Omul s-a preocupat dintotdeauna de ameliorarea si selectionarea acelor specii,
vegetale sau animale, pe care le-a socotit a raspunde cel mai bine nevoilor
sale de subzistenta. Dar numai in ultimele doua decenii, odata cu formdabilul
avant al geneticii, el a reusit sa obtina, prin manipulari specifice, mai intai
in laborator, apoi si pe terenurile de cultura, organisme cu alte caracteristici
decat cele “naturale”. Acestea sunt denumite OGM, adica organisme
genetic modificate. l6m20ms
In teorie, reteta obtinerii unui OGM este cat se poate de simpla. Se ia o planta,
un animal sau un microb, careia i se grefeaza una sau mai multe gene apartinand
altei plante, care insa poseda acele caracteristici sau functii pe care vrem
sa i le transmitem “cobaiului”. Lucrul este posibil deoarece, de
la microbi, trecand prin vegetale, si pana la animale, toate fiintele vii utilizeaza
acelasi limbaj genetic.
In practica insa, un organism transgenic nu se obtine chiar ata de usor. Pentru
un pepene, de pilda, sunt necesare cel putin sase luni de munca. Iar pentru
o vaca sau orice alt mamifer, in functie de ritmul de reproducere a animalului,
procesul poate dura de la unu la cativa ani. Pe de alta parte, atunci cand se
introduce o gena noua intr-un organism, aceasta se poate prinde oriunde, chiar
si la nivelul unei gene care codifica producerea unei proteine vitale pentru
respectivul organism, ceea ce inseamna, practic, ratarea tentativei. In medie,
pentru o capra, de pilda, e nevoie de manipularea a 500-1000 de embrioni, pentru
a putea spera ca se obtine o singura capra viabila, fara anomalii si totodata
purtatoare a caracterului dorit.
Pentru multi dintre sustinatorii manipularilor genetice, medicina de maine va
fi cu siguranta transgenica. Fructe-vaccin, bacterii-dopante, lapte-medicament,
toate acestea sunt posibile si chiar pe cale sa se realizeze. Anumite proteine
umane, precum insulina (folosita la tratarea diabetului) sau EPO (care stimuleaza
producerea de globule rosii), sunt fabricate de pe acum de microbi. Ne putem
asadar inchipui ca, nu peste multa vreme, vor aparea chiar ferme specializate
in cresterea acelor animale modificate genetic, care, prin laptele lor, vor
oferi in acelasi timp si un medicament (anume sintetizat de respectivul animal).
De mai bine de 15 ani, o echipa de cercetatori australieni se incapataneaza
sa obtina, prin manipulari genetice, primul trandafir albastru. Ei au reusit
sa obtina gena responsabila de culoarea albastra a petuniilor, pe care nu aveau
decat sa o introduca in codul genetic al trandafirului pentru a obtine prima
floare albastra. In ciuda eforturilor depuse, cercetatorii nu au reusit sa culeaga
trandafirul albastru si asta nu din vina petuniei. Asta deoarece ei au reusit
sa grefeze aceeasi gena bleu la garoafe, iar varietatile transgenice astfel
obtinute, una mov si una indigo, au primit numele de “Moondust”
(pulberea Lunii) si Moonshadow (umbra Lunii). Motivul refuzului trandafirului
de a deveni albastru avea sa fie gasit la nivelul celulelor petalelor, in interiorul
vacuolei.
Secretul culorii oricarei plante cu flori se afla in miezul celulei, acolo unde
se gasesc antocienii (pigmenti responsabili de coloritul petalelor). Dintre
cei 250 de pigmenti recenzati in natura, la flori au fost reperati mai ales
trei: pelargonidina (pentru rosu-oranj), cianidina (pentru roz-magenta) si delfinidina
(pentru bleu-violet). Combinati in fel si chip, dar si cu alte substante organice
din celule, acesti antocieni confera petalelor tentele lor roz, oranj, rosu,
bleu, sau violet.
Neputand sintetiza delfinidina, trandafirii, la fel ca garoafele sau crizantemele,
nu sunt niciodata bleu in natura. De aici si imposibilitatea de a obtine, prin
incrucisare intre diverse varietati sau prin manipulare genetica, exemplare
de culoare albastra. Prin grefarea genei de petunie, specialistii sperau sa-I
confere trandafirului tocmai acele instrumente moleculare absolut necesare sintezei
pigmentului. De aceea au recurs la petunie, care dispunea de enzimele dorite
pentru producerea delfinidinei si cianidinei, din combinarea lor rezultand culori
care merg spre violet, trecand prin magenta, dar nu si oranj, caci aceasta planta
nu poate sintetiza pelargonidina.
In 1987, cercetatorii germani au gasit solutia: prin grefarea unei gene de porumb,
care programeaza enzima necesara producerii pelargonidinei, ei au obtinut o
petunie rosu-caramizie, prima planta cu floare transgenica. Se parea ca de acum
inainte totul va merge de la sine. Nu aveau altceva de facut decat sa procedeze
la fel si cu trandafirul. Din pacate, tentativa lor s-a soldat cu un esec. Caci
lucrul pe care nu-l cunosteau pana atunci -; delfinidinele sunt foarte
sensibile la mediul din care fac parte. Daca acesta e bazic, ele raman albastre.
Daca insa e prea acid, culoarea vireaza spre rosu. Ori, se pare ca vacuolele
trandafirilor (deci chiar locurile de stocare a pigmentilor ) sunt atat de acide,
incat delfinidinele se inrosesc instantaneu.
Cu toate acestea, cercetatorii australieni nu se dau batuti. Ei spera ca, intr-o
buna zi, imposibila ”floare albastra” va deveni o realitate, spre
delectarea iubitorilor de flori din intreaga lume.