Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
Procese chimice
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

u9j6ju
1. Introducere

Procesele biologice implica compusi formati de diferitele elemente ale sistemului periodic cu substratul biologic. Organismele animale si vegetale sunt constituite din substante chimice cu o compozitie complexa, fiind formate atat din metale cat si din nemetale. Cele mai importante dintre nemetale sunt: C, H, O, N, P, S si halogenii. Metalele prezente in organismele vegetale si animale includ: Na, K, Ca, Mg, Fe, Zn, Co, Cu, Mn, Mo, etc.
Elementele chimice care intra in componenta materiei vii sunt selectate de catre natura dupa niste principii care nu sunt inca bine elucidate, dar se poate afirma cu certitudine, ca raspandirea lor in mediu, nu este elementul hotarator. De exemplu, siliciul, aluminiul si titanul sunt destul de raspandite in natura, dar nici unul dintre ele nu face parte dintre elementele vietii.
Organismul uman cu o greutate medie de 70kg este constituit din:
97.5 % nemetale oxigen (65%), carbon (18%), hidrogen (10%), azot (3%) si altele (1.5%)
2.5 % metale - Na, K, Mg, Ca reprezentand 99% din cele 2,5% tranzitionale 1%
Elementele chimice decelate in organismele vii au fost impartite in doua mari categorii:
-microelemente sub 0.01% care la randul lor pot fi:
-esentiale Fe, Co, Ni, Cu, Zn, Cr, Mo, MN, V, Sn, Si, F, I, Se
-posibil esentiale Al, Br, Ba, Sr, Rb, As, B, Li, Ge, Ti
-neesentiale Sb, Ge, Hg, Pb, Au, Ag, Bi
-macroelemente: 99.99%
-esentiale: C, H, O, N, P, S, Na, K, Mg, Cl, Ca
Biometalele, includ elemente care formeaza ioni cu o structura electronica de gaz rar, care nu prezinta valenta variabila (Na+, K+, Ca2+, Mg2+). In aceeasi categorie, sunt incluse si metalele tranzitionale cu o structura electronica de 18 electroni ca Zn2+, sau cu o structura incompleta de 18 electroni Cu2+, Co2+, Fe2+, Fe3+, Mo(V), Mo(VI). Metalele cu orbitalul d incomplet isi pot modifica starea de oxidare in timpul proceselor metabolice.

Urmarind biometalele in sistemul periodic, observam urmatoarea distributie: perioada Grupa
I II III IV V VI VII VIII IX X I II
3 Na Mg - - - - - - - - - 4 K Ca - - (V) (Cr) Mn Fe Co Ni Cu Zn
5 - - - - - Mo - - - - - (Cd)

Cea mai importanta caracteristica a bioelemetelor este reprezentata de cantitatea dintr-un element chimic necesara organismului uman zilnic. elementul cantitatea Elementul Cantitatea
Na 1-2 g Cr 0,1-0,3 mg
K 0,8 g Mn 3 mg
Mg 0,3-0,4 g Fe 10 mg/femei 15-18 mg
Ca 0,6-1,2 g Co 0,1 µg
Sr 1-4 mg Ni 0,2-0,5 mg
Rb 1-3 mg Cu 1,5-2,0 mg
Al 10-100 mg Mo 0,1-0,3 mg
V 1-2 mg Sn 1-3 mg

In tabel se constata existenta unor limite foarte largi de concentratie care variaza de la ordinul gramelor la ordinul µg (parti per milion-ppm). Practic, aceste elemente „in urme” mai sunt denumite si microelemente, sau oligoelemente. De obicei, elementele care se gasesc in cantitati egale sau mai mici de 1mg/kg tesut sau sub 0.01% tesut uscat in greutate sunt denumite elemente in urme sau oligoelemente.
Rolul biometalelor este foarte diversificat. Astfel, biometalele se impart in:
w Transportori de sarcina: Na, K
w Stabilizatori ai structurii: Mg, Ca
w Catalizator acid Lewis: Zn
w Catalizatori redox si transportul oxigenului: V, Cr, Mn, Fe,
Practic, din punct de vedere al chimiei anorganice biometalele se impart in doua categorii fundamentale:
- elemente netranzitionale: Na, K, Mg, Ca, Zn
- elemente tranzitionale: Mn, Fe, Co, Cu, Mo
Elementele netranzitionale se deosebesc de cele tranzitionale prin faptul ca au stare de oxidare constanta si au o structura electronica stabila de gaz rar. Metalele tranzitionale indicate, sunt caracterizate prin stari de oxidare variabile, formand ioni cu configuratie electronica incompleta, fapt ce explica o serie de proprietati fizice particulare cum ar fi: absortia in UV-VIS al spectrului radiatiilor electromagnetice, paramagnetismul, etc.
In sistemele biologice, diferentele au un rol foarte important, care se manifesta in mai multe directii:
-ionii de Na+ intra in componenta fluidului extracelular pe cand ionii de potasiu K+ intra in componenta fluidului intracelular. Ionii de K+ pot fi inlocuiti in biosisteme cu ioni cu dimensiuni fizice mari: Rb+, Cs+, NH4+, Tl+. Ionii de sodiu, pot fi inlocuiti cu ionii de Li+ dar nu si cu ioni de Cu+ cu dimensiuni apropiate, deoarece cuprul are tendinta de a forma covalente si de a participa la o serie de procese redox.
-ionii de Ca2+ si Mg2+ se diferentiaza mai puternic unul de altul. Este de remarcat diferenta intre dimensiunile ionilor de Ca2+ si Mg2+ si diferenta intre caldurile de hidratare. Diferentele intre potentialele de ionizare explica tendinta mai puternica de a forma legaturi covalente pentru magneziu in raport cu calciul.
-ionii de Zn2+ se deosebesc destul de mult de ceilalti ioni ai biometalelor. Raza ionica a Zn2+este apropiata de raza ionica a ionului Ca2+ sau Mg2+. Valorile ridicate ale potentialului de ionizare a zincului conduce la concluzia ca interactiunile covalente ale acestuia sunt mai puternice fata de alti ioni luati in discutie. Ionul de zinc joaca un rol important in biosisteme, intrand in componenta multor enzime (spre exemplu alcooldehidrogenza ADH).
In cazul elementelor tranzitionale, manganul, fierul, cobaltul si cuprul intra in componenta multor biosisteme fiind biometale tipice. Diferenta dintre acesti ioni si cei discutati anterior este reprezentata de existenta orbitalilor d incomplet ocupati cu electroni, ceea ce le confera proprietati chmice si fizice speciale si caracteristice metalelor tranzitionale.
In biosisteme, nu se pot exista probabil ionii de Ni(II) si Ni(III), se oxideaza greu ionii de Co(II) si Mn(II) dar se oxideaza relativ usor de Fe(II) la Fe(III) si ionii de Cu(I) la Cu(II).

2. Ioni si molecule care pot reactiona cu biometale (liganzi biologici)

In organism exista un numar mic de molecule simple, care iau parte la procesele biochimice. Majoritatea lor, reactioneaza una cu alta formand macromolecule sau biopolimeri cu o structura deosebit de complexa.
Mai mult de 90% din masa materiei vii este constituita din apa. Moleculele de apa, au o structura specifica, unghiulara cu momentul de dipol µ=1,84 D. Legaturile H-O sunt polare perechea de electroni a legaturii s fiind deplasata spre atomul de oxigen.
Moleculele de apa, reactioneaza cu ionii metalici formand aquaioni cu energia de interactiune a ionilor metalici cu solventul, respectiv cu moleculele de apa este caracterizata o anumita energie de hidratare. In faza apoasa a celulei, se gasesc anioni simpli si complecsi care reactioneaza cu ionii biometalelor si cu o serie de molecule organice cu masa moleculara relativ mica. Se cunosc trei tipuri de biopolimeri:
w -polizaharide
w -proteine
w -acizi nucleici
1. Macromoleculele de polizaharide sunt constituite dintr-un numar mare de unitati structurale identice; rolul unitatilor structurale poate fi jucat de exemplu de unele monozaharide cum ar fi glucoza sau fructoza.
Cele mai raspandite polizaharide in organismele vii sunt: amidonul, glicogenul, celuloza. Ele contin elemente identice de glucoza. Polizaharidele difera intre ele prin succesiunea unitatilor structurale.
Daca lantul macomolecular este format din unitati a-glucoza se formeaza biopolimeri de tip amidon si glicogen, iar daca lantul macromolecular este format din unitati ß-glucoza se formeaza celuloza, biopolimer ale carui proprietati fizice si chimice difera mult de cele ale amidonului si glicogenului.
In timpul policondensarii formei ß nu se obtin lanturi macromoleculare ramificate, catenele formate tinzand sa stabileasca legaturi intre ele. Prin policondensarea formei a poate avea loc si ramificarea lantului macromolecular.

Diferenta intre cele 2 componente consta in existenta unor puncte de ramificare la nivelul amilopectinei datorate existentei unor legaturi a1-6 la fiecare 24-30 resturi de glucoza, asa cum se observa in figura de mai jos:

Polizaharidele ca si monozaharidele pot forma compusi de coordinatie cu biocationii. De exemplu, se poate forma un compus de coordinatie intre celuloza si ionii de Cu2+ pentru obtinerea fibrelor artificiale.

2. O alta clasa deosebit de importanta de biopolimeri sunt proteinele. Ele se formeaza printr-un proces de policondensare alternativa a 21 a aminoacizi legati prin punti peptidice. In structura proteinelor, a fost identificata si cistina, produsul de oxidare al cisteinei, precum si doi aminoacizi ca prolina si hidroxiprolina.
Macromoleculele proteice au de obicei o structura in forma globulara si de lant inchis. Structura a helix a proteinelor se pliaza astfel incat in final determina structura tertiara a proteinei determinata de portiunile de contact dintre lanturile macromoleculare.
Functia carboxamida insasi este capabila de coordinare la ionii metalici intr-o masura relativ redusa. De aceea, gruparile functionale care se pot coordina la ionii metalici, ca liganzi sunt cele prezente in lanturile laterale ale urmatorilor aminoacizi:
-Histidina actioneaza mai mult ca o d-imina bazica; pot fi implicati ambii atomi de azot dupa deprotonarea indusa de metal, cand se formeaza punti µ imidazol intre doi ioni metalici.
-Metionia se coordineaza prin atomul de sulf d neutru al gruparii tioeter
-Cisteina poseda, dupa deprotonare (pK=8.5) un centru ?-tiolat incarcat negativ si poate coordina chiar doi ioni metalici
-Selenocisteina (al 21 aminoacid) are prin deprotonare un atom de Se cu sarcina -;
-Tirozina se coordineaza prin atomul de oxigen fenolic incarcat negativ dupa deprotonare (pK=10,0)
-Glutamatul si aspartatul se coordineaza prin functia carboxilat cu sarcina negativa formala (pK=4.5)
-Carboxilatul poate functiona ca ligand ?1; ?2 si µ, ?1; ?1
Din valorile constantelor de formare ale complecsilor cu aminoacizii liberi, ca si din observatiile asupra proteinelor reale a rezultat o confirmare a conceptului de caracter tare/slab pentru urmaatoarele perechi aminoacid -;ion metalic.
His: Cu(II), Zn(II), Cu(I), Fe(II)
Met: Cu(I); Fe(II); Fe(III); Cu(II)
Cys-: Cu(I); Zn(II); Cu(II); Fe(II); Fe(III)
Tyr-: Fe(III)
Glu-; Asp-: Fe(III); Fe(II); Zn(II); Mg(II); Ca(II)
Reciproc: starile de oxidare ale diferitelor metale prezinta preferinte de coordinare caracteristice pentru anumite resturi de aminoacizi.
Ionul metalic se gaseste, cel mai adesea in interiorul polipeptidei pliate mai mult sau mai putin globulare, astfel incat aceasta apare ca un ligand de chelare urias prin resturile sale de aminoacid existand adesea posibilitatea unei cai de acces (culoar) a substratului prin canale specifice.

Liganzi tetrapirolici
Acesti liganzi, contin in structura lor 4 nuclee pirol unite intre ele. Aceste nuclee, formeaza ciclul porfinic si corinic.

In pozitiile 1 si 8 se pot plasa diferiti substituenti. In natura, se intalnesc cel putin 8 tipuri de porfirine, in functie de natura substituentilor. Unul dintre cei mai importanti este protoporfirina.
Doi atomi de hidrogen care apartin gruparilor -;NH din ciclu pot fi substituiti cu biocationi in special cu Fe2+, Mg2+, Cu2+, Co3+, CVO2+ etc. Porfirinele se pot lega covalent de proteine (Citocromi) prin diferite grupari functionale. Numarul de coordinare in porfirine este 4, obtinandu-se o structura plana sau patratica, cu toate ca in unele cazuri, ionul metalic se ridica deasupra planului porfirinei la o inaltime de I0,5?.
In afara de coordinarea patratica, in compusii de coordinatie porfirinici se mai intalneste coordinatia 5 cu structura piramidala si coordinatia 6 cu structura de bipiramida patratica sau octaedrica. Axial, in al 5-lea si respectiv al 6-lea punct de coordinare se leaga cel mai adesea un rest de imidazol.
Proprietatile fizico chimice ale acestor compusi sunt consecinta structurii lor. Astfel:
w sunt compusi stabili cu caracter aromatic si amfoter care contin 11 duble legaturi conjugate
w gruparile carboxil au functii acide slabe, atomii de azot tertiar sunt acceptori de protoni iar cei secundari pot functiona atat ca donori cat si ca acceptori de protoni
w solubilitatea lor in apa si eter scade cu numarul catenelor laterale neacide
w prezinta spectre de absorbtie caracteristice in UV/VIS analoge in acelasi solvent care difera prin pozitia maximului de absorbtie. Toate porfirinele prezinta un maxim de absorbtie in jur de 400 nm (banda Soret).
Cele mai importante proteine din aceasta clasa sunt: hemoglobina, mioglobina, catalaza, peroxidaza, citocromii, etc. In clorofila, ionul Mg2+, este inclus in fereastra ciclului tetrapirolic, iar ionul Cu2+ intra in macrociclul tetrapirolic inclus in structura proteinei dennumita turacina.
3. A treia clasa de biopolimeri o constituie acizii nucleici. Acesti compusi indeplinesc functiile de acumulare si de transmitere a informatiilor biologice.
Asemanator cu polizaharidele care au ca unitati structurale monozaharide, proteinele care au ca unitati structurale aminoacizii, acizii nucleici sunt constituiti din nucleotide.

Macromoleculele de acizi nucleici sunt constituite dintr-un numar foarte mare de nucleotide legate liniare intre ele. Fiecare atom de carbon este legat de gruparea fosfat prin atomii de oxigen legati de atomii de carbon C3 si C4.
Ionii metalici sunt implicati practic in toate etapele biologice in care participa acizii nucleici. Astfel reactia ADN-polimerazei implicata in replicarea ADN-ului necestia prezenta unor ioni metalici bivalenti mai ales a Mg(II). Reactia include scindarea pirofosfatului din trifosfat si formarea legaturilor fosfat-diester intre deoxinucleotidele adiacente.
ADN-polimeraza contine aparent si doi ioni de Zn(II) legati strans de molecula de enzima.
In etapa transcrierii, ionii de Mg(II) produc incorporarea nucleotidei corespunzatoare atat in sinteza ADN cat si in cea a ARN. Mn(II) poate promova cantitativ reactia, dar poate determina incorporarea eronata a deoxinucleotidelor.
Prezenta ionilor metalici bivalenti determina numarul aminoacizilor ce pot fi incorporati in proteine, sub actiunea unui codon determinant, avand astfel un rol important in procesul de teraducere.
Lipidele. Un rol important il joaca la randul lor in procesele biochimice si moleculele de lipide a caror structura generala este urmatoarea:

Lipidele intra in structura membranelor biologice si a altor structuri biopolimere complexe. Moleculele lipidelor pot sa se uneasca in agregate mai mari, denumite „micele” in care portiunile hidrofobe se leaga intre ele prin legaturi hidrofobe iar regiunile polare se orienteaza spre exteriorul micelei si reactioneaza cu componentii solutiei apoase.
In calitate de bioliganzi pot functiona diferite coenzime, in special vitaminele si alte molecule organice cum ar fi medicamentele, care participa la procesele biochimice din organismele vii. Printre liganzii importanti in procesele vietii putem enumera:
-vitamina C (acidul ascorbic)
-riboflavina
-nicotinamida
-piridoxalul
-acidul lipoic
-biotina

3. Metabolismul elementelor minerale

Elementele minerale au un rol important in organismele vii. Animalele si omul necesita anumite elemente minerale in cantitati mari, deoarece acestea pot avea rol structural sau sunt indispensabile pentru realizarea functiilor metabolice.
Elementele minerale majore sunt Ca,P, Cl, Mg, K, Na, S. Aceste elemente minerale majore sunt prezente in tesuturi in cantitati de 15 g Ca sau 0,4g Mg/kg corp.
Microelementele esentiale apar si functioneaza in organismele vii in concentratii scazute, caracteristice si variabile ca marime, in functie de natura microelementului.
Microelementele actioneaza in trei zone:
-zona de actiune biologica (unitati sau zeci de micrograme)
-zona de actiune farmacotoxicologica in care oligoelementele in doze mari, produc efecte iritative sau depresive asupra sistemelor vitale
-zona inactiva, zona de tranzitie intre celelalte doua in care efectele oligoelementelor sunt neinsemnate sau absente.
Cantitatea minima in microelemente esentiale necesare organismelor vii ca si aportul lor maxim tolerabil, se exprima uzual ca proportie sau concentratie in dieta uscata consumata zilnic.
Dintre etapele metabolice ale microelementelor, absorbtia este cel mai amplu proces biologic cunoscut sub aspectul interactiunilor, care la acest nivel sunt posibile pe multiple cai.
Calciul este cel mai abundent element mineral din organismul uman. Calciul provenit din alimentatie aste absorbit la nivelul intestinului subtire cu ajutorul unor proteine specifice (calciu dependente) care inlesneste trecerea prin membrana intestinului in functie de necesitate organismului.
Absorbtia calciului este inhibata de calcitonina.
Este excretat prin fecale. La nivelul rinichiului calciul este resorbit.
In organism calciul indeplineste numeroase functii si are un rol structural. De asemenea calciul are rol neuromuscular in controlul excitabilitatii, in eliberarea neurotransmitatorilor.
Calciul are rol enzimatic si hormonal (ca mesager secund intracelular) mediind raspunsurile celulare la un numar mare de stimuli.
Aportul alimentar insuficient de calciu sau lipsa factorilor favorizanti ai absorbtiei calciului din ratia alimentara pot conduce la diferite tulburari si simptome.
Principalele simptome ale hipocalcemiei: tetania, malformatii osoase care pot conduce la rahitism sau osteomalacie.
In cazuri grave se constata intarzieri ale timpului de coagulare si hemoragii.
Hipercalcemia conduce la hiperpartiroidism si intoxicatii cu vitamina D.
Fosforul esteraspandit la nivelul tuturor celulelor. Cantitatea de fosfor din organism reprezinta aproximativ 1% din greutatea corporala. La adult se gasesc 600-700 g P, sub forma de diversi fosfati organici sau anorganici.
Absorbtia fosforului din alimentele ingerate se face la nivelul intestinului subtire. Absorbtia fosfatului este stimulata de prezenta vitaminei D, a sodiului si de cresterea pH-ului sucului digestiv de la 3.3 la 7.9.
La nivelul glomerulului renal se absorabe 85-90% din fosfatul plasmatic. Reabsorbtia fosforului este stimulata de vitamina D3. Prin fecale si transpiratie eliminarea fosforului se face in cantitati mici.
In organism, fosforul sub forma ionului fosfat indeplineste urmatoarele functii: intra in constitutia oaselor, in producerea energiei necesare numeroaselor cai metabolice. Este principalul constituent al acizilor nucleici, participa la stimularea contractiei musculare.
Necesarul zilnic de fosfor este de 800 mg. In anumite stari, 1200 mg.
Hipofosfatemia conduce la modificarea raportului Ca/P si la aparitia unor tulburari de formare si crestere a oaselor si dintilor, artrita, anomalii celulare la nivelul eritrocitelor, leucocitelor si trombocitelor.
Hiperfosfatemia conduce la hipertermie, distrugeri tisulare, deficiente catabolice. Este asociata cu scaderea Ca seric.
Magneziul este cel mai important dintr cationii bivalenti intracelulari din punct de vedere cantitativ, desi magneziul se gaseste in cantitate mica.
Continutul total de magneziu existent la un adult normal este de 0.3 mg, aceste fiid repartizat 1% extracelular, 31% intracelular, 67 % la nivelul oaselor.
In celula magneziul se afla sub doua forme:
-liber in echilibru cu cel din plasma si o cantitate mai mare legata de componentele organismului. Cantitatea cea mai mare se afla in nucleu si mitocondrii. Necesarul zilnic este de 36-48 mg.
Este absrobit principal in jejun si ileon, in proportie de 30-40% din magneziul ingerat. Excretia se face exclusiv prin urina
Este elementul esential in toate procesele metabolice. In sinteza ADN si ARN siin sinteza proteica, in conducerea impulsului nervos, contractia musculara. De asemenea, magneziul serveste drept cofactor in pentru enzimele care implica ATP-ul. Hipomangezemia rar intalnita
Hipermagnezemia conduce la tetanie, tremur, convulsii, slabire musculara
Sodiul. Alaturi de clor si de potasiu, reprezinta electrolitul major in fluidele corpului. Sodiul are o concentratie intracelulara intre 5-15mM si o concentratie extracelulara de 10 ori mai mare decat cea intracelulara.
In intestin, prin absorbtia de apa are loc si absorbtia activa sau pasiva a sodiului. Excretia se face pe cale renala si este foarte strict controlata, astfel incat concentratia de sodiu prin transpiratie si fecale.
Sodiul din organism este localizat cu preponderenta in lichidul extracelular si oase. Sodiul participa la pastrarea echilibrului ionic si a excitabilitatii nervoase.
Deficitul de sodiu se manifesta prin tulburari cardiovasculare.
Excesul de sodiu apare ca urmare a pierderii de apa si acumularii Na+. Apar astfle hiperfunctii ale glandelor corticosuprarenale si a unor disfunctii renale si se manifesta prin cresterea tensiunii sanguine si iritabilitate neuromusculara.
Potasiul este principalul cation intracelular.
Transportul activ in celula este mediat de Na, K si ATP-azele din membrana celulara.
Potasiul este un determinant major al volumului celular si al osmolalitatii lichidelor din organism.
Este un cofactor important intr-o serie de procese metabolice.
Clorul este anion esential pentru organism existand sub forma de KCl, NaCl. In organism participa la mentinerea echilibrului osmotic extra si intracelular. Exista un sistem de transport anionic in special in eritrocite care implica deplasarea clorului si a bicarbonatului care fac aceste schimburi in sensuri inverse.
De asemenea clorul mai indeplineste si alte functii:
-participa la pastrarea echilibrului acido-bazic
-este necesar producerii HCl din stomac
-este component al salivei, sucului gastric, bilei
-stimuleaza functiile depurative ale ficatului
-activator al unor enzime: amilaza intestinala
Fierul este implicat intr-o gama larga de reactii biochimice si este un constituent esential pentru viata.
In complex cu protoporfirina IX,Fe formeaza hemul, gruparea prostetica a proteinelor: hemoglobina, mioglobina, citocromii
Fierul este transportat cu ajutorul transferine, o glicoproteina serica care poate lega 2 atomi de fier si il transporta la toate tesuturile. Excesul de fier este depozitat in organism de feritina si este inglobat in apoferitina. Hemosiderina reprezinta histologic depozite de Fe amorf.
Nu exista o cale fiziologica de eliminare a fierului. El se pierde prin eliminarea celulelor imbatranite din tractul gastrointestinal, genitourinar si descuamarea tegumetului.
Cuprul. Ficatul, rinichiul, inima si creierul contin cele mai mari cantitati de cupru. 90% din cuprul plasmatic este legat de celuloplasmina. Mai mult de 60% din cupru este legat de o metal enzima si anume de superoxidismutaza.
Un numar mare de enzime necesita cupru: citocrom oxidaza, tirozinaza, ascorbat oxidaza.
Cobaltul. Toate functiile biochimice ale cobaltului sunt legate de rolul saau ca si component al vitaminei B12
Iodul. La animale este necesar pentru sinteza hormonilor tiroidieni: triiodtironina T3 si tiroxina T4.
Manganul actioneaza ca si activator enzimatic dar ca si component al metaloenzimelor: piruvat decarboxialaza si superoxidismutaza. In ser, manganul este legat de transmanganina. Se manifesta asupra enzimelor: hidrolaze, kinaze, decarboxilaze, transferazele. Toate substituie Mg in diverse procese metabolice.
Molibden. La plante si animale exista o serie de enzime dependente de molibden: xantinoxidaza, aldehidoxidaza, sulfitoxidaza.
Seleniul. Apare intr-un numar de proteine selenodependente: glutation peroxidaza ca parte a mecanismului antioxidant intracelular.
Zinc. Atat la plante cat si la animale are rol in reglarea metabolismului acizilor nucleici ADN si ARN, In organism exista proteine Zn-finger care se leaga la acesti acizi nucleici. Intra in constitutia enzimelor: fosfataza alcalina, lactat dehidrogenaza, anhidraza carbonica, superoxidismutaza.
Cromul functioneaza probabil in organism ca si component al factorului de toleranta al glucozei. Exista o combinatie complexa in care cromul etse coordinat cu acid nicotinic, glicina, cisteina, glutamat si acest factor. Practic cromul potenteaza efectul insulinic.

Cercetari recente au atras in mai multe randuri atentia asupra relatiei intre microelementele si bolile cardiovasculare. Deoarece aceste boli constituie cauza principala a mortalitatii in tarile avansate, echilibrul elementelor minerale din organism si mediu, modificat in mod adecvat prin alimentatie ar putea constitui un factor important in reducerea incidentei acestora.

 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite