Fara a da de urma iedutei, mosul si baba aii plans zile intregi de tristete. intr-o Duminica s-au dus la biserica in sat, sa ceara preotului sa faca o rugaciune pentru gasirea "Fetitei", caci asa o botezasera pe ieduta, dar totul fu in zadar.     

Dupa vreo doi-trei ani de la aceasta intamplare, imparatul tinuturilor acelea a dat de stire in tara ca, daca cineva stie ceva despre o fecioara careia sa-i fi crescut pe frunte flori albe si catifelate, sa-i dea de stire, pentru ca el vrea sa-si insoare feciorul cu acea fata insemnata. Dupa un an de cautare, fiul imparatului, printul Viorel, insotit de doi curteni, a ajuns si la casa mosului, caruia ii^ ceru sa-1 calauzeasca pe cararile intortochiate ale muntilor. in trecerea lor prin padurea fermecata, ei au fost atacati de o haita de lupi. Doi dintre acestia au fost doborati de sabia printului. Vazand asta, ceilalti lupi s-au inchinat cu smerenie in fata feciorului de imparat, perandu-i indurare si iertare. Printul afla astfel, cu uimire, ca ei nu erau lupi adevarati, ci feciori de domni, prefacuti de Baba Harca in lupi. Daca s-ar gasi cineva sa le aduca apa vie din varful muntelui golas, cu care apa sa-i stropeasca din cap si pana-n coada, ei s-ar preschimba in fiinte omenesti. La despartire, lupul cel mai puternic si-a smuls trei fire de par din coada si le-a dat printului spunandu-i ca daca va avea nevoie de ajutorul lor sa le aprinda si indata ei vor veni la chemarea lui. Apoi, ei au mers mai departe, zi de vara pana-n seara, cand le-a iesit in cale un animal furios, numit ras, care. insotit de doi pui era gata-gata sa-i atace.

Viorel, cu cei doi curteni, s-a aparat vitejeste, gata sa-i rapuna cand, deodata, aude o voce plangatoare care spunea: "Stai voinicule, nu ma ucide ca eu sunt ora prefacut de Baba Harca in acest animal, cu figura pe care o vedeti de parca as rade de oameni." Feciorul de imparat se opri din lupta in timp ce Rasul isi smulse un smoc de par din varful urechii zicandu-i: "Tine-1 si sa-1 aprinzi cand vei avea nevoie de noi". Urmandu-si drumul pe munte, dintr-o data se vazura inconjurati de cateva capre negre. Acestea, simtindu-se in primejdie, au inceput sa scoata un tipat ca un suierat si indata si-au facut aparitia cativa tapi care i-au spus printului necazul cc-I aveau, cerandu-i ajutor. O caprita de-a lor, urmarita de o acvila, desi se prinsese bine de stanci, avand niste copite ca de cauciuc, ascutite pe margini, a cazut de pe stanca in prapastie si ei nu reusesc sa o scoata.

Printul a inteles imediat ca e nevoie de ajutor pentru a salva caprita si a aprins cele trei fire de par primite de la lup si smocul de par primit de la ras. De indata au aparut toti si si-au facut un plan de salvare. Printul le-a cerut sa adune crengi de alun, pe care le-au legat apoi in chip de franghii late, astfel incat caprita sa se poata prinde de ele pentru a fi trasa la suprafata. Zis si facut! Ea aparu la lumina aproape moarta, de-abia tarandu-se pe picioare. Cand o vazu capra cea batrana, care o luase din curtea mosului, o mangaie si o saruta pe botisor.