y3b14bx
Aceast\ relaiie de termeni nu e desigur nou\, nici fortuit\. In secolul nostru, ea a fost evocat\ destul de frecvent, iar in ultimul timp, mai ales dup\ cearta istoricilor (Historikerstreit) din anii 80, a ajuns s\ constituie o tem\ favorit\, dac\ nu obsedant\, pentru specialiati, ca ai pentru mass-media. Mai intii in
Occident, apoi in zona de dominaiie sovietic\, conjunciia dintre istorism ai naiionalism a dat loc la analize diverse, uneori ai pertinente, inlesnind astfel o mai bun\ inielegere a istoriei europene din ultimele dou\ secole.
Actualitatea temei
Chiar ai in spaiiul romanesc, raportul amintit a condus la unele abord\ri demne de interes, in istoriografie, in alte discipline umaniste, in pres\. Eu insumi am avut ocazia s\ m\ ocup de unele secvenie sau aspecte, de-a lungul anilor1, preocupat de istorism ca discurs legitimant in epoca modern\, de apelul abuziv la istorie, de mitologia de tip istorist a renaaterii naiionale, de naiionalismul romanesc in secolul ce tocmai st\ s\ se sting\2 .
Poate c\ nu e un abuz s\ incerc a reiine cu luare-aminte unele consideraiii pe marginea raportului dintre istorie ca discurs ai naiionalism in Romania modern\. Inieleg prin aceasta nu doar epoca modern\ ca atare, ci un r\stimp mai vast, coincident cu insuai fenomenul moderniz\rii, prelungit aaadar puiin
ai dincolo de prima conflagraiie mondial\, pin\ aproape de momentul actual, care aspir\ deja la o definiiie a postmodernului. Profit acum ai de analizele punctuale sau de un sens mai general produs sub impactul destr\m\rii sistemului comunist in Europa Est-Central\3.
Evident, nu se poate inchipui c\, in acest cadru, o tratare complet\ a temei este prea complex\ ai aporetic\ pentru a nu fi supus\ de obicei la inevitabile simplific\ri. O asemenea tem\ era totuai necesar\ in suita ce alc\tuieate pro gramul de expuneri asupra doctrinelor ce au marcat istoria noastr\ in ultimele dou\ secole. Cum se motiveaz\ aaadar, aplicat\ la trecutul romanesc, relaiia dintre istorism ai naiionalism?

Perspectiv\ metodologic\
E o constatare unanim admis\ c\ discursul naiional a fost acompaniat peste tot
in Europa de un discurs istoric, a c\rui finalitate era s\ legitimeze noile aspiraiii,
intemeindu-le pe valori indelung verificate din trecut4 . Tradiiia era pus\ in sprijinul unui prezent sensibil la tot ce putea inlesni reuaita proiectului naiional.
Mesajul ei, sub acest unghi, era legitim, dar a fost supus curind la presiuni susceptibile s\-l transforme in istorism, adic\ intr-o exaltare a virtuiilor proprii, adesea in contrast, dac\ nu in adversitate cu alte neamuri.
Este motivul pentru care istorismul (unii ii spun istoricism, spre a-l deosebi anume de ipostaza normal\ ) avea s\ fie supus, a rebours, la critici destul de severe, mai ales in momente de criz\, ca acela care a dus la atitea polemici pe seama istorismului german. Analiza lui Karl Popper (The Poverty of the
Historicism, 1957)5 indic\ o dat\ ai o direciie in critica acestui fenomen, o critic\ a excesului care a putut contribui la deriva naiionalist\, cu urm\ri atit de tragice, din veacul nostru.
Cealalt\ dimensiune, sesizat\ mai demult, cu numeroase nuanie ai readus\ mereu in actualitate prin dinamica decalajelor sociopolitice ai persistenia feno menului, nu e mai puiin demn\ de interes. S-a conchis de aceea c\ istorismul n-a fost doar o inflaiie patriotard\, etnocentrist\, aovin\, ci un fenomen complex, care in anumite zone geopolitice a putut avea urm\ri funeste, dar care, totuai,
in altele a condus la trezirea de energii latente in sens creator 6 .
Observaiia aceasta mi se pare valabil\ mai ales pentru Europa Central\ ai de
Sud-Est, unde naiiunile au p\truns mai tirziu in modernitate, adesea prin mijloace intempestive, fenomen strins legat de miacarea istoriografic\7.
Istoria ai emergenia istorismului
Cit despre romani, aceast\ p\trundere in modernitate s-a f\cut pe seama unui complex de factori, intre care ideea naiional\ a jucat un rol eminent. Ea a fost
insoiit\ in acelaai timp de nevoia unei rapide moderniz\ri, impus\ de marele decalaj existent in raport cu lumea apusean\8. Un dublu paradox, asupra c\ruia s-a atras deja ateniia, rezult\ din analiza acestui proces: un paradox al aparte neniei, care a dus la metafora insulei latine intr-o mare slav\, in timp ce proiectul redres\rii se intemeia in eseni\ pe un raport privilegiat cu latinitatea apusean\; ai un paradox al simultaneit\iii, al sincroniz\rii cu Occidentul prin arderea etapelor 9.
Aceast\ situaiie paradoxal\, intuit\ mai demult, a ajuns s\ preocupe spiritele mai luminate, pin\ la obsesie, in contextul crizelor orientale incheiate cu tratatele de la Kuciuk-Kainargi, Adrianopol, Paris timp de aproape un secol, in care conatiinia naiional\ a prins contururi mai ferme, in acord cu ideologia dominant\ a epocii, pe seama unui naiionalism cultural comparabil cu evoluiiile din centrul continentului1 0 . Se invoc\ de regul\ istoria ai literatura pentru a defini acel climat resureciional, istorismul, ca o cultur\ indispensabil\ a sufletului. Tot aaa de semnificative sint ins\ ai textele politice.
Discurs istoric ai reform\
Urm\rind politogramele din epoca regener\rii, analizate cindva judicios de
Vlad Georgescu, sesiz\m lesne o cadeni\ mai vie a ideilor ai proiectelor de reform\. Istoria devine un reper eseniial, indiferent de poziiia autorilor. Se caut\ explicaiii pentru declinul survenit in ultimele secole, al\turi de elemente capabile s\ stimuleze o revigorare11 . Determinaiiile geopolitice continu\ s\ ocupe un loc de seam\ in demersurile de acest fel, al\turi de altele, intre care se cuvin amintite elementele alogene cu pondere semnificativ\. Clasa boiereasc\ era pus\ mereu sub acuzaiie, chiar ai de unii reprezentanii ai s\i de marc\, precum viitorii domni M. Sturdza, B. Atirbei, Gr. Al. Ghica, motiv s\ credem c\ dorinia de schimbare era destul de acut\. Comisul I. T\utu evoca, de exemplu, la 1828,
Starea jalnic\ a Moldovei ai pricinile istorice ale acestei st\ri, iar un text anonim, din acelaai an, Nouveau tableau historique et politique de la Moldavie, incrimina intre altele domnia electiv\ ca surs\ a declinului12. Se invoc\ patria
ai naiia, in numele unei istorii mai vechi, resimiit\ ca surs\ de compensaiie moral\. Asachi ai Laz\r, Kog\lniceanu ai B\lcescu, Xenopol ai Odobescu exprim\, in generaiii succesive, de-a lungul unui secol, aceeaai voini\ de renaatere intemeiat\ pe ideea naiional\, istorie, cultur\, limb\ romaneasc\.
Naiionalismul c\uzaailor romani v\dea acelaai spirit care putea fi intilnit in amfiteatrele Sorbonei, indeosebi la Quinet ai Michelet, dar cu un accent mai ap\sat pe ideea naiional\, ca la Mickiewicz, in timp ce maeatrii parizieni preferau s\ insiste asupra democraiiei ai universalismului. Cazul lui I. Heliade-R\dulescu e la indemin\ pentru a ilustra aceast\ conduit\, in timp ce B\lcescu insista pentru o mai bun\ intemeiere a naiionalismului pe istorie, naiionalism deosebit de cel atiiniific , anistoric, profesat de I.C. Br\tianu. Viziunea lui B\lcescu, grandioas\, pornea totodat\ de la geopolitic\ ai de la miacarea in timp a poporului roman. El asocia secolele, istoria, pentru a motiva o nou\ solidaritate.
Prezentul nu putea fi decit un indemn in plus: Copleaiii ai ameniniaii ast\zi de panslavism, miine poate ai de pangermanism, noi nu ne putem mintui f\r\ numai opunindu-le panromanismul .
Nu s-a f\cut ins\ intotdeauna o just\ deosebire intre valoarea istoric\ ai obsesia istoric\, obsesia fiind oarecum inerent\ intr-o zon\ unde frustraiiile s-au tot acumulat, secole in air, pin\ la exasperare. Aceast\ distinciie exist\ ins\, clar definit\, in prelegerea f\cut\ de Kog\lniceanu la Academia Mih\ilean\, in
1843, text in care avintul romantic de restituiie a trecutului se imbina perfect cu estimarea realist\ a prezentului. Istoric de seam\, el critica atitudinea celor care vedeau in istorie un panaceu pentru toate nevoile. Falsificarea acesteia in acord cu o viziune politic\ de moment a g\sit in el un adversar redutabil.
Recunoaaterea originii romanice a poporului roman nu trebuia s\ duc\ la romanomanie, iar istoria romanilor nu se cuvenea extins\, din raiiuni de prestigiu, pin\ la intemeierea Romei. Patriot, Kog\lniceanu n-a ezitat s\ condamne patrio tismul de clopotnii\ , transformarea unei virtuii stimabile in moned\ calp\ la
indemina demagogilor. Nu obiraia trebuie s\ conteze in estimarea oricui, individ sau comunitate, ci meritele. Noua epoc\ se cuvenea s\ fie meritocratic\, iar valorile proprii, definite in lumina universalit\iii.
In fond, atitudinea lui Kog\lniceanu era una de bun simi, de m\sur\ ai realism, aaa cum observase ai la marii s\i dasc\li germani. F\r\ prejudec\ii ai f\r\ complexe, el recomanda cel mai deplin respect pentru adev\r, condamnind exager\rile de orice fel, inflaiia patriotard\ din pres\ sau din unele histograme.
Ataaamentul fai\ de patrie il f\cea pe Hasdeu s\-l pun\ axiologic pe Burebista ling\ Cezar, pe Ion Vod\ cel Cumplit ling\ Elisabeta I, iar pe V.A. Urechia, protocronist avant la lettre, s\ scrie in ziarul Adunarea naiional\, la 24 iulie 1869, c\ dou\ din cele mai mari evenimente din istoria Europei moderne au primit direciiune, sau cel puiin s-au n\scut, la signalul dat pe p\mintul nostru: revoluiiunea francez\ ai cele dou\ uniuni naiionale, ale Italiei ai Germaniei 13.
Mai mult inc\, romanii ar fi precedat Austria intru liberalism, Spania intru revoluiie ai Frania intru democraiie. I. Ghica flagela astfel, intr-o scrisoare, pe la 1880, ofensiva patriotard\: A fost un timp cind trebuia mare indr\zneal\
ai abnegaiiune unui roman ca s\ cugete naiionalitate ai libertate; pentru aceasta
ii trebuia mai intii s\ renunie la orice favoare, la orice solicitudine, la orice dreptate chiar din partea Guvernului, s\ incheie pact cu persecuiiunile, cu exilul
ai cu proscripiiunea, s\ lase orice sperani\ Noi am apucat timpuri grele, pe cind Cimpineanu, Mitic\ Filipescu, Niculae B\lcescu se poc\iau la Plumbuita, la Snagov, la M\rgineni ai la ocnele de la Telega, topindu-ai s\n\tatea ai averea
Acum lucrurile s-au schimbat. A striga pe toate tonurile, cu vreme ai f\r\ vreme, din gur\ ai din condei: patrie, libertate, egalitate, independeni\; a incrimina
ai a batjocori pe acei cari nu trec peste marginile moderaiiunii, a bunei cuviinie
ai a modestiei, a acuza de tr\d\tori pe oamenii cei mai devotaii binelui i\rii, a-i trata in mod irevereniios, a-i lovi ai a-i insulta, nu numai c\ nu este periculos, dar este glorios ai chiar b\nos 14 .
In acest spirit de exaltare a sentimentului naiional pe baza unor situaiii analogice, se vor dezvolta o literatur\ ai o istoriografie sensibile mai ales la comandamentul patriotic.
Merit\ s\ amintim aici cazul lui S. B\rnuiiu, care a impus un naiionalism de nuani\ juridic\, nu lipsit de insemn\tate pentru lupta de idei paaoptist\.
Dreptul public al romanilor, dedus cu dezinvoltur\ din cel roman, deriv\ din aceast\ viziune, ca ai alte scrieri folosite de acoala sa, indeosebi de acea fraciiune liber\ ai independent\ care a voit s\ joace ai un rol politic. Vasile
Conta, jurist ai filosof, a f\cut parte iniiial din aceast\ dizideni\ liberal\
impreun\ cu N. Ionescu a.a. Ea miza indeosebi pe antisemitism, tem\ pe care
Conta, ajuns deputat, avea s\ o evoce pe larg in parlament, pentru a defini ai mai departe miacarea in cauz\. Nimic mai aporetic decit modul cum s-a incercat o intemeiere a gindirii b\rnuiiene pe istorismul lui Savigny ai chiar pe demo craiie, amestec straniu care n-a rezistat nici in alte formule. De altfel, Dreptul giniilor nu era, se atie, decit o traducere din constituiionalistul Karl von Rotteck, departe de doctrina istorist\ ce se degaj\ net din Dreptul public.
Primatul adev\rului
Innoirea se voia radical\, ca in opera latiniatilor de peste munii, puritatea limbii ai cea a istoriei au mers impreun\, timp de un secol, pin\ la diciionarul lui Massim ai Laurian. Este spiritul comb\tut cu sarcasm la Junimea, unde preteniia ca limba s\ fie purgat\ de slavonisme, iar istoria de tot ce putea ofensa sentimentul naiional stirnea ilaritate 15. Un discurs istoric f\r\ pat\ trebuia s\ acompanieze aciiunea politic\. Istoria tindea s\ devin\, ca in expresia lui
Hasdeu, o biblie naiional\ , ceea ce i-a adus numaidecit grave prejudicii, semnalate insistent de T. Maiorescu ai G. Panu1 6.
Principiul adev\rului se cuvenea restabilit in orice domeniu. Nimeni nu l-a rostit mai bine ca Eminescu, atunci cind definea programul maiorescian prin sintagma naiionalitatea in marginile adev\rului , fiindc\ in orice domeniu istorie, art\, moral\ ceea ce-i neadev\rat nu devine adev\rat prin imprejurarea c\-i naiional 17. Este o atitudine ce a stirnit destule reaciii ostile, junimiatii fiind
in ansamblu puai sub acuza de cosmopolitism. Unele critici s-au produs chiar din\untrul miac\rii.
Cel mai categoric in afirmarea principiului naiional in cultur\ ai chiar pe un plan mai larg a fost poate A.D. Xenopol, care se declara, de altfel, naiionalist.
Intr-un studiu despre Cultura naiional\ (1868), el scria: Trebuie s\ ne insemn\m, noi romanii, c\ orice progres pe calea civilizaiiunei nu are pentru noi o adev\rat\ valoare decit intrucit (se) reflecteaz\ asupra naiionalit\iii noastre. Cosmopoli tismul nu e pentru noi, cel puiin acuma, cind leg\tura interioar\ ce trebuie s\ ne uneasc\ este inc\ atit de confuz\, atit de necunoscut\ 1 7. Peste trei ani, la mormintul lui Atefan cel Mare, acelaai tin\r istoric exprima, in numele noii generaiii, convingerea c\ sufletul acestei p\rii a omenirei ce se numeate poporul roman inc\ nu ai-a rev\rsat in lume comoara cuprinsului s\u . Era de aateptat deci ca din profunzimile acestuia s\ apar\ noi armonii in sfera frumosului, noi descoperiri in aceea a adev\rului, noi tipuri de caractere 19.
Xenopol nu era, desigur, unicul care gindea astfel. Eminescu avea o atitudine consonant\, al\turi de V. Conta, Al. Lambrior a.a. Maiorescu insuai explica la un moment dat fenomenul cam in acelaai spirit. Iat\ un pasaj semnificativ:
Secolul XIX, aprecia criticul, se va numi in istorie cu drept cuvint secolul naiionalit\iilor. In el s-a l\murit ai se realizeaz\ ideea c\ popoarele sint chemate a se int\ri in cercuri etnografice, deosebindu-ai fiecare misiunea istoric\ dup\ propria sa natur\. Pe ling\ tezaurul comun al popoarelor civilizate, mai are fiecare t\rimul s\u aparte, in care iai dezvolt\ in mod special individualitatea
ai, separindu-se aci de toate celelalte, iai constituie naiionalitatea sa. Astfel, se cere ca poporul modern s\ aib\ o form\ de stat naiional\ ai mai ales o literatur\
ai o limb\ naiional\. A fost dar, insista «olimpianul», urmarea cea mai dreapt\ a ideilor timpului in care tr\im dac\ ai intre romani s-a deateptat in secolul acesta conatiinia naiionalit\iii lor ai a ciatigat ast\zi valoarea unui adev\r l\iit
ai inr\d\cinat in popor 20 .
Merita s\ amintim acest pasaj, fiindc\ el dezv\luie un spirit profund ataaat ideilor timpului, spirit luminos ai sagace, ale c\rui neliniati sun\ inc\ la fel de actual, pe cit de dramatic: Va avea Romania un viitor? Se mai afl\ in poporul ei destul\ putere primitiv\ pentru a ridica ai a purta sarcina culturii? ( ) Va putea s\ p\aeasc\ in lucrare paanic\ pe aceeaai cale pe care civilizaiia apusean\ a adus atita bine omenirii? . La cap\tul acestor interogaiii, Maiorescu aprecia c\ o parte a r\spunsului atirn\ de la direciia spiritelor din societatea de ast\zi, direciie a c\rei manifestare este literatura in inielesul cel mai larg al cuvintului 2 1 .
In acest sens, literatura cuprindea ai istoria, pe care criticul Junimii a cultivat-o insistent, cu gindul chiar la o sintez\ ce avea s\ r\min\, in economia operei sale, un pium desiderium. Asprimea cu care i-a tratat pe istorici in ansamblu, inclusiv pe Xenopol, denot\ exigeni\, evident, dar ai aspiraiie spre un alt fel de discurs, mai apt s\-l apropie de adev\r. Istoriografia f\cea desigur un pas inainte. Disocierea de spiritul diletant ai g\unos inspira unui exeget aceast\ concluzie demn\ de reiinut: Cu junimiatii, ciclul inceput de episcopul
Macarie iai schimb\ direciia; cunoaaterea istoric\ r\mine fireate de dorit pentru
indreptarea prezentului prin prevederea viitorului. Dar, in afara acestei axiome, pe care, in fond, de la Herodot, nu o negase nimeni, valoarea istoric\ se bifurc\, divizat\ pin\ ast\zi intre patriotism ai patriotardism 22.
Am insistat oarecum asupra Junimii fiindc\ ea rezum\ eseniialul unei dezbateri ce a durat peste un secol. Privit dinspre ea, Kog\lniceanu e un pre-junimist, iar
I. Bogdan ai D. Onciul, din generaiia urm\toare, niate post-junimiati. O solidaritate de idei ii leag\, in ciuda aparenielor, c\ci reprezentau cumva cu toiii acelaai spirit care a dominat secolul unit\iii naiionale 23, prelungindu-se pin\ la des\virairea unit\iii noastre de stat.
Bine structurat, cu argumente aduse ai din sfera economiei, era discursul politic eminescian, din care se vor inspira mai ales A.C. Cuza ai N. Iorga. Cel dintii a ai scris un vast studiu despre romantismul lui Eminescu, inc\ inedit, pe cind al doilea ii reactiva publicistica prin s\m\n\torism ai prin doctrina partidului naiional-democrat. Pentru Iorga, un neam e o fiini\ organic\, un fapt viu al lumii, care poate s\ fie, s\ se nasc\ sau s\ moar\, dar nu se poate preface in alt\ f\ptur\ organic\ . Insista de aceea asupra aciiunii culturale, ca mijloc de a transforma sufletul comunit\iii.
In faza incipient\, cind partidul respectiv nu era decit o fr\iie a bunilor romani , i s-a al\turat entuziast ai V. P`rvan, care avea s\ scoat\ apoi, in plin\ criz\ balcanic\, impreun\ cu Virgil Arion ai G. Bogdan-Duic\, revista Romanismul,
in acord cu noul program al Ligii Culturale ai cu nevoia de a g\si r\spunsul cel mai adecvat la criza european\ in curs. Noua epoc\ avea s\ pl\teasc\ scump legatul primit.
Cu viclenia hegelian\ a raiiunii , lupta marxist\ de clas\ ai legea darwinian\ a evoluiiei , secolul XIX a impus atitudini pline de urm\ri pe toate planurile24. O lume secularizat\ abandona Providenia in favoarea unei Istorii
(scris\ cu majuscul\) ce avea s\ duc\ la hecatombele primei conflagraiii mondiale
ai la seria de orori ce jaloneaz\, dezonorant, secolul XX25.
Statul naiional interbelic: elanuri ai regresiuni
Dar istoria e plin\ de aporii ai paradoxuri. Intiiul r\zboi mondial, cu imensele-i jertfe, s-a incheiat pentru romani cu deplina unitate naiional\, inaugurind o epoc\ de reforme modernizatoare ai de solide creaiii in toate domeniile. Era nu numai reuaita unui proiect, ci deopotriv\ un factor de echilibru ai ordine pe continent26.
La aceast\ izbind\ spectaculoas\ au contribuit desigur ai istoricii, de n-ar fi s\-i amintim aici decit pe cei mai de seam\: A.D. Xenopol, N. Iorga, V. P`rvan, identificaii deplin cu idealul in cauz\2 6. Un altul, care avea s\ devin\ la fel de important, G. Br\tianu, a luptat voluntar in cea mai dramatic\ faz\, pe care a
ai evocat-o apoi in File rupte din cartea r\zboiului (1934).
Crainici de ideal , cum i-a numit undeva Iorga 28, istoricii s-au implicat apoi
in ap\rarea idealului cumva implinit, adesea in polemic\ cu adversarii sistemului de la Versailles, iar un filosof de talia lui C. R\dulescu-Motru f\cea din romanism o idee fundamental\ pentru noua spiritualitate29. Filosoful insista ca naiionalismul n\scut pe acest temei s\ fie unul in re, aplicabil in activitatea cotidian\, nu doar juridic, abstract, cum socotea c\ a fost mai inainte3 0 . Demagogia naiionalist\ ai xenofobia nu erau admisibile in acest orizont31 , dup\ cum nici in doctrina lui N. Iorga32, pe seama c\ruia s-au n\scut atitea controverse. Marele istoric a iinut chiar s\ disting\ intre naiionalismul adev\rat ai cel neade v\rat , distaniindu-se categoric de extrema dreapt\, care voia s\-l anexeze ca mentor. A pl\tit pin\ la urm\ cu viaia aceast\ atitudine, ca ai I.G. Duca, Virgil
Madgearu, Petre Andrei, pentru a nu aminti aici decit nume ilustre ce s-au opus
Miac\rii Legionare33 .
Gindind organic, N. Iorga presta o vehement\ critic\ a discursului revolu iionar, pe care il socotea incompatibil cu naiionalismul. Tradiiiile ai energiile locale erau aduse in prim plan, ca remediu contra unei modernit\ii de tip raiionalist. Rezulta de aici, cum s-a spus deja, un naiionalism de eseni\ istoric\
ai spiritualist\ , pe linia Kog\lniceanu ai Eminescu, nu f\r\ deosebiri ce ar merita, desigur, un examen aparte.
Evocindu-l pe Kog\lniceanu, intr-un opuscul r\mas clasic, Iorga indica o filiaiie ai un mesaj: ai Ranke, ca istoric, predica necesitatea dezvolt\rii organice a naiiunilor. Ca fiinie vii r\s\reau ele inaintea marelui innoitor, ai
inaintea tin\rului moldovean r\s\rea tot atit de vie icoana unui neam, de nobil\ origine, b\tut de nesfiraite nevoi, r\bd\tor in mijlocul lor, de o statornicie de fier, in ap\rarea p\mintului ai crezind in sfinta dreptate ca in Dumnezeu insuai, care f\r\ dinsa n-ar fi avut nici un inieles .
Trebuie meniionat\ consensual ai doctrina romanismului , elaborat\ de
C. R\dulescu-Motru in primii ani ai secolului nostru ai nuaniat\ apoi prin aaa-zisul personalism energetic . Spre deosebire de Iorga, el accepta ideile
Revoluiiei franceze ca temelie a oric\rei construciii moderne, ca reper inevitabil
in orice reconstruciie. Dac\ naiionalismul din secolul trecut a dus la crearea ai recunoaaterea naiiunii romane, romanismul trebuia s\ pun\ in valoare, in seco lul XX, calit\iile acestei naiiuni, sufletul ei.
Un asemenea discurs voia s\ fie, desigur, ai o replic\ pozitiv\, echilibrat\, la atitea stridenie ce tulburau epoca. E destul s\ amintim c\ unii intelectuali de elit\ au apariinut efectiv Miac\rii Legionare (M. Eliade, E.M. Cioran, C. Noica fiind numele cele mai notorii), de la care aateptau soluiii viabile pentru Romania3 4 .
S-a vorbit atunci ai de o revoluiie de dreapta , in cadrul unei dialectici a naiionalismului , incluzind mai tot ce era semnificativ in cultura roman\35.
Disputa interbelic\ pe seama naiionalismului i-a antrenat inevitabil ai pe istorici. La numele deja amintite, mai trebuie ad\ugate aici m\car citeva, pentru a intregi oarecum tabloul: I. Nistor, I. Lupaa, Al. Lepadatu, S. Dragomir,
C.C. Giurescu, Al. Boldur etc.36 Figur\ aparte f\cea P.P. Panaitescu, ca de altfel ai Vladimir Dumitrescu, prin ataaamentul s\u la Miacarea Legionar\.
Semnificativ\ r\mine insistenia cu care istoricii au revenit asupra ideii de misiune colectiv\, mai ales in momentele de tensiune internaiional\ mai acut\.
Nu e un accident c\ tocmai in 1940 tema destinului romanesc a produs atitea interogaiii in filosofie, istorie, literatur\, semn de maturitate a culturii, desigur,
ins\ ai de adinc\ neliniate in faia marilor evenimente. N. Iorga a revenit mereu, sub cupola Academiei, in amfiteatre, in pres\, asupra acestei teme. Experienia lui de istoric ii d\dea dreptul, il silea chiar, s\ ia atitudine fai\ de schimb\rile produse pe continent, schimb\ri nefaste in genere ai de r\u augur pentru iara sa. S\ amintim, din atitea iniiiative de acest gen, Hotare ai spaiii naiionale
(1938), State ai naiiuni (1939), Afirmarea vitalit\iii romaneati (1940), scrieri ce reprezentau, in economia propriului destin, un veritabil c`ntec de leb\d\.
Dintre istoricii mai tineri, P.P. Panaitescu a iinut s\ trateze tema in cadrul unui mesianism de surs\ istoric\, apoi naiiunea, cu elementele ei de baz\: p\mint, ras\, cultur\, viai\ moral\, adic\ elementele ce alc\tuiesc structura, asigurind continuitatea37. Un dinamism specific s-ar produce, in aceast\ viziune, la confluenia rasei cu mediul ai componentele culturii. Ideea de destin nu poate fi legat\ decit de istoria neamului, inieles ca organism, c\ci ea este in domeniul social ceea ce este in domeniul individual determinismul voiniei 38.
G. Br\tianu rostea, la rindu-i, tot in 1941, o conferini\ despre Destinul romanesc 3 9 , intemeiat pe refleciii consensuale subscrise de C. R\dulescu-Motru4 0 ,
N. Iorga a.a.
Se cuvine amintit apoi, in aceeaai ordine de idei, eseul lui Al. Cior\nescu despre cultura roman\ ai Europa, care era tot un fel de a defini, de data asta pentru str\ini, destinul nostru istoric41 .
O intreag\ serie de mici sinteze pentru str\in\tate, din iniiiativ\ oficial\, ar merita de asemeni s\ fie puse in discuiie, al\turi de alte iniiiative consonante din sfera istoriografiei sau proximitatea ei. Nu se pot uita, intr-o schii\ ca aceasta, eforturile lui D.D. Roaca de a pune in lumin\ substratul filosofic al ideii naiionale 42, nici str\dania lui M. Eliade, atunci in misiune extern\, de a da un breviario historico despre poporul nostru43.
Prin naiional spre universal
Dup\ al doilea r\zboi mondial, sarcina de a prezenta corect problemele romaneati
in str\in\tate avea s\ fie asumat\ aproape exclusiv de exil. Eliade insuai s-a ocupat de destinul culturii noastre, convins c\ in pofida vicisitudinilor curente, romanii aveau inc\ ceva de spus lumii44 . G. Usc\tescu a scos mult\ vreme o revist\ intitulat\ anume Destin, cu o coleciie aferent\, in care el insuai se ocupa de specificul culturii romaneati45, in timp ce B. Munteanu, Horia Stamatu,
Vintil\ Horia, Claudiu Isopescu, intre aliii, aflau, la rindu-le, soluiii de ap\rare a acestei culturi46. E un vast capitol de istorie, inc\ atit de puiin ai de r\u cunoscut. In ansamblul vieiii noastre, el se arat\ complementar desigur fai\ de eforturile depuse in\untru pentru a face din cultur\ un element structurant al vieiii comunitare ai un mijloc defensiv fai\ de politica desnaiionalizant\ la
inceput, pseudonaiionalist\ mai apoi, a regimului comunist.
Nu putem continua, momentan, analiza. Am schiiat aici, in grab\, numai un cadru, oarecum factologic, pentru o posibil\ discuiie mai ampl\, inc\ una, dup\ seria dezbaterilor pe tema naiiunii ai naiionalismului din ultimii ani47 . Ele au antrenat mai ales literaii, publiciati, sociologi, analiati ai fenomenului politic, chiar filosofi48 . Istoricii, cu unele excepiii, s-au v\dit mai degrab\ timizi in abordarea temei ai reticenii in asumarea unei atitudini. Sint semne ins\, mai cu seam\ la tineri ai in generaiia de mijloc49 , c\ breasla istoriografic\ tinde a dep\ai ineriiile acumulate sub vechiul regim, pentru a intreprinde ceea ce st\ in vocaiia ei: analiza diacronic\ a fenomenului, sinteza integrativ\ nutrit\ din restituiii punctuale cit mai depline, situarea perspectivic\ a desf\aur\rilor in curs. Provoc\rile ce-i vin din afar\, de la umaniatii preocupaii de naiionalismul romanesc50, nu pot decit s\-i stimuleze str\daniile, ca ai indemnurile ori sugestiile ce rezult\ din analizele intreprinse, in\untru, de specialiati in alte domenii5 1 . Abordarea naiiona lismului contemporan52 nu poate da rezultatele ce se aateapt\ f\r\ a iine seama de perspectiva istoric\. Aceast\ perspectiv\ nu stinjeneate efortul integr\rii europene decit dac\ e r\u inieleas\, cum se intimpl\, vai, destul de frecvent.
Bine pus\ in valoare, istoria, ca ai tradiiia, stimuleaz\ mai degrab\ dorinia de adev\r ai interesul pentru alteritate. Ea trebuie s\ indemne spre nuani\, nu spre acea linie groas\ (expresia lui Tadeusz Mazowiecki) ce se recunoaate adesea
in reconstruciia trecutului53 . Problema istorismului in raport cu avatarurile naiionalismului necesit\ inc\ multe eforturi de nuaniare.