r5c2ce
In istoria poeziei ruse, Koltov ocupa un loc modest, dar aparte. Datorita exceptionalului sau talent pentru cintece, el a avut numerosi imitatori si continuatori nu numai printre contemporani, ci si printre poetii din generatiile care i-au urmat.
Bielinski, care a intuit talentul poetic al lui Koltov, si L-a incurajat, a definit locul lui in dezvoltarea poeziei ruse. Marele critic democrat-revolu-tionar a relevat indeosebi caracterul specific si original al talentului lui Koltov. Tn 1846, intr-un articol consacrat vietii si operei poetului, Bielinski scria: „Koftov s-a nascut pentru poezia pe care a creat-o. El a fost un fiu al poporului in adevaratul inteles al cuvintului. El a crescut si s-a format in rindu-rile taranimii... in plina stepa, printre mujici, li placeau si natura rusa si elementele bune, pline de frumusete, dar inca in germene, din firea taranului rus. Ii placeau nu de dragul frazelor pompoase, nici de dragul cuvintelor rasunatoare, nu in inchipuire sau reverii, ci le iubea din tot sufletul, din toata inima, cu toata fiinta sa. In durerile, bucuriile si placerile sale, Koltov a stat nu cu vorba, ci cu fapta alaturi de oamenii simpli. El cunostea viata de toate zilele, nevoile, tristetea si bucuriile, proza si poezia din viata poporului, nu din auzite, nici din carti, nu fiindca le-ar fi studiat, ci pentru ca el insusi era cu adevarat un om rus, atit prin firea, cit si prin situatia sa", in continuare, Bielinski scrie : „Koltov cunostea si ii placea viata de toate zilele a taranului, asa cum este ea in realitate, fara s-o infrumuseteze si nici1 s-o poetizeze. El descoperise poezia acestei vieti in ea insasi, nu in retorica, nu in poetica, nu in vis si nici chiar in inchipuirea lui, din care nu lua decit imaginile prin care exprima continutul pe care i-L oferea realitatea. Deaceea, in cintecele sale au intrat cu indrazneala opincile, sumanele zdrentuite, barbile in-cilcite, obielele rupte, si toata aceasta murdarie s-a prefacut in aurul curat al poeziei. In cintecele lui, dragostea joaca un rol de seama, departe insa de a fi exceptional; nu, in ele au intrat si alte elemente, poate si mai generale, care alcatuesc viata oamenilor simpli rusi. Multe din cintecele lui au ca tema fie mizeria si lipsurile, fie lupta pentru o copeica, fie fericirea pierduta, fie tinguirea impotriva soartei vitrege" ).

Koltov a exprimat cu profunzime si in mod organic simtamintele si nazuintele masei taranesti, legate de pamint si de munca pamintului.
In operele lui Koltov, poezia muncii taranului isi gaseste cea mai puternica si mai libera expresie, mai ales in cintecele lirice, atit de apropiate de cintecele populare, fie prin melodia versului, fie prin stilul si tema subiectului. Dar in poezia lui Koltov, elementele populare se imbina cu realizarile literaturii culte din timpul poetului.
Alexei Vasilievici Koltov s-a nascut la 3 octombrie 1809 (stil vechi) in familia unui negustor de vite din Voronej. La virsta de noua ani, el a fost dat la scoala judeteana din Voronej, insa la unsprezece ani a fost retras din clasa a doua pentru a-L ajuta pe tatal sau in negot. De atunci si pina la sfirsitul vietii poetului, mediul negustoresc L-a tinut in ghiarele lui hraparete, din care nu s-a putut smulge, cu toata ura pe care o nutrea impotriva negotului si cu toate incercarile prietenilor sai si in primul rind ale lui Bielinski, de a-L ajuta. Acesta din urma a dezvaluit in profunzime tragedia vietii lui Koltov:
„Un negustor de vite care mina calare turmele de pe un cimp pe altul, care asista la taierea vitelor virit pina la genunchi intr-o baltoaca de singe, un negustor care sta in piata linga carele cu osinza, visind la dragoste, la prietenie, la imboldurile poetice dinauntrul sufletului, la natura, la soarta omului, la tainele vietii si ale mortii, chinuit de tristetile unei inimi sfisiate si de indoieli de ordin intelectual, si care este totodata... un negustor rus chibzuit si priceput, vinzind, cumparind. injurind si imprietenindu-se cu cine nu gindesti, tocmindu-se pentru o copeica si punind in miscare toate resorturile meschinului spirit negustoresc, impotriva caruia simte din suflet o profunda repulsie, ca fata de ceva mirsav: ce tablou, ce soarta, ce om!" ) Pentru Koltov insa, mai apasatoare decit orice era puterea spiritului mic-burghez, a rutinei, a lipsei de cultura, a ramasitelor conceptiei despre lume si moralei arhaice. In tot cursul scurtei sale vieti, Koltov a luptat impotriva spiritului mic-burghez, ale carui ramasite au dainuit multa vreme in opera sa. Cu atit mai mu!t insa, trebuie sa pretuim izbinzile si meritele lui.
Vasili Petrovici, tatal poetului, era un om hraparet si lacom de bani. „Tatal meu — ii scria Koltov lui V. P. Botkin in 1842 — a fost tejghetar si a agonisit ceva bani, a devenit stapin si de trei ori a strins un capital de 700 mii de ruble pe care de tot atitea ori L-a mincat; ultima data a ajuns la sapa de lemn si cu o sumedenie de buclucuri pe cap... Eun om vanitos, laudaros si incapatinat, laudaros fara rusine. Cu cei din casa nu-i place sa traiasca omeneste, vrea ca toti sa tremure in fata lui, sa-i stie de frica, sa-i respecte si sa i se supuna ca niste robi". La fel se purta Vasili Petrovici si cu fiul sau.
In casa tatalui lui Koltov, slujea o iobaga ti-nara si frumoasa, Duniasa (cumparata pe alt nume). Koltov se indragosti de fata si ea ii impartasea dragostea; tinerii aveau de gind sa se casatoreasca. Dar in lipsa fiului, tatal tiran vindu fata, in virsta de numai saisprezece ani, unui mosier de la Don, unde fu maritata de-a sila cu un cazac si muri scurt timp dupa aceea. In articolul despre Koltov, Bielinski scrie: „Aceasta nenorocire L-a lovit atit de puternic, incit il doborira frigurile".
Poetul ,,s-a resimtit toata viata" de pe urma acestei nenorociri, ne spune Bielinski. El a cunoscut in chip nemijlocit, pe propria-i piele, grozavia orin-duirii iobagiste.
Koltov era apropiat de popor. Ca negustor de vite in stepa, unde petrecea zile si saptamini de-a rin-dul, el venea in contact cu poporul muncitor.
Intr-o scrisoare catre Bielinski, din septembrie 1839, explicind dascalului si prietenului sau de ce a scris atit de putine versuri, Koltov spune: „...din pricina secetei, a vremurilor grele, abatute peste meleagurile noastre, din pricina foametei ce bintuie acum si a celei viitoare. Toate acestea au avut asupra mea in vara aceasta o inriurire cumplita... Oriunde-ti arunci privirea, vezi numai fete coplesite de durere. Vezi ogoarele si stepele pirjolite. Sufletul ti se umple de atita jale si intristare, incit nu mai poti nici sa gindesti, nici sa cugeti".
Koltov a trecut prin scoala aspra a vietii si la oras, la Voronej. Aici insa vedea si laturi pozitive, care ii imbogateau gindurile si sufletul. Astfel a fost prietenia sa cu A. P. Serebrianski, seminarist din Voronej, om cult, cu vederi progresiste. Serebrianski scria si el poezii si a fost unul din primii dascali ai lui Koltov in materie de versificatie. Poetul i-a si dedicat versuri pline de simtire (1829). In 1825 Koltov face cunostinta cu librarul D. A. Kas-kin din Voronej, care-i daruieste tinarului, abia in virsta de saisprezece ani, o carte de versificatie intitulata „Prozodia rusa". Kaskin ii ingaduie sa se foloseasca si de biblioteca lui personala. In jurul lui 1830, Koltov s-a intilnit la Voronej cu Vasili Suhaciov, „literat din Taganrog". Acesta era intemeietorul „Asociatiei independentilor" din Odesa, organizatie despre care se presupune ca ar fi avut legaturi cu „Asociatia slavilor uniti" a decembristilor, in cenaclul lui Suhaciov circulau fragmente din „Calatorie de la Petersburg la Moscova" a lui Radisce'v, copii dupa oda „Libertatea" de Puskin. Suhaciov cunostea limbile franceza si italiana, avea o biblioteca bogata, scrisese drama „Velizari" si comedia „Filozofii inchipuiti sau Asociatia prostanacilor".
Contactul cu Suhaciov si cu Kaskin, tovarasul de idei al acestuia, a jucat un rol extrem de important in dezvoltarea tinarului poet.
La Voronej se mai aflau si alte centre literare si culturale. In 1840, Koltov ii scrie lui Bielinski : „Am intilnit niste tineri din Harkov, care urmeaza cursurile universitatii de aici, tineri carora le e draga literatura, si care bineinteles, va iubesc cu totii nespus de mult". Si mai departe : «La douazeci si trei aprilie a venit la noi Pavel Stepanovici Mocealov (celebru tragedian — n. aut.) cu sotia sa; a si jucat o data, anume ieri, adica la douazeci si opt ale lunii, in piesa „Skopin Suiski", la treizeci va juca „Intriga si iubire", la doua mai — „Moarte sau onoare", la sase — „Hamlet", apoi „Othello", „Regele Lear", „Ura fata de oameni". La noi la Voronej e mare sarbatoare : in fata teatrului e larma si imbulzeala.»
Apropierea de Bielinski si de cercul lui (in 1831) a insemnat un eveniment extrem de important in viata spirituala a lui Koltov. Intre cunoscutii sai din Moscova se numarau Bielinski, Stankevici, Botkin, Ceaadaev, Jukovski, V. F. Odoevski, Polevoi etc.
La Petersburg, Koltov a fost sprijinit cu caldura de insusi Puskin.
In 1836, Puskin a publicat in revista sa „Sovro-mennik" una din (iele mai bune poezii ale lui Koltov, „Recolta".
Exceptionalul rol ,pe care L-a jucat Puskin in viata lui Koltov, reiese din cunoscuta poezie „Padurea", scrisa curind dupa ce Koltov a primit vestea mortii lui Puskin si pe care el a dedicat-o marelui poet. Ea caracterizeaza in chip alegoric si cu multa simtire talentul lui Puskin, „vorba-i inaltatoare si mindra-i putere", „cintu-i de privighetoare", lupta lui neobosita „impotriva furtunii", impotriva „negrului nor".
Subtilitatea cu care este inteleasa tragedia social-politica a lui Puskin, aluziile indraznete la „grelele timpuri" politice, la „intemperii", la „toamna cea intunecata", la „puterile vrajmase", sint admirabile. Poezia este inrudita cu „Moartea poetului" de Lermontov, plina si ea de revolta.
La Moscova, Koltov s-a imprietenit cu actorul M. S. Scepkin si in 1840 a participat la organizarea spectacolului dat in beneficiul acestuia. Koltov se entuziasmase de asemenea si de talentul lui P. S. Mocealov, cu care s-a si imprietenit.
Apropierea de scriitorii si artistii din capitala a contribuit la imbogatirea spirituala a lui Koltov. in 1838 el ii scrie lui Bielinski : „Multumesc, Vissa-rion Grigorievici, si totodata multumesc tuturor prietenilor dumneavoastra. Si dumneavoastra si ei, ati facut mult prea mult pentru mine, mult prea mult I Aceste ultime doua luni au insemnat pentru mine mai mult decit cei cinci ani petrecuti la Voronej... Acum ma privesc si nu ma mai recunosc". In cursul vizitelor la Moscova si la Petersburg, Koltov a primit in dar carti si reviste si a profitat de sfaturile literatilor de frunte. Opera lui Puskin a reprezentat pentru el un permanent obiect de studiu si de entuziasm.
Este uimitor cit de mult il pretuia Koltov pe Shakespeare, despre care vorbeste neincetat in scrisori ; parerile lui Koltov despre drama si teatrul de drama sint pline de intelepciune si de patrundere.
Dupa debutul sau in literatura, presa si cercurile literare din capitala il clasificasera pe Koltov in categoria scriitorilor „autodidacti", impreuna cu Alipanov, Suhanov, Slepuskin si altii. Aceasta era insa o greseala grosolana. Marele sau talent, faptul ca-si insusise cuceririle artistice ale lui Puskin si ale poeziei clasice ruse, profunda influenta ideologica exercitata asupra-i de Bielinski si de cercul sau, il situiaza pe Koltov in rindul celor mai de seama scriitori ai literaturii ruse. Gusturile Lui estetice s-au format repede, parerile lui despre literatura se distingeau prin justetea si originalitatea lor. Koltov a murit in virsta de treizeci si trei de ani (la 29 octombrie 1842), in perioada de maturizare a talentului sau poetic.
Din punct de vedere ideologic, formarea poetului a inceput inca in orasul sau natal, Voronej. El era framintat iiica de pe atunci de problemele sociale si politice la ordinea zilei. La maturizarea acestor idei a contribuit intilnirea cu Bielinski, in 1831, cind acesta era si el la inceputul activitatii sale literare si scria drama „Dmitri Kalinin". In 1831, piesa a fost interzisa de cenzura. Desigur ca Koltov a cunoscut chiar atunci aceasta drama antiiobagista, in care domina o atmosfera de razvratire.
Mai tirziu insa, in timpul celor de a doua si de a treia sederi a lui Koltov la Moscova, in 1836 si 1838, in cercul lui N. V. Stankevici si in cercurile largi ale societatii, se resimtea din ce in ce mai mult inriurirea filozofiei idealiste. Acest curent L-a influentat puternic pe Koltov. El se putea grefa pe ramasitele prejudecatilor religioase preluate de poet in mediul familial, cit si in mediul pe care-L frecventa zilnic.
Koltov, care nu numai ca fusese lipsit de studii superioare, dar nu le putuse termina nici pe cele elementare, nu se orienta in notiunile filozofice abstracte. In opera sa, acest fapt s-a reflectat intr-o serie intreaga de poezii intitulate de el insusi „Du-me". In ele se intilnesc destule deficiente de exprimare si complicatii inutile.
De altfel, in aceasta epoca confuziile in ceea ce priveste limba si ideile se manifesta nu numai la Koltov, ci si in cercurile filozofice din Moscova, de la care poetul sorbea intelepciune. In „Amintiri si cugetari", Gherten analizeaza cu multa patrundere acest fenomen. „Tinerii nostri filozofi si-au alterat nu numai frazele, dar si intelegerea... Orice sentiment simplu il ridicau la rangul categoriilor abstracte si-L aduceau de acolo fara nici o picatura de singe viu, ci prefacut intr-o palida umbra algebrica...")
Koltov vorbeste neincetat despre influenta exercitata asupra lui de Bielinski. El ii scrie in august 1840: „Va spun, si nu intr-o doara, nici ca sa va magulesc, ca va iubesc de mult, ca va urmaresc de mult parerile, le citesc si le studiez... parerile dumneavoastra ma imping mereu inainte... sinteti un apostol si cuvintul dumneavoastra este slova inaltatoare si sfinta a credintei". Iar cu patru luni mai inainte instiintindu-L pe Bielinski ca a primit revista „Otecestvennie zapiski" cu articolele critice ale acestuia scrie : „Revista este o minune si critica nemaipomenita... Le-am citit si le-am recitit si toate sint admirabile..."
O mai strinsa apropiere intre Koltov si Bielinski a avut loc in preajma lui 1840.
Dupa despartirea din noiembrie 1840 la Peters-burg, poetul si criticul nu s-au mai revazut. in 1841, Koltov a fost mult timp bolnav, iar in anul urmator, anul mortii, Bielinski a aflat intimplator ca poetul a incetat din viata.
Dezvoltarea spiritului revolutionar al lui Bielinski, inclinarea sa spre socialism, conceptia sa materialista, intreaga dezvoltare ideologica a criticului, extrem de bogata s-au desfasurat in aceasta perioada fara sa-L influenteze pe Koltov.
Si daca ne gindim cit de binefacatoare ar fi fost pentru Koltov relatiile cu Bielinski, incepind din 1841, ne putem da seama ce pierdere mare a constituit pentru poet faptul ca s-a despartit de Bielinski in 1840. El ar fi dobindit de la dascalul sau, in faza de maturitate a dezvoltarii acestuia, o uriasa rezerva de noi idei filozofice, politice, sociale si estetice. In special, lichidarea religiozitatii care incatusa in tinerete conceptia si opera Iui Koltov ar fi inceput mai devreme si s-ar fi desfasurat mai repede, daca poetul l-ar fi intilnit pe Bielinski in perioada cind infloreau conceptiile materialiste ale acestuia.
In 1846, in articolul sau despre Koltov, Bielinski scria : «Tendinta lui mistica, manifestata in „Dume", n-ar fi putut dainui mult timp, daca Koltov ar mai fi trait. Aceasta minte simpla, limpede si indrazneata, (n-ar fi putut pluti mult timp in negura no tiunilor nebuloase!»). In Duma lui Koltov „Nu-i oare timpul sa lasam...", Bielinski a vazut „o iesire hotarita din negurile misticismului si o cotitura brusca spre cugetarile simple ale unei minti sanatoase" ).
Am gresi insa daca am subaprecia insemnatatea binefacatoarei influente educative a lui Bielinski asupra lui Koltov.
In toate perioadele dezvoltarii sale filozofice, Bielinski a ramas un razvratit si un democrat prin insasi firea lui. Nu incape indoiala ca el a transmis lui Koltov, in cursul indelungatelor convorbiri prietenesti, aceste idei si stari de spirit, precum si altele asemanatoare.
intors la Voronej dupa intilnirile cu Bielinski, Koltov a devenit un propagandist al ideilor progresiste, asmutind astfel impotriva-i reactionarii din acest oras.
Sub influenta binefacatoare a lui Bielinski, Koltov crestea si se imbogatea sufleteste. Ne sint cunoscute parerile sale entuziaste despre marele critic, care la rindu-i, impartasea pareri similare despre poet, atit in articolul cu privire la viata si opera acestuia (1846), cit si in scrisori. Intr-o scrisoare catre Botkin din octombrie 1840, Bielinski scrie: „Koltov sta la mine — raporturile dintre noi sint placute, prezenta lui m-a inviorat. E o fire bogata si nobila!").
In lupta impotriva spiritului mic-burghez, Koltov se sprijinea pe puternicul ajutor al fui Bielinski. Dar insasi firea lui nobila, destul de puternica, lupta cu succes pentru a lichida ramasitele mic-burgheze din propriile-i conceptii. in august 1840, intr-o scrisoare catre Bielinski, el spunea : „Nu vreau sa fiu bogat — si n-am sa fiu niciodata... Nu ma trage inima sa fiu negustor ; sufletul imi spune intruna, zi, si noapte, ca ar vrea sa se lase de negustorie si sa se inchida intr-un iatac, sa citeasca si sa invete. As vrea sa invat acum temeinic de la inceput, istoria Rusiei, apoi stiintele naturale, apoi istoria universala, dupa aceea sa invat nemteste, sa citesc pe Shakespeare, pe Goethe, By-ron, Hegel, sa citesc astronomie, geografie, botanica, fiziologie, zoologie..."
Cind prietenii s-au gindit sa-L faca librar, el a refuzat categoric : „Socot ca negustoria cu carti e la fel ca ori care alta. Unde e negustorie, e si ticalosie — asta-i o axioma" (scrisoarea catre Bielinski din 15 august 1840).
Koltov era foarte sensibil si avea o inima de aur. Soarta il facuse sa se ciocneasca zilnic cu adevarata viata a poporului, cu mizeria lui, cu silniciile chiaburilor, cu trufia boierilor si cu asuprirea feudala.
Sa ne amintim de scrisoarea catre Bielinski, din 28 septembrie 1839, unde vorbeste despre foametea din tinutul Voronej, si cit de puternic l-au cuprins in acele zile „jalea si tristetea".
Este minunat faptul ca Koltov, creator de cin-tece populare, lega fara preget calamitatile abatute asupra poporului de cintecul popular. El spune mai departe in aceeasi scrisoare: „Ce schimbare brusca in toate ! De pilda : si acum aceeasi oameni cinta aceleasi cintece rusesti si le cinta la fel ca inainte, melodia e aceeasi, dar cita, nu mai spun tristete, toate sint triste — si boala, si slabiciune si lipsa de viata gasesti in ele. Parca energia navalnica, forta impetuoasa nar fi fost cuprinsa niciodata in ele. Cred ca acelasi suflet, cu ajutorul aceluiasi instrument, cu care poporul s-a exprimat deplin si puternic, se poate exprima in alte imprejurari slab si fara vlaga. Iti dai seama de aceasta mai ales in cintec, care, in afara de propriul tau suflet, cuprinde si sufletul poporului". In aceasta scrisoare se manifesta profunda inrudire dintre opera lui Koltov si cintecul popular, in lirica lui, revin mereu tablourile saraciei taranilor si compatimirea fata de saraci, care se contopeste cu propria-i suferinta cauzata de nevoi.
Intr-una din primele-i poezii, intitulata „Orfana" (1827), Koltov vorbeste in numele unei fete sarace de la tai"a :
Nu ma ademeniti, desarte Visuri ce demult ati fost, O, plecati, zburati departe De-o orfana fara rost! )
In poezia „Tristetea" (intitulata in prima redactare „Plinsul", 1829), poetul povesteste cum in tineretea lui credea cu naivitate ca oamenii „au o singura lege" :
Acelui in nevoie Cu suflet bun sa-i dai, Si sa-l ajuti in voie Cu ce poti si ce ai ! Dar incercari amare Aici m-au invatat, Ca toti, ca niste fiare, Se zbat neincetat. Cu dintii se sfisie, Cu miini ce nu gresesc, Dispret, mariri, trufie Sint idoli ce slavesc. Comorile si banii Sini dumnezeul lor!
In sufletul tinarului poet (pe atunci in virsta de douazeci de ani) se trezesc ginduri indraznete impotriva lui dumnezeu :
Iar tu, ceresc parinte, Pe oameni i-ai creat, Dar trasnetu-ti fierbinte Zimbind, versi neincetat !
In poezia „Turnul" (1829), un flacau sarac vorbeste despre dragostea sa nenorocita pentru o fata bogata si despre rivalul sau bogat :
Nu-i voi fi ursit eu, nu ! Sint sarac, iar el, bogat e;
In poezia „Semn rau" din 1838, Koltov spune in numele unui batrin sarac :
...Fericiti prieteni
Straini la cel sarac privesc...
Ca si cum eu, cu vrajmasie, Vreau bogatia sa le-o iau...
In 1839, cind ii scria lui Bielinski despre foametea din tinutul Voronej, Koltov a compus o poezie cu sugestivul titlu : „Dor de libertate". In ea poetul vorbeste in numele unui taran :
Greu e sa traiesti acas'sarac, Sub ferestre piinea sa-ti cersesti...
In „Cintec rusesc" (1840), un flacau sarac ii spune iubitei :
... cu tine dragostindu-ma Dorul si cu chinul nu-mi impac
in ce colt strain sa ma opresc
Sa te am alaturi, singura
Si prin munca bani s-agonisesc...
Sa-mi fac seama singur, n-as putea ! Sa ne despartim, n-as vrea vreodat', Sa te-nsel cu averi mintindu-te. Viata sa ti-o stric, ar fi pacat!
Si intr-una din ultimile poezii „Soarta saracului" (1841), Koltov vorbeste aproape in acelasi fel cum vorbea cu doisprezece ani in urma :
Piinea-ntre straini Are gust amar...
De vrei sa vorbesti, Graiul ti-e legat...
Multe lucruri il apropiau pe Koltov de soarta saracului. In poezia „Fericire paminteasca" (1830), poetul scrie :
Ferice nu-s cei ce string bani • Cu mina lacoma, avani...
Nici cel ce-apasa un popor
Cu jugul greu, chinuitor...
Si ride-n ciuda soartei sale
De rugaminti pline de jale!... li fura plinea, tot ce poate, x Crezlnd ca el are dreptate...
In duma „Adevarul neinteles" (1836), poetul vorbeste despre conducatorii josnici, despre pigmeii cocotati la putere care varsau singele poporului :
Pigmei la putere Lumi din loc urnira, Vai ca-n rai prospere In singe-nrosira, Pigmei la putere Toti se pravalira...
.Criticul marxist M. S. Olminski scria : ..... A. V.
Koltov este numit pe drept cuvint poet al poporului: sufletul sau sta aproape de poporul simplu, de taran si de sarac, de omul nenorocit, napastuit, oropsit de soarta; el nu se apropie de impilatorul satul. Aceasta pornire sufleteasca a fost puternic exprimata in cintecele lui; ...se vede ca sufletul poetului e preocupat in cel mai inalt grad de soarta oamenilor oropsiti, sau de a taranilor striviti de munca si de nevoie").
In duma „Maretul cuvint" (1836), poetul spune cu tristete :
Unde ti-esle raiul Scumpa libertate ? Urmele-ti grozave Cu singe-s patate...
Intf-o serie de poezii ni se infatiseaza trasaturile unor conceptii si stari de spirit protestatare. In „Cintecul tilharului" (1838) citim :
Iac-asa era: prin codrii desi
Petreceam in chefuri iernile,
Soarta ma purta-n meleag strain
Cu plimbari si vinatorile.
Iar pe Volga, Volga maica-mea,
Care viata ocrotitu-mi-a,
La vinat eu frati-mi am umblat
Lumea-ntreaga-n zbor ca vulturii.
Semnificativ e faptul ca in acest cintec, intitulat initial „Stenka Razin", rasuna cel mai valoros ecou al baladelor populare despre Razin din opera lui Koltov. Este semnificativa si denumirea de „frati", data tilharilor.
Se vede ca tot despre acesti frati-tovarasi e vorba sia in „Dor de libertate" (1839).
Unde-mi sint prietenii, cei dragi ? Unde-au disparut ? Unde-au zburat ?
In constiinta poetului, spiritul protestatar incepe sa se imbine cu temele sociale. „Napasta" (1838), e o poezie minunata prin dramatismul ei. Povestirea incepe ca de obicei : un flacau sarac s-a indragostit de o fata dintr-o „casa bogata" ;
Dar spre nenorocu-mi, un primar ' Si-a petit cu ea feciorul lui, Bogatie-avea si bani destui, Si tot visul meu fu in zadar.
Nunta are un final tragic :
Miezul noptii vine in sfirsit Si plecat-au musafirii beti, Au plecat si fete si baieti
Iar in urma poart-au zavorit... Hei, atuncea, eu facut-am rost Dc-un alt vin, mai tare, mai cumplit, Si alta nunta noua am pornit Precum alta-n lume n-a mai fost. Tocmai pina sus in nori s-a-ncins, Vilvataia flacarii in fum, Vin vecini, treeindu-si, peste drum Flacara, casuta-mi s-a aprins. Unde-i casa lui bogata-acum Unde e, sarmana, casa mea ? Dimineata-n zori nu se zarea Decii urma de taciuni si scrum...
Evadarea din spiritul mic-burghez, lupta lui Koltov impotriva acestui spirit, in viata de toate zilele si in procesul dezvoltarii sale ideologice au dat nastere in opera poetului, cu ajutorul nepretuit al lui Bielinski si al cercului sau, unor puternice teme indreptate impotriva spiritului mic-burghez. Elementele progresiste, democratice, de opozitie, sint puternice; existenta lor este de necontestat in poezia lui Koltov
Totusi avintul ideologic al poeziei lui apare, fireste mult mai potolit decit acela al poeziei democratului revolutionar Sevcenko. La Koltov observam numai germenii temelor social-politice, care, dupa cum au aratat si Dobroliubov si Gorki, rasuna atit de viguros in poezia lui Sevcenko.
In articolul „Despre influenta elementului popular in dezvoltarea literaturii ruse", Dobroliubov scria : „Koltov traia viata poporului, intelegea durerea si bucuriile ei si stia sa le exprime. Dar poeziei lui ii lipseste o conceptie atotcuprinzatoare, la el poporul simplu apare desprins de interesele generale"). Prin „interese generale" Dobroliubov intelegea miscarea de eliberare.
In elementele si temele democratice, protestatare, ale lui Koltov, se manifesta o oarecare limitare sdcial-istorica.
Koltov a murit tinar. Dezvoltarea sa artistica s-a intrerupt de timpuriu. Imposibilitatea de a continua relatiile cu Bielinski in perioada bogatei infloriri a ideilor democrat-revolutionare ale marelui critic a constituit o mare pierdere pentru Ko.l-tov. Dar in personalitatea si in opera poetului salasluiau mari forte si o uriasa vointa de lupta pentru propria sa eliberare, ca si pentru eliberarea intregii societati.
In epistola catre Bielinski (1839), vorbind despre lupta impotriva dusmanilor, tinarul Koltov se adreseaza cu inflacarare dascalului si prietenului sau :
Nu da-napoi ! Ci drept, ramii l Si nu te'ncovoia nicicind!
Sa lupti mereu pentru onoare,
Sa mori pe cimpul de razboi,
Dar de pe el nu da-napoi !
Sa lupti, e scopul cel mai mare
Maretei vieti a firii,
Tn ea-i nu numai moartea,
Dar si triumful ideilor noi.
In scrisoarea catre Bielinski din 25 martie 1841, Koltov scrie : „...realitatea este ca tarina murdara, aspra si grea ; vai de cel ce lupta impotriva ei, ferice de cel ce o invinge si mort e acela care i se supune. Am inceput demult lupta, vreme indelungata am luptat impotriva ei si era cit pe-aci sa ma doboare, dar se vede ca nu mi-a sunat inc? ceasul, n-a venit inca timpul sa cad".
Koltov avea o incredere profunda in ratiune, fiind gata sa-i acorde o importanta cosmica. Poeti-zind si insufletind natura el scria :
Luceste soarele-n foc vesnic si-n gindirea-i, Patrunse de acelasi tainic gind si ele, Pe cerul nalt si nesfirsit ard stele...
(„imparatia gindirii", 1837).
Dar cea mai mare incredere si dragoste o manifesta cind se adreseaza omului :
...nimic mai minunat ca omul Nu exista pe pamint!
(„Omul", T836£
Credinta in ratiuneaomeneasca, dragostea fata de om, entuziasmul luptei pentru un viitor mat bun, sensibilitatea fata de soarta saracului, cultul muncii, atractia spontana catre spiritul popular — iata cele mai valoroase trasaturi si forte din sufletul si din poezia lui Koltov.
Trebuie sa subliniem si umanismul conceptiilor si al poeziei lui Koltov. Saltikov-Scedrin a simtit deosebit de puternic si a si definit „sentimentul arzator al personalitatii" acestuia. Sentimentul demnitatii omenesti, respectul fata de personalitatea omului le intilnim necontenit, atit in ideile lui Koltov, cit si in lirica sa. Umanismul sau se manifesta intens si acolo unde vorbeste despre taran, despre poporul muncitor. Acesta nu e umanismul filantropic boieresc al sentimentalistilor rusi, nici al romanticilor sentimentalisti de felul lui Karamzin si Jukovski. Acesta e un umanism democratic, care vede in taran omul cu demnitatea lui.
Calea lui Koltov este calea luptei pentru eliberarea de rutina, de ignoranta, de spiritul acapara tor mic-burghez, de morala religioasa, calea luptei pentru ratiune, pentru libertatea omului, pentru omenie, pentru increderea in viata.
Atit in viata cit si in opera lui, poetul a avut de luptat cu cele mai mari greutati.
inca din copilarie, el a cunoscut indeaproape poezia populara si ne-am fi asteptat sa-si fi inceput creatia poetica cu ceea ce a terminat : adica sa-si fi insusit si sa fi reeditat cintecul popular. Totusi, lui Koltov i-a fost foarte greu sa ajunga pina la izvoarele cristaline ale autenticei poezii populare, deoarece el a trebuit sa razbeasca prin balariile cintecului livresc pseudopopular, care umplea revistele si almanahurile din primul patrar al secolului al nouasprezecelea.
Koltov a trebuit sa depuna eforturi mari, indelungate, pentru a se elibera de influenta elementelor pseudopopulare livresti. Dar instinctul sau artistic, care nu da gres, sfaturile lui Bielinski si orientarea generala a literaturii ruse spre democratism, l-au indrumat catre adevaratul caracter popular.
Faptul ca Koltov a trait de mic copil in tinutul Voronej, in contact nemijlocit cu poezia populara, a constituit un mare noroc. El a putut culege nemijlocit aceste comori din rindurile poporului si a cintat traind in mijlocul poporului. Mai mult inca : influentat desigur de Bielinski, Koltov studiaza culegerile de folclor din acel timp, de pilda pe a lui Sneghirev — „Rusii in zicatorile lor". In decembrie 1841, el ii scria lui Bielinski : «Critica dumneavoastra cu privire la „Poeziile stravechi ale lui Kirsa Danilov" este o adevarata minune. N-o citesc, ci o sorb cu nesat.» Koltov a alcatuit o culegere bogata de zlcatori din sudul Rusiei (in numar de 438), culese direct de la tarani. Culegea si cintece populare lirice, ritornele, glume si „cintece de haz". Cunostea si cintecele populare ucrainene („Popasul de noapte al carausilor" si „Drumetul" sint un ecou al acestor impresii). In materialele folcloristice de care dispunea Koltov se gaseau si texte cu continut de satira sociala. Iata de pilda, citeva zicatori culese de el : „cum e tarul, asa-i si ciinarul" ; „lumea e facuta pentru libertate" ; ,.vistieria in galbeni avuta, de mujici e facuta" ; „grumaz sa fie, ca jug se gaseste"; „daca sluga te-ai facut, inseamna ca te-ai vindut". Interesul lui Koltov pentru folclor era incurajat de Bielinski, precum si de prietenii sai din rindurile intelectualitatii din Voronej : poetul A. P. Serebrianski scria cintece in spirit popular; seminaristii pe care-i cunostea Koltov cintau bine din gusle sau din gura cintece populare.
Poezia populara a adus un suflu sanatos in opera lui Koltov si a imbogatit-o. Ea i-a imbogatit in primul rind vocabularul poetic. Deseori fara sa vrea si fara sa-si dea seama, Koltov gindea, vorbea si scria in limba populara. Nu numai in cintece, dar ,si in scrisori se resimte influenta covirsitoare a limbii populare, atit prin elementele de baza ale limbii intregului popor, cit si prin elementele dialectului popular din sudul Rusiei ; la Koltov se resimt de asemenea ecouri din limba populara ucraineana. Koltov a adus o pretioasa contributie la dezvoltarea limbii ruse. Sorbind din plin din tezaurul graiului viu popular, poetul a pasit pe drumul lui Puskin si Lermontov, el insusi ajutind literaturii ruse de mai tirziu — de la Nekrasov pina la Isakovski si Tvardovski.
Vocabularul popular, structura populara a limbii, pitorescul si muzicalitatea populara din poeziile lui de maturitate, dau operei lui Koltov caracterul specific si original care i-a adus gloria.
Koltov si-a insusit din poezia populara nu numai stilul, nu numai melodia, dar si profundele imagini generalizatoare imaginile-simboluri.
Una din aceste imagini-simboluri este cea aspra a soartei, a napastei, a amarului :
Cruda e nevoia, Vifor ce porneste, Nevazuta umbla, Totu-n drum zdrobeste... In cimp gol te-ajunge, i-n fund de padure.
(„Al doilea cintec al lui Dihaci Kudriavici" 1837).
Ma despart de amaruri Si dau de durere!
(„Soarta amara", 1837.)
In lirica lui, unde lupta impotriva durerii si a nenorocirii este atit de frecventa, acest simbol sumbru este nelipsit.
Alt simbol, de asta data luminos, luat tot din traditia poeziei populare, este imaginea-simbol a soimului care-si sfarma catusele in nazuinta lui spre libertate („Gindul soimului", „Dor de libertate", „Furia" etc).
Koltov nu este insa un stilizator, un imitator al cintecului popular. Creatorii folclorului — cin-taretii populari si povestitorii — imprima materialului traditional pecetea individualitatii lqr, creind uneori opere profund originale, cu toate ca la baza lor sta poetica populara traditionala.
Poezia populara e vie, in vesnica dezvoltare si din izvoarele ei se poate dezvolta o poezie profund originala.
Acesta e cazul lui Koltov. De remarcat e faptul ca el insusi a inteles ce determina in mod just raportul dintre poet si creatia populara. Intr-o scrisoare catre Bielinski (septembrie 1839), Kol-tov scrie : «,,Ah, cit de frumoase sint cele cinci cintece ruse din numarul opt (din „Otecestevennie zapiski" — n. aut.). O minune, o desfatare in adevaratul sens al cuvintului. Banuiesc ca asta este o strengarie de-a lui Lermontov, ca in cintecul despre tarul Ivan. Oricine ar fi, el ori altul, ii multumesc din suflet pentru ele si celui care le-a scris si celui care le-a publicat. N-are aface ca toate sint refacute din cintece vechi, caci sint prelucrate de o mina de maestru.» Koltov era pentru prelucrarea artistica a cintecelor populare si indica atit maestrul acestui gen, cit si opera sa: Lermontov si „Cintecul tarului Ivan", dind un exemplu reusit si convingator.
In opera lui Koltov s-a reflectat lupta pentru insusirea tehnicii si a formelor poetice ale poeziei populare, lupta pentru caracterul popular al limbii si pentru pitorescul ei, impotriva celui pseudopopu-lar. Lupta nu s-a incheiat in cursul scurtei sale vieti si nici toate contradictiile din opera lui Koltov n-au fost pe deplin rezolvate. Totusi, el a dat la o parte literatura de mina a doua, iesind pe drumul larg al adevaratului spirit popular creator.
Meritul lui Koltov consta in faptul ca el a dezvoltat in chip creator formele, procedeele si elementele poeziei populare orale. Astfel, el a imbogatit poezia folcloristica peisajistica. Koltov a creat tablouri ample, incintatoare, infatisind natura ; sa ne amintim, de pilda, „Codrul" sau „Recolta". Koltov creeaza compozitii lirice-epice. Astfel, poezia „Vremea dragostei" este alcatuita din trei parti, din trei teme: fata, voinicul si dragostea fericita. „Padurea" este formata din patru parti. Koltov are nu numai compozitii lirice-epice, dar si lirice-dramatice — nu zadarnic el iubea teatrul. Asa sint, de pilda, admirabilele poezii „Satucul", „Napasta". Finalurile multor cintece sint patrunse de dramatism. Iata un exemplu :
Un stejar pe munte Falnic sta-nverzit, Iar sub munte-acuma Zace putrezit...
(,,Soarta amara'", 1837)
Sau :
Ochii luminosi Acei ochi sint reci, Fald ce-am iubit Doarme pentru veci !
Ca un munte-nalt, Ca o bezna grea, Gindul negru-amar, Sta-n inima mea !
(„Taci secara", 1833)
Deseori cintecele lui Koltov au o forma dialogata. Asa se intimpla in „Cintec" („Mi-e scris sa ma-ntimpine", 1829), „Doua despartiri" (1837), „Despartirea" („Ani ai tineretii, ani dintii", 1840). Uneori cintecul se transforma in monolog inflacarat si dramatic : „Tradarea logodnicii" (1838), „Cintec" („Vai, de ce", 1838), „Dor de libertate" (1839).
Alteori cintecele abunda in lirism intim, in suferinte cu caracter personal. Astflel sint „Despartirea", despre care am vorbit mai sus, si „Ultimul sarut" (1838) :
CU de drag mi-e sa sez Sa ma tot minunez ! Mindra-mi esti ca o stea, Tu, logodnica mea !
Lirismul lui respira optimism. In poezia „Ultima lupta", citim :
Cu necazuri si suspine, Soarta-n lupta de ma-mpingi, Gata-s sa ma lupt cu tine, Dar usor n-ai sa ma-nvingi !
Optimismul si barbatia din poezia lui Koltov oglindeau lupta lui in viata de toate zilele.
In urma unui indelungat studiu al operei lui Koltov unul dintre poetii sai preferati, Bielinski scria cu inflacarare despre minunatele lui creatii... In 1846, in articolul in care trage concluzii asupra operei lui Koltov, dupa ce enumera cele mai bune poezii ale acestuia, Bielinski spune : «Aceste cin-tece vorbesc de la sine si n-are rost sa ne pierdem vremea cu cei ce nu vad in ele un urias talent — cu orbii nu se discuta despre culoriCit despre poeziile „Codrul"... „Cele doua cintece ale lui Lihaci Kudriavici", ,,Vai, de ce", „Tradarea logodnicei", „Napasta", „Fuga", „Drumul", ,,De ce dormi, biet taran", „Urla vintul", „Qindul soimului", „Soarele-a trimis", „Ma-ndeamna inima", „Multe am", „Primavara-atunci", „Satucul" si „Noapte" — ele fac parte nu numai din cele mai bune poezii ale lui Koltov, dar si din cele mai bune opere ale poeziei ruse ).»
Bielinski a impartit cintecele lui Koltov potrivit calitatilor lor poetice, in trei grupe. Chiar daca scoatem cite ceva din lista, ramin totusi zeci de bucati de mare valoare artistica. Dobroliubov a scris un intreg volum despre Koltov (retiparit in operele alese ale lui Dobroliubov). In articolul despre editarea poeziilor lui Koltov (1856), Cernisevski scria: „Dintre poetii nostri, numai Lermontov poate fi asemuit lui Koltov in privinta fortei lirice; in ceea ce priveste desavirsita sa originalitate, Koltov poate fi comparat numai cu Gogol"). Saltikov-Scedrin, G. Uspenski, Cehov, il pretuiau mult.
Cintecele Iu! Koltov se bucura de mare popularitate. Lirismul poeziilor, muzicalitatea lor au inspirat numeroase compozitii ale lui Glinka, Dargomij-ski, Musorgski, .A. Rubinstein, Balakirev, Rimski-Korsakov, Rahmaninov, Goldenweiser, pe textele lui Koltov. Tablourile si ilustratiile pictorilor au folosit ca teme episoade din biografia lui Koltov si subiecte din cintecele lui. Poeziile i-au fost traduse in limbile apusene, in cele slave si in limbile popoarelor fratesti din tara noastra.
Koltov a fost dascalul unor poeti ca Surikov si Drojjin. La Nikitin si Nekrasov se fac auzite ecouri ale poeziei lui. De remarcat e faptul ca motivele lui lirice si poetica sa isi gasesc ecou in opera poetilor sovietici : Isakovski, Tvardovski, Surkov, Prokofiev, Dolmatovski s a.
Parerile lui Bielinski, Cernisevski, Dobroliubov, Saltikov-Scedrin despre Koltov ne ingaduie nu numai sa-i pretuim meritele, dar si sa intelegem insemnatatea lui istorica si necesitatea operei sale in cadrul miscarii literare din deceniile al patrulea si al cincilea din secolul trecut.
Epoca razboiului pentru Apararea Patriei din 1812 a ridicat cu putere in fata societatii ruse progresiste problema poporului si a caracterului popular. Evenimentele din 14 decembrie 1825 au dezvaluit ineficacitatea luptei lipsite de participarea poporului impotriva absolutismului. Scriitorii au simtit necesitatea imperioasa de a include elemente populare in creatia artistica. Datorita acestui fapt, interesul fata de poezia populara orala a crescut.
Poetii din curentul sentimentalist si cel sentimen-talist-romantic au imitat cu rivna poezia populara. Dar in cintecele lui I. I. Dmitriev, A. A. Delvig, A. F. Merzleakov si ale altor poeti, atit cititorii, cit si critica n-au simtit nimic autentic, ci numai imitatia, incep sa Sie cautati poetii din popor. In deceniul al treilea si al patrulea au aparut numerosi poeti autodidacti, ridicati din rindurile taranilor si tir-govetilor: F. N. Slepuskin, M. D. Suhanov, E. I. Alipanov, I. S. Sibiriakov, N. G. Tiganov si altii.
In creatia lor se intilnesc si lucrari scrise cu talent (de p-Hda la Suhanov, Tiganov), nascute pe baza poeziei populare autentice. Dar deseori aceste opere nu faceau decit sa imite folclorul sau poezia livresca din acel timp.
Necesitatea sociala a unei adevarate poezii populare, care sa infatiseze viata- reala a poporului, nu era satisfacuta de numerosii poeti autodidacti.
Koltov a corespuns asteptarilor societatii si ale literaturii.
Critica democrat-revolutionara aprecia in unanimitate cintecele lui populare. In 1856, M. E. Saltikov-Scedrin a publicat un articol despre Koltov, scriind : „Koltov este mare tocmai prin adinca intelegere a celor mai mici amanunte din viata de zi cu zi a poporului, a oamenilor simpli rusi; prin simpatia sa fata de simtamintele si nazuintele poporului, de care sint patrunse cele mai bune poezii ale sale". Si mai departe : „El a imbogatit limba noastra poetica, incetatenind in paginile ei graiul popular rus si, in aceasta privinta, opera lui Koltov reprezinta in istoria literaturii ruse un fel de intregire a lui Puskin si Gogol. In ciuda faptului ca el nu a scris prea mult, trebuie pus alaturi de acestia, ca poetul care a dat poeziei noastre un nou punct de sprijin — exceptional de rodnic").
In 1857, A. I. Gherten scria despre cintecele lui Koltov : „Acestea nu reprezinta costumul de carnaval al unei muze aristocrate, care din cochetarie s-a gatit ca taranca ; ele sint cintecele unui pastor tinar si simplu din Voronej, care, trecind calare prin stepa cu turmele sale, cinta cu jale si dor viata poporului si propriile sale suferinte... Rusia uitata. Rusia saraca a mujicilor — iata al cui glas rasuna aici" .)
Dupa cum vedem, problema caracterului popular in literatura era extrem de actuala. Critica democrat-revolutionara cerea poetilor care zugraveau in lirica lor viata si sufletul poporului sa zugraveasca adevarul fara sa-L infrumuseteze.
In cele mai bune cintece scrise in epoca de maturitate a talentului sau, Koltov a raspuns cerintelor literaturii democratice cerintelor vietii insesi.
In parerile prezentate mai sus se pune problema realismului in opera lui Koltov. Critica democrata L-a inclus in curentul general al literaturii realiste ruse.
Koltov a aratat marele rol al muncii poporului. In articolul sau „Poezia muncii plugarului" (1880), G. Uspenski scrie: «In literatura rusa exista un scriitor care nu poate fi numit altfel decit poetul muncii agricole... Acesta e Koltov... Puskin, ca om dintr-un alt mediu social, nu putea decit sa se intristeze, cum s-a si intimplat, din pricina muncitorului care „se tiriie pe brazde", din pricina jugului care-L apasa pe acest muncitor etc. I-ar fi trecut oare prin minte ca robul imbracat in zdrente, ca vai de lume, care se tiriie pe brazde, mergind descult in urma mirtoagei lui, poate simti in timpul muncii si altceva decit constiinta greutatii ei? Pe cind mujicul infatisat de Koltov, desi se tiriie pe brazde, desi merge descult impleticindu-se in urma mirtoagei, mai are puterea sa-i vorbeasca astfel: „Vesel e aratul, hei, surule, mina. Cu tine-s prieten si stapin si sluga. Vesel pun alaturi grapa si cu plugul si, gatindu-mi carul, pun in saci saminta... Hai, surule, mina!... Ogorul devreme l-om ara impreuna, bobului gati-vom leaganul sfint. Are sa-L hraneasca glia muma-n roua... O iesi-n cimp pe ogor iarba, iar in stepa spicul o impodobi-o in vesmint de aur..." etc. Cita bucurie, dragoste si grija rasuna aici... )»
In Conceptia despre valoarea si bucuria muncii, chiar si a muncii silite, Uspenski, ca si Koltov, se apropie de Gorki.
Astfel, potrivit parerilor criticilor democrat-revo-lutionari, in cele mai bune realizari ale lui Koltov se dezvaluie caracterul popular si democratic, precum si realismul operei sale.