Forma cea mai veche a scrisului este inscriptia, descoperita de obicei pe piatra, pe care s-au gasit semne ale scrierii ideografice, pictografice, atat babiloniene cat si egiptene, ori create de hethiti cu mii de ani inainte de inventarea alfabetului. Inscriptiile nu sunt carti, intrucat ele: j4r8ru
1. Sunt in exemplar unic.
2. Nu circula la mai multi cititori.
3. Sunt fixe, netransportabile, chiar daca ele fiind asezate in locuri publice, erau accesibile mai multor cititori.
Inscriptiile sunt scrise de mana, dar depasesc ca importanta manuscrisul din punct de vedere al realitatii istorice. Astfel tratatul din 421 i.Hr. intre Atena si cele 3 cetati: Argos, Elida, Mantineea (Spania) se pastreaza in mai multe forme: in cuvantarile unor oratori atenieni (Isocrate, Demostene) si in lucrarea lui Tucidide Istoria razboiului peloponeziac, scrisa pe baza cunoasterii evenimentelor contemporane, la 421. Dupa alte cercetari s-a constatat ca Isocrate era adolescent, iar Demostene nu se nascuse inca. Timp de peste 2000 de ani pana la 1877 Tucidide parea autoritatea indiscutabila in interpretarea evenimentului. Prin sapaturi facute la Atena a fost descoperit fragmentul unei stele de marmura cu textul tratatului. Exista
30 deosebiri intre cele 2 texte, constand in schimbari de cuvinte, omisiuni, interpolari, modificari de fond. Textul definitiv e cel de pe stela de marmura din Atena. In versiunea cealalta greselile pot fi ale copistilor.
Inscriptiile in stil hieroglific din Insula Pastelui (Oceania) facute pe lemn, cu aschii de absidian sau dinti de rechin rezvaluie o scriere ingrijita si simetrica. Denumite de bastinasi rongo-rongo, ele au ramas nedescifrate pentru ca misionarii sositi pe insula dupa 1863 spre a raspandi crestinismul au aruncat in foc tablitele, iar intre bastinasi ultimul cunoscator al acestui scris a murit de lepra in 1913, tocmai cand sosise o expeditie de etnologi englezi..
Plutarh (45 - 125 d. Hr.) afirma ca Solon (640 - 558 i. Hr.) si-a fixat legile din
594 i.Hr., pregatite pentru 100 de ani, pe tablite de lemn mari, montate intr-un dispozitiv ce se invartea pe un ax pentru inlesnirea lecturii. Astfel apar codexurile ( care ca sens insemnau trunchi de copac). Au fost descoperite tablite si la Pompei si la curtea lui Carol cel Mare (768 - 814).
Pe oase apar asa- numitele libri elephantini, ele amintindu-ne de insula Elephantis de pe Nil, unde era un templu al zeitei fertilitatii. Suetonius in cartea Viata lui Tiberius considera ca acele libri elephantini au fost de fapt primele reviste pornografice cunoscute. Mai apoi chinezii au incercat sa citeasca oracolul de pe pe omoplati de cerb si de pe carapace de broasca testoasa , supuse unui ritual religios special al interpretarii. Pe omoplati de miel, arabii scriau Coranul. Grecii foloseau albul scoicilor (ostrakon) pentru versurile poetilor si recurgeau la scrisul cu stilul si pentru sentinte judecatoresti. Ei foloseau si ceramica drept suport al scrisului.
• Pinius cel Batran (23 - 79 d. Hr.) opina ca primii care au folosit frunza de palmier au fost egiptenii pe vremea cand nu se descoperise papirusul. Grecii le numeau scrisori feniciene pentru ca in greaca phoenix = palmier.
• Diodor din Sicilia (sec.I i.Hr.) scria pe frunze de maslin numele celor condamnati la exil. Erau petalismele (gr. petalon = frunza).
• Juvenal (65 -; 128 d.Hr.): "Credite me vobis folium recitare sibyllae" unde frunzele Sibilei certificau adevarul cu ajutorul unor practici de divinatie.Dar atunci cand Juvenal indemna sa se creada vorbele anumite, care ar fi la fel de adevarate ca si profetiile sibilei, nu lipseste ironia provocata de neclaritatea mesajelor venite de la zei. Frunzele erau folosite si de indieni, de la palmier la aloe, asa ca in cazul frunzelor de palmier insirate pe o sfoara -; cunoscute azi drept Manuscrisul brahman de la Muzeul din Oxford. S-a descoperit si reteta indiana a prepararii materialului. Indienii fasonau frunzele de palmier proaspete. Se uscau si se netezeau. Ei le scriau cu cerneala din pana. Pentru a se vedea crestaturile, ele se acopereau cu un pigment negru, amestecat cu apa.
• Un alt material suport al scrisului era lemnul.
Tablitele de lemn erau folosite de indieni cu 5 milenii inainte de romani, de druzii din Galia - in ceremonii, cand aruncate la intamplare dadeau sentinta divina. Enigmatice raman tablitele Kohau rongo - rongo din Insula Pastelui, unde s-au gasit niste scandurele de 90/10 cm, cu semne ca cele hieroglifice. Cel mai frecvent tablitele de lemn erau folosite in Grecia - Roma si China, unde se utiliza si bambusul si tamariscul.