o1k22kl

Societatea contemporana se caracterizeaza ,intre altele, printr-o ritm tot mai accelerat al schimbarii.Schimbarea, la randul ei, impune societatii si individului o ada- ptare corespunzatoare la acest ritm de viata. Educatia,inteleasa ca o actiune formativa este mijlocul prin care atat societatea cat si individul se pregatesc pentru a raspunde cu adevarat acestor schimbari.Educatia este opera constienta a oamenilor prin care se adapteaza mutatiilor (socio-economice,stiintifice, tehnologice etc.) ce au loc in societa- te si prin care merg la intimpinarea acestora, le provoaca chiar,utilizindu-le in intere sul lor.
Educatia a incetat de mult sa fie o problema periferica a vietii contemporane si a devenit o functie vitala a societatii- un subsistem integrat in sistemul larg al societatii. Odata cu aceasta,educatia,cea mai mare”inventie”a omului,dupa aprecierea lui Husley a dobandit un caracter deosebit de complex, atat prin implicatiile ei in sfera vietii eco-nomice,social- politice,culturale etc., cat si prin natura sa si prin dependenta rezolvarii ei de multitudinea factorilor sociali.
In inteles obisnuit, educatia se refera la formarea si dezvoltarea omului, prin influienta exercitata asupra lui de societate in general, si de educatori in special. Conti nutul esential al acestei influiente ii alcatuieste sistemul de valori materiale si spiritua- le creat de omenire in istoria ei indelungata. Societatea in ansamblu si prin institutii specializate,transmite neincetat generatiilor noi si tuturor membrilor ei,sistemul de va- lori pe care il poseda la un moment dat.La randul sau ,omul asimileaza valorile trans- mise si treptat devine stapan pe ele.Pe masura ce asimileaza valorile sociale,el se inte- greaza grupului social, isi dezvolta capacitatea de a participa la viata societatii, la pro- cesul de faurire a unor valori noi,se incadreaza in mediul social ca factor activ.
Acest proces incepe,indata ce omul - copil e capabil sa perceapa obiectele si feno- menele din jur,si se continua in cursul intregii vieti. Rezultatul final al asimilarii valori- lor sociale este formarea unui model de personalitate determinat de cerintele societa tii.
Un rol foarte important in formarea personalitatii omului,alaturi de familie, il are scoala care prin cadrele sale specializate trebuie sa-i ofere elevului nu numai cuno- stinte tehnico-stiintifice,ci si o educatie sistematica pentru formarea lui ca om si pentru a se incadra cat mai bine in societate.
In acest sens cercetari recente - J.Piaget, P.I.Galperin ,J.S.Bruner ,B.F.Skinner , H.Aebli, I.Radu,Cerghit - releva o anumita dependenta a performantelor elevilor la invatatura de tipul de metodologie utilizata de catre cadrele didactice. Aplicadu-se metode diferite se obtin diferente esentiale in pregatire; aceste diferente confirma superioritatea metodelor active, participative. De asemenea, s-a putut constata ca
insusirea unor noi cunostinte sau comportamente poate fi mai dificila sau mai usoara pentru una si aceeasi categorie de elevi, in functie de metodele utilizate. De aici si ne-voia de reconsiderare a metodologiilr didactice in raport cu cerintele unui invatamant de calitate.
In sens praxiologic,metoda are intelesul unui mod eficient de actiune,si prin exten- siune al unei modalitati practice de lucru a profesorului cu elevii, al unei tehnici de desfasurare (realizare) a actiunii de predare sau invatare.Versiunea cibernetica atribu- ie si ea metodei caracterul de tehnica de executie a actiunii cu incorporarea unor ele- mente de : programare a operatiilor,comanda, si dirijare,conexiune inversa(feedback), evaluare si corectare progresiva a inaintarii invatarii.Prin corelatia datelor mentionate putem defini metoda drept o cale pe care profesorul o urmeaza pentru a-i determina pe elevi sa ajunga la atingerea obiectivelor prestabilite sau pentru a le da posibilita- tea sa gaseasca ei insisi calea proprie de urmat in vederea redescoperirii unor noi adevaruri, a insusirii unor noi cunostinte si forme comportamentale, a gasirii unor raspunsuri la situatiile problematice de invatare cu care se vad confruntati. Cu alte cuvinte, metoda se defineste ca o cale eficienta de organizare si conducere a invatarii, ca un mod comun de a proceda ce reuneste intr-un tot unitar eforturile profesorului si ale elevilor sai.
Dupa cum actiunea didactica sau cea de invatare incorporeaza mai multe operatii mentale si fizice,ierarhizate intr-o anumita logica,in mod corespunzator acestora meto-da include in structura ei o suita echivalenta de procedee de realizare efectiva a acest or operatii. Fiecarei operatii ii corespunde, in plan obiectual (material) un procedeu.
Procedeul reprezinta, asadar, o tehnica mai limitata de actiune (M.Debesse),un simplu detaliu, o particularizare sau componenta a metodei. In ultima instanta o metoda se infatiseaza ca un ansamblu organizat de procedee considerate ca fiind cele mai adecva te pentru o situatie data de invatare.A descrie o metoda inseamna a prezenta aceasta serie de procedee integrate intr-un flux unic de actiune,iar valoarea si eficienta unei metode rezida in calitatea si eficienta acestor detalii sau procedee pe care ea le inmanunchiaza(G.Mialaret).
In cadrul metodei,procedeele pot sa varieze,sa-si schimbe locul, fara sa afecteze realizarea scopului urmarit prin respectiva metoda.Redistribuirea procedeelor poate sa duca cel mult unele nuantari sau sublinieri in indeplinirea obiectivelor propuse.De ase menea ,intre metoda si procedee relatiile sunt dinamice si dintr-un alt punct de vedere; adica metoda poate deveni ea insasi procedeu in contextul altei metode; sau un proce- deul poate fi ridicat la rang de metoda la un moment dat.
Intrucat activitatea didactica ni se infatiseaza ca un complex de actiuni instructiv educative, combinatia metodelor prin care ea se realizeaza efectiv, constituie ceea ce denumim , in sens restrans,metodologia activitatii didactice (metodologia instruirii). In plan operational ea analizeaza natura, functiile ,locul si clasificarea tipurilor de metode aplicate in organizarea si conducerea procesului de invatamant; releva principiile care stau la baza utilizarii lor optimale.
Prin functia lor cognitiva,instrumentala si formativa metodele trebuie sa indice si sa exprime volumul, calitatea ,succesiunea operatiilor care vor duce la scop, sau care vor favoriza obtinerea rezultatului dorit. Aceasta inseamna ca alegerea lor nu se va face la intamplare,ci dupa criterii precise : scopul urmarit ,continutul activitatii,particu laritatile de varsta si nivelul pregatirii elevilor etc.Mai mult ,metodele trebuie sa conti na indicatii si cu privire la conditiile in care sa se desfasoare operatiile respective,inte legand aici prin conditii tot ceea ce influienteaza favorabil,sau nefavorabil mersul actiu nii.
O metoda nu are valoare absoluta prin ea inasi.Aceasta valoare este conditiona- ta de o serie de factori: orientarea ideologica, personalitatea celui care o aplica, nivelul dezvoltarii stiintei si tehnicii, gradul de dezvoltare al elevilor, scopul urmarit,conditiile
in care este utilizata etc.Asa se explica faptul ca aceeasi metoda da rezultate diferite aplicata in conditii sau de catre persoane diferite si invers, metode diferite pot duce la aceleasi rezultate in anumite situatii.
In procesul de invatamant rareori se recurge la o singura metoda, de cele mai multe ori se utilizeaza un sistem de metode care sunt cele mai eficiente pentru realiza- rea obiectivului propus.
Modernizarea metodelor trebuie sa fie fundamentata pe conceptia psihologiei contemporane si a altor stiinte despre formarea si dezvoltarea operatiilor mintale si a personalitatii in general.Ea pleaca de la realitatea existenta,de la ceea ce are mai valo ros pedagogia actuala, incercand sa asimileze aceste valori si sa inlature carentele exi stente in teorie si practica. In scoala veche personalitatea elevului era angajata numai partial ,ignorandu-se faptul ca asimilarea cunostintelor presupune dobandire a unor scheme operatorii care se formeaza in activitatea independenta a elevului ,in actiunea lui asupra realitatii.Modernizarea presupune de asemenea o apropiere a practicii sco lare de modul firesc si natural al invatamantului si de cunoastere a copilului, apropie- rea cunoasterii didactice de cunoasterea stiintifica.
Orientarea actiunii de modernizare a metodelor trebuie sa se faca accentuand ca racterul euristic ,de activism ,si de creativitate .Toate acestea sunt considerate de unii ca principii sau ca idei directoare in actiunea de crestere a eficientei metodelor si de sporire a gradului lor formativ. a)Euristica(euriskein=a afla ,a descoperi) este considerata ca o orientare a elevilor spre descoperirea prin forte proprii de adevaruri si definita uneori ca “tactica si strate gie a invatarii”. Caracterul euristic al predarii - invatarii exprima necesitatea crearii in procesul de invatamant a unor conditii favorabile antrenarii elevilor pe drumul cau- tarilor ,al cercetarilor si al dobandirii pe cai diferite a cunostintelor si abilitatilor nece sare desfasurarii unei activitati independente.Caracterul euristic al metodelor exprima nota lor comuna de a-i ajuta pe elevi in cunoasterea adevarurilor stiintifice, morale, artistice ,sociale inarmandu-i cu strategia de explorare proprie fiecarei stiinte.
O actiune euristica presupune momente de incertitudine,de cautari si tatonari, dar si strategii care reduc riscurile la minim si economisesc fortele,cautarile si care sugereaza ipoteze rodnice.
Din categoria acestor metode si procedee euristice fac parte :alegerea unei probleme mai simple, analogia si modelarea ,examinarea problemei din perspective variate , explorarea ,rezolvarea problemei in grup etc.
Strategia euristica presupune totdeauna o selectie a posibilitatiilor ,o alegere a cailor optime,mai economice si nu utilizarea tuturor.Modalitatile euristice de cunoaste re angajeaza elevul intr-o operatie momentan incompleta ,la rezolvarea unor sarcini pentru care are o experienta insuficienta ,la o cautare si tatonare pe o zona mai larga.
Ele solicita elevului imbinarea gandirii intuitive ,divergente, conjuncturale, cu gandirea riguroasa, analitica si convergenta si-l ajuta sa invinga nesiguranta, sa devina mai con trolabil.
B)Activismul ca principiu ,raportat la metodele de invatamant ,inseamna stimu larea si dezvoltarea personalitatii prin activitatea proprie.In acest sens activismul tre buie sa fie o caracteristica a oricarei tehnici de invatare.El trebuie sa duca la educarea unor oameni de actiune ,cu initiativa ,oameni ai faptei.
Metodele active trebuie sa sustina cercetarea spontana a copilului si sa-l ajute sa ajunga la adevar,pe cale proprie si nu sa-l primeasca de-a gata , de la profesor.Prin cipiul fundamental al metodelor active ,scrie Piaget, poate fi formulat astfel “a intelege
inseamna a inventa sau a reconstitui prin reinventare” tinand seama ca tot el afirma ca “operatiile intelectuale si mai ales cele logico-matematice se nasc din actiune”.
C)Creativitatea, inteleasa ca necesitate vine sa accentueze caracterul formativ al invatamantului, sa sustina realizarea personalitatii si afirmarea sa, si poate fi inte -leasa ca o capacitate de a descoperi, inventa,compune,si reconstrui din elemente cuno scute lucruri noi ,structuri noi ;ea se caracterizeaza prin originalitate, flexibilitate, inge niozitate, suplete, indrazneala etc., si reprezinta forma superioara de exprimare si de realizare a personalitatii. Prin creativitate individul se realizeaza ,se afirma si se inte - greaza in activitatea sociala. In cadrul procesului de invatamant ,sistemul metodelor trebuie sa studieze si sa cultive toate insusirile creativitatii ,prin procedee specifice.
Ca idei directoare euristica ,activismul si creativitatea indica: importanta largirii registrului de cunoastere in invatamant prin sporirea cailor euristice , necesitatea schimbarii rolului elevului in cadrul activitatii de invatare ,a angajarii si activizarii lui mai intensive ,precum si necesitatea si posibilitatea dezvoltarii capacitatiilor creatoare
intr-o masura mai mare si la un nivel mai ridicat prin metodologia utilizata. Toate ace - ste trei directii de modernizare mentionate afirma notele comune pe care trebuie sa le aiba sistemul metodelor de invatamant ,disponibilitatea sa de a se imbogatii si perfe - ctiona continuu, ideiile directoare amintite aici cunoscand nivele diferite de realizare in cursul scolaritatii si in activitatea extrascolara.Ele exprima,toate,o orientare necesara noua innoitoare ,a intregii activitati didactice si educationale.
Sistemul metodelor de instruire
Actuala diversificare a situatiilor de invatare creeaza o mare variatie in randul meto delor si procedeelor.Spre deosebire de invatamantul traditional,caracterizat prin tend - inte de uniformizare a invatarii si extindere in mod mecanic a aplicarii unei metodologii uniforme de instruire, scoala de azi se declara in favoarea diversificarii si flexibilitatii metodologiei de instruire.Este parasita ideea unor metode universal valabile ,absolute considerate la fel de eficace pentru toate cazurile si pentru toti elevii. Prin diversificare metodologia devine astfel mai sensibila la varietatea atat de mare a modurilor in care copiii si tinerii invata si sunt invatati.
In ceea ce priveste clasificarea metodelor aceasta ramane o problema deschisa, ce preocupa cercetarea pedagogica contemporana. Unele clasificari adopta un criteriu istoric si fac distinctie intre asa - zisele “metode vechi”(clasice sau traditionale) si me -tode noi(moderne), desi nu tot ceea ce este “vechi”este neaparat si demodat, sau dupa cum nu tot ceea ce este“nou” este si modern.Luate dupa gradul de generalitate(exten siunea sferei de aplicabilitate) gasim metode generale si metode speciale;dupa criteriul organizarii muncii este curenta diviziunea : metode de munca individuala ,in echipe si
in colectiv.Una din cele mai obisnuite clasificari ia in consideratie functia fundamentala
indeplinita in procesul de invatamant,de unele metode:de transmitere si asimilare a noilr cunostinte, de formare a priceperilor si deprinderilor, de consolidare,de aplicare, de verificare etc., iar dupa modul de determinare a activitatii mintale intalnim metode algoritmice,semialgoritmice si nealgorimice (euristice),tot asa dupa cum se vorbeste de metode active si metode pasive ,clasificate dupa gradul de activizare(participare) a elevilor.
In general se adopta o clasificare care ia drept criteriu de baza sursa principala a
invatarii scolare : a) experienta social-istorica a omenirii, mostenirea culturala elaborata la nivelul abstractiunilor (conceprualizata),fixata si exprimata cu cu ajutorul cuvantului(experien ta simbolica); b)experienta individuala (proprie) dedusa din confruntarea nemijlocita si activa, de exploatare a lumii reale(experienta sensibila); c)experienta obtinuta prin actiunea practica,de interventie, transformatoare, asupra acestei realitati (experienta tehnico-practica).
Fiecare din aceste experiente promoveaza tipuri diferite de invatare si modalitati variate de organizare a invatarii.

Clasificarea metodelor didactice

1.Metode de transmitere si insusire a valorilor culturii:
A) Metode de comunicare orala(bazate pe limbajul oral): a)metode expozitive (afirmative);
-descrierea, explicatia, prelegerea, instructajul etc. b)metode interogative (conversative, dialogate);
-conversatia, discutia colectiva, problematizarea;
B) Metode de comunicare scrisa (bazate pe limbajul scris);
-lectura sau munca cu cartea;
C) Metode de comunicare oral - vizuala (bazate pe limbajul oral - vizual);
-instruirea prin radio, T.V., filme etc.
D) Metode de comunicare interioara (cu sine insusi) (bazate pe limbajul interior);
2. Metode de explorare organizata a realitatii (obiective, intuitive ):
A) Metode de explorare directa a obiectivelor si fenomenelor reale;
-observatia organizata,lucrarile experimentale, studiul de caz etc.
B) Metode de explorare indirecta prin intermediul substitutelor realitatii;
-demonstratia obiectelor;
-demonstratia imaginilor;
-demonstratia grafica;
-modelarea etc.
3.Metode bazate pe actiunea practica (operationala):
A) Metode de invatare prin actiune efectiva (reala);
-exercitii,algoritmi operationali,lucrari practice, lucrari tehnice, proiecte, activitati creative etc.
B) Metode de simulare (de invatare prin actiune fictiva, simulata);
-jocuri de simulare, invatare pe simulatoare
4.Insruirea programata.

1.Metode de transmitere si insusire a valorilor
A) Metode de comunicare orala.
Cultura -dupa cum remarca J.S.Bruner- nu se descopera ea se transmite sau se uita
A cere fiintei umane sa redescopere totalitatea culturii sale poate fi un lucru imposibil.
Aceasta comunicare se realizeaza cu precadere prin intrmediul limbajului vorbit si scris al cuvintelor, ca simboluri ale conceptelor ce sintetizeaza achizitiile culturii, ceea ce prescurteaza considerabil drumul de acces la tezaurul cultural al umanitatii.
In cadrul metodelor de comunicare orala rolul principal il detin metodele expozitive si metodele interogative. a)Metode expozitive(afirmative) -reprezinta modalitati de transmitere ordonata,siste- matica si continua a unor cunostinte cunoscute sub forme diferite: povestire, descriere, explicatie,enuntul si demonstratia logica ,prelegere scolara,cursul magistral,conferin- ta, instructaj etc. Mai nou se impun si alte variante cum ar fi:prelegerea-dezbatere, conferinta-dezbatere,expunerea cu oponent,informarea etc.
Explicatia didactica presupune o dezvaluire, pe baza unei argumentatii deductive a adevarului.In acest sens profesorul porneste de la enuntarea cu claritate a legii (a re gulii, a principiului, a conceptului etc.) si numai dupa aceea analizeaza si argumentele, premisele,cazurile particulare etc., ce servesc la deslusirea si confirmarea celor expli cate.Elevii sunt ajutati deci, sa-si clarifice si sa adanceasca intelegerea noilr cunostinte prin raportarea lor la niste structuri de ordin inferior acestora(contrar explicatiei, in stiinta, unde raportarile se fac la structuri superioare).Desi este o cale eficace, facila si rapida de obtinere a unor noi cunostinte,limitand riscurile erorilor generate de efortul confruntarii cu probleme, al cautarilor si descoperirilor,accentul cade,totusi,pe recepta rea adevarului, pe reproducerea argumentatiei deductive, pe insusirea logicii ce sta la baza analizei intreprinse,si nu pe constructiile proprii ale elevului.
Prelegerea scolara -folosita frecvent in liceu,are caracterul unei inlantuiri logice de rationament prin intermediul careia profesorul comunica un material informational nou sau putin cunoscut ce face obiectul unei teme din programa.Se foloseste si ca prezentare cu anticipatie a structurii logice a materiei ce urmeaza a fi studiata (prelegerea introductiva) sau de sintetizare a unui continut mai vast deja parcurs(prelegerea de sin teza).
Realizarea unei prelegeri necesita o grija deosebita pentru esentializarea informa tiei, ierarhizarea stricta a ideilor, dezvaluirea argumentatiei stiintifice,enuntarea unor ipoteze si teorii,analiza si interpretarea critica a acestora etc. Planul de structurare a materiei se aduce la cunostinta elevilor fie la inceputul lectiei,fie pe parcursul acesteia, subliniindu-se cu atentie,prin formulari, ton si accent trecerea de la o idee la alta ,ideile subordonate,exemplele semnificative etc.Scrierea pe tabla a schemei, concomitent cu desfasurarea expunerii,prezinta unele avantaje, intrucat exprima un curs mai dinamic gandirii logice a clasei de elevi, orienteaza mai precis atentia acestora in jurul ideilor esentiale si ajuta la fixarea lor mai temeinica in memorie. La sfarsitul fiecarei secvente principale se recomanda sa se formuleze concluzii partiale,iar in partea finala concluzii generale.
Cursul magistral - in invatamantul superior seria de prelegeri ia forma cursului magistral,destinat prezentarii, intr-o forma vie,a adevarurilor,ideilor si teoriilor,rezulta telor recente ale cercetarii stiintifice etc., proprii unui domeniu;relevarii unor probleme ramase inca deschise,nerezolvate,datelor controversate,transmiterii terminologiei spe- cifice,orientarii de ansamblu a studentilor,a cursantilor etc.
Expunerea cu oponent -este o forma dramatizata a expunerii, presupnand prezenta celui de-al doilea cadru didactic care intevine cu intrebari,obsrvatii,solicita lamuriri etc. in cursul expunerii.Se simuleaza astfel un dialog intre acesta si profesorul de la catedra cu scopul de a inviora mersul expunerii,de a dirija efortul participativ al auditoriului. Alte ori vorbitorul pote fi interpelat direct de unii dintre ascultatori, pregatiti dinainte in acest sens.
Expunerea,in variatele ei forme, se dovedeste a fi una dintre caile simple si functio nale,directe si rapide,economice si foarte eficace de invatare.In timp scurt se poate co munica si recepta un volum mare de informatii.Caracterizate prin mare flexibilitate,me todele expozitive confera profesorului spontaneitate si putere de adaptare la specificul temei si la nivelul intelectual al ascultatorului, la disponibilitatile concrete de timp si de conditii didactico - materiale.
Ca neajunsuri, sut criticate prin aceea ca ele ofera cunostinte”de-a gata elaborate” impuse in mod autoritar, obligandu-i pe ascultatori sa accepte cele afirmate ca adeva ruri de la sine inteles multumindu-se sa le inteleaga si memoreze,sa le reproduca la ne- voie,fara sa-si exerseze gandirea si spiritul critic.
Reusita expunerilor este conditionata de realizarea unei audieri active, acordarea unei atentii sporite actualizarii informatiei,includerii unor rezultate recente ale cercetarii si eventual ale preocuparii creative proprii ale profesorului, raportarea unor date la problemele concrete ale vietii si practicii etc., cat si de grija lui pentru intrebuintarea unui limbaj bogat,ales si expresiv,simplu si concis;de eleganta si claritatea expresiei; de tonul energic si vibrant, de ritmul bine dozat si accesibil ca si de felul in care reuses- te sa mentina un “contact vizual” si permanent cu ascultatorii, sa se raporteze la expe rienta lingvistica a acestora. b)Metode interogative(conversative sau dialogate).Convorbirea euristica este o meto-da care incita elevii la un anumit tip de investigatie, cu specific aparte,folosindu-se de o succesiune de intrebari cu abilitate puse si alternate cu raspunsuri primite din partea elevilor, profesorul ii determina pe acestia sa efectueze o investigatie in sfera propriei lor informatii,existente deja in mintea lor(strans legata de tema lectiei)si sa descopere, prin reorganizarea ei noi adevaruri.Astfel printr-un efort autentic de gandire inductiva ei pot reinoi datele vechi, pot sesiza relatii cauzale intre ele,elemente caracteristice ale unei clase de obiecte sau fenomene,la formularea unor concluzii,generalizari sub forma de notiuni, defintii,principii,teorii etc.Este evident insa ca un asemenea dialog nu poate fi utilizat in vederea utilizarii unui material cu totul nou:date,evenimente,fapte,denumiri
Rolul principal si cel mai activ in organizarea conversatiei euristice il are intrebarea, care trebuie sa se situeze la granita dintre cunoastere si necunoastere,putand sa inter vina activ intr-o situatie de invatare,adica sa anticipeze operatiile de efectuat,sugerand trecerea de la o operatie la alta, sa schimbe directia gandirii, sa o orienteze pe calea adevarului,sa indemne la deductii si inductii; si structura intrebarii care trebuie sa tin- da spre evitarea unor inlantuiri de”intrebari inchise”(ce reduc numarul alternativelor).
Se incearca reconsiderarea conditiilor in care se realizeaza invatarea prin dialog: incurajarea elevilor sa formuleze ei insisi intrebari, intrebari - probleme;introducerea unui suport intuitiv - demonstrativ de invitatie la intrebari,la operatii de gandire; mai mare atentie acordata “pauzei de reflectie”;o mai mare libertate in alegerea mijloace lor de expresie etc.
Lucrul cel mai important este ca profesorul sa cunoasca el insusi foarte bine ”logica nasterii intrebarilor “sa stapaneasca arta formarii cu abilitate a acestora,sa posede multa imaginatie si o cultura bogata.
Metoda discutiei(dezbaterii) are semnificatia unui schimb reciproc, organizat si con- structiv de informatii si idei, de impresii si pareri,de critici si propuneri axate in jurul unui subiect luat in studiu, al analizei unui caz, examinarii unei probleme complexe, cla- rificarii unor idei, teorii,concepte prin efortul comun. Discutia creaza o atmosfera de deschidere si receptivitate reciproca, intensifica relatiile interpersonale, favorizeaza formarea deprinderilor de cooperare, inlesneste transferul de informatii la situatii noi, ofera o buna modalitate de influientare a convingerilor,atitudinilor si conduitei participantilor.
Problematizarea. Dintre orientarile metodologice,problematizarea se bucura de mare interes, deoarece ea are mari resurse in privinta activizarii elevilor,in realizarea unui
invatamant cu prioritate formativ,contribuind la cresterea calitativa a proceselor inte- lectuale,la dezvoltarea creativitatii in formele ei cele mai productive:descoperire,inven- tie,creatie.
Intelegerea problematizarii presupune surprinderea corecta a notiunilor:problema, predare problematizata,invatare problematizata.
Prin problema se intelege o situatie in care elevul cauta sa descopere o cale spre o anumita tinta si in care el poate afla diferite elemente ale acestei cai fara ca acestea sa-i fi fost prezentate,niciodata in trecut,in structura si organizarea respectiva.
Predarea poblematizata-reprezinta ansamblul unor activitati ca: organizarea situatii -lor problematice,formularea problemelor(elevii trebuie sa fie atrasi treptat in aceasta activitate), ajutorul indispensabil dat elevilor in rezolvarea problemelor, verificarea solutiilor si coordonarea procesului de sistematizare si fixare a cunostintelor astfel dobandite de elevi.
Invatarea problematizata- vizeaza activitatea elevului dirijata de profesor,prin ceea ce am numit predarea problematizata.Se poate vorbi despre succesul problematizarii numai atunci cand prin acest mod de organizare ii activizam maximal pe toti elevii,iar ei trebuie sa ajunga la solutionarea sau rezolvarea problemelor.
Metode de comunicare scrisa.
Studiul bazat pe lectura textului scris continua sa ramana una dintre cele mai eficace cai de acces la valorile culturii, ale stiintei si literaturii,tehnicii si filosofiei etc.In ciuda concurentei din partea comunicatiilor moderne,munca cu cartea(manualul) se afirma pe mai departe,ca una din tehnicile fundamentale de munca intelectuala,cu succes utilizata pe toate treptele invatamantului. In scopul realizarii invatarii propriu-zise, al informarii si documentarii rapide,al largirii si adancirii orizontului de cunoastere,al sustinerii unui efort de autoinstruire si educatie permanenta.
Eficienta lecturii este conditionata de insusirea unor deprinderi de a stoca, de a pre- lucra si exprima informatiile dobandite, respectiv a unor deprinderi de a lua notite,a face extrase,de intocmire de fise de lucru,de a face rezumate,conspecte,de a transpune informatii si structuri grafice,de a elabora referate,compuneri,eseuri,rapoarte,proiecte.
Metode de explorare organizata a realitatii.
Metode de explorare directa .Din aceasta categorie fac parte:observarea sistematica si independenta, efectuarea experimentelor, studiul de caz, cercetarea documentelor si vestigiilor istorice,efectuarea de anchete in teren,elaborarea de monografii etc.,adica metode care favorizeaza insusirea unei experiente deduse din contactul nemijlocit cu lumea obiectelor si fenomenelor reale, obtinuta prin efortul propriu de investigatie atenta si sistematica a acestora(metode de invatare prin cercetare).
Metode de explorare indirecta a realitatii (prin substitute).
Desi cerinta de a pune pe elev in contact direct cu realitatea a constituit un ideal din totdeauna al invatamantului,totusi,acesta nu poate fi realizat oricand si oricum, in orice situatie de invatare,la orice lectie.In cazul acesta se recurge la substitutele realitatii,la diferite materiale intuitive si mijloace didactice(planse, tablouri, grafice,harti, diapoziti-ve, filme etc.),care aduc o nota de realism si rigoare procesului de invatamant,ajutadu-l sa depaseasca excesul de verbalism si formalismul uneori atat de steril.Dintre acestea se practica cel mai mult metodele demonstrative.A”demonstra” inseamna a arata, a prezenta obiectele sau fenomenele reale sau substitutele acestora in scopul asigurarii unui suport perceptiv (concret-senzorial), suficient de sugestiv pentru a face accesibila predarea si invatarea unei materii, pentru a confirma consistenta unor adevaruri ori pentru a facilita executia corecta a unor actiuni, insusirea unor comportamente etc.
Metode de modelare. Modelarea didactica este o constructie artificiala, substantiala sau mentala a unor modele materiale sau ideale,potrivite ca analoage a unor cazuri ori ginale,reale.Modelul tinde sa reproduca elementele esentiale,distincte, ale originalului
in scopul inlesnirii explicatiei, demonstratiei si intelegerii acestuia.
Dupa gradul lor de abstractizare,in procesul de invatamant se utilizeaza tipuri diferi- te de modele structurale, functionale:
-modelele materiale(fizice,tehnice,intuitive)asa cum sunt machetele(substitute rela tiv fidele,dar miniaturizate) si mulajele;
-modelele figurative (reprezentari grafice);
-modelele ideale (abstracte,simbolice) exprimate in formule, ecuatii,scheme mate matice sau logico-matematice, concepte, teorii,descriptii logice (modele logice).
Constuirea,manuirea si interpretarea unui model arunca o raza de lumina explicati va asupra structurii si functionalitatii originalului, deschide un drum de acces spre inte legerea esentialului, permite gandirii sa avanseze in rezolvarea unor probleme de cunoastere.
Metode bazate pe actiune (operationale).
Invatarea prin actiune practica prezinta o importanta deosebita in pregatirea pentru viata.Daca “a sti” inseamna a face,a actiona, a realiza,”a invata sa sti”,implica in mod firesc “a invata sa actionezi”.Exista metode de invatare prin actiune reala (efectiva) si metode de invatare fictiva,simulata. Din prima subcategorie fac parte exercitiul,instru ctajul practic,group-training-ul,lucrarile practice,elaborarea de proiecte,activitati crea tive (tehnice, literar artistice) s.a.,iar din a doua jocurile de roluri, invatarea prin dra- matizare,invatarea pe simulatoare etc.

Exercitul- reprezinta o modalitate de efectuare constienta si repetata a unor operatii si actiuni mentale ori motrice in vederea formarii unor noi priceperi,unor noi deprinderi a unor noi structuri operatorii,dezvoltarea unor capacitati si aptitudini intelectuale si fi zice, consolidarii unor cunostinte si deprinderi, transferului (aplicarii) unor cunostinte si abilitati, stimularii procesului creativ.Ca metoda sau procedeu, exercitul se poate ada- pta tuturor formelor de activitate si oricarui nivel de instruire sau de formare, de la invatarea vorbirii corecte a limbii materne sau a altor limbi straine pana la deprinderea calculului matematic sau manuirea corecta a instrumentatiei de cunoastere sau de pra- cticare a unei profesiuni.
Efectuarea exercitiilor se poate optimiza in conditiile:cunoasterii din partea profeso rului, a structurii,valorii,si limitelor exercitiului dat inainte de a-l propune elevilor,crea rii unor premise psihologice favorabile in sensul constientizarii de catre elevi,a scopului
in care se efectueaza exercitiul; cunoasterii de catre executanti a suportului teoretic (regulei, principiului),a performantelor de atins; explicatiei si demonstratiei corecte a modelului actiunii; efectuarii repetate a actiunii propuse; crearii de contexte si situatii de invatare cat mai variate, mai ales dupa fixarea structurii de baza, imbinarii procede ului abordarii globale cu cel al fragmentarii, impunerii unei succesiuni gradate a exerci tiilor,dupa coplexitatea si gradul lor de dificultate,asigurarii unui ritm optim de actiune; alternarii executarii cu pauze necesare refacerii potentialului neurofiziologic;verificarii
(intaririi) imediate, controlului si autocontrolului operatiilor si actiunilor.
Elaborarea proiectelor (a unor teme de cercetare- actiune).Spre deosebire de alte metode care privesc evocarea, reconstituirea sau explicarea unor actiuni trecute, elaborarea de proiecte este o metoda de invatare bazata pe anticiparea mentala a unor actiuni si executarea ei in mod independent, fie individual, fie in echipa, si intr-un anu- mit timp determinat (un trimestru, un an scolar etc.).

Proiectul poate lua forme variate in functie de natura activitatii, de gradul ei de com plexitate, de varsta subiectilor etc. Pot constutui teme de cercetare-actiune:efectuarea unor investigatii in mediul inconjurator soldate cu propunerea unor solutii,efectuarea unor anchete sociale, studiul particularitatilor lingvistice dintr-o zona geografica etc.
Proiectul este un prilej de obiectivizare a pregatirii teoretice, de exersare a gandirii ex perimentale si constructive de invatare.
Instruirea programata.
O contributie esentiala la constituirea instruirii programate a avut-o cibernetica, atat de mare incat se poate afirma ca instrirea programata este o aplicare a ciberneticii la organizarea si desfasurarea instruirii.Prin explicarea procesului de invatamant ca sis- tem cu comanda si control(cu autoreglare)si prin aplicarea conexiunii inverse ca princi- piu al oricarei actiuni eficiente in organizarea procesului de invatare,instruirea programata si-a largit si adancit baza ei teoretica si a capatat mari virtuti aplicative.
O prima idee fundamentala in instuirea programata consta in afirmarea necesitatii fragmentarii dificultatilor.Aceasta fragmentare se face pe baza unor analize riguroase si chiar prin stabilirea pe baza de calcul a cantitatii de informatie necesara si suficienta pentru depasirea unei dificultati.
O a doua idee fundamentala consta in afirmarea si realizarea efectiva a adaptarii invatarii la particularitatile individului. Daca acest principiu este destul de vechi in pe dagogie, realizarea lui ramane, de multe ori un deziderat.Prin instruirea programata acest principiu se realizeaza fara posibilitatea de abatere.Mai mult, el se poate realiza si ca adaptare la ritmul de avansare in cunoastere al elevilor, dar si ca adaptare la di ferentele calitative ale proceselor intelectuale.
Instuirea programata asigura participarea activa si constienta a elevilor in procesul didactic si ii ajuta sa depaseasca fiecare dificultate intalnita in invatare,modalitatile de realizare a acestei idei fiind diferite in raport cu metoda de programare ce se adopta
(Skinner sau Crowder).
O alta idee fundamentala consta in faptul ca fragmentarea dificultatilor si stabilirea succesiunilor acestora se fac in raport cu obiective precis definite de cel care realizea- za programa.
Cu totul nou in didactica este ideea impusa de cibernetica privind conexiunea inver sa. Prin instruirea programata se asigura informarea operativa despre efectul invatarii atat a profesorului, cat si a elevului, dupa fiecare dificultate fie prin confirmari, fie prin infirmari.
Metode de programare. Mai cunoscute sunt doua metode: a)metoda Skinner, sau metoda liniara; b)metoda Crowder, sau metoda ramificata;
In insrtuirea programata de tip Skinner, fragmentarea dificultatilor merge pana la cele mai mici, pe cata vreme in cea de tip Crowder se ramane la dificultati mai mari.
Aceasta deosebire se explica prin faptul ca Skinner crede ca se poate invata temeinic daca elevul are satisfactia reusitei (intarirea),pe cata vreme Crowder apreciaza(nu fara temei) ca se poate invata si din greseli.
In ceea ce priveste adaptarea programelor la particularitatile individuale, Skinner realizeaza, prin programarea sa liniara, o adaptare la ritmul de avansare a elevului, pe cata vreme Crowder prin programarea sa ramificata realizeaza o adaptare si la nivelul calitativ al procesului intelectual.
Participarea constienta,activa a elevului se realizeaza in programarea de tip Skinner prin fatul ca elevul construieste un raspuns pentru a arata ca a depasit fiecare dificul -tate. In programarea de tip Crowder elevul alege, pentru fiecare dificultate, un raspuns din mai multe raspunsuri date, unul sau unele corecte, altele gresite.
In ce priveste conexiunea inversa ea se realizeaza diferit in cele doua tipuri de pro- gramare. In programarea de tip Skinner numai prin confirmari (elevul trebuie sa aiba satisfactia raspunsului corect), iar in programarea de tip Crowder si prin infirmari(ele vul poate invata si din greseli).
Pentru a asigura eficienta maxima in procesul de invatamant se impune folosirea unei strategii didactice, care presupune un anumit mod de abordare a instruirii, de organizare (combinare) optima a metodelor, mijloacelor si formelor de grupare a elevi lor in vederea atingerii obiectivelor propuse.
Inainte de a trece la alegerea si combinarea metodelor, este necesara o examinare cu multa atentie a functiilor instructiv educative ce pot sa le indeplineasca la un moment dat,raportate la obiective,la personalitatea profesorului,la caracteristicile clasei de ele vi cu care se lucreaza si la la timpul de invatare propus elevilor.
Aplicarea cumulativa a mai multor metode si mijloace a devenit astazi o necesitate, dar si o caracteristica a invatamantului modern, acesta avand largi posibilitati sa bene ficieze de pe urma unui arsenal cuprinzator si variat de resurse didactice si tenhico- materiale puse la dispozitie de progresele tehnicii si stiintei contemporane.
Strategiile didactice cele mai solicitate sunt acelea care rezulta din imbinarea unui complex de metode, procedee si mijloace bine selectate si armonizate, avand la baza actualele teorii ale invatarii si orientarile noi ale instruirii, ale didacticii.