Intilnit destul de rar in versurile consacrate vietuitoarelor padurii, .dar pomenit adesea in savuroasele povesti vinatoresti, mistretii! poarta eticheta unei "fiare teribile", fiind socotit un simbol al puterii nein-frinte, al violentei si salbaticiei, si atunci cind poetii devin ceva mai darnici, al vigorii masculine si al virilitatii. f8f11fk
Stramosul direct al porcului domestic, mistretul este definit in li. ontele literare ca o fiara apocaliptica, avind impetuozitatea unui bul­dozer, inarmat cu colti asemanatori celor mai teribile pumnale. in mito­logie, mistretul apare in dubla ipostaza de demon al fortei brutale, (mistretul negru) ca si in aceea de "fantoma hiperboreana a padurilor iarna'1, purtatoare de noroc celui care il vede alergind pe zapada.

Conformatia mistretului este aceea a unui animal robust, cu lun­gimea corpului de pina la 2 m la masculi si 1,5 la femele. Coada, cu un smoc mai paros la virf, are o lungime de 15 - 20 cm. Greabanul, mai inalt decit partea posterioara, are inaltimea pina la 1 m. Botul (ritul) este alungit si puternic, terminat cu un disc cartilaginos in care sint plasate narile. Dentitia mistretului este puternica, in special caninii, care sint extrem de dezvoltati. Acestia sint recurbati, cu sectiune triun­ghiulara si lungimea pina la 28 cm, implantati in maxilarul inferior, cam 2/3 din lungimea lor. Se mai numesc colti-arma, deoarece, prin conformatie si dimensiuni, constituie o redutabila arma de aparare. Tot asa, pielea aspra, tare, ingrosata, este o arma de aparare. in maxi­larul superior sint implantati alti doi canini, recurbati si ei, dar mai scurti, denumiti colti ascutitori sau gresii, care au rolul de a ascuti permanent coltii-arma. Acesti colti constituie un caracter de dimorfism sexualsi totodata trofeul rivnit de orice vinator. Fiecare picior are cite 4 degete, din care doua, bine dezvoltate, cu copite puternice, iar cele­lalte doua sint rudimentare si plasate pe fata interna a piciorului, ceva mai sus de primele doua si se numesc pinteni.
Blana adultilor este formata din peri lungi si aspri, de culoare bruna-roscat inchis, despicati la virf. Pe ceafa, de-a lungul spinarii, creste o coama alcatuita, de asemenea, din peri lungi si aspri. Blana purceilor la fatare are culoarea bruna-galbuie, cu dungi galbui longitu­dinale, ca urmare a adaptarii la mediu pentru camuflaj. Dungile disj ar in luna august si culoarea blanii devine uniforma.
In tara noastra mistretul este foarte raspindit, din Delta Dunarii pina in zona de munte. Prefera padurile cu specii forestiere produca­toare de fructe, ca stejarul si fagul, care ii asigura hrana, si cu desisuri, care ii asigura adapostul. Are nevoie de terenuri umede, cu apa stag­nanta, deoarece scaldatul ii este caracteristic si necesar pentru indepar­tarea parazitilor externi ca si pentru odihna tihnita. Este omnivor, hranindu-se in special cu radacini si tulpini subterane, fructe de padure, iar cind are posibilitatea consuma si plante agricole, ca porumbul, griul, ovazul si cartoful, mai ales cind nu exista fructificatie in paduri. De asemenea, maninca si larve, rime, gasteropode, oua de pasari si uneori chiar cadavre. in general, vegetalele reprezinta 85%, iar hrana animala 15%.
Dintre "simturi, mirosul si auzul sint cele mai agere, caracteristica proprie animalelor din padure. Vazul este mai slab, cu toate ca are acti­vitate preponderent nocturna.
Are un pronuntat instinct de asociere in grupuri, numite ciurde, de marime variabila, de la o familie alcatuita din scroafa cu puii sai, deci 8-10 exemplare, pina la mai multe familii, insemnind citeva zeci de indivizi, mai ales iarna. Ciurdele sint conduse de scroafe batrine. Masculii adulti traiesc, de obicei, solitar. Se imperecheaza iarna, in noiembrie-decembrie si, dupa o gestatie de circa 17 saptamani, scroafa fata 5 -10 purcei, cu care ramane impreuna pina in luna noiembrie a anului urmator. in epoca de imperechere intre masculi se dau lupte violente. Acestia, circuland mult si hranindu-se putin, pierd pina la 20% din greutate. Locul de fatare este un cuib larg, rudimentar, amplasat in declivitati ale solului, captusit cu muschi, frunze, fin si cetina. Scroafa isi ingrijeste foarte bine puii, aparindu-i impotriva oricarui dusman.
In general, mistretul nu ataca omuldecit atunci cind se afla la stramtoare, incoltit si ranit, iar omul se afla in nemijlocita sa apro­piere. Se deplaseaza in trap marunt, spornic, cu care poate pariurge distante mari in cautarea hranei. La nevoie alearga si in galop, insa pe distante scurte. inoata bine, dar numai fortat de imprejurari. Se poate imperechea cu porcii de casa, iar metisii rezultati au caractere de la ambele specii. Uneori metisii sint albinosi. Mistretul se poate imblanzi relativ usor. Dusmanii sai naturali sint lupii, risii, mai rar ursii. Vulpile ataca uneori purceii. Rareori, cite un urs puternic se incumeta sa.atace un vier puternic si, nu intotdeauna, cel care invinge este ursul. Dar, de regula, exemplarele puternice se evita reciproc. Diintre boli cea mai periculoasa este pesta porcina, care poate face adevarate ravagii.
Mistretul este una dintre cele mai importante specii de vanat din tara noastra, atat din punct de vedere sportiv, deoarece vanatoarea de mistreti este spectaculoasa si plina de senzatii, dar si din punct de ve: dere economic, pentru carne si blana.

Sezonul legal de vanatoare este de la 1 august (acolo unde provoaca daune in cimpul agricol) si de la 1 octombrie, pina la 15 februarie. Etica de vinatoare interzice impuscarea femelelor care insotesc purcei, pre­cum si a celor gestante.
Denumiri regionale: gligan (Transilvania), porc-salbatic. Masculii puternici sint denumiti si vieri. Purceii se numesc godaci, grasuni ete. Denumirea stiintifica este Sus scrofa attila, Thomas, 1912. Numiri straine: engl. wild boar; fr. sanglier; germ. yVildschwein; it. cinghiale; sp. jabali. Din punct de vedere sistematic face parte din ordinul Artiodactyla, familia Suidae.