V. G. Korolenko ocupa un loc insemnat in rindu-rile scriitorilor rusi din ultimul patrar al secolului al XlX-lea. Ca si Cehov si contemporanul sau mai in virsta, G. Uspenski, Korolenko a acordat o mare a-tentie, in opera sa, vietii .paturilor democratice ale societatii. Povestirile, nuvelele si schitele lui zugravesc in chip realist viata poporului in perioada dezvoltarii rapide a capitalismului la sfirsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru, dezvaluind numeroase aspecte ale realitatii pe care literatura le ignorase pina atunci. Relevind marea insemnatate sociala si artistica a operei lui Korolenko, M. Gorki scria : „Mie, personal, acest mare si talentat scriitor mi-a spus despre poporul rus o seama de lucruri pe care nimeni pina la el nu s-a priceput sa le spuna".) Nuvelele si povestirile lui Korolenko, care au devenit foarte cunoscute — ca „Visul lui Makar", „Sokolinet", „At-Davan", „Muzicantul orb", „In tovarasie rea", „Padurea fosneste", „La icoana", „Riul jucaus", „Fara grai", „O clipa", „Nu e inspaimintator", „Istoria unui contemporan al meu", „Schitele din Pavlovo", ca si numeroase alte lucrari ale lui care au reflectat viata paturilor largi ale poporului, pot fi puse alaturi de cele mai valoroase opere ale literaturii ruse democratice. z9u7ux
Opera lui V. G. Korolenko este valoroasa prin bogatia variata a continutului, prin nobletea conceptiei si prin desavirsirea formei artistice. inca in 1879 scriitorul a ales drept motto pentru prima povestire pe care a publicat o — „Episoade din viata unui cercetator" — versurile lui Nekrasov :
Prin lumea asta-ntreaga Un suflet liber, sa-si aleaga Doar doua drumuri are.

Pulerea-ti mindra cintareste Vointa-ti dirza, socoteste Pe care-l alegi oare ? )
Raspunzind parca chemarii revolutionare a poetului, Korolenko insusi a pasit pe calea pe care M. Gorki a numit-o „drumul anevoios al eroilor".
Vladimir GaLaktionavici Korolenko s-a nascut la 27 iulie (15 iulie stil vechi) 1853, in orasul Jitomir din Ucraina. Tatal scriitorului descindea dimtr-o veche familie de cazaci zaporojeni si era judecator. Copilaria si adolescenta scriitorului s-au desfasurat in perioada dintre 1850 -sl 1870, ani de avint al miscarii sociale din Rusia. Korolenko a asistat la rascoalele taranesti din ajunul "reformei" din 1861 si sub ochii Iui s-au desfasurat evenimentele singeroase ale rascoalei poloneze din 1863.
In copilarie, Korolenko visa sa devina un erou, jertfindu-se pentru poporul sau. „Micul romantic", cum isi spunea el insusi, a dat ajutor unui copil iobag care fugise de pe mosia unui pan ) samavolnic, ascunzindu-L intr-o veche magazie; el a fost puternic zguduit de soarta unui tinar taran sarac, „Fomka din Sandomir", eroul primei carti pe care a citit-o. Impresiile din copilarie s-au reflectat multilateral in creatia lui Korolenko: este de ajuns sa amintim chipul lui Iohim din „Muzicantul orb", coloritul viu, legendar, din „lom Kipur", sau descrierea vietii satului ucrainean din „Istoria unui contemporan al meu". La timpul sau, Roza Luxemburg remarcase ca „Leaganul" lui Korolenko „se afla in flmediata apropiere de tara fermecata a lui Gogol".
Korolenko a invatat la liceul din Jitomir, iar mai tirziu, dupa ce tatal sau a fost mutat in oraselul Rovno, si-a continuat studiile la liceul de acolo. Pe atunci, dupa propria marturie a lui Korolenko, in scoli exista „un regim crud si mohorit". Elevii erau supusi la pedepse corporale. In aceasta privinta liceul din Ji-tomir statea in frunte, bucurindu-se de o faima sui generis. In ce priveste numarul de elevi supusi pedepselor corporale, el ocupa primul loc printre liceele din sud-vestul Rusiei. Invatamintul era sec si rigid. Din manualele scolare erau excluse operele celor mai mari scriitori rusi ca Gogol, Turgheniev, Nekrasov, iar cartile lui Bielinski si Dobroliubov erau strict interzise pentru liceeni.
Printre profesorii lui Korolenko, la Jitomir si la Rovno, se remarca numai Avdiev, profesor de literatura rusa la liceul din Rovno. La lectiile lui, Korolenko a cunoscut pentru intiia data articolele lui Dobroliubov, povestirile lui Turgheniev si versurile lui Nekrasov. Dar directiunea liceului ii „apara" cu grija pe elevi impotriva oamenilor care incercau sa le spuna mai mult decit permitea programa oficiala. Avdiev a inceput sa fie suspectat si in cele din urma a fost nevoit sa plece din liceu. In ciuda regimului stupid gi absurd al scolii, Avdiev trezise insa in elevi un viu interes fata de literatura rusa, ceea ce a facut ca, ulterior, dezvoltarea tinarului Koxolenko sa fie strins legata de lectura cartilor lui Bielinski, Nekrasov, Dobroliubov si Pisarev.
Anii de studentie ai scriitorului au coincis cu cresterea miscarii revolutionare narodnice din perioada 1870—1880. Pe atunci, in salile de curs ale institutelor si universitatilor se gaseau tineri care cunosteau ideile revolutionarilor democrati Cernisevski si Dobroliubov. Mai mult flaminzi, acesti ffneri raz-nocinti locuiau prin mansarde si subsoluri, dar in mijlocul lor aveau loc discutii aprinse in jurul problemelor filozofice si social-economice, sau al celor referitoare la mijloacele de lupta impotriva autocratiei.
In 1871, Korolenko a intrat la institutul tehnologic din Petersburg, unde n-a putut sa-si continue studiile, datorita totalei lipse de mijloace materiale. El a fost nevoit sa recurga la diferite munci de „proletar intelectual". Colora atlase, facea corectura si controla dictionarele, inainte de a intra la tipar.
In 1874, V. Q. Korolenko s-a mutat la Moscova unde s-a inscris la Academia de agricultura si silvicultura Petrovskaia. Printre profesorii lui, se afla si marele savant rus K- A. Timiriazev, pe atunci inca tinar profesor de botanica. Korolenko, care se remarcase prin talentul sau la desen, lucra sub indrumarea lui plansele demonstrative pentru lectiile de fiziologie a plantelor, pe care le tinea Timiriazev. Mai tirziu, Korolenko si-a amintit adeseori despre marele sau profesor. Sub numele lui Izborski, el L-a zugravit pe Timiriazev in nuvela „Din doua parti", si tot lui Timiriazev ii sfnt inchinate unele pagini emotionante din „Istoria unui contemporan al meu". „Dumneavoastra ne-ati invatat sa iubim ratiunea ca pe ceva sfint", ii scria V. G. Korolenko, dupa multi ani, lui K- A. Timiriazev.
La academie, Korolenko s-a imprietenit cu tineretul revolutionar. El lua parte la adunarile studentesti si organiza, fara stirea administratiei academiei, o biblioteca formata din carti interzise. impartasind conceptiile narodnicilor revolutionari, care incercau in acesti ani sa ridice taranimea la lupta impotriva guvernului tarist, Korolenko se pregatea sa plece „in popor", adica sa se imbrace in haine taranesti si sa se stabileasca intr-un sat, cu scopul de a raspindi ideile revolutionare. Pentru a nu trezi in sat banuielile jandarmilor, el a invatat chiar cizmairia.
Korolenko n-a putut sa urmeze decit numai doi ani la academie, deoarece in martie 1876 a fost exmatriculat in urma intocmirii unui memoriu colectiv al studentilor din Academia Petrovskaia. ' Memoriul era indreptat impotriva conducerii academiei care a-jutase politia sa urmareasca si sa aresteze pe unul din studentii cu conceptii revolutionare. Dar lucrurile nu s-au oprit numai la indepartarea lui Korolenko din academie. Peste citeva zile, el a fost arestat, dus la politie si apoi deportat. Timp de doi ani, Korolenko a stat la Kronstadt ca deportat politic.
incercarile lui de mai tirziu de a-si continua studiile superioare n-au dus la nici un rezultat. I s-a interzis sa se intoarca la Academia Petrovskaia si n-a putut sa urmeze nici Institutul de mine din Petersburg, unde reusise sa se inscrie.
Korolenko era socotit drept „suspect din punct de vedere politic" si era supravegheat de politie. Scurt timp dupa atentatul narodnicilor impotriva lui Me-zentev, seful jandarmeriei, Korolenko a fiTst arestat si inchis fara nici un motiv intemeiat. Din 1879, viata lui este formata dintr.-un sir neintrerupt de deportari. In deportare, el a avut prilejul de a-si folosi cunostintele de cizmar, dar de data aceasta, ca un mijloc de existenta.
Korolenko a indurat lipsuri numeroase si grele in inchisoarea din Visnevolotk, in fortareata militara din Tobolsk, si in locurile unde a fost deportat, in guberniile Viatka si Perm. Politia a depus eforturi speciale pentru a-L trimite pe Korolenko in locuri riit mai indepartate si cit mai pustii. Asa de pilda, din micul orasel Glazov, Korolenko a fost mutat la Berezovskie Pocinki „pentru a preveni — dupa cum scria ispravnicul din localitate — ca influenta inclinatiilor lui independente si cutezanta lui sa nu se resimta si asupra celorlalti deportati politici, care sint tineri". Vorbind despre Berezovskie Pocinki, Korolenko scria : „Nu e nici sat si nici macar catun, ci pur si simplu citeva curti raspindite pe o distanta de 15—20 verste, pe niste locuri impadurite si mlastinoase". Totusi, nici Berezovskie Pocinki, localitatea despire care Korolenko spunea ca e „azvirlita la capatul pamintului", n-a fost socotita de administratia din Viatka drept un „loc de resedinta" potrivit pentru indaratnicul student, si Korolenko a fost inchis. Se credea ca va fi deportat in Siberia rasariteana, dar aceasta decizie a fost inlocuita prin trimiterea lui in gubernia Perm.
La 1 martie 1881, narodnicii l-au ucis pe tarul Alexandru al II-lea. Noul tar, Alexandru al IH-lea, s-a rafuit crincen cu toti „suspectii", cefind ca o parte din deportatii politici sa depuna juramint de credinta fata de noul tar. Korolenko, care se afla pe atunci deportat Ia Perm, a refuzat sa depuna acest juramint. Consecintele refuzului nu s-au iasat asteptate. In dosarul „criminalului de stat", „al cizmarului ,si pictorului" — cum se scria despre Korolenko in procesele verbale ale jandarmilor — aparu o calificare foarte aspra, care cerea cele mai severe masuri de pedepsire. Korolenko a 5ost arestat si deportat in satul Amga din indepartata regiune Iakutsk.
Citiva ani, Korolenko a dus viata taranului iakut. Vara facea agricultura, iar iarna luora cizmarie. Aici insa s-a statornicit definitiv dorinta sa de a deveni scriitor. Tinarul scriitor studia cu mare atentie acest trai nou pentru el si aduna materiale pentru nuvelele lui despre Siberia. Aceste nuvele au fost publicate in diferite reviste abia in 1885, atunci cind lui Korolenko i s-a permis sa se stabileasca la Nijni Novgorod.
Lucrarile lui Korolenko au inceput sa fie tiparite in 1879 (nuvelele „Orasul ireal" si „Iaska"). Dar, incepind din 1881 glasul tinarului scriitor nu s-a mai facut auzit timp indelungat, datorita deportarii sale in regiunea Iakutsk si reputatiei de „criminal de stat". Din 1881, pina in 1885, n-a aparut nici un rind scris de Korolenko. El a intrat temeinic in literatura abia intre 1885 si 1890. Prima lui carte de „Povestiri si schite", aparuta in 1886, a capatat o inalta si entuziasta apreciere din partea Itii Cehov. Cehov considera povestirea „Sokolinet" ca „cea mai buna scriere din ultimul timp". Garsin L-a salutat cu bucurie pe Korolenko si a relevat opozftTa neimpacata a tinarului scriitor fata de „naturalismul" care era Ia moda pe atunci. „II pretuiesc nespus de mult si iubesc cu duiosie opera lui, scria Qarsin in 1886. Ea apare acum ca o dira trandafirie pe cer. Dar va rasari soarele pe care noi inca nu-L cunoastem si orice fel de naturalisme, de boborikisme si alte fleacuri vor dispare pentru totdeauna". ..E un mare talent, un talent de talia lui Turgheniev", spunea, despre Korolenko, Cernisevski cu putin timp inainte de a muri. •'
In aceasta perioada, Korolenko s-a convins de inconsistenta teoriilor narodnice, rupte de viata. Acest fapt a ajutat scriitorului sa cunoasca mai profund viata si s-a reflectat chiar in primele lui "povestiri, in care intilnim o viziune realista a vietii poporului.
Scriitorul si-a cucerit o deosebita faima datorita nuvelei „Visul lui Makar", pe care a terminat-o inca la Amga, in 1883, dar care s-a tiparit abia in 1885, dupa intoarcerea lui din deportare. „Visul lui Ma-knr" este o povestire despre viata taranului iakut, despre nevoile lui, despre saracia si lipsa lui de drepturi. Makar insusi spune despre sine: „Toata viata am Sost prigonit! M-au prigonit starostii si primarii, consilierii si ispravnicii care-mi cereau dari. M-au prigonit popii cerimdu-mi plata pentru intretinerea bisericii. M-au prigonit nevoia si foamea, m-au prigonit gerurile si arsita, ploile si seceta... M-a prigonit pamintul inghetat si taigaua neprimitoare..." Dar „Visul lui Makar" nu reprezenta numai o povestire despre soarta vitrega a" taranului. Eroul povestirii, „bietul Makar", era gata sa se lupte cu dusmanii si sa ridice mina impotriva celor care il inrobisera. Cu tot fantasticul subiectului, imaginea taranului istovit de mizerie este profund realista. Glasul lui Makar si ura lui dreapta capata caracterul unei revolte impotriva orinduirii sociale incare majoritatea oamenilor se gaseau in aceeasi situatie ca si Makar.
Intr-o serie de alte povestiri, Korolenko scrie despre oamenii care nu s-au supus soartei grele, insufletiti de o nestavilita dorinta de a ajunge la adevar si libertate. Perseverenta neclintita si curajul nein-frint al unei rusoaice revolutionare constituie subiectul uneia din primele povestiri ale lui Korolenko, „O fata ciudata". In „Sokolinet" este vorba despre revolta omului lipsit de libertaite, iar in „Ucigasul", despre cautarea inflacarata a adevarului. In schita „O clipa", rasculatul Diaz — inchis intr-o inchisoare militara spaniola — nu renunta la lupta lui impotriva dusmanilor, colonizatorii spanioli, care ii inrobisera poporul. Diaz a stat multi ani in captivitate, dar aceasta nu L-a facut sa-si piarda increderea in victoria cauzei careia i-a inchinat viata sa. „El astepta ca in munti sa scinteieze din nou luminitile impuscaturilor invaluite in nori de fum, iar de la malul indepartat sa porneasca pe valuri corabii cu steagul razvratirii si al libertatii. Diaz se pregatea pentru aceasta si, rabdator, perseverent, precaut, gaurea zidul de linga gratiile ruginite ale celulei sale". Diaz se arunca in mare, pe furtuna si vint, preferind sa moara in lupta, decit sa zaca „in somnul greu si lipsit de primejdii al robiei".
In centrul nuvelei „Iaska", Koro'enko a pus ca personaj principal un taran care prin actiunile Iui demasca autoritatile si este gata sa se sacrifice „pentru patrie si pentru toti oamenii". Iaska este intruchiparea fortei spontane a poporului, a nazuintei sale inflacarate spre o viata orinduita pe dreptate.
Una din cele mai insemnate lucrari ale lui Korolenko este nuvela „Muzicantul orb", care cuprinde de asemenea ideea nazuintei spre fericire si lumina.
Eroul nuvelei, Piotr Popelski, este orb din nastere, inca din frageda copilarie el isi resimte foarte dureros infirmitatea. Cu timpul, incepe sa i se para ca este lasat pentru totdeauna in afara vietii, in lumea sa intunecata, despartita de aceea a oamenilor care vad. Infirmitatea ameninta sa se transforme intr-o obsesie.
Luindu-i vederea, natura L-a inzestrat totodata in alte privinti. Din copilarie, Piotr vadeste un exceptional talent muzical. „Lumea scinteietoare, care se misca si rasuna imprejurul lui, patrundea in mintea micului orb mai ales sub forma de sunete..." Povestea baiatului lipsit de vedere, care devine un muzicant celebru, nu este insa numai istoria luptei unui orb impotriva infirmitatii lui. Reusind sa o biruie, muzicantul orb ajunge numai la o iluzie a fericirii. Adevarata fericire, el si-o descopera insa in altceva. Victoria deplina a muzicantului orb asupra intunericului, se realizeaza prin apropierea lui de popor, prin intelegerea vietii si a poeziei poporului. „Da, el a inceput sa vada... scrie Kotolenko. in Idcul suferintei egoiste, oarbe si de nepotolit, el poarta in suflet simtamintul vietii, el simte si durerile ,si bucuriile oamenilor". Datorita acestei iluminari, el isi invinge suferinta personala, din care se parea ca nu exista scapare. M. I. Kalinin, intr-o cuvintare pe care a tinut-o la 25 octombrie 1919 — la un miting consacrat apararii orasului Tuia, impotriva lui Denikin — a amintit nuvela „Muzicantul orb" :
«Marele artist al cuvintului, Korolenko, a aratat limpede in „Muzicantul orb" — spunea M. I. Kalinin — cit de problematica si cit de subreda este fericirea omului care traieste de unul singur... Omul... poate fi fericit numai atunci cind este legat prin toate fibrele sufletului sau, cu toate fortele si din toata inima, de clasa din care face parte. Numai in acest caz viata lui este plina si integra.-»'M
In acest sens este caracteristica si o alta povestire a lui Korolenko, „Paradoxul". „Omul este creat pentru fericire, ca pasarea pentru zbor", spune unul dintre eroii povestirii, dar acest adevar se transforma inevitabil intr-un paradox, pentru ca in conditiile inegalitatii sociale, fericirea este rapita omului. Ea este posibila numai in viitor, atunci cind se va crea o alta orinduire sociala si cind fericirea va deveni intr-adevar tot atit de fireasca ca si zborul pasarii.
Ca si Turgheniev, Korolenko scoate in relief, in nuvelele sale, laturile nobile ale firii omenesti ; dar spre deosebire de acesta, el dezvaluie mult mai puternic felul cum se manifesta frumusetea sufletului omenesc in neobosita lui nazuinta spre dreptate si spre adevar. Oamenilor inzestrati de la natura cu suflet curat si cu un mare curaj, Korolenko le opune oameni din societatea „cumsecade", cu toata marginirea, fatarnicia si desertaciunea lor sufleteasca. E drept ca eroii sai — tarani, surugii siberieni, mestesugari din Nijni Novgorod si vagabonzi fara adapost — nu sint lipsiti1 de trasaturi negative. Dar dincolo de pacatele determinate de viata lor lipsita de drepturi, Korolenko a vazut in eroii sai si „talent innascut" si demnitate umana, si simtaminte frumoase. Povestirea lui „Fara adapost", a fost interzisa de cenzura, din pricina „superioritatii morale" a „ocnasului" fata de colonelul de jandarmi. Tema „superioritatii morale" sta si la baza nuvelei „In tovarasie rea".
In aceasta nuvela, Korolenko isi introdilce cititorii in lumea saracimii de la orase (a oa"inenilor de „la fund", carora nu li se face loc in societatea burgheza). Scriitorul povesteste cu multa caldura soarta copiilor fara adapost, a micilor vagabonzi in mijlocul carora eroul nuvelei — fiu de judecator — gaseste prietenie si dragoste adevarata. Acesti copii cersetori si flaminzi simt superiori copiilor din asa-numitele familii „nobile".
Zugravind oamenii „de la fund", renegatii societatii, vagabonzii si cersetorii fara adapost, Korolenko isi da seama de iremediabila lor inadaptabilitate sociala. Adesea, ei sint mai mult simboluri ale nestinsei dragoste de libertate si ale vesnicelor nazuinte ale spiritului omenesc, decit reprezentantii unor interese sociale reale.
Comparatia dintre oamenii care s-au revoltat impotriva raului social — despre care a scris Korolenko — si eroii romantici din primele scrieri ale lui Gorki este pe deplin intemeiata.
Totusi, descoperind avinturile cu adevarat inaltatoare ale omului coplesit de nedreptatile sociale, Korolenko nu le-a legat de ideile luptei revolutionare a clasei muncitoare. In creatia lui, lipseste figura proletarului revolutionar. Crezind cu fermitate in dreptatea viitoarei orinduiri, Korolenko nu arata caile care duc spre aceasta orinduire.
Semnificatia progresista a operei lui Korolenko trebuie cautata in lupta neobosita a scriitorului impotriva fortelor reactionare burghezo-mosieresti, si in increderea Iui in viitoarea eliberare a poporului. In opera lui Korolenko, figura omului simplu rus, care a cunoscut toate monstruozitatile lumii burgheze, care cauta cu inflacarare adevarul si nazuieste spre o alta viata mai buna, aceasta figura ocupa un loc "He frunte. Cu spiritul lui de patrundere, de mare artist, Korolenko zugraveste dragostea de libertate a poporului — elementul tipic care se dezvolta in caracterul maselor muncitoare si care avea sa joace un rol important in transformarea revolutionara a Rusiei. Korolenko a manifestat un interes adinc fata de fortele active ale poporului, fata de valul crescind de nemultumire si de revolta a poporului. In acest sens, este caracteristic interesul lui fata de subiectele istorice ale volnitei ) cazacesti si fata de Pugaciov, conducatorul miscarii taranesti din secolul al XVIII-lea.
In povestirile si in schitele scrise pe baza materialului pe oare L-a adunat la Nijni-Novgorod, eroii lui Korolenko sint caracterizati printr-un eroism si o inalta forta morala. Printre aceste povestiri, un loc deosebit il ocupa „Riul jucaus", care a capatat o inalta pretuire din partea lui Gorki.
Dupa „Visul lui Makar", povestirea „Riul jucaus" este cea mai insemnata realizare a realismului lui Korolenko. Aceasta povestire a fost intimpinata cu ostilitate in cercurile narodnice. „.-ii irita Tiulin, scria Gorki, ...om pe care, fara indoiala, multi il cunoscusera foarte bine in realitate, dar care nu avea nici in clin nici in mineca cu mujicul asa cum il infatisa literatura, cu Polikuska, cu mos Minai si cu alti idealisti, mucenici, martiri si iubitori de adevar, cu care scriitorii impanasera satele nenorocite si murdare, si pentru care intelectualul isi manifesta preferinta." •)
Caracterul lui Tiulin s-a format in conditiile muncii fortate. La inceputul nuvelei, Korolenko compara viata satului cu un „cavou inabusitor, in care cineva citeste... rugaciuni de ingropaciune la capatiiul adormitei... gindiri a poporului". Tiulin apare in fata noastra ca un om ale carui forte interioare sint inca inabusite, un om apatic, inert.
Trasatura principala a figurii lui Tiulin este, insa, tocmai capacitatea lui de a iesi din pasivitate, de a se dezbara de lene. Apatic si — in aparenta— greoi, Tiulin se transforma in clipele de primejdie. El intim-pina furtuna ca o chemare Ia activitate si in aceasta clipa ne apare ca un adevarat erou, ca un om capabil sa savirseasca fapte de vitejie, sa supuna imprejurarile vointei sale. Aceste trasaturi ale caracterului lui Tiulin au fost subliniate de Gorki. Dupa Marea Revolutie Socialista din Octombrie Gorki scria : „...Adevarul redat prin figura lui Tiulin este un adevar urias pentru ca aceasta figura reprezinta intr-un mod just din punct de vedere istoric tipul velicorusului, al omului care s-a rupt astazi din lanturile puternice ale trecutului ingropat, capatind posibilitatea de a-si construi viata dupa vointa lui".)
In povestirile si schitele lui Korolenko care au aparat in timp ce locuia la Nijni Novgorod, este zugravit un vast tablou al realitatii' ruse dintre anii 1880— 1900. Korolenko scrie despre tarani, despre meseriasi si despre masa raznocintilor saraci din regiunea Volgai.
Cunoasterea temeinica a vietii ti duce pe scriitor la un vadit dezacord cu conceptiile narodnice. Pe a-tunci, narodnicii — renuntind la lupta revolutionara — continuau sa priveasca obstea taraneasca ca o forma a socialismului. Ei nu voiau sa inteleaga ca in obstea taraneasca nu exista o egalitate reala si ca in cadrul obstei isi facuse aparitia capitalistul-chiabur, care exploata cu cruzime saracimea satelor. Neinte-legind rolul revolutionar al clasei muncitoare, narodnicii s-au transformat in cele din urma in aparatori ai chiaburilor si in dusmani ai proletariatului. Korolenko n-a aderat la marxisti, singurii care au dat explicatia justa a procesului istoric si i-au infrint pe narodnici, totusi, povestirile si schitele lui — profund veridice — cuprindeau un bogat material care confirma concluziile marxistilor.
In 1889, Korolenko a publicat „Schitele din Pav-lovo", in care a zugravit pe mestesugarii saraciti din satul Pavlovo de linga Nijni Novgorod. Narodnicii socoteau ca acest sat era un exemplu de productie mestesugareasca, libera de orice exploatare, care ar fi scapat de influenta capitalismului. Cunoscind felul de viata al mestesugarilor din acest sat, Korolenko a aratat cit de departe de realitate era aceasta afirmatie a narodnicilor. Schitele lui zugravesc tabloul saracirii mestesugarilor si al totalei lor dependente fata de negustorii capitalisti. In timp ce lucra la cartea „Dezvoltarea capitalismului in Rusia", indreptata impotriva teoreticienilor narodnici, V. I. Lenin a citit „Schitele din Pavlovo" ale lui Korolenko ,si s-a referit la ele analizind, in lucrarea sa, situatia mestesugarilor.
La Nijni Novgorod, Korolenko a publicat nu numai povestiri si schite, ci si articole de ziar si de revista indreptate impotriva administratiei si a politiei locale, impotriva rinduielilor sociale din Rusia tarista. Fiecare lucrare a scriitorului gasea un puternic ecou in rindurile oamenilor muncii si trezea ura cercurilor reactionare. Aparind in rolul de „pazitori ai ordinai", ei il invinuiau pe Korolenko de lipsa de loialitate fata de tron. Poznanski, general de jandarmi din Nijni Novgorod, scria in rapoartele sale catre superiori : „Korolenko este foarte suspect din punct de vedere politic. Locuinta sa din Nijni Novgorod serveste drept popas pentru deportatii care se intorc din Siberia si drept loc de adunare pentru toate persoanele suspecte care locuiesc in Nijni Novgorod."
In 1889, Korolenko face cunostinta cu A. M. Gorki. Pe atunci, Gorki abia incepea sa scrie, iar Vladimir Galaktionovici a fost primul lui dascal in probierhele literaturii... Gorki scrie in amintirile sale: „Korolenko a fost cel dintii care mi-a vorbit cu seriozitate despre insemnatatea formei, despre frumusetea frazei, iar eu eram uimit de adevarul simplu ce se desprindea din vorbele lui si ascultindu-L am simtit cu infiorare ca nu este lucru usor sa fii scriitor".
Amintirile lui Gorki cuprind o serie de dafe foarte pretioase despre Korolenko, „scriitor care a studiat intotdeauna cu atentie si cu sensibilitate viata" si care, in opera sa, a nazuit intotdeauna spre adevar". „Vorba lui blinda, scria Gorki, se deosebea simtitor de graiul aspru al locuitorilor din regiunea Volgai, totusi, vedeam in el o ciudata asemanare cu un cirmaci de pe Volga, asemanare care nu consta numai in faptul ca era voinic, bine legat si cu o expresie de agerime in ochii inteligenti, ci si in calmul plin de blindete, caracteristic oamenilor care privesc viata ca pe un riu care strabate o albie serpuitoare, printre bancuri de nisip si stincile ascunse sub apa").
Korolenko a petrecut iarna anului 1892 in judetul Lukoiansk din gubernia Nijni Novgorod. Acest judet suferise cumplit de pe urma foametei care se dez-lantuise dupa vara secetoasa din 1891. In satele din judetul Lukoiansk oamenii mureau pe capete.
In schitele „Intr-un an de foamete", Korolenko a povestit tot ceea ce a vazut in aceasta inspaiminta-toare iarna. Scriitorul califica rinduielile de pe atunci, ale Rusiei tariste, drept iobage si arata pe fata ca ele sint adevarata cauza a ruinarii si a saracirii taranilor. Schitele acestea au trezit o mare neliniste ia cenzura, care vedea in cartea lui Korolenko o chemare directa Ia revolutia taraneasca.
Scriind impotriva reactiunii si a rinduielilor ioba-giste, Korolenko alegea deseori subiecte din trecut, zugravind evenimentele istorice din epoca iobagiei. Tablourile infricosatoare ale represiunilor mosieresti impotriva taranilor i-au ramas intiparite in minte scriitorului inca din copilarie si i-au servit drept material pentru crearea exceptionalei povestiri „Padurea fosneste", „O legenda din Polesia" — despre lupta taranilor iobagi impotriva mosierilor. In aceasta lupta Korolenko vedea singura cale posibila prin care putea fi dobindita eliberarea. El isi dadea seama ca „eliberarea" din iobagie, in urma ucazului tarului, n-a adus taranilor adevarata libertate, pentru ca — dupa cum scria Nekrasov — „in loc de lanturile iobage, altele s-au inventat".
In ultimul deceniu din secolul trecut, atentia lui Korolenko a fost atrasa de asa-numitul „proces de la Multan".
Un grup de tarani udmurti din satul Starii Multan, judetul Malmijski, gubernia Viatka, fusesera acuzati, pe nedrept, de politie, ca au savirsit o serie de asasinate cu scopul de-a aduce ca jertfa vieti omenesti. Tribunalul a condamnat sapte dintre tarani la munca silnica si, in felul acesta, un popor initreg a fost acuzat de crime rituale, ca ucide oameni pentru a-si indeplini ritualul religios. Guvernul tarist avea nevoie de asemenea „procese rituale", pentru a atita ura nationala. Asmutind un popor impotriva altuia, guvernul distragea pe muncitori de la lupta de clasa, de Ia revolutie.
„Oamenii mor nevinovati; este un proces de-a dreptul strigator la cer si acum nu ma mai pot gintii la nimic altceva", scria Korolenko intr-o scrisoare din 18 octombrie 1895. El a vizitat locuJ unde se petrecusera faptele si s-a convins ca acuzarea era intemeiata pe calomnie,
Korolenko a publicat o serie de articole care de-mascau cu vehementa justitia tarista, dovedim! in chip indiscutabil nevinovatia condamnatilor si reusind sa obtina o revizuire a procesului. in urmatoarea instanta, Korolenko a aparut ca aparator iar acuzatia inscenata de politie s-a naruit sub greutatea dovezilor lui. Taranii udmurti au fost achitati.
Un loc insemnat in opera Iui Korolenko, il ocupa nuvela «Fara grai". El a scris-o dupa calatoria pe care a facut-o in 1893 in America, la expozitia din Chicago. In tara faimoasei democratii burgheze, Korolenko a vazut deznadejdea somajului, mizeria si lipsa de drepturi, sclavia negrilor si dominatia neingradita a dolarului. In timpul cit a stat in America, Korolenko noteaza plin de indignare in jurnalul sau : „Cind intilneste un alb, negrul trebuie sa-i faca loc sa treaca. Doi negri care stau de vorba pe trotuar sint obligati sa se dea amindoi la o parte, altminteri, daca ar fi nevoit sa-i ocoleasca, americanul ar fi jignit. Oamenii de culoare traiesc sub teroare. Din cind in cind, circula zvonul ca negrii si-au luat nasul la purtare : Ia- prima si la cea mai simpla greseala, sint linsati si executati... Relatiile economice se bizuie pe jaf... Negrii sint obligati sa cumpere in anumite pravalii, unde preturile sint duble ,si triple, ei sint tinuti in ignoranta si nu reusesc niciodata sa termine cu datoriile".
In nuvela „Fara grai", Korolenko a descris tragicele peregrinari ale taranului ucrainean Matvei Lo-zinski care a nimerit in America. Fara sa cunoasca legile inumane ale orasului capitalist si refuzind sa Ii se supuna, eroul povestirii traieste ca un om fara grai. El blestema „libertatea banului" care acopera inselaciunea si minciuna, puterea criminala a capitalului si exploatarea omului de catre om. Deznadajduit, Matvei spune unui concetatean al sau : „Ia aminte, mai Dima, la ce-ti spune Matvei Lozinski... Sa cada trasnetul si sa-i nimiceasca pe prietenii Tai, si pe ticalosul asta de Tamany Hali sau cum dracu-i mai spune ! Sa cada trasnetul si sa nimiceasca orasul asta blestemat si pe primarul lui ales de voi, sa nimiceasca trasnetul si libertatea asta a banului de-acolo de pe insula, si sa-i ia toti dracii la un loc cu toti aceia care-si vind sufletul..."
El se simte legat cel mai mult de interesele somerilar — oamenii Carora capitalismul le-a luat dreptul la existenta. La mitingul somerilor din Parcul Central, Matvei simte ca este o parte a acestui colectiv urias, si gaseste o limba comuna cu ei. „Pentru pri-ina data de cind se afla pe pamintul Americii, el se afla intr-un grup de oameni ale caror sentimente ie intelegea si le impartasea. Mai mult inca, el dorea ca ei sa-I vada, ca toti sa-i cunoasca viata, ca toti acesti oameni sa-si dea seama ca el ii intelege si sa-L iubeasca asa cum ii iubeste si el... Matvei Lozinski nu stia incotro vrea sa mearga, ce vrea sa faca, uitase ca nu cunoaste nici limba, ca n-are pasaport si ca tn tara aceasta, el nu e decit un vagabond. Uitase tot si, asteptind ceva, isi facea mereu drum inainte, ametit — dupa atita singuratate — de constiinta unitatii sale cu aceasta masa uriasa, intr-un sentiment comun care fremata si se zbatea aici, ca marea cind se loveste de tarmuri abrupte".
in ultima scena a nuvelei, Matvei priveste cu netarmurita tristete spre zarile acoperite de ceata oceanului care il desparte de patrie.
Tragind parca concluziile ideilor sale, Korolenko scrie : „Rau o mai duce rusul pe meleaguri straine, si cred ca ceMnai rau, in America... Acolo, el tin-jeste mai mult decit oriunde si mai ales rusul care a trait in regiunea Iakutsk si a cunoscut-o".
In scrisorile si in schitele din aceasta perioada, se reflecta puternic atitudinea profund negativa a lui Korolenko fata de America capitalista. In aceste scrieri, Korolenko a demascat cu indignare, absenta celor mai elementare principii umane in orinduirea burgheza si caracterul sclavagist al modului de viata a-inencan, in cadrul caruia „popoare intregi, dupa cum scria Korolenko, pier cit ai clipi din ochi de pe fata pamintului, asa cum dispare iarba pirjolita de foc".
Incepind din 1899 si pina in 1904, apar povestirile „Islazul Marusiei", „Gerul", „Cei supusi", „O clipa", „Luminitele", „Surugii imparatesti", „Nu este in-spaimintatoir", „Feudalii". Propovaduirea unei atitudini active fata de viata si chemarea la lupta impotriva inrobirii sociale constituie principalul continut al acestor povestiri. In povestirea «Cei supusi", Korolenko scrie cu emotie despre viata unui sat unde sint cu putinta astfel de cazuri ca schingiurea barbara a unui bolnav mintal, care este pus in lanturi si tintuit la zid. Nuvela demasca compromisul si nepasarea mic burgheza.
Aceasta tema este dezvoltata cu si mai multa ascutime in povestirea „Nu e inspaimintator". Eroul povestirii, Budnikov, om care i;n trecut avusese „idei" si fusese radical, se transforma intr-un hraparet. El se rupe complet de problemele sociale, iar sufletul „i-a ramas pustiu si uscat". Autorul gaseste ca ceea ce este inspaimintator e tocmai faptul ca pe multi nu ii inspaiminta manifestarile filistinismului care fac existenta omului inutila, absurda si abjecta. Prin vigoarea cu care demasca intelectualitatea burgheza, prin prezentarea sugestiva a personajelor, prin maiestria cu care este tratat subiectul, povestirea „Nu e inspaimintator" poate sta in riadul celor mai reusite povestirii ale lui Korolenko. Tiparita in 1903, nuvela vorbea despre necesitatea furtunii revolutionare, fara de care dezvoltarea societatii este cu neputinta. In nuvelele aparute inainte de revolutia din 1905, Korolenko zugraveste viata grea a oamenilor oare muncesc fortat, demasca samavolnicia politiei si regimul feudal al orinduirii autocrate. Scriitor umanist, povestind deseori subiecte pline de tragism, Korolenko este insufletit de o neclintita incredere in victoria poporului. E semnificativa incheierea schitei „Luminitele" : .....viata se scurge printre aceleasi maluri mohorite, scrie Korolenko, iar luminiie sint inca departe. Si din nou, trebuie sa vislesti din greu... Totusi, priveste... in fata. inainte. Le vezi ? Luminile !" Aceste cuvinte ale lui Korolenko au rasunat ca o chemare fatisa la lupta impotriva tarismului si a reac-tiunii, in numele eliberarii poporului.
Korolenko ,si-a inchinat intreaga opera zugravirii oamenilor simpli. In ea apar, zugraviti cu o egala maiestrie, si taranul ucrainean, si barcagiul de pe indepartatul fluviu Lena, necunoscut pina atunci in literatura, si locuitorul de pe malurile Volgai, si taranul siberian si mestesugarul din Pavlovo. El a imbogatit literatura rusa cu noi tipuri, caracterizindu-le prin trasaturi vii si tipice.
Korolenko este realist, totusi, in opera lui apar si unele elemente romantice. Deseori, el transpune rezolvarea contradictiilor din timpul sau, pe un plan fantastic sau conventional istoric. In povestirile cu subiect de basm ale lui Korolenko se savirsesc acte importante de dreptate sociala. El scrie despre oameni reali si ii pune in situatii analoage cu acelea in care trebuiau sa se gaseasca in realitate, dar pe neasteptate viata devine plina de farmec datorita interventiei unei forj,e supranaturale care rezolva in mod just cele mai complicate conflicte sociale. Asa se petrec lucrurile in „Visul lui Makar" unde Toion — cintarind conditiile de viata a unui taran asuprit — restabileste dreptatea pe pamint, sprijinindu-L pe saracul Makar, impotriva stapinilor. Acelasi lucru se petrece si in basmul „lom Kipur" unde Hapun, diavolul cel bun, il forteaza pe morarul exploatator sa inteleaga ca e nedrept si rau.
Un colorit romantic au si alte numeroase scrieri ale lui Korolenko, printre care „Muzicantul orb", „Sokolinet" si „O clipa".
Korolenko este un desavirsit maestru al schitei, nuvelei si povestirii. Folosindu-se de un vast material de viata desfasurind o actiune complexa si vasta, el ramine intotdeauna in cadrul unor lucrari de mici dimensiuni, a caror compozitie este armonioasa si fireasca. Vorbind despre una din povestirile lui Korolenko, Cehov a aratat ca „ea este scrisa ca o buna compozitie muzicala, dupa toate regulile pe care i le inspira artistului instinctul lui".
Korolenko isi punea ca sarcina studierea vietii din punct de vedere social; el nu punea pe primul plan zugravirea oamenilor, asa cum a facut-o Uspenski, prin trasaturile psihologiei lor sociale. El tindea catre o zugravire cit mai precisa a vietii si se folosea deseori de fapte si persoane reale. Aceasta particularitate a operei sale a fost subliniata deseori in subtitlurile povestirilor, pe care Korolenko le intitula „Schite dintr-un album de calatorie", „Din viata de pe meleaguri indepartate", „insemnarile unui reporter", „Din carnetul de insemnari al unui calator" si altele.
Korolenko si-a petrecut toata viata in mijlocul poporului si inarmat cu carnetul de insemnari a cutreierat toata Rusia. Dar, artist exigent, Korolenko era un dusman neimpacat al reproducerii mecanice a vietii. In generalizarile sale artistice, Korolenko se ridica pina la puterea de tipizare si zugravirea profund veridica, care-i caracterizeaza pe marii maestri ai literaturii.
In ceea ce priveste maiestria si puterea de expresie a cuviniului, Gorki il pune pe Korolenko alaturi de Turgheniev si Cehov. Korolenko evita imitarea formala naturalista a limbii. In acelasi timp, limba fiecaruia dintre eroii sai este remarcabila prin puternica sa originalitate — si prin frumusetea graiului popular. Admirabil cunoscator al limbii ruse, Korolenko a creat pentru fiecare personaj al sau o limba ' caracteristica, alegind cu maiestrie, expresiile cele mai sugestive si epitete precise si pregnante din limba vorbita de popor. Tot acest colorit poetic intra ca o parte componenta in limba scriitorului, contribuind la crearea unei limbi plastice si perfect armonioase, care, il ridica pe Korolenko in rindul celor mai de seama artisti ai cuvintului.
In nuvelele si in povestirile lui Korolenko, este descrisa cu Toarte multa dragoste natura, care e infatisata cu o extraordinara plenitudine si forta poetica, intr-o strinsa legatura cu omul. In „Fosneste padurea' Korolenko face descrierea tragica a rascoalei iobagilor, paralel cu descrierea unei paduri batrine, al carei fosnet seamana „cu un cintec domol fara cuvinte". In „Islazul Marusiei" imaginea eroinei este comparata cu aceea a „unui frunzis tinar, mutilat". Peisajul lui Korolenko ne ajuta sa intelegem mai bine ideea lui artistica, si reflecta, in acelasi timp, toata varietatea naturii ruse. Alaturi de tabloul padurilor de pe malul Volgai si din stepele sudului apar taigaua siberiana de nepatruns, Volga care straluceste in frumusetea ei calma, iar de pe intinderile inzapezite ale malurilor Lenei adie o maretie severa si rece.
Peisajele descrise de Korolenko trezesc o senzatie aproape vizuala, ca si cum ar fi fost zugravite in culori pe pinza.
„Korolenko, scria Roza Luxemburg, este un adevarat scriitor rus... El nu numai ca-si iubeste patria, dar este indragostit de Rusia, ca un tinar indragostit de natura ei, cu frumusetile ascunse ale fiecarui ungher din aceasta tara uriasa, de fiecare riulet somnoros, de fiecare vale lina incadrata de paduri, indragostit de poporul ei simplu, de oamenii din popor, de umorul lor innascut si de gindirea lor incordata".
In 1900, Korolenko se muta la Poltava, unde locuieste pina la sfirsitul vietii, parasind-o numai in citeva rinduri si pentru scurt timp. In aceasta perioada, scriitorul da un sir de opere artistice, conti-nuindu-si totodata activitatea lui pe tarim social si publicistic.
In 1902, Korolenko prezinta o declaratie prin care protesteaza impotriva anularii alegerii lui Gorki ca membru al Academiei de stiinte. .
Ca membru de onoare al sectiei de literatura a academiei, Korolenko luase parte la alegerea lui Gorki. Dupa dispozitia personala a lui Nicolae al 1L-lea, alegerile au fost anulate, fapt care s-a comunicat insa in numele Academiei de stiinte. Reiesea ca insisi academicienii — si deci si Korolenko — au anulat alegerea lui Gorki. In semn de protest, impotriva persecutarii lui Gorki, Korolenko scria in declaratia sa : „Ma vad nevoit sa ma dezic de orice responsabilitate morala pentru comunicarea facuta in numele academiei. Singura forma sub care o pot face este aceea de a renunta la titlul de membru de onoare al academiei. De aceea, aducind sincerele mele multumiri onoratei institutii care m-a cinstit prin alegerea sa, cer totodata sa fiu sters de pe listele ei si sa nu mai fiu considerat membru de onoare". Odata cu Korolenko. s-a retras dintre membrii de onoare ai academiei si Anton Pavlovici Cehov.
In perioada de avint social, in perioada revolutiei din 1905, Korolenko a luptat impotriva aparatorilor autocratiei. Scriitorul infiereaza pogromurile antisemite, incurajate de politie si autoritati, care le foloseau ca un mijloc de lupta impotriva miscarii revolutionare in crestere.
Korolenko ia parte la organizarea apararii taranilor in procesele din Harkov si Poltava. Aceste procese au fost inscenate de catre politie, in legatura cu asa numitele dezordini agrare din Ucraina. Scriitorul cere in presa ca .nu taranii sa fie judecati, ci functionarii de politie, care au inabusit in singe miscarea taranimii sarace.
O mare insemnatate sociala a avut si schita „Tragedia de la Sorocinti", in care Korolenko descrie represiunile politienesti impotriva taranilor din tirguso-rul Sorocinti, gubernia Poltava.
Korolenko lupta cu aceeasi tarie impotriva autocratiei si dupa infringerea revolutiei din 1905, in conditiile crincenei terori deslantuita de politie. In 1909, el scrie cartea „Un fapt din viata de toate zilele", care a fost interzisa de catre autoritati imediat dupa aparitie. In aceasta carte, scriitorul a infatisat scenele sinistre ale schingiuirilor, executiilor si pogromurilor savirsite de politie, masurile de teroare aplicate pe scara larga, in acei ani, de catre guvernul tarist. Despre importanta acestei carti Lev Tolstoi spunea : „Ea trebuie reeditata si raspindita in milioane de exemplare. Nici un fel de cuvintari tinute in Duma, nici un fel de tratate, nici un fel de drame si de romane nu vor putea avea nici a mia parte din influenta binefacatoare a cartii lui Korolenko".
In 1911, in schita intitulata ironic „In satul care s-a linistit", Korolenko a descris inca o data faradelegile politiei tariste. Pe atunci in ziarele guvernamentale se puteau intilni deoseori expresii ca : „Satul s-a linistit", „In sat este liniste". Guvernul tarist afirma ca, dupa revolutia din 1905 „satul s-a linistit" iar situatia economica a taranilor s-a imbunata-tatit. De fapt insa, guvernul dadea chiaburilor de la sate si mai multe posibilitati de exploatare a taranimii sarace iar „linistea" se obtinuse pe calea represaliilor singeroase ale jandarmilor impotriva taranilor.
In 1913, Korolenko a tiparit un articol in care demasca organizatorii unui nou „proces ritual". De data aceasta, urma sa fie jertfit justitiei tarului evreul Be-ilis. Ca si taranii udmurti — cu douazeci de ani hi urma — el era invinuit de omor. Articolele vehemente ale lui Korolenko, indreptate impotriva ministrului Scealovitov — unul dintre organizatorii procesului — au provocat ura cercurilor guvernamentale si scriitorul a fost dat in judecata. Korolenko a fost sub ancheta tot timpul, pina la Marea Revolutie Socialista din Octombrie.
Uitima perioada din viata lui Korolenko este legata de munca la cea mai mare dintre operele sale „Istoria unui contemporan al meu", in care si-au gasit expresia cele mai caracterisiice trasaturi ale creatiei si ale vietii lui.
Korolenko a inceput sa scrie aceasta carte inainte de revolutia din 1905 si a lucrat la ea, cu intreruperi foarte mari, pina la sfirsitul vietii sale.
In „Istoria unui contemporan al meu" — care incununeaza intreaga creatie a lui Korolenko — el isi povesteste propria sa viata, asa cum au facut A. 1. Gherten in „Amintiri si cugetari" si Gorki in trilogia : „Copilaria mea", „La stapin" si „Universitatile mele".
Zugravind artistic viata „conitdmpqranului sau", in care poate fi recunoscuta cu usurinta biografia scriitorului, Korolenko descrie cititorului dezvoltarea miscarii sociale dintre anii 1860 si 1890 si evenimentele istorice cele mai insemnate din aceasta perioada.
Temele tratate in „Istoria unui contemporan al meu" sint numeroase si variate. In carte stat prezentate pe larg, familia, liceul, salile de curs studentesti, adunarile ilegale dintre 1870 si 1880, mansardele si inchisorile, cancelariile functionarilor si viata din izbele taranesti. Cadrul isioric al acestei epopei cuprinde o perioada de aproape treizeci de ani. Proportiile ei geografice sint grandioase. Din micul si indepartatul sat ucrainean Garnii Lug, cititorul trece in capitala de gubernie Jitomir, la Moscova, la Petersburg, Kronstadt si Viatka, la Perm si Irkutsk pina in Berezovskie Pocinki, catunul aruncat la marginea lumii si, in sfirsit, indepartata Amga din regiunea iacuta.
Korolenko a cautat sa creeze figura eroului generatiei sale, a raznocinetului, legat — datorita conditiilor vietii —i de nazuintele democratice ale epocii dintre 1860—1890. Scriitorul realizeaza o larga generalizare, reinviind in amintire cele mai insemnate episoade din viata sa, analizind in chip stralucit cautarile spirituale ale eroului din „Istoria unui contemporan al meu" — la inceput elev, apoi student, „proletar intelectual" si in sfirsit „criminal de stat".
In numeroase pasaje, Korolenko a precizat principala idee a „Istoriei" sale. In ciorna introducerii la prima carte, el scria : „Toate faptele, impresiile, gin-durile si sentimentele expuse in aceste insemnari sint fapte din viata mea, gindurile mele, impresiile mele, si sentimentele mele, intrucit sint in stare sa le reconstitui ca si cum s-ar fi petrecut ieri si fara a introduce in ele elemente dan perioadele ulterioare. Dar aici nu se afla toate faptele, toate gindurile, toate framintarile sufletului, ci doar acelea pe care le socotesc legate de anumite motive de interes obstesc".
in ceea ce priveste metoda artistica, „Istoria unui contemporan al meu" nu se deosebeste in esenta de numeroase alte povestiri si nuvele ale lui Korolenko. In ele, autorul reproduce fapte reale si persoane reale. In povestirile artistice ale lui Korolenko, ca si in „Istoria unui contemporan", ia deseori o parte activa insusi autorul, in fata caruia se desfasoara evenimentele.
Caracterul publicistic al „Istoriei unui contemporan" nu contrazice maniera artistica a lui Korolenko. Autorul nuvelelor „Visul lui Makar", „Paradox" si „Schite din Pavlovo" a stiut sa imbine imaginea artistica cu digresiunile publicistice care isi gasesc in povestirile lui o justificare artistica si un loc legitim ca si peisajul sau unele episoade izolate de subiect.
Zugravind o serie de evenimente care se petrecusera cu citeva decenii inainte de perioada cind a fost scrisa, „Istoria unui contemporan" este legata, prin continutul ei de idei, de preocuparile sociale ale lui Korolenko in epoca revolutiei din 1905 si mai ales in perioada reactiunii care a urinat dupa infringcrea revolutiei. In 1905, in introducerea la primele capitole ale „Istoriei" sale, Korolenko scria: „Acum vad multe din visurile pentru care a luptat generatia mea, care a patruns furtunoasa si zbuciumata in arena vietii. Gindurile si sentimentele oamenilor din acel timp, din acel mediu, nu si-au pierdut nici acum interesul pe care trebuie sa-L trezeasca o realitate atit de vie... Viata noastra oscileaza si se cutremura din pricina ciocnirilor violente dintre principiile noi si cele care si-au trait traiul, iar eu sper sa arunc macar o lumina cit de slaba asupra unora dintre elementele acestei lupte".
Lucrind asupra unui material care se referea la trecutul indepartat, Korolenko nu avea intentia sa fuga de actualitate. Privind in, urma cu citeva decenii, scriitorul si-a legat, din bun inceput, opera de sarcinile timpului sau. Zugravind trecutul, Korolenko isi apara pozitiile sale de scrditor-cetatean, in conditiile reactiunii care se dezlantuise dupa 1905, cind in literatura burghezo-nobiliara infloreau fastuos decadentismul si tradarea. Scriitorii — pe care A. A. Jdanov i-a caracterizat ca reprezentantii „mocirlei literare reactionare lipsite de continut de idei" — vorbeau despre statornicia orinduirii burghezo-mosie-resti si ponegreau in fel si chip tendintele revolutionare ale generatiilor precedente de intelectuali progresisti si democrati. In literatura decadenta se cin-tau saloanele aristocratiei si linistea de veacuri a co-nacurilor mosieresti, propovaduindu-se sovinismul si nationalismul. Toate aceste teme reactionare si antisociale ale literaturii burghezo-nobiliare au ramas profund straine lui Korolenko. In amintirile lui despre trecut, rasuna violenta polemica a scriitorului realist cu literatura decadenta din perioada reactionara.
Pina si in trezirea si dezvoltarea constiintei copilului, careia ii este inchinata prima oarte din „Istoria unui contemporan", se simte atitudinea critica fata de temeiurile vietii. De la increderea deplina in perfectiunea si indistructibilitatea a tot ceea ce il inconjura, copilul trece la intelegerea „reversului" vietii. El devine constient de minciuna care statea la temelia acestei vieti. Iar sentimentul „reversului" vietii se transforma treptat, in timpul tineretii, in constiinta nedreptatii sociale si in convingerea ca statul burghezilor si al mosierilor este bazat pe „minciuna de sus pina jos". In admirabila schita inchinata tatalui sau, Korolenko povesteste cum i s-a naruit convingerea in statornicia rinduirii sociale si cum, in locul responsabilitatii pentru activitatea sa personala, s-a nascut „sentimentul apasator al vinei pentru nedreptatea sociala".
Eroul „Istoriei unui contemporan al meu" trece prin diferite etape de dezvoltare, incepind cu indragirea romantica a trecutului, pe care el il opune vietii de stagnare a micului orasel unde si-a petrecut copilaria.
Cu cit „micul romantic" cunoaste mai bine viata satului iobag, cu atit mai puternic creste in el convingerea despre subrezenia vechiului romantism. El e cuprins din ce in ce mai mult „de noile curente" ale epocii si incepe sa inteleaga ca locul lui este in rindul luptatorilor pentru viitoarea transformare a lumii.
Este adevarat ca nici acum el nu rupe cu ideile sale romantice, despre realitate. De data aceasta este vorba insa despre un alt romantism, un romantisn legat de nazuintele lui spre progres.
„Istoria unui contemporan al meu", zugraveste foarte viu situatia nationalitatilor asuprite si lipsite de drepturi din Rusia tarista. Se stie ca Korolenko a fost in copilarie martorul rascoalei poloneze din 1863. El scrie cu revolta despre represiunea crincena a au-tor'ita'tilor tariste impotriva ' populatiei poloneze si condamna cu multa asprime politica de asuprire nationala a guvernului tarist.
intreaga Otpera a scriitorului afirma rolul social activ al literaturii. „Istoria unui contemporan al meu" reprezinta o polemica cu scriitorii din tabara decadenta, care pledau pentru renuntarea la lupta sociala si propagau ideile cele mai reactionare.
Ultimele capitole ale operei arunca o lumina si mai puternica asupra activitatii intelectualilor narodnici. Aceste capitole din „Istoria unui contemporan al meu" au fost scrise dupa Marea Revolutie Socialista din Octombrie. Se stie ca Korolenko n-a inteles insemnatatea istorico-mondiala a revolutiei si, in unele lucrari din aceasta perioada a facut o serie de serioase greseli. Totusi scriitorul n-a putut sa nu vada ca Marea Revolutie Socialista din Octombrie a invins, deoarece ea a fost infaptuita de cele mai largi mase populare, iar sarcinile istorice pe care le-a rezolvat revolutia corespundeau nu numai intereselor vitale ale clasei muncitoare, ci si ale masei de milioane a taranimii. Dindu-si seama de caracterul popular al Revolutiei Socialiste victorioase, Korolenko a inteles si mai limpede sterilitatea vechii miscari narodnice. Autorul „Istoriei unui contemporan" arata cit de naiva a fost ideea narodnicilor de a se bizui numai pe eroismul „celor alesi" si de a neglija cu totul sprijinul maselor populare.
Se intelege ca, memoriile artistice ale lui Korolenko, nu pot avea pretentia unei prezentari multilaterale a epocii. Uneori, autorul este subiectiv in ceea ce priveste aprecierea persoanelor si a fenomenelor realitatii in care a trait. Alteori, el expune un important material istoric cu mai putine amanunte, decit un alt material care are o importanta limitata. Cu toate a-cestea, in intregul lor, memoriile artistice ale lui Ko-rolenko prezinta un mare interes pentru cititorul sovietic, care gaseste in ele descrierea plina de viata a unei importante perioade din istoria Rusiei. inceputul perioadei 1850—1880 se caracterizeaza printr-un avint al miscarii sociale, despre care Lemn scria ca „cel mai prudent si mai lucid om politic ar fi trebuit sa considere explozia revolutionara ca un lucru cu totul posibil, iar rascoala taraneasca — un pericol foarte serios." ) Perioada prezentata de Korolenko se incheie in anii care au premers direct nasterea partidului muncitoresc marxist, ale carui baze teoretice s-au consolidat in lupta impotriva narodnicis mului. t
„Istoria unui contemporan al meu" care incununeaza creatia marelui scriitor rus, constituie un pretios document cultural si istoric, si totodata o mare opera artistica.
Din 1920, starea sanatatii lui Korolenko a inceput sa devina din ce in ce mai rea. V. I. Lenin a aflat despre boala lui si intr-una din dispozitiile sale catre N. A. Semasko — comisarul poporului pentru sanatatea publica — Vladimir Ilici il ruga sa-L. ajute pe Korolenko care era bolnav. Timp de peste un an de zile, scriitorul a lucrat intens La „Istoria unui contemporan al meu", dar in decembrie 1921 boala i s-a agravat din cauza unei pneumonii.
Korolenko a murit la 25 decembrie 1921 la Poltava. Memoria lui a fost cinstita de cel de-al IX-lea Congres unional al Sovietelor, care a avut loc chiar in acele zile'. La sedinta din dimineata zilei de 27 decembrie, congresul a cinstit memoria lui Korolenko, ca pe aceea a unui „luptator cazut" si a unui „aparator al dreptatii". In legatura cu comemorarea a 25 de ani de la moartea lui Korolenko, in 1946, Consiliul de Ministri al Uniunii Sovietice a luat o serie de masuri pentru imortalizarea memoriei eminentului scriitor rus.
Activitatea obsteasca si literara a lui Korolenko constituie unul dintre cele mai puternice momente ale luptei fortelor inaintate progresiste din Rusia, impotriva reactiunii si asupririi tariste.
Opera lui Korolenko a fost consacrata apararii omului impotriva fortelor dusmanoase ale tarismului. El s-a ridicat impotriva rinduielilor iobagiste din Rusia tarista, impotriva inegalitatii nationale si a asupririi popoarelor de catre guvernul burghezilor si al mosierilor. El a demascat justitia tarista si a luptat impotriva fortei obscurantiste a agitatiei religioase. Iata de ce in 1907 V. I. Lenin L-a apreciat pe Korolenko ca pe un scriitor progresist.
Korolenko a fost pretuit la justa sa valoare si de catre „Pravda" bolsevica, in 1913. Relevind insemnatatea artistica a operei lui Korolenko, subliniind umanismul si patosul revoltei sociale care, intr-o s-rie de nuvele ale scriitorului, au „un caracter profetic", staruind in special asupra insemnatatii activitatii lui Korolenko pentru apararea minoritatilor nationale, „Pravda" scria : „V. G. Korolenko sta la o parte de miscarea muncitoreasca... El este, insa, un adevarat democrat si fiecare pas al poporului spre democratie va gasi intotdeauna intelegerea si sprijinul sau. Oameni ca V. Q. Korolenko sint rari si pretiosi.
„In persoana lui Korolenko, pretuim artistul sensibil si pe scriiitorul-cetatean, scrLitorul-democrat".)
Continuind traditiile literaturii democratice; ruse, Korolenko a avut la rindul sau o mare influenta asupra generatiilor de scriitori care i-au urmat. „in tinerete Korolenko a avut o mare influenta asupra mea", scria A. S. Serafimovici. In tineretea sa Gorki a oitit cu adinca emotie nuvelele lui Korolenko, gasind in ele o stare de spirit care ii era apropiata. Legaturi puternice l-au legat pe Korolenko de literatura ucraineana. Eminentul scriitor ucrainean M. Kotiubinski L-a numit pe Korolenko „scriitorul meu preferat". Numeroase trasaturi din opera lui Korolenko se regasesc in literatura sovietica, in care traiesc si se dezvo-lta cele mai bune traditii ale literaturii clasice ruse. unde lucra in calitate de corespondent, ca si in primele povestiri, „Despre scatiul care mititea si despre ciocanitoarea iubitoare de adevar", „Tovarasul meu de drum", „Din plictiseala" „Clopotul" si altele, Gorki a biciuit cu asprime viata de lince-zcala a micii-burghezii provinciale, interesele ei extrem de marginite si saracia lumii ei spirituale. Ulterior, GorRTIdezvolta si adinceste aceasta tema in multe din articolele sale, in piesele scrise la inceputul secolului nostru ca : „Micii burghezi", „Viiegias™ turistii", in monumentalul ciclu „Oraselul Okurov". si in cunoscuta trilogie autobiografica, desavirsind-o in tabloul atotcuprinzator al realitatii ruse prerevo-lutionare — „Viata lui Klim Samghin".
inca in primele sale scrieri Gorki dezvolta pe un larg plan social tema micii burghezii. Scriitorul dezvaluie natura de clasa a micii-burghezii, aratind cum absolutismul sadeste si cultiva in rindurile ei, cele mai negative insusiri ale spiritului mic-burghez, incurajind nazuintele cele mai josnice, schilodind in chip constient personalitatea omului.
Tocmai aceasta viata semianimalicn, lipsita de orice „activitate care sa inalte sufletul", da nastere la cruzimea stupida si la indolenta f ilistinuiluii mic-burghez. Aceste racile sint zugravite de Gorki in povestirile „Trezirea" (1894), „S-a razbunat" (1896), „Din plictiseala" (1897). -...... Povestfrra—„Din plictiseala" a rasunat ca un act de acuzare impotriva vietii fara sens si fara suflet a micilor-burghezi. In spatele obiectivismului aparent al povestirii rasuna protestul plin de minie impotriva micilor-burghezi care gasesc o satisfactie in chinurile si moartea omului lipsit de aparare.
Psihologia micului-burghez, indiferenta sau cruzimea lui stupida, au fost zugravite de Gorki si in numeroase alte opere ale sale, unde el da un fel de schite ale figurii generalizatoare pe care avea s-o creeze mai tirziu — aceea a micului-burghez Klim Samghiti.
Tema intelectualitatii cu tendinte mic-burgheze a stirnit un deosebit interes in ultimul deceniu din