u4f11fx

Studierea continutului reprezentarilor diferitelor confesiuni demonstreaza faptul ca aceleasi idei, credinte primesc in constiinta diferitilor credinciosi un sens diferit si actioneaza diferit asupra comportamentului lor. Particularitatile grupului religios se definesc prin activitatea lui, prin sistemul de idei si scopuri religioase, prin norme si sanctiuni, prin particularitatile relatiilor dintre membrii acestuia. Specificitatea activi tatii grupului religios este data de desfasuraraea ritualului, de ideologie (doctrina), de pozitia fata de Dumnezeu.
Desi Biblia este scrisa de mai multi autori, de-a lungul unei mari perioade de timp, ea este totusi o carte unica, in care constatam o unitate de gindire care sugerea za faptul ca o singura minte a inspirat scrierea tuturor cartilor ce o compun. Desi unitatea textului biblic este evidenta, constatam o mare varietate de forme de inter pretare care au generat de-a lungul timpului numeroase controverse doctrinare si organizatorice in cadrul diferitelor confesiuni religioase.
Divizarea crestinatatii este urmarea a doua rupturi care au avut loc in istorie:
Prima, in sec. XI, in 1054, Marea schisma a crestinatatii , cind Biserica de
Rasarit s-a despartit de cea de Apus, iar a doua, in sec. XVI, in 1517, cind Martin
Luther afiseaza pe usa bisericii din Wittemberg cele 95 de teze care, in esenta, loveau autoritatea papala.
Daca prima sciziune in cadrul bisericii crestine s-a datorat luptei pentru suprematie intre papii Romei si patriarhii Constantinopolului, cea de-a doua isi are originea in revelatia lui Martin Luther potrivit careia Cel drept va trai prin credinta .
Prin aceasta el a vazut ca mintuirea se capata prin incredere in Dumnezeu, prin
Cristos, si nu prin ritualurile, sacramentele si canoanele bisericii.
Miscarea protestanta a fost un efort din partea Bisericii de Apus de a se elibera de autoritatea Romei si de a-si cistiga dreptul de a se inchina lui Dumnezeu dupa cum ii dicteaza propria constiinta (Henry H. Halley, 1983). Miscarea a atins virsta de 400 de ani si, in mod inevitabil, s-a scindat in mai multe curente, cu accente diferite.

Biserica protestanta, desi e inca foarte departe de perfectiune, prin curentele sale contradictorii, reprezinta in lumea de azi forma de crestinism cea mai apropiata de textul biblic si de formele initiale de organizare a bisericii.
Iata ce a spus Harnak despre aceste trei biserici: Biserica ortodoxa este crestinis mul primitiv plus paginismul grec si oriental. Biserica romano-catolica este cresti nismul primitiv plus paginismul grec si roman. Biserica protestanta este incercarea de a elibera crestinismul primitiv de toate formele de paginism .
In esenta, diferentele doctrinare si de practica religioasa dintre bisericile tradi tionale (ortodoxa, romano-catolica) si bisericile protestante, cu toate variantele de neo-protestantism, pornesc de la doua aspecte principale legate de interpretarea textului biblic: neo-protestantii considera ca Biblia este singurul izvor de inspiratie divina, in timp ce reprezentantii bisericilor traditionale accepta Biblia ca primul si cel mai important izvor de inspiratie divina, dar al doilea, cu o importanta la fel de mare, este sfinta traditie. neo-protestantii sustin ca Biblia hotaraste ce trebuie sa transmita, sa invete
Biserica. Biblia are autoritate deplina indiferent de om sau functie in ierarhia bisericeasca. Pentru confesiunile traditionale, Biserica hotaraste ce trebuie sa transmita Biblia. Biserica hotaraste ce este valabil din Biblie si ce nu mai este valabil. Biserica leaga si dezleaga pentru ca Iisus a dat autoritate bisericii prin
Petru ce vei lega pe pamint va fi legat si in ceruri si ce vei dezlega pe pamint va fi dezlegat si in ceruri . Aici este o problema de hermeneutica: a lega si dezlega pacatele poate avea o dubla semnificatie, a stabili ce este si ce nu este pacat sau a da prerogative preotului sa lege si sa dezlege pacatele cuiva.
In legatura cu Sfinta Traditie , justificarea biblica este legata de ultimele versete din Evanghelia dupa Ioan. Dar sint alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris (Ioan 21, 25).
Acest text lasa libertatea unor completari, nespecificate in textul Biliei, pentru ca acesta ar avea un volum imens, imposibil de stocat la vremea respectiva. Doctrinele si practicile religioase reprezinta constructii subiective ale reprezentantilor diferitelor culte referitor la textul biblic, sau la ceea ce Iisus ar fi facut dar nu a fost consemnat in texte scrise.
Astfel, obiceiul, ritualul religios a fost pastrat in forma sa specifica, transmis gene ratiilor urmatoare si in cele din urma a fost considerat sfint, fiind acceptat si aprobat de Consiliile Ecumenice.
In esenta, aceste diferente doctrinare, care au determinat diferente majore de prac tica religioasa, justifica aparitia numeroaselor confesiuni neo-protestante, care, desi sint minoritare in arealul romanesc, s-au constituit in organizatii religioase conso lidate, cu Biserici proprii si credinciosi care le frecventeaza cu mare regularitate.
Rezultatele ultimului recensamint realizat in Romania prezinta urmatoarea confi guratie statistica:
Confesiune religioasa Frecventa Procent
Ortodocsi 19.762.135 86,8%
Romano-catolici 1.144.820 5%
Biserica reformata luterana 801.577 3,7%
Greco-catolici 228.377 1%
Penticostali 220.011 1%
Baptisti
109.677 0,5%
Adventisti
78.658 0,3%
Biserica unitariana calvinista 76.333 0,3%
Musulmani 55.988 0,2%

Analiza datelor prezentate releva faptul ca neo-protestantii (penticostalii, baptistii si adventistii) reprezinta 1,8% din totalul populatiei, iar 4% din populatie este repre zentata de protestanti (luterani si calvinisti). Aceste date statistice comporta unele discutii si controverse avansate mai ales de reprezentantii cultelor neo-protestante.
Astfel, unele confesiuni religioase (Biserica Crestina dupa Evanghelie, Martorii lui
Iehova) nu au fost luate in consideratie cind s-a intocmit statistica, desi aceste confesiuni sint active, au Biserici proprii frecventate de credinciosii care au aderat la ele. In al doilea rind, unii pastori neo-protestanti considera, pe baza statisticilor proprii, ca numarul credinciosilor care frecventeaza Biserica este cel putin dublu fata de datele prezentate in statistica oficiala. Aceasta situatie s-ar datota faptului ca atunci cind s-a realizat recensamintul, minorii din familiile neo-protestante nu au fost inscrisi la confesiunile respective, ceea ce nu s-a intimplat in cazul familiilor ortodoxe sau catolice.
Pornind de la teoria nodului central al reprezentarii sociale (Abric, 1967, 1987,
1992), si de la cercetarile experimentale realizate pentru verificarea caracteristicilor nodului central (Abric, 1989; Moliner, 1988, 1993; Guimelli si Rouquette, 1992;
Dorai 1989), ne-am propus degajarea nodului central si a elementelor periferice ale reprezentarilor sociale intre cultele traditionale si cele neo-protestante. Cercetarea experimentala s-a realizat pe un grup de 126 de ortodocsi, 105 catolici si 97 de neo-protestanti, tineri elevi si studenti din cadrul confesiunilor respective. Acestora, in functie de cultul religios de care apartineau, li s-au prezentat, alternativ, doua cuvinte inductoare care se refereau la celelalte doua culte, si, prin asociatie libera, li se cerea sa elaboreze o lista de zece trasaturi si/sau comportamente care caracterizea za cel mai bine credinciosii. Astfel, ortodocsilor li s-au prezentat cuvintele inductoa re catolic si neo-protestant , catolicilor, cuvintele neo-protestant si ortodox , iar neo-protestantilor cuvintele ortodox si catolic . Dupa ce lista a fost realizata pentru ambele cuvinte inductoare, subiectilor li s-a cerut sa realizeze o ierarhizare a elementelor produse prin asociatie, in ordinea preferintelor. In felul acesta s-a obtinut pentru fiecare element doi indicatori: frecventa de aparitie pe baza asociatiilor libere si rangul, clasamentul rezultat in urma ierarhizarii. Prin acest procedeu, urmat de calculul corelatiilor dintre frecventa si rang, Abric (1986) a reusit sa extraga ele mentele centrale ale reprezentarii artizanului. Noi am preluat aceasta metoda dar am renuntat la calculul corelatiilor dintre frecventa si rang, utilizind analiza prin esan tionare multidimensionala care este o forma de interpretare a configuratiilor finale, importanta datorita orientarii cercetatorului in fata acestor configuratii. Aceasta analiza prin esantionare multidimensionala s-a dezvoltat in S.U.A. dupa anii 60 si raspunde la doua probleme (Silverman, 1976): eliminarea presupozitiilor de unidi mensionalitate legate de masurare si interesul crescind pentru metodele ordinale.
Procedeul consta intr-o transformare a disimilaritatilor in distante dupa o procedura iterativa. Datele de intrare se prezinta sub forma unor matrici de similaritate sau disimilaritate. Algoritmul de calcul se rezuma la a transforma disimilaritatile in dis tante. Este vorba de reesalonarea unei masuri care poate fi efectuata dupa diverse disimilaritati prespecificate pentru analiza, in una sau mai multe dimensiuni. In final se obtine o matrice a celor mai bune distante posibile, care poate fi mai bine inter pretata printr-un sistem de coordonate decit printr-o configuratie spatiala. Se poate, deci, defini esantionarea multidimensionala ca o tehnica de reprezentare geometrica.
Interpretarea unei configuratii de puncte iesite din aceasta analiza difera de confi guratiile analizei factoriale, prin aceea ca scapa interpretarii dimensionale clasice.
Fundamentul ei consta in aceea ca toate distantele interpuncte care sint semnificative pot fi analizate. O configuratie de puncte care la prima vedere pare nestructurata si fara aport de informatie externa ofera analistului trei orientari interpretative: analiza dimensiunilor, analiza de cluster si de regiune. Cercetarea dimensiunilor difera de analiza factoriala, configuratiile fiind extinse la alte dimensiuni decit cele mate rializate prin axele de coordonate. Cercetarea unei regiuni se face prin studierea zonei vecine spatiului in care punctele vehiculeaza un aspect comun, diferit de aspectul vehiculat de punctele zonei vecine. Clusterul este o zona a spatiului cu puternica concentrare de puncte. In cluster, distantele intre punctele intra-grup trebuie sa fie inferioare distantelor inter-grup. Orientarea in cercetarea regiunii si a clusterului este diferita in sensul ca conceperea unui cluster incepe prin notiunea de distante interpuncte careia ii urmeaza atribuirea unei semnificatii, pe cind intelegerea unei regiuni incepe prin cunoasterea unei semnificatii urmata de delimitarea zonei. Acest tip de analiza elimina numeroase surse de imperfectiune rezultate din analiza factoriala. Teoria in fatete este indicata pentru a preciza universul itemilor, esalonarea multidimensionala permite a adapta mai bine modelul de esalonare la nivelul datelor de analizat. Bogatia configuratiilor obtinute prin esalonare multidimensionala ofera posibilitatea unei extrapolari superioare analizei factoriale cu conditia ca aceste extra polari sa nu fie selective, ci legate intr-o sinteza care are sens. Concret, dupa ce s-a calculat frecventa de aparitie a fiecarui indicator si suma rangurilor pe care subiectii le-au stabilit prin ierarhizare s-a folosit un procedeu matematic de forma frecventa x suma rangurilor/numar total de subiecti investigati. In functie de numarul de subiecti ai esantionului investigat, se pot obtine, teoretic, urmatoarele valori: ortodocsi min.
0.0079, max. 1260, catolici min. 0,0095, max. 1050, iar pentru neo-protestanti min. 0.01, max. 970. In acest fel, fiecare indicator obtinut prin asociatie libera capata o valoare numerica, iar aceste valori reprezentate pe o axa de coordonate vor da o configuratie in care elementele nodului central se vor plasa la o distanta mare fata de elementele periferice ale reprezentarii. Elementele periferice se vor aglomera pe axa, distantele dintre ele fiind foarte mici, in final fiind necesara interpretarea configuratiei de puncte obtinuta, prin analiza modului in care aceste elemente alimenteaza compo nentele nodului central. Centralitatea elementelor nu poate fi stabilita pornind numai de la aspectele cantitative. Frecventa de aparitie este un criteriu necesar dar nu si suficient pentru a-i determina centralitatea, aspect care a determinat acordarea unei importante deosebite legaturilor pe care un element le intretine cu ansamblul de ele mente ale reprezentarii.
Analiza datelor obtinute a oferit posibilitatea evidentierii elementelor nodului cen tral si a elementelor periferice in perceptia reciproca dintre culte.
Catolicii considera religiozitatea ortodocsilor un element central, dar aceasta se manifesta in special la persoanele virstnice care dau dovada de piosenie si credinta profunda. Majoritatea ortodocsilor frecventeaza rar biserica, manifestind o credinta formala la care se face apel mai ales in situatii limita. Tot ca un element al nodului central imoralitatea, manifestata prin rautate, nepasare, libertinaj si prezenta unor vicii, element care apare si in reprezentarile neo-protestantilor dar cu unele elemente periferice diferite (egoism, necinste). Acest aspect poate fi explicat prin faptul ca, procentual, numarul ortodocsilor este foarte mare comparativ cu celelalte culte,
86,8%, deci si probabilitatea aparitiei unor comportamente imorale este mai mare.
Daca formalismul credintei apare in reprezentarile catolicilor ca un element periferic, in reprezentarile neo-protestantilor devine elementul central intretinut prin tendinta de idolatrizare, fatarnicie, rugaciune indirecta (icoane, sfinti), credinta ocazionala.
Respectarea traditiei apare ca element central atit in reprezentarile catolicilor, cit si in cele ale neo-protestantilor, dar elementele periferice sint diferite. Catolicii evoca conservatorismul, intoleranta fata de alte culte si populismul, in timp ce neo-protes tantii, in conformitate cu aspectele doctrinare specifice cultului, evoca sfinta tra ditie , credinta in preot si erezia.
Superstitia care se manifesta prin cultul mortilor, milostivenia apar ca elemente centrale in reprezentarile catolicilor. Pentru neo-protestanti, ca element central rele vant apare ignorarea Bibliei datorata neinformarii si naivitatii credinciosilor care determina acceptarea necritica a interpretarilor date de preotii ortodocsi textului biblic.
In ambele reprezentari sociale apare religiozitatea ca element central, manifestata prin evlavie, piosenie, fanatism, in reprezentarile ortodocsilor, fast si rafinament in cele ale neo-protestantilor.
Ca elemente centrale in reprezentarea catolicilor de catre ortodocsi apare onestitatea manifestata prin sinceritate, loialitate si incoruptibilitate, conservatorismul prin pastrarea traditiei, rigiditate in comportament si tendinte de convingere, unitatea prin faptul ca sint prietenosi, altruisti, solidari si reuniti in jurul Papei.
Elementele centrale in reprezentarilor sociale ale neo-protestantilor sint diferite, dar pastreaza unele asemanari cu cele ale ortodocsilor. In aceste reprezentari apar ca elemente centrale ignorarea Bibliei, prin idolatrizare, recunoasterea papalitatii si credinta in Sfinta Maria, imoralitate, prin fatarnicie si rugaciune indirecta (icoane, sfinti), la care se adauga ignorarea altor religii, manifestata prin intoleranta, conser vatorism, pastratrea traditiei.
Si in acest caz, religiozitatea apare ca element central in ambele reprezentari, in jurul acestui element plasindu-se evlavia, misticismul si perseverenta in credinta.
Faptul ca neo-protestantii sint perceputi ca fiind habotnici, cu elemente periferice de intoleranta, conservatorism, fanatism, perseverenta in reprezentarile ortodocsilor si abstinenta, fixism, exagerare, intoleranta, in cele ale catolicilor demonstreaza ca des prinderea acestora de practica religioasa traditionala si neacceptarea unor interpretari, considerate denaturate, ale Bibliei a generat imaginea atasamentului excesiv, cu patima pentru o convingere, dublat de intoleranta fata de convingerile altora. Desi minoritari, acestia manifesta tendinte de expansiune, sint persuasivi si foarte insis tenti, incercind sa convinga pe ceilalti ca forma de credinta neo-protestanta este singura cale adevarata de mintuire. Unitatea, care apare ca element central in ambele reprezentari, sugereaza o puternica coeziune in cadrul grupului de credinciosi si este concretizata prin semnificatii diferite de ortodocsi si catolici. La primii, altruismul si prietenia reprezinta elementele periferice, in timp ce la catolici acestea sint izolarea si inchiderea in interiorul grupului. Sesizam cu usurinta incercarea neo-protestantilor de a se reintoarce la Biserica initiala, care la sfirsitul epocii apostolice era inde pendenta, condusa de un episcop si un grup de presbiteri, marginindu-se exclusiv la cistigarea oamenilor pentru Cristos, educindu-i in aceasta directie, fara nici un fel de imixtiune politica, sau incercare de a obtine putere in stat.
Observam, din analiza perceptiei reciproce, tendinta de a organiza nodurile centrale in jurul unor aspecte care vizeaza morala crestina si formele specifice de practica religioasa care nuanteaza atitudini si comportamente diferentiate in functie de interpretarea textului Bibliei. Reprezentantii bisericilor traditionale (ortodocsii si catolicii) au reprezentari aproape identice fata de neo-protestanti, in practica, consta tindu-se chiar o colaborare a acestora in actiunea comuna de contracarare a acestor practici religioase. In cadrul acestor reprezentari sociale, atit nodurile centrale, cit si elementele periferice sint organizate in jurul unor aspecte care contravin punctelor de vedere doctrinare acceptate de diferite culte. Stereotipurile si credintele majoritarilor fata de minoritari (neo-protestanti) sint mentinute si datorita faptului ca minoritarii au posibilitati reduse de a se face cunoscuti in media, mijlocele lor de propaganda au o circulatie restrinsa, informatiile propagindu-se mai ales printre reprezentantii acestor culte, fara o deschidere mai larga.
Religiozitatea este elementul central prezent in toate reprezentarile reciproce, dar formele de manifestare concreta a credintei, cu aspectele specifice fiecarui cult, gene reaza imagini diferite, cu valorizari pozitive si negative. Din acest punct de vedere, majoritarii atribuie minoritarilor mai putine trasaturi si comportamente valorizate social negativ (ignorarea traditiei, fixism, expansionism), in timp ce la minoritari aceste elemente apar cu o frecventa mult mai mare (imoralitate, credinta formala, fatarnicie, egoism, necinste).
In perceptia reciproca, aceste reprezentari colective sint imagini ale realitatii coti diene ce sintetizeaza informatia rezultata din relatiile concrete ale indivizilor cu contextul social, si care determina luarea unor pozitii ce angajeaza competenta lor actionala. Ele sint mai presus de opiniile si cliseele consensuale, reprezentind o forta de determinare a atitudinilor membrilor colectivitatii. Prin aceste caracteristici, ele constituie un liant al vietii comunitare, oferind sentimentul apartenentei la grup, fiind un instrument spiritual si chiar institutional de adaptare si coeziune sociala.