Padurea de conifere este cel mai intins habitat terestru din lume, ocupand
o fasie lata de aproximativ 1.300 km in emisfera nordica. Arborii
vesnic verzi de pe aceasta arie intinsa cresc acolo unde este prea frig
pentru padurile de foioase, dar prea cald pentru tundra. t1k14kl
Padurile de conifere care apar in mod natural se gasesc in emisfera
nordica. Nu exista paduri de conifere in emisfera sudica deoarece continentele
sudice nu se extind indeajuns de departe spre sud. Din aceasta cauza acolo
nu exista o vegetatie comparabila. Padurile din Noua Zeelanda, Tasmania si sudul
Americii de Sud sunt paduri tropicale temperate, care includ si conifere. Pentru
ca o padure sau un tinut impadurit sa fie considerat padure de conifere,
trebuie sa contina conifere in proportie de cel putin 80 %.
O fasie de arbori
Padurile de conifere formeaza o fasie din Scandinavia spre est peste
fosta Uniune Sovietica spre nordul Chinei, putin spre nord de Cercul Polar de
Nord si spre sud de linia de latitudine de 50° in China. Intinderi
semnificative de paduri de conifere apar si de-a lungul lantului muntos Himalayan,
in Georgia (CSI) precum si in Alpi si in Pirinei (Europa).
In Europa de Nord vegetatia naturala originala de conifere se intinde
dinspre est spre vest, in cea mai mare parte spre nord de linia de latitudine
40° si spre sud de golful Hudson, dar ajungand doar putin la nord
de Cercul Polar de Nord in Teritoriile de Nord-Vest si in Alaska.
Se mai intalnesc intinderi semnificative de vegetatie de conifere
in sud de-a lungul Muntilor Stancosi de pe Coasta de Vest si spre
vest de preriile centrale.
Padurile de conifere sunt legate in nord de tundra alpina si de deserturile
de gheata, iar in sud, in Asia, de stepa si de desert. Taigaua are
diferite semnificatii. Cuvantul „taiga” adesea denumeste padure
de conifere. Pentru unii taigaua este insasi padurea de conifere. Pentru
altii ea reprezinta granita nordica dintre padure si tundra, numita si padure
de licheni, reprezentata de genuri de licheni precum Cladonia, Romalina si Xanthoria.
Aceasta granita nordica a padurilor este deschisa, adesea ca un parc, avand
copaci izolati si tundra pe marginea padurii. Acest tip de teren este un habitat
ideal pentru viata salbatica.
Tipuri de paduri
Exista doua tipuri de paduri naturale de conifere in lume: tipul boreal
si cel montan. Padurea boreala este circumpolara si este o padure temperata
rece dominata de conifere. Padurea montana se gaseste la latitudini tropicale
si mijlocii, precum Muntii Himalaya si Muntii Stancosi. In padurea
boreala din America de Nord si Asia exista mult mai multe alte specii de plante
decat in zona europeana.
Principalele grupuri de conifere intalnite in padurile de
conifere sunt clasificate in functie de acele lor. De exemplu, pinii (Pinus)
au ciorchini de ace lungi, iar brazii (Abies), molizii (Picea) si ienuperii
(Juniperus) au ace mai scurte si mai ascutite. Tuia (Thuja), chiparosii (Cupresus)
si falsii chiparosi (Chamaecyparis) au frunze ce s-au transformat in solzi.
Adaptari la frig
Coniferele sunt bine adaptate la conditiile ostile din nord, unde timp de sase
pana la noua luni din an temperatura este sub 6°C. Ramurile lor sunt
lasate in jos, permitand zapezii, care este in medie intre
380-635 mm pe an, sa cada fara a provoca daune structurii arborilor. Frunzele
lor sunt transformate in ace sau solzi si sunt impregnate cu rasina, care
impiedica inghetarea celulelor. Zada (Larix) din Europa si Pseudolarix
din Asia sunt exceptii printre conifere, ele avand frunze cazatoare si
acele lor cazand in fiecare an.
Majoritatea coniferelor rezista la vant, pentru ca au fibre relativ spongioase
care le permit sa se indoaie si sa se clatine fara a se rupe. Aceasta
trasatura este cel mai bine vizibila la arborii sequoia uriasi si la arborii
sequoia rosii (Sequoiadendron giganteum si respectiv Sequoia sempervirens),
care au si scoarta rezistenta la incendii. Acest lucru este extrem de util,
deoarece incendiile cuprind in mod regulat padurile de conifere. Scoarta
rezistenta la incendii au si pinii albi (Pinus albicaulis) si pinii mari (Pinus
banksiana).
Nu toti arborii sunt protejati impotriva incendiilor. Insa unii
arbori, desi sunt distrusi, pot profita de pe urma incendiului. Pinul cu noduri
(Pinus attenuata) are conuri care pot fi deschise numai la foc. Atunci cand
conurile, vechi de pana la 30 de ani, sunt incalzite intr-un
incendiu de padure, semintele sar afara si germineaza in ramasitele bogate
in carbon ale incendiului. Noile rasaduri, care cresc repede, acopera
stratul de culoare inchisa de la solul padurii cu verdeata. Astfel in
timp ce copacii de la care au provenit conurile sunt distrusi, puietii lor rasar
din cenusa.
Solul padurilor de sub conifere tinde sa fie acid, pentru ca aici se aduna acele
rasinoase si lipseste descompunerea si reciclarea substantelor nutritive, caracteristica
padurilor mai deschise de foioase.
Exista o gama speciala de plante care se ivesc din patul de ace de pini, precum
crucea voinicului (Hepatica) cu florile sale albastre, sau degetarutii (Soldanella
sp), indeosebi in poieni si la marginile padurilor. Petice de muschi
Sphagnum acopera suprafete mari de pamant iar pedicutele verzi (Lycopodium
sp) si ferigile stau pe trunchiurile copacilor cazuti.
Ramurile mai joase si lemnul vechi al pinilor nu gazduiesc doar ferigi, muschi
si alge, ci si plante cu flori, precum afinul (Vaccinium sp) si curpenul alpin
(Clematis alpina). Umiditatea padurii de conifere atrage si ciuperci precum
buretele puturos (Phallus impudicus), al carui miros neplacut inunda majoritatea
padurilor de pini. Ciuperca conopida (Sparassis crispa) se gaseste de asemenea
in mod obisnuit la solul padurilor crescand printre acele de pini.
O alta planta de padure interesanta care are o forma ciudata este cuibul galben
sau pipa olandezului (Hypotropa hypopitys), cu florile sale viu colorate.
Crestere in tot timpul anului
Deoarece coniferele sunt mereu verzi, ele sunt capabile sa continue fotosinteza
si cresterea tot timpul anului, folosind putina energie luminoasa disponibila.
Acest lucru la confera un avantaj in aceste conditii, comparativ cu plantele
cu frunze cazatoare. Radacinile lor nu sunt adanci, ceea ce este esential
pentru ca straturile mai adanci de pamant sunt permanent inghetate.
Acest strat inghetat de adancime se numeste pergelisol si poate
fi gros de pana la aproximativ 550 m fiind vechi de mai multe mii de ani,
asa cum s-a descoperit in Alaska, care este acoperita de sol permanent
inghetat in proportie de 85 %. Solul permanent inghetat acopera
de asemenea doua treimi din masa de uscat a Siberiei si a Rusiei, care este
de 10 milioane de km2.
In general, in padurile de conifere se gasesc numeroase animale
salbatice, dar numarul speciilor este relativ redus. Padurea de conifere aparent
inospitaliera intretine un numar mare de elani / elani americani (Alces
alces) si reni / caribu (Rangifer tarandus), care apar ambii in America
de Nord, Europa si Asia. Amandoi se hranesc cu plante: elanii se hranesc
cu plante de padure in timpul iernii si cu plante acvatice in timpul
verii, iar caribu vara se hranesc cu ierburi si iarna cu licheni.
Mediul relativ lipsit de poluare al padurii boreale incurajeaza cresterea
abundenta a lichenilor pe copaci si la sol, si astfel asigura cantitati generoase
din hrana necesara pentru caribu. Cu un regim bun, un caribu mascul perfect
matur poate sa atinga inaltimea de 2,1 m, sa cantareasca 817 kg
si sa aiba coarne de 23 kg.
In padure mai traiesc si ursi, pe ambele continente, precum si lupi si
lincsi pradatori, si castori, veverite si lemingi ierbivori.
Un mamifer mare, unic in padurile Americii de Nord, este puma, sau leul
argintiu (Felix concolor), foarte mult persecutat in trecut deoarece in
SUA exista o recompensa pentru vanarea lui. In regiunea asiatica,
animalul tipic al padurilor este tigrul siberian (Panthera tigris altaica),
dar populatia sa scade periculos.
Poate cel mai raspandit si mai evident mamifer mic din padurile de conifere
ale lumii este veverita (Sciurus vulgaris) care se hraneste cu semintele conurilor
de pin lasand in urma movile de resturi de conuri care indica prezenta
camarii sale.
Insecte de padure
Insectele abunda in padurile de conifere in timpul primaverii si
al verii, ele hibernand sub forme inactive in timpul iernii. Furnicile,
precum furnica rosie (Formica rufa), construiesc cuiburi mari din ace, uneori
inalte de 1 m, si se scalda afara in lumina soarelui de vara.
Cel mai raspandit fluture in padurile de conifere ale lumii este
fluturele Camberweell (Nymphalis antiopa), care hiberneaza in forma sa
matura si se inmulteste pe salcii. Este un fluture mare si atragator,
usor vizibil in timp ce sta la soare si zboara prin poieni si pe poteci.
Fluturii inelus, dintre care se cunosc mai multi din genul Erebia, apar in
regiunile mai deschise de paduri de conifere si in regiunile de margine.
Acestia sunt in general fluturi de culori inchise cu tente de roscat,
imbracati adecvat in culori sumbre pentru a absorbi putina caldura
pe care o ofera soarele la aceste latitudini nordice. Unii dintre fluturii alpini
sunt extrem de inactivi, adunandu-se in gropi „calde”
orientate spre sud si chiar tarandu-se la sol in loc sa zboare,
pentru ca vantul sa nu ii impinga departe de habitatul lor.
Solurile padurilor de conifere sunt mai sarace in specii decat solurile
padurilor de foioase. Acest lucru se datoreaza faptului ca solul padurii de
conifere este adesea de culoare inchisa si stearsa, cu lumina putina si
fara un strat de arbusti. Fara o gama larga de plante salbatice cu care sa se
hraneasca, nu vor exista insecte. Insectele, care sunt o sursa importanta de
hrana pentru multe alte animale, nu sunt atrase de locurile intunecoase,
astfel incat singurul grup de insecte reprezentat aici sunt gandacii,
ale caror larve gauresc lemnul cazut si aflat in descompunere.
Pasari de padure
Pinii batrani goi pe dinauntru sunt gazde pentru ciocanitoare si pentru
bufnite, ciocanitoarele gasind destule larve de gandaci pentru a hrani
o familie intreaga. In America de Nord, atat rata de padure
(Aix sponsa) cat si rata lui Barrow (Bucephala islandica) cuibaresc in
copaci, cea din urma adesea alegadu-si vechile cuiburi ale ciocanitoarelor.
Coronamentul padurilor este un loc mai bun pentru pasari, pentru ca fructele
coniferelor -; conurile care contin seminte -; sunt adesea prezente
aici. Pasarile care au ciocurile specializate in spargerea nucilor si
desfacerea semintelor, precum forfecuta (Loxia curvirosrta) si diferitii pitigoi
(Parus sp), adesea se deplaseaza in grupuri si stoluri mici. Atunci cand
forfecutele isi hranesc puii, ele regurgiteaza sute de seminte pe care
le-au inghitit in timp ce cautau hrana in coronamentul padurii.
Omul si padurile
Padurile de conifere ale lumii au fost initial zone de vegetatie care au evoluat
prin procese exclusiv naturale. Omul continua sa exploateze aceste habitate
naturale, astfel incat majoritatea acestor regiuni sunt acum afectate
de taieri si defrisari, cunoscute sub numele de despadurire. Despadurirea are
loc din mai multe motive: pentru eliberarea terenului in scopul agriculturii,
pentru comercializarea cherestelei valoroase si pentru eliberarea locului pentru
case si infrastructuri rutiere.
URSS-ul (inainte de a se destrama) continea 20 % din lemnul in picioare
al lumii. Siberia insasi detine 20 % din padurile lumii, dar in
ultimii 20 de ani si-a exploatat resursele de padure la o rata alarmanta, pentru
cherestea, petrol si gaze naturale.
Desi silvicultura comerciala noua este extensiva in unele regiuni, precum
Muntii Alpi, nu toate padurile de conifere taiate in lume vor fi restaurate
(sau impadurite).
In Europa si in America de Nord tinuturile muntoase care in
trecut nu au sustinut conifere au fost acum plantate cu conifere (impadurire),
astfel incat in prezent se gasesc acolo paduri de conifere
semnificative.
Telul principal al crearii padurilor de conifere este de a produce o oferta
sustinuta de cherestea pentru fabricarea hartiei si pentru industria de
constructii. Plantatiile de conifere sunt cultivate de mai multe decenii, iar
industria nu a devenit perfect sustinuta. Aceste noi plantatii de conifere cu
pini, molizi si brazi, create de om , adesea cuprinzand blocuri intregi
formate dintr-o singura specie, devin sensibile la boli, la atacurile daunatorilor
si la ploi acide. O problema de natura ecologica a cultivarii unor intinderi
mari dintr-o singura specie in acelasi loc, ceea ce este contrar proceselor
naturale, este ca daunatorii ca fluturele pinului (Panolis flammea), gandacii
de ambrozie (Trypodendron sp( si gandacii negri ai pinului (Hylastes)
pot provoca adevarate dezastre: omizile curata copacii de acele lor. Pretul
platit a fost pierderea altor habitate pe socoteala silviculturii, precum si
scaderea aferenta a numarului de specii de animale salbatice care fusesera tipice
pentru regiunea respectiva inainte de transformarea ei.
Ultimele ramasite ale padurii boreale din Scotia se vad in padurea de
pini din Caledonia, pe coasta de vest. Aici, pinul scotian (Pinus sylvestris)
creste in forma nativa, rasucit si contorsionat odata cu varsta.
Noile plantatii de pini scotieni din Muntii Scotiei, dupa mai multe decenii,
seamana oarecum cu vechea Padure Caledoniana, dar dureaza mult pana sa
se stabileasca o varietate larga de flora si fauna aferenta. Padurile de conifere
naturale si cele create de om sunt in multe privinte complet diferite.
Ploaia acida
Intinderi mari de paduri de conifere din Scandinavia si centrul Europei
au fost distruse de ploaia acida. Acest lucru se datoreaza agentilor poluanti
dispersati din alte parti ale Europei. De cele mai multe ori aerul poluat ajunge
cel mai repede in varfurile muntoase. Cea mai daunatoare parte a
ploii acide, care afecteaza frunzisul coniferelor, este acidul sulfuric care
se formeaza atunci cand agentii poluanti ce contin sulf, proveniti in
mare parte din arderea carbunilor, se combina cu apa de ploaie. Acele pinilor
nu rezista acestui acid.
Caderi considerabile de acizi rezulta si in urma drenarii apei de pe terenurile
silvice. Dupa ploi torentiale, aciditatea paraielor din paduri poate creste
alarmant, omorand pestii. Ploaia acida determina si cresterea aciditatii
lacurilor, omorand cea mai mare parte a animalelor salbatice de acolo.
Acum exista eforturi nationale si internationale pentru oprirea acestei poluari.