c2y7yt
Introducere
In timp ce despre miac\rile de st`nga ai de extrem\ st`ng\ s-a scris deosebit de mult in ultimele decenii, centru-dreapta, ai in interiorul s\u creatin-democraiia, a r\mas un teren neglijat1 . O parte a atiinielor sociale consider\ pur ai simplu plictisitor studiul creatin-democraiiei, deai in Europa postbelic\ creatin-demo craiia a devenit sinonim\ politicii de conducere p\str\toare a status quo-ului, caracterizat\ de pragmatism ai scutit\ de idei novatoare. Totuai, ea este realizarea mobiliz\rii de mas\ a partidelor creatin-democrate ai discursul ei ideologic propriu face proeminente aceste partide, iar reuaitele lor de guvernare (tocmai de aceea fiind considerate plictisitoare ) sau soluiiile aduse pentru construirea statului bun\st\rii (care nu numai c\ nu s`nt copii ale soluiiilor social-democrate, ci de cele mai multe ori s`nt mai originale) pretind/necesit\ o analiz\ mai ad`nc\ a acestor partide.
Creatin-democraiia ai catolicismul politic s`nt termeni care pariial se suprapun.
Ivirea denumirii de creatin in numele partidelor ai al organizaiiilor dep\aeate
in eseni\ (ai uneori ai in realitate) graniiele cultului catolic, dar in aceste organizaiii dominarea catolic\ este decisiv\ in cele mai multe i\ri ale Europei din punct de vedere spiritual, dar ai din punctul de vedere al temeliei lor. Deai afirmaiia lui Irving (1973: 11) conform c\reia creatin-democraiia poate fi stabilit\ pe scurt prin aciiunea politic\ organizat\ de catolicii democratici este o exagerare, caracterul catolic al miac\rilor analizate mai jos nu poate fi negat,
ai acest lucru este exprimat in lucrarea de fai\ prin des utilizatul atribut catolic-creatin . In acelaai timp, nu este permis s\ uit\m c\ in Scandinavia, in
Germania, in Elveiia ai in Olanda protestantismul, in Grecia ai in Romania religiile graco-catolice ai ortodoxe au avut un rol in formarea ideologiei creatin -democrate.

Originile miac\rilor politice creatin-democrate
Oamenii de stat s-au referit de dou\ mii de ani incoace la valorile creatine ai la inv\i\mintele catolice, dar miac\rile politice inspirate din catolicism, mai apoi constituirea creatin-democraiiei ai a socialimului creatin, s`nt fenomene ale politicii moderne.
Fuziunea catolicismului cu politica a fost intemeiat\ de politica imperial\ tradiiional\ a Bisericii, catolicii fiind convinai c\ religia nu este o chestiune particular\ ai c\ intre lumea aceasta ai cea de dincolo exist\ o interdependeni\ puternic\. Totuai, apariiia ca fori\ social-politic\ a catolicismului nu este de la sine inieleas\, acest lucru a fost precedat de lungul proces de conatientizare a muliimii credincioase. In paralel cu progresul/avansarea seculariz\rii, credinia
ins\ai ai-a pierdut gradual caracterul natural. Pentru cet\ienii mai instruiii identitatea religioas\ dep\aeate identitatea colectiv\ sau simpla respectare a ceremoniilor, ai a devenit mai degrab\ o identitate av`nd la baz\ alegerea
(Conway, 1996: 19). Doctrinele g`ndirii catolice, interesele politicii sociale ale
Bisericii, conflictele dintre confesiuni, precum ai ap\rarea in faia anticleri calismului au constituit la sf`raitul secolului XIX o baz\ pe care s-a putut construi o tab\r\ spiritual\ ai politic\. Acolo unde catolicii au format o minori tate asuprit\ (ca de exemplu in Olanda, in Germania sau in Elveiia), a fost deosebit de uaoar\ crearea solidarit\iii. Pentru constituirea miac\rilor politice catolice a fost nevoie ai de centralizarea administrativ\ ai ideologic\ a Bisericii universale, de reducerea treptat\ a autonomiei Bisericii naiionale (c\reia i-a venit r`ndul dup\ primul conciliu al Vaticanului 1869-1870). Examin`nd motivele
Bisericii de trecere la aciiunea politic\, dou\ par a fi decisive. Aciiunea politic\ a servit, pe de o parte, procesele declanaate prin Iluminism ai prin Revoluiia francez\, dar inainte de toate a servit la st\vilirea seculariz\rii, care in practic\ a reprezentat ascensiunea impotriva liberalilor, mai apoi a socialiatilor. In faia evoluiiei periculoase a lucrurilor care ameniniau poziiia Bisericii, nu mai era suficient\ presiunea tradiiional\ asupra conducerii statale: cursul democratiz\rii a preg\tit Biserica s\ fac\ `n aaa fel `nc`t mesajul s\u politic s\ fie inieles ai acceptat ai de c\tre muliime. Conform cursului recent al lucrurilor, ai aceasta se refer\ ai la cel\lalt motiv, Biserica a trebuit s\ g\seasc\ r\spunsuri la problemele sociale ale societ\iii industriale, iar inv\i\turile sale sociale au trebuit s\ se bazeze pe concepiia modern\ a relaiiilor sociale.
Ca p\rii integrante ale moderniz\rii, fenomene precum urbanizarea, proleta rizarea, destr\marea comunit\iii naturale etc., precum socialismul n\scut ca r\spuns la toate acestea, au fost cauza apariiiei Bisericii pe c`mpul de lupt\ politic al democraiiei de mas\. In timp ce s-a indep\rtat treptat de inv\i\turile sale tradiiionale, care propov\duiau s\r\cia, s-a ar\tat prilejul ca Biserica s\ devin\ iniiiatoare a unor schimb\ri instituiionale ai in lumea politicii. Apariiia miac\rii socialiste a alarmat conducerea Bisericii ai in acelaai timp a divizat tab\ra secular\, anticlerical\, iar prin aceasta a favorizat organizarea politic\ a catolicilor.
Una dintre bazele spirituale ale unific\rii catolicilor poate fi descoperit\ in dorinia de reforme a Vaticanului. In enciclicele sale, mai ales in Rerum Novarum
(1891), principalul iniiiator al miac\rilor de reform\, Leon al XIII-lea (1878-1903), critic`nd deopotriv\ miac\rile revoluiionare ai sistemul economic capitalist, a acceptat rolul activ al statului in economie ai a indemnat la innoirea ordinii economico-sociale existente. Deai literatura de specialitate numeate in unani mitate aceast\ orientare drept progresiv\ , conducerea Bisericii mult timp nu s-a putut imprieteni sau doar pariial cu sistemul politic al democraiiei, mai ales cu ideea suveranit\iii populare. De aceea, nu este surprinz\tor c\ miac\ri dirijate de papi sau de laici s`nt considerate ca predecesoare ale creatin-demo craiiei de azi, precum Lega Democratica Nazionale a lui Romolo Murri Lega sau miacarea lui Marc Sangnier, Sillon, pe care papa (in cazul de fai\ Pius al X-lea, care a ocupat tronul papal intre 1903 ai 1914) le-a interzis.
Independenia politic\ a catolicilor a fost devansat\ de lunga perioad\ de coexisteni\ cu celelalte tendinie. In prima jum\tate a secolului XIX, mulii catolici ai-au g\sit locul in tab\ra liberal\, mai ales in acele i\ri in care inaintarea liberalilor d\dea speranie emancip\rii comunit\iilor catolice. Anticlericalismul cresc`nd al liberalilor ai int\rirea antiliberalismului Vaticanului (in 1864 Pius al IX-lea 1846-1878 emite enciclica Quanta Cura, al\tur`ndu-i Syllabus
Errorum, in care atac\ libertatea de expresie ai a presei, iar in 1871 primul conciliu vatican a exprimat dogma infailibilit\iii papale) a condus, pe la mijlocul secolului, la alierea catolicilor cu conservatorii. Dar drumul lor se desparte repede de cel al conservatorilor, cauza fiind, inainte de toate conform lui
Whyte faptul c\ nu era rentabil\ lupta al\turi de partide nepopulare, aristocra tice in faia liberalilor din ce in ce mai plini de succes. Desp\riirea de conser vatori a f\cut posibil\ mobilizarea muliimilor catolice, precum ai asumarea reformelor. De aceea a coincis in Europa deplasarea general\ a catolicilor spre st`nga, cu apariiia la sf`raitul secolului a partidelor catolice europene autonome.
In lumea anglo-saxon\, in schimb, aliania catolicilor ai a liberalilor (mai apoi partide muncitoreati) a funciionat bine, iar acest lucru explic\ ai de ce acolo nu a ap\rut o subcultur\ politic\ catolic\ conatient\ (Whyte, 1981).
Tendinia de repliere a fost stimulat\ de atacurile din cele mai diferite direciii asupra catolicilor. In numeroase i\ri europene au fost interzise ordinele c\lug\ reati, acolile catolice au fost aaezate in subordinea statului, ajutorul din partea statului le-a fost refuzat, au fost ridicate obstacole in calea p\str\rii leg\turilor cu
Vaticanul, ai mai pot fi enumerate numeroase discrimin\ri la adresa catolicilor, care au fost deosebit de greu de acceptat av`nd in vedere situaiia de monopol anterioar\. Din acest punct de vedere, Germania conservatoare a lui Bismarck nu era diferit\ de Belgia inceputurilor anilor 80 ai secolului XIX, aflat\ sub conducere liberal\, sau de Frania tendinielor radicale a inceputului de secol.
Pariial ca r\spuns la anticlericalismul secolului XIX, la inceputul secolului XX,
inainte de toate in timpul lui Pius al XI-lea (1922-1939), corporaiiile ai organizaiiile reprezentative catolice au cunoscut o dezvoltare deosebit\; in schimb, in numeroase
i\ri o filosofie politic\ independent\ s-a construit pe seama miac\rilor creatine.
In anii treizeci, generaiiile catolice care au ajuns in roluri politice importante au elaborat programe politice cu caracter creatin (imbibate cu noiiuni autoritare) pe baza enciclicei Quadragesimo Anno (1931), program care a reprezentat o alternativ\ la politicile democraiiei liberale, ale fascismelor ai bolaevismului.
Acest lucru a insemnat, de asemenea, c\ in timpul r\zboiului mondial politicienii creatini au fost marginalizaii, r\zboiul purt`ndu-se intre taberele meniionate mai sus. O parte a politicienilor creatini s-a raliat fascismului, o alt\ parte, accept`nd principiile democraiiei moderne, s-a al\turat miac\rilor anti fasciste. Muliumit\ in mare m\sur\ celor din urm\, dup\ cel de-al doilea r\zboi mondial politica creatin\ a devenit popular\, dar a devenit o fori\ de conducere a statului, iar aceast\ situaiie nu s-a mai schimbat p`n\ in zilele noastre. Dup\ anii 60, datorit\ concepiiei nedogmatice a celui de-al doilea conciliu al Vaticanului, precum secularizarea ideologiei catolice ai reducerea concepiiei anticlericale, tensiunea care a existat inainte intre diferite partide creatine ai adversarii lor a
incetat.
Problema controlului asupra inv\i\m`ntului (r\zboiul acolilor) a meniinut timp de decenii in centrul politicilor de partid contradiciiile religioase. Ins\, prin anii 60 s-a ajuns la un compromis acceptabil ai pentru muliimile credin cioase, ai de atunci poate fi observat\ dezintegrarea subculturii politice catolice.
Atributul de catolic a fost schimbat de numeroase organizaiii cu cel de creatin , desemn`nd ai prin aceasta indep\rtarea de catolicismul politic tradi iional, autonomia fai\ de Biseric\ ai exprim`nd deschiderea mai mare in direciia protestaniilor ai a ateilor. In Germania ai in Olanda, unificarea intr-un singur partid a catolicilor ai a protestaniilor a insemnat de la sine ruperea creatin -democraiiei de politica catolic\.
Modele diferite
Deai in aceast\ lucrare dezvoltarea catolicismului politic ai a creatin-democraiiei este tratat\ nu in funciie de i\ri, ci pun`nd accentul pe probleme, in cele ce urmeaz\ vom prezenta, cu ajutorul exemplelor a cinci i\ri deosebit de influente
(Italia, Germania, Frania, Olanda ai Belgia), deosebirile dintre condiiiile hot\r`toare ale inceputurilor miac\rilor politicii creatine.
Unificarea italian\ s-a n\scut impotriva voiniei Vaticanului, limit`nd puternic puterea Bisericii, lichid`nd statul papal; la toate acestea, papii au r\spuns cu boicotarea politicii italiene, indemn`nd credincioaii s\ nu mai participe la viaia politic\. Conform enciclicei Non Expedit! din 1867, catolicii nu puteau vota
ai nu puteau candida in alegeri. Primele organizaiii sociale catolice ap\rute in aceast\ perioad\ au format in unanimitate o subcultur\ potrivnic\ sistemului social ai c\rei activiati, al\turi de alii non-conformiati, au sf`rait adesea in
inchisoare (Pollard, 1996: 71). Deai concordatul incheiat cu Mussolini (1929) a rezolvat opoziiia dintre papalitate ai Italia, c`teva personalit\ii ale vieiii publice catolice s-au implicat in viaia politic\ inc\ de la inceputul secolului XIX, pentru a-i populariza programul corporatist, reformist. Adev\rata schimbare in fori\ a rezultat in urma contribuiiei lui Benedict al XV-lea (1914-1922) la organizarea sindicatelor, a asociaiiilor de intrajutorare, a miac\rilor politice scutite de controlul nemijlocit al Bisericii. Miacarea catolic\ bazat\ pe cooperative, b\nci
ai organizaiii reprezentative puternice a dat naatere, in cele din urm\, in 1919, la propriul s\u partid, Partito Popolare Italiano, condus de Don Luigi Sturzo.
Partidul a cunoscut un succes proeminent inc\ de la primele alegeri ai a devenit, cu rezultatul de aproximativ dou\zeci de procente, una dintre foriele politice conduc\toare ale i\rii.
In vreme ce in Italia totul era legat de politica Vaticanului, in Germania s-a n\scut independent de voinia papei Centrum-ul, ca reaciie spontan\ a
Kulturkampf-ului lui Bismarck potrivnic catolicismului. In scurt timp, Centrum-ul a devenit partidul cel mai mare al Reichstag-ului, ca rezultat al presiunii exercitate asupra catolicilor, aceatia devenind aleg\torii fideli ai partidului.
Temelia partidului in mare m\sur\ chiar inainte de naaterea lui propriu-zis\ a fost format\ dintr-o mare varietate de organizaiii sociale conduse de preoii.
Uniunea Social\ Catolic\ a lui Wilhelm Kettler, episcop de Mainz, Uniunea de
Cercetaai a lui Adolf Kolping, zilele catolicismului organizate din 1848 incoace
ai organizarea la sf`raitul secolului a Alianiei Populare (Volksverein für das
Katolische Deutschland) au prilejuit participarea pe baz\ religioas\ a maselor germane la viaia public\ social\ ai politic\2.
Frania este considerat\ leag\nul creatin-democraiiei intruc`t, in urma reali z\rilor intelectuale ale lui Lamennais, Lacordaire sau Montalambert, aici s-a format, la mijlocul secolului XIX, sistemul ideologic liberal modern al catoli cismului. In mod ai mai clar, putem considera drept predecesori ai creatin -democraiiei moderne pe Sangnier ai curentul Sillon, fondat tot de el la sf`raitul secolului. Federaiia Catolic\ (Fédération Nationale Catholique), format\ ca rezultat al campaniei anticlericale, ai celelalte miac\ri Actio Catholica, in special organizaiii de tineret, au devenit pentru miile de credincioai catolici un refugiu spiritual ai politic. Al\turi de organizaiia catolic\ Aliania Francez\ a Munci torilor Creatini (Confédération Française des Travailleurs Chrétiens CFTC), la inceputul secolului XX au atras masele organizaiii formate in special pentru tineri muncitori ai i\rani. Aceste organizaiii, impreun\ cu ziarele, au socializat
in subcultura politic\ catolic\ o mare parte a tinerilor politicieni ai au colaborat adesea cu partidul catolic format in 1924, Parti Démocrate Populaire (PDP).
Paradoxul Franiei const\ in faptul c\, in timp ce au luat fiini\ sumedenii de organizaiii creatine, iar religiozitatea, impuls in mod tradiiional central al comportamentului politic, este ai una dintre cele mai importante linii de demarcaiie
intre st`nga ai dreapta in relaiia dintre religie ai politic\ (mai ales prin problema
acolii, vezi mai jos), nu s-a constituit un partid creatin puternic, partidele catolice nereuaind niciodat\ s\ mobilizeze majoritatea catolicilor. Contradiciia dintre aripile galicane ai ultramontane ale Bisericii, m\rturie dureroas\ a conflic telor cu caracter religios ale perioadei anterioare, suprapunerile dintre catolicism
ai antisemitismul naiionalist ai relaiia contradictorie a catolicilor fai\ de republic\ au impiedicat naaterea unui bloc politic conatient organizat sub denumirea de creatin sau de catolic. O parte a politicienilor creatini s-au indreptat spre ideile radicale, de st`nga, in timp ce muliimile catolice au fost atrase mai degrab\ de partidele care m`nuiau lozinci de dreapta, autoritare, creatine, dar fundamental nereligioase. De sentimentele antirepublicane ale catolicilor au profitat in primul r`nd nu partidele catolice, ci politicienii regaliati.
Fai\ de Frania, divizat\, in Olanda ai Belgia s-a infiiniat nu numai o reiea puternic\ de organizaiii, dar in majoritatea cazurilor s-a reuait s\ se realizeze
ai unitatea acestora. In timp ce corifeii ideologiei creatin-democrate au fost francezi,
in Belgia s-au consolidat pentru prima dat\ organizaiii creatine care au aderat la principii democratice. Fai\ de p\tura conservatoare conduc\toare olandez\, catolicii belgieni au f\cut alianie cu liberalii, iar dob`ndirea independeniei
Belgiei, in 1830, s-a bazat pe aliania acestor grup\ri. Aliania aceasta s-a destr\mat ins\ destul de repede, iar partidul catolic ca organizaiie de sine st\t\toare , din 1884 p`n\ in 1919 in majoritate absolut\, pe urm\ in coaliiie, dar practic p`n\ in ziua de azi este f\r\ incetare la guvernare. Dar in Belgia a existat viai\ organizatoric\ ai in afara politicii de partid, lucru demonstrat prin faptul c\ la iniiiativa p\rintelui Cadjin a luat fiini\ Jeunesse Ouvrière Chrétienne
(JOC), organizaiie de tineret al c\rei model l-au urmat organizaiiile muncito rimii creatine din intreaga Europ\.
Rolul secundar jucat de catolicii olandezi explic\ faptul c\ aici s-a format o subcultur\ politic\ catolic\, in mare m\sur\ repliat\. La sf`raitul secolului XIX,
in Olanda s-a destr\mat coaliiia catolico-liberal\, iar catolicii s-au orientat spre protestanii. Cele dou\ curente principale ale protestantismului olandez ai-au
infiiniat destul de repede instituiiile, in special prin Abraham Kuyper, care a editat un ziar protestant, a organizat o miacare petiiionar\ impotriva legii acolare liberale, a infiiniat, de asemenea, un partid ai o universitate. Astfel, sub influenia
Rerum Novarum-ului ai ca rezultat al conatientiz\rii politice a catolicilor, infiin iarea organizaiiilor catolice, a Aciiunii Catolice Sociale, a universit\iilor, a societ\iii catolice de audio-difuziune, a unor cotidiene sau a partidului catolic au avut deja modele de urmat.
Ideologia
In cadrul tradiiiei catolicismului politic, inc\ de la inceput dou\ curente au fost rivale intre ele: curentul creatin-democrat, radical, ai catolicismul social , mai paternalist, conservator, fidel liniei conduc\toare a Vaticanului. Cele dou\ curente au avut o pondere diferit\ de la o iar\ la alta. Profilul obiinut in final de partidul catolic a depins ai de celelalte formaiiuni politice, de foria lor de atraciie asupra maselor. De exemplu, in Italia ai in Frania din perioada premer g\toare anului 1945, s-a m\rit ponderea curentului creatin-democrat deoarece curentele conservatoare au fost de partea conducerii lui Mussolini sau de partea regimului de la Vichy (Conway, 1996: 10). Dat fiind c\ Vaticanul a sprijinit conservatorismul confesional, nu este de mirare c\ p`n\ la al doilea r\zboi mondial ideologia catolic\ nu se poate identifica cu creatin-democraiia. Mai degrab\ Portugalia lui Salazar ai Austria lui Dolfuss, eventual Frania lui Pétain au intruchipat acea guvernare puternic centralizat\, dar care a respectat ai comunit\iile naturale (meserie, familie), cea a partidului unic, dar care era ataaat\ Vaticanului. Curentul creatin-democrat dominant dup\ al doilea r\zboi mondial este identificat, in general, cu pragmatismul politic, deai enciclicele sociale papale, reprezent`nd baza programelor creatin-democraiiei, zugr\vesc un tablou social destul de caracteristic. Din mai multe puncte de vedere, democraiia creatin\ vrea s\ umple golul dintre liberalism ai socialism, dintre individualism
ai colectivism, dar, in acelaai timp, are viziuni independente bazate pe solidari tate, personalism ai subsidiaritate, valori creatine construite pe o imagine a comunit\iii organice. Deosebirea dintre creatin-democraiie ai conservatorismul modern este reprezentat\ de rezerva fai\ de piai\, de necesitatea consult\rii
intre actorii sferelor statului ai ale pieiei, iar deosebirea fai\ de conservatorismul autoritar const\ in refuzarea pedepsei cu moartea ai a naiionalismului, precum
ai in afirmarea reformelor sociale pentru eradicarea s\r\ciei. A iine cont de opiniile cet\ienilor cu familii mari, de extinderea colabor\rii dintre patronat ai angajaii la conducerea intreprinderilor, de conferirea unei semnificaiii politice a structurilor de ocupaiie, toate acestea s`nt propuneri tipice ale politicii creatine.
In perioada interbelic\, modelul corporatismului a devenit cel mai relevant, poate cel mai important pachet de programe creatine. Enciclica Quadragesimo
Anno a pus in evideni\ faptul c\ sistemul organizaiional vocaiional, voluntar, aflat sub supravegherea statului, este apt de a da miac\rilor catolice (deai iai au r\d\cina in concepiia statal\ ierarhic\) un program modern ai in acelaai timp de a delimita aceste miac\ri de sistemele fasciste care au respins voluntarismul.
Organizaiiile vocaiionale (corporatiste) au fost elementele de baz\ ale sistemelor reunite sub denumirea de fasciste clericale, dar logica corporatismului a avut efect benefic ai asupra construirii instituiiilor moderne de bun\stare. Creatin-democraiia se deosebeate de modelul de bun\stare social-democrat prin neacceptarea inter veniiei statului ai a redistribuiiei radicale, prin acceptarea ideologiei capita lismului social , prin accentuarea r\spunderii individuale (Van Kersbergen, 1995).
In sf`rait, in special dup\ cel de-al doilea r\zboi mondial a inceput afirmarea uneia dintre caracteristicile importante ale creatin-democraiiei, ai anume a inter naiionalismului ai angajamentului pentru promovarea unei politici de pace.
Adenauer, cel care a iniiiat conceptul Europei unite, Robert Schumann ai De
Gasperi au conferit primelor trepte ale integr\rii un caracter creatin-democrat.
Dup\ al doilea r\zboi mondial, creatin-democraiia a fost marcat\ puternic aproape c\ acesta i-a dat esenia de angajamentul pentru ideea european\.
Aceast\ concepiie apariine valorilor tradiiionale ale creatin-democraiiei: pluralismul ideologic ai social, descentralizarea, federalismul, subsidiaritatea. Subsidiaritatea, ca recunoaatere a rolului pozitiv al comunit\iilor existente, precum ai drepturile decizionale aplicate la nivelul cel mai de jos al aparatului de stat au devenit principii de baz\ ale integr\rii europene.
Particularit\iile ideologice au influeniat ai succesele electorale ale partidelor creatine. Aceste partide au avut ca baz\ ai muncitorimea, pentru c\ au criticat modelul liberal de piai\ ai au susiinut reforme in vederea bun\st\rii, precum ai datorit\ faptului c\ au aciionat hot\r`t impotriva organizaiiilor ai partidelor socialiste ai comuniste, obiin`nd astfel ai sprijinul patronatului, ai al unei p\rii
insemnate a agricultorilor.
In acelaai timp, creatin-democraiia este str`ns legat\ de conservatorism prin respectarea valorilor tradiiionale . Asem\narea programelor ai a viziunilor demonstreaz\ faptul c\ in unele i\ri (de exemplu in Belgia, in Elveiia) partidele au ezitat intre denumirea de conservator ai cea de catolic. Ast\zi, este vorba ai de un corespondent funciional in ceea ce priveate cele dou\ curente, deoarece
in i\rile in care creatin-democraiia este puternic\, conservatorismul este slab,
ai invers. Diferenia se explic\ prin factorul religios, in i\rile catolice partidele creatin-democrate devenind foria conduc\toare de dreapta, iar in i\rile protestante partidele conservatoare.
R\d\cinile ideologice ale creatin-democraiiei dep\aesc graniiele dintre st`nga
ai dreapta, dintre socialism ai capitalism. Aceast\ constatare este foarte adev\rat\
in ceea ce priveate curentul creatin social, uneori numit creatin socialist, care a constituit fie un partid separat, fie s-a contopit cu partidul creatin-democrat.
In anii postbelici, partidele creatin-democrate au r\mas fidele moatenirii lor spirituale ai au ap\rut ca o fori\ de centru, adept\ a reformelor, fiind pe punctul de a pune la indoial\ modelul pieiei libere, precum au f\cut socialiatii. De exemplu, in sfera de influeni\ britanic\, programul CDU din 1947 a stabilit:
Sistemul economic capitalist nu a corespuns intereselor sociale ai de stat ale poporului german (Farkas, 1980: 226).
Relevania moatenirii spirituale este ingr\dit\ ins\ de logica concureniei dintre partide. Partidele creatine au fost obligate s\ se conformeze dimensiunilor generale ale st`ngii ai dreptei, deoarece scopul lor principal ap\rarea intereselor comunit\iii catolice ai ale Bisericii ai-a pierdut din insemn\tate. Partidele creatine s`nt ai in continuare st`lpi de susiinere ai acolilor confesionale ai militante pentru predarea valorilor religioase in inv\i\m`nt (vezi partidele bavarez, elveiian sau partidele scandinavice). Religiozitatea explic\ ai pe mai departe opiiunile aleg\torilor pentru partidele creatin-democrate, prezint\ puncte de vedere foarte clare in leg\tur\ cu diferite principii morale (de exemplu, avortul), dar partidele creatine de azi nu se deosebesc in foarte multe privinie de celelalte partide de dreapta.
Dimensiunea st`nga-dreapta socio-economic\ a asimilat intr-o m\sur\ diferit\ partidele creatin-democrate din diferite i\ri. Acolo unde un partid puternic conservator-liberal reprezint\ polul drept in problemele materiale, partidul creatin-democrat a devenit un partid de centru. De altfel, acesta din urm\ a fost pe punctul de a deveni lider al micii burghezii ai al forielor antisocialiste.
Faptul c\ insemn\tatea social\ a creatinismului a trecut prin secularizare, transform`ndu-se in creatinism social , a contribuit la reducerea specificului miac\rilor politice creatin-catolice. Scopul principal al catolicismului socio -cultural modern nu mai este r\sp`ndirea dogmelor, ci r\sp`ndirea solidarit\iii, a armoniei ai cooper\rii, principii care pot fi urm\rite at`t de atei, c`t ai de cei care apariin unei alte confesiuni.
Rolul subcultural al bisericii
Deai subcultura politic\ catolic\ s-a organizat in scopul ap\r\rii programului
Bisericii, relaiia Bisericii fai\ de miac\ri creatine independente a cunoscut numeroase contradiciii. Leon al XIII-lea a interpretat creatin-democraiia nu ca pe o determinare politic\, ci ca pe o activitate caritabil\ creatin\, ca pe o activitate social\, de ajutorare a celor ce muncesc (vezi in primul r`nd enciclica
Graves de Communi 1901, al c\rei raiionament il int\reate Pius al X-lea in 1910).
Politicienii avangardiati ai creatin-democraiiei au avut drept obstacol neincre derea Bisericii fai\ de politica partidului. Soarta precursorilor ai a corifeilor creatin-democraiiei, de exemplu cea a lui Lamennais, renegat de Biseric\, sau cea a lui Sturzo, obligat s\ emigreze at`t de fasciati, c`t ai de Vatican, arat\ c\ iniiiatorii organizaiiilor catolice erau priviii de c\tre conducerea Bisericii mai degrab\ ca reprezentanii ai st`ngii periculoase dec`t ca politicieni care iai aduceau contribuiia la extinderea influeniei Bisericii. Aceast\ prudeni\ a conducerii
Bisericii era cu at`t mai motivat\ cu c`t in spatele apariiiei miac\rilor creatine politice s-a manifestat adesea tendinia de independeni\ a grup\rilor laice catolice fai\ de cler. Miac\rile creatin-democrate pot fi explicate, de fapt, ca emancipare a credincioailor fai\ de Biseric\. Concepiia noi s`ntem Biserica putea s\ tonifice construciia identit\iii credincioailor, dar reprezenta ai o provocare f\iia\ pentru
inaltul cler.
Organizaiiile aflate sub conducerea direct\ a Bisericii, c\rora li s-a interzis s\ fac\ politic\, au oferit un foarte mare ajutor pentru politicienii creatini. De fapt, acestea au creat o baz\ larg\ din care au provenit nu numai aleg\torii partidelor creatine, ci ai activiatii ai liderii acestora. Aceste organizaiii, fiind apolitice, au p\truns ai acolo unde nu prea putea exista o organizaiie legat\ vizibil de un partid ai, in acelaai timp, indiferent de scopurile oficiale, au oferit sprijin politic nemijlocit in numeroase ocazii.
In gruparea catolicilor in organizaiii politice, rolul-cheie l-a avut Biserica.
Biserica poate condamna iniiiativele catolice neoficiale , cre`ndu-se astfel monopolul partidului oficial . Coeziunea comunit\iii politice catolice este asigurat\ de Biseric\ prin diferite instituiii de educare a tinerilor, dar un instrument analog poate fi ai refuzarea oferirii sacramentelor, ceea ce se int`mpla
in cazul comuniatilor ai al naziatilor, iar ceva mai devreme in cazul socialiatilor
(de exemplu, dup\ 1940, in Olanda, naziatilor nu li s-au oficiat c\s\toriile in biseric\ ai nu au fost inmorm`ntaii de c\tre Biseric\).
Rolul Bisericii in formarea partidelor se poate constata ai in mod direct. In organizarea partidelor catolice anticlericalismul a avut un rol important (in special in Spania, Frania, Italia ai Portugalia), iar m\surile discriminatorii aplicate de stat fai\ de catolici (in Olanda, Elveiia, Germania), intelectuali ai oameni de afaceri, au fost aplicate ai unor oameni ai Bisericii. De exemplu, in anii dou\zeci-treizeci, partidele catolice germane, olandeze, austriece, italiene, ceheati, letone ai slovace erau conduse de preoii.
In toate cazurile ins\, relaiia dintre Biseric\ ai partid (cel oficial) era tensionat\. Clerul superior se temea de faptul c\ partidul ar putea face politic\
in numele comunit\iii catolice, dar intr-un mod necontrolabil de c\tre Biseric\.
Clerul se temea mai ales de faptul c\ partidul ar putea elabora un program radical socialist, pentru a intra astfel in voia aleg\torilor. Intr-adev\r, se poate constata, in urma unei analize am\nuniite a partidelor, c\ acestea au devenit mai progresiste, iar in problemele sociale, ale dreptului la vot au devenit in general mai radicale. Tocmai de aceea clerul superior a preferat pentru mult timp leg\turile cu deputaii parlamentari evlavioai ai cu orient\ri conservatoare, in locul leg\turilor cu propriul lor partid. Mai t`rziu, c`nd s-a extins dreptul la vot, a fost intrev\zut\ utilitatea partidelor, pentru c\ p\turile sociale inferioare nu au putut vota cu conservatorii ai, aaa st`nd lucrurile, in lipsa unui partid catolic singura alternativ\ era reprezentat\ de socialiatii atei.
Cazul Italiei este cel mai bun exemplu pentru leg\tura plin\ de aventuri dintre Biseric\ ai partid. Partito Popolare era susiinut de Benedict al XV-lea, dar mai t`rziu Vaticanul a considerat c\ partidul este prea reformist, av`nd preteniia de a colabora cu liberalii, mai t`rziu cu fasciatii. In momentul in care partidul nu a fost dispus la aceast\ colaborare, Vaticanul s-a dezis de el ai i-a susiinut pe fasciati. Destr\marea din 1926 a partidului, exilarea lui Sturzo au fost opera nu numai a lui Mussolini, ci ai a Vaticanului. Dar dup\ cel de-al doilea r\zboi mondial, Biserica a susiinut cu toat\ convingerea at`t partidul, c`t ai pe condu c\torul acestuia, De Gasperi. Marele succes din 1948 al formaiiunii Democrazia
Cristiana se datoreaz\ Bisericii ai personal lui Pius al XII-lea (1939-1958). In anii urm\tori a reap\rut jocul de culise intre conducerea de partid de centru ai cler, care prefera coaliiia de dreapta. Sl\birea leg\turilor dintre cele dou\ tabere, dup\ anii 60, se explic\ at`t prin criticarea capitalismului de c\tre
Biseric\, c`t ai prin implicarea in afaceri de corupiie a DC.
Libertatea de miacare a partidului poate fi ingr\dit\ ai de leg\tura str`ns\ cu
Biserica. Partidul trebuie s\ renunie din principiu la aleg\torii anticlericali, dar activitatea conduc\torilor partidului poate fi `ngr\dit\ de Biseric\ at`t in ceea ce priveate alegerea coaliiiei, c`t ai in ceea ce priveate formarea ideologiei. De exemplu, in anii 30, in timpul guvernelor fronturilor populare, Pius al XI-lea a interzis colaborarea cu comuniatii, iar in 1949, la inceputul r\zboiului rece,
Pius al XII-lea a repetat interdiciia. Adic\, era necesar\ renuniarea la formulele care au optat pentru participarea partidelor extremiste de st`nga la desele schimb\ri de coaliiie ale partidelor creatine, iar practic situaiia este asem\n\toare
ai in ziua de azi, cu combinaiii care presupun colabor\ri cu partide extremiste de dreapta. In cele mai multe cazuri, nici partidele creatine nu ar fi optat cu drag\ inim\ pentru colabor\ri cu foriele radicale amintite mai sus nici m\car din convingeri ideologice , dar aici este important s\ subliniem c\ interdiciia
Bisericii reprezint\ o barier\ prin sine, independent de m\rimea distaniei ideologice, sentimentale dintre partenerii poteniiali de coaliiie.
Dup\ cel de-al doilea r\zboi mondial, participarea intensiv\ a Bisericii la campanii electorale a incetat. Deai denumirile concrete ale partidelor nu figureaz\
in circularele Bisericii, indicaiiile s`nt ai ast\zi unanim acceptate in numeroase
i\ri. In i\ri in care funciioneaz\ un partid catolic recunoscut, nici m\car indicaiiile nu s`nt necesare, este de ajuns dac\ Biserica indeamn\ aleg\torii s\ participe la alegeri.
Este evident c\ leg\tura dintre Biseric\ ai partidele creatine a sl\bit in toat\
Europa in deceniile care au trecut. Biserica incearc\ s\ reduc\ riscurile implicate de politica de partid, indeosebi cu incepere de la al doilea conciliu al Vaticanului,
ingr\dind participarea clerului la politica de partid. Dar nu numai clerul superior accentueaz\ ideea supremaiiei asupra partidelor, ci a devenit riscant ai pentru partide s\ urm\reasc\ in mod fidel doctrinele Bisericii. P`n\ ai in Italia, secula rizat\ intr-o m\sur\ mai redus\, dou\ incerc\ri de organizare a unor referen dumuri in probleme morale iniiiate de Biseric\ ai susiinute de partid au eauat
(in 1974, problema divoriului, in 1981, problema avortului). Ast\zi, partidele creatine nu se autodefinesc drept ap\r\toare ai scuturi ale Bisericii catolice , precum stabilea un document de partid olandez in anii treizeci. Dimpotriv\, cele mai multe broauri ale partidelor accentueaz\ c\ este vorba de organizaiii care nu apariin Bisericii.
In acelaai timp, eliberarea de sub influenia ingr\ditoare a Bisericii, deschi derea spre atei a insemnat ai pierderea sprijinului automat al partidului din partea unei instituiii cu autoritate moral\ important\. Politicienii creatini, de exemplu, precum s-a scris despre ÖVP (Müller-Steininger, 1984: 91), se simt chiar insultaii pentru c\ au r\mas f\r\ sprijin.
Partide creatine
Putem vorbi despre partide creatine o dat\ cu apariiia Centrum-ului german, deai reprezentanii ai catolicismului au colaborat ai inainte in numeroase probleme legislative. In Germania, al\turi de Centrum, Partidul Popular (1871), Partidul
Creatin-Social protestant (1878) ai Uniunea Creatin-Democrat\ Uniunea
Creatin-Social\ (CDU-CSU, 1945) care dep\aeate limitele confesionale, au reprezentat politica creatin\. In Italia, locul Partidului Popular, f\r`miiat de fasciati, a fost luat de creatin-democraii (DC, 1942) care, ins\, incep`nd cu puternica f\r`miiare din anii 90 in mici partide creatine de st`nga sau de dreapta, joac\ doar un rol secundar. (Organizaiiile internaiionale ale creatin-democraiiei recunosc drept partide creatin-democrate Partidul Popular Italian PPI, Centrum-ul
Creatin-Democrat CCD, Uniunea Democraiilor Creatini UCD ai gruparea lui Mario Segni.) In Austria, Aliania Creatin-Social\ (mai apoi Partid) funciio neaz\ din 1887, obiin`nd in 1907 majoritatea absolut\. Dup\ cel de-al doilea r\zboi mondial, a ap\rut Partidul Popular Austriac, in mod formal ca formaiiune total nou\, in realitate ca o continuare a partidului anterior. In Olanda, Partidul
Contrarevoluiionar (1878) a deschis calea unor astfel de formaiiuni, apoi au ap\rut Uniunea Istoric\ Creatin\ (1908), in sf`rait Partidul Romano-Catolic
(1926) care, dup\ al doilea r\zboi mondial, se transform\ in Partidul Popular
Catolic. Colaborarea prudent\ cu protestaniii a condus la sf`raitul anilor 70 ai acestui secol la contopirea cu Chemarea Creatin-Democrat\ (CDA), partid popular de centru-dreapta. In Belgia, Partidul Catolic a dominat incep`nd din
1884 ai, dup\ r\zboi, sub numele dublu flamand ai valon , se reorganizeaz\
in Partidul Popular Creatin/Partidul Creatin-Social (CVP-PSC). In Frania,
Partidul Popular Democratic (1924) ai Republica T`n\r\ (1912, partid incep`nd cu 1932) au fost partide creatine cu semnificaiie redus\ inainte de 1945, iar dup\
1945 a ap\rut Miacarea Republican\ Popular\ (MRP), d`nd dovad\ de mai mult\ fori\. In anii 60, politicienii creatini l-au susiinut, sub numele de Democraiii de Centru, pe preaedintele creatin-democrat Jean Lacanuet, iar din 1976, sub numele de Centrul Democraiilor Sociali, fac parte din coaliiia de partide UDF,
in parlament ap\r`nd din 1988 sub forma Uniunii de Centru. Cu o semnificaiie mai restr`ns\, dar intr-o poziiie dominant\ se afl\ Uniunea Catalan\ Democrat\ (1931),
Partidul Naiionalist Basc (1895) ai Partidul Popular Creatin-Social luxemburghez
(intre 1914 ai 1946 cu numele de Partid de Dreapta), cel din urm\, de exemplu, fiind f\r\ intrerupere (cu excepiia unei perioade de patru-cinci ani) cel mai mare partid de guvern\m`nt de dup\ primul r\zboi mondial. Partidul Naiionalist
Maltez ai Gruparea Democratic\ din Cipru s`nt, de asemenea, forie politice creatine care obiin aproximativ patruzeci de procente. In Elveiia, Partidul
Popular Creatin-Democrat, sub diferite denumiri, reprezint\ in exclusivitate catolicii din 1912 incoace, in timp ce alte confesiuni nu il voteaz\ aproape deloc
( nucleul puternic protestant voteaz\ micul Partid Popular Evanghelic). In
Spania, Partidul Popular Social (1919) ai Confederaiia Spaniol\ a Grup\rilor
Autonome de Dreapta (CEDA, a fost cel mai important partid in 1933), iar in
Portugalia Centrul Catolic (1917) s-au str\duit s\ reprezinte inv\i\mintele
Bisericii in politica de partid. Dintre partidele de azi, Fine Gael-ul (1933) irlandez, de origine liberal\, Noua Democraiie din Grecia ai Centrul Social Democrat portughez se autodefinesc ca formaiiuni cu orientare creatin-democrat\. Dintre toate i\rile meniionate mai sus, in Germania, Belgia, Italia, Luxemburg ai
Olanda partidele creatine au fost cele mai mari de-a lungul secolului XX, dar au reprezentat forie politice importante ai in celelalte i\ri.
Partide creatine au ap\rut devreme ai in i\rile Europei de Est. In cadrul monarhiei Habsburgice, Partidul Social Creatin ai Partidul Naiional Catolic au reprezentat subcultura creatin\ din Cehia inc\ din anii 1890, iar in 1918 s-au unit in Partidul Popular Cehoslovac. In Slovacia, Partidului Popular Slovac i-a revenit rolul de partid creatin, transform`nd iara intr-o republic\ plebeian\ in timpul c`t s-a aflat la guvernare (Jelinek, 1976). In Cehoslovacia, precum ai in
RDG, partidele creatin-democrate au funciionat ai in perioada comunist\, dar numai ca partide de vitrin\. In Letonia, in 1920 a luat fiini\ Partidul S\r\nesc
Creatin Leton, reprezentant exclusiv al catolicilor, aflat sub conducerea episcopului din Riga, iar in Lituania ai Polonia au funciionat, de asemenea, partide creatin -democrate (in Polonia, sub numele de Partidul Muncitoresc Creatin Polonez,
incep`nd cu 1937) puternice, uneori ating`nd majoritatea absolut\. In Slovenia,
Partidul Popular Sloven a domnit aproape singur. In perioada comunist\, majoritatea partidelor creatine enumerate mai sus a fost constr`ns\ s\ duc\ o existeni\ subteran\, iar in 1950 s-a format la New York Uniunea Creatin -Democrat\ a Europei Centrale, cu participarea conduc\torilor de partide emigraii.
Dup\ 1989, aceste partide au ap\rut in toate i\rile din aceast\ regiune a Europei.
In ultimele decenii au ap\rut partide creatine ai in Scandinavia. In Norvegia exista inc\ din anii treizeci Partidul Popular Creatin norvegian, in Suedia s-a format in 1964 Forumul Creatin-Democrat, care in 1987 a fost redenumit Partidul
Comunit\iii Democrate Creatine, in Finlanda s-a format in 1958 Uniunea
Creatin\ Finlandez\, iar in Danemarca Partidul Popular Creatin (in 1970), toate purt`nd stindardul de ap\r\tor al valorilor creatine. Ins\ partidele care au luptat impotriva laiciz\rii bisericii de stat luterane ai-au bazat politica aproape exclusiv pe c`teva probleme morale (pornografia, consumul de alcool) ai nu au urmat modelul continental nici in ideologia lor, nici in construciia organizaiiilor, funciion`nd mai degrab\ ca partide protestatare impotriva moderniz\rii. Conform concepiiei luterane, politica ai religia trebuie separate, prima neav`ndu-ai locul
in cea din urm\, ai de aceea luteranismul ortodox, in comparaiie cu catolicismul sau cu calvinismul, s-a dovedit a fi nepotrivit pentru formarea unor miac\ri politice creatine insemnate (Madeley, 1997).
Partidele creatin-democrate s`nt grupate in trei organizaiii europene. Nouvelles
Équipes Internationales (NEI), format\ in 1947, a fost oficial doar uniunea politicienilor creatini, nu ai a partidelor, dar a reprezentat punctul de plecare al integr\rii partidelor, g\sindu-ai mai t`rziu continuatorul in European Union of
Christian Democrats (EUCD, Roma). La sf`raitul anilor 70 (1976) a ap\rut
Partidul Popular European (EPP) pentru coordonarea reprezentaniilor creatin -democraii in Parlamentul European. Exist\ partide creatin-democrate ai in
Uniunea Democrat\ European\ (EDU), fondat\ in 1978, dar al\turi de partide conservatoare (engleze ai daneze), ai de aceea partidele creatin-democrate care au in vedere mai cu seriozitate r\d\cinile ideologice au r\mas in afara acestei grup\ri. In 1961 a fost organizat\ in Chile Aliania Mondial\ (Internaiionala)
Creatin-Democrat\.
In anii 20- 30, in numeroase i\ri dictaturile au desfiiniat partidele creatine, dar dup\ al doilea r\zboi mondial a sosit in intreaga Europ\ o er\ glorioas\ pentru acestea. Prin dispariiia de pe eaichierul politic a partidelor de dreapta, prin modernizarea rapid\ a ideologiei creatin-democrate, ele au devenit foria politic\ cea mai important\ din Europa. Din miac\ri religioase au devenit partide de centru, pragmatice, iar astfel secularizarea ai sc\derea populaiiei rurale nu le-au fost d\un\toare. In numeroase i\ri, prin dispariiia partidelor de dreapta compromise, creatin-democraiii au devenit alternativa num\rul unu a comu niatilor. In i\ri in care nu au existat partide de dreapta, partidele creatin -democrate au ocupat o poziiie de centru, ca pol independent fai\ de blocul socialist-comunist ai fai\ de conservatori (Almond, 1948: 30). In aceast\ perioad\, in Italia ai in Belgia au obiinut majoritatea parlamentar\ absolut\, iar
in 1946 ai MRP-ul francez a obiinut la alegeri peste 28%. In anii 60 ai la
inceputul anilor 70, majoritatea partidelor creatin-democrate a pierdut din aleg\tori, dar in anii 80 majoritatea aleg\torilor a revenit la aceste partide. In prezent, la sf`raitul anilor 90, partidele creatin-democrate formeaz\ o grupare de partide stabil\, deai nu mai este in stare s\ evolueze, grupare a c\rei poziiie a fost diminuat\ in anii 90 de pr\buairea italian\ ai de sl\birea creatin-democraiiei olandeze. In ciuda acestor c\deri, putem presupune cu o destul de mare probabi litate c\ ai in viitor partidele creatin-democrate vor alc\tui una dintre cele mai puternice grup\ri de partide ale Europei3.
Partidele creatine au ap\rut in Europa ca parte integrant\ a organizaiiilor sociale, culturale, economice ai au participat activ ai la diferite activit\ii nelegate organic de activit\iile politicilor de partid. Aplecarea partidelor creatine asupra organizaiiilor civice sociale se poate explica ai prin faptul c\ tocmai aceste organizaiii (asociaiii religioase, asociaiii profesionale, organizaiii reprezentative
ai Biserica) s-au aflat in spatele form\rii partidelor. Partidele creatine au infiiniat, pe de o parte, airul lung al organizaiiilor-satelit, iar pe de alt\ parte, ele insele au devenit uneori organizaiii-satelit, care au depins de alte organizaiii, in special de Biseric\.
Ai ast\zi, in cele mai multe i\ri din Europa, partidele creatine s`nt inconjurate de ziare cu care colaboreaz\, de diferite organizaiii ai miac\ri ai de partide.
Aceasta este o carier\ tipic subcultural\, care porneate de la o organizaiie social\ ai se termin\ cu un partid. Intre conduc\torii partidelor franceze, italiene sau belgiene, personalit\iile care s\ nu fi activat in vreo instituiie subcultural\ s`nt o excepiie. Construciia partidelor creatine a fost influeniat\ in mare m\sur\ de prezenia Bisericii. Aceast\ influeni\ a fost negativ\ in cele mai multe cazuri
in ceea ce priveate autonomia organizaiiei de partid. Biserica a funciionat ca sponsor al partidului, iar interesul sponsorului este departe de a inlesni autonomia din punct de vedere organizatoric a partidului (Panebianco, 1988: 63).
De exemplu, Centrum-ul german se sprijinea pe Biseric\ intr-o at`t de mare m\sur\ inc`t timp de patruzeci de ani nici nu a avut nevoie de o structur\ organizatoric\ independent\ (Morgan, 1969: 44). Este celebru cazul liderului de partid italian Fanfani, care s-a lovit de rezistenia Actio Catholica (funciion`nd ca brai al Bisericii) c`nd in anii de dup\ r\zboi a incercat int\rirea ierarhiei de partid (Lapalombara, 1964: 74-75).
Dependenia fai\ de Biseric\ nu poate umbri faptul c\ partidele catolice (mai t`rziu creatin-democrate) au ajuns cel mai aproape din punctul de vedere al poziiiei burgheze de modelul partidului de mas\ (organizaiii locale, activitate permanent\, membri numeroai, cotizaiie etc.). Aceste partide au fost in acelaai timp puternice ai vulnerabile: rar au ajuns la autonomie deplin\ (deai, ca exemplu contrar, putem aminti MRP-ul autonom, centralizat ai bine organizat), dar in acelaai timp au fost capabile s\ integreze mase largi.
Succesele spectaculoase ale partidelor creatine au fost obiinute ai prin c\derea de acord in interiorul partidului a reprezentaniilor patronatului ai muncitorilor.
Sin`nd cont c\ in centrul activit\iilor guvernelor stau probleme legate de distribuiia bunurilor materiale, putem considera drept un miracol faptul c\ aceste partide au fost in stare, de-a lungul deceniilor, s\ satisfac\ aceste cerinie antagonice. In intreaga Europ\ au existat incerc\ri de a infiinia partide munci toreati creatine de sine st\t\toare, dar partidele creatine oficiale au fost capabile s\ integreze aceste str\danii.
Rolul coordonator este oglindit at`t in organizarea partidului, c`t ai in exis tenia diferitelor compartimente (care reprezentau muncitorii, i\r\nimea ai bur ghezia). Partidele creatine belgian ai austriac s`nt un bun exemplu pentru organizaiii bazate pe o asemenea ordine (ordo). In 1936 a disp\rut in partidul belgian principiul membrilor colectivi , dar organizaiiile catolice ale bur gheziei, i\r\nimii ai muncitorimii pot desemna reprezentanii pe listele electorale ale partidului. In 1981 numai 7% dintre reprezentaniii CVP-ului flamand nu au fost candidaiii unor organizaiii asem\n\toare, ai mai puiin de jum\tate dintre reprezentaniii PSV-ului valon n-a apariinut acestei categorii a celor sans familles (Lucardie-Ten Napel, 1944: 55). Ai partidul catolic olandez a oferit sistematic locuri pentru organizaiii precum Federaiia Catolic\ a Sindicatelor,
Asociaiia Muncitorilor Catolici, Organizaiia Micilor Intreprinz\tori Catolici ai
Asociaiia Catolic\ a Fermierilor.
Bazele partidelor creatine
Aleg\torii creatin-democraii s`nt mai v`rstnici dec`t media, apariin preponderent mediului rural (aceasta explic\ de ce partidele creatin-democrate opteaz\ pentru portofolii agricole) ai `n r`ndul lor s`nt mai numeroase femeile. Aleg\torii mai fideli s`nt cei care apariin clasei sociale tradiiionale medii (de exemplu fermierii), mai degrab\ dec`t muncitorii sau reprezentaniii noii clase de mijloc, deai in unele i\ri, ca de exemplu in Italia sau in Belgia, apar in mod caracteristic printre aleg\tori ai gulerele albastre, ai putem evideniia, in comparaiie cu partidele conservatoare, c\ baza partidelor creatin-democrate oglindeate cu o mai mare fidelitate structura societ\iii (Broughton, 1988, 1992).
Aleg\torul tipic al partidelor creatine este catolic, in primul r`nd catolic practicant (acestei din urm\ categorii ii putem al\tura, in general, cam o treime din prima categorie), dar ai protestaniii practicanii s`nt dispuai s\ voteze cu aceste partide. Grupul-iint\ al acestor partide fiind credincioaii, putem constata c\ majoritatea partidelor a reuait s\ atrag\ aceste grupuri. Creatinii practicanii au in general o aans\ mai mare de trei-patru ori s\ devin\ aleg\tori creatin -democraii dec`t necredincioaii.
Deci baza partidelor creatine arat\ diferenie mari de medie din punctul de vedere al religiei, in funciie de iara considerat\. Cu excepiia CDU-CSU-ului, majoritatea aleg\torilor partidelor creatine in 1989 mergea la biseric\ cel puiin s\pt\m`nal, in timp ce in iara lor doar fiecare al treilea cet\iean merge la biseric\.
Semnele subculturale s`nt oglindite at`t de membrii, c`t ai de conduc\torii partidelor. In 1986, 92% din membrii CDA-ului olandez au mers la biseric\ o dat\ pe lun\, iar membri ai Uniunii Creatine finlandeze pot deveni doar creatini care figureaz\ in evidenia bisericii. Majoritatea partidelor (printre care ai CDU-ul) au preteniia ca parlamentarii lor s\ fie membri activi ai confesiunii lor.
Modelul subcultural nu este caracteristic pentru toate partidele creatine existente ast\zi, cel puiin pentru CDU-ul german fai\ de, s\ zicem, CVP-ul flamand. Nu int`mpl\tor in cazul CDU-lui apare b\nuiala c\ in numele partidului
C -ul exprim\ ast\zi conservatorismul ai intr-adev\r, pe teren internaiional
CDU-ul iai exprim\ afinitatea cu partidele conservatoare, afinitate ce nu este caracteristic\ fiec\rui partid creatin-democrat. Caracteristica subcultural\ a
CDU-lui este direct proporiional\ cu faptul c\ in iara lui reprezint\ singur alternativa fai\ de st`nga. In i\rile in care al\turi de partidul creatin funciioneaz\ partide puternice conservatoare sau liberale, aansa ca partidul creatin s\-ai p\streze tr\s\turile caracteristice este mai mare.
Dileme politice creatine
Strategii partidelor creatine au de infruntat c`teva dileme specifice, din care vom aminti cinci in aceast\ parte final\ a lucr\rii:
1. In timp ce cultura european\ poate fi numit\ creatin\ , asocierea str`ns\ a religiozit\iii, identit\iii personale ai rolului in viaia public\ in lumea modern\ este caracteristic\ doar pentru o minoritate, minoritate in s`nul c\reia se poate forma ai mentalitatea de cetate asediat\ . Adic\, denumirea de creatin este folosit\ uneori pentru o cultur\ care cuprinde jum\tatea mapamondului, alteori pentru o minoritate dezavantajat\. Din aceast\ interpretare cu sens dublu rezult\ c\ miac\rile creatine au de infruntat provoc\ri permanente legitime, `ntruc`t cei din afara acestor miac\ri pun sub semnul intreb\rii folosirea denumirii prea inguste a creatin\t\iii. Pot ap\rea ai tensiuni interne, pentru c\ fai\ de preteniiile universale ale politicii creatine , inregimentarea
intr-un partid unic este greu realizabil\.
2. Gradul inalt al religiozit\iii nu este caracteristic doar integr\rii in politica creatin\, ci este (in primul r`nd pentru cei mai in v`rst\, pentru femei, pentru cei din mediul rural) semnul unei afinit\ii tradiiionale. Se pune inrebarea:
in ce m\sur\ se deosebeate cultura tradiiionalit\iii de cultura politic\ creatin\ modern\? O intrebare analog\ poate fi pus\ ai in cazul diferitelor tendinie politice: c`nd poate fi deosebit conservatorismul (cu ambele variante ale sale, autoritar\ ai favorabil\ pieiei) de creatin-democraiie? Precum am v\zut mai devreme, in ciuda asem\n\rilor, exist\ principii politice, ideologice in care politica creatin-democrat\ modern\ ocup\ o poziiie caracteristic\, anta gonist\ fai\ de concepiiile tradiiionale sau de conservatorism. Totuai, aceste principii nu devin centrale in toate sistemele de partide, iar astfel identitatea politicii creatine r\m`ne nel\murit\, av`nd in aceeaai tab\r\ ai pe cei de st`nga, ai pe cei de dreapta, pe liberali ai pe autoritari.
3. In i\rile in care statul nu se declar\ neutru, ci creatin, identitatea miac\rilor creatine poate fi, de asemenea, in pericol. In societ\iile in care cursul seculariz\rii nu este avansat, ca de exemplu in Irlanda de p`n\ in zilele noastre, principiul miac\rii creatine autonome nu prea a avut sens. Istoria modern\ a Austriei, Slovaciei, Croaiiei sau Spaniei prezint\ numeroase exemple ale identific\rii catolicismului cu statul, dar in i\rile luterane ai ortodoxe leg\tura dintre stat ai Biseric\ a fost ai mai str`ns\. Contopirea religiei cu politicul este periculoas\, precum demonstreaz\ cazul Spaniei anilor 30, c`nd foriele antimonarhiste ai-au exprimat principiile republicane prin incendierea bisericilor, iar in 1973 episcopii spanioli au fost obligaii s\-ai cear\ iertare fai\ de populaiie pentru colaborarea cu Franco.
4. O alt\ dilem\ de baz\ este coniinut\ de identitatea naiional\ ai religioas\, de asem\narea dintre politica creatin\ ai politica naiionalist\. Identitatea naiiunilor europene s-a realizat in jurul simbolurilor creatine. In i\ri in care catolicismul a obiinut asemenea succese inc`t a devenit miezul identit\iii naiionale, definiiia catolicit\iii ai interpretarea ei au sc\pat de sub controlul Bisericii, aceasta fiind obligat\ ca in cadrul luptei pentru emancipare s\ recucereasc\ interpretarea autonom\ a catolicismului independent de tentele naiionaliste.
In Irlanda de Nord s`nt consideraii catolici intransigenii nu practicaniii sistematici, ci acei care ii ur\sc pe protestanii. In Frania, liderul formaiiunii
Action Française, ateul ai cel care il dispreiuieate pe Hristos, Charles Maurras, a identificat catolicismul cu principiile antimoderne, cu tradiiia ai cu ierarhia
ai, de aceea, a f\cut din el un program politic. Toate acestea arat\ c\, `n m\sura `n care dorim ca o concepiie despre lume s\ devin\ parte integrant\ a moatenirii culturale generale a omenirii, aceasta devine mai vulnerabil\ fai\ de diferitele interpret\ri.
5. In sf`rait, des utilizata denumire de creatin-catolic reprezint\ o dilem\. Dup\ epoca r\zboaielor religioase a sosit ai timpul convieiuirii ai chiar al colabo r\rii intre cultele creatine, dar extinderea spiritului ecumenic nu a fost un proces lin. Acalmia urmeaz\ agitaiiei, iar Bisericile locale ai Vaticanul iai schimb\ deseori poziiiile in funciie de gradul de izolare pe care il doresc.
Ai acest pachet de probleme este str`ns legat de poziiia clerului fai\ de grup\rile laice, deoarece organizaiiile interconfesionale nu se pot afla sub conducerea unor preoii catolici.
Dilemele de mai sus reprezint\ nu numai griji, ci ai posibilit\ii deschise pentru elite: liniile de demarcaiie ale miac\rii nefiind clare, exist\ sperania in vederea obiinerii sprijinului unor grup\ri diferite, de exemplu protestanii, naiionaliati, conservatori, tradiiionaliati sau atei. Multitudinea acestora poate crea ai tensiuni interne. In Europa de Est, impletirea tendinielor creatine ai naiionale ai leg\turile lor neclare reprezint\ un factor de instabilitate. In mai multe i\ri din regiune, denumirea de creatin este pseudonimul naiionalismului
ai al anticomunismului. Dup\ al doilea r\zboi mondial ai in special dup\ al doilea sinod al Vaticanului, posibilitatea interpret\rii politicii creatine ca politic\ naiionalist\ a fost practic eliminat\ in Europa de Vest. In schimb, in Europa de
Est, nimicirea politicii creatine in timpul regimului comunist a ingreunat revi zuirea critic\ a tradiiiilor democratice, destul de reduse totuai. Integrarea partidelor creatine din Europa de Est in comunitatea Vestului democratic este tensionat\, deoarece inielesul denumirii de creatin sau de creatin-democrat este diferit in cele dou\ regiuni europene.
In Europa de Est se pune in mod cu totul special dilema, cunoscut\ de fapt
ai de c\tre partidele creatin-democrate vestice, a st`ngii ai a dreptei. In majori tatea i\rilor est-europene, partidele foste comuniste reprezint\ foria conduc\ toare a st`ngii, cu care politicienii creatini nu coopereaz\ cu pl\cere (uit`nd cu greutate persecuiiile anterioare). In acelaai timp, referirile la tradiiiile ai valorile creatine au mobilizat in numeroase regiuni p\turile sociale mai s\race ai v`rstnicii
in favoarea partidelor creatine. Interesele acestor straturi sociale s`nt meniinerea vechilor structuri ale statului ai negarea necesit\iii reformelor economiei de piai\, ajung`nd astfel la compromisuri cu socialiatii. Din aceast\ perspectiv\, dilemele st`nga-dreapta reprezint\ o povar\ ai mai mare pentru partidele creatine estice dec`t pentru fraiii lor vestici.
Partide creatine europene mai importante:
Austria: Österreichische Volkspartei (ÖVP)
Belgia: Christlijke Volkpartij (CVP), Parti Social Chrétien (PSC)
Cehia: Krestanska a Demokraticka Unie (KDU), Ceskoslovenska Strana Lidova (CSL)
Danemarca: Kristelig Folkparti (KF)
Finlanda: Suomen Kristillinen Liito (SKL)
Frania: Centre des Démocrates Sociaux (CDS)
Grecia: Nea Demokratia (ND)
Olanda: Christen Democratisch Appel (CDA)
Polonia: Zjednoczenie Chrzescijansko-Narodowe (ZCHN)
Luxemburg: Chrestlech-Sozial Vollekspartei (CSV)/Parti Chrétien Social Luxembourgeois (PCS)
Germania: Christlich Demokratische Union (CDU/Christlich-Soziale union (CSU)
Norvegia: Kristelig Folkeparti (KRF)
Italia: Partito Popolare Italiano (PPI), Südtiroler Volkspartei (CVP)
Portugalia: Partido do Centro Democratico e Social (CDS)
Romania: Partidul Naiional S\r\nesc Creatin ai Democrat (PNSCD)
Elveiia: Christlich-Demokratische Volkspartei der Schweiz (CVPS)
Suedia: Kristdemokratiska Samhaells Partiet (KDS)
Slovacia: Krestanskodemokraticke Hnutie (KDH)
Slovenia: Slovenska Krscanski Demokrati (SKD)