Pe crestele alpine ale Carpatilor, sunt doua gingase plante rare, pe cale de
disparitie din cauza frumusetii lor: Garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus)
si Degetarutul Pitic Alpin (Soldanella pussila). k1f13fx
In Muntii Fagaras, intre Olt si poalele Muntilor Piatra Craiului se afla lacul
glaciar Balea la altitudinea de 2300 m. Azi este rezervatie naturala, dar Piatra
Craiului este propusa ca Parc National, pentru ca acesti munti cuprind jumatate
din plantele ocrotite la noi (Floarea de colt, Ghintura, Bulbucii, Smardarul,
Garofita Pietrei Craiului si gingasul degetarut pitic, si o zona de arborete
alpine (amestec de fag, brad si molid, mai rar Tisa).
Fauna este si ea bogata in animale ocrotite (ras, urs, capra neagra, cocos de
munte, cerbi, acvila de stanca, vipera).
Minunata garofita a Pietrei Craiului nu creste decat in acesti munti si este
un unicat in Europa. Este o planta marunta, cu o floare mare roz-caramizie cu
un fin desen din linii verticale si cercuri concentrice mai inchise, in mijloc
cu un punct alb.
In jurul lacului Balea cresc plante specifice circurilor glaciare cum este Degetarutul
pitic alpin, o planta gingasa, ca un clopotel roz franjurat.
LEGENDA
Demult, in vremuri indepartate, traia la poalele Unor munti inalti din Carpatii
sfldici un padurar cu familia sa: sotia si cei doi copii. Cel mai mic poreclit
"Degetarut" blond, cu un glas ca un clinchet de clopotei si surioara
lui "Garofita" (de vreo 5 ani), bruneta cu ochi negrii stralucitori;
ce purta o rochita roz-caramizie incretita si cu dungi mai inchise dispuse in
cerculete. Padurarul era cunoscut de toti pentru blandetea lui si grija ce o
avea fata de animalele salbatice, el le punea hrana pe vreme de iarna. Uneori,
ingrijea cate un pui de caprioara ratacit, alteori lega ranile unui iedut incoltit
de fiare, ce se ivea in drumul lui pe cararile din padure.
Intr-o zi, aproape de casuta lor a cazut un pui de acvila (pajura) ranit la
un picior de o sageata. Padurarul 1-a; luat in brate - era greu cat o curca
-, i-a scos sageata si la pansat: 1-a mai ingrijit apoi cateva zile, pana a
mai prins putere si umbla fara sa schiopateze.
Copiii l-au indragit si il hraneau cu resturi din mancarea lor (carne, paine)
i-au pus apa intr-o albie din curte, sa bea si sa se scalde ceea ce tare ii
placea puiului de pajura.
Astfel s-a legat o stransa prietenie intre copii si pasarea care-parca le intelegea
graiaf. Cat erau singuri acasa cat tatal lor era in padure la lucru, pasarea
aceasta frumoasa era preocuparea lor.
Mama lor i-a parasit plecand in sat, unde s-a casatorit cu alt om, nu-i placea
sa stea in padure!
Intr-o zi acvila simtindu-se in putere se inalta in aer, rotindu-se de cateva
ori apoi, iute ca sageata cobori din inaltul cerului, jos in curtea padurarului
de unde cei doi copii o urmareau, minunandu-se de frumusetea ei.
Mult doreau si copiii sa vada muntii cu varfurile lor semete, sa zboare si ei
spre inaltul cerului. Intr-o zi si-au spus dorinta pajurei, iar aceasta intelegandu-i
a dat afirmativ din cap in semn ca ii va plimba pana la muntii invecinati.
Zis si facut! Intr-o zi fiind iar singuri acasa, pajura le-a facut semn sa vina,
sa se aseze pe spatele ei; fetita tinea in brate pe fratiorul ei mai mic si
cu basmaluta ce o avea pe cap a infasurat gatul pajurei tinandu-se de el ca
de capastru.
Cand totul a fost gata acvila a facut un semn din cap parca ar fi zis: "fiti
gata, pornim!".
Erau uimiti de tot ce vedeau, zburand peste nesfarsite paduri de brazi. Dupa
catva timp acvila s-a rotit in cerc, coborand langa niste stanci, aproape de
un lac imens, care in lumina apusului de soare sclipea ca niste solzi de aur.
Era marele lac Balea - caldarea glaciara din Muntii Fagaras.
Copiii s-au dat jos de pe spatele pasarii si in timp ce ei culegeau afine si
strugurei din acele locuri, aproape de padure, acvila, bucuroasa ca a gasit
o bucata de carne de caprioara, s-a ospatat, mancand pe saturate, iar apoi a
baut apa din lacul cu apa rece, cristalina.
Dar, bucuria a fost de scurta durata, deoarece dintr-o data biata acvila a cazut
la pamant moarta. Se vede ca acea carne, era otravita, pusa drept momeala pentru
animalele din padure, vanate pentru blana lor pretioasa (rasi, jderi, vulpi
etc).
Bietii copii au plans amarnic pentru ca erau departe de casa, nu aveau cum sa
mai ajunga la ei acasa, unde desigur ii astepta tatal lor ingrijorat. .
Copilasii au umblat tinandu-se de mana, prin preajma locului, sperand ca doar-doar
vor intalni pe cineva sa-i gazduiasca. Soarele apunea, se insera, cand spre
bucuria lor, au zarit in padurea din apropiere un castel in care jucau razele
soarelui in asfintit. S-au indreptat intr-acolo si intr-adevar i-a intampinat
o minunata zana imbracata in alb, pe fruntea careia stralucea o diadema: era
zana acelor munti!
Copiii au ingenunchiat si cu lacrimi in ochi, o implorau sa-i gazduiasca peste
noapte. Dar, in zadar o rugau, parca avea inima de piatra. in loc sa-i ajute
le-a spus , urmatoarele: "in palatul meu de cristal nu au voie sa intre
pamantenii, singurul lucru ce pot sa-l fac este sa va transform in doua flori
alese, sa cresteti in stancile calcaroase ale muntilor din apropiere, pe care
voi nu-i cunoasteti, dar se numesc Muntii Piatra Craiului, asezati sub Muntii
Fagaras. Veti creste acoperind stancile ca un covor verde, iar primavara, veti
inflori, infrumusetand aceste locuri.
"Numai daca un tanar indraznet va ajunge prin aceste locuri, si va aduce
cu el apa tamaduitoare de la sapte izvoare - de pe malul Oltului si va va stropi,
veti redeveni fiinte omenesti, si va veti bucura de viata harazita oamenilor
buni de pe pamant".
Tinand un glob de aur stralucitor in mana, zana muntilor i-a fermecat, transformandu-i
in doua flori frumoase, rare care nu se mai gasesc in toata Eurppa: Garofita
rosu-caramizie, si Degetarutul care cu clinchetul lui cristalin trezeste toate
florile de munte la viata, erese, infloresc si acopera stancile golase.
In acele vremuri indepartate, popoarele umblau pe drumurile croite de stramosii
nostri (de geto-daci si mai tarziu de romani). Drumul mergea de la Dunare de-a
lungul vaii Oltului - prin numeroase locuri cu izvoare tamaduitoare -si jtrecea
spre Fagaras tinand legatura de continuitate in tara Transilvaniei (spre Sarmisegetuza).
'
In acele timpuri indepartate, p malul
Dunarii, intr-un castel, s-a nascut unicul fiu al unui domnitor, caruia la nastere
i-au dat numele Dunare-Voinicul. Se spune ca una din ursitoare i-ar fi prezis
ca, atunci cand va creste mare, va face un drum lung, tinand firul unei ape
si ca in stancile calcaroase ale muntilor isi va gasi aleasa inimii; dar pentru
a o afla va trebui sa duca apa vie tamaduitoare din toate izvoarele insirate
ca o salba in drumul sau si apa aceasta o va trezi la viata indata ce va fi
stropita cu ea. Cam grea incercare il astepta pe Dunare-Voinicul, care ajuns
flacau mare, nu-si mai gasea astampar acasa.
Parintii lui l-au pregatit de drum dandu-i si doi tineri insotitori, buni manuitori
de spada, iar pe doi cai au incarcat merinde si vase pentru apa pentru un drum
asa de lung.
Asa ca intr-o zi de primavara, Dunare-Voinicul, care acum se facuse un flacau
chipes, plin de curaj si credinta in Dumnezeu porni la drum.
Trecand prin locuri cu izvoare tamaduitoare, in fiecare ulcior a pus apa, incepand
de la Olanesti, Govora, Calimanesti si Caciulata, iar pe locul unde azi este
Manastirea Cozia, era o manastire veche de calugari care l-au binecuvantat si
l-au uns cu sfantul mir; asa au trecut si Muntii Cozia, ajungand la poalele
Muntilor Fagaras (cei mai inalti munti din tara noastra, cu doua varfuri Negoiu
si Moldoveanu (altitudine 2544 m)).
Aici au poposit la poalele Muntilor Piatra Craiului. S-au odihnit in poiana
din apropiere, unde pe stancile calcaroase crestea o floare de culoare roz-caramiziu
cu niste creturi si cerculete mai inchise.
Dunare-Voinicu a atipit si i-s-a parut ca dintre acele flori inainta spre el
o zana in vesmant roz-caramiziu, cu un par negru si o privire stralucitoare.
Din vorba in vorba, Dunare Voinicul afla ca pe zana florilor o cheama Garofita
si toata povestea ei. Tanarul ii dadu sa bea apa din ulciorul adus de la cele
sapte izvoare si o stropi cu aceasta apa.
Atunci s-a infaptuit minunea mult asteptata. Cei doi tineri indragostiti de
la prima vedere, si-au jurat credinta pana la moarte. Insa Garofita 1-a rugat
pe Dunare Voinicul sa-1 trezeasca si pe fratele ei Degetarut care se afla in
apropiere de marele lac Balea. Trezit la viata, Degetarut se imbratiseaza cu
sora lui Garofita si ii multumi lui Dunare Voinicul pentru ca a avut curajul
sa infrunte atatea greutati pana i-a gasit pe aceste meleaguri stancoase. Apoi
cu totii au pornit in padurea invecinata, sa-1 gaseasca pe tatal lor.
Ajunsi cu bine acasa l-au gasit
pe tatal lor slabit si imbatranit de atatia ani cat a trait singur, dar curand
a prins puteri band din apa de la izvoarele tamaduitoare adusa de Dunare Voinicul.
Au incalecat apoi pe caii nazdravani care ii ducea ca vantul si ca gandul spre
castelul unde pe Dunare Voinicul il asteptau parintii.
Erau atat de fericiti cand au vazut-o pe frumoasa Garofita, pe fratele si pe
tatal ei incat au facut o nunta mare, cu alai domnesc cum nu s-a mai pomenit
prin acele parti ale Dunarii.
Ei au trait ani multi fericiti pana s-au stins de batranete, dar in munti, semintele
raspandite de cele doua flori pana sa le gaseasca Dunare Voinicul, au perpetuat
neamul lor, incat astazi ele impodobesc cu frumusetea lor pajistile muntilor
nostri si razbesc de frig si viscole, ca si tinerii din povestea de demult.