Un peisaj unic in tara noastra, si de neuitat, este cel din Delta Dunarii: o tesatura de apa si de uscat, o lume de papuris, de hatisuri, de paduri dese si de dune de nisip. Din aprilie si pana in octombrie, specific pentru privelistea din Delta este colonia de pelicani albi plutind pe apa, cu ciocurile lor ingrosate si galbene. Pe luciul apei ei par niste nuferi uriasi, alaturi de adevaratii nuferi cu flori albe si frunze verzi. x4k23kg
Pelicanii sunt pasari mari, cu corp greoi 8-10 kg, cu picioare scurte si aripi enorme, iar in ciocul mare si gros parca ar purta un saculet incapator, ca un fel de gusa, in care isi aduna hrana preferata - pestii.
Privirea pelicanului, fixa, este atenta la orice miscare din jur. Asezat pe un cuibar mare (aprox. 1 m) pe plaur, cloceste linistit 2-3 oua, din care ies in a 36-a zi puii neputinciosi, golasi, carora incepe a le cVeste puful si apoi penele abia dupa vreo doua saptamani. Cand vreo detunatura de pusca ii sperie de pe cuibar ei se inalta deasupra apei, planeaza la inaltime deschizandu-si aripile mari, ceea ce ii ajuta sa se mentina in zbor ore intregi, intrucat sub piele sunt ascunsi niste saculeti cu aer.


Din cauza ca eise hranesc cu mult peste, cam 2-3 kg de peste in fiecare zi, pescarii se considera pagubiti, astfel incat au inceput sa-i vaneze fara mila, imputinandu-se atat de mult, incat aproape ca aii fost exterminati. De asemenea, prin taierea stufului din Delta li s-au distrus si locurile de cuibarit. Pe de alta parte, oamenii au mai vanat pelicanii si pentru grasimea lor care se foloseste in obtinerea unor medicamente pentru vindecarea unor boli, cum ar fi tuberculoza.
Ca si alte pasari din Delta Dunarii, pelicanii sunt pasari calatoare. Ei si petrec iarna in Delta Nilului, sau chiar mai la sud, in Africa Centrala, revenind primavara in Delta Dunarii, unde cuibaresc si scot pui.
Povestea spune ca in Egiptul antic, in urma cu doua-trei mii de ani, majoritatea populatiei era constituita din felahi, tarani saraci, care abia reuseau sa-si duca traiul de pe o zi pe alta, cu familiile lor numeroase.

Delta Nilului era, ca si azi, regiunea cea mai fertila a tarii. Aici munceau si felahii-pescari, din zori si pana in noapte, pentru a-si putea castiga hrana pentru ai sai. Pentru cele mai marunte greseli ei erau osanditi cu asprime, in timp ce supraveghetorii lor le luau si bruma de castig.
Odata, cativa pescari s-au gandit sa duca acasa, la copii, cativa pesti din ceea ce pescuisera in ziua aceea, pentru a le astampara foamea ce-i chinuia tot timpul.
Supraveghetorul, care ii observa cu atentie la plecarea lor acasa, a ramas surprins vazand cum unii dintre pescari pareau burtosi, grasi, in timp ce cei mai multi dintre ei erau slabi si pricajiti de-ti venea sa le plangi de mila. El a retinut atunci pe pescarii banuiti de furtisag si a vazut ca intr-adevar, traistele lor de merinde erau pline cu peste proaspat. Bineinteles, i-a inchis intr-o cusca cu gratii si a dat fuga la stapan, pentru a-i pari pe faptasi. Pentru a da o lectie exemplara celorlelti pescari, nenorocitii parati, cu traistele pline cu peste legate de gat, au fost dusi in fata templului marelui zeu Ra, unde, alaturi de mai marii curtii, era si Faraon, regele si stapanul suprem peste tara, care purta in mana dreapta "cheia" - simbol al vietii vesnice. Fara nici o judecata, pentru a afla macar de ce au facut ceea ce facusera, pescarii au fost pedepsiti di spanzuratoare a in fata multimii si cu traistele pline legate de gat.
Ingroziti, pescarii au ingenunchiat in fata Faraonului, implorand iertare pentru fapta lor, izvorata din dragostea pentru copia lor ce mureau de foame. Faraonul a ramas insa neinduplecat si a poruncit sa se infaptuiasca osanda data.
Si atunci, pe neasteptate, din cer s-a starnit o puternica furtuna de nisip, ridicand in vazduh aceste fiinte nenorocite si oropsite, ce au fost astfel transformate in niste pasari mari, albe, cu aripi uriase: erau pelicanii. t Din mijlocul Africii, urmand firul fluviului Nil, au ajuns in Marea Maditerana si apoi in Delta Dunarii, unde-si fac mereu salas de vara.

Legenda mai vorbeste si despre devotamentul cu care pelicanii isi cresc puii, dar si despre trasaturile intrucatva mistice ale acestor pasari. De aceea, pelicanul apare ca element principal in unele lucrari artistice ornamentale ce impodobesc unele biserici gotice. Astfel de lucrari pot fi vazute pe amvonul bisericii reformate din Cluj-Napoca, sau pe portalul sacristiei bisericii Sfantul Mihai, din acelasi oras. Intr-o celebra xilogravura din secolul XVI se poate vedea un pelican cu ciocul infipt in piept si trei pui care ii sug sangele, , imortalizand astfel jertfa pelicanului care-si salveaza puii de la foame. Sangele pelicanului ar fi pata de culoare roz de pe pieptul pelicanului-roz. care, in numar mic, poate fi intalnit si in Delta Dunarii, unde-insa predomina pelicanul alb comun. 

Iata de ce aceste pasari trebuie ocrotite cu sfintenie, iar Delta noastra sa fie, pentru vesnicie, un loc preferat pentru inmultirea lor.