Caracterizarea morfologica, anatomica a tulpinii si importanta practica a acesteia

Tulpina este un organ vegetativ articulat din noduri de internoduri. Se prezinta ca un az principal pe care se formeaza ramuri secundare, la nivelul carora se fixeaza frunzele, locul de insertie purtand denumirea de nod.

Dupa modul de viata tulpinile se grupeaza in: h1t4tu
- aeriene
- subpamantene;
- acvatice.

Tulpinile aeriene

Pot avea functii specifice tulpinale precum si alte functii.

Functiile specifice pot fi caulis, culme, calamus, scop.

Caulis -; este o tulpina erbacee obisnuita, cu internoduri egale.

Culmul -; sau paiul -; este tulpina caracteristica gramineelor, care prezinta internoduri fistuloase si noduri pline.

Calamusul -; este caracterizat prin noduri mai dese spre baza tulpinii si mai rare spre varful acesteia, internodurile fiind pline cu maduva.

Scapul -; are internoduri bazale numeroase si scurte, ultimul internod lung si terminat cu o floare sau inflorescenta.

Tulpinile aeriene pot fi: ortotrope si plagiatrope, astfel aceste tulpini sunt: erecte si uscatoare.

Tulpinile erecte -; sunt mobile, se invartesc in jurul altor plante si agatatoare se prind de alte plante prin carcei.

Tulpini plagiatrope -; cresc orizontal sau oblic, nu au tesut mecanic suficient de dezvoltat si nici organele de prindere.

Tulpini subpamantene

Reprezinta tulpini metamorfozate cu rol preponderent in acumularea substantelor de rezerva, in inmultirea vegetativa.

Rizomii sunt tulpini cu internoduri scurte si ingrosate cu radacini adventive la noduri, unde se afla si frunze rudimentare ce protejeaza mugurii ce vor forma lastari aerieni.

Stolonii sunt asemanatori cu rizomii dar mai subtiri, cu internoduri mai lungi.

Tuberculii sunt mieroblaste ingrosate, tuberizate, cu un parenchim de rezerva foarte dezvoltat.

Bulbii sunt mieroblase care prezinta in partea inferioara radacini adventive iar la partea superioara un mugure acoperit cu frunze carnoase numite tunici.

Dupa tipul tunicilor se cunosc 2 feluri de bulbi:
- bulbi tunicati, cand tunicile se acopera complet undele de altele, ca la ceapa;
- bulbi solzosi, cand acestea se acopera partial ca la crinul alb.

Tulpinile acvatice sunt lipsite de tesut de sustinere iar tesuturile conductoare sunt slab dezvoltate dar au un aerenchim bine dezvoltat.

Anatomia tulpinii

Tesuturile definitive ale structurii primare iau nastere din activitatea meristemului apical, completat la unele plante si de meristemul intercalor. Tesuturile definitive ale structurii secundare sunt generate de felogen si cambiu.

Structura primara a tulpinii la Dicotyledonate, la Ranunculus acer, prezinta urmatoarele zone anatomice:
- epiderma;
- scoarta
- cilindrul central

Epiderma este un tesut de protectie alcatuit dintr-un singur strat de celule vii, de forma prismatica, regulate, strans unite intre ele, cu peretii foarte ingrosati sau mineralizati.

Scoarta este alcatuita din mai multe straturi de celule parenechimatice mari, de forma poliedrica sau rotunjite, cu spatii intercelulare si in care se disting doua sabloane.

Zona externa prezinta numeroase cloroplaste, formand un tesut parenchimatic asimilator. Uneori celulele din aceasta zona se transforma in elemente mecanice, fie colemnchimatice fie sclerenchimatice.

Zona interna este incolora, in mod obisnuit fiind reprezentata printr-un tesut inmagazinator de substante organice de rezerva.

Cilindrul central -; este format din tesut de natrua parenchimatica, in care sunt dispuse fascilelele conductoare libero -; lemnoase.

Tesutul parenchimatic care se afla intre fasciculele vasculare alcatuieste razele medulare primare, iar testului parenchimatic central, inconjurat de fasciculele vasculare, alcatuieste maduva.

Maduva este reprezentata de un parenchim care adesea se resoarbe, formand lacuna centrala la tulpinile fistuloase.

O tulpina cu structura primara se distinge de o radacina cu structura primara prin urmatoarele caractere.
- prezenta epidermei prevazute cu cuticula si stomate;
- dispozitia suprapusa a aparatului libero-lemnos si diferentierea centrifuga a lemnului.
- scoarta mult mai redusa si de regula similatoare in general cu endoderma este nediferentiata.
- tulpina cotiledonatelor nu are decat un cerc de fascicule conductoare coulinare, caruia i se adauga uneori un cerc extern, cortical sau unul intern medular.

Structura secundara a tulpinii

La unele plante dicotiledonate erbacee, la cele lemnoase si la gimnosperme tulpina se ingroasa ca urmare a activitatii meristemelor secundare, cambilul si felogenul care produc testuturi secundare.

Cambiul -; este primul meristem secundar care isi incepe activitatea intr-o tulpina lemnasa.

In fascicul cambiul prezinta liberul secundar reprezentat de vase liberiene, celule anexe, parenchim liberian, care impreuna formeaza liberul moale si fibrele liberiene, acestea reprezentand liberul tare sau dur.

Pe fata interna, cambiul produce lemn secundar, format din vase lemnoase, fibre lemnoase si parenchim liberian.

Cambiul isi inceteaza activitatea si functionarea toamna si isi reia activitatea primavara in acelasi loc.

Felogenul -; apare mai tarziu decat cambiul, in exteriorul acestuia si in pozitii diferite in epiderma, in parenchimul cortical, in liberul secundar.

Felogenul activeaza o singura perioada de vegetatie, apoi reapare mai spre interior. Totalitatea periodermelor si a tesuturilor moarte intercalate intre acestea formeaza ritidomul.

Importanta practica a tulpinilor.

Tulpina plantelor prezinta variate intrebuintari, in functie de natura substantelor pe care le contin: pot fi folosite in alimentatie ca legume (sparanghel, mugurii de banbus, tuberculii de cartof, bulbii de ceapa, de usturoi) la furajarea animalelor (leguminoase, graminee), in industria lemnului.