v6c8cm
Marele fabulist rus Ivan Andreevici Krilov s-a nascut la Moscova in ziua de 2 (13) februarie 1769. Tatal sau, Andrei Prohorovici Krilov, ofiter activ, servise timp indelungat ca simplu ostas si numai in urma unor mari greutati reusise sa fie inaintat la gradul de capitan. In 1771, A. P. Krilov a fost transferat in Ural, unde s-a si aflat impreuna cu familia sa in timpul rascoalei lui Pugaciov. Viitorul fabulist nu inplinise inca patru ani, cind a fost nevoit sa indure in orasul Orenburg un asediu de citeva luni.
Dupa terminarea ostilitatilor, capitanul Krilov a trecut in rezerva si a fost numit presedinte al tribunalului gubernial din Tver. In orasul Tver, familia Krilov a dus viata linistita din provincie. Micul Krilov a crescut sub supravegherea mamei sale, o femeie simpla, asa cum a descris-o mai tirziu fabulistul insusi —( „fara nici un fel de studii, dar inzestrata de Ia natura cu o vie inteligenta".
Dupa moartea lui A. P. Krilov, in 1778, familia a ramas fara nici un mijloc de existenta. Mostenirea lasata de fostul presedinte al tribunalului gubernial din Tver consta numai dintr-o lada cu carti. In virsta de numai noua ani, micul Krilov a fost nevoit sa intre ca „impiegat" la tribunalul din Tver, unde lucrase si tatal sau.
Krilov n-a avut posibilitatea de a studia sistematic in cadrul vreunei scoli. Cu atit mai uimitoare sint eruditia sa multilaterala si bogatele sale cunostinte in toate domeniile. Saracia si slujba la tribunalul din Tver i-au dat tinarului Krilov prilejul de a cunoaste viata, atmosfera mohorita a judecatoriilor de provincie, abuzurile functionarilor, mizeria oamenilor simpli. Contactul nemijlocit cu poporul a constituit pentru viitorul fabulist a doua scoala a vietii. Dupa marturia unuia dintre localnicii din Tver, adolescentul Krilov frecventa cu placere locurile unde putea sa cunoasca obiceiurile si graiul poporului : „...ii placea sa mearga in locurile unde se aduna poporul, in piete, tirguri, la scrinciob si la luptele cu pumnii, unde se amesteca prin multimea pestrita, ascultind cu nesat felul de a vorbi al oamenilor simpli din popor". Aceasta cunoastere a vietii se va simti chiar in prima piesa scrisa de Krilov in tinerete — „Ghicitoarea in cafea" — piesa pe care tinarul scriitor, in virsta de 14 ani, o incepuse inca la Tver si o terminase la Petersburg.

In 1782, Krilov se muta la Petersburg cu mama si cu fratele sau. El intra acolo ca slujbas la administratia financiara, unde lucreaza timp de patru ani.
La Petersburg, Krilov este puternic atras de teatru. Teatrul il scoate din cerc'ul ingust al micii functionarimi, apropiindu-L de lumea actorilor si literatilor. Talentul de scriitor al lui Krilov — talent care se desteapta foarte de timpuriu — se remarca inca de la primele sale incercari literare si in primul rind in „Ghicitoarea in cafea". Dupa ce a terminat aceasta piesa, Krilov si-a incercat puterile in domeniul tragediei. Dar cele doua tragedii din viata Greciei antice, pe care le-a scris in acesti ani, nu au vazut lumina rampei. Faptul ca aceste piese n-au fost puse in scena nu L-a descurajat insa. El asista la toate spectacolele noi, devine cunoscut in cercurile teatrale si scrie citeva comedii si opere comice („Familia turbata", „Scriitorul in anticamera", „Poznasii" si altele).
Krilov face cunostinta cu P. A. Soimonov, care era directorul teatrelor si al asa-nurrfitei „Gornaia expeditia", si trece in 1787 in serviciul acestuia, la expeditie. Krilov are relatii cu cei mai de seama actori din acel timp, apropiindu-se de Dmitrevski, Rikalov, Sandunov, Plavilscikov.
Nu tot atit de amicale erau insa relatiile lui cu directia generala a teatrelor. Functionar sarac —
„raznocinet" — Krilov resimte in chip dureros, inegalitatea sa in drepturi, in mijlocul marii nobilimi, care „proteja" cu fatarnicie arta. Constiinta de a H un intrus in rindul virfurilor privilegiate, sentimentul independentei si al demnitatii umane ofensate au fost cauzele pentru care Krilov s-a rupt de marimile teatrelor.
In comediile sale, Krilov demasca si ridiculiza goana vanitoasa dupa ranguri si bogatie, caracteristica inaltelor cercuri cu rol de conducere in societatea capitalei, precum si depravarea si egoismul nobilimii. Mosierita descreierata din piesa „Ghicitoarea in cafea", contele usuratic Dubovoi si des-frinata doamna Novomodova din „Scriitorul in anticamera", vanitoasa Taratora, poetul fara talent dar plin de admiratie fata de sine insusi, „hotul de rime", din „Poznasii", Sumburova, mosiereasa indobitocita si absurda din „O pravalie la moda" — acestia sint reprezentanti tipici ai societatii nobiliare, ale caror caractere sint dezvaluite chiar prin numele lor).
Cu toate ca erau scrise cu mult talent, piesele lui Krilov nu au fost reprezentate in epoca in care au fost create. Aceasta L-a determinat pe tinarul scriitor sa se desparta definitiv de virfurile vietii teatrale, orientindu-se catre gazetarie. De data aceasta el se apropie de oamenii inaintati ai epocii, oameni cu conceptii independente.
Krilov s-a format ca scriitor in ultimele patru decenii din secolul al XVIII-lea. inceputul acestei perioade a fost marcat de o puternica rascoala populara impotriva statului feudal — razboiul taranesc din anii 1773—1775, condus de Pugaciov. Reacti-unea inversunata care a urmat dupa lichidarea rascoalei n-a reusit sa inabuse starea de spirit opozitionista din rindurile societatii ruse. Noul avint al revistelor satirice, aparitia comediilor lui Fonvizin si, in sfirsit, activitatea scriitorului-revolutionar Ra-discev, oglindeau maturitatea gindirii sociale din Rusia si formarea unei literaturi cu un puternic caracter progresist, expresie a dezvoltarii culturii democratice.
In 1787 incepe colaborarea lui Krilov la revista „Utrennie ciasi" („Ceasuri de dimineata" — n.t.), in care au fost publicate, fara semnatura, primele sale fabule. Cu incepere din 1789, Krilov editeaza propria sa revista : „Pocita duhov" (titlul intreg era : „Posta spiritelor, sau Corespondenta savanta, morala si critica a filozofului arab Malikulmulk cu spiritele din ape, din aer si de sub patnint"). Sub numele „filozofului arab" Malikulmulk se ascundea insusi Krilov, editorul si unicul autor al reviste1.
„Posta spiritelor" este o enciclopedie sui generis
) Dubovoi — de la „dubovatii", in limba rusa — butuca-fios, prost; Novomoda — de la „novaia moda" — moda noua; Taratora — de 'la „taratoriti" — a flecari, a palavragi ; Sumburova — de la „sumburnii" — confuz, dezordonat, neclar (N. red. rom.) a moravurilor si a vietii societatii nobiliare ruse de la sfirsitul secolului al XVIII-lea. Despotismul si abuzurile puterii tariste, fatarnicia si depravarea, mita si nedreptatile, aroganta si viata de huzur a nobilimii, ignoranta si ipocrizia virfuri'.or aristocratice, asuprirea si lipsa de drepturi a poporului
— toate acestea erau supuse unei critici aspre si spirituale. Un loc insemnat in satira lui Krilov il ocupa atacurile impotriva „francomaniei" aristocratice, a preferintei fata de tot ceea ce era strain in dauna elementului national.
Problema puterii de stat, a intregului sistem social si politic, ocupa un loc central in revista „Pocita duhov". in aceasta problema, pozitia lui Krilov este aceea a unui om cu conceptii si convingeri progresiste. Din punctul de vedere al lui Krilov, despotismul in conducerea statului, „tirania", dominatia virfurilor aristocratice si birocratice sint inacceptabile.
in aceasta problema, Krilov isi da pe deplin in vileag simpatiile si opiniile sale antinobiliare, democratice, specifice epocii. Totusi, el vede mijlocul de a pune capat nedreptatilor orinduirii sociale, nu in transformarea revolutionara a societatii, ci in „luminarea" ei, in imbunatatirea legilor existente.
Satirizind privilegiile nobilimii, Krilov revendica egalitatea sociala pentru toti cetatenii, indeplinirea cinstita a datoriei cetatenesti fata de stat, indiferent de originea nobila sau plebee : „Eu stimez in oameni numai intelepciunea si virtutea si, sub orice forma mi s-ar infatisa, intotdeauna am fata de ele. acelasi respect. Tirgovetul plin de virtuti si taranul cinstit, bun la suflet, valoreaza pentru mine de o suta de ori mai mult decit aristocratul care numara in genealogia sa pina la 30 de generatii nobile, dar care nu are nici un fel de merite...". '
intreaga opera a tinarului Krilov este patrunsa de aceasta tendinta antinobiliara. Desi el nu impartasea ideile revolutionare ale lui Radiscev, totusi, in demascarea consecventa si necrutatoare a inutilitatii sociale a nobilimii, ca si in faptul ca aristocratilor depravati, rupti de popor, le opunea pe omul muncii sarac, cinstit si modest, se vadeste democratismul conceptiilor tinarului Kriiov, care il apropie de Radiscev.
Arestarea lui Radiscev si dupa aceasta represaliile guvernului impotriva presei, l-au silit pe Krilov sa renunte la editarea revistei „Pocita duhov", care aparuse timp de aproape un an. Pregatind editarea unei reviste noi, el organizeaza, impreuna cu prietenii sai — actorul Dmitrevski, actorul si dramaturgul Plavilscikov si tinarul literat Klusin
— o tipografie pe actiuni. incepind din 1792, el tipareste noua revista — „Zritel" — in tipografia „G. Krilov si compania".
in fond, cea ce ii unea pe Krilov si pe prietenul sai, determinind pozitia revistei editate de ei, consta in dezaprobarea mirsaviilor orinduirii iobagiste, in apararea independentei nationale a culturii ruse, in lupta pentru a-i da un caracter patriotic. Toate acestea ii apropiau pe editorul si pe colaboratorii revistei „Zritel" de militantii inaintati ai timpului — Fonvizln, Novikov, Radiscev. In articolul „Ceva despre o insusire innascuta a rusilor", publicat in primul numar al revistei, redactia biciuieste cu indignare pe cei care se ploconesc in fata strainatatii : „Daca poporul rus s-ar deosebi de toate neamurile pamintului numai prin talentul sau de imitator — si nu ar avea nici o alta virtute, atunci prin ce a putut el uimi lumea, care ne priveste cu ochi invidiosi?"
Ideea patriotismului cetatenesc, a devotamentului fata de patrie si popor, si in acelasi, timp condamnarea necrutatoare a demnitarilor-birocrati si a mo-sierilor-feudali, ridiculizarea cosmopolitismului nobiliar, a trindaviei, a desfrinarii morale, constituie principalul continut al operelor satirice ale lui Kri-lov, ca scriitor-satiric si gazetar.
In „Zritel" au fost publicate si remarcabilele opere satirice ale lui Krilov: „Kaib" si „Panegiric in memoria bunicului meu". „Kaib" satiriza caustic splendoarea de parada de la curtea Ecaterinei a Ii-a, fatarnicul ei „iluminism", care se imbina cu depravarea moravurilor de la curte, cu un crunt despotism si cu inrobirea poporului. „Panegiric in memoria bunicului meu" descria felul cum un mosier ignorant si detracat isi ruina taranii iobagi, realizind un tablou remarcabil prin generalizarea sa satirica.
In aceasta lucrare, Krilov realizeaza portretul tipic al mosierului provincial — al despotului ignorant, alcoolic si marginit la minte, care isi petrece tot timpul la vinatoarea cu ciini. Admirabil este redata si educatia fiului de mosier, care, de mic copil, este crescut in conceptia ca pe iobagi ii poti chinui si bate in voie, in timp ce pe ciini trebuie sa-i menajezi. „Ciinele doar nu e sluga; cu el trebuie sa umbli mai cu bagare de seama, daca nu vrei sa te muste"; aceasta e invatatura pe care tinarul netrebnic o primeste de la iubitorul sau parinte.
Dupa o viata de desfriu in capitala, nobilul complet ruinat se intoarce in sat unde, pe neasteptate, primeste o mostenire. In scurt timp, stringind biruri pes'i'e masura de mari de la taranii pe care i-a capatat prin mostenire, el ii ruineaza definitiv. „El a dat exemple vestite de felul cum cei doua mii de oameni ai sai pot fi biciuiti cu folos de cite doua-trei ori pe an. El a stiut sa faca rnosa-firilor sai surprize din cele mai placute, obisnuind sa dea ospete somptuoase, tocmai cind s-ar fi parut ca taranii din satele sale tin cel mai strasnic post." • Krilov n-a fost numai dramaturg si gazetar In arevistele dintre 1790 si 1800, el apare si ca poet
-liric. Versurile sale lirice si epistolele il prezinta pe Krilov asa cum aparuse si in satirele si comediile sale in proza : ca un iubitor de libertate care satirizeaza si dispretuieste societatea nobiliara. El opune imoralitatii si desertaciunii societatii nobiliare idealul omului sarac dar.cinstit, independent:
inalte ranguri nu dorit-am niciodata
Si nu vedeam vreo fericire-adevarata
Ca fata de popor sa fiu grozav, sa ma mindresc,
Nici pe la usi nu ma duceam sa ma-njosesc.
Un singur rang m-a magulit cu osebire,
Acel pe care-l am din fire mostenire,
Rangul de om. Pe-acesta, ca sa-l pot avea,
Cred ca'S dator si-i toata multumirea mea.
Cred ca e gloria cea mai sfinta intru toate,
Sa-l pot pastra asa, mereu, cu demnitate. )
Naturaletea si usurinta versificatiei din poezia lirica a lui Krilov, vioiciunea ei au anticipat In multe privinte creatia lui fabulistica.
Atmosfera vietii politice din acel timp era incordata. In afara de cauzele im'erne, se faceau simtite si consecintele revolutiei burgheze din Franta, ale carei ecouri ajunsesera pina la malurile Nevei. Guvernul urmarea cu cea mai mare atentie revistele, presa, luind masuri pentru inabusirea nemultumirii care crestea. Novikov fusese inchis in fortareata Schlflsselburg, Radiscev exilat in indepartata Siberie, iar cartea sa arsa. Valul represiunilor guvernamentale nu putea sa nu-i loveasca si pe Krilov si prietenii lui, a caror activitate publicistica si editoriala stirnise nemultumirea imparatesei.
Tipografia a fost perchezitionata si peste putin timp a trebuit sa fie interzisa si aparitia revistei „Zritel". In 1793, Krilov incerca inca o data sa editeze o noua revista „Sankt-Petersburgski Mer-kuri" („Curierul Petersburgului" — n. t.), dar foarte curind el era silit nu numai sa-si inceteze activitatea de gazetar, dar sa si paraseasca capitala.
Timp de citiva ani (de la 1794 pina la 1801), Krilov hoinareste prin provincie, aparind ici-colo in casele unor mosieri cunoscuti. Scriitor cunoscut, publicist, liber-cugetator si dramaturg de vaza, el a fost nevoit sa renunte la munca sa preferata, sa se dea la fund, pentru a fi uitat si lasat in pace.
In toamna anului 1797, Krilov se stabileste in satul Kazatk (gubernia Kiev) pe mosia printului S. F. Golitin, cazut in dizgratia lui Pavel I. Atitudinea opozitionista a lui Krilov in acest timp se dezvaluise cu putere in comedia „Podscipa" („Trumph") scrisa si pusa in scena la Kazatk, in februarie 1800, in cadrul unui spectacol de amatori, in care scriitorul insusi juca rolul unui soldatoi tare de cap — printul prusac Trumph. Aceasta „tragicomedie" era o satira plina de ura impotriva lui Pavel I, a maniei lui militariste si a suprematiei germane la curtea tarului.
Krilov a plecat din Kazatk putin timp dupa moartea lui Pavel I, dar n-a putut sa se intoarca la Petersburg decit citiva ani mai tirziu, in 1805. De atunci, viata lui Krilov se scurge pe un fagas linistit. In 1812 el este angajat la Biblioteca Publica (in prezent Biblioteca Publica de Stat „Saltikov-Scedrin"), unde lucreaza ca bibliotecar peste treizeci de ani.
Krilov isi consacra tot timpul liber creatiei literare, muncii de fabulist. Dar fabulistul nu se rupe de viata. El face parte din mai multe asociatii literare si stiintifice, avind strinse legaturi cu cei mai de seama scriitori ai timpului sau : Derjavin, Batiuskov, Gnedici, Jukovski, iar mai tirziu • cu Puskin. f Nu numai dramaturg, poet, fabulist si gazetar l de talent, dar si desenator talentat si un bun violonist, Krilov a sintetizat parca, intr-un chip deosebit de pregnant, intreaga bogatie sufleteasca a o-mului rus, inteligenta lui vie si limpede. Fabulistul Krilov a fost un adevarat intelept in sensul pe care poporul il da acestui cuvint. Bielinski, care L-a in-tilnit pe Krilov cind acesta era foarte batrin, scria despre el: „Vioi din fire, inteligent, stiind sa priceapa si sa aprecieze la adevarata lor valoare cele mai felurite atitudini, orice situatie, cunoscator al oamenilor — Krilov era totusi de felul lui imperturbabil, domol si calm pina la indiferenta... Era o placere sa-i privesti capul incaruntit, fata simpla, impunatoare, modesta : intocmai asa trebuie sa fi aratat un intelept din antichitate..." ) In acelasi fel este infatisat Krilov si in remarcabilul portret al lui K. Briullov.
La virsta de cincizeci de ani, ci studia greaca veche, iar la cincizeci si trei de ani a invatat limba engleza.
Neobosita munca a lui Krilov pentru a-si imbogati cunostintele oglindeste o neintrerupta activitate spirituala, o intensa viata sufleteasca.
In anul 1841, in cel de al saptezeci si doilea an al vietii, Krilov a fost pensionat. El s-a stabilit „ca sa aiba liniste" intr-o locuinta retrasa de pe insula Vasilievski. Pregatirea pentru tipar, in 1843, a editiei complete a fabulelor sale, a constituit ultima sa activitate. „Bunicul Krilov", cum L-a numit cu drag poporul, a incetat din viata la 21 noiembrie (stil nou) 1844, in virsta de 75 de ani.
Fabulistul Krilov ocupa un loc deosebit in rin-dul poetilor de la inceputul secolului al XlX-lea. Gogol scria despre el ca alegind „forma fabulei, care era neglijata de toti", si devenind prin fabula „un poet al poporului", Krilov se inalta deasupra contemporanilor ca un stejar plin de vigoare). i Primul volum de fabule al lui Krilov, aparut in 1809, a devenit o carte cu adevarat populara. Fabula ocupa inca demult un loc de frunte in literatura rusa. Secolul al XVTII-lea a cunoscut numerosi fabulisti rusi de seama — Sumarokov, V. Mai-kov, Hemniter, Dmitriev. Nici unul din ei nu s-a ridicat insa la inaltimea poetica pe care a atins-o Krilov. Krilov a readus fabula la izvoarele ei populare, transformind-o totodata in satira, intr-un tablou viu, rupt din viata, deosebindu-se prin aceasta atit de predecesorii sai din Rusia, cit si de fa-bulistii apuseni.
Prin fabulele sale, Krilov a dat o lovitura hota-ritoare amatorilor de poezioare sentimentale, entuziastilor admiratori a tot ce e strain. El lua in deridere ciobanasii si dulcegele pastorite, pe care ii cintau in „elegante" versuri poetii nobiliari rupti de viata. Apropiindu-si fabula de creatia populara — de zicatoare si basm — Krilov i-a dat un puternic caracter national, simplitate si adevar realist. Krilov a devenit unul din cei mai mari fabulisti ai lumii.
Evenimentul istoric cel mai de seama care a determinat drumul de creatie al fabulistului Krilov este anul 1812, cind avintul patriotic al intregului popor i-a facut pe scriitori sa se orienteze spre izvoarele nationale, creind astfel o literatura rusa originala.
In anii furtunosi ai Razboiului pentru Apararea Patriei din 1812, Krilov a trait impreuna cu intregul popor maretia faptelor lui de vitejie, impartasind eroica hotarire a poporului de a lupta pentru independenta sa nationala. Fabulele scrise de Krilov in timpul razboiului — „Lupul intre dini", „Convoiul de care", „Cioara si gaina", „Stiuca si motanul", „imparteala", „Motanul sj bucatarul" — au contribuit la cresterea avintului patriotic. Ele au jucat un rol insemnat in propaganda pentru o rezistenta hota-rita impotriva dusmanului.
Fabula „Cioara si gaina" este un necrutator pamflet impotriva renegatilor, a acelor „ciori" care se socoteau : „eu, cu musafirii cad la invoiala". in fabula „imparteala", Krilov condamna cu asprime venalitatea si egoismul din comportarea nobilimii si negustorimii in timpul calamitatii care lovise intregul popor. In „Cinstitii precupeti", care se cion-danesc pentru imparteala profitului in timp ce incendiul cuprinde intreaga casa, sint infatisati reprezentantii claselor dominante, impotriva carora isi indreapta fabulistul ascutisul satirei sale necrutatoare. Krilov opune grijilor lor pentru interesul personal, hotarirea poporului de a intimpina in deplina unire calamitatea comuna, de a jertfi totul pentru patrie :
In lucruri ce de trebuinta s-au vadit,
Ades, pieirea il pindeste pe-orisicare,
Ca-n loc sa-nfrunte un pericol, strins-unit,
Se cearta fiecare
Pentru al sau profit! )
Krilov a inteles in chip profund caracterul popular al razboiului din 1812, cind intregul popor, si in primul rind taranimea, s-a ridicat in apararea patriei. In admirabila sa fabula „Lupul intre dini", fabulistul a exprimat cu deosebita plenitudine si forta de generalizare artistica sentimentele patriotice ale maselor populare. Baciul intelept din fabula lui Krilov este nu numai intruchiparea trasaturilor reale ale lui Kutuzov, marele si iubitul comandant de osti, dar si un exponent al poporului insusi, care s-a ridicat la lupta pentru apararea patriei : ,,Esti numai sur, eu slnt incaruntit
Si cu naravul tau, obisnuit.
De aceea mi-am facut si eu o lege,
Cu lupii vostri a ma intelege :
Eu ii jupoi de piele si de vii.
Pe el ciobani ! Pe el dulai ! Pe el copii!" )
Krilov i-a trimis aceasta fabula lui Kutuzov pe front. Dupa batalia de la Krasnii, marele comandant a citit-o ostasilor care se strinsesera in jurul lui. Se povestea ca la cuvintele : „Eu sint incaruntit...", Kutuzov si-a scos chipiul, aratindu-si parul albit. In timpul razboiului, fabulele lui Krilov au avut un puternic ecou in rindurile armatei.
Dragostea fata de patrie si popor lumineaza intreaga creatie a fabulistului. El uraste indeosebi lipsa de mindrie nationala, ploconirea in fata strainatatii, care se manifesta la multi dintre reprezentantii celei mai inalte societati nobiliare.
Fabula lui1 Krilov „Albina si mustele" constituie o usturatoare satira impotriva usuraticelor „muste" nobiliare, care „s-au pregatit sa zboare in tari straine", ascultind povestile unor papagali natingi despre „indepartatele tinuturi", unde viata este, chipurile, deosebit de placuta si comoda pentru trintori, pentru cei carora le place sa traiasca pe seama altuia. Harnica albina riposteaza cu sarcasm trinto-rilor care o invita sa zboare impreuna ci1 ei spre plaiurile de peste mari : ,,Oriunde, soarta vi-e la fel :
Neaducind nici un folos, voi, riicairea
Nu veti gasi nici stima, nici iubirea .'" )
Krilov isi incheie fabula condamnindu-i cu hota-rire pe „trindavi", cosmopolitii nobiliari, care nu a-duc nici un fel de folos tarii, si care, fiind rupti de propriul lor popor, cauta sa plece in strainatate :
Cel care pentru tara se trudeste
Usor de ea nu se lipseste.
Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor,
Aceluia-n straini plecarea-i o ispita :
Fiind strain, aici, nu-i luat peste picior
Si nefacind nimic, pe nimeni nu irita ! )
Krilov apreciaza indeplinirea cinstita a indatoririlor cetatenesti ca cea mai sigura dovada a dragostei de patrie. Adevaratul patriotism, arata Krilov, exista numai in rindurile poporului, ale maselor muncitoare care sint folositoare tarii lor si o iubesc cu devotament, chiar si in conditiile asupririi1 mosieresti-birocratice, impotriva careia se indreapta ascutisul satirei lui.
Fabulele lui Krilov nu se adresau unui cerc ingust de aristocrati, ci maselor largi ale cititorilor din popor. Dupa cum a observat Gogol, minunatele parabole ale lui Krilov constituie „cartea intelepciunii poporului insusi" ).
Caracterul popular a determinat intreaga creatie a lui Krilov. El priveste realitatea inconjuratoare cu ochii celor ce muncesc. Creind o variata si pestrita galerie de personaje, satirizind naravurile omenesti, Krilov s-a manifestat ca un curajos si aspru demascator al societatii feudale.
Prin necrutatoarea critica pe care o face viciilor societatii, Krilov se apropie in mare masura de luptatorii inaintati ai epocii sale — decembristii. Trebuie amintit ca si1 statutul „Uniunii Propasirii" atribuia o mare insemnatate educatiei morale in spiritul patriotismului cetatenesc si al inaltelor idealuri de moralitate, stimulind nazuinta spre „binele obstesc, pentru a crea din opinia generala a poporului un adevarat for de judecata morala, care, datorita influentei sale binefacatoare, ar desavirsi formarea bunelor moravuri si astfel ar pune o temelie trainica, de nezdruncinat, prosperitatii si vitejiei poporului rus" ).
Insa, spre deosebire de majoritatea predecesorilor sai, fabula lui Krilov n-a avut numai un rol mora- I lizator, ci si un caracter de satira usturatoare. Fa- I bulele folosesc imagini alegorice, simboluri. Aceasta facea cu putinta ca in fabule sa se vorbeasca despre anumite fenomene si laturi ale realitatii, la care cenzura guvernamentala nu permitea nici o referire fatisa. Fabulele lui Krilov tinteau in cele mai dureroase si singerinde plagi ale societatii feudale din timpul sau. Ele biciuiau aspru si usturator samavolnicia, cupiditatea lipsa de popularitate a vir-iurilor dominante. Nu in zadar Griboedov il face pe Zagoretki din comedia „Prea multa minte strica" sa recunoasca :
... Iar la cenzura de m-ati pune, As vrea ca fabula s-o nimicesc, in ea, si lei si vulturi se batjocoresc Si ori si cite-ai vrea de-acum a-rni spune, Tot n-ai putea sa negi, Cu toate ca sint animale-s totusi regi ! )
Baza satirica a fabulelor lui Krilov — orientarea lor impotriva bogatasilor si a nobilimii — a exprimat deosebit de pregnant caracterul democratic al conceptiei fabulistului asupra lumii. El apare ca un aparator al poporului care, sub masca chipurilor fictive din fabule, spune aspru si curajos adevarul despre nedreptatile societatii feudale, despre asuprirea si oprimarea oamenilor simpli, a celor ce muncesc, de catre aristocratia dominanta.
in anii avintului social din preajma rascoalei decembristilor, Krilov creeaza o serie de fabule satirice, care exprima nazuintele inaintate, progresiste, ale epocii („Doi ciini", „Pisica si Privighetoarea", „Dantul pestilor", „Oile baltate").
In aceste fabule indreptate impotriva tiraniei si despotismului, ca si in „Bolesnita", „Lupii si oile" si altele, Krilov isi ridica neinfricat glasul pentru apararea poporului. Cea mai puternica expresie a acestei satire demascatoare o constituie fabula „Dantul pestilor", care ia in deridere cu un sarcasm necrutator samavolnicia si asuprirea poporului de catre satrapii taristi. Krilov povesteste cu ironie caustica cum, pentru a verifica jalbele poporului impotriva demnitarilor si a altor marimi ale acestei lumi, Leul „vru cu ochii lui sa vada cum se traieste" si isi inspecta domeniile. In timpul calatoriei zareste insa „ca un sutas prinsese peste si ca-L pusese viu pe un gratar". Tarul crede cu naivitate mincinoasele explicatii ale sutasului, care ii spune ca pestii „sint fericiti... de bucurie ca te-au vazut iti joaca o chindie".
Lui Krilov i s-a poruncit sa transforme aceasta fabula. Tendinta ei satirica era atit de limpede si de ascutita, incit insusi Alexandru si atotputernicul favorit Arakceev, creatorul coloniilor militare de deportare, se puteau recunoaste cu usurinta. Ura poporului impotriva coloniilor militare era extrem de puternica, dar Alexandru era incintat de organizarea lor si nu inceta sa-i arate lui Arakceev aceeasi nesfirsita bunavointa.
Krilov si-a scris fabulele folosind impresiile culese din viata epocii sale, gasind in societatea ca-re-L inconjura temele si tipurile sale satirice. Astfel, faimoasa fabula „Cuartetul" lua in deridere instituirea Consiliului de Stat impartit in patru departamente, care nu aduceau nici o contributie la rezolvarea problemelor importante, ci se marginea doar sa palavrageasca in legatura cu ele :
Ca stati pe jos, ori altfel, si orisicum, Si-asa cum va-nsirati acum... Totuna e, vioara sau ciubota, Nu iese muzica o iota. ) observa cu acest prilej fabulistul.
Dar faptele din viata i-au servit lui Krilov numai ca impuls si motiv in crearea imaginilor si tipurilor generalizatoare, care au dobindit o neobisnuita semnificatie satirica.
In fabula „Vulpea si Hirciogul", Krilov infiereaza coruptia functionarilor ca pe o calamitate sociala, ca pe un fenomen care a aparut datorita relatiilor din cadrul societatii. In figura Vulpii care ia mita, Krilov zugraveste fatarnicia tipica mediului birocratic, precum si indulgenta fata de coruptie, considerata ca un fenomen normal al vietii.
Fabula „Leul la pescuit" satirizeaza despotismul tarist. Intr-un intreg ciclu de fabule ca: „Puiul de cioara", ,,Lupii si Oile", „Elefantul" voievod", „Ursul la Albine", „Taranul si Oaia" si multe altele — Krilov demasca racilele orinduirii birocratice.
Faradelegile si delapidarile, atit de frecvente in rindurile aparatului birocratic tarist, coruptia si abuzurile functionarilor, au fost condamnate si ridiculizate cu asprime de cei mai mari scriitori satirici rusi : Novikov, Fonvizin, Kapnist si, in sfirsit, de Gogol in „Revizorul". In fabulele sale, Krilov demasca si el, cu aceeasi asprime, aceste plagi ale orinduirii feudale, folosind alegorica „limba a lui Esop", care ii ingaduia sa eludeze interdictiile cen-zurei.
Personajele satirice ale lui Krilov sint departe de caricatura. Cu toate acestea, la Krilov nu apar conventionalele masti de animale din fabula traditionala, masti care intruchipeaza unele sau altele din viciile general umane. Personajele lui sint luate din realitate. In chipurile lor sint generalizate si subliniate cu un pronuntat caracter realist principalele trasaturi negative ale reprezentantilor claselor dominante, sint demascate viciile concrete ale orinduirii sociale, contemporane fabulistului.
Altul, la serviciu se tot tinguesle, Parca cea din urma rubla-si cheltueste : Si intr-adevar e, tot orasul stie Ca nici el, nici soata-i nu au avutie,
Iar pe de-alta parte, vezi ca-ncetisor Cumpara-o casuta, ba un satisor... Cum poti sti cistigu-i si cit cheltueste ? Chiar clnd judecata nu o dovedeste, Cum poti sa rabzi fara-a spune-o tuturor Ca are pufulet pe botisor...
In fabula „Lupul si Mielul", Krilov demasca dreptul intemeiat pe legea junglei, dreptul cinic si lipsit de rusine al celui mai tare in societatea impartita in clase: „Tu esti de vina orice-ai face, ca sa te-nhat ca nu-mi dai pace".
Fabula „Puiul de cioara" descrie „morala" cinica potrivit careia societatea exploatatoare atribuie rangurile jefuitorilor si asupritorilor. Astfel, daca unui „borfas mai mic" ii trece prin minte sa se ia dupa tilharul cel mare si „inhata" o bucata care nu e ,,de rangul lui", el poate fi prins si pedepsit, caci „acolo unde scapa tilharul, ca-ntr-adins, borfasul este prins". Caracterul de generalizare sociala al satirei lui Krilov se reliefeaza deosebit de limpede in fiabule ca „Taranii si Riul", „Adunarea obsteasca", „Lupii si Oile", „Oile baltate" si altele, in care este zugravita strinsa cirdasie a tuturor verigilor aparatului de stat tarist in vederea exploatarii poporului.
Krilov apare ca un aparator al poporului asuprit, zugravind trista lui situatie si nerusinarea, lipsa de scrupule a asupritorilor. El infatiseaza Lupii pradalnici care napastuiesc in fel si chip Oile lipsite de aparare, sfisiindu-le; Ursul care prada bunul poporului, prins ca fura din stupii care i-au fost incredintati sa-i pazeasca; „Elefantul voievod", care ingaduie Lupilor sa ia „un bir mai mic" — cite o piele de la fiecare oaie; Vulpile viclene si lacome de gaini, slujnice zeloase ale Leilor si Ursilor in ceea ce priveste hotiile si asuprirea poporului. Dar si tarul — Leul — nu este cu nimic mai bun decit demnitarii si functionarii sai. El prada poporul cu tot atita nerusinare, cautind doar sa-si acopere samavolnicia si cruzimea prin fatarnica mihnire care-L cuprinde atunci cind se gin-deste la soarta „sarmanelor" oite. Fabulele „Boles-nita" si „Oile baltate" infatiseaza tabloul respingatoarei fatarnicii a cercurilor conducatoare, ingrijorarea simulata a tarului-Leu la gindul amarei soarte a poporului si, totodata, deplina aprobare cu care sint primite povetile perfide si lingusitoare ale Vulpii, — curteanca sireata care justifica actele abuzive ale Lupilor si Ursilor.
In fabula „Taranii si Riul" Krilov zugraveste cu multa expresivitate acest sistem de cirdasii. Taranii ruinati, carora Riurile si Piraiele le-au smuls avutul in timpul inundatiilor, au hotarit, „nemaiputind sa rabde mai departe", sa-si caute dreptate „la judecata Riului mai mare" (in el se varsau Riurile si Piraiele). Ajungind insa la riul mai mare, tara nii au vazut „in apele lui late... carat pe jumatate, avutul lor, rapit de riurile mici". Dindu-si seama ca alte „interventii" ,si proteste sint zadarnice, taranii se intorc acasa. Ei au inteles ca o astfel de „actiune" nu-i, poate ajuta :
La urma urmei Riului ce-i pasa ; Au dat din cap si s-au intors acasa. Ce sa mai cauti la cei mari dreptate, Cind ei dau cu cei mici pe jumatate ? )
In fabula „Adunarea obsteasca", Krilov demasca tot atit de necrutator abuzurile monstruoase „ale miinilor murdare" — abuzurile functionarilor si demnitarilor — si cinismul cu care ei isi acopera jaful si faradelegile, palavragind demagogic despre „legalitate". Ascultind de-o „vorba buna" a cumnatei Vulpi, tarul-Leu il numeste pe Lup „staroste la oi". Dar, pentru a da acestui fapt aparenta legalitatii; este convocata o „adunare", la care se „aduna voturile" si parerile despre Lup. Numai ca la aceasta adunare, Oile „nici n-au fost chemate" si de aceea numirea Lupului nu provoaca obiec-tiuni.
in aceasta fabula, ca si in altele, Krilov dezvaluie cit se poate de limpede contradictia dintre interesele Lupilor atotputernici — reprezentanti ai vir-furilor guvernante — si Oile lipsite de aparare — masele muncitoare. Dar fabulistul nu a putut sa traga concluziile politice necesare, sa inteleaga inevitabilitatea schimbarii hotaritoare a intregii o-rinduiri sociale. Cu toate acestea, critica aspra si demascarea rinduielilor antipopulare au avut o mare insemnatate practica, trezind constiinta maselor.
Gherten a apreciat in mod deosebit orientarea satirica a fabulelor lui Krilov, insemnatatea lor pentru dezvoltarea gindirii democratice. «inainte de urcarea pe tron a lui Nicolae I — scrie el — in literatura de opozitie mai exista inca o oarecare rezerva, un oarecare compromis, risul nu era inca destul de amar. Acest lucru il intilnim in admirabilele fabule ale lui Krilov (a caror insemnatate critica nu a fost niciodata inca just apreciata la adevarata ei valoare) si in faimoasa comedie a fui Qriboedov — „Prea multa minte strica"...»
In felul acesta, Gherten scoate in evidenta nu numai caracterul protestatar al fabulelor lui Krilov, dar si „rezervele" lui, intrucit Kri'.ov nu reusea sa traga astfel de concluzii inaintate ca cele la care ajunsesera decembristii. Cu toate acestea, decembristii au privit cu multa simpatie fabulele lui Krilov, vazind in ele o expresie a opiniei publice. Krilov si-a publicat deseori fabulele in publicatii care se aflau sub influenta ideologica a decembristilor : „Polearnaia zvezda", „Sorevnovatel pros vescenia" („Sprijinitorul instructiunii" — n. t.) ,,Sin otecestva" („Fiul patriei" — n. t.)
Nu este intimplatoare nici tacerea lui Krilov dupa infringerea decembristilor. Chiar daca folosea in fabule „limba lui Esop", el trebuia sa se fereasca la fiece pas de persecutiile guvernului si sa fie atent la „ghearele" cenzurii. Nu degeaba, in faluba „Pisica si Privighetoarea", Krilov vorbeste cu amaraciune despre situatia grea a scriitorului in societatea din timpul lui :
O sa va spui o taina, la ureche,
O taina nici prea noua, nici prea veche :
Privighetoarei, stiu ca si bunicii,
Ca-i este greu sa cinte in ghearele pisicii. )
Ar fi nejust sa facem o impartire a fabulelor lui Krilov, apreciind unele fabule ca satirice, iar altele doar moralizatoare. In conditiile orinduirii sociale din acel timp, chiar si cea mai moderata critica capata semnificatia unei satire sociale. Fara sa mai mentionam fabule ca „Dantul pestilor", „Dregatorul", „Oile baltate" si multe altele, al caror caracter satiric este evident, toate celelalte fabule ale lui Krilov, care iau in deridere ambitia, lingusirea, ava-ritia, fatarnicia s.a.m.d., cu toata semnificatia lor „general umana", erau exceptional de concrete, a-vind un ascutit caracter critic impotriva societatii nobiliare-feudale.
Avind o pozitie critica fata de realitatea feudala, demascind nedreptatea sociala, aparind interesele poporului, dind glas moralei maselor de oameni ai muncii, Krilov a fost reprezentantul unei atitudini democratice, cu adevarat populare. Aceasta constituie una dintre laturile valoroase ale conceptiei sale despre lume. Dar atunci cind fabulistul s-a abatut de la problemele vitale, practice, ale vietii poporului, de la critica vie si consecventa impotriva societatii nobiliare-birocratice, el nu a putut da o rezolvare cit de cit limpede a problemelor, iar uneori a cazut prada anumitor prejudecati.
Criticind despotismul tarist si al intregii orin-duiri feudale, Krilov nu ajunge la concluzii consecvente, nu cheama poporul la lupta activa impotriva autocratiei. El este gata chiar sa se impace cu revoltatoarele lipsuri ale orinduirii de stat, te-mindu-se ca orice schimbare poate fi si mai rea. („Broastele care cer un tar".)
El nu vede inca fortele, conditiile, care ar putea duce la schimbarea radicala a vietii sociale; de aci si scepticismul sau politic, lipsa de fermitate si marginirea sa ideologica. Krilov condamna ideile radicale, promovate de revolutia burgheza din Franta. In fabula „Scriitorul si Tilharul", referindu-se la evenimentele revolutionare din Franta, el il a cuza pe scriitor ca propovaduieste anarhia si imoralitatea.
in felul acesta, teama de cutremurele revolutionare si moderatia politica a vederilor lui Krilov l-au dus la concluzii gresite. Asa se explica si morala fabulei „Calul si Calaretul" (1814), indreptata impotriva samavolniciei fara noima a Calului, morala care sustine ca si „libertatii ii trebuie un friu", propovaduind supunerea in fata puterii.
in ciuda limitelor opiniilor sale, Krilov a vazut in popor fortele launtrice, izvorul, care da viata statului. increderea in popor, in rolul sau fundamental in viata de stat, este exprimata de Krilov cu claritate in fabula „Frunzele si Radacinile", scrisa inca in 1811. Laudarosenie! insolente si arogante a Frunzelor — virfurile nobiliare inutile si trecatoare ale statului — le este opus poporul, ca forta adevarata si vesnica a procesului istoric. Radacinile — Poporul — raspund Frunzelor cu constiinta deplina a dreptatii lor istorice :
— Pai, voi, raspunde glasul din pamint,
Jucind in zare si lumini,
Voi ati uitat de radacini
Si credeti c-ati iesit din vini.
Prin bezna oarba, de mormint.
Silind, muncind cu mii de brate,
Facem de noi sa se-agate
Podoaba frunzelor usoare,
Sa pilpiie-n azur si soare...
Fa-ti, frunza, glasul mai sfios, mai mic,
Ca fara mine nu ai fi nimic.
Creste frumos, cit vrei, dar nu uita
Ca sint eu viata si fiinta ta.
Tu treci cu toamnele odata
Si iesi mai noua, mai bogata,
in fiecare primavara,
Doar radacina sa nu piara.
Eu, daca mor si ma usuc,
Si frunza, si copacul, si umbra lui, se duc... )
Aceasta fabula exprima deosebit de limpede conceptia lui Krilov despre popor, adincul democratism al vederilor lui.
Din toate fabulele lui Krilov se desprinde ideea rolului precumpanitor al oamenilor simpli, neinsemnati, „necunoscuti", care trudesc pentru „obstescul folos" :
Nici slava si nici rang nu-l linguseste,
De-un gind se lasa-nviorat,
Ca spre folosul-obstesc trudeste... )
Tocmai despre aceasta munca modesta, dar folositoare pentru intregul popor, vorbeste Krilov in. fabula sa „Vulturul si Albina", opunind atitudinii aristocratice, pline de dispret fata de munca, pe care o exprima Vulturul, munca modesta dar utila pentru societate a Albinei.
Krilov satirizeaza cu asprime pe toti lenesii si pierdevara, amatori de inavutire pe spinarea poporului. Asa este si Triska cel iar-de noroc, care mestereste un caftan nou din zdrente vechi („Caftanul lui Triska"), asa este si Morarul nepasator, caruia „i-a spart apa jghiabul morii", si „Ursul iubitor de munca" care a stricat „nu poti sa numeri cite paduri de aluni, mesteceni si de ulmi".
Krilov pretuieste mai presus de orice demnitatea personala a omului, independent de situatia, functia si starea lui sociala. in fabula „Sacul", el vorbeste cu sarcasm despre bogatasii increzuti, a caror insemnatate morala si sociala se masoara numai dupa averea lor.
Vorbind despre caracterul popular al lui Krilov, Bielinski a aratat ca forta lui consta in faptul ca a exprimat „bunul simt sanatos practic", „intelepciunea experientei de viata" ) a poporului rus. Tocmai in exprimarea „intelepciunii de viata", a experientei practice a poporului, consta trasatura de baza a conceptiei despre lume a lui Krilov.
•
Apreciindu-L pe Krilov ca „poetul nostru cel mal popular", Puskin a relevat in fabulele lui „iscusinta unei minti istete, spiritul de zeflemea si modul pitoresc de exprimare" ). Aceasta caracteristica a umorului national rus, care-si gaseste pentru prima data o expresie deplina in creatia fabulistului Krilov, este strins legata de creatia populara, de preciziunea limbii populare, de intelepciunea zica-torilor si proverbelor ruse.
Krilov nu-si scrie fabulele intr-un anumit stil, el nu se multumeste sa imprumute din folclorul rus anumite trasaturi si culori. Atit prin continutul ei de idei, cit si prin imaginile artistice si prin limba, creatia lui este in intregimea ei profund populara. De aceea, diferitele elemente populare, proverbele, zicalele nu sint presarate in fabulele lui ca niste simple podoabe, ci sint legate de insasi baza creatiei, de structura launtrica a tuturor imaginilor create de Krilov.
„Animalele lui gindesc si actioneaza ruseste : in felul lor de a fi, simti viata si obiceiurile din Rusia. Pe linga descrierea exacta a specificului fiecarui animal, care la el este atit de plastica, incit nu numai vulpea, ursul, lupul, ci chiar oaia traiesc aievea, el le-a inzestrat si cu o fire ruseasca... intr-un cuvint, Rusia este prezenta pretutindeni in opera lui si pretutindeni se simte Rusia" ) — scria Gogol despre Krilov.
in figurile de animale, in ironia fina, sireata, cu care sint redate personajele lui Krilov — vulpile, lupii, ursii — se vede deosebit de limpede legatura fabulelor sale cu basmul. El a introdus in fabula atit imagini, cit si subiecte din basmele populare. Nici nu e necesar sa mai amintim pitorescul, culorile si trasaturile atit de vii si atit de specific rusesti in care Krilov isi zugraveste personajele.
in legatura cu specificul national si caracterul popular al fabulelor lui Krilov, interpretarea data de Bielinski raspunde tuturor laturilor problemei: „in fabule, Krilov a dat glas cu putere uneia din partile componente ale spiritului national rus; in fabulele sale se reflecta ca in cea mai desavirsita oglinda simtul practic al rusului, in aparenta domol, dar cu dintii ascutiti, in stare sa muste dureros; istet, ager, ironic cu blindete dar si sarcastic, cu darul sau de a aprecia lucrurile la adevarata lor valoare, cu talentul sau de a se exprima laconic si colorat totodata. in fabule se oglindeste toata intelepciunea vietii de toate zilele, rod al experientei, atit cea personala cit si cea preluata de la inaintasi, din generatie in generatie. Si toate acestea, in imagini si expresii atit de specific rusesti, incit sint cu neputinta de transpus intr-alta limba; fabulele reprezinta un tezaur atit de bogat, atit de adinc, de expresii idiomatice, de cuvinte neaos rusesti, care constituie fizionomia nationala a unei limbi, originalitatea si specificul ei, incit, din acest punct de vedere, nici Puskin nu s-ar fi putut misca nestingherit fara Krilov" )
Zicatorile si proverbele sint rezultatul intelepciunii acumulate de popor. Prin insasi structura lor lingvistica, prin pitorescul imaginilor, ele i-au servit lui Krilov drept model nemijlocit pentru fabulele sale. Proverbul se ridica la un inalt grad de expresivitate si la o deosebita putere de generalizare, in proverbele poporului rus, Krilov a gasit un model de demascare necrutatoare, realista, a racilelor sociale, formule satirice de o extrema precizie si conciziune in caracterizarea celor mai felurite fenomene ale vietii contemporane si aprecieri ale fizionomiei morale a omului. Adeseori, proverbele constituie insasi tema fabulelor lui Krilov, baza lor ideologica si artistica. Astfel de proverbe rusesti ca : „nu scuipa in fintina, c-ai sa bei apa din ea", „fiecare culege ce-a semanat" si multe altele sint intruchipate in imaginile vii si pline de umor din fabulele lui Krilov („Leul si Soarecele", „Lupul si Motanul").
Tot proverbele sint cele care i-au ajutat lui Krilov sa se inalte la extrema conciziune si totodata bogatul continut de idei care caracterizeaza fabulele sale. Ca si in proverbe, in cele mai bune fabule ale lui Krilov nu se poate omite sau schimba un singur cuvint — atit de strins sint sudate toate imaginile intr-o indestructibila unitate. Tocmai de aceea, aproape fiecare vers al fabulelor lui Krilov, ba chiar si titlurile au devenit, la rindul lor, zica-tori si proverbe. Astfel de expresii ca „Asculta Vaska, da-si vede de mincare", „Si tocmai elefantul nu-L vazui", „Mai rau decit dusmanul un prost slugarnic este", „Caftanul lui Triska", „Elefantul si javra" si numeroase alte expresii laconice si sugestive au intrat in graiul poporului.
Numele multor personaje din fabulele lui Krilov au devenit substantive comune si au ramas in patrimoniul limbii noastre.
Fabulele lui Krilov au ridicat spre culmile perfectiunii rodnica traditie a multor fabulisti rusi. inca din secolul al XVIII-lea, fabula rusa cuprindea unele elemente de realism, dar acestea erau inca timide, neindestulatoare; ele nu atingeau vioiciunea si simplitatea sugestiva a fabulelor lui Krilov.)
Caracterul didactic, moralizator, al fabulei dusese la conventionalism si schematism, ceea ce constituia o piedica extrem de insemnata pentru fabulele predecesorilor lui Krilov — Sumarokov, Maikov, Hemniter. Nu rareori caracterul didactic moralizator transforma imaginile si personajele fabulei in alegorii seci si palide. Fara a diminua semnificatia morala si satirica a fabulei, Krilov a dat insa acestei semnificatii un ton firesc, facind-o sa rezulte logic din intreg continutul si subiectul fabulei, din imaginile ei artistice. Aceasta se observa chiar si in cazurile cind el a socotit necesar sa adauge o „morala" sub forma de incheiere sau de introducere la fabula.
Tipizarea, crearea unor imagini generalizate, tipice, care dezvaluie insasi esenta fenomenelor sociale, sint caracteristice pentru fabulele lui Krilov. Astfel sint personajele intruchipate in Lei, Lupi, Ursi, Vulpi, Stiuci si altele. Mai mult: exagerind cu o mare forta satirica trasaturile negative ale personajelor sale, Krilov nu le lipseste de autenticitatea vietii. Exagerarea nu constituie pentru Krilov ceva conventional, o alegorie, ci il ajuta sa sublinieze mai profund si mai pregnant esenta sociala a personajului. De aceea semnificatia personajului ca tip social depaseste in multe privinte trasaturile lui din viata de toate zilele, prilejuind o larga generalizare. Elefantul-voievod, care are cele mai bune intentii, dar care ingaduie totusi „lupilor" sa jefuiasca nepedepsiti ,,oile" lipsite de aparare, sa le jupoaie luind „un bir pentru cojoace" — este imaginea tipica a birocratului „liberal" care pozeaza fatarnic in aparator al „dreptatii" si al „legilor", dar de fapt inchide ochii in fata' jafului celui mai neobrazat. Tot asa, Ursul din fabula „Ursul la Albine", in care este descrisa figura tipica a functionarului hraparet, care jefuieste fara rusine bunul „incredintat" de popor si care, incercind sa treaca neobservat, scapa de pedeapsa meritata.
Aceasta imagine si multe altele din fabulele lui Krilov anticipeaza, prin puterea lor de tipizare, chipurile satirice ale pompadurilor scedrinieni ). Este suficient sa amintim admirabila fabula „Stiuca", in care este ridiculizata „judecarea" jefuitoarei lacome si sirete, care, la propunerea Vulpii, priceputa in chitibusariile judecatoresti, este condamnata de o adunatura de „judecatori" din aceeasi gasca de asupritori si spertari, la o pedeapsa „grea": sa fie „inecata" in iaz, pentru „a da pilda, una pentru totdeauna". Se intelege ca propunerea Vulpii n-a urmarit altceva decit sa-i dea drumul stiucii in apa pentru a jefui din nou.
Aici exagerarea satirica contribuie de minune la dezvaluirea caracterului tipic al raului social — cirdasia jefuitorilor si hotilor care se protejeaza reciproc in statul birocrat-feudal.
In traditia literaturii mondiale a genului, fabula era mai ales o alegorie morala. Stralucitul fabulist rus Krilov are marele merit de a fi transformat in satira sociala acest gen conventional-didactic, dind personajelor fabulei un caracter concret, luat din viata. Bielinski vorbea cu admiratie despre realismul personajelor din fabulele lui Krilov, in contrast cu alegorismul abstract: „O fabula, daca este o fabula buna, poetica, nu este o alegorie si nici nu trebuie sa fie. Ea trebuie insa sa fie o mica povestire, o drama, cu personaje si caractere zugravite poetic. insesi personificarile fabulei trebuie sa fie vii, poetice. Astfel, la Krilov, fiecare animal este individualizat — si maimuta'-poznasa cind face parte din cuartet, cind rostogoleste harnica buturuga sau isi incearca ochelarii pentru a invata sa citeasca; si vulpea este la Krilov intotdeauna sireata, evaziva, nerusinata si seamana mai mult cu un om decit cu vulpea „cu pufulet pe botisor" ; si ursul — intotdeauna neindeminatic, blind si cinstit, stingaci si viguros, si leul — puternic si feroce, majestuos si inspirind teama. La Krilov, conflictul dintre a-ceste creaturi provoaca intotdeauna o mica drama, unde fiecare personaj traieste prin sine si pentru sine, iar toti impreuna formeaza un singur tot. Toate acestea apar si mai caracteristice, mai tipice si mai artistice in acele fabule, unde eroii sint otcupcicul dolofan care nu mai stie ce sa faca cu banii, cizmarul sarac, dar multumit de soarta sa, bucatarul-filozof, semidoctul, care din cauza prea marii eruditii a ramas fara castraveti, mujicii-po-liticieni etc. Acestea sint comedii in toata puterea cuvintului !" )
Analiza pe care o face Bielinski principiilor artistice ale fabulelor lui Krilov si metodei sale realiste dezvaluie trasaturile fundamentale ale maiestriei lui Krilov : profundul continut dramatic si comic al fabulelor lui si arta de a intruchipa caractere in personajele fabulei.
Ironia si umorul constituie una din principalele trasaturi ale satirei-fab.ula a lui Krilov. Fabulele lui alcatuiesc un univers poetic original, vesel si comic si care reprezinta in acelasi timp oglinda lumii reale. Oglindite in pataniile animalelor din fabule, slabiciunile si viciile oamenilor devin deosebit de ridicule.
Umorul lui Krilov consta intr-o simplitate naiva si cu toate acestea plina de siretenie. Acest umor este concret, el nu provine dintr-un comic gratuit, ci din reliefarea slabiciunilor si viciilor reale omenesti, facind deseori aluzie la anumite intimplari din realitate. Astfel, in fabula „Cucul si Cocosul", Krilov ridiculizeaza caustic slugarnicia, lingusirea, laudarosenia, ingimfarea. Totodata, aceasta fabula caricaturiza doi gazetari venali si reactionari, Bul-garin si Greci, care se preamareau unul pe celalalt. Aici exemplul real, luat din viata, a constituit punctul de plecare al tipizarii.
In fabulele sale, Krilov apare ca un adevarat maestru al stilului realist. „Nici unul dintre poeti — spunea atit de frumos Gogol — nu a stiut sa dea gindirii sale atita expresivitate si nu a reusit sa se exprime atit de accesibil tuturor ca I. A. Krilov. In el, poetul si inteleptul s-au contopit intr-un singur om. La Krilov, totul este plin de culoare, incepind cu natura uneori plina de farmec, alteori infricosatoare si chiar murdara, pina la redarea celor mai mici nuante ale conversatiei care releva plastic insusirile sufletesti. Totul este spus cu atita preciziune, totul este atit de adevarat si de convingator, incit nici nu este cu putinta sa determini in ce constau caracteristicile de stil ale lui Krilov" )
Bogatia limbii lui Krilov, insusirea tuturor nuantelor din felul de a vorbi al poporului, i-au ingaduit sa atinga inalta perfectiune si naturalete, care au devenit un model de caracter popular, de claritate, bogatie si expresivitate a limbii, pentru toti scriitorii care i-au urmat, incepind cu Puskin.
Fabulele lui Krilov au marcat o noua pagina in dezvoltarea limbii ruse, legata de insusirea creatoare a intregii bogatii si complexitati a limbii vorbite de popor, pe care Krilov a contopit-o organic cu limba literara. Rolul inovator al lui Krilov in ceea ce priveste limba este departe de imitarea „graiului popular", caracteristica scriitorilor din secolul al XVIII-lea, care reproduceau artificial limba „oamenilor simpli". Limba lui Krilov este populara prin bogatia de nuante si expresivitatea intonatiilor ei. Dar Krilov nu introduce in operele sale numai cuvinte si locutiuni populare — el si-a insu,sit insusi spiritul limbii, bogatia ei de idei, secretele de creatie a limbii vorbite de popor. De aceea Krilov foloseste in fabulele sale intreaga varietate a limbii populare, stralucirea limbii vorbite.
Personajele artistice create de Krilov sint uimitor de reale, simple si veridice. Ele se remarca in acelasi timp prin puternica lor individualizare realista, obtinuta prin expresivitatea fiecarui cuvint pe care il rostesc. Cind un personaj al lui Krilov spune, laudind ciorba de peste: „De grasa ce-i, e ca de chihlimbar", — plasticitatea limbii este evidenta. Toate descrierile lui Krilov sint pline de culoare, pitoresti. Iata, de pilda, fabula „Musca si drumetii", in care descrierea felului de a calatori al unei familii mosieresti din provincie constituie un tablou tipic de moravuri.
Servitorii, indrugind vrute si nevrute, se tirasc cu pasi masurati in urma radvanului :
in urma drostii, servitorii toti birfesc,
Iar guvernorul si cocoana susotesc,
Pe cind boieru-uitindu-si treaba si chemarea
Pleca-n padure, la ciuperci, cu servitoarea. '")
Astfel, prin trasaturi concise dar vii, sint schita'.e viata familiei de mosieri si relatiile dintre membrii ei. Tot atit de tipice sint si amanuntele exterioare pe care Krilov le da in treacat, ca de pilda rad-vanul de moda veche, tras de cai slabanogi.
Figurile de stil din fabulele lui Krilov sint exceptional de simple si concrete, iar comparatiile — neasteptate si inedite. Astfel, de pilda, Krilov compara musca, care „alearga printre oameni" cu un „otcupeic la iarmaroc". P'oarte expresiva este si figura furnicii „neinfricate", care „sa-L infrunte pe paianjen a-ndraznit", figura, pe care o admira atit de mult Puskin pentru indrazneala ei artistica.
Fabulele lui Krilov dovedesc ca spiritul inovator cu adevarat poetic al stilului si al formei se imbina organic cu continutul ideologic al operei.
Versificatia fabulelor lui Krilov se remarca prin supletea, expresivitatea, libertatea si varietatea lor de accent si de masura, care au contribuit in mare masura la dezvoltarea poeziei ruse. Nu degeaba versificatia piesei lui Griboedov „Prea multa minte strica" a fost influentata in mare masura de fabulele lui Krilov. Bielinski a aratat ca, fara Krilov, „versul lui Griboedov nu ar fi fost atit de liber si firesc, — original".
Krilov nu-si imparte aproape niciodata fabulele in strofe. Versul sau se organizeaza dupa ideea pe care o cuprinde, dupa evolutia subiectului si felul de a vorbi al personajelor. Krilov apropie foarte mult versul, schema lui metrica, de vorbirea curenta, vie.
Prin limba sa poetica, Krilov apare nu numai ca un remarcabil inovator, ci si ca un mare si autentic artist al poporului. in fabulele sale, el rie-a lasat un izvor nesecat de grai rus viu si puternic, precis si intelept, pornit din insesi adincurile limbii poporului.
Este suficient sa comparam limba fabulelor lui Krilov cu stilul iabulistilor din secolul al XVlII-lea. Cit de departe a mers Krilov in comparatie cu predecesorii sai, deschizind calea poetilor, scriitorilor din secolul al XlX-lea 1
in fabulele lui Krilov a inceput sa rasune glasul vietii reale, glasurile tuturor paturilor si categoriilor sociale, fiecare cu trasaturile si culorile, intonatiile si particularitatile lexice specifice. In fabulele sale se perinda prin fata noastra oameni rusi de cele mai diferite profesii si stari sociale — tarani, nobili-mosieri, functionari, birjari, negustori, pastori, mic-burghezi — si fiecare din ei vorbeste potrivit particularitatilor mediului, sau, ale starii sociale si profesiei sale, iar toti la un loc reprezinta neasemuita bogatie si varietate a limbii ruse: „Se pare ca eroul principal al fabulelor lui Krilov a devenit insasi limba rusa" — spune academicianul V. V. Vinogradov intr-o izbutita caracterizare a limbii folosite de fabulist.
in fabulele sale, Krilov a redat cu vioiciune si forta neobisnuite intreaga bogatie, tot pitorescul si exceptionala expresivitate a limbii ruse. El a ajuns la o minunata simplitate, claritate si plasticitate totodata, zugravind cu realism fiecare personaj; el a ajuns la acea naturalete a limbii, care a intrat in patrimoniul literaturii ruse. „Despre naturaletea, simplitatea, usurinta si cursivitatea limbii folosite de el nici nu e necesar sa mai vorbim" ) — scria Bielinski cu privire la limba fabulelor lui Krilov.
Sa luam de pilda fabula „Fiertura lui Demian". Ce usurinta, ce vioiciune si cit pitoresc atinge aici limba folosita de Krilov, acest vrajitor al limbii ruse! Parca versul insusi se contopeste cu vorbirea curenta, vie — atit de naturale, atit de bogate sint intonatiile ei, atit de expresive si precise sint nuantele sensurilor. ,iVecine draga, haide, mai pofteste,
Mai ia o strachina de peste." ,jti multumesc din suflet, slnt satul".
„Si totusi, n-ai mincat destul.
Mai ia o data, daca ma iubesti.
Cu ciorba asta nu mai te-ntilnesti". ,,Da' n-am mincat trei strachini pline ?"
„Mai tii si socoteala, mai, vecine ? ,,la si maninc-o sanatos pe toata" ) In aceasta fabula Krilov foloseste din plin locutiunile vorbirii curente, vii, care capata sub pana lui o expresivitate uimitoare. Diminutivele dau cuvintelor o nuanta de alintare: „soseduska" (vecina-sule — n. t.), „tarelocika" (farfurioara — n. t.), „usita" (ciorbita — n. t.) — arata toata puterea de persuasiune si caracterul insinuant al insistentelor rugaminti ale lui Demian. Iar astfel de expresii figurate din vorbirea curenta ca „sit po gorlo" („satul pina in git" — n. t.), „vito za scioti" („mai tii si socoteala" — n. t.), „es do-dna" („maninca pina la fund" — n. t.) s.a. ) redau plasticitatea si bogatia limbii ruse; ele sint imprumutate din tezaurul limbii vorbite de popor. La Krilov nu se poate totusi vorbi de o pasiune pentru termenii dialectali, pentru jargon. Limba sa este curata, cristalina — ea este limba intregului popor, construita pe baza legilor lingvistice care si-au pastrat intreaga viabilitate pina in zilele noastre.
„Prin limba fabulelor sale, Krilov a deschis noi drumuri de sinteza a traditiei literare-carturaresti cu vorbirea rusa curenta, vie, creind imagini artistice de un profund realism, sintetizind si pregatind calea lui Puskin spre arta populara" ) — scrie academicianul V. V. Vinogradov.
Krilov a nimicit barierele dintre limba scrisa, incorsetata de regulile poeticii clasice, si limba vie a intregului popor. Limba fabulelor lui Krilov este limba rusa in toata bogatia si frumusetea ei.
Viabilitatea nepieritoare a fabulelor lui Krilov a fost confirmata si de V. i. Lenin, care nu rareori a folosit tipurile vii din fabulele lui Krilov, expresiile fabulistului. Astfel, de pilda, demascind actiunile calomnioase ale narodnicilor impotriva marxismului si in special ale „teoreticianului" lor Mi-hailovski, V. I. Lenin a scris: „...sintem pur si simplu in imposibilitate de a raspunde unui latrat. Nu ne ramine decit sa-i spunem ridicind din umeri:
„O fi puternic catelusul, daca-i da mina sa latre la elefant!")
Numele lui Krilov figureaza in rindul acelor scriitori rusi pe care poporul i-a indragit cel mai mult. Fabulele sale sint tot atit de dragi si omului care dispune de o bogata experienta a vietii, si elevului care cunoaste pentru prima data comorile literaturii, in fabulele „bunicului Krilov" este strinsa o comoara de intelepciune populara, ele redau in chip atit de poetic si de pitoresc conceptiile poporului asupra vietii, ele ascund o atit de colorata si de inepuizabila bogatie a limbii ruse, ineit nu imba-trinesc niciodata si ramin neclintite in maretul tezaur al cu