Ursul brun, un animal puternic, alintat cu "Mos Martin", face parte din fauna tarii noastre. Este ocrotit de lege, pentru ca a fost vanat cu nesabuinta, pentru blana lui, astfel ca numarul lor a scazut atat de mult incat ajunsese sa fie amenintat cu disparitia. Traieste in desisul padurilor de molid, in grotele stancilor calcaroase, de unde porneste in cautarea hranei constand din fructe de padure, miere de, albine, pesti, atacand, rareori, chiar si vietatile mari. in general, ursul brun este raspandit in emisfera nordica a globului terestru, in Canada, Statele Unite ale Americii, Europa de Nord, Siberia si China. n2z20zx
Este un animal greoi, calcand pe toata talpa. Cu toate acestea insa, inoata sprinten si se catara usor in copaci. Din decembrie si pana primavara cade intr-o stare de somnolenta, in barlogul lui. Se spune ca din ascunzatoarea lui de iarna, el simte cu multa agerime starea timpului de afara, in lunile de iarna. O veche credinta populara spune ca la stretenie (ziua de 2 februarie) ursul iese din barlog intre orele 9-10 dimineata si daca isi vede umbra, intra din nou in barlog, ceea ce inseamna ca iarna va mai dura inca vreo sase saptamani.

Ursoaica naste doi pui ca niste sobolani. Ursarii prind pui de ursi si ii dreseaza, facandu-i sa umble in doua picioare, sprijiniti de un baston sau sa joace dupa sunetul dairalei.
La unele popoare este si obiceiul ca de sarbatori oamenii sa-si acopere fata cu masti de urs. La romani, de Anul Nou, mastile de urs intruchipeaza pe zeul Zamolxis, stapan puternic peste legile firii, credinta mostenita de la stramosii nostri Geto-Dacii.
Se povesteste ca demult, tare demult, intr-un sat de munte din Moldova, intr-o familie de tarani, s-a nascut un copil pe care l-au botezat cu numele de Martin. El a ramas copil unic la parintii lui, iar cei ce-1 cunosteau l-au poreclit "Martin cel istet", pentru ca era iubitor de invatatura si avea darul de a povesti mersul vremii - timp frumos, ploaie, vant -dupa forma norilor si culoarea cerului.
Ramas orfan de ambii parinti, la o varsta frageda, a fost luat si crescut la un schit de calugari. Acolo, Martin a invatat unele meserii - tamplarie, zugravit - si mai ales a invatat sa scrie si sa citeasca. A studiat mult citind din carti, dorind sa cunoasca taina vietii si a mortii. Binevoitor cu oamenii necajiti, care vizitau acele locuri de inchinaciune, Martin a devenit calugar. Printre cartile lui preferate era, mai ales, Biblia, pe care o stia din scoarta in scoarta, iar atunci cand vreun gand il preocupa dfn cale afara, el deschidea Biblia si citea bunele indemnuri, care nu lipsesc oriunde ai deschide aceasta Carte a Cartilor. Martin mai avea si darul de a povesti ceea ce urma sa se intample si asta tot prin talmacirea Scripturii. Intr-o vreme, razboiul a ajuns si pe acele meleaguri, iar dusmanii cotropitori isi bateau joc de lucrurile sfinte. Ei au jefuit din schituri si manastiri toate cartile, dandu-le apoi foc. Tot atunci a ars si chilioara calugarului Martin, care a fost nevoit sa se mute intr-o casuta singuratica de la marginea padurii.
Dupa plecarea dusmanilor, localnicii, indurerati, au stins focul, dar mare le-a fost mirarea cand in mormanul de cenusa au gasit, intreaga, nearsa, Biblia calugarului Martin. Oamenii au inapoiat cartea nearsa calugarului Martin care a reinceput astfel sa prezica oamenilor viitorul, ce se arata mai bun, astfel ca localnicii plecau acasa cu mai multa speranta in suflet.
Prima intrebare pe care i-au pus-o oamenii aceia, greu incercati, suna cam asa: "Cand vem scapa de hoardele asupritorilor fara Dumnezeu?". Mos Martin, fiindca asa ii ziceau de acum oamenii, facand semnul crucii, a deschis Biblia si a citit primele randuri de pe pagina unde se deschisese cartea: "Cine spune ca imparatia care necinsteste si nesocoteste tot va dainui?"
Intr-adevar, dupa cativa ani tara a devenit din nou libera, iar stapanirea straina a fost alungata.
Intr-o zi, o femeie, ajunsa la disperare din cauza barbatului ei usuratic, a venit sa ceara sfat lui Mos Martin, intrucat ea voia sa-si puna capat zilelor. Mos Martin a sratuit-o insa sa lupte cu raul, sa se roage sa scape de dusmani, sa-i dea intelepciune pentru a-1 putea indrepta pe sotul ei, pentru ca numai prin vointa si credinta va indeparta raul din casa ei. "Tine minte ce-ti spun, i-a zis Mos Martin, sa nu stingi flacara vietii, pentru ca vei ramane in intunericul vesnic". Acest sfat i-a fost calauza toata viata, recapatandu-si linistea casei.

Dintre multele sfaturi ale lui Mos Martin, oamenii au retinut si pe acelea care le cereau sa nu se lase umiliti pe nedrept, sa descopere adevarata fata a oamenilor. Numai omul ce are vointa si credinta razbeste prin necazuri si nevoi, fiind astfel folositor lui si semenilor lui.
De atunci au trecut multi ani si Mos Martin nu mai este printre noi. Dar legenda povesteste ca intr-o iarna cu troiene mari, casuta de la marginea padurii a fost ingropata sub zapada, incat nu se mai vedea decat o gramada de omat. Primavara, dupa topirea zapezilor, din acea casuta a iesit un urs brun urias. Pasind agale pe potecile de munte, culegea ciuperci sau se catara in copaci cautand scorburi cu miere de albine. Cobora apoi in vale, unde curgea un parau iute si cristalin, unde prindea peste, pentru a-si astampara foamea. Iata asadar cum imaginatia poporului 1-a facut nemuritor pe Mos Martin, care traia acum in blana unui urs bland, intelept si puternic.
Daca vreti sa aflati chiar de la dansul taina somnului lui iernatic, mergeti in padure si intrebati-1. El va va raspunde, desigur, in felul lui: "mor, mor, mor!"