codoni care codifica succesiunea aminoacizilor intr-o catena polipeptidica”. (a21i, p. 52)
Deci nu este un singur segment molecular, ci contine o informatie destinata unui receptor informational. Codificarea nu ar avea sens in lipsa unui receptor care sa decodifice informatia codificata. In celula vie, ribozomii au rol receptor; aici se realizeaza sinteza proteica. Manualul prezinta o imagine foarte simplificata. De exemplu, chiar si la cele mai simple vietati, la procariote, exista un segment structural si un segment reglator. Segmentul structural al unei gene
incepe totdeauna cu un codon start (ATG), si se termina cu un codon stop (UGA, UAA sau UAG) (a25i, p.143).
Eliberarea lantului polipeptidic sintetizat nu se poate face in lipsa codonului stop si a unui factor de eliberare
(o proteina specifica). (a26i, p. 178). O mica modificare poate duce la pierderea sensului. Codonii cu sens se pot schimba prin mutatie in codoni nonsens, care duc la formarea unor proteine anormale, lipsite de activitate biologica (a26i, p. 178), si deci inutile. Prin simpla
inlocuire a unui aminoacid cu altul se poate modifica functia biologica a proteinei (a16i). Informatia genetica nu reprezinta o varianta intamplatoare; ea alcatuieste programul pentru sinteza unei proteine necesare vietii celulei. Chiar si in manual gasim scris ca “celula vie este comparata cu un uriaº combinat chimic care, deºi are dimensiuni infime, lucreaza cu o mare eficienþa, sintetizand numeroase produse ºi exact in cantitaþi necesare.” (a21i, p. 69).
Simpla intamplare nu poate explica aceasta activitate complexa si coordonata. Biologii atei incearca sa
inteleaga existenta unui program fara Programator. Din
invatatura Bisericii Ortodoxe cunoastem ca Dumnezeu a creat universul si ii poarta de grija.
Autorii manualului, referindu-se la aparitia vietii, considera ca “este vorba de un proces care a durat multe milioane de ani” (a21i, p. 76), la inceput existand o “evoluþie chimica” prin care s-au format aminoacizi si proteine. Dar acest proces ipotetic nu este analizat matematic. Elevii ar trebui sa stie ca din cei 200 de aminoacizi cunoscuti, doar 20 intra in componenta proteinelor din celulele vii.
Aceasta este o problema de selectionare.
Aminoacizii selectionati urmeaza sa formeze proteine.
Pentru un sir de n =100 de aminoacizi grupati uniform
in cele 20 de tipuri, obtinem 100/20 = 5 aminoacizi de fiecare tip. Notand n1 = n2 = ... = n20 = 5, utilizam formula:
C1 = n!/ n1! n2!...n20!
Pentru calculul combinatiilor posibile:
C1 = 100!/ 5! 5!...5! = 100!/(5!)20
Avand in vedere izomeria optica, pentru fiecare aminoacid exista doua variante (L si D). Pentru cei
100 de aminoacizii exista:
2100 variante.
Numarul combinatiilor este:
C > 10 70 x 2100
Probabilitatea obtinerii intamplatoare a proteinei este deci:
P = 1/C < 1/(10 70 x 2100)
Aceasta valoare este foarte mica. Dar formarea unei proteine nu inseamna inca aparitia vietii. Asa cum afirma biochimistul Harold Klein de la
Universitatea Santa Clara din California, chiar si cea mai neinsemnata bacterie are o structura atat de complicata incat pare de-a dreptul imposibil de
inteles cum s-a format ea (a16i).
In manual mai gasim scris ca “experimental s-a demonstrat ca mioglobina din celulele musculare ºi hemoglobina din sange, care indeplinesc in organism funcþii diferite, au origine comuna” (a21i, p. 82).
Aici exista o eroare de logica. Eventuala origine comuna a doua proteine nu poate fi dovedita experimental, pentru simplul motiv ca experienta se realizeaza in prezent, in laborator, de catre cercetatori (fiinte rationale), iar originea comuna ar fi fost, dupa estimarea unor biologi atei, in urma cu 600 milioane de ani, prin procese naturale, fara interventia unor fiinte rationale. Activitatea coordonata a unor cercetatori nu poate fi dovada originii naturale a unei substante. Autorii manualului incearca sa aduca in sprijinul ipotezei ateiste faptul ca la om exista mai multe tipuri de hemoglobina (a21i, p. 82). Dar aceasta nu dovedeste o “evolutie”. Fiecare tip de hemoglobina are, la om, un rol bine precizat. Hemoglobina fetala
(HbF) are o afinitate mai mare pentru oxigen decat hemoglobina HbA din sangele matern, pentru ca oxigenul sa treaca de la mama la fat. La fat si la nou nascut, hemoglobina HbF este de tip alfa2gamma2.
Lanturile gamma se deosebesc de cele beta prin existenta pe locul 143 a serinei (in locul histidinei). La adult, hemoglobina este de tip alfa2beta2. Lanturile alfa, beta, gamma alcatuiesc hemoglobine cu functii speciale
in viata fatului si a adultului; ele nu sunt simple
“ramasite evolutive”.
Asemanarea lor structurala nu este o dovada a descendentei. In plus, mioglobina si hemoglobina nu au roluri atat de diferite cum s-ar intelege din manual.
Ambele au rolul de a transporta oxigen. Mioglobina din muschi transporta oxigenul de la capilarele sanguine la mitocondrii, iar hemoglobina transporta oxigenul de la plamani la tesuturi. Din studiul curbelor de oxigenare se constata ca fiecare transportor de oxigen are proprietati optime pentru indeplinirea functiei specifice.
Totul apare coordonat in cele mai mici amanunte, ca
intr-un proiect realizat de o Fiinta Rationala. Ipoteza evolutiei nu este necesara. Mai mult, ipoteza evolutiei
intamplatoare nici nu poate explica aceasta complexitate si coordonare globala. Pentru indeplinirea unei functii, succesiunea de aminoacizi trebuie aleasa cu precizie. Cercetarile au aratat ca “orice abatere de la structura normala a globinei determina formarea unor hemoglobine anormale”. De exemplu, din “inlocuirea acidului glutamic, aminoacidul din poziþia a-6-a a catenei beta, cu aminoacidul valina, rezulta transformarea hemoglobinei normale (HbA) intr-o hemoglobina anormala (HbS). Prezenþa acestei hemoglobine determina apariþia unei maladii metabolice numita anemia falciforma”, asa cum arata si manualul. (a21i, p. 103) Nu numai in cazul hemoglobinei succesiunea de aminoacizi trebuie sa fie foarte precisa, ci pentru orice proteina structurala sau enzima.
“Chiar ºi mutaþii extrem de mici, cum sunt cele punctiforme, care afecteaza un singur codon ºi, respectiv, un singur aminoacid, pot avea efecte fenotipice majore”, asa cum recunosc si autorii manualului. (a21i, p. 104)
In sens strict, evolutia inseamna transformarea naturala (fara interventia omului) a unei specii in alta specie, mai bine adaptata la mediu. Pentru aceasta este necesar (dar nu suficient), ca dintr-un individ I1 dintr-o specie S1 sa apara un individ I2 care nu mai apartine speciei S1. Sa ne amintim definitia speciei: “specia este o comunitate de populaþii care se pot incruciºa intre ele
ºi care sunt izolate reproductiv de alte comunitaþi similare. Indivizii aparþinand unei specii diferite nu se pot incruciºa sexuat, sau, daca se incruciºeaza, hibrizii sunt sterili” (a21i, p. 4), adica nu pot avea urmasi.
Izolarea reproductiva este un argument impotriva evolutiei. Eventualul individ I2, sau nu are urmasi (prin
incrucisare in S1), sau urmasii lui sunt sterili.
In manual, paginile 141-208 sunt dedicate evolutionismului. Sunt prezentate asa-zisele “dovezi ale evolutiei”. In realitate, nu exista nici un exemplu concret de evoluþie.
Manualul precizeaza ca “elevii care au o ora pe saptamana vor studia numai textele barate”. (a21i, p.
3)
Iata ce studiaza acesti elevi: Dovezi ale biogeografiei. Raspandirea plantelor ºi animalelor este consecinþa anumitor legitaþi naturale. Fiecare specie ocupa un anumit areal. Analiza acestuia dezvaluie realitatea ºi acþiunea evoluþiei. (a21i, p.141)
Acesti elevi studiaza doar textul prezentat. Citind cu atentie nu gasim nici o dovada a evolutiei. Se afirma doar ca analiza arealului dezvaluie realitatea si actiunea evolutiei. Elevii sunt nevoiti sa memoreze si sa accepte fara dovada. Pentru ceilalti elevi se prezinta doua exemple, dar ele nu sunt dovezi ale evolutiei. In primul exemplu se spune ca “padurile de stejar au fost nimicite de vitregia climei dintre munþii Ural ºi fluviul
Amur”. (a21i, p. 142)
Se prezinta deci disparitia unei specii (dintr-un areal), nu aparitia ei.
In al doilea exemplu se spune ca, in prezent, “in emisfera sudica se gasesc reprezentanþi ai unor grupe stravechi de animale, cum sunt peºtii dipnoi” (a21i, p.
142) care pot respira in anumite intervale de seceta. Se considera ca ei sunt descendentii dipnoilor de la sfarsitul erei paleozoice. Specia s-a pastrat. Atunci unde este evolutia?
Sunt prezentate apoi asa-zisele “dovezi ale sistematicii”.
Se spune ca “grupele de plante sau de animale pot fi dispuse sub forma unui arbore genealogic.”
Dar acest “arbore” este un simplu desen realizat de unii biologi, pornind tocmai de la ipoteza evolutionista.
Se constata eroarea de logica: justificarea in cerc vicios.
Pe baza ipotezei evolutioniste se construieste un desen care se aduce ca “dovada” in sprijinul ipotezei evolutioniste. Mai departe se afirma ca “asemanarea este rezultatul unei descendenþe comune dintr-un stramoº stins” (a21i, p. 144).
Aici este o alta eroare de logica. Daca descendenta implica asemanarea, nu rezulta ca asemanarea implica descendenta. Reciproca unei teoreme nu este neaparat adevarata. Pentru a accepta si reciproca, ea ar trebui demonstrata.
Urmeaza asa-zisele “dovezi ale anatomiei comparate”.
Dupa definitia organelor omoloage (organe cu functii diferite dar cu acelasi plan de organizare), gasim scris ca “este logic ca presupunem ca identitatea planului unic de structura denota originea comuna”
(a21i, p. 145).
Este aici aceeasi eroare de logica: se considera ca asemanarea implica descendenta sau originea comuna. Aceasta conceptie gresita a fost criticata de profesorul Nicolae Paulescu, in lectia de deschidere a cursului de fiziologie de la Facultatea de Medicina din Bucuresti: “Numai observaþia directa a transformarii dintr-o specie actuala in alta poate constitui o proba ºtiinþifica in favoarea derivaþiei.
Daca e adevarat ca derivaþia implica omologia organelor, inversul poate fi fals ºi este evident ca omologia organelor nu implica deloc derivaþia.
Defectul de logica fiind flagrant, nici aceasta concluzie nu are nici o valoare.” (a14i, p. 188).
Manualul prezinta apoi organele analoge, organe care au functii similare la doua specii, dar structura generala diferita (a21i, p.145). Existenta functiei similare nu este convenabil explicata de ipoteza evolutionista, deoarece in acest caz se considera ca nu exista legatura evolutiva. Este mai normal sa gandim ca functia similara a fost prevazuta de acelasi Creator si a fost realizata prin metode diferite. Atat pestii cat si delfinii au fost inzestrati cu capacitatea de a se deplasa in apa. Deplasarea se realizeaza prin organe analoge, diferite ca structura, dar indeplinind functia de inot.
Atat albinele cat si pasarile au fost inzestrate cu capacitatea de a zbura. Ele au fost dotate cu aripi actionate de muschi, dar structura aripilor difera. Nu ne asteptam sa gasim la albine aripi cu oase si pene ca la pasari.
Funcþia este importanta: desi lipsite de oase si pene, aripile albinelor functioneaza foarte bine.
Urmeaza



Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta