Cine a cutreierat drumurile Baraganului sau ale Dobrogei, este imposibil sa
nu fi surprins miscarea rapida si alunecoasa a unor vietuitoare extrem de vioaie,
care nazuiau spre cuiburile lor subpamin-tene din taluzuri. Aceste vietuitoare
vesnic in miscare, intrerupta de o clipa de sedere inaltate pe picioarele dinapoi,
intr-o atitudine caracteristica, nu sint altceva decit popindai. p2e22ec
Corpul popindaului este suplu si alungit, amintind de cel al nevas-tuicii, in
lungime de 19-22 cm. Coada are 5,5-7,5 cm lungime, bine. imbracata in blana.
Greutatea corpului este cuprinsa intre 230 si 340 g.. Botul este scurt si obtuz,
cu vibrize lungi, iar urechile sint scurte, incit abia se vad din blana. Membrele
anterioare au cite 4 degete, iar cele posterioare cite 5 degete, prevazute cu
unghii puternice, adaptate pentru sapat. Blana are culoarea galbuie-cenusie,
cu reflexe negre si ruginii, insulare, inchise la culoare, cu aspect de pete
fine. Pe partea ventrala blana are o nuanta galbuie-deschis. Ceea ce este caracteristic
pentru blana de popindau, este absenta aproape completa a stratului de par moale,
puful, astfel incit blana apare formata numai din spic. Ochii sint mari, proeminenti
si in comparatie cu marimea capului sint mult distantati intre ei. O astfel
de pozitie a ochiului este rezultatul unei adaptari la mediu, permitind popindaului
sa observe intinderile din jur, fara a scoate complet capul din galerii. Buza
superioara este crestata adinc. La baza cozii are 3 papile perianale care secreta
un lichid mirositor, cu rol in gasirea partenerilor la imperechere si in delimitarea
teritoriului.
Popindaul este animal tipic zonei de stepa si silvostepa, fiind deosebit de
numeros in Dobrogea, sudul Olteniei, Muntenia si Moldova. Lipseste in Transilvania.
Altitudinal, urca pina la 300 m. Prefera cim-piile inierbate, taluzurile drumurilor
si cailor ferate. Cea mai mare parte a timpului o petrece in galeriile sale,
destul de complicate, unele fiind folosite permanent, altele ocazional. Galeriile
ocazionale sint folosite pe timp rece si umed, iar cele permanente pentru hibernare.
inainte de intrarea in hibernare isi astupa cu pamint intrarile in galerii.
Desi este sociabil, fiecare individ al coloniei are o vizuina a sa, cu galeria
de acces verticala sau oblica, la capatul careia se afla un cuib pentru iarna,
captusit cu ierburi uscate. Hiberneaza din luna septembrie pina in luna martie.
in mod exceptional, cind apar conditii climatice nefavorabile, cu temperaturi
scazute, intrarea in hibernare poate avea loc chiar in luna august. Bine adaptat
la mediu, popindaul parcurge si o stare de estivatie, in care intra in verile
secetoase, cu conditii grele de hranire, iar uneori intra in hibernare direct
dupa estivatie. Astfel ca, in decursul unui an, in astfel de conditii, are o
perioada de activitate de numai 3-4 luni. Pentru iarna nu isi face provizii,
starea de hibernare fiind profunda si continua. Are activitate exclusiv diurna,
cu doua reprize de activitate intensa, dimineata, pina catre orele 11, si dupa-amiazar
intre orele 15 - 18. Este foarte atent si la cel mai mic pericol se retrage
in galerii, din care nu iese decit atunci cind este liniste deplina. Adesea,
obisnuieste sa ia o pozitie verticala, sprijinit doar pe labele dinapoi, iar
in caz de pericol scoate un suierat de avertizare pentru ceilalti membri ai
coloniei. Se imperecheaza in luna aprilie si, dupa o gestatie de circa 8 saptamini,
fata 4-6 pui lipsiti de vedere, care dupa 5 saptamini pot parasi vizuina. in
luna august puii devin independenti si isi sapa galerii proprii in apropierea
celor ale adultilor. Se reproduce o singura data pe an, maturitatea sexuala
fiind atinsa in primavara urmatoare. Po-pindaul prezinta o particularitate anatomica
specifica animalelor de stepa care consta in structura deosebit de complexa
a urechii interne, datorita careia este capabil sa receptioneze ultrasunete.
Este mare consumator de cereale si de diverse seminte. Rareori si mai ales primavara
se hraneste cu radacini si insecte. S-a stabilit ca in decursul unui an un popindau
consuma circa 4 kg de cereale, motiv pentru care este considerat daunator, mai
ales ca la aceasta se adauga si faptul ca galeriile sale submineaza terasamentele.
Dusmanii sai sint dihorul, vulpea, nevastuica si pasarile rapitoare de zi.
Numiri regionale: ciocanita (Banat, derivata din denumirea sir-beasca - ticonita);
suita (Oltenia); parusel (Tirgu Mures); poponete (Prahova); chiuta (Baragan);
popindau (Muntenia); hornosar (Radauti); tistar (Moldova, in general).
POPINDAU PESTRIT
Este de marimea speciei precedente, are un aspect perlat, ca urmare a prezentei
unor pete dese de culoare deschisa, bine marcate. Hiberneaza din septembrie
pina in aprilie. Traieste in galerii ceva mai complicate decit cele ale popindaului
comun. Modul de viata este asemanator cu al speciei precedente. La noi a fost
identificat numai in nordul Moldovei, adesea fiind intilnit alaturi de popindaul
comun.
Se mai numeste popindau perlat.
Denumirea stiintifica este Cilcllus suslicus, Gueldeiistaedl, 1770.
Numiri straine: engl. spolled souslik: fr. spermophile (souslik) tacitele; germ.
Perlziesel.
POPANDAU DUNAREAN
Este o subspecie endemica semnalata in Cimpia Dunarii. Are aspect si mod de
viata asemanatoare cu cele ale popindaului comun.
Denumirea stiintifica este Citeilus citcllus istricus, Calinescu, 1934.
