Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Atlantida si Creta minoica
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

In primavara anului 1900, arheologul englez Arthur Evans descopera palatul din Cno-ssos1); eveniment deosebit de important, care marcheaza punctul de plecare al ar¬heologiei cretane, sau, pentru o mai buna precizare, al arheologiei minoice. h1s13sz
Sapaturile arheologice minutioase si munca de cercetare laborioasa si neobosita au con¬tribuit la restaurarea multor palii ale palatului, sub indrumarea lui Evans. Se remarca indeosebi curtea centrala sau „piata teatrului"2', sala tronului, cu
1) Cnossos, cea mai importanta cetate a Cretei antice, resedinta a regelui Minos. Sapaturile incepute de Evans au scos la iveala un vast complex de palate, reconstruit de mai multe ori, intre mileniul II si 1600 I.H., perioada din care dateaza primele picturi murale.
2) curtea era destinata dansurilor rituale. Centru important al palatului din Cnossos. frizele sale heraldice, infatisand grifoni1) si crini, sustinute de coloanele de tip minoic, cu capitel gros. Planul palatului a putut fi reconstituit: era un vast ansamblu, intins pe 20.000 m2; cladirile gru¬pate in jurul curtii centrale erau etajate pe mai multe nivele. Aceasta realizare arhitectonica complexa se afla la originea legendei Labirintului2'...
Creta — coincidente stranii cu Atlantida
Arheologii de dupa Evans au descoperit tot in Creta, palatele de la Mallia, Phaistos, Zakro... ves¬tigii graitoare ale unei civilizatii stralucite, datand din mileniul II I.H., cuprinzand Creta, micile insule din marea Egee, exercitandu-si influenta si asupra Egiptului, Asiei Mici, Aticei, Siciliei si Italiei. Legen¬dele Greciei antice vorbesc despre aceasta pe¬rioada, si despre Minos, Tezeu si Minotaur, Ariadna si firul calauzitor al eroului grec prin Labirint, despre
1) monstru mitologic cu corp de leu, cu aripi, cap si gheare de vultur si cu urechi de cal.
2) edificiu pe care legendarul Dedal l-arf i construit din porunca regelui cretan Minos, pentru adapostirea Minotaurului (monstru mitologic cu trup de om si cap de taur, fiul reginei Pasifae, sotia lui Minos. Acesta l-a inchis in Labirint si a o-bligat atenienii sa trimita la fiecare noua ani sapte tineri si sapte fete, pentru a fi devorati de Minotaur. Atena a fost sal¬vata de acest tribut de Tezeu, care a patruns in Labirint cu ajutorul Ariadnei, fiica lui Minos, si a ucis monstrul). Palatul descoperit la Cnossos pare sa constituie nucleul real in ju¬rul caruia s-a constituit mitul.
Europa1' si Taurul, nasterea lui Zeus in pestera muntelui Ida si ingeniozitatea lui Dedal. fn secolul XV i.H., civilizatia cretana atat de in¬floritoare dispare brusc; istoricii nu au izbutit sa elu¬cideze pana acum misterul acesta. Disparitia aceasta neasteptata, inexplicabila, ne aminteste de prabusirea Atlantide!.
Multi savanti, istorici, arheologi, care cer¬ceteaza istoria originii omenirii, au fost frapati de co¬incidentele ciudate dintre Creta mileniului II si legenda Atlantidei. Si daca civilizatia atlanta si cea minoica nu reprezinta decat una si aceeasi reali¬tate? Cel putin aceasta este teoria etnografului englez Luce2', pentru care Creta nu poate fi decat Atlantida.
Imperiul fabulos al regelui Minos
La 19 februarie 1909, jurnalul londonez The Times publica, la rubrica arheologica, un articol inti¬tulat Continentul pierdut Autorul articolului, K. J. Prost, de la Queen's University din Belfast, emitea pentru prima data ipoteza ca fabuloasa legenda a Atlantidei este reminiscenta fidela a puterii minoice.
1) in mitologia greaca, Zeus, luand infatisarea unui taur alb, a rapit-o pe Europa, frumoasa muritoare, si a dus-o in Creta, unde l-a nascut pe Minos.
2) J. V. Luce, Atlantida redescoperita, Tallandier, 1973. (n. a.)
„Recentele sapaturi efectuate in Creta deter¬mina reconsiderarea intregii istorii a Mediteranei, inaintea perioadei clasice. Desi numeroase in¬trebari nu-si afla inca raspunsul, s-a precizat, cu toata certitudinea, ca in timpul domniei dinastiei a XVIII-a din Egipt, cand Teba ajunsese la apogeul faimei sale, Creta era centrul unui imperiu vast care, prin activitatea comerciala intensa si influenta puternica pe care o exercita, se intindea de la nor¬dul Adriaticei pana la Tell-el-Amarna, si din Sicilia pana in Siria, intregul comert maritim intre Europa. Asia si Africa se afla in mainile cretanilor si, potrivit legendei lui Tezeu, insemna ca dominatia'lor se in¬tindea pana la insulele grecesti, cuprinzand si regi¬unile situate de-a lungul coastelor Aticei...
Civilizatia minoica, mediteraneana prin esenta, se distinge net de toate celelalte civilizatii inflori¬toare din Egipt sau din Orient, in multe privinte este de o modernitate izbitoare. Palatele cu mai multe etaje, anumite vase de ceramica, chiar vesti¬mentatia, mai ales a femeilor cretane, dau impresia ca apartin mai curand epocii moderne decat an¬tichitatii. Pe de alta parte, importanta numeroaselor centre si bogatia lor exceptionala depasesc posi¬bilitatile insulei, datorandu-se, in mare parte, puterii maritime atribuite regelui Minos de legendele stravechi.
Asadar, cand puterea minoenilor atinsese un punct culminant, Creta reprezenta, desigur, pentru celelalte popoare, o natiune suverana al carei pres¬tigiu era sporit atat de misterul care invaluia tarile asupra carora isi exercita dominatia, cat si de superioritatea dobandita ca putere maritima, in Ori¬ent circulau povesti ciudate, evocand palate mari si nemaipomenite, s'porturi^si dansuri neobisnuite si in special lupte de tauri, in antichitate, regatul mi¬noenilor a insemnat o mare putere, a carei coezi¬une se datora marii, care il izola de celelalte natiuni, astfel incat putea fi considerat un continent aparte."
O Ipoteza care trece neobservata
Profesorul K. J. Frost evoca apoi eclipsa brusca a puterii cretane, catre 1500 i.H.
„Cnossos si orasele aliate, reprezentand o putere economica si comerciala deosebita, au fost distruse in momentul in care pareau foarte puternice si ferite de orice primejdie. Totul s-a petrecut ca si cum intregul regat ar fi fost inghitit de ape, ca si cum s-ar adeveri povestea Atlantidei. Paralela nu este zadarnica. Daca exista un raport intre datele pe care le detinem despre Atlantida si istoria Cretei, pare aproape sigur faptul ca ne aflam in fata unor urme lasate de minoeni...
Descrierea Atlantisului, facuta de Platon in 77-maios si Critias, prezinta trasaturi atat de tipic mi-noice incat Platon nu le-ar fi putut inventa, detaliile prezentate fiind complet necunoscute pe vremea sa: «Insula Atlantis era o escala pe drumul catre alte insule si, de la aceste insule, se putea trece pe acel adevarat continent care inconjura un adevarat ocean.» De asemenea, este semnificativ faptul ca imperiul (Atlantis) nu este infatisat ca o unica putere omogena, asemanatoare Republicii lui Platon sau altor state fictive de acelasi gen; dimpotriva, acest imperiu este alcatuit prin combinarea diferitelor ele¬mente dominate de o cetate, «in insula aceasta exista un imperiu minunat si puternic, care isi intin¬dea stapanirea si asupra altor insule, precum si asupra unor anumite parti ale continentului.'» Aceasta fraza indica statutul politic al Cnossos-ului intr-un mod destul de precis, dupa cum si fraza precedenta descria exact pozitia geografica a Cretei."
Profesorul Frost identifica deci, in 1909, Atlan¬tida: este Creta minoica; el se bizuie pe scrierile lui Platon1' si pe descoperirile arheologice ale compa¬triotului sau, Evans. (De altfel, in prezent, J. V. Luce ii impartaseste punctul de vedere.)
Dar articolul sau publicat in Times, despre asa numita „ipoteza minoica cu privire la misterul Atlan-tidei", trece neobservat si n-a avut nici un ecou, nici printre la specialisti, nici in opinia publica.
Dezbaterea va fi reluata douazeci de ani mai tarziu, in urma descoperirilor arheologului grec Spyridon Marinatos in portul Cnossos, la Annisos si intr-o mica insula a marii Egee, Thera, care se mai numeste si Santorin.
Enigma pe care trebuie sa o dezlege Marinatos
in 1932, profesorul Marinatos, in short si camasa alba, indruma echipa de lucratori pe plaja de la Amnisos. Sapatorii trudeau de cateva ore pe nisipul fierbinte al plajei. Din cand in cand, Marina¬tos ridica ochii spre cerul de un albastru intens si-si stergea fruntea de sudoare cu dosul mainii.
— Veniti sa vedeti! E ceva aici! exclama deo¬data un lucrator.
Toata lumea alerga sa vada. Mai intai s-au de¬gajat cateva pietre vechi, apoi o bucata de zid al unei case vechi. Cercetand cu luare-aminte ruinele, Marinatos a descoperit cu mirare o groapa plina cu galeti de piatra ponce. Cum a ajuns acolo aceasta roca de origine vulcanica? Aceasta era enigma pe care trebuia sa o dezlege Marinatos. Dupa multa chibzuiala el a ajuns la singura ipoteza plauzibila si satisfacatoare: casa a fost luata de un val maritim devastator, provocat de cutremure, numit tsunami. Marea a transportat pietrele ponce care s-au depus in cavitati...
in cursul aceleiasi campanii de sapaturi ar¬heologice, intr-o vila minoica, situata in apropiere de anticul port cretan Amnisos, asa-numita Vila a Frescelor, Marinatos a descoperit cateva ortostate^ intr-o pozitie cu totul neobisnuita...
1) in dialogurile Timaioss\ Critias.
1) dale de piatra, uneori impodobite cu basoreliefuri, asezate vertical (in greaca orthos= drept) pe plinta anumitor monu¬mente din antichitatea indepartata (n. a.).
Aceste ortostate enorme, de 2 m lungime si 1 m latime, au fost smulse de la locul lor firesc de d forta asemanatoare unei uriase mase de apa care se re¬trage... Concluzia lui Marinatos: e posibil ca portul cretan Amnisos sa fi fost spulberat de un tsunami, iar distrugerea lui nu poate fi disociata de disparitia totala si inexplicabila a palatelor cretane si a intregii civilizatii minoice.
Thera, Insula Preafrumoasa sau Insula Circulara
Marinatos se bizuia pe indiciile gasite la Am¬nisos pentru a da o noua explicatie disparitiei Cretei si a coloniilor sale. in anii urmatori el se dedica acestei cercetari, in 1939 rezuma observatiile si descoperirile sale intr-un articol, publicat de revista engleza Antiquity, cu titlul Distrugerea vulcanica a Cretei minoice; Marinatos sustine ca distrugerea — universal admisa — a orasului Cnossos, precum si a imperiului cretan, pe care istoricii o situeaza catre 1500 I.H., este consecinta unei eruptii vulcanice de o intensitate nemaiintalnita. Focarul acestui cata¬clism s-ar afla, crede el, in insula vulcanica Thera, situata la 120 km la nordul Cretei.
Thera poseda, in prezent, singurul vulcan activ din Marea Egee. Denumita odinioara Kalliste (Insula Preafrumoasa) sau Strongyle (Insula Circu¬lara), ea se prezinta acum ca un ansamblu compus din trei fragmente distincte, dispuse in jurul unui golf larg: Thera propriu-zisa, cea mai importanta, avand forma de semiluna, cu aproximativ cinci mii de locuitori; Therasia, la nord-vest, mult mai mica, si minuscula insula Aspronisi la sud-vest. in mijlocul golfului — care masoara 80 km2 — se inalta domul fumegand al lui Neea Kameni, actualul centru vul¬canic. Peisajul este accidentat: peste tot faleze cu pereti abrupti din piatra ponce, lava si cenusa, care domina adancul apelor.
Chiar pe insula relieful este format indeosebi de enorme depuneri de piatra ponce si de cenusa vul¬canica sau tefra, constituind principala bogatie a insulei, deoarece este folosita /nult ca ingredient pentru fabricarea cimentului, in acest masiv de cenusa si sparturi vulcanice, atat de putin fertil, nu se poate face agricultura, nici creste animate...
Dar Thera nu a fost intotdeauna arida, inainte ca eruptiile vulcanice sa pravaleasca asupra insulei cenusa si scorii, era fertila si impadurita. Ici si colo, eroziunea sau unealta unui lucrator scot la iveala, de sub multiplele straturi de tefra, un pamant brun, friabil, stratul originar. Pe vremea regelui Minos, Thera era desigur o colonie cretana prospera...
Datorita carbonului 14 si studierii vaselor de ceramica...
in cursul lucrarilor de exploatare a carierelor de tefra, cand ajung la vechiul strat minoic, muncitorii descopera blocuri de piatra; de asemenea, ei gasesc vase de ceramica si urme de vegetatie.
Materialele acestea, de o inestimabila valoare, sunt studiate apoi indelung de arheologi.
Daca cercetarile lor izbutesc sa atribuie o data anumita obiectelor ingropate sub tefra, atunci este posibil sa se localizeze in timp eruptia vulcanica al carei efect dezastruos a fost acoperirea Therei cu primul strat de cenusa vulcanica...
in iulie 1956, un cutremur in apropiere de Fira, orasul principal al insulei Thera, a dat la iveala oseminte umane, dinti si lemn calcinat, sub stratul de piatra ponce. Profesorul Galanopulos, de la Ins¬titutul de seismologie din Atena, a incercat sa dateze aceste vestigii cu ajutorul carbonului 14 si a obtinut date destul de neprecise, osciland intre 1090-1410 I.H.
Pentru a corecta incertitudinile metodei cu car¬bon 14, arheologii recurg la studiul vaselor din ce¬ramica, descoperite atat la Thera, cat si la Therasia. Aceste vase, ingropate sub primul strat de piatra ponce, prezinta o omogenitate a stilului remarca¬bila, din Minoicul recent. Acest fapt a determinat sa¬vantii sa situeze prima revarsare de lava (din care s-a format piatra ponce) asupra Therei, deci prima eruptie a vulcanului, in jurul anului 1500 I.H.
Straturile succesive de depuneri vulcanice, din Thera par sa sustina ipoteza ca aceasta prima eruptie a fost urmata de altele, de mai mica impor¬tanta.
Distrugere la 175 de kilometri
Tezele lui Marinatos cu privire la eruptia de pe Thera si consecintele sale sunt acceptate neconditionat de J. V.'luce. Totusi, o problema ra¬mane neclara, indoielnica: amploarea fantastica a distrugerilor atribuite eruptiei, la o departare de vul¬can de 175 de kilometri.
„Cititorii se vor intreba, poate, daca este efectiv posibil ca un vulcan sa produca distrugeri atat de cumplite, de-a lungul unei zone atat de intinse, scrie Luce. Pompei si Herculanum au fost ingropate complet, dar ele se aflau doar la cincisprezece kilometri de Vezuviu. Cum se explica faptul ca lo¬calitati atat de indepartate, ca Tylissos si Zakro, au fost afectate in acelasi timp de urmarile eruptiei vul¬canice al carei focar se afla la o distanta de 175 de kilometri? Se poate dovedi ca un cataclism de o asemenea anvergura este posibil si voi incerca sa o f ac."
Luce, expune, asadar, doua serii de dovezi, unele directe, altele indirecte, care-i sustin afir¬matia, dupa parerea lui.
Proba directa consta in cercetarea sedimen¬telor marine prelevate din adancul Mediteranei. Carotele-martor luand probe de la adancimi depasind uneori 3700 m aduc la lumina urme de cenusa de origine vulcanica. Faza a doua a studiu¬lui consta in compararea acestor probe cu depune¬rile vizibile in prezent pe Thera.
Cercetarea a fost efectuata de Ninkovici si Heezen, care au putut, prin metoda aceasta, sa delimiteze zona Mediteranei afectata de con¬secintele eruptiei de pe Thera. Rezultatele obtinute confirma ipoteza lui Luce: toata Marea Egee,'de la zona de coasta a Greciei pana la imprejurimile Egiptului, a suferit repercursiunile acestui dezastru vulcanic.
Martorul se afla la 1480 kilometri!
Proba indirecta ne-o da comparatia cu eruptia unui vulcan de acelasi fel cu Thera, si anume Krakatoa. in 1883 pagubele provocate de acest vul¬can au fost enorme: 36.000 de morti, 290 de orase si sate complet distruse. Situat intre Sumatra si Java, in stramtoarea Sondei, arhipelagul Krakatoa prezinta aceeasi morfologie ca Thera: trei insulite asezate in cerc.
La 22 mai 1883, dupa sase sau sapte ani de cu¬tremure, Krakatoa intra in activitate:
„in ziua aceea, scrie Luce, o coloana de abur si pulbere, de o inaltime de 10 kilometri a fost vazuta foarte clar, din partile joase ale insulei.Vulcanul a ejectat o mare cantitate de piatra ponce si s-au ob¬servat caderi de pulbere la sute de kilometri de la locul eruptiei.
Peste o saptamana, niste excursionisti din Batavia, care luasera vaporul, au poposit in arhipelag. Au gasit Krakatoa si toate celelalte insule din jurul ei acoperite cu un praf fin, alb ca zapada, pomii desfrunziti, cu crengile rupte de caderea pietrei ponce..."
Luce descrie apoi privelistea apocapliptica infatisata martorilor eruptiei, cand fenomenul a ajuns la paroxism, in zilele de 26 si 27 august 1883. Marturiile provin de la supravietuitori, si din cartile de bord ale vaselor aflate in stramtoarea Sondei. Unul dintre martori, afirma Luce, se gasea in mo¬mentul acela la 1480 de kilometri de Krakatoa!
„Aerul era tot mal cald, inabusitor, cu miros de sulf sl de cenusa fierbinte"
„La ora 14, in dupa-amiaza zilei de 22 august, un vapor aflat la 120 de kilometri nord-est de Kraka¬toa a zarit un nor mare negru care se intindea pe cer la o inaltime de 25 de kilometri. Pe la ora 15, s-au auzit exploziile, la 240 de kilometri departare de vulcan si la ora 17 erau percepute in toata Java. in clipa aceea, vasul Charles-Bal nu era decat la 16 kilometri de Krakatoa si comandantul Watson, a re¬latat ca intre orele 17 si 18 au inceput sa cada pe vasul sau fragmente mari de piatra ponce fierbinte. Un alt vas, aflat la 64 de kilometri la nord de vulcan, a zarit norul pe la ora 19, parandu-i «un pin imens, trunchiul si ramurile fiind conturate de vapaia rosia¬tica a fulgerelor vulcanice». Echipajul de pe Charles-Bal a zarit «sfere de foc albe», iar aerul devenea tot mai cald, inabusitor, cu miros de sulf si de cenusa fierbinte; cerul era cand de un negru intens, cand rosu ca flacara."
18 miliarde de metri cubl de cenusa
in cursul orelor urmatoare locuitorii regiunii traiesc clipe de groaza cumplite:
„incepand cu ora 17,30, luni, 26 august, con¬tinua Luce, s-au semnalat mici valuri seismice, in cursul noptii urmatoare, locuitorii regiunilor apusene ale Javei nu au putut dormi din cauza unui zgomot neintrerupt, in zori, eruptia se domolise putin, dar in dimineata zilei de 27, s-au produs patru explozii de o violenta neobisnuita.
Un nor de praf s-a ridicat la o inaltime de 80 de kilometri. Cand s-a putut studia ce se petrecuse in arhipelag, s-a constatat ca toata partea de nord si cea joasa a insulei Krakatoa disparusera. S-a cal¬culat ca vulcanul ejectase 18 kilometri cubi de ma¬terie (18 miliarde de metri cubi). Depunerile de tefra aveau o grosime de 60 de metri.
Cand a reinceput sa cada pulberea din coloana inalta de abur, cerul s-a acoperit si s-a facut repede intuneric... in dimineata zilei de 28 august se vedea atat de putin in golful Lampong incat vaporul Gou-yerneur-ganeral-Loudon a fost nevoit sa ancoreze, in scurt timp, Batavia era cufundata intr-o completa obscuritate, la 160 de kilometri de Krakatoa, si o ploaie deasa, continua, de pulbere s-a abatut asu¬pra orasului pana ia ora 3 dupa-amiaza. S-a cons¬tatat ca suflul exploziilor provocase crapaturi in pereti, la 160 de kilometri distanta!
Marea eruptie de pe Thera a avut efecte simi¬lare. Falezele abrupte care marginesc insula, stratele de tefra constituie ultimele ramasite vizibile ale acelui cataclism. Tsunamia spulberat tarmurile Greciei si ale Cicladelor. in prezent urmele de tefra datand de la sfarsitul epocii de bronz se gasesc pe intinsul unei suprafete de 300.000 km2 Faptul ca intreaga civilizatie minoica a putut fi distrusa de cataclism nu pare a fi o creatie himerica a imagina¬tiei.
De altfel, teoria sustinuta de Luce nu se bizuie numai pe cercetarile arheologice moderne. Ea este confirmata deopotriva de textele antice. Era imposi¬bil ca un fenomen de o asemenea amploare sa nu se intipareasca in mintea scriitorilor din antichitate! Facand cercetari in sensul acesta, orice referire la acest dezastru, descoperita in legendele stra¬vechi sau in relatarile istoricilor — chiar daca amin¬tirea pastrata nu e prea precisa — are o valoare deosebita.
Tributul uman Impus de Minotaur
Cum se infatisa lumea mediteraneana inaintea acestei catastrofe vulcanice? Istoricul grec Tucidide vorbeste despre o adevarata hegemonie a Cretei minoice exercitata asupra unei mari parti a spatiului mediteranean.
„Minos, primul rege cu acest nume, datorita flotei pe care o crease si-a extins stapanirea asupra celei mai mari parti din ceea ce este astazi marea gjeaca. A domnit asupra Cicladelor si a fost cel din¬tai care a intemeiat colonii in majoritatea insulelor acestea, de unde a izgonit carienii1', instalandu-sj propriii fii in functia de guvernator. Asa cum era de asteptat, el a urmarit, pe cat a putut, sa elibereze marea de pirati, cu scopul de a trage cat mai multe foloase de pe urma comertului maritim."
intreprinderile comerciale cretane din colonii erau situate la Citera, Keos si in intregul arhipelag al Cicladelor: Melos, Amorgos, Thera, Sifnos, De-los. La rasarit, minoenii erau prezenti la Karpathos, la Rhodos si de-a lungul coastelor Asiei Mici. Minos era atat de puternic incat cerea cu sange-rece, sub forma unui tribut, sa i se predea cu regularitate tineri si tinere. Potrivit legendei, tinerii greci erau destinati Minotaurului, care ii devora...
.....in timp ce regatul infloritor ajunsese in cul¬mea gloriei sale, continua Tucidide, un potop de foc si piatra s-a abatut asupra tarii, spulberand totul in calea lui." departe de tarm, a fost crutat de catastrofa provo¬cata de seismele marine. Arheologia ne-a oferit in¬formatii foarte amanuntite si concludente. Ansam¬blul salii tronului a fost reconstituit; laturile tronului sunt decorate cu frize infatisand grifoni, motiv deco¬rativ descoperit ulterior si thtr-un palat micenian din Pylos. O nota de militarism surprinde, fiind vorba de fresca negrilor care asculta comanda unui ofiter alb. (Sunt infatisati aici „bodyguarzii" noii dinastii?) Mormintele razboinicilor sunt pline de spade si casti. Arhivele palatului sunt consemnate acum in greaca. Cnossos, dupa cat se pare, a devenit o adevarata citadela miceniana."
Amintirea acestor evenimente este pastrata si de legenda lui Tezeu. Eroul grec, in fruntea ostenilor sai, a debarcat in Creta, a doborat Mino¬taurul si a obtinut de la Amfitrite1' inelul de aur al lui Minos,-simbolul puterii maritime.
Tezeu isi insuseste Inelul de aur al Iul Minos
Dupa distrugerea Cretei, grecii de pe continent au debarcat pe insula, au cucerit capitala, Cnossos, si au intemeiat o noua dinastie, dinastia miceniana. Acest fapt este atestat de sapaturile arheologice facute la Cnossos, care au dat la iveala vestigii „miceniene" in palat, dupa 1460 I.H.
„Singurul palat pastrat pana in a doua jumatate a secolului XV a fost Cnossos si, pentru ca se afla
„Cincizeci de vase cu pupe lucitoare"
Nenorocirea care s-a abatut asupra Therei nu a lovit numai Creta. Insulele septentrionale ale Ci¬cladelor au fost distruse in aceeasi masura.
Dispunem de relatarea poetului grec Bac-chylides (secolul V I.H.) despre una din insulele acestea, si anume Keos, inainte si dupa cataclism.
Keos este situata la 24 de km in sudul peninsulei grecesti Sunion, capatul extrem al limbii de pamant
1) populatie a Cariei, veche tara a Asiei Mici, la Marea Egee.
1) regina marii; una dintre Nereide. care inainteaza in mare. S-a dovedit ca locul fusese populat inca din a treia perioada a epocii bronzului.
Acum cateva zeci de ani, profesorul american John L. Caskey a descoperit, la Haria Irini, un numar foarte mare de vase datand din epoca aceea, de provenienta cretana. Dupa parerea lui Caskey, situl respectiv ar fi fost distrus de un seism, in secolul XV inaintea erei noastre...
Povestirea poetului Bacchylides se refera la vremurile legendare ale insulei, in special la domnia unui rege stravechi, Euxantius. in fragmentul urmator este evocata nasterea regelui:
„in a treia zi, care a urmat, venit-a Minos certa¬retul, aducand cu el o armata cretana, alcatuita din cincizeci de vase cu pupe lucitoare. Si, gratie lui Zeus, a luat-o in casatorie pe tanara Dexithea, invesmantata in ghirlande de flori, l-a lasat sotiei jumatate din trupa sa, razboinici carora le-a daruit pamantul stancos, inainte de a se inapoia la Cno-ssos, orasul cel frumos... Si, in a zecea luna, tanara cu bucle minunate il aducea pe lume pe Euxantius, viitorul stapan al insulei vestite."
O lupta in care se infrunta Zeus cu Poseldon
Personajul Euxantius apare si in opera lui Pin-dar1), unde ni se spune cum fiii sotiei lui Minos,
1) poet teban (518-438 i.H.), unul dintre cei mai mari lirici ai antichitatii grecesti. Din opera sa s-au pastrat integral nu¬mai Odele triumfale.
Pasiphae, se duc la regele din Keos ca sa-i ofere „a saptea parte" a Cretei. Euxantius nu primeste propunerea, pentru ca nu doreste sa fie implicat „in razboaie, in plansete si in lupte", asa cum s-a in¬tamplat mereu, in raspunsul sau, Euxantius pome¬neste de un eveniment cumplit:
' „Tremur, spune el, cand ma gandesc la lupta in care au fost inclestati Zeus si Poseidon. Odinioara, folosindu-se de trasnet si de trident, ei au trimis o tara intreaga, cu toata armata ei, spre regiunile subpamantene ale Tartarului, parasind-o pe mama, lasandu-si toate casele...
Suflete, curaj! Da uitarii pasunile de pe muntele
Pentru Luce „trasnetul" si „tridentul" fac aluzie la furtunile si seismele marine care au pustiit Keos, cand a avut loc eruptia pe Thera.
„O traditie autentica, cu privire la dezastrul de pe Thera, este evocata foarte clar in acest fragment din opera lui Pindar. Dupa catastrofa, e foarte plauzibil ca un regat sau conducerea tarii sa fi fost oferite unui fiu mezin al lui Minos, avand resedinta la Keos, iar acesta ar fi putut foarte bine sa nu accepte propunerea. Lupta sau cearta dintre Zeus si Posei¬don nu reprezinta un subiect obisnuit in poezia greaca, dar lucrul acesta a fost mentionat intr-una din odele lui Pindar. Acest pasaj este interesant, pentru ca se refera la distrugerea unei tari (desigur, Creta), ca la o consecinta a luptei dintre zei."
1) situat in centrul Cretei.
„Departe de ei, la rasarit, Creta lancezea, distrusa, nelocuita"
J. V. Luce studiaza fenomenul de depopulare care a afectat Creta, aproape concomitent cu eruptia de pe Thera, ca o dovada suplimentara care-i sprijina teza.
Din punct de vedere istoric, se stie ca de la mij¬locul secolului XXV I.H. pana la sfarsitul epocii de bronz, Creta a fost locuita de popoare diferite. Isto¬ricii greci au consemnat aceste evenimente, in¬deosebi Herodot, care a incercat sa descopere cauzele migratiilor succesive ale populatiilor din vremuri stravechi. J. V. Luce gaseste noi argu¬mente in relatarea lui Herodot.
„Se spune, scrie Herodot, ca Minos s-a dus sa-l caute pe Dedal1' pana in Sicania, insula numita
1) Dedal, l-ar fi ucis din gelozie pe nepotul sau pentru ca era mai iscusit decat el. in urma acestei crime Dedal a fost silit sa paraseasca Atena si sa se refugieze in insula Creta. La porunca regelui Minos, Dedal a inaltat faimosul Labirint. Apoi Minos l-a inchis pe Dedal inauntru, impreuna cu fiul sau, Icar, pentru a nu dezvalui vreodata secretul intrarii in Labirint. Ingeniozitatea lui Dedal s-a dovedit minunata. El a construit niste aripi lipite cu ceara, cu ajutorul carora cei doi si-au luat zborul catre inaltimi. Manat de ambitia nebu¬neasca de a atinge Soarele, Icarsi-a gasit moartea in acest zbor neobisnuit. Dedal a izbutit insa sa ajunga pe tarmurile Siciliei, unde regele Cocalus i-a oferit ospitalitate. Pornit in cautarea lui, Minos, in fruntea unei expeditii, a reusit sa-i dea de urma si a sosit la curtea lui Cocalus; acesta, vazandu-se silit sa-l predea pe Dedal lui Minos, pentru a acum Sicilia, unde a murit fulgerator. Dupa un timp, indemnati de zeu, toti cretanii cu flota lor, cu exceptia prezienilor1', au debarcat in Sicania si au asediat cinci ani orasul Kamikos, locuit in prezent de akraganti. Cretanii nu au izbutit sa cucereasca cetatea si nemaiavand mijloace de subzistenta au fost nevoiti sa se imprastie si sa se intoarca acasa, in cursul calatoriei spre tara, in dreptul Lapigiei (calcaiul Italiei) au fost surprinsi de o furtuna ingro¬zitoare care i-a aruncat pe coasta. Vasele lor au fost sfaramate si, pentru ca nu mai aveau nici un mijloc de a se intoarce in Creta, au ramas unde se aflau si au intemeiat orasul Hyria. Astfel, din cretani ai Cretei au devenit mesapieni ai Lapigiei, insularii fiind acum locuitori ai continentului.
Creta, fara populatia bastinasa, a fost ocupata de alte popoare, indeosebi de greci, care s-au sta¬bilit acolo.
Razboiul Troiei a izbucnit in cursul celei de-a treia generatii dupa moartea lui Minos, iar cretanii s-au dovedit aprigi aparatori ai lui Menelau. Drept rasplata, la inapoiere, au avut numai necazuri: in nu-si trada oaspetele, si-a indemnat fetele sa-l ucida pe Minos.
Pasajul acesta din Herodot sugereaza faptul ca expeditia lui Minos avea drept scop capturarea razvratitului Dedal. 1) locuitori ai orasului cretan Praisos; erau de origine purcre-tana si au trait'izolati si independenti, pana in 140 I.H. Nu vorbeau o limba greceasca; au pastrat prin traditie povestiri referitoare la o depopulare brusca a Cretei, parasita de lo¬cuitorii ei cei mai vechi. Herodot s-a inspirat din aceste legende, (n. a.)
Creta era foamete si epidemiile secerau atat oameni cat si vite. Creta, fiind parasita de locuitorii ei a doua oara, a primit al treilea val de emigranti, cretanii actuali (dorienii) care conlocuiesc cu fractiunea de populatie precedenta."
O expeditie de pedeapsa pentru a razbuna moartea regelui lor
Dupa parera lui Herodot, Creta a fost mai intai locuita de minoeni, apoi de grecii din Micene si in cele din urma de dorieni. Plecarea minoenilor' din Creta ii da de gandit lui Luce, care incepe sa ana¬lizeze minutios informatiile cuprinse in relatarea lui Herodot.
„Se prea poate ca Minos sa fi cerut extradarea lui Dedal in Sicilia. De asemenea, nu este exclus ca minoenii sa fi trimis o expeditie de pedepsire a celor care le ucisesera regele. Tentativa aceasta esueaza, iar flota minoica e nevoita sa se retraga; pe drum este «aruncata» pe coasta litoralului sud-estic al Italiei. Evident, o furtuna obisnuita ar fi putut provoca acest dezastru; dar este foarte plauzibila si ipoteza ca efectele unui tsunami, care a devastat Thera, au fost resimtite si in regiuni situate la mare departare, ca sudul italiei. Supravietuitorii n-au mai nadajduit sa se intoarca la casele lor. De ce oare? Sa analizam considerentele urmatoare: in cazul in care Creta ar fi detinut puterea maritima, ei s-ar fi putut imbarca pe alte vase. Dar, daca insula Creta pierduse suprematia maritima, fiind si pustiita de cataclismul care o distrusese, supravietuitorii flotei au socotit ca e mult mai intelept sa ramana pe locul unde se aflau, intemeind o asezare. Astfel, ei s-au adaptat usor la noua lor situatie si din „insulari" au devenit „continentali"...
Departe de ei, la rasarit, Creta lancezea, inerta, pustiita si parasita de locuitorii ei."
Herodot situeaza acest dezastru „cu trei ge¬neratii inainte de razboiul Troiei", care, dupa toate probabilitatile, a avut loc in secolul XII I.H.; dupa parerea lui Luce, s-ar fi intamplat in 1470 i.H. Datarile anterioare razboiului Troiei sunt indoiel¬nice, sustine Luce, si nu pot fi luate in seama cu toata^convingerea.
„in definitiv, conchide el, este foarte posibil ca prezienii, in izolarea lor, sa fi pastrat amintirea pier¬derilor umane provocate de eruptia de pe Thera." acesta. Pentru Luce, abundenta istorisirilor este o marturie a faptului ca odinioara coastele Greciei au suferit consecintele tsunam/-u\u\ care a insotit eruptia de pe Thera. Autorul acorda, mai intai toata atentia mitologiei grecesti, din care citam:
„In vremea de demult, se iscase o mare dusmanie intre Atena, zeita intelepciunii, a stiintelor si artelor, si Poseidon, zeul marii, pentru stapanirea Aticei. Tara urma sa apartina celui care-i va darui bunurile cele mai folositoare. Atena a oferi maslinul, lar^Poseidon, un izvor. Zeita a invins in cele din urma, pentru ca maslinul a fost considerat mai important decat izvorul. Zeul marii, drept razbu ^„Poseidon, afirma Apollodor1' a fost foarte iianit s-, m mama Iu,, a inundat campia din apropiS orasulu, Eleusis si a scufundat Atica sub vaS
„Poseidon scufunda Atica, acoperind-o cu valurile marii"
Luce identifica deci furtuna ingrozitoare — care a distrus flota minoica — din relatarea lui Herodot cu valul devastator datorat eruptiei de pe Thera. Continuandu-si cercetarile, el se opreste indeosebi asupra legendelor grecesti care se refera la o „mare inundatie" sau la uii „mare val", care ar fi acoperit uscatul din vremuri stravechi, intr-adevar, traditiile grecesti comporta multe relatari in genul
„Am vazut un val monstruos care se ridica"
Pe cealalta parte a tarmului, la Trezen, s-a petrecut un fenomen asemanator; potrivit legendei, Hippolit, fiul lui Tezeu, este doborat de un „val mare" trimis de Poseidon. Pentru J. V. Luce, atat la Eleusis cat si la Trezen, a fost valul maritim urias, provocat de cutremurul care a urmat dupa eruptia de pe Thera. De altfel, cataclismul constituie una din temele favorite ale literaturii clasice grecesti. Euripide1' descrie acest eveniment tragic in piesa sa, Hippolit:
...Ajungand intr-un tinut pustiu, Daduram, dincolo de-al astei tari hotar, De-un tarm tivind Marea Saronica3) De-acolo, rasuna, ca tunetul lui Zeus, Un muget surd, adanc, ce-auzul speria. Fugarii, capul ridicand, ciulira Urechile, iar noi, cuprinsi de-o zdravana Spaima, ne intrebam de unde-o fi
1) poet tragic grec (480-406 I.H.), supranumit de catre Aris-totel „poetultragic prin excelenta'1'. Din vasta lui opera (circa 90 de piese) s-au pastrat 17 tragedii, dintre care citam: Troienele, Rugatoarele, Ifigenia in Aulis, Oreste, Hecuba, Medeea.
2) Hippolit este f iul lui Tezeu si al reginei amazoanelor. Fiindca nesocotea puterea Afroditei, zeita dragostei, aceasta s-a razbunat pe el, facand-o pe Fedra, cea de-a doua sotie a lui Tezeu, sa se indragosteasca de el. Respinsa de catre tanarul caruia ii marturiseste dragostea ei, Fedra il acuza pe Hippolit in fata lui Tezeui, spunand u-i ca ar f i incercat sa o seduca. Maniat, dar nevoind sa-si pedepseasca propriul fiu, Tezeu il roaga pe Poseidon sa-l razbune. La rugamin¬tea sa, zeu! marii trimite un monstru marin care-i iese inainte tanarului. Speriati, caii o iau la fuga, carul se rastoarna si Hippolit isi gaseste moartea, zdrobit de pietre. Afland de moartea lui, Fedra se sinucide.
3) Hippolit trece istmul peninsulei Methana si ajunge pe coasta solitara a marii care duce spre Epidaur. Trecand promontoriul, el se gaseste pe malul golfului numit Saronic.
Venind cumplitul zgomot. Ci privind Spre tarmu-alaturat, vazuram un cumplit Talaz naprasnic pan' la cer, acoperind Vederii mele istmul, malul scironid Si stanca lui Asclepios. Apoi se umfla, Si-n juru-i spuma-mprastiind, de valuri dus, Se napusti spre malul unde carul sta Si-nvartejita, tripla unda revarsa, Un taur, monstru inspaimantator!
Hippolit
Taios, uriasul, pazitorul Insulei, ii ataca pe argonauti, aruncand in el cu pietre
in ansamblul de documente selectate de Luce pentru demonstrarea realitatii fenomenului Thera, un loc de cinste este rezervat legendei argonautilor.
Mitul argonautilor — al acestor marinari cu¬tezatori care l-au insotit pe lason, imbarcandu-se pe nava Argos, cu scopul de a dobandi Lana de Aur — era cunoscut din vremuri imemoriale, fiind trans¬mis din generatie in generatie, in secolul III i.H., po¬etul Apollonios din Rodos ii consacra lucrarea Argonauticii.
J. V. Luce sustine ca a regasit in aceasta opera descrierea unor „fenomene ciudate, produse pe
1) trad. St. Bezdechi „Cartea Romaneasca din Cluf, 1944.
Thera sau in zonele din apropiere, care pot fi core¬late cu eruptia vulcanului".
Autorul 'nostru precizeaza ca episodul cuprin¬zand elemente referitoare la Thera se desfasura pe tarmurile Cretei, in momentul in care se pregateau sa debarce in Creta, in portul Kato Zakro, situat la est, argonautii „au vazut in fata lor statuia colosala a unui urias de bronz care a aruncat asupra lor blo¬curi de piatra desprinse din stanca, ingroziti, argo¬nautii l-au recunoscut pe Taios, uriasul pe care Hefaistos i-l daruise lui Minos. Era paznicul insulei si patrula in toate directiile, miscandu-se cu repe¬ziciune pe picioarele sale, faurite de Hefaistos, zeul fierar. Bronzul din care il turnase il facea de nein¬vins. Numai o vana de la glezna era vulnerabila, fi¬ind aparata doar de o membrana subtire.
— Sa ne indepartam de meleagurile acestea aducatoare de nenorociri, au spus marinarii intr-un glas.
Dar Medeea ' s-a ridicat si le-a spus:
— Nu va pierdeti nadejdea! Stiu eu cum sa-l dobor pe urias.
Printr-o vraja a magicienei, ochii uriasului se impaienjenesc, vederea i se tulbura si, vrand sa ridice un bloc de piatra ca sa-l arunce in argonauti, se raneste la glezna cu o muchie taioasa a stancii.
1) Medeea era o magiciana vestita. Cand argonautii au sosit in Colchis in cautarea Lanii de Aur, prin vrajile ei l-a ajutat pe lason sa iasa biruitor din toate incercarile si sa obtina pretioasa lana.
in clipa aceea sangele incepe sa curga ca un suvoi de plumb topit si, parasindu-l puterile, uriasul se prabuseste de pe stanca abrupta pe care se afla, cu un zgomot asurzitor.
Aceasta este relatarea lui Apollonios.
Thera raspandeste groaza...
Ce trebuie sa intelegem din povestirea lui Apo¬llonios? se intreaba Luce. Uriasul Taios este o plasmuire a imaginatiei sau este exprimarea meta¬forica a unui fenomen natural care i-a impresionat puternic pe cei din antichitate?
.....Aruncarea blocurilor de piatra, venele de la glezna, prabusirea si moartea uriasului sunt detalii semnificative... Personajul Taios reprezinta vul¬canul Thera, pastrat astfel in amintirea grecilor. Thera pazeste imprejurimile nordice ale Cretei, care erau frecventate de primii marinari micenieni. Structura sa din bronz neclintit, de neinvins, repre¬zinta suprafata interioara a craterului nou format pe muntele Therei, asa cum se prezenta in vremea aceea. Stancile pravalite de Taios sunt bombele aruncate prin hornul vulcanului. El cade la pamant si ramane nemiscat, cand sangele i se scurge ca plumbul topit; aceasta aminteste racirea si solidifi-carea scurgerilor de lava, consecinta sfarsitului eruptiei, in cele din urma, dupa ce s-a format o cal-deira, el ramane cu un singur ochi, orb, asemenea Ciclopului (alt aruncator de stanci!)." n
Luce reia astfel, punct cu punct, toate detaliile prezentate de povestirea lui Apollonios, le ana¬lizeaza si le confrunta cu rezultatele obtinute de cercetarile arheologice, El crede ca:
„... Legenda lui Taios ar fi fost creata in inter¬valul de 20 sau 30 de ani, de la 1500 I.H. pana la 1470 I.H., date care delimiteaza timpul^scurs intre trezirea vulcanului si dezintegrarea sa. in perioada aceea, Thera fusese parasita si inspira groaza lo¬cuitorilor din insulele invecinate. Daca varful central al vulcanului depasea intr-adevar 1200 m altitudine, dupa cum apreciaza cativa geologi, s-ar fi vazut foarte clar din Creta. Locuitorii Cnossos-ului au privit poate cu spaima si ingrijorare acest paznic ciudat si agresiv pe care zeii li-l trimisesera, acest munte urias care incepuse sa arda cu flacari mari; vapaia il cuprinsese si era asemenea unui furnal in care incepe sa se topeasca bronzul, dupa o lunga perioada de inactivitate."
„Sl atunci s-a lasat noaptea infricosatoare peste argonautii dezorientati"
Dupa ce a identificat uriasul de bronz Taios cu vulcanul Thera, Luce mentioneaza un alt fenomen, legat de o eruptie vulcanica, care apare in cursul expeditiei argonautilor.
il citam pe Apollonios:
„Dupa moartea lui Taios, argonautii au parasit Creta. Ei si-au indreptat corabiile spre nord, drept inainte.
Si atunci, pe cand ei spintecau cu repeziciune valurile marii cretane, o noapte infricosatoare s-a lasat asupra lor, pe care au numit-o «valul in¬tunericului». Nici o stea, nici o raza de luna nu strapungea aceasta intunecime de moarte. Era haosul de nepatruns pogorat din cer sau alta in¬tunecime tasnind din maruntaiele pamantului? Ei nu mai stiau daca se aflau pe mare (Mediterana) sau in Infern. Lipsiti de orice initiativa, tulburati si dezorientati, ei s-au incredintat marii, ca sa-i duca cu bine, teferi, unde o vrea ea."
Luce compara acest fenomen cu ce se intam¬plase in 79, la eruptia Vezuviului:
„Episodul acesta nu reaminteste oare clipa in care eruptia paroxistica a Therei a transformat ziua in noapte pe o imensa parte a Marii Egee?
Cand a erupt Vezuviul, in 79, s-a facut deodata intuneric si, dupa cum relateaza Pliniu1' nu era in¬tunecimea unei nopti furtunoase sau fara luna, ci in¬tunericul total, absolut, care cuprinde un spatiu inchis, dupa ce se sting luminile."
1) Pliniu cel Tanar (62-113), prozator roman, nepotul lui Pliniu cel Batran, istoric, filolog si literat roman, care a murit in tim¬pul eruptiei Vezuviului, din anul 79. Pliniu cel Tanar este autorul unei corespondente (10 carti), care surprinde cele mai variate aspecte ale vietii familiale si sociale, precum si evenimente de seama ale vremii (printre care eruptia Vezu¬viului).
Mlnoenll nu aveau nici un viitor in Creta...
Dupa cataclism, Creta e pustiita, de nerecunos¬cut... Mii de morti, palate daramate, pomi calcinati, vegetatia parjolita, distrusa pentru un timp destul de lung: acesta este spectacolul jalnic care se infatiseaza unor rari supravietuitori, care au scapat ca prin minune.
Ce sa mai vorbim, sfarsitul lumii!
„Supravietuitorii nobilimii minoene, scrie Luce, au adunat cum au putut cateva corabii, si-au luat oamenii care-i slujeau si au pornit in cautarea altor taramuri unde sa se stabileasca. Ei au luat-o pe aceleasi cai maritime pe care porneau in mod obisnuit comandantii si echipajele navelor lor: la vest, spre Italia de Sud si Sicilia; la nord, catre Ci-clade si Atica; la est, pe drumul spre Rhodos, Cipru si Levant; la sud, spre Egipt. Cu specificatia ca ei nu mai navigau in calitate de «stapani» ai marii, nu mai erau negustorii cei mai de seama ai Mediteranei ori¬entale. Ceea ce transportau ei acum nu mai erau marfuri, ci propriile lor persoane."
Ce s-a transmis Egiptului
in acest val de emigrare, foarte intins, sa con¬sideram cu toata atentia soarta grupului de minoeni care au debarcat in Egipt. Presupunem ca au fost bine primiti de egipteni si ca li s-a ingaduit sa se sta¬bileasca acolo. Atunci ei au relatat preotilor si scribilor egipteni — care aveau misiunea de a consemna evenimentele de seama pentru a fi in¬registrate de Istorie — tot ce li se intamplase, toata nenorocirea care-i lovise atat de crunt, din cauza cataclismului. Relatarile refugiatilor minoeni au con¬stituit elementele esentiale ale legendei pe care preotii egipteni i-au repovestit-o lui Solon, 900 de ani mai tarziu, in 590 i.H.
Dar ce se intampla in Egipt, in 1470 I.H., cand au venit minoenii? La vremea aceea, faraonul Thut-mosis III, din dinastia a XVIII-a, domnea in regatul de pe malurile Nilului. Faraonul triumfase in lupte, granitele erau bine pazite... Acest fapt este sigur, o putem afirma fara reticenta, pentru ca egiptologia, la ora actuala, ne ofera informatii — fragmentare, e drept — precise si valoroase.
Bizuindu-se pe documentele studiate si pe in¬scriptiile egiptene, J. V. Luce va incerca sa'-si con¬solideze ipoteza. Munca sa va cuprinde doua parti.
in primul rand, analiza referirilor istorice la civi¬lizatia minoica, figurand in documentele egiptene.
in al doilea rand, studiul transformarilor pe care le opereaza Solon, apoi Platon, asupra unor autentice fapte istorice, cu scopul de a le integra in climatul intelectual specific Marelui Secol Clasic qrec (se¬colul V I.H.).
Imn in cinstea victoriei Iul Thutmosls al Nl-lea
Pentru Luce, punctul de plecare al legendei Atlantide! este situat in Egipt, in 1470 I.H., sub domnia lui Thutmosis al lll-lea, in momentul in care supravietuitorii catastrofei povestesc nenorocirea cumplita care s-a abatut asupra Cretei... Noi stim ca domnia lui Thutmosis al lll-lea a fost plina de maretie. Pe stela funerara de la Karnak este inscris un imn, care-l slaveste pe Thutmosis al lll-lea, cele¬brand victoriile sale. Renumele faraonului, stralu¬cirea sa se explica si se exprima astfel:
„Eu, Amon Ra, iti daruiesc puterea si victoria asupra tuturor celorlalte tari; hotarasc sa fii slavit si temut in toate tarile, iar faima ta sa se intinda pe tot pamantul cuprins intre cei patru stalpi ai cerului...
Ti-am incredintat Pamantul in toata lungimea sa si in toata latimea sa, astfel incat cei din vest si cei din est sa se afle sub supravegherea ta...
Coroana mea de serpi care este pe capul tau ii face sa piara; ii cad prada cei pervertiti din fire; ea distruge cu limbile ei de foc pe cei aflati in insulele sau in mlastinile lor...
Ei vin, ducandu-si tributul in spinare..."
Inscriptia enumera apoi popoarele cunoscute de egipteni care se tem de faraon. Unsprezece stante incep cu cuvintele „Am venit", din care Luce retine stantele 4 si 6, care-l intereseaza pentru demonstrarea tezei sale. Stanta 6 pomeneste de insulele Marii Egee, dar nu de Creta:
„Am venit
Ca sa-i poti calca in picioare pe cei aflati in insule;
Cei care sunt in mijlocul Marii Mari Verzi iti sunt aproape cand arunci strigatul tau de lupta Eu le arat ca Majestatea-Ta este Razbunatoarea..."
Stanta 4 pomeneste numele unei tari: Keftiu
Am venit
Ca sa poti zdrobi tara din vest; Keftiu si Isy se tem de tine Eu le arat ca Majestatea-Ta este asemenea unui taur tanar, Cu inima nesovaitoare, cu coarne ascutite si taioase, care nu poate fi doborat."
Relatiile comerciale ale Egiptului cu Keftiu
Pe baza acestei mentionari, ceea ce trebuie de¬monstrat, dupa parerea lui Luce, este identificarea numelui egiptean Keftiu cu Creta. De altfel, numele acestei tari apare in mai multe randuri in diverse documente egiptene, pana la domnia lui Amenofis al ll-lea (1444-1412I.H.); se dovedeste a fi deosebit de revelator papirusul binecunoscut al lui Ipuwer, intitulat Sfaturile unui mtelept egiptean.
Acest papirus descrie comertul exterior al Egip¬tului, care depindea de tan straine in privinta livrarii lemnului si a mirodeniilor, inteleptul nu poate decat sa-si exprime mahnirea cand importul acestor arti¬cole atat de necesare inceteaza.
«Nimeni nu-si mai indreapta corabia spre nord pana la Byblos. Ce vom face fara lemnul de cedru necesar mumiilor noastre? Preotii erau inhumati cu produse aduse din alte tari, nobilii erau imbalsamati cu uleiuri care veneau de departe, din Keftiu, dar acum aceste produse nu mai ajung la noi...»
Ori, plantele din care se extrageau mirodeniile cresteau din belsug in Creta.
' Putem presupune, asadar, ca numele egiptean Keftiu desemneaza Creta. Parerea aceasta este actualmente confirmata de specialistii in lingvistica. evoluate. Daca anumiti scribi ii descriu pe minoeni ca pe vasalii faraonului este mai mult din dorinta de a-l lingusi pe suveran decat din dorinta de a' res¬pecta adevarul.
Unul din cel patru stalpi al cerului
Lingvistii afirma ca in numele Keftiu radacina este keft, adica poporul din Keft, potrivit determina¬tivului care urmeaza in limba hieroglifica.
Radacina keft poate fi comparata cu caput, care inseamna „cap" in latina... In Vechiul Testa¬ment, un termen avand aceeasi radacina, Kaftar, este folosit pentru a desemna un stalp. Kaftar mai este si orasul filistinilor1' numele dat emigrantilor cretani din Palestina...
Pe de alta parte, studiile asupra civilizatiei egip¬tene au dovedit ca locuitorii vaii Nilului considerau Creta drept unul din cei „patru stalpi ai cerului" care sustin bolta cereasca in cele patru colturi ale lumii cunoscute, si care este evocat in imnul de victorie al lui Thutmosis al Ill-Iea.
Keftiu inseamna, deci, Creta, iar locuitorii ei sunt minoenii. Aceleasi documente egiptene pre¬cizeaza ca „cei din Keftiu" se bucurau de o mare in¬dependenta, iar civilizatia lor era dintre cele mai
1) indoeuropeni care au migrat odata cu „Popoarele marii" si s-au instalat in secolul XII i.H. in Palestina, in regiunea de coasta care se intinde de la Gaza la muntele Carmei.
De la numele Iul Atlas la „Atlantida"
Daca pentru Luce indentificarea numelui Keftiu cu Creta minoica este neindoielnica, pentru Solon, legislator, poet, grec mai presus de orice, lucrurile se petrec altfel. El transforma o poveste egipteana intr-o relatare cu un anumit inteles pentru con¬cetatenii sai. in consecinta, el adapteaza termenii egipteni si-i „grecizeaza" dupa cum, in vremuri de demult, egiptenii adaptasera numele cretane ,la limba lor...
Sa urmarim demonstratia lui Luce in privinta traducerii facute de Solon, Keftiu insemnand „Atlantis".
„Solon, dupa toate probabilitatile, a facut legatura cu mitul lui Atlas, care avea o fiica intr-o insula izolata de la apus, si era pazitorul stalpilor care sustin cerul." (Luce se refera la un fragment din cantul l al Odisseeilui Homer.)
Zeii se aflau adunati la curtea lui Zeus. Atena, grai asa: «Mi se sfasie inima, cand ma gandesc la Ulise! Cate necazuri indura, sarmanul, departe de ai lui, intr-o insula ce se afla drept in mijlocul marii, batuta de valurile din larg. Insula aceasta impa¬durita este stapanita de o zeita, fiica acestui Atlas care nutreste ganduri necurate, zeul care cunoaste adancurile marii si propteste stalpii inalti ce despart cerul de pamant.»
Astfel, prin analogie, Solon a transpus Keftiu\r\ Atlantis (care inseamna „insula lui Atlas").
Pentru Luce, acest argument istoric si semantic spulbera definitiv orice tentativa de localizare a Atlantidei in Oceanul Atlantic. Atlantis sau Atlantida nu inseamna nici pe departe „situat in Oceanul Atlantic", ci doar „insula zeului Atlas".
O traditie autentica
Atlantida reprezinta mai mult decat o legenda: „Argumentul meu principal, afirma J. V. Luce, consta in faptul ca Solon a gasit, in Egipt, o traditie autentica in privinta Cretei minoice — desi prezenta denaturari. Nu a stiut sa stabileasca o legatura intre traditia aceasta si Creta pe care o cunostea, dar a intrevazut in povestirea preotilor egipteni posibili¬tatea de a scrie un mare poem epic, pe care l-a si schitat, in linii mari, la inapoierea sa la Atena, dand numelor egiptene echivalente grecesti (de exemplu, Atlantida, pentru Keftiu). in plus, Solon a adaugat cateva informatii istorice si topografice, pe care le primise in legatura cu „insula din apus".
Relatarea lui Solon, poate chiar unul din manus¬crisele sale, i-a parvenit lui Platon, transmisa ca o mostenire de familie. Este o modalitate de a explica de ce povestirea aceasta reprezinta o traditie isto¬rica autentica si nu este catusi de putin un impru¬mut din mitologia greaca obisnuita."
Vas din Kemos, de inspiratie cretana, format dintr-un suport inalt pe care infloreste o serie de alte vase mai mici.
Grecii? Poeti, inainte de toate...
Localizarea continentului disparut in Atlantic „dincolo de Coloanele lui Hercule, a fost intr-adevar intemeiata pe povestirea lui Platon, mostenitorul di¬rect al informatiilor lui Solon. Luce trebuia sa ga¬seasca o explicatie logica, verosimila, a motivelor care l-au determinat pe Platon sa scrie poemul sau.
Platon a dramatizat povestirea lui Solon, creand astfel un poem grandios... caruia i s-a daruit din tot sufletul, sustine Luce. De altfel, sa nu uitarn ca orizontul geografic al grecilor capatase o am¬ploare mai mare, in secolul V I.H.
„Platon cunostea toate insulele Mediteranei si le considera mult prea mici ca sa constituie o baza de plecare a atlantilor spre noi cuceriri teritoriale..."
Pentru a inflacara inchipuirea, era nevoie de un imperiu maritim intins, situat nu in „lacul" meditera¬nean, ci in „marea fara sloiuri", dincolo de Gibraltar.
E posibil ca filozoful grec sa fi fost indus in eroare de informatiile transmise lui Solon de egip¬teni. Acestia vorbeau despre o insula „undeva la capatul extrem al vestului". Pentru egipteni acest capat indepartat insemna, poate, Creta, dar pentru contemporanii lui Platon expresia respectiva de¬semna Gibraltarul, pe care il numeau Coloanele lui Hercule. Aceste considerente diferite sprijina argu¬mentarea lui Luce:
„Sa punem la contributie imaginatia noastra is¬torica si sa adresam o intrebare de importanta capi¬tala: ce reprezenta capatul extrem al vestului pentru cei care au relatat, pentru prima oara, legenda
Atlantidei? Egiptenii dinastiei a XVIII-a sunt primii care au mentionat-o. Sa tinem seama de faptul ca orizontul lor geografic era foarte limitat, fata de cri¬teriile noastre actuale. Desigur, ei aveau relatii comerciale cu Creta minoica, dar aceasta constituia pentru ei limita extrema a orizontului lor apusean. Creta, situata la 720 de kilometri, in mijlocul Marii Verzi, iara nici o insula intermediara, insemna pen¬tru ei, textual, o insula la capatul extrem al vestului. Ei stiau, fara indoiala, ca insula era acoperita de multe lanturi muntoase, drept care o considerau unul din cei patru stalpi ai ceru/ui, care sustineau bolta cereasca la capetele ei. De asemenea, stiau foarte bine ca nu era catusi de putin barbara si in-voluata, intrucat Creta era renumita pentru minu¬natele obiecte din ceramica si pentru prelucrarea metalelor. Toti negustorii care se inapoiau din in¬sula nu conteneau povestind lucruri extraordinare despre frumusetea si complexitatea marilor orase cretane, despre luxul locuintelor si deosebita is¬cusinta a inginerilor si marinarilor sai. Creta reprezenta pentru vechii egipteni un fel de El¬dorado1'.
in cadrul legaturilor lor comerciale cu imperiul minoic, egiptenii erau obligati sa cunoasca, macar in parte, bazele lui insulare si, mai departe, drumul lui de acces spre Grecia continentala. Cu toate acestea, la inceputul secolului XV I.H., egiptenii
1) tara imaginara pe care spaniolii o credeau bogata in aur si in pietre pretioase. Era plasata in America de Sud.
incepusera sa diferentieze si sa delimiteze Keftiu de insulele si de regiunile de coasta continentale, care se aflaii de partea cealalta, pentru ca ei gan¬deau ca nu exista nici o deosebire intre minoeni si micenieni. Dintr-o data_, situatia in Marea Egee a fost complet modificata, in timp ce Thutmosis al l ll-lea se afla in fruntea expeditiei militare in Canaan, folo-sindu-se si de porturile frecventate atunci de negus¬torii minoeni, o mare nenorocire s-a abatut asupra lui Keftiu, distrugand insula si imprejurimile ei. Egip¬tenii au aflat despre catastrofa de la refugiatii si ma¬rinarii scapati cu viata. Ei au facut legatura, dupa cum se pare, intre disparitia materiala a Therei si disparitia Cretei, sub stratul de pulbere care a acd-perit-o, cufundand-o in amarnicul intuneric."
„Cel care a visat-o, acela a facut-o sa dispara"
Atlantida, realitate sau fictiune pentru greci?
„Cel care a visat-o, acela a facut-o sa dispara", acesta este singurul raspuns dat de pragmaticul Aristotel, care nu vede in povestirea lui Platon decat o legenda sau o himera. Dar nu se poate con¬testa persistenta miturilor despre o epoca de aur, in care viata era usoara si lumea fericita inainte de prabusirea in neant... Legenda Atlantide! reprezinta o formulare a acestei nostalgii.
Pentru grecii secolului V, acest vis evoca splen¬dorile apuse ale societatii minoice, o lume pe care si-o inchipuiau pe deplin fericita, datorita unor rare indicii.
„Grecii, cand aruncau o privire trufasa asupra trecutului lor eroic nu-si mai aminteau prea bine sau prea limpede ce datorau culturii minoice (...). Rea¬litatile istorice ale lumii minoice se estompasera destul de mult. Totusi, grecii nu au pierdut cu totul amintirea acelei lumi stravechi. Ei stiau, vag, ca exis¬tasera epoci de pace desavarsita si de prosperitate, in vremurile de demult; au retinut ideea, trans-punand-o in mitul epocilor de aur si argint, care au precedat generatiile razboinice din epoca bronzului si a fierului. Unde mai putea exista, unde mai putea fi descoperita pacea care domnea intr-o cetate si belsugul palatelor ei, daca nu in Creta? Amintirea, destul de stearsa, a fost pastrata in Antichitate si le-a dat grecilor o anumita nostalgie fata de trecut.
Daca ne gandim, retrospectiv, la minunata dez¬voltare a culturii minoice, o tristete ne cuprinde si pe noi, regretand disparitia acestei desavarsiri. Civi¬lizatia minoica nu a ajuns la declin, nu a decazut; ea a fost franta brusc, cand ajunsese la un nivel de dezvoltare foarte inalt. Suprastructurile ei delicate nu au putut tine piept furtunii care s-a napustit asu¬pra ei. l s-ar cuveni, drept epitaf, trista intrebare pusa de Shakespeare: „Cum ar putea frumusetea sa domoleasca furia aceasta? Ea, a carei unica forta este cea a unei f lori?" (J. V. Luce)
Grecia va fi urmasa civilizatiei mlnolce
„Totusi cultura minoica nu a disparut fara a lasa urme, deoarece nu a fost total distrusa, afirma J. V. Luce in incheiere; dupa o perioada de vegetare, ea a dat muguri noi, datorita citadelelor miceniene.'
Desigur, nu intamplator in perioada arhaica Creta dorienilor era vestita pentru justetea legilor sale fundamentale si organizarea admirabila a ins¬titutiilor sale.
Trunchiul ingrijit cu dragoste in cursul secolelor de pace nu putea fi doborat atat de lesne, nici dezradacinat. Mladitele acestui trunchi, transplan¬tate in -Grecia, au prins radacini si s-au dezvoltat uimitor de bine; s-au scurs ani dupa ani, vremurile s-au schimbat, dar in soapta blanda a vantului, in aurul lanurilor de grau, in ramurile argintii ale maslinilor, grecii inca mai percepeau —ca un ecou slab — amintirea unor generatii fericite care traisera in pace si belsug in tara lor inconjurata de mare, inainte ca dorinta de a domina si de a cuceri sa provoace dezbinarea popoarelor meditera¬neene."






loading...





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite