INTRODUCERE: k3n2no
De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament
si aliment.Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti
ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza,
capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida
prin incalzire omogena la temperatura de 35-40° C.
Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul
Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere
pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna,
atat la gust cat si ca proprietati terapeutice.
Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral
al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu
substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.
Generalitati
Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral
al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu
substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.Albinele
produc frecvent si miere de mana, care provine din diverse lichide dulci din
planta, dar nu din floare.Productia mindiala de miere variaza de la an la an,
cantitatea medie in prezent este in jur de 700.000 t.
Este o solutie apoasa bogata in substante zaharoase - pana la 80%
- reprezentate indeosebi de glucoza si fructoza ce provin din nectarul
floral, extrafloral, mana si alte surse, recoltate de albine si depozitate in
faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc in nectar, au insusirea
de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces
durand ani indelungati. Transformarea nectarului de catre albine
in miere este insotita apoi de preschimbarea si inlocuirea
continutului de acizi nefolositori, odata cu eliberarea surplusului de apa.
Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizata variaza de la 3-5-5,5, dupa provenienta
ei floristica.
Capacirea mierii cu o pojghita de ceara la suprafata celulelor din fagure contribuie
la mentinerea calitati ei initiale, capacirea avand rolul de a izola mierea
de influenta umezelii din mediul inconjurator.
Cu ocazia invertirii nectarului in miere sunt incorporate proteine,
materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic),
substante minerale (fosfati de calciu, fier, saruri de aluminiu, strontiu, cobalt,
titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. in cantitati infinitezimale),
substante functionale de origine organica (enzime, catalaza, inulaza, inhibina),
vitamine, antibiotice naturale, hormoni si polen, mierea neputand fi egalata
de nici un preparat farmaceutic sintetic caci ea este o substanta vie si direct
asimilabila.
Extragerea mierii
Mierea extrasa este pusa direct in bidoane inalte, unde dupa ce
se limpezeste va fi curatata de resturile de ceara. Mierea filtrata pierde 20-40%
din substantele valoroase (in special particulele fine de polen aflate
in suspensie) si de aceea se recomanda doar maturarea, decantarea si raclarea
cu o lingura sau o spatula dupa 3-4 zile de repaus. Pentru a se grabi maturarea
mierii, mai ales daca extractia s-a facut pe timp umed, se aseaza in camera
de maturare 7-8 kg de var nestins, care absoarbe umiditatea produsa de evaporarea
surplusului de apa din miere. Dupa cateva zile, operatia se va repeta,
pana cand observam ca mierea din maturatoare are vascozitatea
normala. Cea mai buna maturare se face la o temperatura de peste 25 oC, o cantitate
mai mare de miere necesitand circa 2 saptamani pentru incheierea
cu succes a maturarii. Spuma ridicata deasupra mierii va fi raclata cu o lingura,
astfel ca suprafata mierii din maturator sa ramana in contact direct
cu aerul cald al camerei de maturare si depozitare. Spuma se ridica si mai bine
folosind un prosop umed, dar stors de apa, care se pune deasupra ei, lasandu-l
acolo 6-7 ore; in acest timp spuma cu toate impuritatile se lipesc de
prosop, dupa ridicarea prosopului suprafata mierii ramanand curata.
Daca mai raman impuritati operatia se repeta, de data aceasta folosind
o panza de tifon. Dupa limpezire si maturare, mierea se trage in
vase si se comercializeaza.
Mierea de calitate
Producerea mierii de calitate este o problema de prestigiu, criteriul principal
de clasare a muncii apicultorului trebuind sa devina tocmai calitatea produselor
livrate, modul de prezentare, pe sorturi si pe sortimente, consumatorii stiind
sa aprecieze seriozitatea apicultorilor ce stiu sa-i pastreze calitatile naturale.
Pentru obtinerea unei mieri de calitate un rol important il joaca maturarea
naturala in faguri, maturarea in afara lor fiind lipsita de aroma
specifica pe care o capata dupa capacire. Un alt factor deosebit de important
este asigurarea familiilor in perioadele de cules cu faguri claditi de
calitate, cu precadere din cei in care nu s-a crescut puiet, in
acest fel evitandu-se deprecierea culorii mierii.
Nu este permisa hranire familiilor de albine cu cantitati mari de sirop de zahar
in ajunul culesurilor, in scopul blocarii cuiburilor, scontand
pe faptul ca nectarul adus ulterior va fi depozitat in fagurii pentru
recolta. Acest fapt nu face decat sa deprecieze mierea prin amestecul
cu sirop de zahar, intrucat albinele il vor muta in
timpul culesului din cuib in magazine. Zaharul trebuie folosit doar in
perioada de toamna pentru completarea rezervelor de hrana.
Nu se recomanda livrarea mierii direct de la centrifuga, fara o conditionare
atenta. De asemenea, extragerea mierii trebuie facuta dupa fiecare cules pentru
a se obtine mierea pe sorturi de flora care sa satisfaca preferintele si cerintele
consumatorilor.
Mierea poseda o serie de caracteristici senzoriale specifice: aspect (fara spuma,
fara corpuri straine vizibile), culoare (de la slab incolor pana la galben-deschis,
galben-auriu, galben-portocaliu, galben-inchis, rubiniu, galben-brun, brun-inchis),
miros si gust (specific mierii, cu aroma mai putin sau mai mult pronuntata,
gust dulce), consistenta (omogena, fluida, vascoasa, cristalizata).
Caracteristicile fizico-chimice ce confera calitatea fizico-chimica a mierii
sunt prezentate in tabelul de mai jos.
Caracteristicile fizico-chimice ale mierii
Caracteristica Miere mono- si poliflora Miere de padue
Apa, % max. 20 20
Densitatea relativa la 20oC, min. 1,417 1,417
Cenusa, % max. 0,5 1,0
Aciditate, grade max. 4,0 5,0
Zahar direct reducator, in zahar invertit 70-80 60-70
Zaharoza: a) miere de salcam si de padure:· calitate superioara, % max.·
calitatea I, % max.b) alte feluri de miere, % max. 566 101010
Substante nezaharoase, % 1,5-5 4-12
Indice diastazic, min.- la mierea de salcam se admite min. 6,5 10,9 10,9
Granule de polen de salcam (la mierea monoflora de calitate superioara) raportate
la numarul total de granule examinate, % min. 30 Hidroxilmetilfurfurol (HMF) (la mierea de calitate superioara), % max. 1,5 1,5
Cristalizarea sau granularea mierii
Cristalizarea sau granularea mierii este un proces natural, care nu modifica
proprietatile biologice si medicinale ale produsului. In functie de dimensiunile
cristalelor se disting trei sorturi de miere cristalizata: cu granule mari (peste
0,5 mm), cu granule mici (0,5-0,4 mm) si miere de consistenta cremoasa (sub
0,04 mm). Cantitatea si dimensiunile cristalelor sunt influentate in special
de granulele de polen: cu cat sunt mai mari aceste granule cu atat
sunt mai mari aglomerarile de cristale si cu atat mai mici sunt cristalele.
Temperatura necesara pentru completa solubilizare a mierii cristalizate este
de 35-45 grade C.
Stratul mai deschis la culoare, mai sfaramicios si mai putin dulce de
la suprafata unei mieri consta din cristale de glucoza neacoperite de lichidul
intercristalin, format in principal din fructoza, apa libera si substante
solubile in apa; acest fenomen este normal pentru sorturile bine maturate,
cu continut ridicat de glucoza si scazut in apa. Prin conservare la temperatura
camerei, acest strat dispare. Mierea trecuta prin filtre de nisip sau argila
nu mai are polen sau alte substante proteice si deci se mentine necristalizata
mult timp.
Pastrarea mierii
Mierea nu se pastreaza decat in ambalaje perfect spalate si uscate
din sticla sau aluminiu. Nu puneti miere in ele pe considerentul ca au
continut tot miere. Pelicula veche de miere de pe peretii vasului contine germeni
de fermentatie care insamanteaza mierea noua si aceasta va fermenta
la randul ei, schimbandu-si gustul si mirosul.
Daca vasul a mai fost folosit si pe peretii sai exista resturi de miere cristalizata,
acestea vor declansa procesul cristalizarii si in mierea noua pusa la
pastrare. Mierea nu se va pastra niciodata in vase confectionate din zinc,
cupru, plumb sau aliajele lor, deoarece, sub actiunea acizilor din miere se
formeaza compusi chimici ce pot da intoxicatii grave. Nici ambalajele din fier
nu sunt indicate, deoarece in urma corodarii fierului la contactul prelungit
cu acizii continuti de miere, aceasta va capata un gust si un miros neplacut.
Mierea se poate pastra in vase din tabla alba cositorita sau in
vase emailate, sau date la interior cu un strat gros de vopsele sintetice.
Borcanele cu miere nu trebuie pastrate la un loc cu recipientele ce contin substante
ce emana mirosuri neplacute (vopsele, carburanti, esente, varza murata) deoarece
mierea prinde usor miros. De asemenea vasul cu miere nu se pune descoperit in
apropierea unor substante higroscopice care favorizeaza mentinerea umiditatii
in aer (sarea) aceasta contribuind la o fermentatie accelerata a mierii.
Mierea ambalata in borcane de sticla va fi ferita de lumina care-i depreciaza
calitatile (lucru usor de observat datorita inchiderii mierii).
Mierea care a cristalizat pentru a fi fluidizata se va trece intr-un vas
care se va pune intr-o baie de apa fierbinte, in nici un caz pe
foc. Nu trebuie incalzita decat acea cantitate care se va folosi
o singura data deoarece mierea incalzita fermenteaza mai usor, depreciindu-se.
Mierea supraincalzita conduce imediat la cresterea procentului de hidroximetilfurfurol
care, de asemenea duce la deprecierea calitatilor mierii. Temperatura optima
de pastrare este bine sa se situeze intre 10 si 20 oC.
Sorturi de miere
Mierea este produsul de baza al albinelor, componenta principala constituind-o
zaharurile, reprezentate indeosebi de glucoza si fructoza ce provin din
nectarul floral, extrafloral, mana si alte surse recoltate de albine si depozitate
in faguri.
Dupa provenienta, mierea de albine se clasifica in: miere monoflora, si poliflora
din nectarul florilor si miere de padure.
· Mierea monoflora - care provine integral sau in cea mai mare parte
din nectarul unei specii de plante (miere de salcam, tei, floarea soarelui,
rapita etc.).
· Mierea poliflora - care provine dintr-un amestec de nectar de pe flori
de diferite specii sau dintr-un amestec de miere monoflora (faneata de deal,
de ses, de balta, pomi fructiferi, salcam- tei, tei- floarea soarelui etc).
· Mierea de padure - care provine in cea mai mare parte din sucurile
dulci de pe alte parti ale plantelor decat florile, in amestec cu nectarul florilor
din padure.
In functie de modul de prelucrare mierea de albine se clasifica in:
- miere de fagure;
- miere obtinuta prin scurgere libera;
- miere obtinuta prin centrifugare.
Mierea florala
Mierea de coriandru - de culoare deschisa, asemanatoare cu cea de salcie, in
primele 2 saptamani de la extractie are un gust neplacut, dar lasata in
maturator descoperita, isi pierde acest miros ajungand o miere suava
excelenta.
Mierea de crusin - este laxativa.
Mierea de floarea soarelui - in sedimentul ei granulele de polen ajung uneori
pana la 100 %. Datorita continutului mare de glucoza, cristalizarea se
declanseaza mult mai repede fata de celelalte sorturi de miere, uneori chiar
in faguri, extractia ei trebuind sa se faca repede.
Mierea de izma -; este recomandata pentru afectiunile de stomac si intestine.
Mierea de iarba neagra -; este buna pentru anemici, clorotici si in
afectiunile sistemului nervos.
Mierea de levantica - este recomandata celor epuizati fizic si nervos.
Mierea de menta - are aroma mentei si gust dulce, consistenta uniforma, vascoasa,
cristalizeaza in granule marunte, incomplet. Are culoare verzui-brun roscata
si se recolteaza in cantitati mari in Delta Dunarii si zonele de
inundatie ale acesteia. Contine o cantitate mare de vitamina C si datorita calitatilor
nutritive si terapeutice, se cauta pentru consum.
Mierea de paducel - este foarte buna pentru bolnavii de inima.
Mierea de pin - mierea de mana a pinului este deschisa la culoare si consistenta,
ramanand transparenta si fluida.
Mierea de rapita - este de culoare galbena-deschisa, foarte dulce, are un gust
si miros placut, cu o consistenta densa, dizolvandu-se greu in apa.
Se cristalizeaza la 10-12 zile de la extractie, chiar in faguri, luand
o culoare albicioasa si usor galbuie. De aceea recoltarea trebuie facut rapid,
la terminarea infloririi.
Mierea de rozeta - face parte din prima categorie, fiind de o calitate exceptionala
- dupa gust si aroma.
Mierea de salcam - din cauza unei cantitati mai mari de fructoza cristalizeaza
foarte incet )la cativa ani. Face parte din sortul de miere de calitate
superioara, fiind cea mai solicitata pe piata externa, datorita aromei si gustului
placut pe care il are. Imediat dupa recoltare este transparenta, dar culoarea
va depinde de culoarea fagurilor utilizati la recoltarea ei, putandu-se
intalni nuante de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca
indice colorimetric, mierea de salcam este admisa pana la maximum
18 nm pe scara Phund, peste aceasta limita, considerandu-se miere de calitatea
a II-a. Mierea de salcam are un gust placut, dulce, este perfect fluida,
vascoasa, fara semne de cristalizare. Contine in medie 41,73 % fructoza,
34,8 % glucoza si 10 % zaharoza si maltoza. Are un pH = 4,0 si nu cristalizeaza
cel putin 1,5-2 ani si niciodata total. Aroma pronuntata de flori de salcam,
se intalneste la mierea la care s-a introdus o infuzie de floare
de salcam sau cea falsificata.
Mierea de salcie - este de culoare galben deschis aurie si are uneori un gust
putin amarui, avand o savoare deosebita, fiind foarte bogata in
vitamine (in special B6 si C). Zaharisirea se face cu cristale marunte.
Mierea de tei - este trecuta in categoria celor mai bune si celor mai
apreciate sorturi de miere, bogata in vitamine (mai ales vitamina B1 (thiamina),
si aminoacizi, in sedimentul ei granulele de polen ajungand pana
la 70-80 % , uneori continand si o cantitate insemnata de mana.
Fiindca aroma mierii de tei este foarte puternica, pentru a-i diminua din gust,
se amesteca cu alte sorturi de miere sau cu miere poliflora. Culoarea mierii
de tei este deschisa, batand usor in galben cateodata chiar
cu reflexe verzui. Cristalizarea ei se face spre toamna si are o consistenta
untoasa, cristalele avand culoarea alba, mierea capatand un gust
si o aparenta mai atragatoare. Are calitati linistitoare fiind prescrisa in
afectiunile sistemului nervos si in insomnii.
Mierea de trifoi - este considerata cea mai buna ca savoare si prezentare. Este
bogata in vitamine (B1, B2, C) culoarea variind in functie de specia
de la care provine (alba la trifoiul alb pitic, galben-rosietica la celelalte
varietati). Cristalizeaza lent.
Mierea de verigariu si cea de salba - este buna pentru stomac si intestine,
fiind si laxativa.
Mierea de zburatoare - este de culoare deschisa, foarte gustoasa dar, cristalizeaza
repede.
Mierea extraflorala
Provine din nectarul secretat de alte parti ale unor plante (cum ar fi porumbul,
secara, mazarichea) sau arbori (mar, prun, nuc, tei, plop, stejar, artar, frasin,
mesteacan etc.), unde se afla glande nectarifere asemanatoare cu cele in interiorul
florilor. In noptile racoroase ce urmeaza unor zile calduroase, spre dimineata,
apare aceasta secretie extraflorala, pe frunzele anumitor arbori, iar albinele
se grabesc sa o adune si s-o prelucreze in miere caci, odata cu aparitia
soarelui si incalzirea atmosferei, partea apoasa din aceasta exudatie
dulce se evaporeaza, iar albinele nu o mai pot lua.
Mierea extraflorala are o greutate specifica mai mare ca mierea obisnuita, iar
culoarea sa este putin mai inchisa, continand zaharuri valoroase
ca fructoza si glucoza dar si unele zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza,
precum si saruri minerale in proportii ceva mai mari ca la mierea florala.
Mierea de mana
Pentru consumul uman are o valoare deosebita, continand multa inhibina
(un bactericid foarte puternic) si saruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogata
in saruri minerale decat cea florala), calciul si magneziul prezentand
cel mai mare interes terapeutic intrucat organismul uman asimileaza
mult mai bine aceste saruri prin alimentatia naturala decat prin administrarea
sintetica.
Dupa arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad,
de molid etc. Secretia manei e conditionata de o serie de factori printre care
mentionam:
1. Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiecarei specii de insecte
producatoare de mana.
2. Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expozitia insorita,
altitudinea etc.
3. Factorii biotici: (pradatori, daunatori si paraziti). Pradatorii (veveritele,
ghionoaiele, ciocanitoarele, pitigoii, sticletii, viespile, mustele etc.) decimeaza
lachnidele in toate stadiile de existenta. Pe langa acesti aprigi
dusmani, insectele producatoare de mana au si prietenii lor: furnicile de padure
- care le protejeaza si le stimuleaza secretia de mana.
Provine din aceeasi sursa cu cea extraflorala, mana fiind un produs obtinut
indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor,
coccidelor, citadidelor si lachnidelor, care se hranesc cu sucurile plantelor
si elimina apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Albinele culegatoare aduna
aceste produse insa pierd foarte multa energie la un asemenea cules si
sunt mai uzate decat cele care culeg nectar de flori.
Pe langa faptul ca mierea de mana nu este recomandata pentru iernare deoarece
provoaca intoxicatii grave, degenerescenta si necroza, sunt cazuri cand,
chiar pe timpul verii poate provoca multe neajunsuri. Atunci cand mana
contine zaharuri neasimilabile si mai ales in anii secetosi, cand
albinele sunt lipsite de pastura, albinele se pot intoxica datorita consumului
sporit de miere de mana. Exceptie face mierea de mana de conifere, care contine
procente ridicate de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obisnuite
sa consume o astfel de hrana chiar si iarna.
Mierea de mana contine inhibina, substanta cu o puternica actiune bactericida,
iar procentul redus de glucoza si bogatia in dextrine si substante minerale
o tin ani de zile in stare lichida. Totusi, uneori, mierea de mana este
atat de vascoasa, incat nici nu mai poate fi extrasa
din celule decat prin topirea fagurilor in cuptor, deasupra unor
gratare, ori prin inmuiere cu apa calda si intercalarea intre acesti
faguri a unor faguri goi gata claditi. Albinele iau din celule aceasta miere
diluata si o intind in fagurii goi, dupa care acestia se scot si
se extrag.
Mierea de molid si brad
Mierea de molid are culoare verde inchis iar cea de brad - galbena aurie.
Ambele contin 25,68% melezitoza (datorita urmelor de rasina continute). Este
mult cautata de bolnavii de plamani si contine un puternic bactericid,
inhibina, produs al unei enzime. Enzima producatoare a inhibinei este o glucozooxidaza
care in prezenta aerului produce din fructoza hidrogen-hiperoxid. Inhibina
este cunoscuta in medicina pentru efectul ei sterilizator. Cand
timpul este calduros mierea de brad se extrage cu usurinta. Pe timpul iernii
aceasta miere cristalizeaza in faguri si de aceea nu trebuie lasata peste
iarna (lasa si multe reziduuri).
Mierea ca aliment si medicament
De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament
si aliment. Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte
parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate
cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa
la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40° C.
Din punct de vedere chimic, mierea este un anumit amestec de substante organice
deosebit de complexe, in care s-au identificat peste 70 de componente, din care
- glucoza, fructoza, zaharoza pana la 90%, restul fiind reprezentate prin proteine,
acizi organici, saruri minerale, oligoelemente, vitamine, hormoni, enzime, antibiotice
s.a. Dupa provenienta, mierea poate fi din nectarul florilor sau de mana. Sorturile
de miere monoflorala de nectar cele mai obisnuite sunt: de salcam, de salcie,
de trifoi sau lucerna, de tei, zmeura s.a. Sorturile de miere de mana se obtin
adesea de la arboretele de stejar sau conifere (molid). Din punct de vedere
comercial si indici organoleptici mierea se imparte in doua categorii: miere
de calitate superioara (salcam, tei s.a.) si inferioara (hrisca, rapita s.a.).
Mierea este un aliment cu proprietati medicamentoase recunoscute, putand
fi consumata de batrani, copii, sportivi, oameni care lucreaza noaptea,
fie ca laxativ, fie ca aliment energizant, in cazurile de surmenaj, oboseala,
neurastenie, boli de inima etc. Cei care sufera de insomnii, daca iau seara
la culcare 2 linguri de miere intr-un pahar de ceai cald de tei, dorm
un somn linistit, tulburarile somnului datorandu-se in mare parte
digestiei grele, unor procese de infectii latente sau active ce se fac in
intestine sau in organism, provocand o stare de neliniste care turbura
somnul. In bolile de ficat, mierea este recomandata intrucat
mareste proportia de glicogen, fortificand organismul impotriva
infectiilor. Este recomandata chiar si in diabetul incipient, insa
in cantitati foarte mici, inlocuind zaharul folosit in alimentatia
curenta. In otravirile cu ciuperci mierea este salutara, prin inghitirea
unei mari cantitati de apa saturata cu miere, inlocuind glucoza din organism
distrusa de otrava continuta de ciuperca. In clinici mierea este inlocuita
cu glucoza pura, care se da in acelasi scop. In amestec cu untura
de peste mierea poate fi folosita in tratarea ranilor.
Mierea poliflora obtinuta din nectarul florilor din fanete, majoritatea plante
medicinale, are o valoare terapeutica superioara. Cele 70 de substante biologic
active continute de miere ii confera o pluralitate de efecte care o fac sa aiba
un larg evantai de actiuni terapeutice globale din care enumeram urmatoarele:
trofice (intaritoare), fortifiante, tonice, cicatrizante, conservante, protective
antigerminative, nutritive, homeostatice (opresc hemoragia), regeneratoare.
La aceste actiuni se adauga cele speciale ale plantei medicinale din care provine
sau cele specifice ale unor substante identificate (vitamine, enzime, antibiotice
s.a.).
Mierea este recomandata in tratamentul diferitelor afectiuni, din care cele
mai frecvente sunt: rani, arsuri, degeraturi, boli interne (stomac, inima, ficat,
bila), afectiuni ale cailor respiratorii (rinite, guturai, sinuzite, faringite,
bronsite), boli endocrine, ginecologice, anemii, afectiuni psihiatrice sau neurologice.
Mierea nu este recomandata in obezitate si diabet.
Compozitia chimica
Compozitia chimica a mierii este in functie de compozitia nectarului/nectarurilor
din care ea provine si de anumiti factori externi.
Compozitia mierii este mult mai complexa decat cele prezentate in tabelul de
mai jos. Literatura de specialitate mentioneaza bogatia in minerale (K, Na,
Ca, Mg, Fe, Cu, Mn, Cl, P, S, Si), in acizi (acetic, butiric, citric, formic,
gluconic, lactic, malic, oxalic, succinic etc.), in enzyme (diastaza, invertaza,
glucozidaza, peroxidaza etc.), in vitamine (B1, B6, C, acid pantotenic, provitamina
A, acid nicotinic, piridoxina).
Compozitia mierii din diverse tari
Tari Apa Total zaharuri reducatoare Levuloza Zaharoza Cenusa Acizi liberi
Romania 16,5 75,6 38,4 3,1 0,17 Bulgaria 21,3 71,7 - 1,6 0,25 0,68
Rusia 19,3 - 34,9 1,43 0,20 Africa de Sud 16,2 - 35,5 0,54 0,33 Angola 19,3 - 36,4 0,86 - 0,53
Canada 17,5 - 38,8 1,2 - Uruguay 17,3 67,3 - 4,9 0,15 0,53