Rolul social pe care il avea scrierea a fost intuit de timpuriu, inca de pe vremea cand, in China, Tai -; Lun, cu puterea lui de inventie, propunea ca hartia sa fie produsa din scoarta copacilor, din canepa si din plasele pescarilor, pentru ca pretul ei sa fie mult diminuat astfel. Pentru oamenii Antichitatii a scrie insemna a fi puternic. Tocmai de aceea dusmanii care doreau sa distruga civilizatia unei comunitati, pe care o atacau cu gand de cucerire, se orientau cel mai adesea spre bunurile culturale realizate, care sunt mult mai greu de reconstituit decat locuintele in sine, care, asadar, formeaza bogatia materiala a obstii respective.Ilustratia o putem face cu o cultura care geografic este indepartata de noi, dar comunicarea noastra cu comunitatea respectiva a fost in istorie destul de frecventa atat in trecut cat si inb prezent. Desi au avut o cultura avansata pentru acea epoca in care Apusul Europei era inca bantuit de barbari, armenii nu si-au dobandit prestigiul meritat intre popoarele lumii, ei fiind dezavantajati, desigur, si de pozitia lor geografica. Aflati in calea atator navalitori, armenii si-au pastrat cu greu patrimoniul cultural. In muzeul marii biblioteci nationale din Erevan se gaseste o carte religioasa, legata in piele de vitel, care cantarea 36 kg si a carei poveste ne apare ca reprezentativa pentru destinul culturii multor popoare care au infruntat cu greu vicisitudinile istoriei. Se stie ca amenintati de navalitori, armenii si-au propus sa salveze cartile bibliotecii, aceasta zestre spirituala care reflecta identitatea nationala a poporului lor. Cine ar fi putut sa transporte in spate o carte de t8z21zr
36 kg in acel moment de panica, in care nimeni nu era sigur nici pe propria viata ? S-a decis ca taiata in doua, cartea sa fie purtata de doua femei, fiecare dintre ele urmand sa ingroape in pamant jumatatea luata, ca dupa trecerea primejdiei cele 2 jumatati sa fie readunate. O asemenea intentie n-a putut fi materializata, intrucat nici pana in prezent n-a mai fost descoperita una dintre cele 2 parti, astfel ca in muzeu se pastreaza doar jumatatea salvata a cartii.

Consevarea vechilor forme de scriere a depins in primul rand de rezistenta suportului lor material, atat de diferit de la piatra cea dura, ceramica, tablitele de lemn, cochiliile sau osul si pana la sensibilul papirus.Un al doilea factor favorizant a fost mediul in care documentele respective s-au pastrat, departe de umezeala, intemperii naturale ori distrugeri de tot felul.

De multe ori, tornadele istoriei au afectat fiinta insasi a unui popor si civilizatii infloritoare au fost spulberate de incendierile cotropitoare, care au sters de pe fata pamantului ultimele documente in stare sa ilustreze vechi forme ale scrisului, despre care se stie ca au existat, dar este imposibil in prezent ca ele sa fie reconstituite. Manifestat in forme diverse: sintetice, analitice, ideografice, cuneiforme, hieroglifice sau fonetice, scrisul, trebuie inteles ca un fenomen istoric si interpretat in conexiune directa cu progresul civilizatiei umane, pe care il reflecta. Atunci cand despre conchistadorii spanioli s-a afirmat ca nu “au descoperit, ci dimpotriva au distrus" civilizatia americana precolumbiana, referirea se facea nemijlocit la vandalismul cu care ei au distrus documentele scrise, pe care le detineau acei bastinasi socotiti de europeni ca "salbatici superstitiosi”. Desi in perimetrul cuprins intre platoul Anahuae si peninsula Yucatan exista nenumarate monumente arhitectonice si vestigii ale stravechii civilizatii mexicane, ele nu sunt suficiente, in lipsa documentelor scrise, spre a identifica o cultura, spre a configura existenta unui popor. Din cultura Maya s- au pastrat pana in vremurile noastre 3 codexuri, insuficient ca sa definim azi particularitatile literaturii mayase, atat de reprezentativa pentru locuitorii Mayapanului (Tara Maya). Azi nu se stia din ce material suport al scrisului si din ce hartie erau confectionate acele “multe carti” pe care mexicanii "le tineau in maini" in timpul sosirii conchistadorilor (Pedro Martir de Angleria - 1459-1526 - dezvaluia epistolar impresii despre viata mexicana, mentionandu-le). Se mai stie ca din multimea cartilor ce apartinusera bibliotecilor din capitala lui Montezuma (Printul Navalnic) Hernan Cortes (1485 - 1547) in raportul sau Relaciones, aparut la Sevilla, anunta ca 2 exemplare de mare valoare le-a oferit in 1519 regelui Carol al V-lea (1516
- 1558) din Siglo d’oro al Renasterii spaniole. Este un gest semnificativ pentru epoca ce incuraja inflorirea literaturii scrise.
Prigoana trimisilor papei impotriva manuscriselor pagane a luat dimensiunea fanatismului: in vremea papei Alexandru al VI-lea Borgia (1492 - 1503) episcopul Diego de Lauda in Relation des choses de Yucatan se referea la vechile carti mayase:
“Acesti oameni utilizau anumite semne de scriere cu care notau in carti vechile lor traditii si intelepciunea lor”; cu ”aceste semne, completate cu figuri, precum si cu anumite simboluri asezate langa figuri, ei puteau sa - si scrie textele si sa-i invete si pe altii cum sa le citeasca. Noi am descoperit un mare numar de carti scrise cu aceste caractere; dat fiind ca ele nu contineau nimic care sa nu fie superstitie sau minciuni diavolesti, noi le-am ars pe toate; acest lucru i-a miscat pe ei foarte mult si le-a produs o mare durere” . Asa au ars bibliotecile aztece, ca biblioteca regala din Texcoco, cu arhiva lor nationala, cu zeci de mii de manuscrise facute piramida de hartie si incendiate.
Multi considera ca incendiatorul Juan de Zumarraga, care in piata din Tlatelolco, resedinta sa episcopala, a starpit prin incendierea cartilor urmele civilizatiei toltecilor, isi va fi inscris numele alaturi de califul Omar (634 - 644) de la Alexandria intre fanatizatii istoriei. Exista cercetatori care au adus argumente ce disculpa convingator pe episcop.In perioada cuceririi spaniole, un calugar franciscan Fray Bernardino de Sahagun, avand preocupari de cronicar a inregistrat in scris textul rugaciunii pe care soldatii azteci o rosteau inainte de a se avanta in batalie. Ea incepea astfel:” Zeii aleg acum pe cel care va trebui invins, pe cel care trebuie sa ucida, pe cei care trebuie ucisi, pe cei ai caror sange va fi baut si carnea le va fi mancata…O, stapan al nostru, ingaduie acestor nobili care mor in valtoarea bataliei sa fie primiti de soare si de pamant, care sunt parintii nostri, ai tuturor.”1
Astfel, dintr-o intreaga civilizatie infloritoare s-au mai pastrat pana azi prea putine documente scrise in limba azteca. Intre europenii ajunsi pe pamantul Noii

Spanii, Bartolomeo de Las Casas pretuia in lucrarile sale Destruccion de las Indias si in Historia general de las Indias rafinamentul intelectual al indienilor si cultura lor vasta, ca sa precizeze apoi: “Acesti cronicari stiau socoteala zilelor, lunilor si anului si desi nu scriau la fel ca noi, aveau figurile si semnele lor cu care puteau exprima tot ceea ce doreau sa exprime; cu aceste figuri, ei isi scriau cartile lor voluminoase si inca cu atata finete si subtilitate artistica, incat trebuie sa recunoastem ca noi, cu literele si cu cartile noastre de-abia cu putin ii intrecem”.
Vandalismul unor asemenea distrugeri nu a fost o practica localizata doar in innegurate secole medievale, ci revine cu aceeasi furie in plin secol XX ca o riposta la ideologia unei comunitati care va fi dominata prin schimbarea sistemului politic. Cunoastem repercusiunile dramatice ale instalarii regimului fascist in Germania mijlocului de veac XX cand nationalistii incendiau in piete publice cartile asezate pe liste negre ale adversarilor ideologici. Tot astfel au procedat comunistii care instalandu-se in sud -; estul Europei au supus popoarele tarilor respective amputarii spirituale si torturii morale prin masuri dintre cele mai inversunate ca: interzicerea lecturii cartilor intemeiate pe baza filozofiei idealiste, privarea de libertate a intelectualilor, prigonirea lor sociala, demiterea din vechi functii. In biblioteci s-au constituit fonduri de carte interzisa, care timp de aproape o jumatate de secol au fost inaccesibile publicului larg. Ca un semn de recuperare morala astazi se poate medita asupra dramatismului istoriei contemporane contempland in inima orasului Berlin, un moment inedit conceput sub forma unei incaperi subterane, in pavajul pietei din fata Bibliotecii Centrale de Stat exact pe locul unde nazistii arsesera mii de carti pretioase. Volumul rafturilor goale corespunde acelei cantitati a cartilor inexistente din cauza unei isterice manifestari naziste. Imaginea este cutremuratoare, impresionand la fel ca filmul care ruleaza permanent in Muzeul de istorie al aceleiasi capitale germane, evocand zilele razboiului cu toate ororile lui. Una dintre cele mai nocive forme de vandalism era distrugerea zestrei spirituale a omenirii.