Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
AUTOAPARARE PSIHICA - CUM SA DEVII IMUN LA MANIPULARE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

l9u3uq
Nimeni dintre aceia pe care bogatia si onorurile ii asaza pe o treapta mai inalta nu e mare. Aceasta-i eroarea care ne insala, ca nu apreciem pe nimeni dupa ceea ce este, ci ii adaugam si cele ce-l impodobesc.
Cand vrei sa apreciezi pe cineva la justa lui valoare si sa stii ce fel de om este, priveste-l gol: sa lepede averea, sa lepede onorurile si celelalte minciuni ale soartei, sa dezbrace pana si corpul -; priveste-i sufletul, daca-i mare prin altceva sau prin el insusi.
Sa apreciem fiecare lucru,
indepartand ce se spune despre el, si sa cercetam ce este, nu ce e numit.

Seneca,
Epistolae

Invatamantul este menit sa creeze personalitati organice. Acestea sunt constiente ca viata este un sistem de interdependente multiple si isi pun, din proprie vointa, viata in slujba unui principiu moral supraordonator.
Ancorarea profunda in spiritualitatea si experienta neamului lor le ajuta sa reactioneze eficient in fata dificultatilor, chiar si atunci cand se ivesc pe neasteptate.
Acum insa, scoala creeaza tipul omului universal - de nicaieri si de peste tot, lipsit de viziunea globala asupra lumii si a existentei. Rupt de traditie si de mediul in care a trait, acest om este incapabil sa faca fata neprevazutului.
Orice banda politica il poate manipula, fara ca el sa bage macar de seama. Ii sta in putere sa se autoredreseze individual, utilizand parghii precum: gandirea, cultura, munca, cinstea, economia, gimnastica, meditatia, contemplatia si rugaciunea.

O investigare, amanuntita, a procesului istoric ce a condus la deprecierea invatamantului romanesc este intreprinsa de Nicolae Iorga.
Acesta comenteaza: “Idealul educatiei e sa dezvolti ceea ce exista ca inclinatie in om si sa nu
incerci a-i da insusiri ce nu se gasesc, ca punct de plecare in insasi fiinta lui”1 .
“Scoala are datoria de-a ajuta societatea, de-a merge mana-n mana cu ea, si nu de a-i sta
in cale. Fiecare scoala trebui sa iasa din (sa reflecte n.n.) nevoile societatii, care trebui cunoscute si
inaltate, ca sa ajunga la forma pe care s-o serveasca scoala”2 .
“Evul mediu -; bazat pe initiativa individuala si pe cea colectiva -; avea nevoie de (ingaduia pe n.n.) orice fel de oameni, care se uneau de la sine: nu-i trebuia un om tip. Omul era pregatit pentru o viata spontanee.
In acel Ev Mediu, daca erai crestin, Biserica te crestea ca pe fiul ei, acolo ti se dadea lectia de catehism; acolo invatai rugaciunile, invatai sa citesti, sa scrii. Mestesugar voiai sa te faci, il alegeai ca profesor pe mesterul cel mai bun. Apoi
Universitatea: aceasta era un invatamant absolut liber. Profesorul trata orice chestiune voia, si asa cum voia el, iar studentul il asculta numai daca il interesa (continutul prelegerii n.n.)3.



A venit, pe urma, vremea stapanirii monarhilor. Suveranul modern avea nevoie de buni supusi. Toate erau asa intocmite ca sa pregateasca pe bunul cetatean, omul cu credinta fata de suveran, bun ostas si, mai ales, bun contribuabil. Dar invatamantul acesta nu mergea pana jos. Scoala primara n-a existat pana la revolutia franceza. Erau doar anume (cativa n.n.) calugari care invatau pe aceia care doreau.
Revolutia franceza, ca si cea sovietica, avea nevoie de anumiti oameni; ei ii trebuia sa creeze tipul revolutionarului. De aceea, a inlaturat toate formele mai vechi de invatamant, cu aceeasi neimpacata ura careia i-au cazut jertfa atatea din asezamintele capabile inca de viata ale vechii
Francii. Creatori fara rezerve, revolutionarii au
inteles sa faca nou in toate, dand contemporanilor ceea ce le trebuia pentru a nu fi oameni de curte si de lume, ci cetateni luptatori. Se creeaza, astfel, scoala publica, comuna tuturora si gratuita.
Vine apoi Napoleon, care, voind sa stapaneasca lumea in toate, facu din tot sistemul sau politic o imensa masina, admirabila prin puterea si regularitatea ei aproape militara, care-i permiteau sa fie pusa in miscare de un singur om.
Scoala lui facea un fel de automat in mana puterii centrale, imbina mecanic oameni croiti (educati n.n.) pe acelasi tip, fara ingaduinta varietatilor individuale. Ea (institutia scolii n.n.) trebuia sa fie un fel de fabrica de produs oameni, pe care statul poate sa-i intrebuinteze pentru scopurile sale.
Pentru a crea individul ascultator ca un soldat,

Napoleon crea scoala-cazarma, cuprinsa intr-o constructie de nemiloase linii drepte, care trebuia sa primeasca, in toate treptele ei, un singur impuls, iar acesta sa plece de la monarhul singur.
Seful enormei cazarmi scolare e rectorul de
Academie, care dispune, in Universitate si in licee, de o intreaga oaste disciplinata de profesori, inspectori etc4”.
Asadar, in timp ce “universitatea medievala era o scoala de cugetare personala, la care venea studentul numai daca ii placea cugetarea profesorului, astazi, universitatea este o scoala de specialitati, nelegate intre ele5 , fara nici un fel de spirit comun si (mai mult n.n.), aceste creatiuni au un scop care nu e in societate, ci peste ea si, poate, chiar impotriva ei. S-a creat tipul omului abstract, in afara (rupt n.n.) de orice traditie si de orice imprejurari in care ar avea de trait, omul care stie dinainte unde va fi asezat, ce gesturi va face in fiecare moment, omul pentru care neprevazutul n-are nici o importanta (incapabil sa faca fata oricarei schimbari neasteptate a conditiilor sale de existenta n.n.).
Scoala fiind in afara de viata, invatandu-te sa nu tii cont de nimic ce e dincolo de casta culta, duce la o scolarizare formala a omenirii. De aici a iesit (rezultat n.n.) o umanitate scazuta, lipsita de energie si de entuziasm, lipsita de putinta de a actiona si de a reactiona, o umanitate imputinata si strambata”6 . De aceea, daca “scoala de odinioara era contactul dintre cineva care vrea sa
invete si cineva care stie”7 , astazi (ca sa inveti n.n.) esti silit, de multe ori, sa te duci la tot felul de imbecili cu atestate, care nu cunosc, nici pe departe, ceea ce au pretentia sa te invete”8. stiinte. Cele mai miraculoase descoperiri ale stiintei pure si ale tehnicii nu sunt, adesea, decat generalizari, analogii, translatii, comparatii, imitatii, apropieri, imprumuturi, adaptari la un domeniu oarecare a ideilor si procedeelor unui alt domeniu”.,
Stefan Odobleja, Psihologia consonantista si cibernetica,
Editura Scrisul romanesc, Craiova, 1978, pag. 107-110
Asa, “se creeaza acum, pentru o lume neorganica, un tip de om universal, omul care e de nicaieri si de peste tot, omul in afara (rupt n.n.) de traditie, in afara (instrainat n.n.) de mediul in care a trait; iar de societatea aceasta nenorocita, intrata in tipicul scolii, oricine poate abuza, orice aventurier sau orice banda politica se poate face stapanul ei”9 - speculandu-i cu abilitate lipsa stilului, adica, dupa cum se exprima Mircea
Eliade, “a vietii proprii, ierarhice si ritmice a adevarurilor (informatiilor fiabile n.n.) adunate”10 …
Caci, “adevarurile nu pretuiesc nimic atunci cand le posezi izolate”1 1 , iar “ceea ce lipseste omului modern ca sa fie om intreg, este tocmai intuitia ierarhiei, a cosmizarii”1 2 , adica, a “armonizarii lor
intr-o viziune globala asupra lumii si a existentei”1 3 … Mai mult, ele nu numai ca “nu au valoare izolata, dar ajung de-a dreptul primejdioase cand incerci sa compensezi cu unul singur absenta celorlalte”1 4.
Imbucurator este, insa, faptul ca fiecare fiinta umana are posibilitatea de a-si infrange, progresiv, aceasta slabiciune, prin activism personal. In acest sens, o serie de semeni ai nostri, printre care Scarlat Demetrescu, Mircea
Eliade, Mihai Eminescu si Petre Georgescu Delafras, ne reamintesc ca dispunem, bineinteles nelimitativ, de parghii precum: gandirea, cultura, munca, cinstea, economia, gimnastica, meditatia, contemplatia, rugaciunea.
Cel mai puternic instrument de autoaparare individuala impotriva agresiunilor manipulatorii, releva Scarlat Demetrescu, este
“fabricarea si subtilizarea (rafinarea n.n.) continua a materiei noastre mentale, prin “propria noastra gandire, reflectarea la ceea ce am facut si la urmarile faptelor noastre, reflectarea la ceea ce va trebui sa facem si analizarea sub toate aspectele a efectelor ce vor urma. De la actele si vorbele noastre, vom trece la vorbele si faptele celor cu care am venit in contact. Care e dedesubtul vorbelor si faptelor, de ce au procedat asa si nu altfel, ce au vrut ei sa zica etc. Deosebit de mult se dezvolta puterea gandirii noastre cand examinam natura si ordinea din ea.
Gandind mereu la probleme abstracte, filosofice, ne vom obisnui intr-o asemenea masura cu acest grad inalt de gandire, incat ideile banale sau (cele n.n.) josnice ne vor provoca neplacere. O conversatie triviala ne va determina sa plecam din acel mediu. Obisnuit cu adevarul, mentalul nostru nu mai e capabil sa emita minciuna. Cantitatea de cunostinte acumulate ne va face mai intelepti, asa ca zambim de mila cand primim explicatii si argumentari care denota o desavarsita ignoranta
(dupa caz: necunoastere, ignorare ori incalcare n.n.) a naturii omenesti si a legilor naturii. Spiritul se va ascuti, intr-o asemenea masura, incat, prin inductie sau prin deductie, intrevedem sau descoperim adevarul in(;) situatiile si imprejurarile cele mai complexe”1 5.
Dar, intrucat, in mod legic, pertinenta rationamentelor este conditionata de fiabilitatea filtrului informational al gandirii care le efectueaza, trebui sa acordam, in permanenta, o deosebita atentie intretinerii si potentarii acestui filtru.
In acest sens, subiniaza Petre
Georgescu-Delafras, „cultura are o influenta binefacatoare asupra oricarui om, fie el oricat de slab la minte. Ea ne arata rostul vietii, ea ne arata calea pe care trebuie sa mergem si ne-o lumineaza cu raze din ce in ce mai clare, mai stralucitoare. Prin ajutorul culturii, ne faurim inca din vreme un ideal, pe care tinem sa-l realizam zi cu zi, si care formeaza partea cea mai buna, cea mai frumoasa, a vietii noastre. Ea ne
indeparteaza, de asemenea, de apucaturile rele ale semenilor nostri, ne invata sa fugim de ale noastre proprii, si ne deprinde sa ne ocupam numai de ceea ce vedem ca este folositor,
inaltator. Oricine isi poate da seama ca, in loc sa ne pierdem vremea fara vreun folos, cine stie pe unde -; poate prin cine stie ce cafenea, carciuma, colt de strada -;, este mai bine sa stam acasa, sau sa mergem la o biblioteca, si sa urmarim cu atentie filele unei carti care ne intereseaza. Daca din doua ore libere cat avem, de regula, cel putin, pe zi, am intrebuinta numai una singura pentru lectura, ar fi de ajuns pentru ca sa obtinem o cultura demna de luat in seama. Sunt atatea carti interesante, ce ne dau invataminte stiintifice, sociale, etc., precum si carti literare, care ne descretesc fruntea, care ne dau (buna n.n.) dispozitie sufleteasca, care ne mai indulcesc viata. Apoi sunt o sumedenie de reviste ieftine, in care se gasesc articole destul de variate si de instructive”1 6.
Asadar, dupa cum pledeaza si Mircea
Eliade, “lectura ar putea fi (poate fi n.n.) un mijloc de alimentare spirituala continua, nu numai un mijloc de informare sau de contemplatie estetica”1 7.
Insa, pentru a putea beneficia - in conditiile



inspaimantatoarei eterogenitati calitative a informatiilor cuprinse in puzderia de tiparituri din timpul zilelor noastre -; de binefacerile ei, trebuie,
inainte de toate, sa stim sa triem tipariturile cu care intram in contact, in sensul de “a nu citi cartile (pe cele n.n.) proaste sau mediocre, si de a nu citi pe cele bune la timp nepotrivit (adica, atunci cand suntem insuficient de maturizati pentru intelegerea pertinenta a lor n.n.). Verificarea (selectarea n.n.) lecturilor se face foarte simplu: ne simtim (ne-am simti n.n.) mai bogati (sufleteste si/sau informational n.n.) mai vii, mai umani, dupa o anumita carte? Asta e
intrebarea care trebui sa si-o puna fiecare. Este cu desavarsire inutil sa citim acele sute de carti care nu ne spun nimic, care nu ne emotioneaza si nici nu ne imbogatesc, acele sute de carti mediocre, seci si, uneori, daunatoare. Asemenea carti se recunosc repede: dupa zece sau douazeci de pagini. Se recunosc prin fluviul lor mediocru de fapte nesemnificative, prin personajele ireale, abstracte si inerte, prin mediocritatea analizelor, prin truismele filosofice si limba literara lipsita de orice valoare. In locul acestor carti, care costa si bani si timp, s-ar putea citi cartile bune, sau s-ar putea descoperi carti uitate. Lectura nu ajunge o arta decat in clipa cand stie sa prevada valorile si sa distinga emotiile estetice. Si, ca si oricare alta activitate a spiritului omenesc, si arta lecturii nu ajunge o arta nobila, decat prin puterea sa de a prevedea erorile si mediocritatile, si prin virtutea de a economisi timpul, cartile esentiale pe care trebui sa le cuprinda o biblioteca personala fiind putine la numar”18 . “Problema capitala este deci: prin ce metoda lectura ajunge o functie organica, de asimilare si nutritie, depasind stadiul diletant, in care se afla majoritatea oamenilor? Prin ce mijloc lectura incepe sa ne invete sa gandim, sa
intelegem? Majoritatea semenilor nostri citesc, in cel mai bun caz, ca sa afle lucruri noi, ca sa stie cat mai multe lucruri. Dorinta aceasta este excelenta la inceputul educatiei, dar e fatala la mijlocul vietii, la maturitate. Trebuie descoperite, atunci, carti care ne ajuta nu sa stim , ci sa
intelegem; carti care ne indeamna, fara stirea noastra, la gandire, la examen (evaluare n.n.), la reflectie personala. Daca socotim cartile fundamentale ca un izvor nesecat de energie mentala, lectura ajunge o problema serioasa atat pentru individ, cat si pentru societate. Te atasezi de carti pentru nesfarsitele forte spirituale care stau intre copertile lor, gata, intotdeauna, sa-ti vina in ajutor, sa te inalte sau sa te fecundeze. Nu ne este ingaduit sa lasam nefolosite asemenea prodigioase izvoare de energie. Nu ne este
ingaduit sa trecem prin viata nefolosind energia condensata in carti”1 9 , cu atat mai mult cu cat
”cartea este (si n.n.) un ferment spiritual de mare putere… Sa ne amintim ca, in istorie, evenimentele mari, sunt facute, de multe ori, de catre oameni entuziasmati de o idee, de o carte”2 0 , precum si ca “functia primordiala, mistica, a lecturii, este aceea de a stabili contacte intre om si Cosmos, de a aminti memoriei scurte si limitate a omului, o vasta experienta colectiva, de a lumina riturile”2 1 .
Iar, “daca, dupa cum precizeaza Petre
Georgescu-Delafras, “prin mici sfortari, izbutim sa ajungem la un grad mai inalt de cultura intelectuala, atunci pricepem, mai temeinic, ca munca este conditiunea de capetenie pentru pastrarea sanatatii si a vietii, si ca numai prin munca continua ne putem vedea idealul
indeplinit… Sa muncim pentru perfectionarea meseriei noastre, sa muncim pentru luminarea creierului nostru, sa muncim pentru binele semenilor nostri.
Chiar daca se intampla sa nu ne vedem idealul indeplinit pe de-a-ntregul, totusi vom fi facut un progres destul de simtitor, care se poate vedea numai comparandu-l cu starea in care ne gaseam mai inainte. Si acest progres, presupunand ca ar fi mic deocamdata, trebuie sa ne bucure, trebuie sa ne mandreasca, caci, in sfarsit, am facut ceva. De la a nu face nimic, pana la a face oricat de putin, este distanta mare, mare de tot. Niciodata munca bine chibzuita si folositoare noua insine si societatii intregi nu ramane nerasplatita. Prin munca, multi lucratori au ajuns la situatii bune si onorabile, prin munca multi inculti -; oameni din popor -; au devenit
indrumatori ai omenirii.
Trebuie sa ne deprindem sa nu asteptam de la nimeni nici un ajutor. Totul sa facem noi
insine, caci numai asa facem ceva trainic.
Inaltarea noastra sa ne-o facem singuri, cu o deplina constiinta a faptelor noastre. Si, pentru ca sa ne inaltam cat mai sus, trebuie sa muncim cat mai mult. Munca, in definitiv (prin rezultatele pozitive pe care ni le aduce n.n.), ne procura adevarata fericire, pe care o cautam zadarnic aiurea.
Nu ma-ndoiesc ca toata lumea intelege ca munca trebui sa fie cinstita. Cinstea sa ne calauzeasca in toate cuvintele noastre, in toate faptele noastre, in toate aspiratiile noastre. Nu ne putem bucura cu adevarat de fructul unei munci
incordate, daca aceasta nu a fost cinstita. A fi cinstit insemneaza a avea un caracter frumos, nobil, a fi curat la suflet si, astfel, a merita toata stima celor cu care intram in contact. Este chiar o zicatoare: mai bine sarac, dar cu fata curata.
Sa nu pierdem din vedere nici acest sfat pe care il auzim adeseori: Sa fim economi! Da, sa fim economi! Economia este cea mai mare bogatie, pentru ca niciodata nu mergem cu cheltuiala mai departe de suma de bani ce o avem”22 . Caci, dupa cum atat de plastic ni se adreseaza Mihai Eminescu: “Dintre cel ce castiga
10 si cheltuieste 11, si cel ce castiga 2 si cheltuieste 1, acest din urma e bogat, iar cel dintai e sarac”23 . “Natural ca nu toti pot face economii, fiindca multi castiga atit de putin, ca abia isi pot duce viata de azi pe maine. Dar cei care au un prisos, oricat de mic, e pacat sa nu faca economii… Spiritul de economie il schimba pe om cu totul: ii da tarie, ii da sperante, ii da, in sfarsit, mijlocul real de a face, mai tarziu, intreprinderi comerciale ori industriale. Si apoi, cate cazuri neprevazute nu ni se prezinta in viata cand avem absoluta nevoie de o suma oarecare de bani? Nu e mai bine ca, in loc sa alergam la camatari, de la cari sa cerem bani-imprumut cu dobanzi oneroase, sa avem banul nostru, pus deoparte, si sa fim, astfel, totdeauna linistiti? Da, e mai bine, e de o mie de ori mai bine! De aceea, sa nu uitam niciodata acest vechi sfat: sa fim economi!
Cultura, munca, cinste, economie, sa fie vesnic prezente in mintea noastra -; ele sa fie adevaratul nostru crez -; si sa fim siguri ca, niciodata, nu vom avea prilejul sa ne plangem de prea multe amaraciuni in viata”24 .
De asemenea, “ar trebui (trebui n.n.) sa numaram printre mijloacele de intarire individuala
inca ceva: gimnastica (exercitiile fizice n.n.). Este stiut ca, multi dintre noi, facem o buna gimnastica chiar
in timpul lucrului, dar aceasta gimnastica nu se potriveste cu (este net inferioara ca efecte pozitive in comparatie cu n.n.) aceea pe care am face-o in liniste, la aer curat, intr-un timp cand nu suparam pe nimeni si cand nimeni nu ne supara. Cate putina gimnastica pe zi, dimineata sau seara,
intareste musculatura, ne fortifica corpul, ne
inzdraveneste (invioreaza n.n.) tot organismul. Si tocmai acest lucru ne trebuie mai mult decat orice.
Stim ca o minte sanatoasa nu poate fi decat intr un corp sanatos. Si mai stim ca, aproape
intotdeauna, buna dispozitie pentru orice fel de activitate e in stransa legatura cu soliditatea corpului si cu buna dispozitie a stomacului. Sa ne folosim, deci, si de acest mijloc de intarire fizica, nu pentru ca sa devenim atleti, ci pentru ca sa dam corpului nostru o mai mare rezistenta, pentru ca sa fim oameni intregi”2 5.
Totodata, continua Mircea Eliade, un pretios aport la intarirea rezistentei psihice il constituie meditatia. In acest sens, el noteaza:
“Meditatia este un exercitiu spiritual foarte putin practicat in lumea moderna. Desi atatia oameni vorbesc de meditatie si teme de meditat, un prea mic numar dintre ei cunosc intr-adevar ce
inseamna acest lucru. Pentru ca, in general, oamenii moderni isi limiteaza viata mentala la probleme mondene, la fapte si preocupari prea strans legate de lumea trecatoare. Ceasurile pe care modernii le petrec fara sa se gandeasca la asemenea lucruri sunt, de cele mai multe ori, pierdute in reverie”2 6, adica intr-un “automatism mental in care -; spre deosebire de imaginatie si fantezie, unde initiativa o are mintea umana -; omul e pasiv, spectator, asistand cum ii trec prin fata ochilor fel de fel de imagini, aproape toate atenuate, obscure, vagi, descompuse; asociatii mentale nefertile care ne stapanesc si ne



impiedica sa fim trezi (lucizi n.n.) chiar si in marile
imprejurari (cumpene n.n.) ale vietii noastre”2 7 .
“Dupa cum sunt o suma de oameni carora li se pare ca mediteaza -; in timp ce doar viseaza treji -, sunt si foarte multi care cred ca mediteaza pentru ca se gandesc la anumite probleme, mai mult sau mai putin esentiale. A te gandi la o chestiune politica, a studia un aspect al problemei sociale, a reflecta chiar la un subiect general -; cum ar fi liniile de dezvoltare istorica a unui popor
-; nu inseamna a medita. Inseamna, pur si simplu, a gandi; adica a cauta sa intelegi cauza unui lucru, sau legea sa de dezvoltare, sau valoarea lui obiectiva. Gandirea este un exercitiu mental foarte dificil si foarte nobil, dar meditatia este cu totul altceva. Prin meditatie se intelege numai acel exercitiu spiritual prin care omul incearca sa se apropie de marile realitati; bunaoara, de realitatea mortii sau a nimicniciei vietii omenesti. Obiectele meditatiei pot fi numeroase, dar functia ei ramane aceeasi: de a aminti omului legile de fier care il conduc, realitatile esentiale pe care el le uita prea des, prins de valtoarea lumii si antrenat in durerile si ambitiile ei trecatoare. A medita este un lucru responsabil, in sensul ca, prin meditatie, omul se aseaza fata in fata cu realitatea. Noi stim ce extraordinara plasa de iluzii tesem in fata ochilor nostri, ca sa nu vedem limpede si continuu realitatea… Noi stim cu ce arta ne pacalim pe noi
insine, spunandu-ne ca viata nu cunoaste legi, fie ca placerea este singura morala posibila, sau mai stiu eu ce. Cu asemenea iluzii traim, ne zbatem,
incercam sa invingem -; si, chiar, cu asemenea iluzii incercam sa ne resemnam. Dar nu ne dam seama ca sunt iluzii decat cand, printr-o
intamplare oarecare, suntem pusi fata in fata cu realitatea, cu adevarata realitate. Asemenea
intamplari strabat in viata fiecarui om. Nu se poate ca sa nu ramanem, cel putin o data in viata noastra, singuri, cu desavarsire singuri, departe de lume, departe de lumini (amagiri sclipitoare n.n.) si oameni, si sa nu intelegem, deodata, falsitatea vietii pe care o vietuim, cumplita ei mediocritate, cumplita ei irealitate mai ales. Fiecare om si-a facut atunci fagaduieli solemne, ca va fi mai putin nepasator fata de sufletul lui, ca-si va dedica o cat de mica parte din timpul si eforturile sale, pentru nutrirea si luminarea acestui suflet. Dar toti cunoastem, din trista noastra experienta, cat de repede am uitat asemenea ceasuri revelatorii, cat de repede am uitat si solemnele noastre fagaduieli. Plasa iluziilor este mai tare, cu mult mai tare decat dorinta noastra de bine… Gasim atatea lucruri de facut, atatea probleme de dezbatut, atatea munci de implinit -; trecem prin atatea pasiuni, si entuziasme, si revolte, si dureri, si bucurii -;, incat nu mai avem nici timp, nici
inclinare de a gandi putin si la fiinta noastra sufleteasca, la fericirea noastra. Fericirea se confunda, in lumea moderna, cu nenumarate erezii (abateri de la verticalitatea morala n.n.) si simulacre, dar cea mai obisnuita confuzie este intre fericire si confort. De aceea, oamenii care cauta, cu orice pret, confortul, imbelsugarea, stapanirea a cat mai multe si mai scumpe lucruri, nu vor intalni, niciodata, fericirea… Fericit nu poate fi decat omul care nu se teme de realitate, care ii patrunde legile, care isi cunoaste, mai ales, sufletul…
Meditatia ar fi (este n.n.) deci exercitiul spiritual prin care omul se intoarce in realitate, in adevarata realitate; pe care fiecare dintre noi o intrezareste cateodata, dar pe care fiecare dintre noi o uita neiertat de repede. Meditatia este tocmai tehnica prin care omul se poate apropia de realitate in orice conditiuni, in orice decor -; caci, chiar daca se realizeaza mai bine in singuratate, in deplina liniste, aproape de natura, cadrul nu ii este indispensabil. Lucrul esential este sa meditam; adica sa ne reculegem, sa ne regasim, sa luam contact cu realitatea, sa cunoastem adevarata conditie umana, adevaratul sens al existentei - dincolo de plasa iluziilor, dincolo de micile aranjamente logice si morale ale fiecaruia dintre noi … Ganditi-va cate lucruri incurcate s-ar simplifica si cate dureri obscure ar fi inlaturate, daca, in fiecare noapte, inainte de a se pregati pentru somn, omul ar ramane numai cateva minute singur si ar avea curajul sa priveasca drept realitatea… Noi, de obicei, trecem direct din patimile, din ambitiile, muncile si reveriile zilei, in somul inert al noptii. Nu avem nici macar cinci minute ca sa meditam; sa ne amintim, adica, adevaratul sens al vietii, sa ne amintim ca moartea ne poate surprinde in orice clipa, si noi n-am facut nimic, dar absolut nimic, pentru cresterea si luminarea sufletului nostru. Meditatia este o foarte buna chemare la ordine, este un interval real intre cele doua mari perioade de vis -; visul cotidian al iluziilor si patimilor, si visul nocturn al trupului… Prin meditatie ne amintim ca suntem oameni, ca exista o demnitate a speciei umane, si aceasta demnitate este tocmai intelegerea (de catre noi a n.n.) sensului existentei noastre”28 , de a “ne
impaca cu lumea din afara si cu sufletul nostru”2 9.
“Numai animalele traiesc fara constiinta vietii lor.
Omul e dator sa-si dea seama de viata lui, de conditia umana -; nu numai sa lupte pentru
imbunatatirea acestei vieti”30 , si, mai grav, sa caute “a trece peste fragmentul de timp care il deprima, in care se simte inert, obosit, negativ, consumandu-l in distractii cu ritm bolnavicios, febril, nevrotic. O (astfel de n.n.) distractie cheama pe alta; adica fiecare distractie isi epuizeaza virtutea inainte ca omul sa fi depasit timpul negativ, inainte ca el sa se simta stimulat, luminos, fertil”3 1, indeamna fiinta umana la “lene intelectuala - etern vagabondaj (mental n.n.) sau disponibilitate determinata din incapacitatea de a actiona”3 2 .
Un alt exercitiu spiritual benefic este contemplatia. “Termenul contemplatie se refera la o experienta concreta, bine precizata, prin care constiinta noastra poate cunoaste anumite obiecte care nu ne sunt date (cognoscibile n.n.) imediat prin simturi. Asadar, contemplatia ar fi (este n.n.) un instrument de cunoastere, prin care omul ia cunostiinta de anumite realitati dincolo de simturi; caci atat esenta operei de arta, cat si esenta lui
Dumezeu nu sunt obiecte care ne cad nemijlocit sub simturi. Ca si celelalte exercitii spirituale, ea, contemplatia, restaureaza echilibrul interior al omului, ii aminteste care e adevaratul sens al existentei, il ajuta sa cunoasca realitatile ultime, pe langa care omul trece, de obicei, orb si surd”3 3.
Intr-un cuvant, exercitiul contemplatiei ”nu este altceva decat cunoasterea reala, concreta, experimentala, a acestor realitati ultime. Prin contemplatie, omul intelege global marele miracol al Vietii, prin el isi aminteste de celalalt mare miracol, al mortii. Este adevarat ca nu-mi pot cunoaste prin anticipatie propria mea moarte. Dar pot foarte bine cunoaste moartea altora; pot, adica, observa ca oamenii mor langa mine, si aceasta observatie o pot transforma in experienta.
O experienta care se deosebeste hotarat de toate celelalte experiente cotidiene ale omului. O experienta pe care o pot transforma in contemplatie. Caci functiunea contemplatiei este tocmai aceasta traire, aceasta experimentare a
Adevarurilor Mari, cum sunt, bunaoara, moartea, viata, dragostea. Prin contemplatie omul se poate ridica, de la experienta de fiecare zi a vietii, la
intelegerea concreta a sensului vietii; dupa cum se poate ridica de la faptul mortii unei persoane scumpe, la intelegerea concreta a realitatii mortii.
Contemplatia este singurul exercitiu spiritual care se refera nu la probleme si la adevaruri, ci la fiinta totala a omului. Prin celelalte mijloace de cunoastere, ne apropiem de o realitate fragmentata sau ne insusim adevaruri limitate.
Prin contemplatie, luam contact cu fiinta noastra totala, indivizibila, concreta. Oricate adevaruri am aduna asupra omului, sau a vietii, sau a mortii, nu putem epuiza aceste realitati, nu putem spune:
Acum cunosc tot despre om sau despre viata!
Sunt milioane de fapte adunate pana acum asupra vietii; milioane de fapte culese din stiintele naturale, din biologie, din economia politica, din sociologie, din istorie. Si totusi, aceste milioane de fapte, la care se adauga, zilnic, alte mii si alte zeci de mii, si al caror numar nu se va sfarsi niciodata, nu epuizeaza aceasta grava realitate : viata omului. Nu stim niciodata totul despre o asemenea realitate. Sunt atatea aspecte, atatea functiuni, atatea fapte, incat s-au creat cateva duzini de stiinte ca sa le adune, sa le coordoneze, sa le explice. Exercitiul numit contemplatie are tocmai rolul de a chema la ordine, de a scoate pe om din milioanele de fapte si miile de adevaruri care il inconjoara si a-l pune fata in fata cu realitatea adevarata si simpla. Problema capitala a omului este cautarea sensului existentei. Sunt


intrebari pe care nu le poate ocoli nimeni: Cine sunt? Ce sens are viata pe Pamant? De ce m-am nascut? Asemenea intrebari si le-au pus oamenii
(inca n.n.) de la inceputul istoriei, si la ele trebuie sa raspunda fiecare ins in parte. Demnitatea omului, constiinta lui morala, valoarea speciei umane chiar depind de asemenea intrebari. Si raspunsul
(la ele n.n.) nu-l gasim prin nici o stiinta. Raspunsul la aceste intrebari nu-l putem afla cercetand milioanele de fapte si miile de adevaruri care ne
inconjoara, ci contempland faptul direct, realitatea
intreaga si indivizibila. S-a observat, de catre nenumarati ganditori, marea deosebire dintre fapte si fapt. Faptele sunt infinite, si colectionarea lor nu se poate termina niciodata. Faptul, insa, il
intalnim mai rar; viata noastra intreaga este un asemenea fapt; iubirea sau moartea constituie un fapt. Contemplarea faptului este mult mai fertila, pentru cresterea noastra sufleteasca, decat cunoasterea a un milion de fapte… Marea realitate a vietii este viata ca fapt, ca unitate.
Intelegerea globala, experimentala, concreta, nu se poate obtine decat prin contemplatie… Nu
intelegi viata cercetand milioanele de fragmente care o alcatuiesc, ci incercand sa-i patrunzi sensul esential. Nu poti intelege omul studiind antropologia, istoria sau economia politica, ci lamurindu-ti, tie insuti, sensul existentei umane, conditia umana. Meditatia, tacerea, singuratatea, contemplatia, sunt exercitii spirituale pe care nu le mai practica aproape nimeni astazi. De aceea se
intalnesc astazi atatia oameni care nu stiu de ce traiesc, care nu inteleg ce inseamna sensul existentei. Aceasta inca n-ar fi prea grav. Dar se
intampla si altceva. Asemenea oameni au o viata sufleteasca pipernicita si bolnava. Sunt foarte multi oameni bolnavi in jurul nostru, nu numai piperniciti sufleteste”3 4. Constatam, chiar, “un fenomen general: ca, in timp ce cresterea organica a omului (dezvoltarea trupului omenesc n.n.) este continua, ea neterminandu-se decat odata cu moartea biologica -; cresterea spirituala a sa se opreste in jurul varstei de 16 ani. De atunci, majoritatea oamenilor nu mai cresc, nu se mai dezvolta. Aceasta din cauza unei insuficiente nutritii spirituale. Omul ramane toata viata cu cateva superstitii logice, cateva scheme mentale, prin care se incapataneaza sa judece lumea si spiritul”35 . Iar “cauza acestei grave insulte aduse demnitatii umane o gasim in necunoasterea adevarurilor simple, in ignorarea exercitiilor spirituale care releva omului adevaratul sens al existentei. Omul modern traieste prea mult
inconjurat de fapte si adevaruri abstracte, universale. Contemplatia are tocmai acest rol de a transforma adevarurile universale in experiente concrete. Daca oamenii s-ar gandi mai des la viata, la dragoste si la moarte -; la aceste trei realitati decisive si esentiale -;, lumea contemporana ar fi, fara indoiala, altfel”3 6.
Un extraordinar potentator al efectului benefic, ce-l putem obtine, fiecare dintre noi, prin utilizarea acestui mix de metode autofortificatoare, este rugaciunea. “Ea - ne dezvaluie acelasi
Mircea Eliade - este trairea sentimentului de dependenta, inaltarea sufletului catre Dumnezeu, setea de mantuire -; adica de impacare a omului cu el insusi si cu Fireaƒn rugaciune se rezuma drama conditiei umane, marea ei neputinta si arzatoarea ei speranta… Ea este cel mai pur si, in acelasi timp, mai uman act al vietii religioase; este actul de abdicare a omului in fata unei puteri nevazute, actul lui de subsumare unei divinitati”3 7… Rugaciunea indelungata si arzatoare
“hraneste intelegerea noastra spirituala, face loc
in suflet sa primim pe Dumnezeu, lumineaza omului lucrurile lui Dumnezeu, ne face familiari cu fulgerele Luminii, ajuta sa creasca credinta si nadejdea in Lumea Binelui”38 , adica, potrivit lui
Grigore Cristescu, a acelei organizari sociale spiritualizate, caracterizate prin “reintegrarea sufletului omenesc in sfera superioara a unei vietuiri fara umbre si fara scaderi”3 9.
“Omul - conceptualizeaza Vasile Bancila - a trait multa vreme intr-un mediu socio-cosmic.
Acesta e mediul natural, sanatos, biologic si spiritual totodata. Astazi insa, el traieste numai
intr-un mediu social, si inca intr-o societate unilaterala sau de extracte epidermice (si, mai grav, mediului sau actual ii sunt caracteristice ingustimea intelectual afectiva si instinctualitatea primar-senzuala n.n.) Sufletul omenesc trebuie sa-si ceara drepturile pana in cele din urma. Ceea ce se impune e o recosmizare a omului. O stabilire a legaturilor cu realitatea, o reontologizare a sa”4 0.
Prin transformarea de catre din ce in ce mai multi dintre noi a mixului actional enuntat in mod de viata, “functiile majore ale omului -; functia morala, functia religioasa, functia logosului -; vor reaparea in chip firesc in umanitate”41 , avand ca izvoare “resorbirea artificialitatilor si reincadrarea
in realitate”4 2. Iar ea, umanitatea, va constientiza din nou magnifica realitate a ritmurilor cosmice, surprinsa, de catre Vasile Parvan, in doar doua fraze tulburator de dense: “Fenomenele vietii omenesti sunt o parte integranta din ritmica universala. Aceleasi legi cosmice determina viata umana si pe cea extraumana, pe Pamant, ca si in viata lumilor nesfarsite, in Univers”43 . O formulare identica, dar relativ detaliata, a substantei informationale a acestor ganduri, utila, dupa parerea mea, intelegerii cat mai profunde a lor, ne este oferita de Dumitru Constantin Dulcan: “Toate planurile existentei vizibile si (a celei n.n.) invizibile se suprapun: orice actiune in plan verbal, afectiv, organic sau functional, fizic sau pur informational, se traduce obligatoriu in termeni de energii, de atomi, de reactii chimice, de mobilizare fizica, de ineluctabile legitati. Fara aceasta suprapunere de planuri -; incepand de la particulele subatomice, trecand prin chimie, biochimie, fiziologie, informatie, cibernetica, Univers -; nimic nu exista.
Legea fundamentala a Universului o constituie corelarea armonioasa a tuturor acestor planuri. Orice distorsiune la nivel de actiune sau numai de gand implica boala si suferinta. Solutia prevenirii lor consta in respectarea legii armoniei prin controlul constient al intregii conduite, care trebuie sa aiba o finalitate in exclusivitate pozitiva, negentropica”44 .
Si, in masura in care, gradul nostru de autodisciplina va creste, solidarizarea noastra cu urmatoarele marturii, depuse in fata eternitatii de catre Valeriu Popa, va fi mai profunda: “Din viata nu ramai decat cu cunostiintele stiintifice acumulate din toate domeniile si cu faptele de iubire morala. Asta e bagajul cu care pleci sus, asta e toata averea ta. Prin credinta si stiinta, trebuie sa ajungem la convingerea ca nu suntem independenti, ci dependenti, modul de dependenta fata de Ceva sau de Cineva, va fi demonstrat maine”4 5. Tot ceea ce facem, de la gand, privire, gest, vorba, fapta, se inregistreaza undeva in finitul (determinabilul, astazi doar cu mijloace extrasenzoriale, dar maine cu procedee tehnice ale caror rezultate vor putea fi observate, senzorial, de catre oricine n.n.) care ne inconjoara si, cand plecam din viata ne reintalnim cu noi, fiind direct raspunzatori pentru tot ce am facut”46 .





„Barbatul cuminte si-a cladit casa pe piatra.

Piatra pe care n-au luat-o in seama claditorii, aceasta a fost facuta pentru cap de unghi. De la
Domnul a fost ea.

Urmeaza-Mi si lasa mortii sa
ingroape pe mortii lor”*.





loading...




Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite