Dezvolatrea embrionului de la inceputul sarcinii pana la varsta
de 6 ani.
Dezvoltarea copilului. Ansamblu al fenomenelor care participa la transformarea
progresiva a fiintei umane de la conceptia ei si pana la varsta
adulta.
Dezvotarea psihomotorie a copilului. Aceasta acopera dezvolatrea motorie (achizitionarea
miscarilor, a coordonarii) si dezvoltarea senzoriala, intelectuala, afectiva
si sociala (constructia psihismului) si este o dovata a maturarii progresive
a sistemului nervos.
LA SUGAR. Posturile corpului sunt legate de tonusul muscular: hipotermia (exagerarea
tonusului) in flexie a membrelor noului-nascut scade treptat, in
timp ce tonusul axial (cap-gat-spate) se consolideaza. Sugarul tine capul
drept in pozitie sezanda spre 3 luni, incepe sa se aseze singur
spre varste de 7 luni si incpe sa mearga catre un an. Posibilitatea
de a apuca obiecte incepe sa se manifeste pe la 4 luni, dar clestele format
de degetul mare si cel aratator nu este utilizat decat incepand
cu varsta de 9 luni. Copilul mananca singur dupa 18 luni si deseneaza
o linie dupa doi ani. e7k5ke
In ceea ce priveste limbajul, vocalizarea mai multor silabe (mama, tata)
apare catre varsta de 7 luni, suitele de 3 cuvinte mai mult sau mai putin
semnificative la un an, propozitiile de doua-trei cuvinte la 2 ani, varsta
la care copilul intelege perfect ceea ce i se spune. In ceea ce
priveste relatiile, copilul urmareste cu privirea un obiect sau o figura la
varsta de 3 luni, deosebeste figurile cunoscute de cele straine catre
varsta de 6 luni si se joaca cu alti copii dupa varsta de doi ani.
Dezvoltarea afectiva si sociala se exprima in primele luni prin satisfacerea
necesitatilor alimentare, prin importanta acordata contactelor fizice, prin
rolul linistitor al vocilor parintilor. Copilul trece de la o dependenta totala
la o autonomie relativa. Aceasta se manifesta prin ceea ce se numeste angoasa
de separare materna, care apare catre varsta de 7 sau 8 luni.
Dezvoltarii ii mai sunt integrati si alti parametri: ritmul meselor (6
sau 7 pe zi la o luna, 4 dupa patru luni), durata somnului (18 ore la 2 luni,
15 ore sau 16 ore la 4 luni, 14 ore sau 15 ore la 9 luni), stapanirea
sfincterelor (copilul este curat ziua incepand cu varsta de
1-3 ani, iar noaptea incepand cu 2 pana la 5 ani).
Supravegherea medicala consta in verificarea aparitiei acestor achizitii
diferite la o data adecvata cu scopul de a decela o intarziere psihomaotorie
partiala sau generalizata. Totusi, cum fiecare copil evolueaza cu propria sa
viteza nu se fixeaza date precise si riguroase pentru achizitionarea uneia sau
alteia dintre functiuni, ci doar limete largi. Astfel, desi mersul este achizitionat
uneori catre varsta de 1 an, absenta sa nu este considerata ca fiind patologica
cel putin pana la varsta de 18 ani.
IN TIMPUL PERIOADEI DE COPIL MIC. Dezvoltarea psihomotorie intre
2 si 6 ani consta doar in perfectionarea achizitiilor precedente. In
ceea ce priveste motricitatea generala, copilul este vazut urcand scarile
singur incepand cu varsta de 2 ani, mergand pe bicicleta
dupa 2 ani si jumatate. El face mazgalituri incepand
cu varsta de 2 ani, imita cercurile la trei ani si realizeaza desene variate
la 5 ani. Incepand cu varsta de 2 ani, copilul se exprima
in propozitii scurte si are un bagaj de mai mult de 100 de cuvinte, printre
care si „eu”. Totusi, un copil care nu vorbeste nu trbuie sa-i ingrijoreze
pe cei din jur inaintea varstei de 3 ani. Intre 1 si 3 ani,
apar, in functie de moment, o conduita in opozitie cu parintii sau
o imitare a acestora; intre 4 si 6 ani se plaseaza identificarea sexului
masculin sau femenin si constituirea personalitatii.
Astfel, la varsta de 3 ani, activitatea motorie, achizitionarea deprinderii
de a fi curat, indemanarea manuala, schitarea de desene si deschiderea
catre altii autorizeaza intrarea copilului la gradinita. La sase ani, stapanirea
limbajului si progresul grafismului permit inceputul scolarizarii.
Dezvoltarea fizica a copilului. Aceasta consta in cresterea in
inaltime si greutate si in maturarea osoasa, dentara si pubertara
a copilului de la nastere pana la varsta adulta. Cresterea in
inaltime si in greutate a intrgului corp si a fiecarui organ
este legata de factori ereditari si hormonali, dar necesita si aporturi alimentare
echilibrate. Supravegherea este realizata prin masuratori regulate ale inaltimii
si grteutatii copilului si prin compararea lor cu mediile statistice, transpunand
datele pe curbe pentru o citire mai eficace.
Maturarea osoasa este evaluta doar in caz de anomalie a cresterii. Varsta
osoasa este criteriul cel mai folosit pe o radiografie a mainii se noteaza
numarul epifizelor (extremitatile oaselor lungi) si a oaselor scurte unde tesutul
osos a inceput sa inlocuiasca cartilagiul. Comparatia cu un reper
fotografic da varsta osoasa, adica varsta pe care ar trebui sa o
aiba copilul in comformitate cu maturarea sa osoasa. In mod normal,
acesta varsta este egala cu varsta reala a copilului, dar poate
pune in evidenta un avans sau o intarziere a cresterii osoase.
Maturarea pubertara este ultima etapa a dezvoltarii, care transforma copilul
intr-un adolescent dotat cu capacitate de reproducere.
Tulburari ale dezvoltarii. Intarzierea psihomotorie este un motiv
frecvent de consultatie medicala. De fapt, absenta achizitiilor psihomotorie
normale la sugar si dificultatile scolare ale copilului sunt cele care alerteaza
in cea mai mare masura parintii. Totusi, unii dintre ei se nelinistesc
fara motiv si compara prea sistematic copilul lor cu cei din clasa sa de varsta.
La un copil tebuie apreciate intotdeauna separat achizitiile manuale (apucare
si grafism), achizitiile de limbaj (intelegerea si exprimarea) si achizitiile
relationale. De altfel, rapiditatea dezvoltarii intelectuale nu permite nici
o apreciere dinainte a calitatii sale finale.
Se intampla totusi ca un copil sa aiba probleme de autonomie si
de adaptare legate de geneza personalitatii sale. Orice suspiciune de intarziere
psihomotorie trebuie sa conduca la o consultate pediatrica, care va verifica
in special calitatea vederii si auzului copilului, precum si starea sa
neurologica.
¦ In perioda de la nastere pana la un an, excluzand
cauzele organice, originea tulburarilor de dezvoltare este de cautat in
concomitenta a doi factori: ritmurile copilului (ingrijirea, contacte,
hrana, somn) si profilul psihologic al mamei. Frecvent intervin si alti factori,
exteriori unitatii mama/copil: mediul dificil, conflictul conjugal, evenimentele
traumatizante. De asemenea, sunt de luat in cosideratie desfasurarea sarcinii
si a nasterii, raportul dintre imaginea reala si imaginea ideala a copilsului.
O serie de tulsburari, in principal de ordin psihosomatic, pot proveni
dintr-o neadaptare reciproca mama/copil, mai ales in al doilea semestru:
anorexia, vome,mericism (rumegarea alimentelor), dificultati de intarcare,
colici, eczema, insomnie. In general, astfel de tulburari pot fi tratate
printr-o actiune psihoterapeutica. In cazurile cele mai grave risca sa
se instaleze un sindrom de carenta afectiva. Atunci se dovedeste necesara o
interventie rapida intr-un cadru specializat.
¦ Inaintea varstei de 2 ani alte tulburari pot traduce o
stagnare sau o insuficienta in schimburile afective si in socializare,
o dificultate de a stabili o relatie cu lumea exterioara: evitarea sau lipsa
raspunsului prin privire sau suras, lipsa jocului; tulburari ale tonusului
muscular, a statutului in sezut sau in picioare. O preocupare prea
precoce pentru curatenieare uneori aceesi semnificatie. In aceste cazuri
trebuie sa fie propuse o consulatre specializata cu scopul de a depista un eventual
blocaj global al dezvoltarii (autism, psihoza infantila, arieratie sau oligofrenie,
mongolism).
¦ De la 2 ani pana la varsta scolara, tulburarile de dezvoltare
cele mai intalnite privesc limbajul (intarzierea vorbirii,
dislexia), psihomotricitatea (ticuri, balbaiala, sindrom hiperkinetic),
controlul sfincterian (encoprezie, enorezie), alimentatia (anorexie, obezitate,
copil „mic mancau” sau „vomitator”), somnul (insomnie,
cosmaruri), desteptarea intelectuala si afectiva (tulburari de comportament,
anxietate, depresie, inadaptare scolara). Tulburarile pot acoperi un mare evantai
de situatii dupa contextul in care apar si legat de etapele anterioare
ale dezvoltarii copilului. Tratamentul lor depinde de diagnostic dupa efectuarea
unui bilant.