s9b3bp
Puskin este marele poet national al poporului rus. „Numele lui Puskin — scria Gogol — cheama de indata in minte ideea de poet national al poporului rus. intr-adevar, nici unul dintre poetii nostri nu-L depaseste pe Puskin si nu poate ii socotit mai mult de-cit el drept poetul national al Rusiei; in aceasta privinta, prioritatea lui Puskin este incontestabila. Opera lui a strins laolalta ca intr-un lexicon intreaga bogatie, vigoare si suplete a limbii ruse, scottndu-i la lumina toate posibilitatile. Puskin constituie un fenomen extraordinar si, poate, unic al vietii spirituale a poporului rus. In mai mare masura decit ceilalti scriitori si pe o mai mare intindere decit ei, el a hotarnicit imparatia limbii ruse, dezvaluindu-i, mai mult decit ei, toate posibilitatile Puskin intruchipeaza omul rus, ajuns pe culmile dezvoltarii sale, asa cum L-a intrezarit el ca va ii poate peste doua secole. Natura Rusiei, sufletul rus, limba rusa, si caracterul rus s-au oglindit. in Puskin cu aceeasi puritate si frumusete plina de seninatate cu care o priveliste se oglindeste pe suprafata convexa a unei lentile. insasi viata lui Puskin a fost o viata cu adevarat ruseasca, in toata puterea cuvintului ).
insemnatatea lui Puskin este uriasa atit pentru dezvoltarea literaturii si culturii ruse, cit si pentru miscarea de eliberare din Rusia.
Geniul lui Puskin sta la temelia literaturii ruse din secolele XIX—XX. Puskin este intemeietorul li teraturii ruse moderne. Nemuritoarele opere ale marelui poet rus au imbogatit tezaurul cultural al omenirii, reprezentind o noua treapta in dezvoltarea ei artistica. Puskin a dat glas talentului, vigorii si intregii forte creatoare a unui mare popor. Numele luminos al lui Puskin, care ne va fi deapururi ne spus de scump, sta alaturi de numele celor mai straluciti fii ai poporului rus. mai (6 iunie) 1799 la Mossoya, Tatal sau, Serghei Lvovici Puskin, (maior in retragere), descindea din-tr-o veche familie de nobili, inainte vreme foarte bogata. In paginile istoriei Rusiei poate fi deseori in-tilnit numele familiei Puskin. Poetul se mindrea ca neamul de „razvratiti" al Puskinilor, a participat la cele mai importante evenimente din istoria Rusiei. Mama lui Puskin, Nadejda Osipovna, era nepoata„arapului lui Petru cel Mare", cunoscut mai tirziu ' sub numele generalului rus Hanibal. Parintii lui Puskin faceau parte din cele mai inalte cercuri ale societatii nobiliare din Moscova. Preocupati de viata mondena, ei s-au ingrijit prea putin de copiii lor, dintre care numai trei au ajuns la maturitate: fiica cea mai mare, Olga, Alexandr si un alt fiu — Lev ; ceilalti copii au murit de mici. Educatia copiilor a » ramas pe seama unor preceptori straini, care erau schimbati destul de des si care i-au lasat lui Puskin amintiri neplacute. In copilarie, prietenul sau cel mai apropiat a fost dadaca Arina Rodionovna, taranca iobaga; ea a trezit in sufletul copilului dragostea pentru poezia populara.

Casa familiei Puskin era frecventata de scriitori de vaza ca N. M. Karamzin, I. I. Dmitriev, sau ti-narul Jukovski. Serghei Lvovici se interesa de literatura, scriind el insusi versuri. Fratele sau, Vasili Lvovici, era un poet destul de cunoscut. Discutiile despre poezie si lecturile de versuri au contribuit la stimularea talentului poetic al copilului.
Dupa cum povesteste fratele sau Lev, pasiunea pentru poezie s-a ivit la Puskin „odata cu primele notiuni". La virsta de opt ani, el compunea mici comedii si epigrame in care isi satiriza preceptorii. Puskin „statea nopti intregi in biroul tatei, unde, pe ascuns, citea cartile cu nesat, una dupa alta". Biblioteca lui Serghei Lvovici era bogat inzestrata cu operele scriitorilor rusi si francezi. inca din copilarie, Puskin a facut cunostinta cu poezia rusa — de la Lomonosov pina la Jukovski.
In vara anului 1811, V. L. Puskin si-a dus nepo-ful la Petersburg pentru a-L inscrie la liceul infiintat la Tarskoe Selo (astazi Orasul Puskin). Dupa ce isi trece cu succes examenul de admitere, Puskin este primit si el la acest liceu rezervat numai privilegiatilor. Inaugurarea liceului a avut loc la 19 octombrie.
Programul de invatamint al liceului din Tarskoe Selo era esalonat pe sase ani, in cursul carora elevii urmau sa primeasca o pregatire generala completa, echivalenta cu pregatirea universitara. Printre profesori se remarca talentatul profesor de stiinte politice A. I. Kunitin, liber cugetator, care a facut cunoscute liceenilor ideile de libertate ale ginditorilor progresisti francezi din secolul al XVIII-lea. Puskin nu era un elev deosebit de silitor, dar majoritatea profesorilor si-au dat seama in scurt timp de „stralucitele sale talente" si de inclinatiile sale poetice.
Literatura se bucura de multa atentie din partea liceenilor; ei editau reviste literare scrise de mina. Puskin se afla in centrul vietii culturale a liceului, uimindu-si colegii prin lecturile sale bogate, prin inteligenta sa ascutita si prin talentul sau poetic. Prietenii sai cei mai apropiati erau — Puscin — mai tirziu fruntas decembrist, Delvig si Kiuhel-beker.
Puskin a urinat cursurile liceului din Tarskoe Selo intr-o perioada de mari evenimente istorice",,Anii nostri de liceu — isi amintea Puscin — coincid cu o insemnata epoca politica din viata poporului rus : se apropia furtuna anului IJSJj Aceste evenimente s-au oglindit puternic si in copilaria noastra..." Elevii plecau de la cursuri, pentru a conduce trupele care treceau prin Tarskoe Selo.
Aceasta era perioada unui mare avint patriotic, perioada cind interesul fata de problemele social-politice crestea neincetat. Razboiul din 1812, eliberarea Europei Apusene de sub dominatia Iui Napoleon de catre ostile rusesti, intoarcerea triumfala a invingatorilor in patrie — toate acestea au rasunat in poezia lirica a lui Puskin din anii liceului, ca oda „Amintiri din Tarskoe Selo" si alte poezii ale sale.
In aceasta epoca de mari framintari sociale, in sufletul lui Puskin se naste sentimentul dragostei de libertate. Cunoasterea operei lui Radiscev a contribuit in chip deosebit la aceasta. Jntilnirile lui Puskin cu ofiterii unui regiment de husari incartiruit la Tarskoe Selo, printre care se aflau oameni cu vederi progresiste, ii sporesc interesul pentru noutatile politice si pentru literatura interzisa. Puskin se imprieteneste cu P. I. Ceaadaey, care avea sa participe mai tirziu la activitatea unei asociatii politice secrete. Convorbirile cu Ceaadaev, om de o inteligenta remarcabila si de o vasta cultura, au imbogatit viata spirituala a poetului si i-au largit orizontul politic. In poezia „Lui Liciniu", in care zugraveste decaderea Romei antice, Puskin elogiaza libertatea cetateneasca pe care o considera baza in-floririi si puterii unui stat. Aceste versuri, care contin in germene toate caracterele liricii politice de
"mai tirziu a decembristilor, deschid seria de poezii cetatenesti ale lui Puskin. Intr-un fragment din poemul neterminat „Bova", scris sub Influenta poemului cu acelasi titlu al lui Radiscev), Puskin isi incearca fortele in domeniul satirei politice. Tot in anii liceului, Puskin isi manifesta primele tendinte ateiste care si-au gasit expresia in poemul „Mona hui" si intr-o serie de alte poezii.
Poezia lirica a lui Puskin din aceasta perioada poarta amprenta tineretii. Temele liricii lui Puskin. din anii liceului sint voiosia, dragostea, prietenia.! In lirica sa din perioada liceului si-au gasit expresia si unele teme legate de problemele culturii, ale artei, creatiei. Puskin se simte poet, el crede in chemarea sa de artist.
Liceanul Puskin avea o viata sufleteasca de c neobisnuita bogatie si intensitate creatoare. „Nu numai in orele de odihna din sala de recreatie, nu numai in timpul plimbarilor — povesteste un fost coleg de scoala, S. Komovski — dar deseori si in orele de curs si chiar in timpul rugaciunii, lui Puskin ii treceau prin minte tot felul de idei poetice ; atunci, chipul sau sau se intuneca, sau se lumina de un suris, dupa felul gindurilor care-L framintau... Cind isi asternea grabit ideile pe hirtie... de obicei isi rodea pana de nerabdare si, incruntat, stringind din buze, citea incet, cu privirea stralucitoare, paginile pe care le scrisese".
In incercarile literare din tinerete ale lui Puskin, au rasunat numeroase elemente progresiste, din poezia rusa si occidentala de la sfirsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui de al XlX-lea. Poezia lui Batiuskov, cintecele de petrecere ale poetului-partizan Denis Davidov, erou al razboiului din 1812, sau versurile romanticului Jukovski — pe carej poetul insusi ii numeste dascalii sai intru poezie —' au influentat in mare masura creatia sa din anii liceului. Desi cuprinde in poezia sa foate procedeele artistice ale literaturii din acel timp, Puskin cauta totodata, inca din perioada liceului, sa se dezvolte pe un drum al sau propriu, specific. Poetul nu vrea „sa calce pe urmele lui Derjavin", el nu accepta nici tendintele mistice ale lui Jukovski, nici stilul sa lonard al lui Karamzin. Puskin cere poeziei autenticitate in exprimarea sentimentelor, el lupta pentru o „limba veridica" si pentru expresivitatea imaginilor. Intr-o serie de poezii din aceasta perioada — „Dorinta", „Vis", „Lui Iudin" — se intilnesc crim-peie de viata si tablouri din natura redate cu o maiestrie neintrecuta, in care poate fi intrezarit poetul-realist de mai tirziu.
Prima opera tiparita a lui Puskin a fost poezia „Prietenului poet", publicata in revista „Vestnik Evropi" („Curierul Europei" — n. t.), in 1814. inca la aceasta data, Puskin era recunoscut ca cel mai talentat poet dintre liceenii de la Tarskoe Selo. in curind faima lui trecu dincolo de zidurile liceului. La examenul din 1815, tinarul poet isi citeste oda „Amintiri din Tarskoe Selo", entuziasmindu-L pe Derjavin, care era de fata. Puskin insusi a povestit aceasta memorabila zi din viata sa: «Cind am auzit ca are sa vina Derjavin, am fost emotionati cu totii... Derjavin era foarte batrin; purta uniforma si cizme de catifea. Examenul nostru L-a obosit mult. Sedea pe scaun, sprijinindu-si capul in miini; pe fata nu i se putea citi nimic, ochii ii erau tulburi, iar buzele ii atirnau... A motait pina cind a inceput examenul de literatura rusa. Atunci s-a inviorat, ochii au prins sa-i straluceasca si arata ca transfigurat. Bineinteles, s-au citit versurile lui Derjavin si s-a facut analiza lor; poeziile lui erau laudate la fiecare pas, iar el asculta cu un interes deosebit. In sfirsit, a venit si rindul meu. Am citit poezia mea „Amintiri din Tarskoe Selo", stind in picioare, la doi pasi de Derjavin. Nu pot sa descriu starea mea sufleteasca : cind am ajuns la versul in care aminteam de Derjavin, vocea mea de adolescent s-a avintat si am simtit cum un val de extaz mi-a cuprins inima... Nu-mi amintesc in ce fel am terminat de citit; nu-mi amintesc incotro am fugit. Derjavin era incintat. A cerut sa fiu adus in fata lui, vroia sa ma imbratiseze... M-au cautat, dar nu m-au gasit...»
In 1816, Puskin isi petrecea deseori serile in casa lui N. M.. Karamzin, care locuia la Tarskoe Selo. In cercurile literare din Petersburg se desfasura pe atunci batalia dintre partizanii lui Karamzin si Ju-kovski pe de o parte, grupati in 1815 in societatea literara „Arzamas", si aparatorii vechiului curent in literatura, pe de alta parte, grupati in jurul societatii „Convorbirile amatorilor de limba rusa", in frunte cu A. S. Siskov. Adeptii lui Karamzin militau pentru o innoire in stilul literaturii ruse, impotriva curentului perimat al clasicismului, cerind ca in literatura rusa sa fie introduse noi genuri. In aceasta lupta Puskin era de partea celor de la „Arzamas". Intr-o serie de poezii si epigrame din perioada liceului, poetul ii ia in deridere pe „cei ce graiu-L stilcesc", cum ii numea el pe adeptii „Convorbirilor". Puskin devine membru al „Arzamas"-ului, ceea ce nu-L impiedica insa sa critice mai tirziu spiritul literar marginit al adeptilor lui Karamzin, stilul lor nobiliar, salonard si manierismul prozei lor.
La inceputul lunii iunie 1817, a avut loc solemnitatea absolvirii liceului.
Puskin a fost numit intr-un post la Colegiul Afacerilor Externe.
Anii petrecuti la Petersburg (1817—1820) au insemnat pentru Puskin o perioada de intensa dezvoltare spirituala. La aceasta au contribuit si starea de spirit a societatii dupa terminarea victorioasa a Razboiului pentru Apararea Patriei din 1812.
Razboiul din 1812 si campaniile armatei ruse in strainatate au trezit constiinta politica si nationala a multor oameni, rusi care s-au simtit coplesiti de maretia evenimentelor istorice si in acelasi timp au scos la iveala fortele marete care dainuiau in popor. „Napoleon a cotropit Rusia si atunci poporul rus si-a dat seama pentru prima oara de forta sa; in toate inimile s-a trezit sentimentul independentei, mai intii al calei politice, apoi si al celei nationale" — spune decembristul Alexandr Bestujev..
Totusi, Rusia continua sa ramina o tara inapoiata, feudala. intorcindu-se in patrie, soldatii rusi se ciocneau de vechile rinduieli apasatoare ale regimului autocrat-iobagist, de abuzurile politienesti birocratice. Glasul nemultumitilor incepea sa rasune din ce in ce mai puternic. Se revolta in special taranimea, care asteptase ca sfirsitul razboiului impotriva lui Napoleon sa aduca desfiintarea iobagiei. Pe Don si in alte regiuni ale Rusiei izbucnesc rascoale taranesti. In rindurile tineretului nobiliar progresist se intensifica starea de spirit antiiobagista, favorabila eliberarii taranilor. Tncepind din 1816 apar diferite asociatii politice secrete, care aveau drept scop ras-pindirea ideilor de libertate si lupta impotriva guvernului lui Alexandru I, care atit pe plan extern cit si inlauntrul tarii ducea o politica din ce in ce mai reactionara.
Tn poezie, tinarul Puskin devine purtatorul de cu-vint al tendintelor de libertate, „liberale" — cum li se spunea pe atunci — ale tineretului nobiliar progresist, insufletit de sentimente patriotice.
In iarna de la sfirsitul lui 1817, inceputul lui 1818, el se imprieteneste cu viitorii decembrist N. I. Turgheniev, N. I. Krivtov, 1. D. Iakuskin, Nikita Muraviov, S. N. Muraviov-Apostol si cu alti participanti la activitatea diferitelor asociatii politice secrete. Membru al unei asociatii secrete de acest fel era si I. I. Puscin, cel mai apropiat prieten al lui Puskin.
Spre sfirsitul lui 1817, Puskin scrie cunoscuta sa oda „Libertatea", in care ii ameninta cu pedeap-sa pe tarii care incalca legile:
Tirani ai lumii, tremurati Iar voi, caliti-va mai tare, Sculati, voi robi ingenunchiati... )
Puskin deschide focul si impotriva „altarelor" care ca si inchisorile, erau un sprijin al tronului. In poezia „Catre Ceaadaev" (1818), Puskin prezice pieirea inevitabila a autocratiei ' indemnind ca „speranta care-n suflet creste, sa fie inchinata patriei". In poezia ,,Satul", poetul biciuieste „cea crunta boierime", ridicindu-se impotriva iobagiei. In aceasta poezie, Puskin descrie cu o deosebita vigoare soarta grea a taranului iobag. Vorbind in numele poporului inrobit, poetul da totodata glas nadejdii lui de a fi eliberat de sub jugul feudalismului. Anticipindu-i pe decembristi, in poezia „Pe urmele lui Radiscev", Puskin se considera „al omenirii prieten care nu poate gasi bucurie". El nu poate gasi bucurie in bunurile vietii, ale culturii si artei, vazind in jurul sau „rusinea ucigatoare a nestiintei", durerea si suferintele poporului.
Intr-o serie de epigrame si satire scrise in timpul cit a trait la Petersburg, si mai tirziu, Puskin de- masca falsitatea si fatarnicia cuvintarilor si pro- misiunilor liberale ale tarului Alexandru I, promi- siuni sub care se camufla politica iobagista, reac- tionara. El scrie epigrame si impotriva despotismului arakceevist, impotriva arhimandritului Fotie, inspiratorul reactiunii clericale, epigrame impotriva „cenzurii idioate" a tarului, care persecuta cultura si poezia. Lirica politica a lui Puskin da glas cu mare forta poetica temelor luptei impotriva despotismului autocrat si a mosierilor stapini de iobagi, impotriva orinduirii feudale-iobagiste si a oricaror manifestari de inrobire spirituala.
Puskin ia o parte activa la viata literara si teatrala a capitalei. Spre sfirsitul lui 1817, societatea „Arzamas" se destrama; lupta de opinii in literatura nu se stinge insa. Puskin se apropie de „Societatea libera a iubitorilor de literatura rusa" — care avea legaturi cu cercurile politice progresiste si in rin-durile careia activau personalitati ca Rileev sau Bestujev. La reuniunile Societatii participau si prieteni ai poetului printre care Delvig, Kjuhelbeker si E. Baratinski.
In primavara anului 1819 se organizeaza la Pe-J tersburg un cerc literar secret, „Lampa verde", a- propiat de organizatia politica secreta — „Uniu-( nea propasirii". Puskin devine membru al acestui cerc. La adunarile „Lampii verzi" se discutau nu numai probleme literare sau teatrale, ci si probleme politice; se citeau apoi versuri antiguvernamentale. ;
Geniul poetic al lui Puskin se dezvolta cu repeziciune. In martie 1820 el termina poemul „Rus-lan si Liudmila", pe care il incepuse inca in timpul liceului. in comparatie cu literatura din acel timp, continutul popular fantastic al poemului, coloritul si prospetimea imaginilor, vioiciunea povestirii, simplitatea si supletea stilului, muzicalitatea versului, faceau ca valoarea poeziei puskiniene sa apara evidenta. Tonul luminos si optimist al poemului il deosebea de romantismul mistic sumbru al lui Jukovski. Poemul lui Puskin a stirnit discutii aprinse. Nemultumiti de numeroasele expresii populare care se intilneau in poem, partizanii vechiului curent in literatura s-au napustit asupra poetului, pretinzind ca stilul este grosolan, iar continutul unei serii de imagini — imoral. Majoritatea cititorilor erau insa entuziasmati de „Ruslan si Liudmila".
Poemul incheie prima perioada din evolutia artistica a lui Puskin. Poetul isi depasise „dascalii intru literatura". Jukovski i-a daruit lui Puskin portretul sau cu dedicatia : „Elevului victorios, din partea dascalului invins".
Faima lui Puskin crestea neincetat. De o deosebita popularitate se bucurau versurile politice ale poetului. Decembristul Puscin isi amintea: «...pe atunci poeziile sale „Satul", „Libertatea", „Ura! Spre Rusia alearga..." si altele scrise in aceiasi spirit, treceau din mina in mina, se transcriau gi se invatau pe din afara. Aproape ca nu exista om care sa nu fi stiut versurile lui Puskin.»
In mare masura popularitatea lui Puskin crestea si datorita atacurilor sale publice impotriva autocratiei. Astfel, intr-o seara, pe cind se afla la teatru, Puskin le-a sratat fatis vecinilor sai de loja portretul revolutionarului francez Louvelle, care il asasinase pe mostenitorul tronului Frantei; portretul purta o inscriptie semnificativa : „• lectie ii pentru tari". Guvernul a fost alarmat de comportarea lui Puskin. Politia L-a pus sub supraveghere si agentii ei au intrat in legatura cu servitorii poetului. Intilnindu-L pe Engelhardt, directorul liceului din Tarskoe Selo, tarul Alexandru I i-a spus nemultumit: „Puskin a inundat Rusia cu versuri instigatoare: tot tineretul le invata pe din afara. Puskin trebuie sa fie trimis in Siberia". Aceasta amenintare nu a iost tradusa in fapt; totusi, sub pretextul unei transferari in interes de serviciu, Puskin a fost trimis in regiunile periferice din sudul Rusiei.
La 6 mai 1820, Puskin pleaca din Petersburg' si catre mijlocul lunii ajunge la Ekaterinoslav (in prezent Dniepropetrovsk).
Putin timp dupa aceea, poetul se imbolnaveste. Familia generalului Raevski, care calatorea din Petersburg spre Caucaz si cu al carui fiu, Nikolai, Puskin se imprietenise inca la Petersburg, il invita sa-i insoteasca. La inceputul lunii iunie poetul pleaca impreuna cu familia Raevski in .Caucaz si de acolo in Crimei a. Calatoria, care a durat treij) luni, i-a lasat lui Puskin o impresie de neuitat. Privelistile din Caucaz si Crimeia au stimulat puternic fantezia sa poetica. Intr-o noapte, pe corabia care il ducea de pe litoralul caucazian spre Gurzuf, Puskin compune elegia romantica „S-a si'ins lumina zilei..." La Gurzuf el incepe sa lucreze la poemul „Prizonierul din Caucaz", pe care il concepuse in Caucaz; o legenda din Crimeia devine subiectul unui alt poem, scris de asemenea in sud
— „Fintina din Bahcisarai".
In septembrie, Puskin se prezinta la serviciu in Jorasul Chisinau, unde se mutase Inzov, noul gu-Ivernator al Basarabiei. Generalul Inzov, administratorul coloniilor din sud, in a cai ui cancelarie poetul trebuia sa-si faca serviciul, si cu care a intrat in bune relatii, era, dupa parerea lui Puskin, un om „bun si demn de stima". t Cei doi ani si mai bine petrecuti de Puskin in Moldova, au constituit o perioada de intensa acti- vitate creatoare, de profunde meditatii provocate de ' situatia politica incordata din acel timp.
In apusul Europei inceputul celui de al treilea deceniu din secolul trecut a fost marcat de un nou avint al miscarii revolutionare si de eliberare nationala. In 1820 a izbucnit o rascoala in Spania unde insurgentii, in frunte cu ofiterul Riego, au cucerit puterea, silindu-L pe rege sa accepte o constitutie. In Italia miscarea Carvonarilor lua proportii, la Neapole a avut loc o revolutie. In 1821 a inceput In Grecia rascoala pentru eliberarea tarii de sub jugul turcesc. Situatia devenea critica si in Rusia. Spre sfirsitul anului 1820, la Petersburg au avut loc tulburari in regimentul de garda Semionovski, provocate de cruzimea comandantului, un ofiter german. La ordinul lui Alexandru I, pe care aceasta miscare il inspaimintase, rasculatii au fost pedepsiti cu cea mai mare asprime. Favoritul tarului, reactionarul Arakceev, pe care il ura toata lumea, fusese investit cu puteri nelimitate. In aceste conditii, cei mai curajosi dintre membrii asociatiilor politice secrete au ajuns la concluzia necesitatii luptei revolutionare impotriva autocratiei. La Petersburg s-a constituit „Societatea secreta din Nord", al carei principal conducator era Rileev. In sud a luat fiinta „Societatea din Sud", in frunte cu colonelul Pestei. Multi dintre membrii „Societatii din Sud" faceau serviciul la Chisinau. Intorcindu-se din calatorie, Puskin gasi atmosfera pe care o intilnise si !a Pa-tersburg. La Chisinau el se intilneste cu generalul M. F. Orlov, fost membru in „Arzamas", si face cunostinta cu ofiterii Liprandi si Ohotnikov, membri ai „Uniunii Propasirii".
Invitat la mosia din Kamenka a familiei Davidov
— inrudita cu familia Raevski — Puslcin il intil neste aici pe decembristul I. D. Iakuskin si pe alti membri ai asociatiei secrete, care se intrunisera la V. L. Davidov, unul din membrii ei. Se discutau evenimentele din Spania si din Italia. Dindu-si seama ca asista la o adunare a membrilor unei asociatii politice secrete, a carei existenta o banuise inca din Petersburg, Puskin se simti foarte emotionat. In amintirile sale, Iakuskin povesteste cum poetul „vorbi cu multa inflacarare, aratind marele folos pe care l-ar putea aduce Rusiei o asociatie secreta". Cind insa Iakuskin a dat discutiei o intorsatura glumeata, Puskin exclama cu lacrimi in ochi: «„Niciodata n-am fost atit de nefericit ca acuma; mi-am vazut dintr-o data viata innobilata, am intrezarit in fata mea un scop inalt si cind colo, totul n-a fost decit o gluma rautacioasa..." In clipa aceasta, era intr-adevar minunat» — incheie Iakuskin.
Decembristii n-au incercat sa-L atraga pe Puskin in rindurile asociatiei, temindu-se de riscurile la care ar fi fost expus genialul poet. Dar in activitatea lor propagandistica, ei au folosit in mare masura versurile lui Puskin, care slaveau libertatea.
In timpul exilului de la Chisinau, Puskin citeste mult — filozofie, politica si istorie. Pe la inceputul lunii aprilie 1821, el face cunostinta cu Pavel Iva-novici Pestei, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai gindirii sociale progresiste din Rusia la inceputul secolului al XlX-lea. Puskin il viziteaza des pe M. F. Orlov, in casa caruia venea si Pestei. „II vedem foarte des pe Puskin, care vine la noi si discuta cu sotul meu despre toate problemele posibile" — scria sotia lui Orlov (E. N. Raevskaia), fratelui ei, in noiembrie 1821.
Printre alte probleme Puskin este preocupat in acest timp de posibilitatea unei paci vesnice intrepopoare. Dupa cum afirma E. N. Raevskaia, poetul era „convins ca guvernele perfectionindu-se, vor putea infaptui treptat pacea vesnica si universala"; el era convins ca va veni vremea cind vinovatii de declansarea razboiului vor fi judecati ca „tulburatori ai linistii publice".
In toamna anului 1821, Puskin s-a imprietenit cu v ofiterul V. F. Raevski, dusman neimpacat al auto- » cratiei, care fusese transferat in interes de serviciu la Chisinau. La inceputul lui februarie 1822, Raevski a fost arestat pentru propaganda in rindurile soldatilor si intemnitat la Tiraspol. Sub influenta discutiilor cu Raevski, Puskin schiteaza planul unei mari tragedii politice — „Vadim" — pe o tema din trecutul luptei pentru libertate din vechea Rusie.
Poezia lui Puskin din perioada exilului in sud reflecta avintul tendintelor sale revolutionare. Versurile si corespondenta din perioada petrecuta la Chisinau sint strabatute de ecouri si aluzii la miscarea de eliberare si la evenimentele politice de Ia inceputul deceniului al treilea. In 1821 poetul scrie poezia „Pumnalul", care cheama la lupta impotriva autocratiei. In aprilie 1821, intr-o scrisoare catre V. L. Davidov, Puskin isi exprima speranta intr-o revolutie in Rusia.
Dupa cum povesteste P. I. Dolgoruki, care a fost coleg de serviciu cu poetul, Puskin ii spusese cu prilejul unei discutii avute in iulie 1822: „Functionarii publici sint niste pungasi netrebnici, ofiterii superiori — in cea mai mare parte — niste vite; numai clasa celor ce muncesc pamintul e vrednica de respect... Puskin ataca in primul rind aristocratia rusa — continua Dolgoruki. Ar trebui spinzurati cu totii... si daca ar fi fost posibil, el, Puskin, ar fi fost cel dintii care sa le puna bucuros streangul de git."
Rascoala din Grecia L-a impresionat puternic pe Puskin. La Chisinau, poetul L-a cunoscut pe Alexandru Ipsilanti, unul dintre conducatorii rascoalei. Puskin traieste „clipe minunate de speranta si de libertate", care si-au gasit ecoul in frumoasele versuri dedicate eroului cazut („Nu plinge, grecoaica fidela"). Poetul viseaza sa participe la lupta impotriva Turciei, pentru libertatea nationala a Greciei („Razboiul"). „Sint ferm convins ca Grecia va triumfa" — noteaza Puskin in jurnalul sau.
In timpul exilului din sud, au crescut in intensitate si tendintele ateiste ale lui Puskin. In anul 1821 el creeaza poemul „Gavriliada", indreptat impotriva superstitiilor religioase si a clericalismului. Poemul este un pamflet impotriva bigotismului care domnea la curte si in cercurile dominante.
Dragostea de libertate a lui Puskin se reflecta cu o deosebita vigoare in poemele sale romantice. Romantismul, care cuprinsese intreaga literatura din apusul Europei, oglindea puternicele zguduiri sociale care au inceput la sfirsitul secolului al XVIII-lea, odata cu revolutia burgheza din Franta. Domnia ratiunii, a pacii vesnice, a libertatii si egalitatii, fagaduita de ginditorii revolutionari din secolul al XVIII-lea, s-a dovedit a fi in realitate domnia burgheziei, o noua forma a vechii robii. „Pacea vesnica, fagaduita, se transformase intr-un interminabil razboi de cuceriri").
Romantismul care a aparut la hotarul dintre doua secole a reprezentat tocmai o forma de negare ideologica a acestei noi realitati burgheze. Dar negarea acestei realitati putea sa capete un sens politic-ideologic deosebit, potrivit tendintelor deosebite care se manifestau in cadrul romantismului. Astfel, scriitorii romantici care se faceau purtatorii de cuvint .ai ideilor reactiunii feudale-aristocratice chemau in-Idarat catre trecutul feudal indepartat pe care il idealizau, incercind totodata sa substituie ideilor iluministe religia si misticismul. Dimpotriva, romanticii cu conceptii progresiste, profund nemultumiti de noua orinduire sociala burgheza, respingeau cu o egala inflacarare vechea orinduire Feudala; ei nu vedeau insa nici o raza de lumina in viitor, fapt care le inspira accente pesimiste si sentimentul de tragica solitudine din creatia lor.
Un astfel de romantic a fost poetul englez Byron, a carui puternica influenta se resimte in literatura europeana din timpul sau. in domeniul esteticii, romanticii respingeau rigidele reguli ale clasicismu lui, proclamind libertatea de creatie si insemnatatea personalitatii artistului in opera de arta, acor-dind o deosebita atentie vietii sufletesti a omului — pe care insa, mai intotdeauna, o intelegeau ca ceva abstract — precum si conflictelor pasionale.
Incepind din deceniul al treilea, principalul curent al romantismului rus oglindeste miscarea de eliberare a revolutionarilor din rindurile nobilimii, protestul lor impotriva orinduirii feudale-iobagiste.
Creatia celor mai de seama poeti decembristi din deceniul al treilea — romanticii V. Raevski, K. Ri-leev, A. Odoevski — avea un continut politic progresist, patriotic, legat de lupta de eliberare.
Puskin, care in linii generale impartasea tendintele romantice, a creat poemul romantic rus, gen in care s-a afirmat ca un autentic inovator.
in 1822 a aparut poemul „Prizonierul din Cau-caz". In maretul decor al naturii Caucazului se detaseaza personalitatea nesupusa a orgoliosului erou romantic, dezamagit de viata, plin de dispret fata de societatea mondena, fatarnica si vicioasa, si care nazuieste cu inflacarare spre libertate. Vorbind despre caracterul prizonierului, Puskin spune ca ai vrut sa zugraveasca in el „indiferenta fata de viata' si de bucuriile ei, imbatrinirea prematura a sufletului, trasaturi caracteristice pentru tineretul secolului atf XlX-lea". Puskin isi propunea de asemenea sa des-orie obiceiurile din Caucaz si frumusetile lui natu-j rale. „Grandioasa imagine a Caucazului cu bataioa- sele lui ginte — remarca Bielinski — este zugrai vita pentru prima data in poezia rusa. Numai datorita poemului lui Puskin, societatea rusa a cunoscut pentru prima data Caucazul".) In figura cerkezei care, cu pretul vietii a eliberat din lantu-f rile robiei prizonierul pe care il iubea, Puskin cinta libertatea, pe care o socoteste bunul cel mai de pret al vietii, omului. •
Personaje romantice, caractere puternice, dragoste gata de sacrificiu — acesta este continutul unui alt poem pe care Puskin L-a scris in sud — „Fintina din Bahcisarai" (1823). Poemele lui Puskin, in special „Prizonierul din Caucaz", s-au bucurat de un succes urias. Dupa cum afirma Bielinski, „ele erau citite in intreaga Rusie, de catre toti cei care stiau sa citeasca". „Prizonierul din Caucaz" a avut nenumarati imitatori. In figura eroului romantic — insetat de libertate, „fugind de lume, firii frate" — tineretul inaintat se regasea pe sine insusi.
Prin noutatea continutului, prin intensitatea sentimentelor sale, prin bogatia de culori a tablourilor care infatisau privelistile Caucazului si Cri-meii, prin tonul nefortat al povestirii, prin armonia si muzicalitatea versului, Puskin a iniirmat toate ideile literare la moda si a creat opere exceptional de vii si de originale.
In evolutia creatiei lui Puskin romantismul a insemnat o perioada de pregatire si de tranzitie spre realism. Prin descrierea obiceiurilor si a vietii muntenilor, prin zugravirea obiectiva a naturii, prin veridicitatea imaginilor, prin folosirea legendelor si traditiilor din Caucaz si Crimeia, poemele create de Puskin in sud lasa sa se intrevada limpede nazuinta catre o arta carei sa descrie viata in chip veridic.
Deosebit de puternica apare aceasta tendinta in poemul neterminat „Fratii haiduci" (1822).
Puskin urmarea cu atentie dezvoltarea literaturii ruse, participind la dezbaterile literare despre ro mantism si clasicism.
Poemele din sud ale lui Puskin au contribuit la infringerea definitiva a clasicismului, care se dovedise perimat. Dar, desi de partea adversarilor clasicismului, poetul este departe de a-i aproba in totul pe romantici. Astfel, de pilda, dupa parerea lui Puskin, predilectia exagerata' a tinerilor poeti fata de motivele romantice stereotipe saracea continutul de idei al literaturii ruse.
„...Nu le-ar strica poetilor nostri o mai mare bogatie de idei decit aceea de care dau dovada de obicei. Numai cu amintirile despre apusa tinerete literatura noastra nu va ajunge departe" — scria Puskin intr-un articol critic la care lucra in 1822. Puskin ii condamna pe literatii din timpul sau care cautau sa imite scriitorii straini. „E timpul sa aiba idei proprii si imagini originale" — ii scria el lui Viazemski, vorbind despre Jukovski. Puskin face observatii critice si in legatura cu lipsa de originalitate a prozei lui Bestujev.
Luptind pentru originalitatea si specificul national al literaturii ruse, condamnind imitarea, frec-Venta pe atunci, a poeziei franceze („consecinte daunatoare, manierism, timiditate, platitudine"), Puskin scrie cu insufletire: „Avem o limba a noastra; ba mai mult! — avem datini, istorie, cintece, basme..." Poetul considera necesar sa se puna mai mult pret pe rolul social al literaturii ruse si se ridica impotriva dispretului guvernului tarist si al cenzurii fata de literatura. La inceputul lui 1823 el ii scrie lui Viazamski: „...este timpul... sa constringem guvernul sa ne respecte parerile... dispretul fata de scriitorii rusi nu mai poate fi tolerat".
Arestarea lui V. F. Raevski si pe urma prigo nirea „liberalilor" din Chisinau au creat in oras o atmosfera pe care Puskin nu o mai putea suporta. Societatea mondena din Chisinau, filistina si marginita, pe care poetul o biciuise deseori fara crutare in epigramele sale, ii devenise pur si simplu odioasa.
Prietenii sai din Petersburg au incercat sa intervina pentru transferarea lui Puskin din Chisinau in alt oras; cit despre intoarcerea sa la Petersburg nici nu putea fi vorba. In cele din urma ei au .obtinut asentimentul lui Alexandru I pentru transferarea lui Puskin la Odesa, ca functionar pe finga tancelaria contelui Vorontov, guvernator genera! ci tinutului Novorossiisk.
La inceputul lui iulie 1823, Puskin soseste la Odesa.
Aici, poetul isi petrece cea mai mare parte din timpul liber citind lucrari si documente istorice sau scriind. La Odesa Puskin termina primele capitole ale romanului sau „Evgheni Oneghin Relatiile poetului cu aristocratul carierist si in-gimfat, Vorontov, care il considera pe Puskin un mic functionar si un „palid imitator al unui model prea putin demn de stima — Byron", — au fost de la inceput ostile. In scurt timp, ele s-au transformat intr-o dusmanie fatisa. Puskin a respins categoric incercarea lui Vorontov de a apare in chip de Mecena. „Noi nu vrem protectia unor asemenea oameni — ii scria el Iui Viazemski. — Iata ce nu pricepe ticalosul de Vorontov. El se asteapta ca poetul rus sa-i apara in anticamera cu o dedicatie sau cu o oda — si cind colo, poetul ii cere sa fie respectat..." Puskin incepe sa considere independenta sa si a literaturii in general, drept o conditie a profesiunii de scriitor. („Discutie intre librar si poet").
In 1823, valul miscarii revolutionare si de eliberare nationala din apusul Europei a inceput sa scada. Rascoalele din Italia si din Spania au fost inabusite. Reactiunea feudala din intreaga Europa, in cap cu autocratia rusa, se intensifica tot mai mult. Reunite in Sfinta Alianta, guvernele reactionare din Europa urmareau reprimarea oricarei miscari de eliberare.
Insuccesele revolutiei din apusul Europei i-au dezamagit pe multi dintre viitorii decembristi si i-au facut sa sovaie. Se parea ca nici in Rusia nu va putea triumfa libertatea. Puskin a impartasit profund si cu intensitate aceste sentimente. Tragica soarta a miscarii revolutionare din apus, miscare rupta de masele largi populare, a zdruncinat puternic sperantele de libertate ale poetului. Ca si mai inainte, el continua sa invoce „furtuna, simbol al libertatii", adresindu-se „inflacaralai, satiricei muze", demascindu-i pe „dementii" care afirmau ca „libertate nu exista" si suferind pentru soarta popoarelor care s-au increzut in acesti „de menfi". Dar lirica lui Puskin dm 1823 si din pri- raa jumatate a lui 1824 abunda in indoieli, deza- I magiri, teme pline de tristete. In aceasta perioada Puskin scrie poeziile „Zadarnic semeni liberta-' tea...", „Demonul" s.a.
Tot acum se ivesc complicatii si in viata sa la Odesa. infuriat de epigramele poetului, Vorontov, care il ura pe Puskin, a cerut cu insistenta organelor superioare indepartarea poetului pe care nu putea sa-L sufere. Dusmanii lui Puskin au profitat de ocazie. In miinile guvernului a cazut o scrisoare interceptata de politie, in care Puskin isi relata cu entuziasm impresiile despre intilnirea cu un „ateu inteligent" care nega nemurirea sufletului ; Puskin aproba el insusi ateismul ca fiind un „sistem mai acceptabil decit cricare altul". Ateismul era insa considerat o crima de stat. Alexandru 1 ordona demiterea poetului din serviciu si trimiterea lui intr-un nou exil — intr-un „sat pierdut", sub supravegherea politiei si a bisericii. inainte de a pleca din Odesa, Puskin scrie poezia „Marii", luindu-si ramas bun de la stihia valurilor care reprezenta pentru poet simbolul libertatii. t La inceputul lunii august 1824, Puskin soseste ain satul Mihailovskoe, din gubernia Pskov. Poli-•tia guberniala cere tatalui sau, Serghei Lvovici, sa semneze o declaratie in sensul ca „isi va supraveghea fiul cu atentie si cu cea mai mare strictete". Pe linga aceasta, staretul minastirii Sviato-gorsk, din apropierea satului Mihailovskoe, trebuia sa-L supravegheze pe poet indeaproape.
Vizita neasteptata a prietenului sau Puscin i-a facut lui Puskin o mare placere. In ianuarie 1825, odata cu noutatile politice si literare, Puscin i-a adus poetului cazut in disgratie, comedia lui A. S. Griboedov „Prea multa minte strica", comedie care abia aparuse in manuscris in citeva exemplare. Puskin a fost entuziasmat de aceasta stralucita opera. In primavara lui 1825 Puskin este vizitat de un alt prieten al sau din liceu, Delvig. La Mihailovskoe poetul a cunoscut indeaproape i viata taranimii iobage. Lui Puskin ii placea sa stea Ide vorba cu taranii, mergea pe la iarmaroace, ob-Iserva viata poporului. La Mihailovskoe, interesul lui Puskin pentru creatia populara, interes manifestat inca din copilarie, a continuat sa se dezvolte si sa devina din ce in ce mai puternic. Poetul transcrie cintece populare, iar seara asculta basmele dadacei Arina Rodionovna. „Cit de minunate sint aceste basmel Fiecare din ele este un poem' — scria Puskin fratelui sau.
Fireste ca viata lui Puskin la Mihailovskoe nu putea fi bogata in evenimente. Dar, tocmai in aceasta perioada, geniul poetului ajunge la maturitate.
in 1824 Puskin scrie poemul rjtgani", in figura lui Aleko, care vrea „libertati doar pentru sine", poetul condamna pesimismul si ruperea de realitate ale eroului romantic. Prin cuvintele unui batrin tigan, care exprima intelepciunea poporului, poemul demasca individualismul „mindru" al lui Aleko, care dispretuieste obiceiurile si felul de viata al poporului care-L primise in mijlocul sau. Poemul „Tiganii" dezvolta ideea ca societatea isi are legile ei, carora personalitatea trebuie sa i se supuna. Totodata, Puskin demasca si „Robia crudului oras", unde oamenii
Iubirea, visul, le intina,
Negot cu libertatea fac,
La idoli capul isi I7ichlna
Cer bani si lantul li-i pe plac. )
Poemul „Tiganii" a fost ultima opera a lui Puskin in spirit romantic. Totodata el depaseste in „Tiganii" marginirea subiectivista si ruperea de viata a romanticilor. Totusi, Puskin a cultivat si mai tirziu elementele pozitive ale romantismului progresist — atitudinea de protest fata de fenomenele negative ale realitatii, nazuinta catre un viitor armonios, principiul libertatii de creatie, psihologismul, patosul liric. Aceste trasaturi ale romantismului s-au integrat organic in arta realista a lui Puskin.
insemnatele evenimente istorice de Ia sfirsitul" secolului al XVIIMea, inceputul secolului al XIX-Iea, marile transformari politice din viata popoarelor Europei, legate de prabusirea orinduirii feudale si de dezvoltarea capitalismului, au deterfhinat pe acei rusi care aveau conceptii progresiste sa mediteze din ce in ce mai mult asupra esentei puternicelor contradictii sociale la care asistau. Pe la mijlocul deceniului al treilea, pornind de la contradictiile si ffamintarile politice furtunoase ale epocii sale, Puskin ajunge la concluzii dintre cele mai profunde pentru timpul sau.
Pentru poet devine limpede ca cea mai importanta forta a procesului istoric sint masele populare, ca problema unor adinci transformari politice in viata popoarelor nu poate fi rezolvata fara cunoasterea situatiei reale a acestei vieti, a particularitatilor si legilor ei istorice specifice. Puskin ajunge la concluzia ca „numai propria Iui istorie ii poate lumina unui popor adevaratele sale cerinte" si ca prin urmare, rezolvarea problemelor sociale si politice trebuie cautata in realitatea insasi, in legile dezvoltarii ei istorice. Epocile revolutionare, epocile de criza in istoria popoarelor, atrag in mod special atentia poetului. Puskin atribuie culturii, ideilor politice, legislatiei, moravurilor societatii, educatiei — principalul rol in evolutia istorica. Puskin cauta sa-si clarifice problema cailor de dezvoltare istorica a Rusiei.
Puskin considera ca zugravirea artistica a trecutului national al poporului in dezvoltarea sa istorica este una din cele mai insemnate sarcini ale literaturii ruse. „Poetul are la indemina sa istoria poporului" — scria el in februarie 1825 lui N. I. Gnedici. La Mihailovskoe, Puskin incepe sa prelucreze o tema din istoria Rusiei, studiaza „Istoria! Statului Rus" de N. M. Karamzin si letopisete ru-l sesti, il roaga pe fratele sau sa-i trimita „Viata lui Pugaciov", se preocupa de personalitatea unui alt conducator al rascoalelor taranesti din Rusia — Stepan Razin — despre care scrie, in 1826, ci-teva cintece in spiritul poeziei populare si compune cu multa insufletire tragedia in spirit popular „Boris Godunov".
Primele incercari de dramaturgie ale lui Puskin dateaza inca din anii copilariei poetului. Fratele sau relateaza ca „la opt ani... a scris mici comedii in limba franceza". Ca elev de liceu, Puskin scrie impreuna cu M. I. Iakovlev, comedia „Asa se obisnuieste in lume", piesa care nu s-a pastrat. Catre sfirsitul lui 1815 Puskin incepe comedia „Filozoful", care nu s-a pastrat nici ea. Dupa absolvirea liceului, Puskin se apropie de lumea teatrala a Petersburgului si devine „cetatean de onoare al culiselor". La adunarile asociatiei „Lampa verde", al carui membru era, se discutau noutatile teatrale si piesele cele mai recente. Dealtfel primul articol de critica literara al lui Puskin a fost „Observatiile mele despre teatrul rus". Ideea lui Puskin de a scrie o tiagedie cu un subiect din istoria rusa veche, despre Vadim, luptatorul legendar pentru libertate, popular in cercurile decembristilor, dateaza din 1822.
In „Boris Godunov" Puskin urmareste „sa reinvie un veac apus, in tot adevarul sau". In aceasta tragedie sint infatisate toate paturile soci'ale — poporul, boierimea, clerul — si este descrisa lupta politica din sinul boierimii. Puskin izbuteste sa zugraveasca foarte sugestiv particularitatile civilizatiei ruse dinaintea domniei lui Petru I.
«In „Boris Godunov" — arata Bielinski — zugravirea istoriei ruse de la sfirsitul secolului al XVI-lea si inceputul celui de al XVII-lea, este atit de profund ruseasca, atit de fidela adevarului istoric, cum numai geniul lui Puskin — poet rus cu adevarat national — a putut sa o faca.»)
„Boris Qodunov" pune cu o deosebita ascutime problema atitudinii poporului fata de tar. Tragedia este patrunsa de ura impotriva despotismului, „..a autocratiei. Pe buna dreptate, Puskin ii scria lui Viazemski, in legatura cu semniticatia politica a tragediei sale : „...nu, n-am putut cu nici un pret sa-mi ascund urechile sub scufia bufonului; orice as face, ele tot se vad !"
Poetul prezinta poporul ca pe o „forta spontana a rascoalei". Norodul „totdeauna e gata sa primeasca tulburarile" — spune unul din personajele tragediei. Un alt personaj afirma ca „freamatul multimii" reprezinta forta politica hotaritoare. Eroul principal al tragediei lui Puskin este poporul.
Puskin a zugravit veridic si conform adevarului istoric relatiile politice din epoca pe care o descrie tragedia. Potrivit realitatii ' istorice, Dmitri-uzurpatorul este prezentat ca o simpla unealta in mina panilor polonezi, ca un aventurier politic.
Deosebit de viu este realizata figura batrinului cronicar din vechea Rusie. „Caracterul lui Pimen nu este o nascocire a mea — scria Puskin. — in figura lui am concentrat toate trasaturile care m-au fermecat atunci cind le-am descoperit in vechile noastre letopisete: induiosatoarea blindete, sinceritatea, ceva din naivitatea copilareasca si totodata ceva plin de intelepciune... Mi se parea ca acest caracter este nou si totodata cunoscut sufletului rus".
Interesant de relevat este faptul ca in tragedie • apar ca participanti la lupta politica si stramosii lui Puskin. Poetul pune in gura lui Boris Godunov cuvintele care ii caracterizeaza inaintasii : „un neam de razvratiti". In tragedia „Boris Godunov", -J se intilnesc si alte aluzii politice impotriva autocratiei tariste, precum si impotriva lui Alexandru I, care fusese complice cu asasinii tatalui sau — Pavel I.
Intorcindu-se din exil in toamna anului 182jj«0 Puskin si-a citit tragedia la Moscova. In amintirile sale, istoricul M. P. Pogodin relateaza entuziast felul cum s-a desfasurat una dintre aceste lecturi, precum si puternica impresie pe care a produs-o tragedia lui Puskin asupra unui cerc de intelectuali din nobilimea progresista a Moscovei.
«Este cu neputinta sa redau impresia pe care a produs-o asupra noastra, a tuturor, aceasta lectura — scrie Pogodin. — ...Primele scene le-am ascultat calmi, linistiti, sau mai bine spus, oarecum uimiti. Dar, cu cit lectura inainta, cu atit simta- mintele pe care le incercam deveneau mai puternice. Scena dintre cronicar si Grigori pur si simplu ne-a uluit. Mi s-a parut ca dragul si iubitul meu Nestor s-a sculat din mormint si vorbeste prin gura lui Pimen. Auzeam aievea glasul batrinului cronicar rus. Iar cind Puskin a ajuns la scena in care Pimen povesteste vizita lui Ivan cel Groaznic la minastirea Sf. Kiril si rugaciunile calugarilor — „Sa daruiasca domnul pace acestui suflet framintat de vijelii" — parca ne pierdusem mintile cu totii, Pe unii i-a cuprins fierbinteala, pe altii frigurile. Parul ni s-a ridicat maciuca in cap. Nu mai eram in stare sa ne stapinim. Cite unul sarea de pe locul lui, altul scotea cite un strigat. Ba se lasa tacere, ba izbucnea o explozie de strigate... Lectura se termina. Multa vreme ne-am privit buimaciti unul pe celalalt, apoi ne-am repezit cu totii la Puskin. Au inceput imbratisarile, larma, au izbucnit risete, au prins sa curga lacrimi, felicitarile nu mai conteneau. Evan, evohe, aduceti cupele!... O, cit de uimitoare a fost dimineata aceea a carei amintire va ramine nestearsa pentru toata viata!)»
La inceput, lui Puskin nu i s-a ingaduit sa tipareasca „Boris Godunov". Tarul Nicolae I, care cenzura personal toate operele lui Puskin, a interzis editarea tragediei si, in urma sugestiilor lui Bulgarin, il sfatui ironic pe poet ca ..eliminind ceea ce este de prisos, sa transforme tragedia intr-o nuvela sau intr-un roman istoric de genul lui Walter Scott." Puskin izbuti sa-fi tipareasca opera „pe cont propriu" abia in 1831.
Pe scena „Boris Godunov" a fost reprezentat pentru prima oara in la Petersburg.
In cursul muncii la „Boris Godunov", arta realista a lui Puskin a ajuns la maturitate. Veridicitatea, „adevarul vietii" devin principiul estetic fundamental al poetului. Puskin nazuieste sa dea o zugravire multilaterala, veridica si concret-isto-rica a vietii ruse din trecut si din epoca sa. De data aceasta, spiritul creator al lui Puskin nu este preocupat de viata emotionala a eroului romantic, ci de imaginile obiective ale realitatii, de viata oamenilor reali, de caracterele, moravurile si obiceiurile lor, de evenimentele istorice reale, de soarta poporului, de caracterul sau national. Pentru toate acestea erau insa necesare forme artistice noi, necunoscute pina atunci in literatura rusa.
In dramaturgia rusa de la inceputul secolului al XlX-lea erau inca puternice traditiile clasicismului. Majoritatea lucrarilor dramatice din aceasta perioada erau prea putin legate de realitatea vietii rusesti. Dar inca la sfirsitul secolului al XVIII-lea, in comediile lui Fonvizin si Kapnist — iar la inceputul secolului al XlX-lea in dramaturgia lui Kriiov — incep sa predomine tendintele realiste. Nemuritoarea comedie a lui Griboedov „Prea multa minte strica" a contribuit in chip insemnat la victoria realismului in dramaturgia rusa. Totusi, abia Puskin a fost acela care a realizat o adevarata cotitura in dramaturgia rusa, orientind-o cu hotarire spre realitate.
Puskin si-a propus sa creeze o tragedie in spirit popular, opusa tragediei „aristocratice", si a indeplinit in chip stralucit aceasta sarcina. „Care trebuie sa fie subiectul unei tragedii ? Ce trebuie sa urmareasca ea ? Omul si poporul Soarta omti-lui, soarta poporului" — scria Puskin. Opunind metoda sa de creatie procedeelor dramaturgiei clasiciste, Puskin arata ca el intentioneaza sa substituie lipsurilor acestui curent perimat „zugravirea veridica a personajelor si a epocii, caractere si evenimente istorice in dezvoltarea lor".
La Mihailovskoe Puskin continua sa lucreze la romanul „Evgheni Oneghin", pe care il incepuse inca la Chisinau. Dintr-o satira de moravuri, cum fusese conceput Ainitial, romanul s-a amplificat necontenit, transformindu-se intr-o povestire realista din viata societatii ruse a timpului, o povestire realista despre soarta tinerei generatii a epocii.
In 1825 Puskin scrie in numai citeva zile o nuvela umoristica — „Contele Nulin" — remarcabila prin descrierea personajelor si a moravurilor, si care reprezinta o imagine veridica a vietii de la conacele boieresti. „Contele Nulin" constituie o stralucita descriere a tipului gaunos de aristocrat cosmopolit, care se ploconeste in fata a tot ceea ce este strain. „In figura contelui Nulin — arata Bielinski — poetul a zugravit cu o neintrecuta maiestrie pe unul din oamenii de nimic pe care ii intilnesVi la tot pasul in inaltele cercuri mondene. Totul in aceasta nuvela te face sa simti ca aievea natura rusa si monotonia vietii din satul rus. Numai Puskin a fost in stare sa zugraveasca atit de fin si de sugestiv imagini atit de profund veridice..."). In spiritul poeziei populare, Puskin compune balada „Mirele". Poezii ca „Seara de iarna" sau ,,19 octombrie" redauini imagini lirice natura rusa. Puskin devine poetul vietii rusesti, in sensul cel mai larg al cuvintului.
In scrisorile pe care le-a scris din Mihailovskoe prietenilor sai din rindul oamenilor de litere, precum si in unele note critice, Puskin pledeaza cu inflacarare pentru originalitatea nationala a literaturii ruse, expunindu-si conceptia despre caracterul popular ai literaturii — problema care era pe atunci foarte viu dezbatuta.
Prin caracterul popular al literaturii, Puskin intelege reflectarea „adevaratului chip"' al poporului, a „felului sau de a gindi si de a simti", a „obiceiurilor, a credintelor si deprinderilor" poporului „in oglinda poeziei". Luind atitudine impotriva orientarii aristocratice, salonarde, a unor scriitori, Puskin nazuieste la o democratizare a literaturii ruse. El largeste tematica literaturii din timpul sau, pledind. pentru dreptul scriitorului de a descrie viata de toate .zilele. Puskin insista indeosebi asupra studiului poeziei populare si al limbii oamenilor simpli.
Conceptia despre caracterul popular al literaturii se contopeste la Puskin cu ideea despre necesitatea veridicitatii in zugravirea vietii. Principiul realismului, sau, potrivit denumirii date de Puskin, principiul „romantismului veridic" este considerat de poet ca o temelie a dezvoltarii literaturii ruse. Totodata, in articolele sale critice de la mijlocul deceniului al treilea, Puskin subliniaza originalitatea nationala si valoarea culturii ruse. Acestea, arata Puskin, reies din inepuizabila bogatie a limbii ruse, din poezia lui Krilov, care a exprimat sufletul poporului sau, sau din geniul atotcuprinzator al lui Lomonosov.
La Mihailovskoe, Puskin isi biruie pesimismul care il cuprinsese in 1823, in urma intensificarii reactiunii din apusul Europei si din Rusia.
in poezia „Andre Chenier" (1825), consacrata unor evenimente din timpul revolutiei burgheze din Franta in secolul al XVIII-lea, poetul exprima ideea justa si optimista ca libertatea odata do-bindita, chiar daca sufera o infringere de moment, nu piere pentru totdeauna. Prin cuvintele pe care le pune in gura eroului poeziei, Puskin prezice triumful final al libertatii: „Caci cei ce ti-au baut nectarul nu-L vor uita asa curind..." „Asttel — te-o regasi poporul... Furtuni de bezna invingind !"
Puskin a adoptat o atitudine negativa fata de cei mai consecventi conducatori ai revolutiei franceze — iacobinii — si a gresit apreciind pozitiv personalitatea poetului Andre Chenier, legat de cercurile ostile revolutiei. Dar, in exil fiind, pe Puskin il insufleteste ideea fundamentala a poeziei — aceea ca lupta pentru libertate este nepieritoare.
Tot in 1825 Puskin creeaza „Cintec bahic", un imn inchinat triumfului ratiunii omenesti, care invinge „falsa intelepciune". in „Cintec bahic", in versurile „Daca ar fi sa te-amageasca viata", si mai ales in poezia „imi amintesc o clipa minunata..." — intensitatea si claritatea cu care poetul a dat glas starii sale sufletesti sint uimitoare. Ultima poezie se incheie cu o strofa care exprima o noua latura sufleteasca a lui Puskin :
Si inima bate imbatala,
Caci pentru ea au inviat din nou
Credinta, lira inspirata,
Al vietii ji ai dragostei ecou.

La 14 decembrie 1825 izbucneste ia Petersburg rascoala decembristilor. Cu citeva zile mai ina-"Mnte, la Mihailovskoe ajunsese vestea ca tarul Alexandru I a murit. Extrem de tulburat, Puskin se hotari sa plece la Petersburg. El vroia in primul rind sa se. intilneasca cu Rileev. „Ar fi nimerit la Rileev in noap.'ea de 13 spre 14 decem brie, tocmai cind erau in toi pregatirile rascoalei" — isi amintea mai tirziu Viazemski.
Puskin nu si-a putut indeplini planul. Peste putin timp, el a aflat ca rascoala decembristilor esuase. Tragedia celor mai buni oameni din Rusia iobagista, printre care si prietenii sai — Puscin, Kiuhelbeker, Rileev, Bestujev, L-a indurerat profund pe poet. El astepta plin de emotie stirile din capitala, gindindu-se totodata si la propria-i soarta de exilat, la posibilitatea de a pleca din „blestematul Mihailovskoe." „intrebarea este: sint vinovat, sau nu ? Oricum, insa, si intr-un caz si in celalalt, demult ar trebui sa fiu la Petersburg" — scria el. Poetul cerea prietenilor „sa nu intervina si sa nu garanteze" pentru el. Puskin vroia sa-si pastreze dreptul de a actiona independent si libertatea convingerilor sale.
Noul tar, Nicolae I, sovaia sa ia o hotarire cu privire la situatia poetului exilat. Un agent secret experimentat a fost trimis in gubernia Pskov pentru a culege informatii asupra comportarii si relatiilor poetului. Raportul agentului era linistitor, desi mentiona ca poetul este apropiat de oamenii simpli din popor, ca si cuvintele lui Puskin : „orice animal are dreptul la libertate". Nicolae 1 hotari sa adopte fata de Puskin o tactica perfida. La sfirsitul lunii iulie avusese loc rafuiala tarului eu decembristii, dintre care cinci au fost spinzurati. Aceasta veste L-a zguduit puternic pe Puskin. In noaptea de 3 spre 4 septembrie, insotit de un curier special, el a parasit Mihailovskoe, plecind la Moscova. '
Imediat dupa sosire, Puskin a trebuit sa se prezinte in fata tarului. Poetul nu s-a intimidat si a vorbit deschis. Nicolae I L-a intrebat ce ar fi facut la 14 decembrie, daca ar fi fost la Petersburg. Puskin a raspuns: „As fi fost in rindurile rasculatilor". Din depozitiile decembristilor, Nicolae I fusese informat despre uriasa influenta a poeziei lui Puskin asupra , dezvoltarii gindirii revolutionare din Rusia. EIiberindu-L din exil, tarul spera sa-L atraga pe Puskin de partea sa. El a declarat poetului ca-i va cenzura personal operele. Puskin a fost insarcinat cu intocmirea unui memoriu despre educatia poporului. Toate acestea urmareau pe de o parte sa-L impresioneze pe poet „prin generozitate", iar pe de alta parte sa-L faca sa-si dea in vileag felul de a gindi.
Moscova, la care Puskin se gindise atit de des in timpul exilului, i-a facut o primire entuziasta. La citeva zile dupa sosirea sa in oras, fiind vazut la Teatrul Mare, „vestea s-a raspindit fulgerator in intreaga sala si toti ii repetau numele; toata atentia, toate privirile erau indreptate spre el" — relateaza un martor ocular. Dupa marturia unui alt contemporan, in timpul unei serbari populare, grupuri din multime se tineau dupa el. La
Moscova, Puskin se intilneste cu prietenii sai Viazemski, Ceaadaev, cu poetii Baratinski si Ve-nevitinov, cu marele poet polonez Adam Mickie-wicz.
La intoarcerea din exil, Puskin se afla intr-o situatie grea. Cei mai buni fii ai Rusiei erau exilati, nimeni nu indraznea nici macar sa le rosteasca numele. Viitorul Rusiei aparea intunecat, sumbru. In aceste grele conditii, Puskin a trebuit sa-si precizeze pozitia in problemele sociale. El isi dadea seama ca infringerea decembristilor avusese loc din pricina „neinsemnatelor mijloace" folosite de revolutionarii din rindurile nobilimii, care dovedisera ca era,u rupti de popor; in acelasi timp insa, Puskin continua sa creada in necesitatea si inevitabilitatea a ceea ce el numea „maretele prefaceri" din viata Rusiei, transformarile pentru care luptasera decembristii; prin aceste cuvinte poetul se referea in primul rind la desfiintarea iobagiei. Toate preocuparile politice de mai tirziu ale lui Puskin au fost legate de problema extrem de importanta a fortelor sociale capabile sa infaptuiasca „maretele prefaceri".
I Puskin considera ca un important factor al progresului social este cultura, care, dupa parerea
Ipoetului, „trebuie inevitabil sa duca" la libertatea poporului. Sarcina luminarii poporului trebuia sa si-o asume statul. Aceasta idee strabate intregul continut al memoriului „Despre educatia poporului", pe care Puskin il prezinta tarului la sfirsitul anului 1826. Ca pilda istorica de politica guvernamentala progresista, Puskin zugraveste in „Stantele" sale, scrise tot in decembrie 1826, figura lui Petru I, caci „invatatura o sadea cu indrazneala domnitorul". Cu alte cuvinte, poetul propunea guvernului sa infaptuiasca „de sus" programul anti-iobagist pentru care luptasera decembristii. Se intelege ca aceasta incercare era lipsita de orice perspective de succes. Ea dovedea insa ca Puskin ramasese credincios prietenilor sai exilati, consecvent in ura sa impotriva autocratiei.
Poetul isi subliniaza indisolubila legatura cu decembristii in poeziile „19 octombrie" si „Arion", scrise in anii 1827—1828, precum si in celebrul mesaj catre decembristii exilati in Siberia :
Caci truda voastra nu-i in van, Gindirea voastra-i vesnic vie).
Prin aceste cuvinte, Puskin isi exprima convingerea ca triumful libertatii este inevitabil. El a fost primul care a inteles insemnatatea istorica a luptei decembristilor, pe care ii indemna sa rabde „osinda cu mindrie" si sa aiba incredere in viitor. In acelasi timp, poetul ii incredinta pe revolutionarii exilati ca lira sa a ramas libera ca si in trecut. In poezia „Arion", in care se numeste pe sine „cintaret" al decembristilor, Puskln scrie :
La tarm, de vijelie dus, Trecute imnuri le mai cint )
In urma avintului patriotic si social prin care a trecut Rusia in anii luptei impotriva lui Napoleon, iar mai tirziu, ca urmare a aparitiei miscarii de eliberare, literatura rusa incepe sa joace un rol din ce in ce mai insemnat in dezvoltarea spirituala si morala a societatii. In aceasta privinta, decembristii atribuiau si ei o mare insemnatate literaturii progresiste. In anii intunecati ai domniei lui Nicolae I, literatura devine singura tribuna de la a carei inaltime mai rasuna protestul impotriva robiei si a abuzurilor savirsite de mosieri si de inaltii demnitari, singura tribuna de unde se mai putea face apel Ia umanism si la libera cugetare.
Unul dintre marile merite ale lui Puskin consta in faptul ca el a inteles inaintea contemporanilor sai