o1f14fs
Atunci cind Societatea Academic\ din Romania mi-a f\cut onoarea de a-mi propune s\ susiin o conferini\ pe tema ortodoxismului politic, am avut o prim\ reaciie negativ\. Ea se baza pe sentimentul spontan c\ obiectul conferiniei nu ar putea fi delimitat decit cu preiul unor deplas\ri semantice ai al unor inter pret\ri istorice mai mult sau mai puiin abuzive. Ulterior, cind am reluat ideea
in circumstanie mai calme, am ajuns ins\ la concluzia c\ aparenta neinielegere iniiial\ poate fi tratat\ nu doar ca inadecvare formal\, ci ai ca lapsus revelator de mentalit\ii. Dac\ un grup academic interesat de stadiul actual al principalelor doctrine politice a inscris pe lista sa de aatept\ri capitolul ortodoxismului politic , rezult\ c\ tema respectiv\ implic\ anumite presupoziiii de care trebuie s\ iinem seama, indiferent de motivaiiile lor subiacente. Prima dintre presupo ziiiile acestui artefact politologic include afirmaiia potrivit c\reia Biserica ortodox\ a adoptat cindva ai ar fi gata s\ reamorseze o linie politic\ proprie, cu ajutorul c\reia s\-ai ating\ mai lesne obiectivele naturale ai supranaturale. O a doua presupoziiie ar fi aceea c\, in anumite perioade, Biserica ortodox\ cedeaz\ tentaiiei de a-ai folosi impactul pastoral pentru realizarea unor scopuri definite
in afara ierarhiei de drept divin. In primul caz, Bisericii ortodoxe i se atribuie strategia unui partid dornic s\ modeleze societatea prin preluarea puterii. In cel de-al doilea caz, se presupune c\ Biserica ortodox\ este suficient de labil\ pentru ca discursul ei s\ poat\ fi instrumentalizat politic, in condiiii de benevolat sau de manipulare insidioas\. Mi-ar fi comod s\ spun c\ ambele presupoziiii sint false, in m\sura in care monteaz\ un proces de inteniie bazat pe generalizarea unor antecedente istorice singulare. Ar trebui atunci s\ v\ asigur c\ atit vremel nica simpatie a ierarhiei interbelice fai\ de Miacarea Legionar\, cit ai complici tatea difuz\ dintre Sinodul postbelic ai Partidul Comunist nu au fost decit niate eclipse irelevante in durata lung\ a creatinismului r\s\ritean. In ipoteza c\ v-aii declara seduai de asemenea justific\ri, am reuai s\ obiinem un consens apologetic dincolo de care prelungirea dezbaterii s-ar dovedi inutil\. Cred ins\ c\ o atare eventualitate nu ne-ar putea consola, din cel puiin dou\ motive. Primul motiv este acela c\ nu putem valida sau invalida presupoziiiile amintite inainte de a examina relaiia dintre teologia ortodox\ ai sfera practic\ a politicii. Al doilea motiv priveate urgenia de a r\spunde la intrebarea dac\ Ortodoxia post-comunist\ poate, are dreptul sau trebuie s\-ai asume o funciie politic\ definit\ ca atare.

Cu voia dumneavoastr\, voi incepe prin a examina teologia politic\ a Noului
Testament, privit ca autoritate revelat\ ai ca surs\ de legitimare a oric\rei ortopraxii. E limpede c\ nu putem p\trunde cu adev\rat in h\iiaul exegezelor biblice acumulate pin\ ast\zi. Fiecare verset evanghelic pregnant din unghiul utiliz\rilor sale posterioare a f\cut obiectul unui travaliu hermeneutic imposibil de rezumat in limitele prezentei expuneri. Iat\ de ce voi aminti aici numai faptul c\ intreaga inv\i\tur\ christic\ referitoare la aciiunea politic\ a Bisericii se concentreaz\ asupra conceptului de Imp\r\iie a Lui Dumnezeu. Fraza-cheie r\mine cea din Evanghelia dup\ Matei 3,1 ai 4,17: Poc\iii-v\, c\ci s-a apropiat
imp\r\iia cerurilor . V\ atrag ateniia c\ autorul sacru foloseate termenul grecesc basileia, care desemneaz\ simultan domnia ca exerciiiu al puterii, regali tatea ca statut eminent ai imp\r\iia ca spaiiu autocratic. Observ\m imediat c\ proclamarea iminentei instaur\ri a Imp\r\iiei Lui Dumnezeu este asumat\ de c\tre Ioan Botez\torul ai reluat\ de c\tre Iisus Hristos, cu presupusa inteniie de a dezv\lui unitatea mistic\ dintre cele dou\ Testamente. Chiar ai dup\ pr\buairea dinastiei davidice, in 587, iudaismul precreatin continu\ s\ conceap\ suverani tatea lui Iahve asupra lui Israel ca pe un preludiu al timpurilor mesianice in care
Dumnezeu iai va extinde dominaiia asupra tuturor popoarelor. Mutaiia produs\ de chemarea lui Ioan Botez\torul ai, mai apoi, a lui Iisus Hristos insuai const\
in faptul c\ termenul basileia iai pierde conotaiiile funciionale, primind in schimb o semnificaiie substaniial\. Graiie acestei schimb\ri de regim, conceptul teologic de basileia cap\t\ o pondere politic\ pe deplin transparent\ intr-o serie de versete care trateaz\ imp\r\iia lui Dumnezeu ca pe o stare actual\. In capitolul 15 din Epistola I c\tre Corinteni ni se propune urm\torul paradox:
Hristos este pantokratorul chemat s\ distrug\ suveranit\iile concurente ai s\ renunie apoi la propria suveranitate, pe care o inchin\ Tat\lui ca semn c\ Istoria a luat sfirait. Exegeiii formuleaz\ ai aici p\reri diferite: adepiii aaa-numitei eshatologii realizate afirm\ c\ Hristos se comporta ca ai cum Imp\r\iia ar fi fost deja prezent\ in propria Lui persoan\. Partizanii aaa-numitei eshatologii consecutive invoc\ ins\ textul din Matei 6, 10, unde acel vie imp\r\iia Ta denot\ proiectul, f\r\ a-i asocia termene precise. Jocul dintre deja ai nu
inc\ este reluat de parabolele Imp\r\iiei din Matei 13, 1-52, unde metafora gr\untelui de muatar consolideaz\ raportul dialectic dintre persoana lui Hristos ca germene al Bisericii ai prezenia Bisericii ca figur\ a eonului eshatologic.
Oricum, ambiguitatea textelor sinoptice pare a fi tranaat\ de sfintul apostol
Ioan, in Evanghelie, c\ruia Hristos `i declar\ limpede c\ Imp\r\iia Mea nu este din lumea aceasta (18, 36). Hristos coboar\ in lume prin Intrupare ai r\mine in lume prin Euharistie, care este s\minia Veacului viitor. Altfel spus,
Logosul se umanizeaz\, dar nu pentru a diviniza istoria, ci pentru a-i conferi un sens extra-mundan. Aaa cum deducem din crezul niceo-constantinopolitan, cronica lumii nu este decit antecamera Imp\r\iiei lui Dumnezeu, care nu va avea sfirait .
Trebuie s\ admitem c\ doctrina biblic\ a suferit in timp multiple deform\ri ideologice. Putem spune c\ respectivele deform\ri au fost imperceptibile in perioada paleocreatin\, cind echivalenia dintre lex orandi ai lex credendi s-a conservat, in pofida ai uneori datorit\ p\ginismului ambiant. Imixtiunea intere selor politice a devenit vizibil\ ai problematic\ abia in creatinismul post -constantinian, cind privilegiile acordate Bisericii s-au dovedit a fi niate cadouri otr\vite. Incepind cu secolul IV, Biserica a reaciionat fai\ de intoxicaiia ideolo gic\, dovedind o l\udabil\ vehemeni\, dar ai o deplorabil\ incapacitate de a meniine echilibrul dintre centru ai periferii. Practic vorbind, toate incerc\rile de a recupera fervoarea originar\ au avut un efect centrifugal, decompensat prin autoritarism ai pl\tit cu preiul mediocrit\iii spirituale. C\ acest schimb intre prestigiul instituiional ai adev\rul harismatic a primit cea mai curent\ expresie
in coliziunea dintre sacerdoiiu ai profetism, e de domeniul evideniei. Din p\cate, conflictul acesta, in principiu fertil, nu a putut fi durabil interiorizat. De la
Reforma protestant\ incoace, el a fost chiar anexat de c\tre ginditorii necreatini, care au uzurpat funciia profetic\ inainte de o folosi ca arm\ anticlerical\ ai ca instrument al desacraliz\rii. S\ ne mai mire atunci faptul c\, in toat\ epoca modern\, Revelaiia a fost adesea privit\ ca interpretare pseudo-atiiniific\ a unor realit\ii politice justificate post factum? S\ ne mai ar\t\m surprinderea fai\ de frecvenia cu care persoane str\ine de creatinism au preteniia de a judeca aciiunile creatinilor?
Tot mai numeroai agnostici influeniaii de relativismul sceptic al lumii contem porane continu\ s\ exploateze derivele trecutului ca pe tot atitea argumente ale opiniei c\ religia lui Hristos se reduce la un conglomerat de idei metafizice lipsite de relief existeniial. Aceste temperamente voltairiene ajung aproape s\ resping\ dreptul Bisericii ortodoxe de a-ai livra mesajul in termenii Revelaiiei, prescriindu-i un aggiornamento care ar urma s\ inocenteze r\t\cirile ideologice ale creatinismului prin intermediul unui contra-discurs nu mai puiin ideologizat.
Procedeul acesta porneate de la premisa c\ dac\ Biserica a ieait cindva in afara sistemului ei de referini\, ea trebuie s\ r\min\ intotdeauna in afara acelui sistem. Biserica nu are ins\ nevoie de indulgenia judec\torilor s\i necreatini, nu numai pentru c\ nimic nu le poate dovedi superioritatea moral\, ci ai pentru c\ dimensiunea etic\ este departe de a epuiza misterul dreptei credinie. E suficient s\ privim lucrurile din interiorul Bisericii pentru a ne face o cu totul alt\ imagine despre leg\turile dintre teologia ortodox\ ai politic\. Meniionez c\ prin expresia teologie ortodox\ nu inieleg un corpus doctrinar atemporal, ci mai degrab\ acel ansamblu de dogme ai canoane graiie c\ruia tradiiia patristic\ a sintetizat Revelaiia biblic\ ai pe care creatinismul post-patristic l-a moatenit ai adaptat in acord sau in dezacord cu evoluiia moral\ ai epistemologic\ a socie t\iilor moderne. Dac\ l\s\m deoparte clivajele confesionale, particularismele liturgice ai decupajele regionale care asigur\ extrema diversitate a creatinismului de la sfiraitul secolului XX, descoperim c\ toii creatinii imp\rt\aesc un stil de viai\ ale c\rui componente nu s-au schimbat eseniial din epoca apostolic\ pin\ ast\zi. Printre componentele acestui stil de viai\ propov\duit de Iisus Hristos
ai practicat de c\tre toii urmaaii S\i autentici, se afl\, bineinieles, aptitudinea de a face dreptate prin libertatea sacrificiului de sine. Iat\ cel mai mic numitor comun al conduitei creatine in cet\iile omeneati. Ai iat\ de ce creatinii demni de acest nume sint toii acei oameni capabili s\ gestioneze, cu orice risc, tensiunea dintre loialitatea civil\ ai refuzul net al oric\rei forme de idolatrii politice.
Loialitatea fai\ de Stat ca realitate subaltern\ ai trec\toare nu se poate concilia cu fidelitatea fai\ de Dumnezeu ca realitate suprem\ ai veanic\ decit cu preiul jertfei de sine. Evident, num\rul creatinilor care accept\ martiriul a fost ai va fi infim. Important aici nu este ins\ num\rul . Ceea ce conteaz\ realmente este valorizarea sacrificiului ca unic\ piedic\ eficient\ in calea oric\rui totalitarism orizontal. Paul Evdokimov avea dreptate atunci cind scria c\ prin jocul impreju r\rilor istorice, Biserica poate fi in inima unui popor, pentru a-i exprima conatiinia, aaa cum poate foarte bine s\ fie respins\ pin\ la periferia vieiii naiionale (...) Totuai, Biserica are prin ea ins\ai o misiune teocratic-spiritual\, la care nu poate renunia f\r\ s\-ai tr\deze propria natur\ (...) (cf. Ortodoxia,
Bucureati, E.I.B., 1996, p. 329). Ortodoxia ca stil de viai\ apostolic nu se poate modifica sub presiunea avatarurilor istorico-seculare. Cu alte cuvinte, trebuie s\ facem distinciia dintre condiiia ortodox\ ca situaiie antropologic\ ideal\ ai ramificaiiile confesionale specifice creatinismului real. Simbioza Stat-Biseric\ la care s-a ajuns in perioada bizantin\, cearta pentru `nvestitur\ din vremea catolicismului medieval, disputa dintre Biserici ai ideologiile totalitare ale cezarilor moderni, obstinaiia Bisericilor creatine tradiiionale de a accentua mai degrab\ datoriile decit drepturile omului, toate aceste experienie dramatice ilustreaz\ efortul creatinilor de a ap\ra Ortodoxia peren\ , independent de monopolurile confesionale ai de vanit\iile omeneati. Creatinul care observ\ dreapta credini\ atie c\ politica priveate toate aspectele vieiii sociale, dar afirm\ c\ viaia uman\ nu se poate reduce la politic\. El atie, de asemenea, c\
Evanghelia nu este neutr\ ai c\ scandalul Crucii va dura pin\ la sfiraitul veacurilor, chiar dac\ efectele sale secundare dezl\niuie toii demonii.
Pus\ astfel, exigenia despre care v\ vorbesc demonstreaz\ indirect faptul c\ politizarea Ortodoxiei este o infraciiune spiritual\ de gravitatea ereziei. V\ invit s\ meditaii asupra observaiiei c\ ismele specifice Bisericilor apusene, fie ele catolice sau protestante, au oferit acestor Biserici o alternativ\ deloc atr\g\ toare: sobornicitatea transformat\ in catolicism a generat birocratizarea misterului in cadrul administraiiei vaticane, tot aaa cum fetiaizarea Scripturilor
in lumea anglo-saxon\ a determinat etatizarea protestantismului. Pontiful romano -catolic a devenit aef de stat, iar regii protestanii au sfirait prin a deveni capi ai Bisericii. Spre deosebire de surorile ei occidentale, ai mai cu seam\ in condiiiile geopolitice create dup\ dispariiia Imperiului Bizantin, Biserica ortodox\ a fost scutit\ de patologiile politice analizate adineaori. Asta nu inseamn\ c\ ea a reintrat in fericita penumbr\ a catacombelor pentru a se feri de ispitele seculare.
Biserica ortodox\ a avut pur ai simplu de infruntat alte ispite, dintre care cea mai durabil\ a fost aceea a etnocentrismului mesianic. In R\s\ritul post-bizantin, republica monahal\ de la Athos nu a putut niciodat\ rivaliza cu Vaticanul. Pe de alt\ parte, nici un monarh pravoslavnic cu excepiia iarilor nu a mai cunoscut, dup\ 1453, puterea bazileilor din vechiul Constantinopol. Decadenia ideii imperiale ai dezmembrarea factual\ a str\vechii pentarhii bizantine au fost atunci contracarate prin supralicitarea naiional\ a conceptului de autocefalie.
Biserica ortodox\ s-a divizat dup\ criterii etnice ai mai apoi naiional-statale.
A ap\rut astfel tentaiia de a reduce proiectul panortodox la un mozaic de naiiuni cu structuri ecleziastice autonome. Pentru a rezista islamiz\rii, Bisericile ortodoxe au acceptat logica tribal\ a balcanismului, pe care au ajustat-o ecleziologic prin identificarea cu idealul naiional predicat de patrioiii masoni ai secolului XIX.
E drept c\ Enciclica patriarhilor r\s\riteni emis\ in 1848, ca ai repudierea oficial\ a filetismului (aceasta este denumirea tehnic\ a naiionalismului ecle ziastic ) nu au avut ecoul scontat in rindul unor populaiii aservite, care puneau apartenenia la un neam mai presus de apartenenia la aria dreptei credinie.
E drept, de asemenea, c\ pin\ in ziua de ast\zi, coabitarea diferitelor comunit\ii ortodoxe la muntele Athos sau la Institutul Saint-Serge din Paris se bazeaz\ tot pe criterii etnice, dup\ modelul colegiilor naiionale din Sorbona medieval\.
Combaterea turcocraiiei a mobilizat mult mai multe energii decit ap\rarea identit\iii ortodoxe in faia Islamului, iar Bisericile post-bizantine au fost cel mai adesea obligate s\ valideze starea de fapt.
Consider totuai nedrept s\ condamn\m de plano aceste opiiuni eminamente pragmatice. Bisericile ortodoxe ai-au diluat vrind-nevrind vocaiia ecumenic\, dar au contribuit efectiv ai l\udabil la emanciparea statal\ a sirbilor, a romanilor, a grecilor sau a bulgarilor, adic\ a tuturor acelor neamuri care imb\triniser\ la periferia Bizaniului f\r\ a cunoaate un destin istoric pe m\sura modelului adoptat. Militind pentru independenia popoarelor amintite, Biserica ortodox\ a reuait s\ prezerve nu numai drepturile religioase ale naiiunilor din Balcani, ci
ai vitalitatea comunit\iilor creatine din Orientul Apropiat. Prin patosul subversiv al predicilor cu substrat naiional, prin produsele editoriale creatoare de solida rit\ii, prin transfigurarea miac\rilor i\r\neati graiie c\rora feluritele discrimin\ri s-au putut atenua, dar ai prin exemplul unor inalii prelaii care, asemenea mitropolitului Andrei Aaguna, au atiut s\ desfid\ arogania cancelariilor opre soare, Biserica ortodox\ ai-a f\cut din plin datoria, reuaind s\ salveze vieii, demnit\ii ai valori patrimoniale dramatic periclitate. Ar fi stupid s\ culpabiliz\m
Biserica ortodox\ pentru o atitudine pe care Europa veacului trecut o incuraja, doar pentru c\ Europa actual\ socoteate c\, intre timp, acea atitudine s-a demodat. Acest tip de incriminare retroactiv\ desemneaz\ imediat iapii isp\aitori, dar nu propune, din p\cate, nici o soluiie.
In ce m\ priveate, recunosc faptul c\ discursul etnocentric al Bisericii ortodoxe romane nu se poate armoniza cu imaginarul suprastatal al retoricilor euro-federative. Biserica noastr\ este acuzat\ c\ doreate s\ intirzie integrarea european\ a Romaniei, in timp ce prejudecata potrivit c\reia Ortodoxia este intrinsec ostil\ liberalismului cap\t\ o r\spindire tot mai ingrijor\toare. Intransi genia Bisericii in privinia minorit\iilor sexuale ai severitatea ei fai\ de ofensiva prozelitismului sectar sint interpretate ca dovezi de fundamentalism ai de xenofobie . Exponeniii societ\iii civile se intrec in a-i reproaa Bisericii ortodoxe atitudinea nedemocratic\ , dar uit\ c\ dreptul Bisericii de a-ai prezerva identi tatea dogmatic\ reprezint\ prima consecini\ a libert\iii religioase pe care democraiia ins\ai este chemat\ s\ o apere.
Mi se pare c\ exploatarea anti-ortodox\ a dizarmoniei dintre Biseric\ ai societatea civil\ este reprobabil\ atita vreme cit nu analiz\m, cu bune inteniii, cauzele fenomenului in discuiie. O analiz\ cit de sumar\ ne-ar dovedi c\ limbajul naiionalist cultivat in anumite medii ortodoxe nu este virful de lance al unui program teocratic, m\car pentru c\ o adev\rat\ teocraiie presupune constituirea unui imperiu actualmente inexistent ai virtualmente irealizabil. In realitate, aaa-numitul naiionalism ecleziastic are cauze complet str\ine de ambiiia unui presupus totalitarism ortodox. M-aa opri acum asupra a numai dou\ dintre ele.
Prima cauz\ tr\deaz\ dorinia Bisericii ortodoxe de a-ai meniine statutul de
Biseric\ naiional\ , adic\ acele privilegii pe care Statul roman de dup\ 1918 i le-a oferit ca recompens\ pentru contribuiia ei la realizarea Romaniei Mari.
Biserica ortodox\ consider\ c\ preeminenia de care se bucur\ are o baz\ cutumiar\ ai statistic\ suficient de puternic\ pentru ca eventuala ei dizolvare s\ reprezinte o grav\ imprudeni\ politic\. Le revine deci politicienilor (ca ai celorlalii lideri de opinie) sarcina de a imp\ca revendic\rile legitime ale Bisericii ortodoxe cu exigenia legislativ\ a pluralismului religios. Prelungirea retoricii naiionaliste iai g\seate o a doua cauz\ in ineriia mentalit\iilor favorizate de vechiul regim. Dup\ cum se atie, partidul comunist a incercat ai uneori a reuait s\ transforme Biserica intr-o cutie de rezonani\ a propriilor interese. Pin\ in 1965,
Biserica a fost, de pild\, obligat\ s\ amplifice imaginea protectoare a Uniunii
Sovietice, pe fondul speraniei c\ rusofobia populaiiei romaneati s-ar fi putut estompa graiie afinit\iilor inter-ortodoxe. Din 1965, cind Partidul Comunist
Roman a inceput s\ simuleze disidenia fai\ de Moscova, Biserica ortodox\ s-a refugiat in protocronism atit pentru a-ai corecta deriva slavofil\ din anii 50, cit ai pentru a satisface noile directive. Este de la sine inieles c\ sacralizarea factic\ a sentimentului naiional a afectat deopotriv\ credibilitatea Bisericii ai interesele efective ale societ\iii romaneati. Dup\ 1989 s-au stabilit noi conve nienie silnice intre Biserica ortodox\ ai noua clas\ politic\. Mult\ lume a r\mas cu impresia c\ mediatizarea formal\ a vieiii religioase, exaltarea dema gogic\ a memoriei celor uciai in Decembrie ai canonizarea relativ pripit\ a unor sfinii romani au avut o regie ideologic\ sup\r\tor de transparent\. Au circulat rumori insistente cu privire la leg\turile periculoase dintre anumite cercuri ortodoxe ai mediile politice extremiste. S-a revenit, mai ales in provincie, la standardele fostelor pastorale ceauaizate ai s-a ap\sat enorm pe identitatea dintre romanism ai Ortodoxie, deai scena noastr\ public\ nu mai beneficiaz\ de prezenia harismatic\ a unui Nae Ionescu ai nici de auditoriul c\ruia i se adresa
Nae Ionescu in anii 30. Toate aceste anacronisme lucrative ii preocup\ nu numai pe gardienii civili ai deschiderii sociale, ci ai pe teologii inaiai, care sint purt\torii autorizaii ai responsabilit\iii fai\ de imaginea Bisericii ortodoxe.
Regretatul John Meyendorff a rezumat poate cel mai bine situaiia atunci cind a scris: Naiionalismul, aceast\ boal\ care a f\cut ravagii in Europa r\s\ritean\ a secolelor XIX-XX e foarte greu de surmontat pe plan ecleziastic: se ajunge adesea la a considera Biserica un atribut al naiiunii, un simplu instrument destinat s\ p\streze limba ai obiceiurile populare. (...) Totuai, epoca istoric\ pe care o tr\im se ins\rcineaz\ ea ins\ai s\ separe absolutul de relativ, Biserica de Stat, pe Hristos de naiiune. Ea oblig\ lumea ortodox\ s\ aleag\ intre tradiiiile omeneati
ai Revelaiie, s\ nu p\streze decit ceea ce constituie esenia mesajului creatin
(cf. Biserica ortodox\ ieri ai azi, Editura Anastasia, Bucureati, 1996, p. 120).
Sper c\ toate cele spuse aici au avut cel puiin darul de a v\ demonstra c\ problema ortodoxismului politic nu decurge din constituiia dogmatic\ a Bisericii ortodoxe, ci din persistenia unor reziduuri ideologice dizolvabile in timp.
Personal, sint convins c\ Biserica noastr\ ar sluji mult mai eficient interesul naiional dac\ ai-ar actualiza discursul teologic in aaa fel incit politizarea vieiii religioase s\ devin\ improbabil\. Ea are de acum obligaiia de a inielege socie tatea modern\ f\r\ a idolatriaza modernitatea, datoria de a servi Romania f\r\ a-ai tr\da vocaiia ecumenic\, dar ai dreptul de a ne certa in numele lui Iisus
Hristos, ori de cite ori excesele noastre de inteligeni\ ne determin\ s\ judec\m lumea dintr-o perspectiv\ strict omeneasc\.