n6s3sn
Paradoxal, secolul XX, cel mai avansat al mileniului doi, este si secolul terorismului. Terorismul exista de cand lumea. Cuvantul care il desemneaza s-a nascut in urma cu peste 200 ani, in suplimentul pentru anul 1798 al Dictionarului Academiei Franceze. Una dintre cele mai timpurii forme de manifestare a terorismului inregistrata de istorie o constituie secta religioasa a sicarilor, ce a activat in Palestina, in secolul I e.n.
Walter Laqueur, istoric si comentator de politica externa american, spunea intr-o carte consacrata acestui fenomen ca intre 1936 si 1981 s-au dat peste 109 definitii terorismului, dar nici una dintre ele nu este suficient de cuprinzatoare. Britanicii - printre primii care au reactionat fata de recrudescenta fenomenului terorist in a doua jumatate a acestui secol - il defineau astfel intr-o lege din 1974: "folosirea violentei in scopuri politice, incluzand orice recurgere la violenta in scopul de a plasa publicul sau orice sectiune a publicului intr-o stare de teama". Evident, nici aceasta definitie nu este suficient de riguroasa, caci demonstratiile de strada violente, de exemplu, nu pot fi considerate acte de terorism.
In secolul XX - in buna masura si datorita mass-media, - terorismul a capatat o amploare deosebita. La 29 iulie 1900 regele Italiei, Umberto I, a fost asasinat la Monza de Gaetano Bresci, care s-a sinucis in inchisoare un an mai tarziu. La 6 septembrie 1901, la Detroit, Lean Czolgosz il ranea mortal pe cel de-al 25-lea presedinte al S.U.A., William McKinley, iar la 10 iunie 1903, organizatia terorista "Mana neagra" il asasina pe regele Serbiei, Alexandru Obrenovici.
Un gest mai degraba individual
Consecintele internationale ale acestor prime atentate ale secolului au fost practic nule. In schimb, uciderea la Sarajevo a arhiducelui Franz Ferdinand de Austria (28 iulie 1914) avea sa declanseze primul razboi mondial.

Nascut din vartejul existentei sociale si politice a unor indivizi, terorismul a ramas pana astazi un act mai degraba individual sau ce tine de un grup foarte restrans. Violenta politica a determinat reactia dura a autoritatilor constituite, indiferent de locul unde aparea si se manifesta terorismul. Lansat la periferia lumii dezvoltate a secolului XIX si inceputul secolului XX (practic in Rusia si S.U.A.), terorismul a avansat tot mai mult spre inima Europei in secolul XX, cand cele mai lovite tari au fost si sunt Marea Britanie, Spania, Italia, Franta, Germania.
In toate aceste tari autoritatile sunt bine constituite, exercitiul democratic avansat, respingerea fenomenului terorist generala. Si totusi...
2 august 1980, o zi de sambata. Viata orasului Bologna era animata, desi temperatura aerului atingea 35 de grade C. La ora 22.25 o bomba instalata in incinta garii centrale a explodat, provocand moartea a 80 de oameni si ranirea altor 200. Zidurile si grinzile plafonului au fost distruse. Considerat cel mai mare atentat din istorie, cel de la Bologna a fost comis de "Celulele armate revolutionare", o grupare neo-fascista ce avea relatii cu banda Baader-Meinhoff.
Aceasta din urma se facuse cunoscuta in 1967, in timpul unei manifestatii a studentilor germani, cand politia ucisese pe unul dintre protagonisti. Sub conducerea lui Andreas Baader si Gudrun Ensslin, s-a decis atunci trecerea la lupta armata.
La 2 aprilie 1968 s-au produs doua incendii in magaziile Schneider und Kaufhof. Printr-un telefon la agentia DPA, membrii gruparii au informat ca este vorba despre o actiune politica. Delictul minor a fost transformat in proces politic si inculpatii - prinsi a doua zi dupa atentat si deveniti eroi - au fost condamnati doar la trei ani de detentie.
In 1970 a intrat in scena si Ulrike Meinhoff, redactor-sef al unei reviste de pornografie politica. Actiunile grupului Baader-Meinhoff apartineau terorismului difuz, menit mai degraba sa creeze panica, decat sa loveasca direct in reprezentantii statului. Andreas Baader, arestat in 1970, in timp ce prelua niste lazi cu arme, a fost vizitat la inchisoarea Tegel in mai 1970 de Ulrike Meinhoff, care l-a ajutat sa evadeze.
Banda Baader-Meinhoff a organizat apoi atentate cu bombe, atacuri la banci si furturi de masini. Politia germana a reusit sa-i aresteze pe Baader si pe prietena sa, Ensslin, in 1972. Ulrike Meinhoff, arestata si ea cativa ani mai tarziu, s-a spanzurat in inchisoare (1976). Ulterior, s-au sinucis si Gudrun Ensslin si Andreas Baader (1977).
Roma. Intr-o zi de miercuri, 13 mai 1981, in piata San Piedro 30 000-40 000 de credinciosi din toata lumea asteapta aparitia Papei Ioan Paul II, al 264-lea vicar al lui Dumnezeu pe pamant.
Dintr-o limuzina alba primul papa polonez din istorie da generos binecuvantarea. In acea zi Sanctitatea Sa a interzis tragatorilor de elita din brigada antitero a generalului Della Chiesa sa se urce pe colonada lui Bernini. La ora 17.15 masina Papei se opreste pentru o binecuvantare mai ampla. Doua minute mai tarziu, rasuna patru impuscaturi. Tanarul atentator se numea Mehmet Ali Agca, era turc si avea 23 de ani. Membru al gruparii teroriste "Lupii cenusii", s-a stabilit la un moment dat in Germania, unde a avut o iubita, Cristina Klein, colaboratoare a grupului Baader-Meinhoff. Pentru atentatul impotriva Papei, Ali Agca a fost condamnat la inchisoare pe viata.
S-a vorbit foarte mult in presa internationala, fara a se putea proba in mod convingator, despre o implicare a serviciilor secrete bulgare, evident la cererea KGB-ului, in atentatul comis contra Papei.
Atacurile vor continua
Intr-o incercare de clasificare a actelor teroriste, putem identifica un terorism intern si unul international. Primul este, la randul lui, terorism de stat (regim de teroare), terorism de stanga sau de dreapta (deci motivat ideologic), nationalist sau separatist (motivat de idealuri nationale). Scopurile lor sunt total opuse: cel dintai are ca scop intarirea statului, cel de-al doilea distrugerea lui.
Terorismul international este de mai multe tipuri, de la terorismul sponsorizat de diferite state contra altora pana la colaborarea intre diferite grupari teroriste, din colturi indepartate ale lumii.
La mijlocul anilor ‘60 politologii americani considerau ca terorismul este practicat pe scara larga in Asia de Sud si Sud-Est, in Filipine, Cambodgia, Malaysia, Vietnam, Laos, Thailanda. Se considera ca gruparile teroriste vehiculau ideologii comuniste sau de sorginte comunista.
America latina, unde guerilele revolutionare, rurale sau urbane, se manifesta violent inca din anii ‘60, este considerata in continuare un gigant adormit in materie de terorism. Si totusi, aici s-au consumat sangeroasele batalii ale cartelurilor columbiene: la Bogota, Cali si Medellin. Tot in Columbia, la Medellin, rebelii din Fortele Armate Revolutionare au detonat o bomba in timpul unui concert rock (iunie 1995). Au murit 28 de oameni si au fost raniti 200. In Peru gruparile teroriste maoiste "Calea luminoasa" (Sendero Luminoso) au organizat sute de atentate cu bombe.
Orasele braziliene Sao Paulo si Rio de Janeiro au cele mai mari rate ale criminalitatii din lume: 10 000 si, respectiv, 14 000 de victime anual. De curand, Ambasada Japoniei in Peru a fost tinta unui atac terorist. Dupa negocieri care au durat mai multe zile, fortele antiteroriste au intervenit in forta, printr-un tunel sapat pana sub sediul ambasadei, eliberandu-i pe ostatici.
La 1 mai 1998, Departamentul de Stat al S.U.A. a dat publicitatii raportul anual privind terorismul ca problema globala. El constata ca in 1997 33% dintre actiunile teroriste comise pe glob au avut loc in Columbia. Dar din 304 acte de terorism international, 33% au tintit Statele Unite, unde au pierit 221 de oameni (fata de 314 in 1996).
Intre Nairobi - capitala Kenyei - si Dar Es Salaam - capitala Tanzaniei - sunt 1 000 km. In ziua de 7 august 1998, la ora 10.30 fix, ambasadele americane din cele doua orase au fost grav avariate de atentate cu bombe. La Nairobi un imobil a zburat pur si simplu in aer, iar alte doua au fost practic distruse. Þinta atentatelor - interesele Statelor Unite. Victime au fost in primul rand kenyeni si tanzanieni nevinovati. Din 260 de morti, doar 12 erau americani. Numarul ranitilor a depasit 5 000.
America a trimis in cele doua capitale africane o adevarata armata de salvatori, legisti si agenti FBI si a declarat, a cata oara, razboi pe viata si pe moarte teroristilor. In ajutorul echipelor locale au venit specialisti israelieni si francezi. Lovitura a fost dura, cu atat mai mult cu cat era prima pe care Statele Unite o primeau in Africa, un continent de curand redescoperit de presedintele Bill Clinton, se pare insa, ignorat in continuare de serviciile secrete si de securitate americane.
Zile intregi, echipele de salvare au cautat supravietuitori. Au fost si minuni, dar incomparabil mai multe cadavre. Si-a asumat atentatele o organizatie pana atunci necunoscuta: "Armata de eliberare a locurilor sfinte musulmane". Ea sustine ca atacurile vor continua, cu scopul de a obtine plecarea americanilor din tarile musulmane. In comunicat au aparut doua nume: cel al seicului Omar Abdel Rahmane, liderul spiritual al integristilor egipteni, aflat in inchisoare in Statele Unite, si cel al unui alt seic, Ossama bin Laden. La auzul acestui nume, serviciile secrete americane au tresarit. Mossadul a confirmat. Bin Laden, aflat demult in vizorul lor, este atat creierul cat si finantatorul acestor doua atentate.
Nu cu mult timp in urma, in Pakistan, la o reuniune a Frontului islamic international - o coalitie alcatuita din opt grupari fundamentaliste inarmate - Bin Laden a lansat un mesaj fara echivoc Marelui Satan: "Vom lovi peste tot in lume interesele americane, pentru a forta Statele Unite sa se retraga din Golf si sa ridice embargoul impotriva Irakului. Vom lovi fara mila, civili si militari".
Ossama bin Laden are 41 de ani si este apatrid, dupa ce i-a fost retrasa, in urma cu patru ani, nationalitatea saudita. Foarte religios si putred de bogat, el a devenit dupa 1979, anul invaziei sovietice in Afganistan, unul dintre organizatorii armatei de voluntari arabi. Astazi, el uita sprijinul pe care Statele Unite si tara sa, Arabia Saudita, l-au acordat mujahedinilor in acest razboi. Serviciile secrete americane cred ca el a incurajat si finantat o serie de atentate: in 1993 in Somalia, cand si-au pierdut viata zece soldati americani, in 1995 impotriva unei baze militare din Riad, cand au murit sapte persoane, in 1996 la Dahran, cand au fost ucisi 19 militari americani. Se pare ca bin Laden nu este strain nici de tragedia de la World Trade Center si ca ar fi planificat asasinarea presedintelui Clinton si a Papei Ioan Paul II.
GAL in proces
Terorismul cu justificare nationala afecteaza trei tari vest-europene: Marea Britanie, Spania si Franta.
Armata Republicana Irlandeza (IRA), exponenta a luptei pentru eliberarea Ulsterului, are o veche traditie a rezistentei. Dar in 1916 armata britanica a decimat, in plina strada, la Dublin, rezistenta fatisa irlandeza, care era condusa de Sinn Fein, partid fondat in 1905. In cateva zile au fost ucisi 52 independisti, 100 de soldati englezi si 450 de cetateni nevinovati. IRA s-a organizat atunci ca o veritabila armata. Organizatia i-a hartuit pe britanici pana in 1921, cand Irlanda de Sud a primit autonomia. In Ulster, in schimb, IRA a continuat in tot acest secol lupta contra ocupatiei britanice, folosind mai ales terorismul.
Utilizand ca elemente ideologice catolicismul si celtismul irlandezilor, IRA a desfasurat actiuni metodice de subversiune, atentatele fiind intotdeauna indreptate spre fortele de ocupatie.
In acest razboi surd, 1960 a fost marcat de o confruntare populara in Belfast, unde protestantii au luat cu asalt cartierele catolice. Cand, in 1971, IRA a ucis un soldat britanic sub forma de represalii, Londra a trecut la masuri speciale si la o veritabila ocupare militara a provinciei. Atentatele au continuat, cele mai sangeroase fiind in 1972. Abia anii 1997-1998 au adus o destindere in Ulster, unde autoritatile de la Londra si Dublin au cooperat in vederea cauterizarii acestei plagi ce dateaza de aproape 1 000 de ani. Acum, in preajma anului 2000, in Ulster s-a instalat - prin vointa politica a Londrei, Dublinului si Belfastului - un guvern provincial autonom.
Organizatia separatista basca ETA (Euskadi Ta Askatesunosno sau "Patria basca si libertatea") si-a edificat puterea pe sentimentul nationalist basc, care are indepartate origini si traditii medievale. Þara Bascilor, care se sprijina pe Golful Biscaya si pe lantul Pirineilor, are intre provincii Navarra, unul dintre primele regate crestine din Spania. De asemenea, se pare ca faimoasa infrangere a lui Carol cel Mare, cantata in epopeea lui Roland, a fost produsa de acesti basci.
ETA a fost mai intai o fractiune a Partidului Nationalist Basc, dar a devenit in anii ‘60 o miscare clandestina separata, organizata intr-o structura militara.
Spiritul autonomist basc a fost combatut de autoritarul guvern al lui Franco, astfel ca prima actiune sangeroasa a ETA s-a produs in 1968, cand a fost asasinat Manzanos, un comandant de politie. In acelasi an o bomba a ucis cinci membri ai garzii civile. Climatul terorist a fost accentuat dupa ce 16 nationalisti basci au fost condamnati intr-un proces tinut la Burgos (1970).
In 1973, amiralul Carerro Blanco a fost numit de Franco drept succesor al sau in fruntea guvernului. ETA a pregatit cu minutie un atentat care avea sa-i aduca, la 20 decembrie 1973, cel mai spectaculos succes. Mai multe mine comandate de la distanta au saltat in aer si proiectat intr-un palat din apropiere, automobilul lui Carerro Blanco. La moartea lui Franco, in 1975, peste 500 de militanti ai ETA se aflau in inchisorile spaniole.
In primii doi ani de guvernare postfranchista, autoritatile au incercat un dialog cu ETA. O amnistie generala acordata in 1977 de guvernul socialist n-a folosit la nimic. In discursul lor monocord teroristii continuau sa vorbeasca de independenta, socialism si ilegitimitatea guvernului de la Madrid. O hecatomba de cadavre (19 in 1979 si 30 in 1980) a servit ca pretext pentru tentativa de lovitura de stat din 25 februarie 1981.
In 1983 s-a nascut GAL (Grupurile antiteroriste de eliberare), formate din fosti politisti. Acestea au recurs tot la atentate impotriva capilor ETA. Primul proces impotriva GAL a avut loc abia anul trecut la Madrid. Dincolo de discursurile despre etica, razboiul murdar al terorismului continua in Spania. El are radacinile in istorie, dar, pentru perpetuare, responsabilitatea revine in intregime clasei politice.
A treia miscare teroristo-nationalista este in Corsica, insula unde s-a nascut Napoleon. Paradoxul acestei realitati franceze este ca fenomenul terorist corsican este de lunga durata, desi marginal. Corsica este o insula departe de o patrie care nu-i este mama, iar corsicanii au o limba si o cultura locala originale.
Tulburand jocul politic
Actiunile teroriste au inceput in anii ‘70. In 1981, cu zece zile inaintea alegerilor, o bomba a ucis un turist la aeroportul Ajaccio. Alti doi turisti au cazut in 1986. Extremismul corsican este mult mai putin prezent decat cele din Ulster sau Þara Bascilor. Chiar Frontul de Eliberare al Corsicii, ca miscare autonomista, pare a se epuiza intr-o serie de atacuri repetate, care nu sunt de natura sa alerteze baza consensului care uneste populatia insulei in acceptarea realitatii. Corsica este un departament francez care a dat Frantei si singura ei dinastie imperiala.
Costurile economice ale terorismului sunt foarte ridicate. Doar Washingtonul cheltuie 5 miliarde dolari pe an pentru a lupta contra acestui flagel, atat in interiorul Statelor Unite, cat si in alte regiuni ale lumii. Pretul este probabil dublat de costurile personale pentru protectie ale oamenilor de afaceri si firmelor americane.
Terorismul loveste serios in bazele economice ale unor state: Egipt, Israel, Turcia sau Cipru, tari cu venituri mari din turism, care, in anumite perioade, sunt practic scoase din circuitul acestei industrii.
In ultimii ani, numarul actelor de terorism international s-a redus de la cifra de varf de 665, in 1987, la 300-400, recent.
Considerat pe vremuri ca obiectiv strategic al securitatii externe a statelor, terorismul este astazi o posibila problema de securitate. Pe plan international, el a fost resimtit de opinia publica mondiala din ce in ce mai mult spre sfarsitul acestui secol, adica pe masura ce presa, radioul si televiziunea au distribuit rapid si pe scara larga informatii despre actele de terorism.
Se poate spune ca terorismul este un factor perturbator al relatiilor interstatale si interetnice si un parazit al sistemului international.
In timp, puterea acestui flagel s-a accentuat, din cauza atat a alunecarii lui din interiorul statelor spre spatii interstatale internationale, cat si a legaturilor unor grupari teroriste nationale si nationaliste cu terorismul pornit din Orientul Apropiat, de la bun inceput fara frontiere.
Este firesc in acest context ca brutalitatea actului terorist si imprevizibilitatea lui sa tulbure regulile jocului traditional al politicii. De aici necesitatea, pentru orice sistem democratic, de a replica in regim de urgenta oricaror tentative de terorism.