Liliecii
Distributia
Liliecii alcatuiesc ordinul Chiroptera (de la kheir, “mana” si
pteron, “aripa”) si sunt singurele mamifere capabile de zbor sustinut.
Sunt impartiti in doua subordine: Megachiroptera (liliecii mari sau mega liliecii),
care contine cele 170 specii de lilieci de fructe din familia Pteropodidae,
si Microchiroptera (liliecii mici sau micro liliecii) , care cuprinde restul
liliecilor, aproximativ 800 specii in 18 familii, mult mai multe decat in orice
alt ordin de mamifere in afara de rozatoare, iar liliecii chiar le intrec numeric. d5f20fo
Liliecii se gasesc peste tot in lume inafara de zona arctica, Antarctica si
cateva insule izolate din ocean. Toti liliecii mari si unele familii de lilieci
mici traiesc numai in emisfera estica, alti lilieci mici -; in cea vestica
si foarte putine familii au raspandire globala. Se considera ca liliecii au
aparut intr-un climat cald, probabil la inceputul Eocenului (cea mai veche fosila
de liliac are aproximativ 60 de milioane de ani) si centrul raspandirii lor
raman zonele tropicale si subtropicale.Membrii a 4 familii, toti facand parte
din ordinul Microchiroptera, traiesc in regiuni temperate, si numarul speciilor
scade pe masura ce zona respectiva este mai aproape de poli. Numai membrii a
2 familii ajung in regiunile subarctice dar si acestea numai vara.
Marimea
Megaliliecii cuprind cei mai mari lilieci cunoscuti ca “vulpile zburatoare”
din Africa, India si Australo-Malaiezia, numiti asa din cauza boturilor lungi
, asemanatoare cu ale vulpilor. Sunt cunoscuti si ca “liliecii de fructe
“ datorita hranei bazata pe fructe, au ochi mari si urechi mici spre deosebire
de cei care mananca insecte care au capetele mai plate si excrescente complexe
in jurul narilor si gurii. Cel mai mare liliac este Pteropus (anvergura aripilor
de 1,7m si lungimea de 45 cm ), care traieste in sudul Asiei, in Java . Desi
multe specii de megelilieci sunt mai mici decat cei mai mari microlilieci ,
impartirea in ordine se face pe baza formei dintilor si a diferentelor de schelet
. Cel mai mic liliac , Craseonycteris thonglongyai (“liliacul cu nas de
porc”), are 2,9-3,3 cm lungime , anvergura aripilor de 15 cm si greutatea
de 2 g . Diferentele dintre cele doua subordine sunt de fapt suficiente ca sa
sugereze ca au origini evolutionare diferite, cei din ordinul Megachiroptera
fiind aparuti mult mai recent decat ceilalti.
Aripile liliecilor sunt facute din doua membrane de piele intre care se afla
tesuturi elastice si muschi (patagiumul), intinse intre cele 4 degete foarte
lungi ale fiecarei maini si mambrele posterioare. Degetul mare este liber si
are o gheara, care este folosita in special pentru miscare si pentru a manevra
hrana. Liliecii isi folosesc picioarele cu 5 degete cu gheare in special
pentru a atarna de peretii pesterilor. Multi le folosesc ca sa se miste in jurul
culcusului si chiar sa fugareasca prada pe pamant. Liliecii vampiri au picioare
puternice si degete lungi, care le permit sa fuga si sa sara repede pe pamant
.
Zborul si ecolocatia
Ecolocatia
Termenul de ecolocatie se refera la o capacitate pe care odontocetele, dar si
alte mamifere marine sau terestre o poseda si care le permite in mod esential
"sa vada" cu urechile, prin receptionarea sunetelor subacvatice si
a ecourilor. Ecolocatia se produce prin emiterea unor unde sonore sub forma
de clicuri urmate de receptionarea si interpretarea ecoului. Clicurile sunt
produse in valuri, fiecare avand o durata intre 10 - 128 microsecunde.
Unda sonora iese prin melon, care joaca rolul unei camere de rezonanta, in care
se focalizeaza ultrasunetele intr-un "manunchi" ce este proiectat
in apa, in fata animalului. Undele sonore strabat apa cu o viteza de 1,5 km/sec,
adica de 4,5 ori mai repede decat viteza sunetului in aer.
Undele sonore odata emise, se lovesc de orice obiect aflat in apa pe traiectoria
lor, apare apoi fenomenul reflectiei undelor sonore, care se vor intoarce la
delfini, deci la emitator, sub forma unui ecou. Creierul primeste undele sonore
sub forma unor impulsuri nervoase ce permit delfinilor sa interpreteze mesajul.
Clicurile sunt alcatuite din unde sonore de frecventa inalta (150 kHz), care
insa, datorita marimii lungimii de unda si implicit a energiei mai mari, nu
pot strabate o distanta mare in apa.
Dintre vertebrate, numai pasarile si liliecii zboara cu adevarat. Spre deosebire
de majoritatea pasarilor, liliecii pot zbura la viteze reletiv mici cu manevrabilitate
extrema. Aripa este o membrana subtire care este prinsa in partea din
fata de oasele foarte alungite ale mambrului anterior si al doilea dege , iar
in spate de al treilea , al patrulea si al cincilea deget, care sunt mai mici.
Aceasta structura le permite liliecilor sa varieze convexitatea aripilor si
in acest mod sa varieze forma aerodinamica.
Toti liliecii din subordinul Microchiroptera se orienteaza si se hranesc cu
ajutorul ecolocatiei. Aceasta este emisia de vibratii de sunete cu frecvente
inalte care sunt reflectate inapoi ca ecouri in urechile liliacului dinspre
suprafetele inconjuratoare, indicand pozitia, distanta relativa si chiar natura
obiectelor din mediu - cam ca un sonar. In acest fel microliliecii “vad”
acustic, ceea ce le permite sa se orienteze in intuneric complet. Proprietatile
fizice ale sunetelor emise variaza in moduri caracteristice in functie de specie.
Sunetele se formeaza in laringe si la diferite specii sunt emise prin gura sau
nari.
Spre deosebire de acestia, liliecii din subordinul Megachiroptera folosesc vederea
mai mult decat acustica. Doar un singur gen si-a dezvoltat un macanism de ecolocatie,
care implica emisia de “clicuri” care se pot auzi si este folosit
numai cand liliecii zboara in intuneric. Ochii acestora sunt si mai mari
decat ai microliliecilor. Nici un liliac nu este totusi in intregime orb si
chiar cei care folosesc ecolocatia folosesc uneori repere vizuale mari pentru
a-si gasi drumul in timpul zborului.
Majoritatea liliecilor isi folosesc laringele pentru a produce ultrasunete cuprinse
intre 20.000 si 120.000 de hertzi. Exceptie face liliacul rousette, singurul
tip ‚old world fruit bat’ care foloseste ecoul. Acesti lilieci emit
sunete, care pot fi percepute de om, cu ajutorul limbii. Aceste sunete se lovesc
de peretii pesterilor si ii ajuta astfel sa navigheze. Unii lilieci folosesc
structuri avansate ale nasului pentru a amplifica si a focaliza sunetele. Viteza
de capturare a liliecilor este uimitoare: in mod normal, in mai putin de o secunda
prada este detectata si capturata.
Moliile folosesc o serie de strategii pentru a se apara de lilieci. Unele au
aripile acoperite intr-un fel de solzi care retin ecoul. Moliile tigru emit
aceleasi sunete cu limba asemenea liliecilor pentru a se confunda cu ei. Multe
molii au receptori de sunet care le alerteaza de apropierea unui liliac si atunci
ele incearca sa scape.
Sunetele cu ecou ale balenelor cu dinti, produse in canalele nazale, sunt directionate
printr-un corp (melon) din parte frontala a capului. Ecourile sunt receptionate
prin falca de jos si trec prin sinusurile urechii interioare. In momentul in
care se apropie de prada, balenele ucigase pot emite sunete suficient de puternice
pentru a ameti prada
Comportament
Cu mici exceptii toti microlliecii sunt nocturni. In tompul zilei se odihnesc
in locuri variate cum ar fi pesteri, crevase, scorburile copacilor, sub pietre
sau in cladiri. Uneori stau in locuri expuse pericolelor; unele specii mai mari
din subordinul Megachiroptera atarna de crengile pomilor cu capul in jos, in
grupuri imense. Faptul ca sunt nocturni le da liliecilor multe avantaje, cum
ar fi competitia redusa pentru insecte si alte feluri de hrana, prezenta unui
numar mai mic de inamici si protectie impotriva caldurii excesive si a deshidratarii
la care acestia sunt foarte sensibili din cauza suprafetei mari a pielii raportat
la marimea lor.
O mica parte din specii traiesc solitar dar majoritatea sunt sociabili. Numarul
indivizilor existenti intr-un grup variaza de la un singur mascul si 12 femele
la zeci de mii sau chiar milioane. Asocierile dintre diferite specii sunt obisnuite
printre liliecii care folosesc drept adapost pesterile.
Unele specii din zona temperata sunt migratoare intr-o anumita masura si au
fost inregistrate deplasari de aproape 1600 de km intre locurile in care isi
petrec vara si cele in care isi petrec iarna. Alti lilieci zboara pana
la 40 de km sau mai mult in fiecare zi intre locurile de hranire si cele de
odihnit, dar majoritatea zboara in zone mai apropiate de casa.
Marea parte a liliecilor sunt insectivori si isi pot prinde prada din zbor sau
sa caute insecte care stau pe frunze sau pe alte suprafete. Majoritatea liliecilor
din subordinului Megachiroptera si multe dintre speciile de “lilieci cu
nasul in forma de frunza” din America tropicala (numiti asa din cauza
cutelor de piele care se gasesc in jurul nasului) sunt fructivori. Altii mananca
bucati de flori sau extrag nactarul de la plantele cu flori cu ajutorul limbilor
foarte lungi contribuind la polenizarea incrucisata a plantelor. O parte a “liliecilor
cu nasul in forma de frunza”, mai mari si membrii unei familii eurasiene
sunt carnivori sau omnivori; mananca mici amfibieni, soparle, pasari, soareci
si chiar alti lilieci, pe langa insecte si fructe. Rude apropiate ale “liliecilor
cu nasul in forma de frunza” sunt adevaratii vampiri din America tropicala,care
se hranesc numai cu sange din ranile pe care le fac animalelor cum ar fi gaini,
vite , cai, porci si , uneori, oameni. Cel putin trei specii mananca si pesti
mici , pe care ii prind zburand deasupra apei cu membrele posterioare in apa.
Ecologia
Liliecii insectivori sunt considerati in general ca fiind de folos pentru
oameni si multe specii au un rol important in polenizarea plantelor si raspandirea
semintelor. Din cauza marimii si numarului lor, liliecii care mananca fructe
din eurasia pot fi daunatori pentru economie cand invadeaza livezile,
dar poate ca cel mai negativ efect al liliecilor este faptul ca transmit animalelor
domestice boli, in special turbare. Aceasta este o problema des intalnita la
tropice unde epidemia de turbare la vaci pornita de la muscaturile liliecilor-vampiri
infectati a omorat cirezi intregi.
Majoritatea liliecilor sunt sensibili la anumite insecticide cum ar fi DTT pe
care le ingurgiteaza prin intermediului “lantului de hranire”.O
parte a populatiei de lilieci din SUA a fost afectata nagativ; trei dintre speciile
de pe lista celor aflate in pericol de disparitie au suferit din cauza pesticidelor
folosite in agricultura.