Pelicanii, aceste pasari arhaice, ramase din era tertiara, si-au diminuat mult
efectiveleultimele decenii. Locurile lor de cuibarit s-au redus treptat, ca
urmare a patrunderii factorului antropic, astfel incat pelicanii
au disparut cu desavarsire din vestul si centrul Europei. Desi pelicanii
au mai cuibarit in secolul al XV-lea in Danemarca, s-au retras apoi tot
mai mult din fata civilzatiei, interiorul arcului carpatic devenind zona cea
mai vestica a arealului lor de cuibarit. In secolul trecut, mai erau comuni
si in Transilvania, iar in prezent, un ultim refugiu al lor a ramas
doar partea estica a continentului, indeosebi Delta Dunarii.
Trecut si prezent
In Romania, la sfarsitul secolului trecut si inceputul acestui
secol, ambele specii de pelicani -; pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)
si cel cret (Pelecanus crispus) -; erau inca frecventi, nu numai
in Delta Dunarii, ci in toata Dobrogea. Vizitatorii Deltei Dunarii
din acele vremuri povesteau despre existenta atator cuiburi, incat
relatarile lor par incredibile. Dupa calatoria sa din 1869, austriacul E. Hodek
noteaza : „Potrivit calculelor mele aproximative intre Cernavoda
si Marea Neagra cuibaresc atat de multi pelicani, incat numarul
lor depaseste orice imaginatie umana!In aceasta zona traiesc mai multe
milioane de pasari!”. In 1874, fratii Sintenis descopereau minunata
colonie de pe lacul Cuibeda. b6g19gj
In urmatoarele decenii, numarul pelicanilor a scazut inspaimantator,
din cauza pescarilor, care, ingrijorati pentru capturile lor, invinovateau
aceste pasari „daunatoare”, dand foc, ani de-a randul,
tutror coloniilor intalnite. Din acest masacru, si vanatorii
si-au avut partea lor, fiind recompensati, pentru fiecare picior de pelican,
cu cate un cartus. Si azi mai traieste unul dintre cei care, in
1926, a luat parte la o asemenea campanie. „…Am dus opt vanatori
cu trei barci in colonie, pentru ca ne-au promis bautura…”-
povesteste batranul. „Masacrul a tinut sase ore, si prada a constat
in aproximativ 260 de picioare de pui pelican.Vanatorii ar fi dorit sa
ia mai multe picioare, dar, fiindca se grabeau foarte tare, nici nu mai omorau
puii, ci pur si simplu le taiau picioarele, lasandu-i acolo sa moara in
chinuri cumplite…”.
Renumitul ornitolog roman Ion I. Catuneanu, seful Centralei Ornitologice
Romane, a avut o atitudine pozotiva in privinta protectiei pasarilor
ihtiofage. In timpul observatiilor sale din 1950, efectuate cu ocazia
unei survolari a Deltei Dunarii cu avionul, a descoperit doar o singura colonie
de pelicani, cu numai circa 250 de pui. In acelasi an, populatia de pelicani
din Delta Dunarii a fost estimata la numai 600 de exemplare.
Actualmente, pelicanii sunt strict protejati in toata Europa. In
Romania, din 1955, speciile de pelicani au fost declarate monumente ale
naturii, iar coloniile sunt, de asemnea, protejate, patrunderea in colonii
fiind strict interzisa. Protejarea pelicanilor, datorita sensibilitatii acestor
pasari fata de factorii perturbanti, este de neconceput fara protectia stricta
a coloniilor de cuibarit. Deranjarea coloniilor duce dupa sine parasirea cuiburilor,
iar dintr-o eventuala ponta inlocuitoare vor rezulta pui intarziati,
care nu vor fi pregatiti pentru migratia de toamna si vor muri inghetati. Insa
aceste pas`ri se pot observa in alte conditii, cand survoleaza Delta,
sau la pescuit pe lacurile mari, pe apele complexului Razim-Sinoe etc.
Pelicanul comun si pelcanul cret
Datorita masurilor de protectie, in prezent, pe teritoriul Deltei Dunarii
cuibaresc peste 2500 de perechi de pelicani comuni si aproximativ 100 de perechi
de pelicani creti. In zilele noastre, aici se gaseste cea mai mare populatie
de pelicani comuni din Europa .
Precum s-a vazut, majoritatea pelicanilor din Delta sunt pelicani comuni. Adultii
acestei specii au o culoare alb-roz, iar in perioada nuptiala, ambele
sexe poseda un ciuf, iar fruntea prezinta o excrescenta vizibila. Remigele -;
penele lungi ale aripii -; sunt negre, ca la berze. Sacul gutural -;
instrumentul de pescuit de baza al pelicanilor -; este galbui, ca si o
portiune de penaj de pe pieptul pasarii.
Pelicanul cret, mai putin numeric, dar raspandit pe un areal mai mare
in Europa de sud-est, este de talie chiar mai mare decat specia
precedenta, ambele specii inscriidu-se printre pasarile cele mai mari,
cu o anvergura de peste 2 m. Culoalrea lui este de un alb-murdar spre plumburiu,
remigele sunt negre numai spre partea de jos, iar sacul gutural al adultilor,
in timpul reproducerii, este de un rosu evident. Puii pelicanului comun
sunt acoperiti la inceput de un puf negru, schimbat treptat de pene maronii,
care vor fi inlocuite cu penajul alb-roziu abia dupa prima naparlire
completa, in locurile de iernare. Puii pelicanului cret sunt plumburii.
Mentionam ca, in majoritatea determinatoarelor, coloritul puilor este
redat incorect.
Cuibaritul in colonii si pecuitul in grup
Ambele specii de pelicani cuibaresc in colonii. Cel comun isi depune
ouale pe plauri (insule plutitoare de stuf), iar pelicanul cret isi construieste
cuiburi, inalte de 1 m si late de 1,5 m, din vegetatieacvatica. Dtorita
excrementelor acide si a calcatului de catre aceste pasari grele, de 10-12 kg,
plaurii se descompun in cativa ani, pelicanii fiind nevoiti sa-si schimbe
locul coloniei. De exemplu, dupa informatiile primite de catre cercetatorul
Kiss J. Botond, colonia masiva de pelicani comuni din zona protejata Hrecisca-Buhaiova
si-a schimbat locul de trei ori in ultimele trei decenii. Coloniile pelicanilor
creti sunt mai mici, de obicei cuibarind impreuna cu alte specii acvatica.
Femela depune 1-5 oua lunguiete, de un alb-murdar, pe care ambii parinti le
clocesc circa o luna de zile, puii fiind ingrijiti in cadrul coloniei
cam doua luni. Cercetatorii se contrazic in privinta numarului oualor
si a duratei clocitului, datorita apropierii cuiburilor in cadrul coloniei,
care poate provoca usor amestecarea pontelor.
Corpul mare, relativ usor, al pelicanilor nu le permite sa se scufunde dupa
hrana lor, ei pescuind numai la adancimea la care ajung cu ciocul si cu
gatul intins. Specii gregare pescuiesc in grup, pornind dintr-un
sir razletit, care se strange in cerc , si, batand din aripi,
aglomereaza pestii. Pelicanii care pescuiesc isi invart capul in
semicerc, cu ciocul deschis. Daca un peste ajunge in cioc si le atinge
membrana sensibila din interiorul sacului gutural, ciocul se inchide din reflex.
Cei 20-22 l apa cuprinsi in sac sunt indepartati prin scuturarea
capului, iar pestele ia drunul lungului esofag, spre stomac. Puii, de asemenea,
sunt hraniti cu pesti, la inceput semidigerati, apoi intregi, pe care
ii infuleca din punga parintilor.
Toate cele opt specii de pelicani de pe Terra sunt aproape exclusiv ihtiofage.
Despre cantitatea de hrana zilnica necesara pelicanilor, circula multe informatii
eronate, ignorantii vorbind uneori despre ratii de pana la 20 kg! Cantitatea
reala, stabilita in urma cercetarilor, este este de 20-30 kg. Pelicanii
se hranesc de regula in apele mici, in scadere, unde se aglomereaza
pestii, capturand mai usor exemplarele bolnave de diferite epizotii. Prin
indepartarea pestilor bolnavi, impiedica aparitia mortalitatii in
masa si descompunerea cadavrelor, contribuind la prevenirea bolilor. In
acest sens, exercitand selectia naturala, pelicanii sunt si sanitarii
baltii.
Pelicanii sunt pasari migratoare, sosind si plecand in jurul echinoctiului
de primavara, respectiv de toamna. Crtierele de iernare ale lor sunt in Africa
ecuatoriala. Regasirea inelelor aplicate in Romania dovedeste urmarirea
unei cai de migratiune de-a lungul coastelor vestice a Marii Negre, prin Bulgaria
si Grecia, spre Anatolia si Israel.
Din pacate, acste monumenete ale naturii sunt, chiar si in conditiile
existentei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, supuse unor presiuni de catre
factorul uman. Pescarii le prigonesc, unii pretinsi vanatori le impusca
din goana barcilor inzestrate cu motoare rapide. Dar, trebuie sa stim
ca pelicanii sunt ocrotiti nu numai prin legea cinegetica, dar sunt si sub protectia
Coneventiei de la Berna, privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor
naturale.