Introducere Industria usoara ocupa un rol important in viata oamenilor. Ea cuprinde ramuri ca: industria textila industria de tricot, industria incaltamintei, industria obiectelor de faianta, industria de confectii s.a. Principala sarcina a industriei usoare consta in asigurarea populatiei cu productie calitativa si universala, productie ce ar mari nivelul material si cultural al vietii oamenilor. Un loc aparte in industria usoara il ocupa industria de confectii -; cea mai importanta ramura a industrie date.Rolul principal in dezvoltarea industrie de confectii -; realizarea rezultatului final si sporirea eficientei muncii -; apartine reutilari tehnice, aplicarii in practica a ultimelor realizari in domeniul tehnologiei, mecanizarii si automatizarii.Calitatea confectiei, efectul economic al productiei si consumului ei e conditionat de proiectarea modelului, tesatura folosita, utilajul modern.Cresterea situatiei materiala si culturale are ca rezultat cresterea necesitatii unor vestimente frumoase, elegante, comode si la moda.Imbracamintea joaca un rol important de asemenea in comunicare si in relatiile dintre oameni.Prin imbracaminte omul se autocaracterizeaza, ea refectindu-i gusturile si nivelul de cultura generala. t7x13xd



coala

Formarea unei economii de piata reale cu o structura renovata si functionabila eficient este un proces complex si multilateral de reorganizare radicala a vietii social-economice a societatii. In procesul desfasurarii acestor transformari, se rezolva in mod consecvent si problemele privind reformarea macroeconomica in ansamblu, relansarea sectorului real al economiei. O importanta deosebita trebuie sa se acorde reorganizarea lor deoarece anume de determinat, in cele din urma, eficacitatea reformei economiei nationale si dinamica dezvoltarii ei.
In acest sens o atentie deosebita merita sa i se acorde industriei usoare una din ramurile de baza ale economiei nationale, caruia ii revine o treime din volumul total al industriei. Aceasta ramura in multe cazuri determina starea pietei interne a marfurilor de consum. Reflectind tendintele generale ale dezvoltarii economiei , vom mentine ca industria usoara dispune de posibilitati reale care permit realizarea cu succes a unor reforme de structura, de perfectionare mecanismelor economice. Industria usoara , ca si intreaga economie nationala, pe parcursul ultimelor zece ani, se afla in stare de criza. I n perioada anilor de reforme, productia acestei ramuri continua sa scada, volumul ei constituind in prezent abea jumatate din volumul produs in anul 1900. Crizele principale ale acestei situatii sunt: ruperea relatiilor economice cu partenerii traditionali si cresterea brusca a preturilor la materialele prime si resursele energetice ceea ce a facut imposibil folosirea pe deplin a capacitatilor de productie de import necontrolata care a complicat in mod serios activitatea producatorilor locali necorespunderea nivelului tehnologic de producere si a calitatii productiei autohtone cerintelor contemporane; administrarea economica ineficienta in conditiile economiei de piata a activitatilor de marketing pe pietele de peste hotare.
Programul elaborat de Ministerul Economiei Reformelor al Republicii Moldova si Departamentul de !!!!!!!!!! privind dezvoltarea industriei pentru viitorul apropiat nu e deajuns de !!!!!!! si reflecta numai modificarea bazei legislative, atragerea mai activa a investitiilor straine, protectie producatorilor autohtoni. In acelasi timp, astfel de probleme actuale ca asanarea financiara a intreprinderilor de ramura, modernizarea si retehnologizarea lor.
Trebuie sa fie luat in cosiderentii si faptul ca procesele de privatizare si decentralizare, liberalizarea economiei au dat nastere la noi probleme privind formarea unui sistem eficient de sectionarea corporativa , adaptarea colectivelor intreprinderilor la depasirea mentalitatii vechi si asigurarea unor motivatii in activitatea de munca , dar totodata nu trebuie de idealizat fenomenul de autoreglare a pietei, cit si a liberalismului nelimitat in economie.

Toate acestea, luate in ansamblu vorbesc despre actualitatea si necesitatea elaborarii unor probleme de teorie si practica privind reformarea si modificarea structurala la nivel de ramura si unitate economica a industriei usoare.
Reformele care au loc in fostele tari socialiste in realitate sunt niste procese voluminoase si multilaterale , sensul si scopul strategiei al carora se reduce la transformarea economiei contemporana la piata, la modificarea fundamentala a ansamblului relatiilor economice.
In aceasta ordine de idei o insemnatate deosebita are strategia nationala de reorganizare social-economica in baza sistemului de realizari complexe a problemei in vigoare. Continutul reformelor trebuie sa corespunda criteriilor de baza ale carora transformari rationale si eficiente
Iar sareinele principale , ca si conditiile care determina tranzitia la un sistem economic nou, sunt: lichidarea favorabila de concurenta, antreprenoriatul liber, formarea mecanizmului economic, a bazei legislative si a unei infrastructuri adecvate cerintelor de piata, ridicarea nivelului de publicitate a sistemului relatiilor economice mondiale, dar trecerea accelerata de la proprietatea de stat la proprietatea privata nu are efecte cuvenite; ci , invers, se poate solda cu niste consecinte social-economice nedatorite.
Deseori , si mai ales reformatorii radicali, economia de piata este prezentata in forma d sistem de dominatie indivizibila a capitalului privat. Iar rolul , proprietatii de stat se reduce la minim sau in general este ignorat.
Conceptia rolului deosebit al statului in conditii contemporane este inclusa in tendinta internationala de avansare spre modulul economiei mixte, intemeiate pe imbinarea nationala a diferitor forme de proprietate si activitate economica, a mecanismului reglamentarii de piata si celor statale.
In timpul efectuarii reorganizatiilor sistematice trebuie sa ne bazam pe practica mondiala. Tarile dezvoltate au ajuns treptat la relatiile de piata civilizate, prin evolutie, pe cind fostele tarii socialiste sunt orientate spre transformari radiale, care prevad schimbarea rapida si afectiva a formelor si metodelor administrative de comanda. Tara noastra trebuie sa se adapteze la conditiile pietelor straine si integrarea in sistemul economic mondial.
In totalitatea eforturilor de renastere a economiei nationale in baza principiilor relatiilor de piata o importanta deosebita are reformarea sectorului real si, in primul rind , a productiei industriale.
Economia nationala depinde in mare masura de furnizorii de materie-prima si resurse energetice, si pe pietele straine de realizare a productiei sale.
Formarea industriei usoare de constituire a structurii complexului economic al R.M. s-a produs pe parcursul mai multor decenii, dar piscul dezvoltarii ramura l-a atins la hotarele anilor 80 -; 90.

Catre acest timp ea a fost creata ca sector multifunctional al economiei, care a unit in sine subramurile textila, de croitorie, de pielarie si incaltaminte. Intreprinderile acestor subramuri produceau fire de bumbac si diferite tesaturi de la cele de matase si pina la cele decorative de mobila si tehnice , peste 100 de denumiri de confectii , articole de tricotaj, ciorapi si confectii din blanuri, covoare, diferita incaltaminte, alte ramuri de larg consum.
Ramura in general a pastrat un ritm inalt de dezvoltare cuprinzind aproape o patrime din toata productia industriala (22,6%), si aproximativ aceeasi pondere din numarul total de lucratori, peste 10% din capacitatea de productie.
Activitatea intregii ramuri se deosebea prin stabilitatea , grad inalt de aplicare a tehnologiilor noi, calitatea productiei, folosirea potentialului de cadre.
Importanta deosebita a acestei ramuri pentru perioada actuala de dezvoltare a Moldovei se determina de urmatoarele:
- prelungind sa ramina una din diviziunile stratesferii importante ale economiei nationale , industria usoara poate fi privita cu siguranta ca ramura de perspectiva pentru dezvoltarea economica a Republicii.
- Initial dezvoltindu-se ca ramura orientata spre export, industria usoara si acum poseda un solid potential pentru dezvoltarea si consolidarea relatiilor comerciale externe ale Moldovei. La aceasta contribuie si apropierea relativa de pietele externe de desfacere , practica de colaborare cu alte state, mai ales cu statele Europene;
Perspectiva industriei usoare in calitate de catalizator specific al renasterii economice a Republicii este recunoscuta si de expertii straini, in particular, de reprezentantii organizatiilor financiare internationale. Ca prioritate sint acceptate practic toate domeniile de baza ale activitatii : textile, imbracaminte, incaltaminte, covoare avind insa o clara orientare spre cerintele petii.
Exportul Moldovenesc in tarile Uniuni Europene in ultimii ani s-a marit aproximativ de 2 ori, iar 1/3 din ele alcatuieste productia textila.
Din tarile U.E. se disting Italia si Germania ca cei mai solizi parteneri. Cea mai mare parte a volumului total de export al industriei usoare spre tarile occidentale revine serviciilor: in ramura de croitorie ponderea acestor ajunse la 70/75%, de tricotaj 20-25%.
In R.M. exista intreprinderi mari si de o calitate inalta. “Ionel”, “Covoare - Ungheni” , “Pielar”, “Balteanca”, SA ”Terotex”, intreprinderi mai mici “Piele”, “Mioara”, “Artima”, “Floarea-Carpet” , “Tipar-Color” s.a.
Unele dintre intreprinderile industriale din primele au fost societatea pe actiuni “Ionel”, “Zorile”, “Piele”.

Modelul II. Model de rochie ce este destinat pentru doamnele sau domnisoarele pina la virsta de 35 de ani pentru vara.
Modelul avangard de stil romantic compozitia caruia este creativa , reprezinta echilibru formelor.
Rochia de o silveta semiajustata.
Partea din fata este croita dintre detalii cu doua pense in regiunea pieptului si doua pense in regiunea taliei. Iar in regiunea gitului este rascroita putin mai tare pina pe liniile umerale si prelucrata cu bentita.
Partea din spate este croita din doua detalii iar in regiunea spatelui rascroitura mai mare si prelucrata cu bentita.
Rascroitura gitului si bratului poate fi prelucrata cu bentita oblica sau surfilata.
Din regiunea taliei pina la tiv este prelucrata taitaru medie.
La fel ca si modelul precedent aici asemanare intre ele intre elementele prin forme si dimensiunile acesteia.

Modelul III. Modelul de rochie recomandat doamnelor si domnisoarelor pina la virsta de 30 ani pentru anotimpul vara.
Rochia de stil romantic compozitionalo - criativa.
Originalitatea acesteia consta prin faptul ca tiparele sale mult defera de cele a rochiei de baza.
Are o silueta semiajustabila la care partea din fata este croita din trei detalii. La partea dreapta in regiunea pieptului este prelucrata cu o pensa. Iar in regiunea taliei prelucrata cu doua pense si doua taieturi unindu-se in regiunea taliei.
Partea din fata a umarului drept este modelul cu o taietura pina in regiunea pieptului, si prelucrata cu bentita si volunas de infrumusetare.
Regiunea gitului si rascroiala bratului melucrota cu bentite.
Partea din spate croita din doua detalii.
Iar din regiunea gitului melucrata cu partea din fata. Lungimea articolului este pina la genunchi.
Pentru acest model recomandam tesaturi de tricotaje cu culori mai deschise sau comprimate.

Modelul IV. Modelul de rochie recomandat domnisoarelor si doamnelor in virsta de pina la 40 ani pentru anotimpul vara.
Acest model este la un pas cu moda datorita avangarditatii sale, aranjari dinamice sau echilibrate a formelor in compozitie contrsului albastru cu siniliu care in moda anilor 2002-2003 este principala introducere de stilisti in moda culorilor cele mai raspindite din toata gama de culori propuse pentru anul 2003.
Partea din fata este croita din patru detalii care trei sunt de culoare sinilie iar detalie de baza sau unul este de culoare albastra.

Regiunea bustului prelucrata cu doua pense si in regiunea taliei cu doua pense.
Din regiunea umarului sunt prelucrate cu tesatura pina in regiunea bustului lasindule libere. Iar rascroitura bratului si gitului ca fel poate fi prelucrata cu bentite oblice sau suflilata. Iar din regiunea genunchiului prelucrata cu tesatura sinilii si putin increstata .
Partea din spate este prelucrata la fel cu partea din fata inafara de regiunea bustului . Centrul compozitional este redat de detalii sinili ale compozitiei.

Metoda de masurara directa.

Metoda de masurare directa, sau metoda clasica a fost elaborata de antropologul elvetian R. Martin (1840-1925). Martin a sintetizat un bogat material adunat pina in 1914 de catre diferiti antropologi si a elaborat o tehnica antropometrica amanuntita.
Astfel a definit o serie de repere posibil de determinat pe corp si a indicat un instrumentar variat adecvat fiecarei prelevari in parte. Ulterior aceasta tehnica a fost perfectionata si este tehnica care se utilizeaza curent atit in cercetarile de antropologie, cit si in cercetarile aplicate la cerintele industriei de confectii.
Pentru masurarea inaltimelor se foloseste antropometrul ( somatometrul) portativ Martin. Antropometru este format dintr-o tija cilindrica cu lungimea de 2 m. Pentru comoditatea transportarii, tija este divizata in patru sectiuni fiecare cu lungimea de 50 cm. Tija este gradata de la 0 la 2000 mm. incepind de la extremitatea de jos si de la extremitatea de sus are diviziuni in sens invers (0-1000mm.) pe primele doua segmenta superioare ale tijei. La extremitatea superioara antropometrul prezinta o rigla fixata la inaltimi diferite cu ajutorul unei bratari, o alta rigla. Aceasta rigla mobila este adusa la nivelul diferitelor puncte antropometrice a caror inaltime se poate citi direct pe tija. La extremitatea superioara antropometru prezinta o rigla fixata in plan orizontal cu lungimea de 25 cm, iar pe tija poate culisa si poate fi fixata la inaltimi diferite cu ajutorul unei bratari, o alta rigla. Aceasta rigla mobila este adusa la nivel diferitelor puncte antropometrice a caror inaltime se poate citi direct pe tija.
Segmentul superior al antropometrului se poate utiliza in calitate de subler antropometric la prelucrarea unor diametre. Diametrele se masoara si cu ajutorul unui compas antropometric.
Dimensiunile curbilinii (lungimile, latimile, perimetrele si arcele) se masoara pe suprafata corpului cu ajutorul panglicii gradate (panglica de croitorie) care nu trebuie sa deformeze tesuturile moi. Toate dimensiunile se preiau cu o precizie de 0.50 cm . Inaintea inceperii masuratorilor se verifica precizia instrumentelor si in special a panglicii gradate.

Fiecare subiect este masurat de o echipa formata din doi specialisti cu aceiasi pregatire, dintre care unul masoara si celalalt noteaza in fisa rezultatele masuratorii. In timpul masuratorilor acesta urmareste corectitudinea pozitiei instrumentelor.
Metoda de masurare directa este o metoda simpla, necesita un instrumentar relativ ieftin si usor transportabil , de asemenea este o metoda cu ajutorul caruia anchetele antropometrice se pot desfasura fara amenajari speciale. Pentru cercetarile de antropologie prezinta avantajul contractului vizual al specialistului cu subiectul, prin care pot fi facute o serie de observatii referitoare la fizionomia subiectului.
Pentru cerintele industriei de confectii, metoda prezinta ca principale dezavantaje urmatoarele:
- in urma anchetei ramine doar o fisa in care sint trecute valorile unor cote, valori care nu ofera informatii despre forma corpului, relieful acesteia , iar dupa terminarea anchetei nu se mai pot obtine informatii despre formarea corpului, relieful acesteia, iar dupa terminarea anchetei nu se mai pot obtine informatii suplimentare, respectiv nu se mai pot face corectii asupra eventualilor erori.
- pentru desfasurarea unei anchete de volum mare necesita un personal numeros si bine instruit;
- masurarea unui numar mare de cote (30-60) imobilizeaza mult subiectul , care isi poate schimba pozitia si aceasta afecteaza corectitudinea masurarilor.
Pentru constructia corecta a imbracamintei nu sint suficiente numai dimensiunile diferitelor segmente ale corpului ci sunt necesare si informatii cu privire la forma suprafetei corpului , tinuta acestuia, informatii pe care antrometria clasica nu le poate furniza.
Din necesitate de a obtine date cit mai complete cu privire la particularitatile morfologiei ale corpului uman au fost dezvoltate o serie de metode perfectionate de antropometrie. Dintre acestea un loc insemnat il ocupa metodele fotografice.

Metodele fotografice

Metodele moderne de cercetare antropometrica fara contact , se bazeaza pe fotografierea subiectului de masura . Problema principala a metodelor fotogramei consta in determinarea dimensiunilor si formei subiectului pe baza imaginilor sale. Astfel, se deosebesc doua categorii de metode: modele de fotogrammetrie plana si metode de fotogrammetrie in spatiu (steriofotogrametria).

Metode de fotogrammetrie plana

In aceste metode subiectul de masurat , pe suprafata caruia a fost marcata pozitia punctelor antropometrice, este fotografiat in mai multe pozitii, obtinindu-se imagini plane ale acestuia. Fotografiile obtinute nu asigura determinarea intru-n spatiu tridimensional a coordonatelor punctelor subiectului.

Se cunosc urmatoarele tipuri de metode:
1. Fotografierea succesiva;
2. Fotografierea simultana;
3. Fotografierea tridimensionala.

1.Metoda fotografierii succesive.
In aceasta metoda, subiectul este fotografiat succesiv in citeva pozitii (fata, profil dreapta, spate, profil stinga). Fotografiile realizate pentru fiecare subiect servesc la preluarea diferitelor dimensiuni ale corpului . Cunoscindu-se scara de realizare a fotografiilor se obtin valorile reale ale diferitelor marimi antropometrice.
Metoda prezinta urmatoarele avantaje:
- este relativ simpla
- imobilizarea subiectul un timp minim;
- fotografiile reprezinta documente care pot fi utilizate pentru diferite cercetari precum si pentru verificarea corectitudinii datelor.
Ca dezavantajele se mentioneaza:
- posibilitatea de modificare a pozitiei subiectului in intervalul dintre doua fotografieri , astfel ca se poate inrautati corespondenta dintre diferite imagini ale unuia si acelasi punct antropometric;
- necesita lucrari laborioase de tehnica si de prelucrarea a fotografiilor;
- se consuma mult material fotografic.

2. Metoda fotografierii simultane.
Subiectul este fotografiat simultan din mai multe pozitii cu ajutorul a 3-4 aparate de fotografiat. In acest fel corespondenta dintre punctele antropometrice fixate pe diferite imagini este asigurata si se reduce durata de imobilizare a subiectului.
Metoda prezinta neajunsul de a necesita o echipa mare de tehnicieni (3-4 pentru fiecare subiect), aparatura suplimentara, iar prelucrarea fotografiilor obtinute este si in acest caz suficient de laborioasa.

3. Metoda fotografieri tridimensionale.
Pentru desfasurarea fotografierii este necesara o instalatie care se compune dintr-un podium incadrat in spate, lateral ti sus de cite un plan (P1,P2,P3). Planul lateral (P2) si cel superior (P3) formeaza cu planul orizontal un unghi de 45 grade.
In fiecare dintre cele trei planuri este fixata cite o rigla topografica gradata in cm. In planul lateral si cel superior sint fixate oglinzile O1 si respectiv O2.
Subiectul este asazat pe podium si este fotografiat din fata cu ajutorul unui aparat de fotografiat (fototeolit). Printr-o singura declansare se inregistreaza pe aceeasi pelicula imaginea din fata a subiectului , precum si imaginile acestuia din oglinda O1 (profil dreapta), respectiv oglinda O2 (imaginea de sus).
Dimensiunile subiectului se preia din cele trei imagini fixate pe o singura fotografie cu ajutorul unui distantier, distantele fiind apoi plasate pe imaginea riglelor gradate. In acest fel se permite exprimarea dimensiunilor masurate in valori reale.

Din imaginea obtinuta in oglinda O2 se poate masura cu ajutorul cubrimetrului unele perimetre.
Metoda prezinta avantajul ca intr-o singura fotografie apare imaginea (plana) subiectului intr-un spatiu tridimensional , astfel ca se asigura o corespondenta ridicata dintre diferite puncte antropometrice; cotele se exprima direct in valori reale, necesita un singur aparat fotografic, iar consumul de material fotografic este mai redus comparativ cu metodele prezentate anterior.
Dezavantajele principale ar consta in costul instalatiei, dificultatea de transportare a acesteia , precum si in necesitatea asigurarii unui spatiu corespunzator pentru desfasurarea anchetei.

Metode de fotografiere in spatiu

Prin dezvoltarea acestor metode s-a urmarit posibilitatea de obtinere cu precizie inalta atit a informatilor despre dimensiunile si forma corpului cit si proiectii si conturi ale unor sectiuni ale corpului cu planuri verticale sau orizontale in scopul reproducerii prin machete a formei corpului.
Dintre metodele fotogrametriei in spatiu se vor prezenta:
- metoda stereofotogrametrica ( cunoscuta si dezvoltata pe plan mondial , metoda fotostereotomica ( de conceptie romaneasca).

Metoda stereofotogrametrica (fotogrammetria spatiala)
Metoda consta in fotografierea simultana a corpului cu ajutorul unor aparate de fotografiat stereoscopice. Cele doua fotografii (fotograme), preluate unghiuri diferite, privite cu ajutorul unui stereocomparator , refac imaginea spatiala corpului fotografiat.
Metoda se bazeaza pe realizarea cu ajutorul stereocomparatorului a unui efect stereoscopic artificial. De pe imaginea obiectului realizata astfel, numita stereomodel , se poate masura cu precizie coordonatele oricarui punct de pe suprafata acestuia.
Pentru intelegerea modului de realizare a efectului stereoscopic artificial se prezenta intii principiul vederii binoculare, sau efectul stereoscopic natural.
Vederea stereoscopica (binoculara) -;este un efect natural datorat inregistrarii prin cei doi ochi a imaginilor obiectelor observate, a localizarii in spatiu a acestora.
Cind privirea se indreapta spre punctul M, al unui obiect, situat la distanta fata de ochi, numit si punct de fixatie, ochii se rotesc, iar razele vizuale intersecteaza pe punctul privit. Cu b0 s-a notat distanta interpupilara.
Cu ajutorul fotogramelor obtinute prin fotografierea unui obiect cu doua aparate stereoscopice se realizeaza un efect stereoscopic artificial . Acesta consta obtinerea imaginii spatiale a unui obiect, atunci cind se observa simultan, in anume conditii doua imagini, perspectiva pane ale aceluiasi obiect, preluate din unghiuri diferite.
O1 si O2 = centrele optice (punctele nodale) ale cristalinilor ochilor b0 = baza oculara, distanta dintre centrele optice ale celor doi ochi;

Preluarea celor doua fotografii se realizeaza cu ajutorul a doua aparate de fotografiat stereoscopice situate pe un trepied la o distanta constanta intre ele B, numita baza de fotografiere (15-200 cm.). Axele optice (O1O1= O2O2 ) a celor doua aparate sint paralele si egale (f = 108,54 mm) si sint perpendiculare pe baza de fotografiere. Cu ajutorul acestor aparate se fotografiaza subiectul, situat la o distanta de pina la 20 m.
Daca consideram un punct M, al acestui subiect, cu pozitia in spatiu definita prin coordonatele sale (X,Y,Z) atunci imaginea acestui punct in cele doua fotograme preluate in cele doua aparate va fi: m1 in fotograma din stinga si m2 in cea din dreapta.
Axa y este orientata in lungul axei optice a aparatului din stinga, iar axa x este paralela cu linia bazei. Axa z complecteaza triedrul triortogonal. Daca trasam liniile de proiectie MO1 si MO2 ( prin punctele O1 si O2 ale obiectivelor celor doua aparate) pina la intersectia cu planul fotografiilor, pe acesta apar imaginile punctului M (m1 -;in stinga , de coordonate: x1, z1, m2, - in dreapta, de coordonate: x2, z2 ).
Pozitia celor doua aparate in raport cu punctul M este diferita, din acest motiv imaginile m1 si m2 difera intre ele; aceasta diferenta se numeste paralaxa stereoscopica. p=x1-x2 -; diferenta abciselor imaginilor punctului M in cele doua fotograme = paralaxa orizontala. q = z1-z2 -; paralaxa verticala pentru preluarea dimensiunilor corpului, trebuie cunoscute pozitiile diferitelor puncte antropometrice, definite prin cele trei coordonate. Aceste coordonate, in spatiu , se pot exprima in functie de coordonatele acelorasi din fotografii, prin urmatoarele relatii de dependenta:

in care:
B = baza de fotografiat; p = paralaxa orizontala = x1 -; x2; q = O; fotogramele se afla in plan vertical; f = distanta focala cunoscuta.
Coordonatele x1, x2 si z1 se masoara fotografii.
Se observa din relatii, ca ele pot fi folosite pentru determinarea coordonatelor oricarui punct de pe suprafata, pe baza coordonatelor imaginilor sale in cele doua fotografii. Precizarea de exprimare a coordonatelor: 0,01 -; 0,02 cm.

Avantajele metodei.
- subiectul este fotografiat in 30 -; 40 s.;
- fotogramele sint documentate care atesta particularitatile structurale morfosomatice a subiectului masurat: sint utilizate la prelucrarea dimensiunilor corpului , la studiul suprafetei corpului, la realizarea unor sectiuni-necesare constructiei manechinelor industriale.

Dezavantajele.
- aparatura scumpa; prelucrarea dificila;
- se pot utiliza numai pentru cercetari de antropometrie statica;
- numarul mare de fotografii (3-4 pozitii);
- cost ridicat.

Metoda fotostereotomica

Ca metoda de investigatie antropomtrica prin fotografiere, metoda fotostereotemica este o metoda originala romineasca elaborata de dr. Cantemir. Riscutia si ing. Chiril Petrescu in 1959. In 1960 a fost publicat in documentele Congresului international de antropologie de la Paris.
Denumirea metodei: foto = opereaza cu fotografii, deci este o metoda fara contact direct;
“stereo” -; se reda relieful corpului supus masuratorii;
“tomica” -; pe filmul fotografic apare imaginea corpului intersectata cu o retea de planuri ortogonale, luminoase, sectiunile luind aspect unor curbe de nivel care scor in evidenta relieful corpului.
Metoda se bazeaza pe urmatorul principiu preluat din cartografie: “Daca asupra unui corp cu un relief neregulat se proiecteaza o retea de lunii echidistante si ortogonale, planurile de protectie a acestor linii se vor intersecta cu suprafata corpului, dupa anumite curbe, asemanatoare curbelor de nivel pe o harta”.
Forma curbelor rezultate prin intersectia planurilor de protectie a liniilor retelei si suprafata, depinde de relieful corpului astfel ca pe baza lor se poate face reconstituirea formei corpului, in mod asemanator ca la studiul formelor de relief de cartografie.
Daca se considera o suprafata pe care se proiecteaza o serie de plane paralele echidistante, suprafata privita si fotografiata dintr-o directie perpendiculara directia de proiectie va avea aspectul din fig. !!!!!!.
Distanta dintre curbele de nivel astfel obtinute depinde de inclinarea suprafetei cuprinsa intre ele fata de directia de proiectie.
Astfel observind dintr-o directie perpendiculara fata de directia de protectie, indesirea curbelor de nivel indica o suprafata aproximativ normala la directia de protectie (paralela la cea de fotografiere) in timp ce distantarea curbelor corespunde unor suprafete practic paralele cu directia de protectie (perpendiculare pe directia de fotografiere).
Suprafata neregulata pe care s-a proiectat de linii ortogonale, va fi incadrata de patrulater curbilinii cu ajutorul carora se poate determina relieful corpului.
Se pot calcula astfel permiterea diferitelor sectiuni transversale ale corpului.
Aplicarea acestui principiu in antropometrie, se reduce la fotografierea subiectului cu reteaua proiectata pe el, in mai multe pozitii, imaginile obtinute putind fi supuse oricaror masuratori in vederea reproducerii formei reale a corpului.
Instalatia cu ajutorul careia se realizeaza fotografierea este compusa din doua grile formate prin intersectia echidestanta a doua familii de benzi ortogonale, intre care este

plasata o platforma care se poate roti cu 90 grade , pa care se aseaza subiectul.
In exteriorul fiecarei grile este plasat cite un blit care ilumineaza lateral subiectul plasat pa platforma, dupa ce pe corpul acestuia au fost fixate punctele antropometrice cu buline de contrast.
Fotografierea se face cu ajutorul unui aparat , dintr-o directie perpendiculara pe directia fluxului luminos (directia de protectie) al bliturilor.
Cliseele astfel obtinute se proiecteaza pe un geam mat la o anumita scara si de pe aceste clesee se preiau prin masurare pe ecran diferite cote antropometrice. Cotele liniare (inaltimea, diametre, adincimi) se masoara cu rigla pe imaginea subiectului. Cotele curbilinii se preiau cu ajutorul curbimetrului.
Perimetrele diferitelor zone de sectionare a corpului cu planuri transversale se aproximeaza la curbe cunoscute (cerc, elipsa) si se calculeaza in functie de doua diametre: transversal si anteroposterior.
Metoda prezinta ca avantaje:
- eliminarea efortului fizic, scurtarea timpului de desfasurare a unor anchete de volum mare;
- conservarea unor documente care atesta particularitatile de conformatie si tinuta a corpurilor subiectilor fotografiati, documente care permit investigatii multiple;
- metoda are un cimp larg de aplicare, nu numai pentru antropometria aplicata
in industria confectiilor dar si pentru diferite studii ergonomice (optimizarea dimensiunilor mobilierului, habitaclurilor pentru vehicule etc.)
Ca dezavantaje mentionam:
- necesitatea aparatura greu de transportat si un spatiu destul de mare pentru desfasurarea fotografierii;
- masurarea cotelor de pe imaginile proiectate pe ecran se desfasoara lent, datorita unor operatii pregatitoare necesar a fi reluate la prelucrarea fiecarei imagini;
- modul de aproximare a perimetrelor este defectuos si confera o imprecizie in exprimarea dimensiunilor curbilinii.
In prezent la laboratorul de antropometrie al CIC-Bucuresti se lucreaza la perfectionarea procedeului de prelucrare a filmelor. Este in curs de elaborare un sistem electronic interactiv de masurare a cliseelor prin intermediu unei camere de televiziune si introducerea datelor masurate in memorie unui calculator, de unde urmeaza a fi prelucrate automat dupa programe specifice diferitelor obiective de cercetare.

Metoda de fotografiere cu lazer

Metoda de fotografiere cu lazer face parte din categoria metodelor fara contact direct, care ofera informatii complete despre dimensiunile si forma corpului in spatiu
In esenta, in aceasta metoda se orienteaza asupra subiectului un fascicul de raze lazer, imaginea acestuia fiind fixata pe o placa fotografica. Imaginea stocata pe placa fotografica poarta numele de holograma si pentru investigare se reproiecteaza tot cu

ajutorul laserului, refacindu-se in acest fel imaginea spatiala a corpului. De pe aceasta imagine se pot preleva diferite dimensiuni cu mare precizie.
Este o metoda scumpa si din acest motiv este folosita foarte putin in practica antropometrica. Domeniul in care este utilizata indeosebi il constituie investigarea operelor de arta.

Tabela 1
Nr.d/o Denumirea si simbolizarea caracteristicii dimensionale Modul de masurare Valoarea caracteristici dimensiona-le (cm) Figura
1 2 3 4 5
Perimetrul gitului P.g. Se masoara din fata subiectului, aplicind panglica cu marginea ei inferioara peste punctul cervical, punctele bazei gitului si punctele claviculare, panglica unindu-se apoi deasupra punctului suprasternal. Dimensiunea se citeste pe partea inferioara a panglicii
2 Primul perimetru al bustuluiP.b.I Panglica se aplica in spate peste omoplati trecind-o orizontal pe sub axile, atingind cu marginea superioara axilele posterioare si anterioare, iar in fata pe deasupra punctului mezosternal la barbati si a glandei mamare la femei, unindu-se apoi pe partea dreapta a bustului.
3 Al doilea perimetru al bustuluiP.b.II Se masoara in continuare masurii I 2 I fara modificare pozitiei instrumentului in spate, trecind panglica de la scobiturile axilare prin planul sectiunii oblice spre punctele mamelonare incheindu-se pe partea dreapta a bustului.
4 Al treilea perimetru al bustuluiP.b.III Panglica pozitionata in plan strict orizontal la nivelul punctelor mamelonare. Se inchee pe partea dreapta a bustului
5 Perimetrul talieiP.t. Panglica pozitionata in plan strict orizontal inconjoara trunchiul la nivelul liniei taliei, incheindu-se pe partea dreapta.

6 Perimetru fesier incluzind proeminenta abdominalaP.f. Se masoara aplicind panglica in spate peste punctele fesier si trecind orizontal peste palma fixata in fata peste abdomen. Panglica se incheie in partea dreapta a corpului.
7 Perimetrul bratuluiP.br. Panglica se aplica orizontal pe partea interioara a bratului atingind cu marginea superioara punctul axilar posterior si uninduse in partea latero-externa.
8 Perimetrul articulatiei miiniiPa.m. Se masoara aplicind panglica cu mijlocul peste punctele stilo-radial stilo-cubital, unind-o apoi in partea latero-externa a articulatiei miinii

9 Latimea bustuluiI.b. La femei se masoara orizontal deasupra glandelor mamare, intre semnele verticale trasate peste punctele axilare anterioare fara a tine cont de pliurile epidermei. In zona sternului panglica se situeaza direct deasupra liniei primului perimetru al bustului.
10 Latimea bustului III.b.II Marime ajutatoare, se masoara orizontal intre nerticalile, duse imaginar in jos peste punctele axiale anterioare. Se masoara peste glandele mamare. Aceasta masura se foloseste pentru concretizarea pensei peptorale la figurile cu bustul mare si calcularea latimii fetei.
11 Latimea spatelui I.sp. Se masoara in plan transversal din partea stinga spre dreapta subiectului deasupra liniei primului si celui de-al doilea perimetru al bustului.
12 Lungimea spatelui pina la talie, tinind cont de roeminenta omoplatuluiL.t.s. Se masoara de-a lungul spatelui incepind de la punctul cervical pina la linia taliei tinind panglica peste rigla auxiliara cu care se fixeaza proeminenta omoplatului
13 Lungimea taliei in fata L.t.f. Se masoara de la baza gitului si peste punctul mamelonar si apoi pina la linia taliei.
14 Lungimea maruluiL.u. Se masoara incepind de la punctul bazei gitului pina la punctul umeral.
15 Lungimea bratuluiL.b. Se masoara pe mina libera de la punctul umarului pina la lungimea dorita
16 Lungimea haineiL.h. Se masoara de la punctul cervical pina la lungimea dorita. Lungimea fustei si pantalonilor se masoara pe partea laterala.
17 Inaltimea bustuluiI.b. Se masoara incepind de la baza gitului pina la punctul mamelonar.
18 Inaltimea oblica a umarului din fataI.o.u.f. Se masoara de la punctul proeminent al bustului pina la sfirsitul umarului (masura adaugatoare)
19 Inaltimea rascroielila spate I.r.s Se masoara pe spate vertical de la baza gitului pina la orizontala dusa de subsiori. Aceasta masura stabileste adincimea rascroielii
20 Inaltimea umarului oblicaI.o.u. Se masoara pe distanta cea mai scurta de la punctul de intersectie al liniei taliei cu coloana verticala pina la punctul umeral, aplicind marginea exterioara a panglicii peste puncte.
21 Centrul bustuluiC.b. Se masoara de la dreapta la stinga intre punctele mamelonare.

Tabela 2
Denumirea vestimentului Adausurile, cm
Foarte ajustat Ajustat Semiajustat Drept Largitul trapezal
A/6 At Af A6 At Af A6 At Af A6 At Af A6 At Af
Rochie 4-5 1-1.5 0.5-1 5-6 2-3 1-1,5 6-7 4-5 2-3 7-9 - - 9-10 - Jacheta 5-6 1.5-2 1-2 6-7 3-4 1.5-25 7-8 5-6 3-4 8-10 - - 10-12 - Palton 6-7 2-3 2-3 7-8 4-5 3-4 8-9 6-8 4-5 9-11 - - 11-13 - -

Tabela 3
Denumirea vestimentului Adausurile, la tot
Foarte ajustat Ajustat Semiajustat Drept Largitul trapezal

Rochie 0.6-0.81.2 0 0.8-10-05 0-031.2-1.6 1-1.4 0.5-0.80.6-1 1.4-2 08-1.4 2-2.6
Jacheta
Palton

Tabela 4

Denumirea adausului Simboli zarea dimensionala a adausului Masura catre care se aduca adausul Adausurile cm
Rochie Jachet Palton
Catre un spate lui pina in talie A.LtsAlt.fAo.uA.ar.mAlat.git.Aad.git L.t.sL.t.fo.ua.r.mlat git adaus git 0.5-0.10.50.51.5-2.50.5-1--- 0.70.70.72.5-31--- 1112.5-3.51-1.50.2-0.4
Catre lung talie in fata
Catre inaltimea dolica a umarului
Catre adincimea rascroele minicii
Catre latimea rascroelei gitului
Catre adincimea rascrolei gitului

Tabela 5
Indicatorul dimensional Dupa lucrarile tarilor membre CAER Dupa Buzov
Barbati (18-59 ani) Femei (18-59 ani) Barbati (19-23 ani)
Perimetrul bustului peste mameloane 2.61 2.30 4.46
Perimetrul taliei 3.62 3.12 1.90
Lungimea triunghiului in fata 4.89 3.01 ---

Tabela 6
Tipul produsului Grosimea medie sumara a imbracamintei (cm) Grosimea minima a stratului de aer (cm) Adaos pe semiperimetrul bustului taliei, soldurilor (cm)
Rochie 0.05-0.10 0.1-0.3 0.4-10
Sacou, jacheta 0.25-0.30 0.6-0.8 1.9-2.4
Palton 0.35-0.45 0.9-1.1 2.8-3.5

Tabela 7
Nr. criteriului Tipul produsului Adaosul necesar pentru libertatea respiratiei Adaosul pentru grosimea stratului de aer Adaosul de lejeritate minim necesar Amin,
(cm) (cm) (cm)
1 Rochie 2.5 0.4-1.0 2.5
2 Sacou, jacheta 2.5 1.9-2.4 2.5
3 Palton 3.5 4.7-5.9 5.5

Clasificarea metodelor de constructie a desfasuratelor suprafete

Pentru a avea o imagine integra asupra destinatiei metodelor de constructie a desfasuratelor suprafetei utilizate la proiectarea imbracamintei la scara industriala este oportun de a le clasifica, de la diviza in grupe.
Metodele de constructie a desfasuratelor suprafetei corpului uman si a produselor de imbracaminte pot fi clasificate in functie de diverse criterii. In functie de stabilire a dimensiunilor desfasurarilor suprafetei metodele existente de constructie a desfasuratelor suprafetei pot fi impartite in urmatoarele 4 grupe.
1. metoda mulajelor;
2. metode analitice
3. metode grafice
4. metode grafo-analitice.
In prima grupa -; a metodelor mulajelor se includ:
1.1 metoda apropierii succesive (metoda probei);
1.2 metoda mulajelor cu utilizarea tesaturii;
1.3 metoda mulajelor cu utilizarea invelisului rigid;
1.4 metoda retelelor ajutatoare.
Utilizarea acestei grupe de metode necesita prezenta suprafetei initiale (corpului uman sau produsului vestimentar).
Cea de-a doua grupa (metodele grafice) intruneste urmatoarele metode:
2.1 metoda triunghiurilor (intersectiilor, triangulatiei);
2.2 metoda planurilor secante;
2.3 metoda liniilor geodezice;
2.4 metoda liniilor geodezice;
2.5 metoda liniilor auxiliare de desfasurare (metoda LAD);
2.6 metoda geometrica.
Similar metodelor mulajelor, metodele grafice pot fi utilizate doar in cazul cind este prezenta suprafata initiala. Constructia tiparului desfasuratelor suprafetei initiale prin intermediul metodelor grafice se realizeaza in baza dimensiunilor acestei suprafeti, preluate direct de pe suprafata corpului sau induse vestimentar.
In cea de-a treia grupa sunt induse metodele analitice:
3.1 metoda analitica a academicianului Cebasev;
3.2 sistemele tranzitiilor interdimensionale (sistemele TI) .
Cea de-a patra grupa o constituie metodele grafo-analitice. La aceste metode se refera sistemele de croire o parte din dimensiunile desfasuratelor reperelor, dupa cum se stie, se determina analitic, iar cealalta parte -; grafic prin intermediul diferitelor procedee grafice de constructie a tiparelor, cunoscute in practica proiectarii imbracamintei.
Din aceasta grupa fac parte:
1.1 metoda mulajelor cu utilizarea invelisului rigid;
1.2 metoda triangulatei;
1.3 metoda planurilor secante;
1.4 metoda liniilor geodezice.
Dupa cum se stie, utilizind aceasta grupa de metode se realizeaza diverse lucrari experimentale si de cercetare indreptate la perfectionarea procesului de proiectare a imbracamintei.
La cea de-a doua grupa sunt atribuite metodele de constructie a desfasuratelor neobisnuite a suprafetei -; desfasuratelor invelisurilor. In aceasta grupa se includ urmatoarele:
II.1 metoda apropierii succesive (metoda probei);
II.2 metoda mulajelor cu utilizarea tesaturii;
II.3 sistemele de croire;
II.4 metoda analitica a academicianului Cebasev;
II.5 metoda celor patru coordonate;
II.6 metoda retelelor ajutoare;
II.7 metoda LAD.
Metodele de constructie a desfasuratelor pot fi divizate si functie de principiul exactitatii determinarii (constructiei) dimensiunilor desfasuratelor suprafete.
In urma acestei divizari la una din grupe pot fi atribuite metodele, ce permit realizarea constructiei desfasurate cu un grad mai inalt de exactitate la cealalta -; cu un grad mai scazut de exactitate (metodele constructiei aproximative).
Prin intermediu metodei desfasuratelor suprafetei se realizeaza diverse tipuri de lucrari.
Luind in considerare destinatia metodelor de constructie a desfasuratelor elaborate si cunoscute actualmente acestea se impart in patru grupe.
In prima grupa sunt incluse metodele utilizate la constructia sabloanelor initiale ale produselor de imbracaminte:
I.I metoda mulajelor (cu utilizare tesaturilor si invelisului rigid)
I.II sistemele de croire;
I.III metoda retelelor ajutatoare;
I.IV metoda intersectiilor (triunghiurilor)
I.V sistemele TI.
La cea de-a doua grupa se refera metodele de constructie a sabloanelor definitive ale duselor vestimentare (conform mostrei-etalon a produsului) dupa cum urmeaza:
II.I metoda apropierii succesive (metoda probei);
II.II metoda retelelor-ajutatoare;
II.III metoda LAD;
In ultimul timp , la executarea lucrarilor de cercetare in domeniul studierii formei suprafetei corpului uman si formei suprafetei produselor de imbracaminte au inceput sa utilizeze diverse metode de constructie a desfasuratelor suprafetei. In legatura cu acest fapt este necesar de a evidentia suplimentar doua grupe de metode.
In cea de-a treia grupa se includ metodele de constructie a desfasuratelor in scopul cercetarii formei suprafetei corpului uman. Acestea sunt:
III.I metoda mulajelor (cu utilizarea invelisului rigid)
III.II metoda triunghiurilor
III.III metoda planurilor secante
III.IV metoda liniilor geodezice.
In grupa a patra au intrat metodele de constructie a desfasuratelor utilizate la cercetarea formei suprafetei imbracamintei:
IV.I metoda mulajelor (cu utilizarea invelisului din materiale);
IV.II metoda analitica a academicianului Cebasev
IV.III metoda celor patru coordonate
IV.IV metoda retelelor ajutatoare;
IV.V metoda LAD.
Schema aproximativa a acestei divizari a metodelor de constructie a desfasuratelor suprafetei in grupe pe tipuri este prezentata in tabela !!!

Unele metode de constructie a desfasuratelor se utilizeaza la executarea diverselor tipuri de lucrari. De aceea, de exemplu, metoda LAD este inclusa si in grupa a doua si in cea de-a patra -; pentru constructia sabloanelor definitive si pentru cercetarea formei suprafetei imbracamintei.
Alegerea unei sau altei metode de constructie a desfasuratelor depind de tipul lucrarilor executate, de exactitate dorita a constructiei desfasuratei si de conditiile initiale de desfasurare a suprafetei de corpului sau produsului vestimentar.
Divizarea metodelor de constructie a desfasuratoarelor in grupe ( tab. ) in esenta deja prezenta nu clasificarea acestora in functie de un criteriu sau altul, care caracterizeaza una sau alta proprietate a unei sa altei metode, ci gruparea diverselor tipuri de lucrari executate la proiectarea imbracamintei la scara industriala cu utilizarea metodei desfasuratelor.
Pentru a utiliza cu succes metoda desfasuratelor la proiectarea imbracamintei este necesar de a stabili clar cerintele impuse constructiei desfasuratelor, de a dezvolta in continuare principiile de constructie a desfasuratelor suprafetei adaptate la proiectarea imbracamintei. Pentru un sir de metode de constructie a desfasuratelor exista doar caracteristica principiilor pe care se bazeaza acestea. Insa principiile de utilizare a cestor metode adaptate la scopuri bine stabilite (stabilirea formei si dimensiunilor reperelor vestimentare, a gradului de curbura a liniilor de imbinare, cercetarea suprafetei etc.) necesita o dezvoltare de mai departe. Astfel, la utilizarea metodei liniilor geodezice pot fi stabilite principiile de determinare a exactitatii constructiei desfasuratelor suprafetei in functie de valoare intervalelor dintre liniile geodezice, evidentiate principiile de alegere a liniilor initiale pe suprafata in raport cu care se traseaza liniile geodezice. La utilizarea metodelor LAD este foarte important de a stabili principiile de alegere a liniilor principale si auxiliare de desfasurare.
In dezvoltarea bazelor teoretice de constructie a desfasuratelor suprafetei o importanta deosebita au cercetarile in vederea elaborarii principiilor de alegere a constructiilor optimale de desfasurare a suprafetei, principiilor de constructie a desfasuratelor-invelisuri din materiale tesute etc.

Metoda mulajelor

Cea mai veche metoda de obtinere a tiparelor care se utilizeaza pe parcursul a mai multe secole este metoda mulajelor,* de origine franceza. In principiul, metoda consta in aranjarea pe manechin, sau direct pe corpul purtatorului a unei hirtii sau pinze in corespundere cu schita modelului si trasarea unor linii de contur pe aceasta (linia umerilor, linia de conturul perimetrului gitului, linia de imbinare cu trunchiul etc.)
Realizarea mulajului direct pe corpul purtatorului permite evidentierea siluetei proprietatilor dorite, precizarea liniei croielii in corespundere cu corpul, fixarea adincimilor directiei unor pense, falduri si a unor puncte de control, marcarea locului de amplasarea buzunarelor etc.
La realizarea mulajului se determina corespondenta dintre aspectul general modelului si schita acestuia, se stabilesc cerintele tehnice impuse executarii produsului conformitate cu tehnologia de fabricatie.
Urmeaza desfasurarea hirtiei (pinzei) in plan. Forma detaliilor se contureaza prin croire si se definitiveaza prin probe la confectionarea mostrelor experimentale a modelelor produselor vestimentare.
Calea experimentala de creare modelului produsului proiectat in sculptura flexibila pe manechin sau corpul utilizatorului permite de a lua in consideratie particularitatile antropomorfologice a corpului uman si capacitatea fireasca a materialului de creare a formei.
Metoda mulajelor este simpla, constructia nu comporta calcule, permite vizual crearea formei spatiale practic pentru orice modele, indiferent de complexitatea acestora. Simplitatea aparenta si accesibilitatea utilizarii acestei metode de proiectare a imbracamintei impun specialistului un simt artistic deosebit de rafinat si indeminari profesionale extraordinare. Insa, exactitatea obtinerii desfasuratelor reperilor vestimentare prin metoda mulajelor, chiar si de un executant de o inalta calificare, nu este suficient de inalt si in legatura cu acest fapt forma si dimensiunile detaliilor necesita corectari multiple in procesul de creare a modelelor produselor vestimentare.

Metoda grafo-analitice (sau grafice de calcul).

La sfirsitul sec.XVIII -; inceputul sec.XIX au inceput sa se formeze si sa se contureze metodele grafo-analitice de proiectare a produselor vestimentare cunoscute si sub denumirea de sisteme de croire ce purta un caracter experimental-uzual si treptat au inlocuit metoda mulajelor. Autorii acestor metode erau croitori de o calificare foarte inalta care au generalizat experienta sa de lucru in vederea stabilirii si evidentierii celor mai tipice constructii vestimentare, propunind calcule empirice simple si constructii grafice pentru elaborarea tiparelor reperelor de imbracaminte.
Metodele grafo-analitice de proiectare a produselor vestimentare poseda un numar mare de mijloace de constructie a tiparelor, ce difera unul de altul prin structura formulelor empirice de calcul si procedeele constructiilor grafice. Astfel, constructorii -; proiectanti ai produselor de imbracaminte in unele cazuri utilizeaza un numar mai mare de formule de calcul, in alte cazuri -; un numar mai mic, substituindu-le prin constructii grafice. Actualmente sunt cunoscute citeva zeci de tipuri de metode grafo-analitice, dintre care o raspindire mai larga au obtinut metodele:
1. de masurare si de calcul;
2. analitice de calcul.
In afara de aceste se mai intilnesc:
3. metode de croire la scara;
4. metode de coordonate;
5. metode de calcul proportional etc.
In continuare se vor precauta unele din ele si se va face incercarea de a urmari la general caile de formare si evolutie a acestor metode.
In anul 1800 croitorul londonez Michel a propus un sistem de croire a produselor vestimentare care a fost denumit Drittel. Drept caracteristica dimensionala principala la constructia retelei de baza a fost luat perimetrul bustului ca fiind una din cele mai caracteristice si stabile dimensiuni a corpului uman. Autorul imparte in trei parti egale jumatate din perimetrul bustului (cite 1/3 pentru latimea spatelui, rascroielei minecii si reperului fata). La elaborarea tiparului de baza a produsului in fiecare din dreptunghiurile obtinute, laturile carora erau cu 1/3 din semiperimetrul bustului se realizau constructii grafice a desfasuratelor aproximative a reperelor vestimentare. Sistemul Drittel permitea crearea similaritatii croielii produselor de imbracaminte pentru toate marimele, bazindu-se pe caracteristicile dimensionale corespunzatoare ale corpului.
In baza acestei metode de croire in continuare se creeaza un nou sistem -; cel al patrulea. In acest sistem dreptunghiul era divizat in 6 parti si erau evidentiate in 18 patrate mici in partea superioara si 2 patrate mari in partea inferioara. In partea din fata pe linia de simetrie era necesar de a proiecta un adaos, deoarece produsul pe linia de formare a metodelor de proiectare a produselor de imbracaminte la constructia tiparului de baza se utilizeaza sistemul de coordonate cartezian cu evidentierea celulelor (patratelor), ce contribuiau la sistematizarea tiparului si definitivarea liniilor de divizare a reperelor.
Odata cu introducerea in Franta a sistemului metrie corpul uman a inceput sa fie masurat cu panglica centimetrica. In aceasta perioada a fost elaborat sistemul de croire centimetric de catre dnul Kompein.
Drept marime de baza (normala) a corpului uman Kompein a luat cea mai raspindita marime -; 48, iar masuratorile corpului celorlalte marimi proportional le majora sau le micsora. Petru constructia tiparelor produselor vestimentare se utilizeza panglica de scara cu impartirea acestora in 48 de parti, iar toata lungimea panglicii era adaptata ca fiind egala cu valoarea semiperimetrului bustului in functie de marimea corpului. Astfel cota partii pentru marimi mari era mai mare, iar pentru cele mici -; mai mica. Acest sistem completamente nu lua in considerare dimensiunile unor segmente ale corpului, cum ar fi: lungimea pina la linia taliei, adincimea rascroielii minecii etc.
Diversele variante ale metodei de croire la scara au existat si sau utilizat o perioada relativ indelungata, erau perfectionate si imbunatatite de un sir de autori. Insa, necatind la toate incercarile de a le perfectiona, aceste metode permiteau obtinerea practic a tiparelor similare numai pentru corpul cu o constitutie normala. Executarea tiparelor pentru corpuri cu abateri de la constitutia normala necesita multiple probe si corectari. Era necesar de a gasi modalitatea de masurare si constructie a tiparelor reperelor modelului in conformitate cu particularitatea corpurilor de conformatii diverse.
In anul 1840 Gustav Adolf Muller a creat asa numita sistem de croire trigonometric. Conform acestui sistem, luind in considerare faptul ca copul uman reprezinta o suprafata complexa, pentru masurarea corpului erau utilizate principiile trigonometriei sferice, iar constructia tiparelor desfasuratelor se realizau cu ajutorul trasarii arcelor de circuferinta la cele trei laturi ale triunghiurilor (fig. !!) drept extremitate ale triunghiurilor serveau punctele principale ale reperelor constructiilor, iar drept laturi -; dimensiunile corpului uman. Simultan cu Muller un sistem analogic a fost creat de catre Russel.
Numarul mare de masuratori, in deosebi cele curbilinii utilizate in ambele variante ale sistemului trigonometric totusi nu reflecta exact dimensiunile si forma suprafetei corpului uman.
Specialistii Academiei din Drezden, fondat in anul 1850 au inceput sa perfectioneze sistemul trigonometric si au creat asa numitele “sisteme de masurare”.
In 1880 au aparut noi autori a acestor tipuri de sisteme : Rudolf, Maurer, Ghirch, M. Lutz etc.
Studiind si perfectionind sistemul trigonometric M. Lutz in anul 1886 a elaborat un sistem universal, care se baza pe principiile geometriei analitice, iar in anul 1900 tot el a inceput lucrul asupra unui nou sistem de croire, care include masurarea pozitiei corpului uman. Acest sistem in strainatate a fost dezvoltat de catre Kompel, iar in Rusia de catre “Asociatria croitorilor din Sanct-Peterburg”.
O fima extrordinara in Rusia a capatat asa numitul sistem de coordonate elaborat de fratii D. Si Z. Levitanus si sistemul lui Lengridje (fig!!). aceste sisteme nu necesitau calcule complexe si prevedeau constructia tiparului in baza unor puncte, gasite pe calea constructiilor geometrice in sistemul de coordonate cartezian. O constructie de acest tip a tiparului este cu mult mai simple decit in alte sisteme.
Drept dezavantaj al acestor sisteme servea faptul, ca acestea doar fixau interdependentele cunoscute remarcate in practica privind amplasarea reciproca a diferitelor puncte si prezentau procedeele tehnice de constructie a tiparului, dar nu faceau o legatura dintre tipar si conformatia corpului uman.
Sistemul de coordonate rusesc a fost introdus in practica proiectarii constructiv a imbracamintei de catre M.F. Metuzal in anii 1900-1905 si s-a dezvoltat ulterior in lucrarile unui sir de autori. La baza acestui sistem de croire era pusa o considerare mai detaliata a constitutiei corpului uman (fig.!!).
In anul 1918 in Rusia Sovetica se organiza treptat productia imbracamintei la scara industriala si proiectarii constructive a acesteea i se acorda o atentie deosebita. Preluarea dimensiunilor de pe corpul clientului in conditiile productiei imbracamintei in flux la scara industriala a devenit imposibila. A fost necesara substituirea masuratorilor tehnologice prin valori calculate, care se obtineau in baza interdependentelor proportionale de la caracteristicile dimensionale principale -; perimetrul bustului si inaltimea corpului (talia). Toate aceste au condus la formarea unor varietati ale sistemului de coordonate:
1. metoda de masurat si de calculat;
2. metoda de calculat proportional.
Metodele de masurare si de calcul asigura constructia tiparelor reperelor vestimentare in baza unui numar mare de masuratori ai corpului clientului si a unor calcule simple. Tiparele obtinute poseda un grad nu prea inalt de exactitate a constructiei, fapt care conduce la necesitatea precizarii produsului in procesul probelor din contul rezervelor lasate pe conturul reperelor la croirea acestora. Acestea contribuie la majorarea suprafetei sabloanelor si cheltuielilor de materiale. Insa gratie simplitatii si accesibilitatii sale aceste metode au gasit o larga utilizare in practica confectionarii imbracaminte pe comenzi individuale.
Luind in consideratie interdependentele proportionale ale dimensiunilor calculate de la caracteristicile dimensionale principale, autorii sistemelor de croire considerau ca corpurile tuturor oamenilor de marime si talie similara fara devieri esentiale ale conformatiei si tinutei sunt conditionat-normale, sau de constitutie proportionala. Fiecare autor dadea definitia propriei a corpului conditionat-normal si in legatura cu acest calcul caracteristicilor dimensionale secundare in functie de cele principale in aceste sisteme este diferit.
Metoda de calcul proportional a dezvoltat sistemele precedente si la rindul sau a avut multe varietati. Perfectionarea acestea mergea in directia studierii si considerarii constitutiei corpului omului cautarii si gasirii unei divizare mai corecta a reperelor si subansamblurilor produsului, introducerii masuratorilor suplimentare de proiectie.
Cel mai reprezentativ s-a dovedit a fi sistemul de coordonate elaborat in anul 1934 de catre S.N. Korotkov adaptat la cerintele procesului industrial de productie a imbracamintei. Utilizind sistemul de coordonate autorul l-a sistematizat si la generalizat in cartea “Proiectarea imbracamintei”, facind o interdependenta strinsa dintre proiectarea si tehnologia de fabricatie a produselor vestimentare. Un interes deosebit in aceasta carte prezinta capitolul “Criteriile principale care stabilesc formele exterioare ale corpului uman” pentru prima data pregatit de catre P.N. Baskirov. Cele mai importante variante ale criteriilor morfologice care stabilesc, la general, forma corpului uman si, de regula, care sunt supuse unei analize speciale la proiectarea constructiva a imbracamintei, examinate de autorul nominalizat, au servit drept o etapa calitativ noua la pregatirea specialistilor.
Drept date initiale in sistemul de coordonate se prevedea un numar mai mare (in comparatie cu alte sisteme de croire) de masuratori ai corpului uman. Drept particularitate a sistemului nominalizat se prezinta utilizarea unui sir de masuratori de proiectie a corpului (Ipu, Pc etc.) la constructia tiparului. Cu toate acestea conform principiilor de calcul si elementelor constructiilor grafice a tiparului de baza sistemul de coordonate la fel prezinta un sistem de croire, elaborat pentru constructia tiparelor pentru produse de imbracaminte de o anumita croiala, pentru un corp tip concret, dar nu reprezinta o metoda de proiectare a imbracamintei la general. Cu toate acestea sistemul de coordonate elaborat de S.N. Korotkov a servit drept o etapa importanta in perfectionarea metodelor de elaborare a constructiilor produselor vestimentare realizate la scara industriala.
Mai tirziu constructorii-proiectanti M.N. Rucikin, F.A. Postnicov, G.A. Samarov. A.I. Ceremnah, N.I. Tarev si multi altii si-au adus aportul incontestabil la perfectionarea metodei de calcul proportional privind proiectarea produselor de imbracaminte. Aceasta metoda a fost utilizata pe parcursul unei perioade indelungate, pina cind nu a fost acumulata informatie privind masuratorile antropologice de amploare a populatiei, care au demonstrat in mod incontestabil faptul, ca proportii in dimensiunile corpului uman pur si simplu nu exista.
N-a primit o dezvoltare ulterioara nici perfectionarea metodei de proiectare a imbracamintei in baza generalizarii experientei de lucru a unui sir d Case de Moda. Pe baza acestea in anul 1956 a fost elaborata metoda tip proiectare a imbracamintei exterioare pentru barbati, care prevedea constructia tiparelor reperelor vestimentare adaptate catre silueta si croiala predominate in acele timpuri. Drept particularitate destinatia a metodei date este evidentierea constructiva a trei tipuri de conformatii si stabilirea in baza experientei practice a corelatiei dintre caracteristicile dimensionale ale corpului omului. Dar dupa principiile de calcul si consecutivitatea constructiilor metoda nominalizata nu are destinatii esentiale de la sistemele examinate anterior.
Din anul 1959 la Institutul Central de Cercetari pentru industria de confectii din Moscova (TNIISP) se realizeaza lucrari in vederea elaborarii Metodei unice de proiectare a imbracamintei pentru barbati, femei si copii. La baza acesteia este metoda analitica de calcul in conformitate cu care tiparele reperelor vestimentare (fig.!!) se construiesc prin realizarea desfasuratelor geometrice ale conturului aplatizat al corpului tip cu adaosuri de lejeritate si pentru definitivarea decorativ-constructiva. In baza caracteristicilor dimensionale a conturului aplatizat al corpului tip sunt prezentate tabelele masuratorilor obtinute in virtutea datelor masuratorilor antropologice cu introducerea corectiilor pentru grosimea stratului de lenjerie.
Metoda analitica de calcul prevede o abordare unica a proiectarii imbracamintei pentru barbati, femei si copii. Structura principalelor formule de calcul ramine neschimbata, se modifica doar unii parametrii-coeficientii de pe linga valorile variabile si absolute de pe linga termenii liberi in functie de particularitatile de sex si virsta a corpului si timpul produsului. Formulele de calcul sunt obtinute in baza interdependentei presupuse de corelatie dintre caracteristicile dimensionale ale corpului, ci si de adaosuri, care nu au interdependente de corelatie cu caracteristicile dimensionale ale corpului uman si dimensiunile produselor de imbracaminte. Insa dimensiunile