k5t21tn
Evident ca aparitia, dezvoltarea si efectele televiziunii n-au trecut necercetate de sociologi, psihologi si futurologi. De-a lungul timpului, o multime de teorii au incercat sa explice care sunt mecanismele de producere
a lega turilor dintre telespectator si televiziune, care sunt caracteristicile acestui
mijloc de informare in masa care fac din el cel mai puternic instrument
de influent are a opiniei publice. Este greu sa construiesti o teorie pertinenta
despre televiziune, in primul rand din cauza imposibilitatii crearii unui
sistem de valori pur, necontaminat de televiziune. Cu alte cuvinte, nu avem un observator neutru,
neimplicat in procesul de producere a irealului care sa -l poata descrie
cu obiectivitate.
Analiza bardica
Cea mai interesanta teorie despre televiziune este cea a lui Fiske si
Hartley, care se bazeaza pe conceptul de „televiziune bardica “. Aceasta
teorie isi
incepe constructia de la ideea ca fiecare telespectator decodifica codurile
din programul pe care-l urmareste, nu numai pe baza propriei sale experiente de viata, nivel de inteligenta si educatie, dar si pe baza conventiilor culturale
acceptate de societatea in care traieste. Acest punct de vedere este corect,
chiar daca in zilele noastre programele de televiziune devin din ce in ce
mai interculturale si acceptate in multe ta ri, diferite din punct de vedere
cultural.
Asadar, din ce in ce mai mult, producatorii de programe de televiziune folosesc
coduri mai degraba universale decat locale, lucru care dovedeste aparitia
unor sabloane culturale mondiale din cauza, in special, a uniformizarii intelectuale
si a influentei unui singur centru de putere economic.
Televiziunea functioneaza ca un ritual social prin care fiecare individ se simte integrat in societate. Prin televiziune, telespectatorul simte ca
impa rtaseste aceleasi valori culturale ca si vecinul sau. Televiziunea, dupa aceasta teorie,
trece peste deosebirile individuale. Cred ca aici merita sa ne oprim putin. Dupa
parerea mea, televiziunea este singura care are acest rol, si il foloseste
frecvent.
Televiziunea foloseste cel mai frecvent si in mod evident absenta diferentelor
dintre indivizi, datorita educat iei din scoala. Televiziunea doar perpetueaza
si
intareste aceasta coincidenta dintre modul de a gandi si a intelege
cuvantul al
oamenilor.
Este evident ca trebuie sa ne concentram atat asupra mesajelor, cat
si asupra institutiilor care le genereaza si asupra reactiei telespectatorilor
avand in vedere in egala ma sura intentia celui ce vrea sa comunice ceva.
Denumirea de bardica vine de la termenul arhaic englezesc bard care definea persoana insa rcinata cu colindarea satelor si anuntarea diferitelor
edicte regale sau hota rari ale nobilului local. Termenul a fost preluat din
cultura celtica, unde bardul era poetul care instiint a norodul, prin versuri, despre faptele
de vitejie ale eroilor sa i. Analiza incearca sa compare televiziunea cu
bardul din vechime, gasindu-le roluri extrem de asemanatoare.
Trebuie facuta precizarea, extrem de importanta, ca aici, termenul de cultura folosit defineste ansamblul aspectelor intelectuale ale unei civilizatii
si nu calitatea unui om instruit sau sistemul de intrepatrundere a artelor.
Iata care sunt, in opinia celor doi, functiile bardice ale televiziunii:
- mediator al limbajului. Televiziunea transforma diferitele tipuri de limbaj
intr unul singur, usor de inteles de majoritatea oamenilor. Ea transforma percept
iile noastre obisnuite intr-un sistem specializat de limbaj.
- structureaza mesajul in functie de nevoile culturii respective si ale
oamenilor.
Textele sunt concepute a fi din ce in ce mai simple, pentru a fi acceptate
de toata lumea. Dar fiecare program are propriul sau limbaj, in functie de nivelul
cultural si educational al privitorilor. Cred ca nu putem vorbi despre „o singura“
cultura ci despre diferitele nivele de intelegere de catre telespectatori a codurilor
transmise. De exemplu, ER are un succes urias, chiar daca majoritatea textului
este structurata in fraze si sintagme tehnice, necunoscute majoritatii
celor ce-l urma resc.
- ocupa centrul culturii sale . Acest lucru se intampla deoarece
este singura in cadrul culturii sale, si este in competitie doar cu ea insasi. Chiar
daca televiziunea a luat-o mult inaintea ca rtilor sau filmelor, exista multe
tari in care ea n-a ocupat inca centrul culturii. In plus, este adesea privita
ca un outsider pe taramul cultural. Totusi, este adevarat ca televiziunea raspunde nevoii
resimtite a unui centru comun.
- este orala - Codurile sale sunt mai putin elaborate decat cele folosite
in mesajele scrise. Mesajul este mai simplificat si mai usor de inteles.
Aici exista o problema. Multi analisti, printre care si cei doi, pierd din vedere important
a imaginii, care este un fel de cuvant. Sa ne gandim la semnele japoneze.
Nu sunt ele cuvinte si imagini in acelasi timp ? Nu cred ca televiziunea poate
fi privita doar ca un mod oral de a transmite imagini. Foarte des, mesajul oral este acoperit sau isi pierde unele din coduri din cauza imaginilor, dar mai
ales din cauza mijloacelor tehnice utilizate pentru a reuni imaginile (estetica televiziunii). De exemplu, o succesiune rapida de taieturi pe imagine va distrage
atentia privitorului de la mesajul transmis oral. Nu putem vorbi despre aceasta
caracteristica a televiziunii fara a o pune in lega tura cu imaginea,
care este cuvant si codurile din mesajul scris care se nasc prin succesiunea cuvintelor,
exact ca si codurile de televiziune, create de succesiunea imaginilor.
- este pozitiva si dinamica. Aici concluziile mele difera de analiza bardica.
In primul rand, am dubii serioase in privinta caracterului ei pozitiv.
Este adeva rat ca, de obicei, incearca sa prezinte partile luminoase ale societatii,
subliniindu-le valoarea si etichetand fiecare aspect care nu cadreaza cu restul ca fiind
inadecvat. Are de-a face cu ideea de “ina untru-in afara “.
Asta isi gaseste locul in modelul nostru cultural actual - este pozitiv si adecvat. Asta nu - este inadecvat.
Trasaturile subiectului care se incadreaza sunt accentuate, in detrimentul
celorlalte. In decursul ultimilor ani putem observa o schimbare a subiectelor
programelor. Multe din asa-numitele ra spunsuri inadecvate la realitate sunt
prezentate acum mai des ca fiind un rezultat al atitudinii societatii in
confruntarea cu unii oameni. Televiziunea nu este mai dinamica decat mesajul
scris. Trebuie sa treaca mult timp pana cand un subiect nou este
abordat intr-un mod nou de ca tre produca torii de televiziune. Televiziunea este la fel de
dinamica ca si societatea. Televiziunea se modifica doar dupa ce este sigura
ca societatea este prega tita pentru aceasta transformare, care isi are motorul
in ea
insasi. Televiziunea doar reflecta schimbarile care au loc in valorile
culturale si le ajuta sa fie impa rtasite de toti privitorii. Pentru mine notiunea
de „claw back”
(atragere inapoi), folosita extrem de des cand este descris un efect
al televizunii, are urmatoarea semnificatie: „Tu (telespectatorul) trebuie sa stai si
sa
impartasesti valorile tuturor celorlalti. O sa-t i spunem cand a
venit timpul sa -ti schimbi aceste valori.” Vreau sa spun ca privitorul este fortat sa revina
de fiecare data la centrul culturii, care se presupune ca este televiziunea si
mesajele sale.
- lucreaza cu mituri. Acestea sunt selectate si combinate in secvente,
denumite mitologii. Articularea lor nu este inteleasa in mod constient de
catre privitor, si totusi ele sunt comunicate cu succes. Ele apar sub forma convent iilor vizuale
si de cunoastere, pa rerilor apriori despre natura realitatii, pe care, in
majoritatea timpului, o cultura se multumeste sa le lase nepa tate, fara a le pune sub semnul
indoielii. Acest lucru este foarte adeva rat, dar televiziunea este de
asemenea un creator de mituri. Majoritatea programelor incearca sa creeze si sa inta
reasca unele mituri care devin comune doar pentru privitorii acelui program. Asta zi,
este foarte greu sa spui care mit este cultural si care este o inventie a televiziunii.
Cred ca majoritatea miturilor sunt creatii ale televiziunii. Ea creeaza mituri
pentru a se legitima ca fiind centrul culturii si pentru a atrage spectatorii
cu succesul sau. Asadar, unul din cele mai puternice mijloace prin care convent
iile de organizare sufera profunde transforma ri este televiziunea.
Fiske si Hartley au enumerat 7 roluri ale televiziunii, ca mijloc de comunicare in masa.
1. Articularea principalelor linii ale consensului cultural stabilit asupra
naturii realitatii (si, desigur, a realitatii naturii). Este adeva rat ca televiziunea
este unul din cele mai puternice mecanisme de conectare a conceptiilor despre realitate.
De obicei oamenii nu fac un efort deosebit sa lege diferitele idei si sa le
puna
intr-un sistem coerent de gandire. Acesta este unul din rolurile
televiziunii: sa puna in practica un mod simplu de realizare a conexiunilor si sa ignore
fiecare
intrebare care necesita un raspuns care deviaza de la linia stabilita.
De exemplu, conceptul de „viata reala“ (real life) folosit in unele emisiuni
(MTV) incearca sa -l asigure pe privitor ca nu este parte a „acelei” realitati,
ci a acesteia, descrisa de televiziune si adoptata de majoritatea oamenilor. Emisiunea incearca
sa reafirme credintele societatii la un anumit moment. Deci, realitatea este cea
infatisata de televiziune si nu cea pe care o putem vedea cu ochii nostri
in alta parte. Dar, in ultima vreme, datorita uriasei diversificari a programelor,
realitatea incepe sa devina „mai multe realitati”: fiecare
program cu realitatea sa.
Acest lucru se produce foarte usor. Exista unele caracteristici tipice ale personalitatii umane care necesita un anume fel de reflectare a realitatii.
Aceste caracteristici nu sunt legate de cultura , ci de temperament. Asadar, diferitele
feluri de temperament necesita diferite feluri de reflectare a realitatii prin
intermediul televiziunii. Puteti observa acest lucru urmarind trei seriale politiste
pe diferite canale. Chiar daca sunt unele lucruri stabile in fiecare serial,
exista diferent e uriase in articularea acelorasi linii culturale. Rezultatele
sunt, uneori, hilare.
2. Implicarea fiecarui membru al culturii in sistemele sale dominante
de valori.
Valorile culturale nu mai sunt in mod necesar dominante in viata
reala , ci in realitatea infatisata de televiziune. Deoarece individul nu mai gaseste
aceleasi valori in jurul sa u, el incearca sa descopere aceste valori in
programele de televiziune. El este fericit cand se gandeste ca tot i privitorii
acelor programe au
impartasit aceleasi valori, chiar daca acest lucru nu este intotdeauna
adevarat.
3. Aprecierea, explicarea, interpretarea si justificarea actiunilor reprezentantilor
individuali ai culturii in acea lume. Atragerea indivizilor de la o pura
excentricitate la o pozitie social-centrala.
4. Asigurarea culturii de caracterul sau adecvat la lume prin afirmarea si confirmarea ideologiilor sale, intr-o implicare activa in practica
si intr-o lume potent ial imprevizibila . Aici, analiza ar trebui reactualizata pentru ca in
ultima vreme din ce in ce mai multe programe de televiziune prezinta esecul unor
vechi conventii si moduri de gandire.
5. Prezentarea orica ror inadvertente in perceptia culturii despre ea
insasi. Acesta este unul dintre cele mai importante roluri ale televiziunii: sa puna in
centrul atentiei oamenii si valorile care nu cadreaza cu linia oficiala. Din nefericire,
televiziunea trebuie sa se schimbe periodic in functie de schimba rile
reale din mintea oamenilor si sa prezinte o fosta inadvertenta ca un element prezent in
linia culturala. Uneori continua sa prezinte ceva ca fiind inadecvat, chiar
daca majoritatea privitorilor l-au acceptat in viata reala ca fiind adecvat.
Sau, periodic, prezinta in programele sale unele lucruri inadecvate, demult
uitate de catre oameni.
6. Convingerea publicului ca statutul si identitatea lor ca indivizi sunt garantate
de cultura in general. Din contra, eu cred ca televiziunea incearca
sa-i faca pe
indivizi sa creada ca ei nu pot exista ca indivizi, ci ca parti ale intregului
sistem.
Dar un individ este de obicei el insusi un sistem.
7. Transmiterea unui sentiment al apartenentei culturale. Multi oameni se uita
la un program doar pentru ca stiu ca se uita si altii la el. Ei nu vor sa fie outsideri
a doua zi la birou sau la scoala, cand ceilalt i discuta acel program. Ei
au impresia ca sunt membri ai aceluiasi sistem de vreme ce pot vorbi despre acelasi program.
In concluzie, cred ca televiziunea este o oglinda misca toare. Uneori
pastreaza imaginile mult timp dupa ce au dispa rut si uneori reflecta imagini
noi,
inainte de nasterea lor in constiint a reala a oamenilor. Foarte
des, o comunicare reusita este o negociere intre public (cu propriile sale raporta ri la
acea situatie) si mesajul transmis de catre televiziune. In aceasta consta frumusetea televiziunii.
Ei transmit ce vor ei dar nu sunt niciodata siguri ca noi vom intelege
ce vor ei sa
int elegem.
Analiza cantitativa
Am vazut in ce consta analiza bardica , una dintre cele mai exhaustive
apropieri de televizune. Exista insa si analize partiale, ale caror rezultate,
puse
impreuna ca intr-un urias puzzle, ne pot da o imagine apropiata
de realitate a relatiei de care vorbeam mai devreme.
Una dintre ele este analiza cantitativa. Ea consta in analizarea stricta
a ceea ce apare pe ecran, fara judecati de valoare sau interpretari ale continutului.
Pur si simplu, analiza cantitativa reprezinta o statistica a frecventei aparitiei
unor elemente care ne intereseaza (barbat i, femei, copiii, avocati, muncitori, albi,
negri etc.). Ea nu este interesata de calitate, de reactia telespectatorilor
sau de interpretare ci este o observare obiectiva a continutului concret al transmisiei
televizate. Cele mai multe analize de acest gen se concentreaza pe perioada
de prime-time, adica cea de maxima audienta, chiar daca , o analiza obiectiva ar
trebui sa aiba in vizor intreg programul din ziua respectiva, pentru
ca exista diferent e sensibile intre continutul programelor difuzate in diferite
intervale orare. Au fost sociologi care au incercat sa traga concluzii calitative
despre influent a programelor asupra telespectatorilor, folosindu-se de rezultatele
analizei cantitative dar acest lucru s-a dovedit aproape imposibil pentru ca
nu s-a putut crea o relatie logica intre variatia numarului de telespectatori
(si caracteristicile lor) si frecventa aparitiei unui anumit gen de elemente intr-un
interval orar dat.
Sa vedem acum cateva rezultate ale unei astfel de analize cantitative,
realizate asupra programelor de fictiune. Personajele acestora sunt in
majoritate barbat i (de doua ori mai numerosi decat femeile), apartin clasei de mijloc
(si nu meseriilor care presupun rutina) si au varste cuprinse intre 40
si 50 de ani (cu relativ putini tineri si batrani fata de numa rul total). Criminalii sunt
barbati (de 4 ori mai multi decat femeile), sunt mai batrani decat eroii
si sunt albi. De altfel numarul negrilor prezent i pe ecran este foarte mic.
Exista o ciudatenie si in ceea ce priveste calitatea locurilor de munca
ale personajelor. Desi in realitate, peste 50 % dintre oameni activeaza in
locuri de munca cu prestigiu scazut, numarul celor prezentat pe ecran reprezinta doar
10
% din totalul celor care muncesc. Restul lucreaza in medii cu un inalt
prestigiu profesional, care necesita aptitudini deosebite si calitati pe care personajele
le au
intr-un numar mai mare decat corespondentii lor reali. Majoritatea
personajelor din programele de fictiune sunt prezentate ca fiind lucra tori profesionali
si manageriali: desi 67% din forta de munca din SUA este angajata in servicii
administrative sau din sfera serviciilor, doar 25% din personajele TV au asemenea slujbe.
Cea mai larg acceptata concluzie a acestui gen de analiza este ca televiziunea prezinta modul in care se vede societatea si nu modul in
care este.
Mai mult, televiziunea tinde sa reflecte modul in care societatea si-ar
dori sa fie.
Cu alte cuvinte, televiziunea sacrifica realitatea pentru a prezenta acele aspecte
ale ei pe care noi le pretuim mai mult si carora le dam o importanta sau pe
care ni le imagina m a avea o importanta mult mai mare decat o au cu adeva
rat. Un sondaj facut printre copiii a ara tat ca majoritatea isi doresc o profesie
care sa le permita exercitarea puterii si influentarea vietii celorlalti. Una dintre aceste
profesii este cea de avocat. Nu mai pare surprinza toare, atunci, frecvent a
mult diferita de realitate, a personajelor care servesc sistemul judiciar. Exista
, evident,
intrebarea daca nu cumva numarul exagerat al avocatilor in programele
de televiziune ii face pe copiii sa-si doreasca o astfel de profesie. E foarte
greu de stabilit in ce masura televiziunea reflecta conceptiile telespectatorilor
sai si in ce ma sura le influenteaza. Inclin sa cred ca se intampla ambele
lucruri, in paralel.
Initial, televiziunea, in lansarea unui nou program, analizeaza cu atentie
parerea potent ialilor lor telespectatori despre subiectul abordat sau despre personajele
lui si construieste astfel scenariul incat sa o reflecte cat mai
fidel. Construit astfel programul are toate sansele de a fi urmarit de un numa r mare de telespectatori
si, prin efect inductiv, si acele persoane care nu aveau o pa rere ca cea a majoritatii,
o vor imbrat isa, datorita influentei pe care programul respectiv o va
exercita asupra lor. Mai mult, datorita acelui fenomen de suprasaturare a pietei cu programe asemanatoare, nascute toate din succesul primului (vezi cazul serialelor cu medici E.R., Chicago Hope, L.A. Doctors), imaginea pe care o au
telespectatorii despre aceasta profesie si despre mediul in care se desfasoara
devine un sablon al majoritat ii.
Faptul ca marea majoritate a criminalilor sunt pedepsit i pana la sfarsitul
filmului poate ara ta doua lucruri: modul idealist in care cetat enii
vad eficacitatea politiei si a justitiei sau incercarea televiziunii de a insufla telespectatorilor
sa i
incredere in modul in care aceste institutii isi fac
datoria. Exista aici un paradox, explicabil insa. Adolescentul mediu de 15 ani a vazut mai mult de 13.000
omoruri la TV. Mai mult de juma tate din personajele TV sunt implicate intr-o
confruntare violenta in fiecare sa ptamana; in realitate,
mai put in de 1% dintre americani sunt victime ale violentei criminale in orice an dat, conform
statisticilor FBI. In timp ce numa rul crimelor care se intampla,
in credint a populara , este mult mai mare decat numarul lor real (crimele la televizor
sunt de zece ori mai numeroase decat in viata reala), incidenta cazurilor
nerezolvate sau al criminalilor ramasi nepedepsiti este mult mai mica decat in realitate.
E relativ simplu de explicat. Tra ind intr-o lume in continua schimbare si,
prin urmare, din ce in ce mai periculoasa, oamenii isi construiesc modul de a o vedea
in functie de temerile lor. Teama de suferinta fizica , de moarte in final, ii
face sa exagereze pericolul la care sunt expusi si astfel sa supraevalueze numarul criminalilor
care ar putea atenta la integritatea lor fizica sau chiar la viata lor. Tot aceasta
teama ii face sa-si doreasca ca sistemul judiciar sa fie bine pus la punct (mult mai
bine decat este in realitate) si astfel, sa le vegheze linistea. Aceasta
viziune este reflectata si in programele de televiziune. Exista si aici un cerc vicios.
Numa rul mare de criminali prezenti in programele de televiziune influenteaza ,
la randul lui, imaginea pe care copiii incep sa o aiba despre societatea in
care pa trund ca cetateni.
In concluzie, analiza cantitativa ne poate ajuta sa int elegem atat
modul in care societatea se vede pe sine cat si modul in care televiziunea
influenteaza aceasta viziune.
Forum cultural
O alta teorie vede televiziunea ca pe un forum cultural. Televiziunea reprezinta un proces permanent de gandire publica. Este cea care pastreaza
si perpetueaza modul in care cultura se autodefineste. Este, in acelasi
timp, pastratoarea ritualurilor prin care societatea se raporteaza la cultura . Toate
subiectele abordate reflecta societatea si, extinzand termenul de cultura
si apropiindu-l de cel de civilizatie, reflecta cultura acelei societati, relat
iile dintre membrii sai, privite prin prisma interdependentelor culturale si a elementelor
culturale unificatoare. Televiziunea este cea care prezinta greselile celor
care nu se inscriu perfect in universul cultural dat. Ea este cea care atrage
atentia asupra lucrurilor care pot pune in pericol cultura unui popor. Ea este cea care
prezinta datele conflictelor si urma reste de foarte aproape rezolvarea lor. Televiziunea
este cea care reflecta constiint a de sine a unei societati. Este axata pe urmarirea
mecanismelor interne de reglare a inadvertent elor culturale. Ea este cea care
stimuleaza evolutia modelului cultural al unei societat i. Propune telespectatorilor sa i o continua reconfigurare a int elesurilor si este
prima care reflecta schimbarea mentalitatilor.
Concluzia unei astfel de teorii este ca telespectatorii sunt corealizatori ai
programelor de televiziune, ca sunt cei care folosesc televiziunea pentru a
se privi si analiza, pentru a-si discuta problemele, pentru a si le rezolva, pentru
a gasi impreuna caile de evolutie, de a descoperi greselile si acele elemente
care ies din schema acceptata cultural ca fiind reprezentarea societatii.
