Formularea "lumea tainica a pirsilor" ar pai'ea poate o parodie daca n-am sti ca pirsii exista in fauna tarii noastre, din pacate putin cunoscuti sub acest nume, iar lumea lor este intr-adevar plina de mister. Dar, pe cit sint de necunoscuti astazi, pe atit de cunoscuti erau odinioara, unii dintre ei inca de pe vremea romanilor, care ii considerau o delicatesa cu­linara si ii cresteau in locuri special amenajate, numite glirarii, de unde si denumirea stiintifica a acestor fiinte ciudate, jumatate veverita, ju­matate sobolan. d4i22ix

PIRS DE ALUN (Pirsul mie)
Este cel mai mic dintre toti pirsii de la noi. La infatisare seamana mai mult cu un soarece decit cu o veverita, corpul sau avind lungimea de 6-9 cm si coada de 6 - 7,5 cm, uniform imbracata in peri, nu prea stufoasa, dar cilindrica. Urechile inguste si lungi, rotunjite la virf. sint indreptate in sus. Ochii sint mari, negri, iar vibrizele foarte lungi. Greutatea corpului atinge 25 g. Blana este marunta, deasa si matasoasa, are culoarea roscata pe partea dorsala si o nuanta galbuie-roscata pe partea ventrala. In raport cu corpul picioarele sint subtiri. Este intilnit in toate regiunile tarii, in padurile de cimpie, coline si munte, pina la altitudinea de 2 000 m. Prefera padurile in care se ga­seste alun, cu ale carui fructe se hraneste, dar in egala masura consuma ghinda si fructe de padure, mai rar insecte si pasari mici. Animal noc­turn, foarte agil si activ in cautarea hranei, isi petrece ziua intr-un cuib sferic sau oval, cu diametrul de 20 - 25 cm, prevazut cu o singura intrare si construit intre crengi din ramuri subtiri si din frunze, captusit cu fibre vegetale, lina si muschi. Acesta este cuibul de vara. Cuibul de iarna -este construit in gaurile din sol, intre radacinile arborilor, fiind captusit mai gros. De regula, este solitar, dar uneori pot fi vazute citeva cuiburi apropiate. Nu isi face provizii pentru iarna deoarece grasimile acumulate In timpul verii ii dau posibilitatea sa reziste in timpul hibernarii. Intra pentru hibernare in cuibul de iarna in cursul lunii octombrie si sta ghe­muit intr-o pozitie caracteristica pina in luna aprilie-mai. imperecherea se desfasoara la un oarecare timp dupa iesirea din hibernare si, dupa o gestatie de circa 3 saptamini, femela fata 3 - 4 pui. Acestia, la virsta de o luna, pot parasi cuibul si dupa alte 10 zile devin independenti. Ating maturitatea sexuala si se reproduc in vara anului urmator. Durata de viata este de 3 - 4 ani. Este vinat de jder, nevastuica, pisica salbatica si de pasarile rapitoare de noapte.
Nu este considerat animal daunator si nici specie de vinat.
Ca si ceilalti pirsi de la noi, prezinta proprietatea de autotomie, .care se mai intilneste la soarecele de casa, soarecele de padure si veve­rita. Prin acest fenomen, cunoscut mai bine in popor de la sopirle, prin retezarea cozii, se pot forma noi vertebre codale. Este un reflex de apa­rare al animalului. in unele zone ale tarii, acest pirs mai este cunoscut si sub numele de alunar.
Denumirea stiintifica este Muscardinus avdlanarius avellanarius, Linne, 1758.
Numiri straine: engl. dormotise: fr. nuiscardin; germ. Haseknaus; it. moscardino, moccialino; sp. liron enano.

PIRS CU COADA STUFOASA
Este mai mare decit specia precedenta, corpul avind lungimea de 8-10 cm. Coada, la fel de lunga ca si corpul, este stufoasa, cu peri lungi, mai ales la capat. Urechile sint mici, rotunjite la virf si largi la baza, ojhii sint mari, iar botul este mult mai ascutit decit la pirsul de alun, vibrizele sint lungi. Ceea ce este caracteristic pentru acest pirs este o dunga neagra laterala, de la bot pina la urechi, fara a le depasi. Picioarele sint scurte in comparatie cu corpul, ca si la celalalt, degetele, de aseme­nea, au unghii puternice, excelente pentru catarat. Culoarea blanii este cenusiu-cafenie pe partea dorsala a corpului si alburie pe cea ventrala.

Mai putin raspindit decit pirsul de alun, este intilnit mai mult in Muntenia, Transilvania si Banat. AHitudinal urca pina in zona subalpina. Pi-efera padurile de foioase, cu arbori batrini. Negasind scorburi, isi face un cuib suspendat de ramuri, asemanator cu cel al pirsului de alun. Traieste solitar, avind activitate nocturna. Se hraneste cu fructele arborilor de padure, dar si cu insecte, oua, pasari si soareci, dovedindu-se mai carnivor decit pirsul de alun. Primavara, cind nu prea are cu ce se hrani, roade si coaja lujerilor arborilor si mugurii acestora. Cuibul de iernare. in care hiberneaza din octombrie pina in mai. este amenajat in gauri subterane, pina la adincimea de 30 - 40 cm. Dupa iesirea din hibernare are loc imperecherea. Gestatia dureaza aproximativ 3 saptamini, tinii) dupa care femela fata 3 - 4 pui o singura data pe an. Se presupune ca ar exista si o a doua parturitie, dar nu este dovedita in conditiile tarii noastre. Are aceiasi dusmani ca si pirsul de alun. Poate deveni dauna­tor in culturile forestiere, primavara, cind roade coaja arborilor si, bine­inteles, atunci cind se gaseste in numar mare.
Denumirea stiintifica este Dryomys ni led ni a nitrdula, Pallas, 1779. Numiri straine: engl. for est dormousc; fr. lerotin; germ. Baumsch-lafcr; it. driomio.

PIRS DE GHINDA (Pirsul de stejar)
Are taha mai mare de.'it a primelor doua specii, dar, datorita fap­tului ca are coada prea putin stufoasa, se aseamana mai degraba cu im sobolan decit cu o veverita. Are lungimea de 10 -17 cm si coada de 9- 13 cm, deci aproape egala cu corpul, subtire si avind un smoc de peri negri la virf. urmati de o zona de culoare alba. l.'rechile, mai mari decit la primele doua specii, au forma ovala si sint largi la baza. Ochii sint mari si de culoare inchisa. Botul ascutit are vibrize lungi si aspre si o pata de culoare neagra care cuprinde si ochii, coborind putin si la baza pavilio­nului urechii, pe care o si depaseste putin. Conformatia picioarelor este identica cu cea mentionata la primele doua specii. Greutatea corpului este, in medie, de 70 g dar poate ajunge la 140 g. Blana are culoare cerni-sie-bruna pe partea dorsala si aproape alba pe partea ventrala, intre cele doua zone de culoare existind o linie (Iara de demarcatie. La noi este ras-piadit in toate padurile de foioase din zona de dealuri joase, constituite in special din stejar. De altfel, se mai numeste si pirs de stejar. Arbor'col, ca toate speciile de pirsi, isi petrece insa o buna parte din timp si la sol. Adesea poate fi intilnit in livezi si in parcuri. Are activitate exclusiv nocturna. Isi face cuibul in arbori scorburosi, dar adesea foloseste si cuiburile vechi ale unor pasari. Hiberneaza de la sfirsitul lunii octombrie pina in aprilie-mai. Cind are posibilitatea sa se adaposteasca toamna in beciuri si locuinte nu intra in starea de hibernare. in lista sa de hrana