Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
O reconsiderare a saraciei: autonomizarea si drepturile cetatenilor
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

j6l16lp
Incep acest eseu cu o oarecare aprehensiune. Cine are nevoie de parerea inca unui specialist in privinta saraciei? In ciuda unui flux neintrerupt de articole si lucrari consacrate saraciei sint cel putin 40 de ani de cind eu insumi am inceput sa scriu despre acest subiect ea exista inca in jurul nostru. Uzinele stiintifice continua sa lucreze iar doctorii in statistica muncesc fara incetare pentru a demonstra ca puterile publice urmaresc indeaproape problema saraciei si o au sub control. La urma urmei, exista tari unde saracia este practic invizibila: de exemplu, Suedia sau Elvetia. O problema imperceptibila. Sa ne gindim la Bangladesh. Cu siguranta este vorba despre o tara saraca, insa cum as concepe eu saracia daca as fi din Bangladesh (ceea ce nu sint)? Unii locuitori ai Bangladeshului traiesc foarte comod si sint chiar bogati, insa fermierii stabiliti pe cursul superior al riului Brahmaputra nu si-ar putea compara deloc soarta cu cea a agricultorilor elvetieni. Se considera oare locuitorii
Bangladeshului saraci, si in raport cu ce si cu cine?
Un alt exemplu, China care, in 1949, se afla printre tarile cele mai sarace dintre cele sarace. Odata cu venirea comunistilor la putere, Mao Tsedung a promis fiecarui cetatean un bol de orez din fier , simbolizind o protectie sociala de baza, si a introdus bicicleta si comuna. In anii 50 si 60, observatorii straini din China se intorceau in Vest stupefiati, anuntind Occidentului uluit ca saracia a disparut din aceasta tara: poate ca locuitorii Chinei erau inregimentati iar viata lor era limitata, insa nici la oras, nici la sat nu se mai vedea cel mai mic semn de saracie. Apoi au venit reformele post-maoiste si a redevenit acceptabila ideea ca unii puteau ajunge la prosperitate. Disparuse cenusiul vietii chineze pe care numerosi occidentali il soco tisera atit de ingrijorator. Pietele au reaparut triumfal in orasele Chinei. La fel si saracia.


Economistii occidentali prevad ca daca China isi mentine indicatorul de crestere economica mult deasupra celui de crestere demografica, saracia va disparea cu sigu ranta pe parcursul unei singure generatii. Pietele de munca se vor extinde, salariile vor creste, iar oamenii se vor muta acolo unde vor exista locuri de munca. Celebrul tur de prestidigitatie al capitalismului, s-ar putea spune. Ceea ce ne indreptateste convingerea profund ancorata ca saracia generalizata nu este o fatalitate ci un produs al istoriei. Insa, daca economistii au dreptate, de ce mai exista inca o patura a sara cilor in Statele Unite, tara care a facut tot ce preconizeaza ei: a creat o piata libera, a permis libera circulatie a miinii de lucru si a pastrat un indice de crestere suficient. In pofida acestui lucru, o cincime a populatiei (circa 50 de milioane de persoane) traieste astazi in saracie in Statele Unite 1 .
E rindul filozofilor. Pentru ei totul se invirte in jurul contradictiei dintre libertate si egalitate. Putem incerca sa fim cu totii egali, spun ei, insa numai cu pretul libertatii noastre. Sau ne putem bucura cu totii de libertate insa trebuie sacrificata egalitatea.
Dupa ce au formulat astfel problema, o mare parte a filozofilor opteaza pentru libertate, chiar daca mai exista unii care se cramponeaza de solutia intermediara a statului-providenta, in care o mica parte a libertatii este sacrificata pentru mai multa egalitate dar, si in aceste cazuri, statisticienii isi arboreaza cifrele: zilele statului -providenta sint numarate, spun ei. Tarile capitaliste nu-si mai pot permite farima de egalitate pe care au reusit s-o instaureze. Rebeliunea fiscala este gata sa explodeze.
Proprietarii vor sa-si pastreze pentru ei insisi banii, in loc sa-i verse in miinile unei administratii hipertrofiate. Saracia se va extinde probabil, insa (si acum intra in scena moralistii) cei inghititi de ea nu si-o vor mai putea reprosa decit lor insisi. Ei prefera viata usoara, asigurata de indemnizatia de somaj, muncii dure a cetateanului onest.
Ei traiesc de azi pe miine si nu se gindesc decit la placerile imediate ale vietii, fara a se ingrijora pentru viitor. Nu exista nimic rau in a te imbogati, ne asigura moralistii, facindu-se ecoul doctrinei oficiale a Partidului Comunist Chinez. Imbogatirea este pretioasa recompensa a celui ce risca, munceste si isi investeste banii astfel incit sa-i poata aduce un profit.
Dar nici chiar moralistii nu au inima de piatra. De altfel, bogatii sint deranjati la vederea saracilor care le amintesc mereu de procentul tot mai mare din venit care serveste la protejarea bunurilor lor: politie, inchisori, garzi private. Din aceasta cauza ei cheltuiesc putin din banii lor pentru a da economiei o fata umana . Banca
Mondiala a acordat guvernului mexican un imprumut modic pentru asigurarea unor servicii sociale de baza saracilor si, pe de alta parte, un imprumut de doua ori mai mare pentru sprijinirea sistemului bancar ( Los Angeles Times , 29 iunie 1995).
Institutiile sint incurajate sa faca mai mult pentru cei fara adapost marind bugetul politiei. (In grupurile semioficiale de consiliere a politicienilor cu putere de decizie, se pune problema trierii, altfel spus, de a decide cine trebuie salvat si cine trebuie abandonat.)
Avind in vedere aceasta ampla panorama fara a mai mentiona suprapopularea malthusiana care ar necesita inca un capitol incepem sa intelegem de ce unii sociologi si planificatori au inceput sa caute solutii de emancipare care, prin auto organizare, sa dea saracilor instrumente de putere (empowerment). Daca Societatea si
Statul abandoneaza saracii, ce le mai ramine acestora de facut? Fara indoiala, autoorganizarea nu le-ar aduce altceva decit un mijloc de supravietuire, chiar daca acesta ar reprezenta o modalitate de pastrare a demnitatii si respectului de sine. Mai mult, sint toate sansele ca societatea, in totalitatea ei, sa le aprobe eforturile pentru rezolvarea problemelor de subzistenta prin cooperare, si ar putea chiar sa-i sprijine, cu conditia ca aceasta auto-organizare sa nu imbrace o expresie politica prea stridenta care sa ceara in mod zgomotos o schimbare a ordinii deja stabilite. Cooperative, da, rascoale, nu.
In acest eseu voi vorbi despre empowerment, un termen extrem de greu de tradus din engleza in alte limbi. Cuvintul power pe care il contine este plin de amenintari.
Puterea este o dimensiune a tuturor raporturilor umane. O mare parte a comporta mentului nostru este determinata de dorinta de a o folosi (puterea), de a o mari pe cea pe care o detinem, de a modifica raporturile de putere. Voi folosi aici termenul intr-un sens pozitiv, adica nu va fi vorba despre puterea de a-i oprima pe altii sau de a provoca suferinte , ci de o capacitate, cum este cea de a citi sau scrie, care confera o anumita putere. Este evident ca exista si alte modalitati de a vorbi despre putere: doua exemple in acesta privinta ar fi practica politicii si respectul de sine.
Voi reveni la aceasta pe scurt, insa ma voi referi la puterea care permite oamenilor sa se ajute pe ei insisi. Ea nu este o solutie a saraciei si cu atit mai putin a dilemei: libertate sau egalitate. Auto-ajutorarea este un simplu mijloc de supravietuire sub amenintarea trierii 2 .
In sectiunea urmatoare, voi aborda semantica saraciei, manierele diverse de a ne referi la ea si ceea ce ne spun ele despre ideologiile adiacente. Voi propune modalitati de a face fata acestui fenomen caruia cu totii dorim sa-i scapam. In sectiunea a III-a, voi analiza indeaproape modelul de autonomizare in incercarea de a-i da forma si consistenta. La urma, voi demonstra necesitatea de a gasi forme noi de guvernare democratica in care acest model poate sa functioneze. Voi incheia eseul cu un mic discurs speculativ, facind planuri himerice.
Semantica saraciei
In tarile anglo-americane, exista cel putin patru tipuri de discurs pe tema saraciei: discursul administrativ, discursul moralist, discursul stiintific si discursul strategic care provine direct din militantismul social al saracilor insisi. Aceste patru perspective sint expuse detaliat in continuare.
Discursul administrativ
Populatia cu venit mic, saracia absoluta, saracia relativa
Acesti trei termeni sint cel mai des folositi si apeleaza la criterii obiective , ale venitului, de obicei, pentru a clasa oamenii intr-o categorie sau alta. Aceste criterii se aplica, de altfel, la fel de bine individului ca si familiei, dar insasi precizia lor tinde sa puna in umbra faptul ca alegerea unui prag de saracie, cu rolul de a face distinctia intre cei socotiti saraci si cei care nu sint, este in esenta un act politic. Ridicarea sau coborirea pragului de saracie cu citiva dolari poate face sa varieze considerabil numa rul persoanelor clasate in fiecare categorie si dreptul lor la anumite forme de asistenta publica. Folosirea venitului drept criteriu sugereaza faptul ca, dintr-o perspectiva administrativa, ceea ce se afla in joc inainte de toate este puterea de consum a sara cilor. In tarile foarte sarace unde, probabil, venitul este mai putin pertinent sau unde nu exista statistici disponibile, un alt criteriu al saraciei ar putea fi consumul de calorii. Exprimindu-l in unitati monetare si aplicind un procentaj fix pentru chel tuieli diverse , putem obtine pragul de saracie oficial, folosind inca o data venitul drept criteriu decisiv.
Expresia venit mic este cel mai des folosita si apare in opozitie cu venitul mediu si mare, uneori chiar ca eufemism pentru a nu stigmatiza saracia celor care se afla in aceasta categorie.
Pragul de saracie serveste la separarea celor care se gasesc sub el in saracia absoluta de cei care sint clasati in functie de venitul restului societatii (de exemplu, cincimea cea mai de jos) si care corespund saraciei asa-zis relative. Acest al doilea adjectiv lasa sa se intrevada pertinenta politica a inegalitatii veniturilor in interiorul economiei si ar putea sugera masuri de redistribuire a veniturilor in locul interven tiilor directe, cum este cazul saraciei absolute.
Conform dictionarului, saracia este starea in care se afla cel fara sau aproape fara avere , care nu poseda deloc sau putine bunuri materiale. Se poate remarca faptul ca folosirea administrativa a termenului este mai restrictiva deoarece se refera strict la fluxul veniturilor si nu la bunuri sau avere. Se poate trage concluzia ca, potrivit teoriei capitalului uman, saracii sint defavorizati si sub aspectul anumitor bunuri cum ar fi sanatatea si educatia, ceea ce duce cu gindul la un ansamblu de solutii diferite pentru programele de redistribuire a veniturilor sau de protectie sociala, de exemplu. In sfirsit, se va putea observa ca populatii destul de numeroase, provenite din popoare autohtone sau tribale, vor prefera, fara indoiala, sa traiasca in mare parte sau complet in afara sistemului capitalist, cultivind modurile lor traditionale de viata.
In cazul lor, saracia ar putea semnifica un cu totul alt lucru decit puterea de consum si termenul si-ar pierde complet semnificatia.
Discursul moralist
Saracii exaltati, cei aflati in mizerie, indigentii, saracii muncitori, saracii merituosi, saracii de buna voie, clasele periculoase, clasele populare
Cea mai mare parte a acestor termeni, insa nu toti, indica faptul ca insisi saracii poarta responsabilitatea saraciei lor. Termenii implica o judecata morala care, intr-un anumit context, poate avea si o semnificatie religioasa sau politica.
Biblia vorbeste despre saraci ca despre acei preafericiti care trec prin urechile acului pentru a patrunde in Imparatia Cerurilor (ceea ce bogatii nu vor putea face): deci, saracii sint considerati a fi favorizati de Dumnezeu. In consecinta, multe religii incurajeaza caritatea fata de ei, iar unele ordine religioase chiar fac un juramint de saracie (calugarii cersetori franciscanii, dominicanii etc.). Termenii mizer si indigent sint mai cuprinzatori, chiar daca mai putin exacti decit termenii adminis trativi corespunzatori si, in orice caz, au o origine mult mai veche. Mizeria trimite la saraci(re)a absoluta, iar indigenta este echivalenta cu nevoia , de unde vine nevoias . Saracii muncitori (harnici) sint adeseori numiti merituosi, in sensul ca duc o viata laborioasa si fara repros, in timp ce saracii nemerituosi (buni pentru triere) sint considerati paraziti sociali. In retorica burgheza a sec. al XIX-lea, ei s-ar fi incadrat in clasele periculoase, vicioase si libertine, si inclinate spre revolta. Perceputi ca o amenintare la adresa stabilitatii si ordinii burgheze, in cel mai bun caz ei se vedeau pusi la munca in ospicii sau, in totalitate, indepartati, retrasi din relatiile cu cei de teapa lor (inchisori, orfelinate etc.).


In sfirsit, expresia clase populare este preferata de catre anumite cercuri politice de stinga, o versiune actualizata a maselor din retorica politica a celei de-a doua
Internationale. Cei doi termeni cuprind ceea ce stiintele sociale moderne numesc clasele defavorizate si ceea ce marxistii de acum un secol numeau lumpen -proletariat. Putem deduce de aici faptul ca marea majoritate a claselor populare se inscrie in categoria administrativa a celor cu venit mic.
Discursul stiintific
Saracia structurala, excluderea, marginalizarea, exploatarea
Ca o regula generala, fiecare dintre acesti termeni si teoriile care le sint asociate implica faptul ca saracii sint victime ale unor forte din afara sferei lor de control. Si fiecare dintre acesti termeni necesita un ansamblu de solutii diferite. Fara a avea intentia sa citez aici suma impresionanta de scrieri consacrate fiecareia dintre aceste notiuni si, mai putin chiar, sa ma angajez intr-o dezbatere teoretica, ma voi limita la incercarea de a caracteriza, pe cit posibil exact, ceea ce fiecare dintre acesti termeni reprezinta in discursul stiintelor sociale.
Potrivit analizelor saraciei structurale, saracia este produsul datelor (conditiilor date) numite structurale, ale ordinii socio-economice, care, de exemplu, tinde sa creeze excese de forta de munca pe piata sau sa antreneze un exod al taranilor fara proprietate, smulsi de pe pamintul lor. Intr-un sens mai larg, sistemul capitalist intrinsec inegalitar este responsabil de propagarea saraciei. Intr-un sens mai restrins, solutiile propuse cuprind deseori crearea de locuri de munca si de programe de repro filare in caz de somaj si de reforme agrare de tipul: Pamint al taranilor , atunci cind acestia sint deposedati de el.
Excluderea este un termen mai contestat, considerat sugestiv pentru excluderea anumitor grupuri din circuitul acumularii de capital si/sau a partii ce li se cuvine din fructele expansiunii economice. El trimite implicit la o definire structurala a saraciei. Aceasta ridica in mod special intrebarea daca modelul neoliberal de crestere economica in prezent hegemonica exclude in mod sistematic categorii intregi de oameni care, in practica, sint considerate drept excesive pentru acumularea de capital total. Explicatiile exclusiviste sint alaturate deseori teoriilor partizanilor dezvoltarii durabile, in care durabilitatea trimite la conditii suportabile nu numai din punctul de vedere al mediului inconjurator, dar si pe plan social, obiectivul fiind dominarea in cadrul modelului capitalismului modern de acumulare primitiva.
Termenul marginalizare apartine vocabularului marxist unde deseori este prezent in teoria valorii fondata pe timpul de lucru si de exploatare. Atit timp cit o clasa sociala poate obtine de la muncitori extra munca (munca in afara celei necesare pentru reproducerea zilnica a fortei lor de munca), vor exista nivele de saracie inacceptabile din punct de vedere moral. Cu toate acestea, actiunea organizata a clasei muncitoare este capabila sa modifice regimul de exploatare si sa amelioreze conditiile de viata ale exploatatilor.
Vocile saracilor
Deposedarea
Teoria deposedarii s-a nascut din eforturile depuse de saraci pentru a-si procura cele necesare in ce priveste locuinta, alimentatia, siguranta si altele, prin autoorganizare si lupte politice. In consecinta, saracia se defineste ca o forma de deposedare; in mod contrar, solutiile trebuie cautate in eforturile de autonomizare colectiva ale saracilor.
Deposedarea are trei dimensiuni demne de retinut: dimensiunea sociala, care se refera la faptul ca saracii nu au acces la resursele indispensabile pentru producerea propriilor mijloace de subzistenta; dimensiunea politica, legata de faptul ca saracii nu au o platforma politica definita clar si nu isi pot face auzita vocea; si dimensiunea psihologica, corespunzatoare sentimentului lor interiorizat de absenta totala a valorii si de supunere pasiva in fata autoritatii. Cele trei sint interdependente, insa distincte.
Dintr-o perspectiva strategica, modelul adiacent de autonomizare se bazeaza pe auto-organizarea saracilor pentru supravietuirea colectiva. Scopul este asigurarea unui acces marit la resursele indispensabile subzistentei. Chiar daca auto-organizarea are un rol fundamental in atingerea acestui scop, este necesar si un ajutor din exterior, mai ales din partea Statului, pentru obtinerea de rezultate satisfacatoare pe aceeasi scara pe care este masurata amploarea problemei. Pentru a atrage atentia Statului, trebuie lansate miscari politice de protest care sa revendice mijloacele de subzistenta ca pe un drept fundamental al fiintei umane. Autonomizarea psihologica este o conse cinta a participarii la actiunea colectiva si a unei influente mai mari asupra mijloa celor de subzistenta.
Intr-un climat in care se pare ca opinia publica aproba trierea saracilor pe scara mondiala, nu pot exista reactii viabile la saracie decit daca vin din partea saracilor insisi. In continuare, voi expune in detaliu un model de autonomizare, pentru ca in ultima parte sa analizez consecintele politice pe care acesta le-ar putea genera din punctul de vedere al conducerii afacerilor locale si al reformei urbane.
Modelul de autonomizare
Cum sa-si produca saracii mijloacele de subzistenta cind circuitele acumularii de capital le sint in mare masura inaccesibile? Solutia este aici. In aceasta sectiune voi prezenta un model de autonomizare 3 care mi se pare ca aduce un raspuns adecvat problemei (examinind, in acelasi timp, si posibilele strategii de realizare a acestui model).
Producerea mijloacelor de subzistenta
1. Este necesar un model care sa marcheze o schimbare de perspectiva in raport cu ipoteza curent acceptata si preferata de economia neoclasica, conform careia activi tatile celulei familiale sint in principal axate pe consum, producerea (cu scop lucrativ, se intelege) intervine mai ales in afara caminului, la uzina sau la birou 4 .
Este cazul modelului de autonomizare care isi atinge scopul considerind caminul, si, mai precis, economia familiala, un centru de producere a mijloacelor de subzistenta.
Desigur, familia practica, inca, anumite forme de consum , alimentindu-se sau privind televizorul, insa acestea sint activitati care trebuie inglobate si integrate in producerea necesara a mijloacelor de subzistenta ce consta, de exemplu, din cultiva rea produselor cu care se hraneste familia si prepararea lor, procurarea apei, stringerea si spalarea vaselor dupa mese si dintr-un venit suficient pentru a cumpara cele necesare prepararii meselor, cum ar fi o tigaie, oale si caserole, o masa si scaune, combustibil, zahar, sare, sapun etc. Din acest punct de vedere, masa este produsul unei munci familiale combinata cu resurse si materiale care pot fi produse in cadrul caminului sau cumparate de pe piata.
2. Deoarece notiunea de mijloace de subzistenta este limitata prin definitie, ea scapa logicii acumularii capitaliste. Cel putin pe termen scurt, aceste mijloace se reduc la nevoi esentiale ale menajului. Pe termen lung, pe masura ce aceste nevoi esentiale sint satisfacute, se poate ca noi nevoi sa apara si sa devina, la rindul lor, esentiale insa aceasta notiune de mijloace de subzistenta nu contine nici un echivalent al urmaririi implacabile a profitului sub presiunea unei concurente care forteaza sistemul capitalist la un mars obsesiv al acumularii.
3. Acest model se bazeaza in mod explicit sursa a validitatii sale pe o economie asa-zis morala a raporturilor sociale care au la baza increderea, simtul datoriei fata de ceilalti membri ai societatii si reciprocitatea (Ekeh, 1974; Lomnitz, 1977; Scott,
1976; Hyden, 1980). Economia morala este considerata un complement necesar al economiei de schimb comercial (de piata), pentru ca una nu ar exista fara cealalta.
Printre caracteristicile economiei morale se numara munca voluntara. Daca este adevarat ca odata cu progresul relatiilor de tip capitalist, acesta tinde sa fie inlocuit de schimbul comercial, nu inseamna ca pina si economiile cel mai profund capi talizate nu se bazeaza pe voluntariat pentru a asigura eficienta sistemului. In familiile deposedate, raporturile sociale de economie morala reprezinta o necesitate absolut vitala, legata in mod direct de supravietuire.
4. Ca regula generala, familiile deposedate nu conteaza pe ele insele pentru produ cerea mijloacelor lor de subzistenta. Ele se afla doar in centrul raporturilor sociale care contribuie in diverse moduri la supravietuirea lor:
Raporturi cu membri ai familiei extinse, in scopul impartirii veniturilor si al refacerii fondurilor;
Raporturi cu prietenii si vecinii, pentru orice fel de intimplari si servicii marunte din viata cotidiana;
Raporturi cu organizatiile din comunitatea locala, pentru actiuni colective si suport moral;
Raporturi interne, deseori conflictuale, chiar in interiorul caminului.
Calitatea si frecventa raporturilor sociale ale celulei familiale sint variabile care joaca un rol important in productia mijloacelor de subzistenta de-a lungul timpului.
Celulele familiale care prezinta conflicte interne, ai caror membri s-au rupt de restul familiei lor si de prieteni, care sint evitate de catre vecini sau care nu reusesc sa se integreze in organizatiile comunitatii sint neinzestrate in lupta pentru cucerirea autonomiei lor. Pentru a se integra complet in economia morala, membrii unei familii trebuie sa se achite de anumite obligatii sociale, sa demonstreze afectiune reciproca si sa-si dedice timpul socializarii si actiunilor in serviciul comunitatii. Daca aceste investitii nu sint facute, economia familiala devine din ce in ce mai vulnerabila.



5. Cu toate acestea, oricit de ancorat ar fi un camin in economia morala, el nu poate supravietui mult timp in economia de piata: intr-o lume capitalista, oamenii au nevoie de o munca generatoare de venituri. Pentru ca deseori nu au siguranta unui loc de munca, deposedatii sfirsesc prin a munci in mici intreprinderi ilegale sau, dupa ce au esuat in activitatea lor si au ramas fara un loc de munca stabil, traiesc doar din caritate si ajutor social, la dispozitia birocratilor si a lucratorilor din sistemul social.
De aici nu mai este decit un pas de facut pina la prabusirea in neantul economiei clandestine a crimei.
Bazele puterii sociale: resursele necesare pentru producerea familiala a mijloacelor de subzistenta
Resursele umane ale economiei familiale sint timpul de care dispun membrii sai si aptitudinile, talentele si competentele lor. In plus, familiile au nevoie de accesul la anumite resurse produse de societate si care reprezinta bazele puterii sociale. Am mentionat deja unele dintre acestea, cum ar fi necesitatea unui venit, sau calitatea si frecventa raporturilor sociale. Dar sa le luam metodic.
Modelul de autonomizare distinge opt baze ale puterii sociale . Fiecare camin are un profil caracteristic de acces la diferitele faze a caror combinatie determina calitatea globala a resurselor de care acesta dispune pentru a-si asigura subzistenta.
Deci, orice economie familiala trebuie sa gaseasca o cale de a-si intrebuinta resursele umane in scopul pastrarii mijloacelor sale de subzistenta, atunci cind situatia politica si economica se schimba, si pentru imbunatatirea nivelului sau de viata. De asemenea, trebuie sa se tina cont de schimbarile intervenite in interiorul caminului
(plecari, inmultiri, boli, obligatii sociale). Cele opt baze ale puterii sociale sint urma toarele:
1. Un spatiu de viata sigur si protejat, adica un spatiu inchis in care sa traiasca familia, dar si vecinatatea si echipamentele colective de baza stransporturi, scoala, magazine, telefon, spalatorie, facilitati sportive, biserica (moschee, templu), sali destinate reuniunilor publice etc.t.
2. Timpul liber in afara timpului necesar pentru asigurarea producerii cotidiene a mijloacelor de subzistenta. Acesta trebuie luat in considerare separat pentru fiecare dintre participantii la economia familiala si clasificat in functie de sex si virsta. Este vorba, intr-o foarte mare masura, despre o resursa care reprezinta un produs social, variabil in functie de durata deplasarii pina la punctul de munca si inapoi, de posibilitatile de aprovizionare cu apa, de distanta pina la piata si la dispensar, si de nivelele de remunerare a muncii. Daca munca nu aduce decit un venit mic, atunci mai multi membri ai familiei sint fortati sa se alature populatiei active, ceea ce reduce timpul disponibil pentru alte activitati familiale din cadrul economiei morale.
3. Retelele sociale (familia extinsa, prieteni, vecini) au fost examinate pe scurt in sectiunea precedenta.
4. Asociatiile, organizatiile cu caracter confesional si grupurile sportive ale asocia tiilor de cartier, si altele de acest gen. Densitatea lor poate servi drept masura a societatii civile. Cu cit sint mai numeroase, cu atit comunitatea este mai puternica in lupta sa colectiva pentru asigurarea subzistentei sale, si, luind parte la aceste organizatii, familiile vor gasi in ele un suport in lupta lor personala pentru atingerea acestui scop.
5. Cunoasterea si tehnica. Nu este vorba doar de nivelul de instruire scolara atins de fiecare membru al familiei, ci, foarte important, si de cunostintele si tehnicile utile de care dispune economia familiala. Zidaria nu se invata la scoala si, cu toate acestea, este o tehnica utila, la fel de valoroasa in economia morala ca si in cea de piata. Cresterea puilor sau a iepurilor in mediul urban este o activitate diferita care poate mari veniturile familiei si calitatea nutritiei.
6. Informatia utila. Ea permite utilizarea cunostintelor si a tehnicilor si are ca scop cunoasterea posibilitatilor oferite, a tehnologiilor noi si a legilor nou aparute care pot interesa familiile, precum si a mediului mai larg in care acestea se straduiesc sa-si produca mijloacele de subzistenta.
7. Instrumentele de productie. Expresia poate avea multiple semnificatii, insa, ca baza a puterii sociale, ea cuprinde o s tare buna de sanatate (corpul fiind cel mai important instrument de productie), terenuri cultivabile, pentru agricultura si echi pament pentru folosul atit al economiei morale, cit si al celei de piata (camioane, masini de cusut, masini de gatit etc.).
8. Resursele financiare care includ veniturile si creditele financiare (imprumuturi pentru intreprinderi mici, imprumuturi pentru imbunatatirea locuintei ).
Desi bazele puterii sint tratate in acest model ca resurse folosite de celula familiala considerata drept unitate de productie a mijloacelor de subzistenta, aceasta nu inseam na ca toti membrii sai au, in mod obligatoriu, acces legal la aceste resurse. Modelul familial presupune o impartire a resurselor. Este insasi baza economiei sale morale.
Cu toate acestea, standardele patriarhale tind sa confere barbatilor un anume avantaj in ceea ce priveste accesul la resurse si utilizarea lor. Pot exista si alte diferente, mai subtile, in accesul la resurse pe care il au copiii, parintii si membrii virstnici ai familiei, care pot fi inapti de munca. Celula familiala trebuie perceputa ca un micro cosmos politic cu regim, drepturi si chiar actiuni de rezistenta politica.
Strategiile
In fiecare zi, fara exceptie, familiile opteaza pentru anumite baze ale puterii sociale in vederea procurarii resurselor. Particularitatile fiecarui camin sint cele care determina rangul prioritatii atribuite fiecareia dintre ele. Cu toate acestea, putem intui o schema generala:
Prima prioritate: lupta pentru un spatiu de viata sigur si protejat (si, in cazul taranilor, lupta pentru pamint).
A doua prioritate: resursele financiare. Aici sursele variaza in functie de circum stante, si pot influenta alte decizii: transferuri intrafamiliale, trimiteri de fonduri celor aflati departe de casa, angajarea familiei si copiilor in exteriorul caminului, prestatii sociale, activitati informale generatoare de venituri etc.
A treia prioritate: investirea in membrii familiei in special barbatii in scopul dobindirii de cunostinte si competitivitate.
A patra prioritate: participarea la activitati ale organizatiilor din comunitatea locala. Timpul consacrat acestei ocupatii va depinde de timpul liber de care dispun membrii familiei.
Aceasta schema generala a prioritatilor unei familii, prioritati care pot devia uneori foarte sensibil, impune trei observatii. Mai intii, pentru a reusi sa produca ceea ce le este necesar pentru supravietuire si, mai ales, pentru a-si ridica nivelul de trai, familiile au nevoie de ajutorul unor organizatii exterioare, cum ar fi asociatiile de binefacere, grupurile de inspiratie religioasa si altele de aceste fel. Datorita practicii trierii, ele nu pot iesi singure din situatia de saracie. Programele care prevad acordarea de imprumuturi modice nu se materializeaza spontan. Constructia de locu inte implica uneori o lupta indelungata in care cooperativele servesc drept inter mediari. Rezistenta la deposedare (paminturi, locuinte construite de catre ocupantii lor) poate necesita interventia unor grupuri religioase.
In al doilea rind, sectorul binefacerilor (ONG) nu poate face fata atunci cind numarul celor deposedati este prea mare. Desi ne lipsesc cifre exacte in aceasta pri vinta, ne indoim ca ONG ajuta, intr-un mod sau altul, mai mult de 10% din populatia saraca in majoritatea tarilor si este posibil ca aceasta cifra sa fie mult mai mica.
Rapoartele organizatiilor de binefacere abunda in istorii emotionante, insa este evident ca actiunile lor nu sint suficiente nici chiar in SUA, tara care, fara indoiala, are cea mai extinsa retea de organizatii de binefacere din lume. Inlaturarea saraciei si a depo sedarii generalizate este imposibila fara interventia statului.
Si, in sfirsit, in al treilea rind, problemele de subzistenta ale familiilor nu pot fi rezolvate eficient la nivelul comunitatii. Noua formula incurajarea initiativelor locale nu este suficienta. Trebuie o interventia la nivel regional, national si international, care necesita abordari foarte diferite de cele din cazul autonomizarii celulei familiale sau a comunitatii.
Tratatul Nord-American al Liberului Schimb este probabil pe cale de a distruge mijloacele de subzistenta ale micilor cultivatori de porumb din Mexic. In China, industrializarea satelor are mai putin de a face cu autonomizarea decit cu deciziile luate in cadrul planificarii centralizate. Anumite orase braziliene, cum ar fi Porto
Alegre, care au incercat experienta includerii populatiei in procesul de stabilire a bugetului lor de investitii, au fost nevoite sa excluda organismele municipale din acest proces. Aceste dimensiuni spatiale inguste/limitate de planificare economica ne atrag atentia asupra faptului ca modelul de autonomizare a familiei si a comunitatii nu poate cuprinde intreaga societate. Oricit de importante ar fi strategiile asociate lui, este nevoie si de alte strategii spatiale, foarte diferite, pentru gasirea unei solutii complete si coerente la problemele saraciei.
In opinia mea, cel mai mare obstacol in calea autonomizarii familiilor rezida in incapacitatea organizatiilor de binefacere de a inlatura divergentele dintre cei depo sedati si un stat national obsedat de ducerea la maximum a cresterii economice. Fie ca e vorba de SUA, Brazilia, Mexic sau China, statul trebuie constrins sa renunte la politica de triere. In acest scop, se impune un nou contract social. Modelul keynesian al statului providenta, ca model normativ, este depasit. Resursele de care are nevoie se imputineaza din ce in ce mai mult. La fel si dorinta poporului de a le restaura.


In sectiunea urmatoare, ultima, voi incerca sa fac speculatii asupra posibilitatilor unui nou contract social si asupra conditiilor in care acesta ar putea vedea lumina zilei.
Spre un nou contract social
Pentru a trece dincolo de modelul de autonomizare si de viziunea sa exclusiv locala, si pentru a defini la scara societatii o strategie ce va permite combaterea saraciei structurale si va evita in acelasi timp multiplele contractii ale statului-providenta keynesian, trebuie revazut modul de percepere a raporturilor dintre cetateni si stat.
Voi incerca sa schitez aceste raporturi, distingind patru stadii succesive si interde pendente ale lor: 1. definirea scopului; 2. intarirea societatii civile; 3. aspecte noi ale raporturilor dintre stat si societate; 4. strategii politice.
Definirea scopului
Am definit saracia ca pe o forma de deposedare care imbraca trei dimensiuni: sociala, politica si psihologica. Modelul de autonomizare reexamineaza aceasta defi nitie pentru a ajunge la o strategie de imbunatatire a accesului familiilor la resursele de baza necesare pentru subzistenta. Desi fiecare celula familiala este considerata responsabila pentru producerea propriilor sale mijloace de subzistenta, modelul descrie resursele necesare pentru atingerea acestui scop drept productii de natura sociala si nu individual. Strategiile de autonomizare necesita deci, implicit, o restruc turare a societatii civile in retelele sale sociale si asociatii, precum si forme noi ale relatiilor dintre stat si societate, organizata pentru furnizarea acestor resurse.
Insa, pentru ca aceasta sa se poata indeplini, este nevoie mai intii sa se stabileasca in mod ferm dreptul fiecaruia la mijloace de subzistenta. Dupa cum voi incerca sa demonstrez in continuare, acest drept trebuie sa devina fundamentul unui nou contract social intre puterile publice si cetateni. Pentru a da consistenta acestui concept, voi lasa deoparte limbajul propriu modelului de autonomizare si voi propune:
Decalogul drepturilor cetatenilor
1. O nastere asistata de specialisti
2. Un spatiu de viata sigur si protejat
3. Un regim alimentar adecvat
4. Ingrijiri medicale accesibile
5. O educatie practica solida
6. Participarea la viata politica
7. O viata productiva din punct de vedere economic
8. Protectia impotriva somajului
9. O batrinete respectata
10. Un mormint.
In practica, acest decalog aflat la baza noului contract social implica necesitatea ca statul sa se angajeze sa respecte drepturile enuntate inainte de a se ocupa de alte cerinte.
Din aceasta perspectiva, cresterea economica nu mai este deci considerata o urma rire oarba a dezvoltarii in sine, ci o expansiune a fortelor productive ale societatii in scopul asigurarii acestor drepturi civice 5 pentru intreaga populatie. Astfel, cresterea economica se leaga de un scop social bine precizat si cere interventia statului in jocul anarhic al mecanismelor de piata. Noul contract social confera teoriei economice o finalitate morala care o transforma din utilitara si excesiv de individualista in stiinta deontologica. Dupa cum spunea Amitai Etzioni: Deontologia nu foloseste drept criteriu pentru judecarea moralitatii unui act, nici telul spre care acesta tinde, nici consecintele sale, ci datoria morala a carei indeplinire sau ignorare o marcheaza
(Etzioni, 1988, p. 13). Astfel, la fel ca si in cadrul celulei familiale, economia morala a datoriilor sociale, a increderii si a reciprocitatii se gaseste integrata in calculul utilitar al pietei la nivelul economiei nationale.
Consolidarea societatii civile
In modelul de autonomizare, introducerea mijloacelor de subzistenta revine in primul rind economiei familiale; insa, noul contract social dintre stat si cetateni modifica modelul adaugindu-i in cadrul drepturilor cetatenilor cu mijloace de subzistenta .
Este vorba, deci, de satisfacerea drepturilor financiare ale cetatenilor din resursele comune aflate in miinile statului, pentru a-i sustine si a-i ajuta in lupta pentru subzis tenta. Chiar daca este vorba doar despre o declaratie cu valoare pur morala, Deca logul ofera fiecarui camin un punct de pornire de la care sa-si elaboreze strategia sa de producere a mijloacelor esentiale de subzistenta. Aceasta producere inseamna, in cazul de fata, un proces social care, pentru a ingloba intreaga societate, trebuie neapa rat sa faca apel la puterile si resursele statului.
Nici o familie nu-si mai poate asuma productia de care este responsabila inde pendent de alte familii. De aceea, modelul de autonomizare retine intre bazele puterii sociale, organizatiile si retelele sociale care, si unele, si altele, dar mai ales primele, sint de o importanta cruciala pentru imbunatatirea accesului la celelalte baze ale puterii sociale si pentru garantarea drepturilor cetatenilor.
Lupta noastra cotidiana pentru asigurarea subzistentei are ca loc de desfasurare localitatile sau comunitatile specifice, cu o vitalitate in functie de densitatea si gradul de penetrare a asociatiilor, in particular, in cazul saracilor: asociatii politice, asociatii de locatari, cooperative de locuinte, asociatii ale micilor comercianti, sindicate, cluburi sportive, organizatii de tineret, grupuri de femei, comunitati religioase, asociatii de cartier si altele. Departe de a semana discordie, asociatiile reflecta economia morala a unei comunitati si dau masura vigorii sale.
Este deci normal ca noul contract social sa puna productia mijloacelor de subzis tenta in raspunderea familiilor si a asociatiilor din care acestea fac parte, intr-un cadru care este al drepturilor cetatenilor. In consecinta, acest contract poate fi conceput si ca un mijloc de consolidare a societatii civile, oferind impulsuri de natura sa mareasca densitatea asociatiilor, dar si sa le implanteze mai adinc in mediul localitatilor pe care o societate nationala se bazeaza.
Noi forme ale raporturilor dintre stat si societate
Noul contract social concepe societatea civila organizata ca pe un partener ce cola boreaza activ cu statul pentru garantarea drepturilor enumerate in Decalog pentru fiecare cetatean.
Astfel inteleasa, participarea democratica cere cetatenilor sa joace un rol mult mai activ decit cel de simpli alegatori. Ei trebuie sa se angajeze direct in furnizarea de bunuri si servicii, indispensabile familiilor afiliate asociatiilor, pentru producerea mijloacelor lor de subzistenta. Iar statul trebuie sa trimita prin intermediul acestor asociatii resursele necesare cetatenilor si familiilor.
In acest model, asociatiile sint organizate pe criteriile aderarii deschise tuturor, ale modului democrat de guvernare si ale activitatii fara scop lucrativ. Ele nu se vor multumi doar sa transporte catre familii resursele primite de la stat, ci vor participa si la realizarea proiectelor acestor familii cu ajutorul resurselor pe care si le vor procura ele insele, sau ale contributiilor sub forma de munca, de competenta tehnica si de bani. In limitele resurselor disponibile, proiectele sint finantate de catre stat dupa organizarea unor concursuri si conform normelor locale si nationale (in functie de cine este principala sursa de finantare: autoritatile locale sau nationale). Familiile sint o parte activa a procesului al caror beneficiar sint tot ele. Prin votul democratic al membrilor lor adulti, ele pot obliga statul sa raspunda de faptele sale.
Modelul nostru tine cont in detaliu de numeroasele variante posibile precum si de actiunile conduse de doua sau mai multe asociatii in colaborare cu sectorul intre prinderilor private. El acorda un rol central societatii civile organizate aceste organizatii intermediare atit de laudate de filozofi conservatori ca Peter Berger si
Richard John Neuhans (1977) , dar o face intr-un cadru politic progresist in care familiile deposedate sint principalii beneficiari. Decalogul drepturilor cetatenilor este cheia de bolta a acestui model.
Strategii politice
Cu toate acestea, nimic nu se va intimpla spontan si cu atit mai putin ar putea un sistem al drepturilor cetatenilor fi impus printr-un decret administrativ. Este necesar ca cei deposedati sa ia ei insisi initiativa si sa exercite presiuni politice asupra statului pentru a-l determina sa faca dreptate revendicarilor lor. Avind in vedere natura siste mului hegemonic pe scara mondiala, modelul poate parea o imposibilitate imensa si va fi probabil necesar sa treaca una sau doua generatii inainte ca acesta sa inceapa a da rezultate vizibile. Nu este vorba despre nimic altceva decit de o reechilibrare a puterilor statului si ale societatii civile, aceasta din urma cuprinzindu-i si pe cei respinsi de catre economia din intreprinderi, dominata de un capital financiar si de mega-societati, pe motiv ca sint inutili scopului sau.
Sarcina pe care trebuie s-o indeplineasca acest model este transformarea in drepturi a revendicarilor acestor cetateni neglijati si oferirea unei sanse vocii multiple a saracilor spre a se face auzita in deliberarile democratice, prin intermediul organi zatiilor influente care le sint specifice. Societatea civila de astazi nu mai este societa tea burgheza a lui Hegel si Marx. Doua secole de lupte democratice au ca rezultat, acum, un program social si economic care recunoaste esecurile unui stat-providenta muribund si formuleaza cerintele politice ale unui nou contract social.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite