Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Opinia publica
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

1.1. Media -; opinia publica, un binom organic

Un curs despre mass media si societate este in buna masura un curs despre opinia publica, despre modul sau de formare, despre mecanisme care ii explica evolutia. Sistemul mass media asigura circulatia informatiilor, opiniilor, interpretarilor si abordarilor considerate a avea semnificatie sociala, reprezinta o adevarata legatura informationala intre diverse parti si segmente sociale. Nu discutam acum daca media actioneaza in numele opiniei publice; este cert, insa, ca ele contribuie la cristalizarea si, apoi, la promovarea unor orientari, curente dominante, preocupari ale opiniei publice. Exista teorii si interpretari care considera ca impactul media asupra opiniei publice este hotarator, asa cum alte interpretari apreciaza ca putem vorbi despre o influenta minima. Dincolo de diverse abordari, legatura dintre mass media si opinia publica apare limpede si nu este de nimeni contestata. Valorile acordate acestei conexiuni sunt diferite; dar nimeni nu pune la indoiala realitatea si consistenta conexiunii propriu-zise. h9m4mo
Cel mai semnificativ lucru in aceasta privinta este faptul ca momente importante -; am putea spune nodale -; ale studiului opiniei publice sunt organic legate de prezenta din ce in ce mai dominatoare a mass media; intr-o anumita masura, putem spune ca studiul opiniei publice se dezvolta sub o somatie: somatia descifrarii impactului mass media. Sub puternica impresie a acestui impact, a aparut unul dintre primele mari studii de sine statatoare despre opinia publica, scris de Walter Lippmann imediat dupa primul razboi mondial, apoi toate teoriile care vorbesc despre atotputernicia media in formarea opiniei publice, apoi cele care sustin efectele minimale ale media, apoi toata suita de interpretari care incearca sa identifice si sa promoveze un model mai echilibrat al acestei interconditionari. Istoria ultimelor opt decenii pozitioneaza opinia publica si mass media intr-un binom organic. Nu se poate vorbi despre opinie publica in afara mass media, cum orice analiza a mass media fara raportarea absolut necesara la opinia publica este lipsita de principalul sistem de referinta.
De aceea, ni se pare necesar ca primele doua cursuri sa le dedicam opiniei publice. Este extrem de dificil sa definesti sau macar sa caracterizezi opinia publica. Complexitatea de netagaduit a conceptului este accentuata de faptul, incontestabil si el, ca multe asemenea demersuri nu sunt animate de preocuparea de clarificare conceptuala, cat mai ales de dorinta de a castiga sprijinul opiniei publice. Un autor de indiscutabil prestigiu, precum Harwood L. Childs, gaseste ca termenul de „opinie publica” nu poate fi discutat in general, ci, asemenea notiunii de „vreme”, poate fi inteles numai daca este raportat la un context precis, in legatura cu probleme si obiective precise. De pilda, meteorologii nu cerceteaza „vremea” in general, ci „conditiile atmosferice intr-un anumit loc si intr- un anumit timp”. Astfel definit, termenul „vreme” devine „semnificativ si poate fi studiat”. La fel ar trebui procedat, spune autorul american, si cu notiunea de „opinie publica”, deoarece ea nu poate fi definita decat in legatura cu un public specific si cu anumite probleme care il preocupa. In felul acesta, am putea vorbi despre starea opiniei publice, despre cauzele care o fac sa fie intr-un fel sau altul, despre schimbarile previzibile ce pot avea loc (Harwood L. Childs, An Introduction to Public Opinion, p. 42).



1.2. Un concept cu malformatie congenitala

Potrivit lui Vincent Price, conceptul modern de opinie publica este, in cea mai mare parte, un produs al Iluminismului si se asociaza cu momentul in care distinctia dintre stat si societate, dintre persoane oficiale specializate si publicul larg devine parte integranta a conceptiilor democratice si liberale din secolul al XVIII-lea. In aceasta perioada, termenii mai vechi, de „opinie” si „public” se reunesc intr-un termen cu totul nou, cu intelesul de judecati colective in afara sferei guvernarii, dar care au impact asupra procesului de luare a deciziei.
Faptul ca ambii termeni componenti -; „opinie” si „public” -; aveau deja intelesuri multiple a facut ca noul concept sa fie greu de definit. „Opinia” avea in vedere atat aspecte rationale, de natura cognitiva (o forma de cunoastere, chiar daca inferioara), cat si procese nonrationale si de natura sociala (opinia ca expresie a traditiei, a cutumei exercita un gen de presiune asupra membrilor comunitatii respective). „Public” avea fie un inteles etimologic (derivat din latinescul populus), alteori se asocia cu lucrurile la care accesul este comun, iar in alte cazuri el se referea la probleme de interes comun, la probleme oficiale, la probleme legate de stat. De exemplu, inainte de 1830, conform dictionarelor frantuzesti, antonimul cuvantului „public” nu era „privat” , ci „particular”,
„individual” (publique/ particulier).
Exista istorici care considera ca termenul are origine englezeasca, dar, in general, J.J. Rousseau este creditat ca ar fi folosit pentru prima oara termenul l’opinion publique, in anul 1744. Oricum, deja in jurul anului 1780 termenul va fi folosit din ce in ce mai frecvent de scriitorii francezi, pentru a se referi mai degraba la un fenomen politic decat la unul social, de multe ori in conjunctie cu „binele public”, „spiritul public”, „constiinta publica” (in M. Ozuf, V. Price, Public Opinion, p. 8).
Mai tarziu, ceea ce s-a numit „modelul clasic” al opiniei publice, deci modelul preconizat de Iluminism a fost criticat mai ales pentru faptul ca opinia publica este prezentata ca fiind rationala, critica, egalitara. De exemplu, chiar daca J. J. Rousseau considera ca indivizii trebuie sa participe in mod liber si deschis la dezbaterile cu privire la deciziile colective, ca numai in felul acesta se poate ajunge la „vointa generala” nu precizeaza cum se rezolva eventualele tensiuni si conflicte dintre vointa colectiva si interesul individual. Modul in care ia nastere opinia publica dintr-o masa de interese individuale va ramane una dintre dilemele filosofiei politice liberale. Incercand sa rezolve aceasta ambiguitate, multi autori au portretizat opinia publica drept un tribunal anonim si impersonal, o forta care transcende individului, reflecta un bine comun si nu este un simplu compromis intre multiple interese individuale.
Aspecte de interes pentru modul in care este conceptualizata astazi opinia publica sunt relevate de filosofia iluminista, dar si de perspectivele utilitariste (J. Bentham si J. S. Mill), sau cele cu privire la democratia reprezentativa (J. Madison). Spre deosebire de J. J. Rousseau, filosofii utilitaristi considerau ca oamenii au ca principal obiectiv satisfacerea nevoilor personale, deci societatea este compusa din indivizi care cauta sa-si maximizeze interesele si foloasele, ceea ce impune existenta unui mecanism care sa armonizeze aceste interese disparate. Mecanismul imaginat de acestia era regula majoritatii, stabilita prin alegeri regulate. In aceasta perspectiva, opinia publica era vazuta ca reprezentand „interesele agregate ale oamenilor care fac parte dintr-o comunitate”, statul avand rolul de arbitru, de a mentine echilibrul intre indivizi si grupurile preocupate de a-si maximiza interesele. Daca in conceptia liberala clasica, opinia publica este o modalitate de realizare a binelui comun, prin participarea continua a publicului la dezbateri rationale, pe baze egalitare, in conceptie utilitarista, opinia publica ia nastere in procesul de maximizare a intereselor individuale, pe baza aplicarii regulii majoritatii. Aceasta conceptie nu exclude necesitatea dezbaterii, a libertatii presei, dar implicarea publicului in dezbaterea problemelor politice nu era considerata modalitatea cea mai fericita sau mai practica pentru a se ajunge la binele comun; dimpotriva, se considera ca alegerea operata de majoritate armonizeaza mai bine interesele individuale. Publicul incepe sa fie echivalat cu electoratul.
Asa cum aratam, dificultatea de a defini opinia publica provine din ambiguitatea celor doi termeni: „opinie” si „publica”. Dificultatea se accentueaza prin alaturare lor in cadrul notiunii de
„opinie publica”. Opinia inseamna evaluarea unei probleme, a unui context, a ceva precis, facuta de catre cineva anume. Deci, cand vorbim despre opinie, trebuie sa precizam neaparat obiectul ei
(domeniul de referinta) si subiectul ei. In cazul opiniei publice, obiectul asupra caruia se pronunta poate fi precizat. Dificultatile incep cand este vorba sa precizam subiectul. Cine este subiectul opiniei publice? Societatea in ansamblu? Dar aceasta nu poate gandi unitar. Grupurile? Dar ele sunt numeroase si ghidate de valori, interese, preocupari diferite. Este semnificativ in aceasta privinta ca primii autori care vorbesc despre opinie publica nu precizau exact ce grup de persoane au in vedere. De exemplu, opinia publica era echivalata, la modul implicit, cu opinia „oamenilor de litere” francezi, care isi auto-atribuisera, in mare parte, rolul de arbitri ai problemelor sociale si politice.
De aceea, nu este exagerat sa spunem ca acest concept are de la inceput in substanta sa ceva paradoxal, prezinta chiar un gen de malformatie congenitala. Opinia trebuie sa aiba neaparat un subiect, iar subiectul opiniei publice nu poate fi, pur si simplu, identificat cu precizie. Asa vom intelege de ce incercarile de definire a opiniei publice fie au ipostaziat o realitate supraindividuala, fie au considerat ca adevaratul subiect este individul, opinia publica nefiind decat suma opiniilor individuale.

1.3. „Opinia publica a domnului Necker”

Consacram in acest curs cateva randuri fostului ministru francez al finantelor, Jacques Necker. Este un omagiu adus unui demnitar care sesizeaza cu mult peste epoca sa importanta opiniei publice. Necker pune in circulatie termenul de „opinie publica” in deceniul al 8-lea al secolului al XVIII-lea si il foloseste pentru a se referi la faptul ca starea financiara a guvernamantului depinde din ce in ce mai mult de opinia creditorilor. Deci, era o recunoastere implicita ca opinia elitelor (financiare) este indispensabila pentru succesul diferitelor politici ale administratiei. Necker chiar da publicitatii o prezentare a rezervelor statale, pentru a-i linisti in felul acesta pe creditori si a-i asigura ca aceste rezerve sunt pe maini bune. In ajunul Revolutiei franceze, el surprinde cu rara acuitate ridicarea unei noi puteri a spatiului public: „spiritul care anima viata sociala, predilectia pentru consideratii si lauda au instituit in Franta un tribunal in fata caruia aveau datoria sa compara toti oamenii ce atrasesera privirile asupra lor: aceasta este opinia publica”. Si in continuare, „majoritatea strainilor intampina dificultati in a-si face o idee exacta privitoare la autoritatea de care se bucura in Franta opinia publica. Ei inteleg greu faptul ca exista o putere invizibila care, fara bani, fara garzi personale, fara armata, promulga legi de care asculta chiar si palatul regal; nimic nu e mai real decat ea” (citat in J. Habermas, Sfera publica si transformarea ei structurala, p. 117).
Un al doilea motiv: ministru al finantelor fiind, Necker a publicat bilantul bugetului de stat. Intr-o epoca a absolutismului, initiativa a socat pur si simplu. Nu era vorba de un „gest de imagine”, cum am spune noi astazi, de o actiune-protest in contra sistemului si pentru captarea bunavointei opiniei publice. Era o actiune bine calculata pentru atragerea capitalului strain. Faptul ca Necker a inteles mai adanc decat contemporanii sai aceasta noua forta, ca a facut un gest spectaculos pentru epoca, dand un semnal privind modul cum poate fi folosita aceasta forta, cum trebuie puterea sa se poarte cu ea, i-a adus o anumita faima. Potrivit aceleiasi relatari citate mai sus, in epoca se vorbea despre „opinia publica a domnului Necker”, banuim ca despre o idee fixa, o marota, o ciudatenie… La trei luni dupa ce a publicat bilantul, Necker a fost concediat. Astfel, Necker si-a platit indrazneala, am spune temeritatea de a gandi dincolo de timpul sau. Este al treilea motiv care ne-a facut sa-i consacram aceste randuri.

1.4. Caracteristici ale opiniei publice

In continuare, ne propunem nu sa definim opinia publica, ci sa precizam cateva caracteristici ale sale care ne vor ajuta sa ne reprezentam mai bine continutul si contururile conceptului pe care il discutam.
Extrem de important pentru tema de fata este raportul dintre opinia publica si opinia individuala. Mai ales ca in aceasta privinta avem abordari diametral opuse. E. Bogardus subliniaza:
„Opinia publica nu constituie o simpla adunare a opiniilor individuale, ci produsul unui proces de dezbatere” (E. Bogardus, The Making of Public Opinion, p. 5). Intr-adevar, opinia publica are in substanta sa ceva ce porneste de la individ, dar are o valoare supraindividuala. Nu putem discuta opinia publica doar in termenii neincapatori propusi de multimea opiniilor individuale. Pornind de aici au aparut interpretari care chiar desprindeau opinia publica de cea individuala. De pilda, tendinta de personificare, interpretare care concepe opinia publica drept o entitate distincta la care participa doar persoanele aflate in acord cu ea; sau teoria „eulogista”, cum o numeste Allport, potrivit careia opinia publica nu numai ca se deosebeste de opinia individuala, dar s-ar afla chiar in opozitie cu ea: „mediocritatii opiniei individuale i se opune intelepciunea opiniei publice” (Teoria opiniilor, in J. Stoetzel, Sociologia franceza contemporana, p. 129). Apare in acest context reactia, interpretarea diametral opusa, exprimata cel mai bine de Harwood L. Childs. Abordarea sa este evident polemica; de unde severitatea concluziei. Redam mai pe larg aceasta reactie si pentru a intelege coloratura sa polemica: „Este clar ca o opinie este intotdeauna opinia unei singure persoane, nu a unui grup. Opinia publica se refera intotdeauna la o colectie de opinii individuale, nu la o entitate mistica ce pluteste in atmosfera deasupra capetelor noastre. Pentru a afla ce este o stare de opinie data, trebuie sa adunam opiniile indivizilor. Acest punct nu cere un accent special, chiar daca unii autori s-au gandit la el in termeni de idee a grupului, forma separata si distincta de ideile persoanelor reale. Prin opinie publica se intelege orice colectie de opinii individuale numite”
(Harwood L. Childs, An Introduction to Public Opinion). Nu poate fi subliniata suficient de apasat partea de adevar cuprins in aceasta formulare: opinia publica nu poate exista in afara celei individuale. Altfel nici nu ne-am putea explica succesul sondajelor moderne care chestioneaza persoane concrete si identifica tendintele principale ale opiniei publice la un moment dat si in legatura cu o problema care framanta o comunitate.
Exista o relatie mai complexa intre opinia individuala si cea publica; o relatie ce solicita, pentru intelegerea adecvata, cumulul perspectivei psihologice si sociologice, relevat cu pregnanta de Jean Stoetzel. Cand un individ se pronunta intr-o problema particulara, rezulta o opinie ce se cere studiata din perspectiva psihologica. Are loc o alegere individuala, fara semnificatie sociala. Alegerea este relevanta pentru personalitatea individului, pentru experienta si traiectoria sa personala. In acest context, autorul francez vorbeste despre opinii private.
Individul nu traieste insa separat de influente, de dezbateri, de un flux de interese si preocupari. El apartine unui grup profesional si -; fie ca realizeaza sau nu -; topeste in opinia pe care o exprima la un moment dat si care pare doar „opinie individuala” problemele grupului respectiv. Noua realitate -; viata de grup -; influenteaza cel putin la fel de mult opinia individului. In calitate de membru al unui grup, el promoveaza o opinie care „raspunde unei probleme sociale si este ea insasi un raspuns social” (J. Stoetzel, Teoria opiniilor, p. 126). In prim plan apare tot individul, da nu in calitatea sa de persoana particulara, ci in cea de membru al grupului, ale carui interese si preocupari le da glas in procesul opinarii. De altfel, aceasta realitate intemeiaza veridicitatea sondajelor de opinie. In acest caz, indivizii sunt chestionati nu in calitatea lor de fiinte particulare, ci de persoane reprezentative pentru un grup sau altul, pentru un curent sau altul. De aceea, in interpretarea opiniei, cum spunea J. Stoetzel, „sociograma trebuie sa dubleze psihograma” (p. 127).
In acest plan al vietii de grup, autorul francez remarca un lucru demn de retinut. Individul nu este numai jucaria influentelor care se exercita asupra sa. El nu se situeaza doar la interferenta problemelor grupului respectiv, ci mai ales la cea a solutiilor: „el nu ia in consideratie atat problema, cat solutia colectiva data si de care el tine seama” (p. 128). In acest context, putem descifra mai bine si intelesul termenului de opinie majoritara. Este acea opinie care exprima sentimentul de grup. Deci „majoritatea” se cere asociata mai ales cu o stare de spirit, nu atat cu numarul. Pentru ca numarul, in acest caz, urmeaza opinia care exprima mai bine, mai fidel starea de spirit.
Producerea si evolutia opiniei publice sunt un atribut al vietii de grup, considera autorul francez. Mai mult, „producerea de opinii publice” este una dintre functiile cele mai caracteristice ale corpului social. Viata colectiva este mediul prielnic pentru plamadirea opiniilor publice. Aici se confrunta problemele, abordarile si mai ales solutiile. Sigur ca in ecuatie apar si indivizii aflati in fruntea acestor dispute. Dar in aceasta ipostaza ei reprezinta simboluri, purtatori de optiuni si credinte. Opinia publica se poate exprima prin persoane particulare, dar prin persoane care gandesc public, care dau glas unei „constiinte publice”. In substanta sa, opinia publica are ca „subiect” prima persoana a pluralului (J. Stoetzel, Teoria opiniilor, p. 132). Cu alte cuvinte, opinia publica este



„semnificatia reactiilor de opinie a nenumarati subiecti care gandesc public” (p. 130).
In legatura cu tema pe care o tratam, se ridica si problema unui gen de perenitate a opiniei publice comparativ cu viata corpului social. In acest caz, opinia publica nu face decat sa sintetizeze o experienta condensata in norme, atitudini; sa insumeze judecati si abordari comune sub forma unei intelepciuni impersonale. Ea pare ca pluteste undeva sub forma unei comori de invataminte. Si sub aceasta ipostaza opinia publica se exprima, alaturi de norma impersonala, tot prin indivizi; persoana particulara este, si in acest caz, tot un vector de exprimare a unei realitati, a unui fond comun care transcende individului.
„De aceea -; remarca Stoetzel -; vom spune urmatoarele. Exista doua forme de opinii: publica si privata. Prima este de ordin sociologic si trebuie sa fie interpretata pe plan sociologic. A doua este de ordin psihologic. Psihologia este singura capabila sa o studieze in mod adecvat. Opinia publica apartine societatii. Ea contribuie la constituirea si la exprimarea ei. Opinia privata apartine persoanei pe care o realizeaza si o manifesta” (p.132).
Cei mai multi cercetatori sunt de acord in a sublinia ca o caracteristica importanta a notiunii de care ne ocupam ar putea consta in faptul ca opinia publica este constiinta neoficiala care se pronunta asupra diverselor probleme ale actualitatii. De multe ori, reactiile si pozitiile opiniei publice iau nastere prin raportare la opinia oficiala. Opinia publica se plamadeste nu doar in dialog cu opinia oficiala, ci din conversatiile desfasurate in cadrul diverselor grupuri, din prelucrarile complicate ale diverselor fapte, reactii, trairi, evenimente. In alti termeni, opinia publica este apanajul societatii civile, produsul dezbaterilor care au loc in grupuri formale sau informale, rezultatul milioanelor de dialoguri desfasurate in retorta imensa a vietii unei comunitati.
Are insa opinia publica un caracter cu totul neinstitutionalizat? Din caracterizarea de mai sus asa ar rezulta. Totusi, nu putem, de pilda, eluda faptul ca in spatiul public au aparut institutii si structuri considerate parte integranta a campului opiniei publice sau lucrand in serviciul acesteia. Structurile profesionalizate care alcatuiesc astazi campul media desfasoara o activitate ce nu poate fi despartita in nici un fel de opinia publica si evolutia sa; identificam aici un argument ca opinia publica nu are un caracter cu totul neinstitutionalizat.
„Opinia publica nu este un bloc omogen” (J. Stoetzel, Teoria opiniilor, p. 249). Este fundamental sa realizam acest lucru pentru a intelege dinamica interioara, evolutiile opiniei publice. Adesea suntem indusi in eroare de formule precum „opinia publica este de parere”, „considera”,
„crede de cuviinta”, „respinge”, ceea ce sugereaza faptul ca opinia publica judeca unitar, accepta sau respinge unitar, aidoma unei persoane. Alteori, asimilam opinia publica cu ceea ce numim
„curentul dominant”, poate tot dintr-un sentiment de confort personal, care ne indeamna sa simplificam lucrurile, sa retinem doar ce este „esential”.
In realitate, opinia publica este traversata permanent de curenti diferiti, de indoieli, de preocupari particulare, de evaluari specifice. In acest domeniu, este bine sa folosim cu prudenta notiunea de „curent secundar”. Ceea ce astazi este perceput drept „secundar”, maine poate capata preeminenta, datorita unei evolutii firesti, de nimeni contestata. Pe de alta parte, in cazul opiniei publice, „minoritatea”, daca este activa, poate avea la un moment dat o influenta mai mare decat o majoritate resemnata, putin dispusa sa-si conserve pozitia. Ne putem, de asemenea, intreba de ce este conditionat impactul unui punct de vedere? Punctul de vedere ia, cel putin intr-o prima faza, forma opiniei individuale. Cand este temeinic elaborat si argumentat, el se poate bucura de ecou, poate avea impact, pentru ca da glas unei stari de spirit, unei abordari mai larg impartasite. Conteaza si cine anume formuleaza respectivul punct de vedere. Credibilitatea persoanei se transfera asupra credibilitatii aprecierii. Deci, in domeniul opiniei publice, ponderea diferitelor optiuni si curente, evaluarile statistice se cer folosite cu mare grija. Nu pentru ca nu ar masura exact situatia la un moment dat, ci pentru ca exista o dinamica ce indeamna la prudenta, exista evolutii si influente ce nu-si pot gasi intemeierea in starea anterioara a opiniei. Apar prestatii noi, apar interferente noi, exista in permanenta o diversitate in miscare.
Am mai mentiona si faptul extrem de important ca astazi un punct de vedere poate fi preluat de media, difuzat pe o arie larga si, implicit, legitimat. Aproape nu mai conteaza ca, initial, a fost un simplu punct de vedere. Potential vorbind, el se poate bucura de un impact la care nu spera cu decenii in urma. Iata de ce ar fi cu totul inadecvat si chiar rudimentar sa consideram ca opinia publica este un bloc omogen. Ea este o stare de permanenta confruntare; pe fundalul ei, la un moment dat, capata relief anumite idei, evolutii si optiuni care devin astfel dominante. Dar, prin aceasta, diversitatea in nici un fel nu este distrusa.
O alta caracteristica a opiniei publice ne apare din relatia sa speciala cu atitudinea. Opinia publica exprima o luare de atitudine, o pozitie fata de o situatie, fata de o dezlegare propusa la un moment dat. Rolul atitudinii in cristalizarea opiniei publice este asa de mare, incat Harwood L. Childs defineste opinia publica drept „expresia verbala a atitudinii” (op. cit., pag. 44). Atitudinile, la randul lor, exprima interese, preferinte, optiuni, chiar prejudecati. Nu putem sublinia suficient de pregnant rolul jucat de interes in cristalizarea unei opinii, individuale sau de grup. Cum se raporteaza persoanele particulare sau grupurile la o idee, la un program, la o oferta sociala sau politica ? Evident, este vorba despre o evaluare din mai multe puncte de vedere: al consistentei, al fundamentarii, al rigorii, al credibilitatii celui sau celor care sustin ideea sau programul respectiv. Dar intotdeauna, persoane sau grupuri cauta intr-o idee sau un program raspunsuri la propriile preocupari si interese, aprecierea acestora facandu-se in functie de modul cum asigura satisfacerea acestora.
Constelatia de interese joaca, de asemenea, un rol foarte important in agregarea opiniilor individuale in cadrul celor de grup, precum si a acestora in ceea ce numim opinie publica. Liantul adevarat al grupurilor sunt interesele transfigurate in atitudini si nu avem sanse sa intelegem asa cum se cuvine modul de constituire a opiniei publice, curentele si optiunile care o compun, daca nu vom face referire si la „materia prima” predilecta din care rasare opinia -; preocuparile si interesele individuale, de grup sau comunitare. In acest context, este bine de mentionat ca ceea ce spune o persoana, un lider, reprezinta o masura, un indiciu nu numai asupra atribuirii sale, ci si asupra a ceea ce se asteapta de la el sa faca.
Opinia este o forma de a pune ordine si de a sistematiza multimea de idei si optiuni ale unei persoane ori societati. Opinia defineste persoana, grupul sau comunitatea. A gandi inseamna a gandi diferit. Prin forta lucrurilor, opinia este echivalenta cu diferenta. Nu formulezi o opinie ca sa spui acelasi lucru formulat de catre altcineva. Extrem de instructive sunt in acest sens auto-pozitionarile, deci momentele cand se formuleaza o pozitie diferita fata de pozitia anterioara a persoanei grupului sau comunitatii respective.
Nu am avea o imagine reprezentativa asupra opiniei publice daca nu am recunoaste „istoria cumulativa” a acestui fenomen social. Opinia publica sintetizeaza intr-un fel istoria unei comunitati nationale, cu ceea ce are ea specific si particular. Vom saraci imens acest fenomen daca nu-l vom plasa si intr-un context national. Opinia publica din Anglia are anumite particularitati, asa cum cea din Franta este marcata de istoria Frantei, de disputele in care a fost angajata aceasta tara. Bine inteleasa, aceasta particularitate a constituirii opiniei publice ca fenomen social ne va ajuta sa descifram mai bine reactiile opiniei publice fata de diferitele fenomene. Noi nu putem sa luam cunostinta cu sange rece de un fenomen. In alti termeni, nu ne putem impune un ragaz emotional sau de personalitate pentru a intampina si evalua un eveniment, dupa care luam atitudinea pe care o consideram potrivita: interpretarea cuvintelor, a informatiilor, a datelor pe care le auzim este influentata de starea, de atitudinea pe care le avem in momentul in care aflam ceea ce aflam.

1.5. Potentialul de vulnerabilitate a opiniei publice

Vincent Price mentioneaza o serie de probleme care au cauzat de-a lungul timpului temeri in legatura cu opinia publica si care au declansat preocuparile de a studia indeaproape acest fenomen. Lipsa competentei si lipsa resurselor se incadreaza in tema mai larga a ceea ce am putea numi potentiala superficialitate a opiniei publice, alte slabiciuni referindu-se la potentialul de vulnerabilitate a opiniei. a) Lipsa competentei
Abilitatea publicului larg de a ghida problemele de natura politica a fost pusa la indoiala inca de Platon si aceasta ingrijorare a capatat proportii in perioada iluminista. Opiniile ar trebui sa se bazeze pe o cunoastere cat mai amanuntita a problemelor politice, cunoastere pe care nu o putem pretinde cetateanului obisnuit. Acesta nu se afla in contact direct cu evenimentele, isi formeaza ideile pe baza unor relatari incomplete. Presa, la randul sau, accentueaza incompetenta publicului.
Este punctul in care V. Price il citeaza larg pe Walter Lippmann, inclusiv ideea acestuia privind crearea unor organizatii independente de experti, de specialisti in stiinte politice, care sa le prezinte celor care au puterea de decizie „faptele nevazute” intr-o forma inteligibila si care sa organizeze opinia publica pentru presa. Aceste oficii ar trebui sa fie finantate de surse independente si sa aiba acces nelimitat la fapte. b) Lipsa resurselor
John Dewey considera ca nu lipsa competentei unei parti a publicului este problema, ci faptul ca mijloacele pentru comunicarea publica sunt insuficiente. Intemeietorul pragmatismului american nu propune crearea unui sistem de colectare si prelucrare a informatiilor la cel mai inalt nivel, ci imagineaza consolidarea unei stiinte sociale care sa aiba radacinile in comunitate si care sa transmita publicului prezentari mestesugite ale propriile interpretari prin intermediul presei. Cu alte cuvinte, „nevoia de baza este imbunatatirea metodelor si a conditiilor in care au loc dezbaterea, discutia, persuasiunea” (citat in V. Price, Public Opinion, p. 18).
Problemele reale in legatura cu opinia publica nu se datoreaza publicului ca atare, ci mai ales premisei cetateanului omnicompetent care sta la baza teoriei clasice a democratiei. Nu este vorba ca cetatenilor nu le pasa, pentru ca atunci cand simt ca interesele le sunt in joc, ei se implica in mod natural in problemele politice. De aceea, ceea ce le trebuie cetatenilor este un sistem politic competitiv, cu lideri puternici, care sa prezinte alternative si sa fie deschis dezbaterii. In aceasta perspectiva, vina pentru lipsa de functionalitate a guvernamantului nu mai apartine publicului, ci mai degraba celor care se afla in posesia resurselor, presei sau reprezentantilor puterii. c) Tirania majoritatii
Un alt pericol care pandeste opinia publica este ca, sub presiunea majoritatii, ea tinde sa devina una mediocra, pornind de la tendinta de a ajunge cel mai mic numitor comun. Atunci cand se confrunta cu opinia majoritara, punctele de vedere minoritare, chiar daca au valabilitate, nu mai sunt sustinute cu atata entuziasm. Tocqueville avertizase ca, intr-o societate in care primeaza egalitatea, indivizii aflati in minoritate raman singuri si fara nici o protectie in fata majoritatii dominante. Problema alinierii la opinia majoritara a stat la baza articularii teoriei spiralei tacerii, proces prin care, sub presiunea majoritatii, minoritatea se retrage intr-o tacere prudenta.

J. Bryce avertizase si el ca, in timp, puterea majoritatii devine problematica. „Cu cat conteaza mai mult opinia publica, cu atat mai intransigenta este autoritatea majoritatii, cu atat mai improbabila ascensiunea unor minoritati energice si cu atat mai mare preocuparea politicienilor nu de a forma opinia, ci de a i se supune imediat” (in V. Price, op. cit., p. 20). Solutia pentru a rezolva problema vulnerabilitatii minoritatii in fata majoritatii consta, potrivit lui J. Bryce, in socializarea si dezvoltarea unei educatii autentice. O democratie trebuie sa cultive in cetateni sentimentul individualitatii. d) Vulnerabilitatea la persuasiune
Opinia publica este susceptibila de a ceda persuasiunii, mai ales tehnicilor care se bazeaza pe o reactie emotionala, irationala. Ingrijorarea fata de vulnerabilitatea opiniei publice in aceasta privinta a fost sporita si de ascensiunea regimurilor fasciste in perioada interbelica. Ca urmare a constientizarii acestei slabiciuni, interesul pentru opinia publica a mers mana in mana cu interesul pentru persuasiunea prin intermediul mijloacelor de comunicare in masa. Pana in anii ‘50, lucrari fundamentale despre opinia publica aveau in titlu si cuvantul „propaganda”. e) Dominarea de catre elite
Contrar temerii ca publicul se afla in posesia unei puteri prea mari, careia nu poate sa-i faca fata, exista si perspectiva ca puterea pe care o detine este de fapt prea mica. Problema principala din aceasta perspectiva este pasivitatea din ce in ce mai accentuata din partea publicului, „domesticirea credintei populare”, care au ca rezultat dominarea de catre guvernamant si de catre elite. Potrivit lui Mills, societatea americana este ierarhizata pe trei niveluri: un nivel ingust de elite ale puterii, un al doilea nivel compus dintr-un amestec eterogen de forte politice si masa aflata sub influenta crescanda a elitelor.




Alte forme de dominare de catre elite sunt mentionate de catre B. Ginsberg (in V. Price, op. cit., p. 21). Odata cu aparitia democratiei electorale, relatia traditionala, in care guvernamantul si cetatenii se aflau pe pozitii adverse, a fost inlocuita treptat de o relatie de dependenta. Cetatenii devin dependenti de serviciile oferite de stat, ceea ce ii determina sa ii sprijine actiunile: „atunci cand cetatenii vad in stat o sursa de beneficii, opinia nu mai este atat de ostila autoritatii centrale … Regimurile occidentale au transformat opinia maselor, dintr-o forta ostila, imprevizibila, deseori distructiva, intr-un fenomen mult mai previzibil si mai putin periculos”. Rolul central in acest proces de „imblanzire” a opiniei este jucat, in conceptia acestui autor, de industria sondajelor.

1.6. Opinia publica: judecator al puterii

Acest nou rol al opiniei publice a fost relevat tot in zorii epocii moderne. Daca Hobbes considera ca lumea este condusa de opinie, iar Pascal ca ea este o „regina a lumii”, o prezenta gingasa dar cu totul semnificativa in campul puterii care intelege sa-si exercite influenta intr-un mod exact opus fortei pe care o implica tirania, William Temple vorbeste de opinie publica intr-o cu totul alta perspectiva, de sursa a puterii, de factor care ii conditioneaza prestigiul, forta sau credibilitatea cum am spune astazi. La 1671, el formula urmatoarea apreciere: „Opinia formeaza baza si temeiurile oricarei guvernari... De fapt, se poate considera ca orice guvern se intareste sau slabeste in masura in care simpatia de care se bucura in ochii opiniei generale cei care guverneaza creste sau scade” (in J. Stoetzel, A. Girard, Sondajele de opinie, p. 21).
Si ne aflam in secolul al XVII-lea. Revolutia industriala si demografica ce au urmat, cu procesele pe care le-au generat, de urbanizare, de transformare radicala a vechiului echilibru in care opinia celor multi nu conta „deloc”, totul a luat forma unui nou dinamism, a unei noi realitati sociale, in care opinia incepea sa conteze din ce in ce mai mult. Orasele erau locuite de multimi de oameni din ce in ce mai numeroase, iar densitatea este un factor favorizant al conversatiei, al discutiei, al schimbului de date si pareri. Distantele pe structura verticala a societatii -; dintre cei avuti si cei saraci, dintre cei ce guvernau si cei guvernati -; se micsoreaza vizibil, ceea ce contribuie la accentuarea circulatiei opiniilor si informatiilor. Opinia generala are un alt teren de manifestare. Ea devine un personaj omniprezent, ea influenteaza, ea circula si mai ales induce, formeaza o stare de spirit. De aceea, J. B. Duroselle este indreptatit sa remarce: „Incepand din prima jumatate a secolului al XIX-lea, un istoric demn de acest nume nu mai poate ignora in opera sa -; fie ca o aproba, fie ca o deplange -; ideea ca exista o forta politica al carei nume este opinia publica” (citat in J. Stoetzel, A. Girard, Sondajele de opinie publica, p. 23).
Este semnificativ ca Jean Stoetzel pune in legatura procesul de ascensiune a opiniei publice in viata societatii moderne si cu ascensiunea mijloacelor de informare colectiva care „pun pe toti indivizii fara distinctie de loc sau de grup social in contact cu evenimentele lumii. In felul acesta, viziunea lor asupra evenimentelor nu sufera comparatie cu cea a oamenilor de altadata” (Teoria opiniilor, p. 24). Aceasta noua realitate sociala prezinta o particularitate care o face extrem de importanta, mai ales pentru putere: ea poate sa critice, iar puterea nu are mijloace sa se sustraga criticii. In perimetrul societatii moderne a aparut incet-incet o noua forta care se raporteaza tot timpul la putere, la actele acesteia pe care le priveste, ea evolueaza prin ochii „celor multi”, ai preocuparilor si intereselor publice. Astfel, puterea si-a gasit un judecator de temut. „Mai apropiata de fiecare, ea (puterea -; n.n.) este supusa judecatii tuturor, formeaza obiectul unor opinii, iar detinatorii ei, desacralizati, sunt, ca si ea, supusi criticii fiecarui individ si criticii multimilor. Ei nu pot obtine puterea, sau cel putin nu o pot pastra decat cu aprobarea tacita, daca nu chiar manifesta, a acestei forte invizibile si nenumarabile a opiniei” (J. Stoetzel, op. cit., p. 24). Fara sprijinul opiniei, puterea poate deveni subreda, poate sa nu dispuna de realitatea puterii.

1.7. Opinia publica: nu un obiect, ci un capitol de cercetare

Cum aratam la inceputul acestui curs, incercarile de definire sau chiar numai de caracterizare ale opiniei publice au sporit atat de mult, incat autorul francez Jean Stoetzel semnaleaza un pericol: continuarea eforturilor in aceasta directie nu mai poate aduce decat minime castiguri; ceea ce se cerea era o schimbare de directie, prin dezvoltarea cercetarilor focalizate pe substanta propriu-zisa a opiniei publice. Formularea acestei schimbari de directie este memorabila:
„Opinia publica nu este un obiect, ea este un capitol de cercetare” (J. Stoetzel, op. cit., p. 33). Preocuparea cardinala de acum trebuia sa fie aceea de a intelege cum se formeaza si cum evolueaza opinia publica. Cu alte cuvinte, este necesar sa vedem mai intai ce pune in miscare opinia publica, ce anume ii declanseaza reactia, cum se produce aceasta reactie, si mai ales, cum se distribuie ea in cadrul grupurilor si al mediului social in ansamblu.
In functie de ce se schimba opiniile? Harwood L. Childs face o distinctie utila pentru contextul de fata. El vorbeste despre „cauze proxime” ale opiniilor noastre, despre factori primari, activi si decisivi si despre „factori latenti”, secundari, care doar ne predispun sa actionam. Cine ar intra in aceasta a doua categorie? De pilda, locul unde domiciliem, varsta, gradul de prosperitate. Sunt factori care asigura un gen de fundal pe care se proiecteaza evolutiile si schimbarile opiniei publice. De unde ne dam seama de acest lucru? Pentru ca cel mai adesea ei raman constanti sau cvasiconstanti, dar pe acest fond apar schimbari spectaculoase de opinie publica. Prin urmare, este legitim sa ne intrebam cu privire la cauzele adevarate ale acestor schimbari. „Determinantii nemijlociti ai opiniilor -; afirma Childs -; sunt canalele de comunicare si ceea ce ne parvin prin ele: ideile, relatarile, stirile, reprezentari care constituie lumea noastra a simbolurilor” (An Introduction to Public Opinion, p. 111).
Sprott considera, de asemenea, ca opiniile se schimba in functie de informatiile pe care le detin persoanele sau grupurile. Nu poti sa ai o opinie despre nimic. Informatia noua, proaspata, declanseaza in general un proces de reordonare. Fireste ca fiecare om sau grup intampina intr-un anume fel informatia, o recepteaza in mod specific, o evalueaza si o interpreteaza diferit. Dar legatura dintre informatie si opinie nu este pusa la indoiala de nimeni. De aici importanta covarsitoare a media in formarea si orientarea opiniei publice. Materia prima a media este informatia. Influenta media asupra opiniei publice poate fi retinuta cel putin in doua planuri. Influenta imediata, pe termen scurt. Aici rolul informatiei transmise prin media este, cum spuneam, acela de a declansa procesul de reordonare a datelor existente pana in acel moment. Mai avem de-a face cu un impact pe termen mediu si lung, mult mai important si mai durabil. Un flux informational cu o durata masurata in ani de zile poate influenta nu numai opinia propriu-zisa, ci chiar instrumentele de evaluare ca atare; nu numai reactia, ci chiar mentalitatea.
De aici importanta cardinala a corectitudinii informatiei. Tema asupra careia vom reveni. Nu am putea trece mai departe fara a infatisa o situatie mai putin cunoscuta, dar foarte expresiva, privitoare la balansul unui ziar in transmiterea unei informatii care se referea la acelasi eveniment. Este vorba de ziarul Moniteur din martie 1815 care infatisa in felul urmator marsul spre Paris al lui Napoleon, dupa ce parasise insula Elba:
9 martie -; „Monstrul a evadat din locul exilului sau”;
10 martie -; „Capcaunul corsican a acostat la Cap Juan”;
11 martie -; Tigrul s-a aratat la Cap. Trupele avanseaza din toate partile pentru a opri inaintarea lui. El isi va termina mizerabila aventura fugind spre munti”;
12 martie -; „Monstrul a avansat cu adevarat pana la Grenoble”;
13 martie -; „Tiranul este acum la Lyon. La aparitia sa, spaima a cuprins toata lumea”;
18 martie -; „Uzurpatorul a riscat sa se apropie la 60 de ore de mars de capitala”;
19 martie -; „Bonaparte avanseaza in mars fortat, dar este imposibil ca el sa atinga Parisul”;
20 martie -; „Napoleon va ajunge maine sub zidurile Parisului”;
21 martie -; „Imparatul Napoleon este la Fontainbleu”;
22 martie -; „Ieri seara, Majestatea sa imparatul si-a facut intrarea publica si a sosit la Touilleries. Nimic nu poate depasi bucuria universala”.
In legatura cu informatia am mai releva un element instructiv. Cand informatia este precisa, exacta, bine formulata, ea pune limite de interpretare, iar raspunsul nu poate fi decat in termeni de
„da” sau „nu”; putem accepta sau respinge ceva, dar nu putem comenta pe marginea informatiei respective. Cand, dimpotriva, ceea ce se transmite este vag, insuficient definit, campul de interpretare este larg, iar interpretarea propriu-zisa se face in sensul apropierii de atitudinea si interesele celui ce initiaza demersul respectiv. Exista chiar o tendinta de dezvoltare a informatiei pentru a o apropia de pozitia celui care initiaza interpretarea propriu-zisa. In primul caz avem de-a face cu o comunicare reala, exacta, precisa, in cel de-al doilea, se face loc proceselor de interpretare si se deschide campul pentru distorsionari si manipulari de tot felul.

1.8. Mediul de existenta dicteaza reordonarea opiniilor

Un factor cu mare impact in schimbarea opiniei publice este evenimentul, cu mesajul implicit pe care il contine. Pentru a preveni anumite nedumeriri, se cuvine sa subliniem ca din punctul nostru de vedere evenimentul este intr-un anume fel mult mai important decat informatia si fluxul de informatii transmise continuu prin intermediul mijloacelor de comunicare. Fireste ca si acele informatii se refera tot la evenimente. Aici avem in vedere evenimentul ca fapt de viata, evenimentul ca realitate propriu-zisa. Evenimentul degaja el insusi un mesaj: falimentul unei mari firme spune ceva, arestarea unui inalt factor de decizie pentru coruptie are un inteles ce nu poate fi eludat, asa cum faptul ca Romania importa faina din Ungaria ne da un semn despre starea agriculturii noastre. Evenimentul zdruncina sau are acest potential. Informatia poate fi interpretata, evenimentul obliga la o reordonare a datelor de pana atunci. De aceea, J. Stoetzel si A. Girard considera ca pentru opinia publica evenimentul este „o nastere mereu noua”, un „impuls spre schimbare” (Sondajele de opinie publica, p. 204).

Mai toti autorii care vorbesc despre opinie publica subliniaza importanta deosebita a informatiilor venite prin media asupra opiniei publice si evolutiei sale. Este un factor pe care nimeni nu-l pune la indoiala. Mai putin tratat este un alt proces, care noua ni se pare extrem de important in constituirea si dinamica interna a opiniei publice. Este vorba despre ceea ce am putea numi metabolismul informational care are loc in interiorul fiecarui grup, al fiecarei comunitati sociale. O sursa importanta a acestui proces de prelucrare este constituita din informatiile, datele, evaluarile parvenite prin mass media. In acelasi timp, indivizii, grupurile, comunitatile traiesc intr-o realitate data. Are loc un proces de prelucrare a semnalelor care vin din aceasta realitate la toate nivelurile de structurare a fiecarei comunitati. Aceste semnale sunt „culese” pe cai nemijlocite. De aceea, ele au alta valoare, iar procesul de prelucrare a unor asemenea semnale conduce la invataminte mult mai importante pentru comportamentul subiectilor acestei prelucrari. Pe ce ne sprijinim aceasta afirmatie? a) Realitatea in care traim are totdeauna un mare impact, o mare forta de convingere. Cercetari efectuate de specialisti arata ca parerea unui grup de oameni despre populatia de culoare, de pilda, se schimba daca traieste un timp in mijlocul acestei populatii, daca lucreaza cu reprezentanti ai acestei populatii etc. Prejudecatile despre o realitate sociala au cele mai mari sanse sa se schimbe in contact direct cu acea realitate. Daca informatia detasata pe aceasta cale intra in coliziune cu cea provenita prin intermediul mass media, prima va fi intotdeauna mai puternica pentru ca are in spate o anumita experienta de viata, pentru ca are valoarea faptului trait.
De aceea, cand vorbim despre opinie publica se impune sa avem in vedere importanta decisiva a opiniilor rezultate in urma cunoasterii realitatii nemijlocite, a prelucrarii datelor si semnalelor provenite din aceasta directie. Ele vor alcatui ceea ce am putea numi nucleul dur in jurul caruia se formeaza opiniile grupului sau grupurilor respective; schimbarile in existenta noastra sau in perceptia noastra despre aceasta existenta declanseaza intotdeauna schimbari in opinia comunitatilor respective. b) Informatiile, datele si evaluarile survenite prin intermediul media alcatuiesc un flux continuu. Cele provenite din realitatea nemijlocita alcatuiesc mediul nostru de existenta. Influentei media ne putem, cel putin partial, sustrage. Influentei mediului in care traim si fortei sale de modelare, nu! c) Am afirmat mai sus ca atitudinea este esentiala in cristalizarea opiniei. Atitudinea, la randul ei, este hranita de interese. Interesele sunt cel mai adesea transate in realitatea imediata. Fara indoiala ca aceasta din urma este influentata de catre realitatea mai ampla, nationala, sau de cea regionala sau internationala. In judecatile si atitudinile noastre, operam, cel mai adesea, in orizontul existentei si intereselor cotidiene.

1.9. Costul „jocului de-a imaginea”

Intr-un asemenea context, se cuvine relevat un adevarat decalaj care se creeaza intre efortul consacrat studierii opiniei publice -; mult mai mare -; si cel afectat investigarii realitatii propriu-zise pe care opinia publica o reflecta sau ar trebui sa o reflecte. Opinia publica tinde sa exercite o presiune, iar pentru cercurile politice si guvernamentale o adevarata teroare. Nu este loc de repros aici, pentru ca barometrul opiniei publice este vital in cazul structurilor care depind de vot. Fundamental este faptul ca apare riscul neglijarii realitatii efective; sau, si mai rau, al evaluarii realitatii doar cu imaginea dominanta din cadrul opiniei publice. Nu este vorba de a nega orice competenta opiniei publice in semnalarea si interpretarea diverselor tendinte si procese, ci de a atrage atentia ca se inverseaza o relatie, ceea ce poate induce masuri care nu sunt neaparat reclamate de o situatie din realitatea propriu-zisa, ceea ce, in final, va accentua decalajul de care aminteam mai sus.

In acelasi timp, presiunea opiniei publice poate determina cu adevarat din partea centrelor de decizie politica preocuparea de a da raspunsuri imediate la problemele opiniei publice, care, asa cum spuneam, reprezinta un tip de prelucrare si interpretare a unei realitati, situatii etc. si nu la cele pe care le ridica realitatea-realitate, nu de putine ori diferite de cele aparute in prim-planul opiniei publice. Insistam asupra acestui lucru pentru ca daca ordinea nu este fireasca, deci daca nu se respecta primatul realitatii propriu-zise, apar cateva consecinte dupa parerea noastra extrem de costisitoare: a) politica tinde sa devina un joc de-a imaginea; intotdeauna politica va fi obligata sa aiba o strategie de imagine. Este o regula a jocului si nu se poate concepe o politica performanta in afara acestei strategii, absolut obligatorii, de imagine. Cand preocuparile sunt centrate pe imagine in dauna realitatii propriu-zise, esecul devine o problema de timp. b) angajata pe un asemenea traseu, politica se pune oarecum la dispozitia opiniei publice si nu are alta solutie decat sa urmeze capriciile si virajele sale. In acest sens, opinia publica poate deveni intr-adevar un despot capricios. c) procedand astfel, factorii de decizie politica obtureaza posibilitatile de a raspunde unor probleme reale ale opiniei publice. Cum am spus mai inainte, opinia publica prelucreaza intr-un mod specific fapte, evenimente, situatii. Raspunsul la preocuparile opiniei publice trebuie formulat nu doar in termeni de imagine, ci mai ales in planul realitatii care a generat preocuparile respective. Astfel, problemele reale incep sa capete rezolvare; prin urmare si cele care apar in spatiul public.

1.10. Miscarile bruste: exceptia si nu regula!

Procesul de metabolism informational pe care l-am amintit mai sus este foarte important pentru ca ne ajuta sa ne reprezentam mai limpede doua probleme cardinale: cum se formeaza opinia publica si, mai ales, cum evolueaza, care sunt particularitatile acestei evolutii. Prelucrarea pe care o presupune acest proces implica o perioada de timp pentru clarificare. De aceea, opinia publica pare a trai in cele mai multe perioade „un somn aparent care nu trebuie sa insele” (J. Stoetzel, A. Girard, Sondajele de opinie publica, p. 243). Ea apare ca o apa linistita. Putine lucruri o tulbura in mod vizibil. Este o liniste de suprafata care disimuleaza procesele din adancuri, procese de prelucrare a informatiei, de evaluari si reevaluari, de plamadire a diverselor optiuni si curente. De mentionat ca toata aceasta activitate are loc in cadrul grupurilor si colectivitatilor care alcatuiesc o comunitate. Este un proces de elaborare si reelaborare interna pentru care, evenimentul, contextul diferit nu reprezinta decat prilejul de developare publica. De aceea, momentele de manifestare vizibila -; cateodata violenta -; a opiniei publice nu trebuie sa ne faca sa subestimam importanta perioadelor de liniste care preced sau care urmeaza acestor momente de varf. Stoetzel si Girard ne spun ca tocmai aceste perioade sunt foarte potrivite pentru masurarea starii opiniei publice (op. cit., p. 241). De ce? Deoarece ele dezvaluie curentele pe care calmul aparent le disimuleaza, aspiratiile care se cer satisfacute sau refuzurile care s-ar putea manifesta in caz de criza (p. 24). In aceste perioade ne putem da mai bine seama de tendintele noi care se prefigureaza si, in aceasta faza, interventia de corectare din partea societatii este posibila. De multe ori, schimbarile opiniei publice nu sunt anticipate pentru ca evolutiile lente de care vorbeam nu au fost observate la timp sau simptomele lor nu au fost interpretate cu profesionalism. Masele sunt capabile sa-si schimbe opinia dar nu de la o clipa la alta. Evenimentele si informatiile noi reprezinta doar factori de schimbare, „invitatii la schimbare”. Prefacerea propriu-zisa are nevoie de timp si este de cele mai multe ori rezultatul unui cumul de influente. „Un grup nu inceteaza dintr-o data de a fi favorabil, si cu atat mai putin nu devine brusc ostil. Opinia publica nu e capabila de asemenea palinodii..., ea nu este nicidecum versatila” (p. 201).

Evolutiile bruste, reale si ele nu sunt altceva decat acumulari treptate care ies la suprafata la un moment sau altul. Faptul ca acestea nu au fost sesizate la timp nu ne indreptateste sa spunem ca nu au existat. Miscarile bruste in opinia publica constituie exceptia si nu regula.



Atunci cand opinia publica fierbe, da in clocot deja, nu mai opereaza incercarea de influentare. Cand curentii principali de opinie, tendintele dominante s-au format si s-au pus in miscare, actiunea de influentare este neputincioasa.

1.11. „Vartejurile” de opinie publica si invatamintele lor

In fata unui eveniment puternic, a unei situatii noi, sfidatoare, opinia pare ca „se trezeste”. Sa meditam impreuna pe marginea acestui text al lui Stoetzel si Girard: „Intr-o mica si sugestiva lucrare, biologul Penrose compara comportamentul psihologic al publicului cu mecanismul epidemiilor microbiene. El distinge cinci faze succesive: dupa o perioada latenta, ideea se propaga rapid, ca izbucnirea unei maladii dupa o perioada de incubatie. Apoi propagarea ei scade pentru ca spiritele sunt saturate sau pentru ca au intervenit evenimente noi. Se manifesta o rezistenta ce poate fi comparata cu fenomenul de imunitate. In sfarsit, ideea, sau epidemia, trece. In realitate, ea nu dispare, ci redevine latenta” (J. Stoetzel, A. Girard, Sondajele de opinie publica).
Ar putea fi aplicata aceasta schema tuturor schimbarilor din campul opiniilor publice? In general, fiind vorba despre un domeniu asa de gingas, nu putem vorbi despre „pasi” precisi, despre reguli de schimbare sau norme care prezideaza procesul de evolutie a opiniilor. Cert este ca anumite forme de schimbare, ceea ce am putea numi „vartejurile” din opinia publica, cele care vizeaza cu deosebire mode -; de la mode vestimentare la cele ideologice -; par a parcurge un traseu precum cel infatisat mai sus. Este necesar sa retinem insa ca foarte valoroasa notiunea de perioada latenta care precede sau urmeaza unei transformari de opinie. Perioada latenta mai extinsa sugereaza metafora apei linistite de care am vorbit mai sus.
Sunt extrem de instructive asemenea „vartejuri” in viata politica, intrucat ele determina divizari sau, dimpotriva, curente de opinie dominante si unificatoare. Intervine un moment de disputa publica, de dezbatere in jurul masurilor de depasire. Se configureaza contextul prielnic pentru aparitia unor lideri noi, a unor alternative neavute in vedere pana atunci, pentru prefigurarea unei schimbari. In asemenea momente, este fundamental asentimentul opiniei publice pentru o solutie sau alta, dar poate mai important, mai presant, este configurarea solutiei propriu-zise. In fata variantelor, opinia publica macar se limpezeste: existenta unor optiuni clare produce o reactie de precipitare interna. In urma ei, stim exact care sunt principalele curente de opinie.
Cateva lucruri se cer detasate:
Daca acest moment de tensiune, de criza, genereaza o divizare a opiniei, liderul politic trebuie sa cumpaneasca atent ponderea diverselor optiuni publice. O eventuala masura trebuie sa intruneasca asentimentul majoritatii. In aceste contexte fierbinti, liderul politic este bine sa fie de partea majoritatii, chiar in greseala. Altminteri, nu va mai fi acceptat. Este momentul cand trebuie sa spui majoritatii cam ceea ce vrea sa auda, pentru ca valul opiniei publice nu tolereaza curentul diferit, cu atat mai putin pe cel opus.
Daca opinia publica este divizata in mai multe curente oarecum egale, atunci decizia, hotararea luata la vreme este de natura sa aduca linistea in spatiul public. Pentru ca opinia publica se inclina in fata faptului implinit. „Daca intervine o solutie, opinia accepta faptul implinit, reintra din nou in tacerea sau in imobilitatea sa obisnuita” (J. Stoetzel, A. Girard, op. cit., p. 243).
Indeobste, opinia publica este mai conservatoare. Exista situatii in care opinia publica realizeaza un gen de revolutie interioara rapida. Cand opinia publica adopta pozitii mai avansate decat ale liderilor politici. Intalnim asemenea situatii cu deosebire in momentele de criza accentuata, de prefacere radicala. Atunci este indicata schimbarea echipei de conducere sau a personalitatilor care o simbolizeaza. Este prima conditie ca opinia sa revina la linistea obisnuita.

Masa nemultumita de oameni din nuvela Alexandru Lapusneanu doresc „capul lui Motoc”, deci schimbarea unui simbol al „vechii conduceri”.
Odata produsa, schimbarea opiniei publice se distribuie in toate grupurile sociale. Nu raman grupuri sociale in afara acestei influente. Nici indivizii nu raman in afara „socului evenimentului” si schimbarea ii cuprinde si pe ei chiar daca in proportii diferite. „Societatea se misca simultan in toate partile sale si daca atitudinile se transforma, ele se transforma in sanul tuturor categoriilor populatiei, la batrani ca si la tineri, printre femei, ca si printre barbati. Opinia publica depaseste toate grupurile” (J. Stoetzel, A. Girard, op. cit., p. 190).
Exista, fara indoiala, deosebiri de opinii in raport cu sexul, varsta dar, potrivit autorilor francezi, avem de-a face mai ales cu nuante si nu cu divergente radicale. Diferentieri mai clare de opinie apar in legatura cu structura sociala. Apartenenta la grupuri sociale legate prin interese clare, preocuparea de a cuceri unele pozitii sau de a le mentine pe cele deja dobandite reduce disponibilitatea de a privi spre problemele de ordin general si mai ales de a asimila rigorile care decurg din evolutia de ansamblu a unei comunitati. Fenomen compensat de un principiu de conformitate. O persoana nu apartine doar unui singur grup. Fiecare individ apartine concomitent mai multor grupuri, existenta lui reprezentand un spatiu de incrucisari diverse. In acelasi timp, orice persoana particulara apartine concomitent si unor comunitati mai largi, cum ar fi comunitatea nationala, ceea ce estompeaza din puterea legaturilor de grup.

1.12. Cunoasterea opiniei publice nu implica ascultarea ei oarba!

Pentru a intelege mersul opiniei publice, este ilustrativ modul cum se comporta si cum reactioneaza aceasta in momente de criza prelungita. Ce se intampla in acest caz cu opinia publica? Incepe un proces de conversiune treptata; in timp, un asemenea proces determina schimbari considerabile in cadrul opiniei publice, care o pot plasa, in cele din urma, pe o pozitie diferita, daca nu chiar opusa fata de cea afirmata la inceputul crizei.
Mari crize care au marcat perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial ilustreaza acest adevar. Razboiul din Indochina, cel din Algeria, ca si conflictul care se configura in afacerea Canalului Suez au confirmat o asemenea evolutie din partea opiniei publice franceze. In mod similar a reactionat opinia publica americana de-a lungul Razboiului din Vietnam.
Algeria a fost o perioada indelungata colonie franceza, o colonie aparte, ea fiind considerata mult timp „Mica Franta de peste mari”. La inceputul ostilitatilor generate de miscarea de independenta din Algeria, opinia publica franceza era in mod vizibil in favoarea mentinerii suveranitatii franceze. Dupa cativa ani, ea inclina pentru recunoasterea independentei Algeriei.

Viitorul statut al Algeriei

Preferinta publicului Oct. 1955 Oct. 1956 Apr. 1956 Martie 1957 Sept. 1957
Departamente franceze 47% 49% 40% 34% 36%
Legaturi mai putin stranse 26% 25% 33% 35% 40%
Nu se pronunta 27% 26% 27% 31% 24%

Pe fondul cresterii curentului in favoarea independentei, vine la putere Generalul de Gaulle, in 1958. Solutiile succesive propuse de General -; „francizare”, autonomie in cadrul comunitatii, Algeria algeriana legata de Franta -; nu sunt altceva decat intruchipari ale schimbarilor intervenite in opinia publica. La fel evolueaza opinia publica americana in cazul razboiului din Vietnam. La inceput era favorabila interventiei armate. Pe masura amplificarii conflictului, apar curentii contrari, societatea americana devine terenul de infruntare a tendintelor pro si contra, pentru ca, in 1971, sa se considere ca „interventia a fost o eroare”.

Putem spune ca asemenea evenimente majore declanseaza in cadrul societatii si al diferitelor grupuri componente un intens proces de framantare interna. Opinia publica urmareste, stocheaza informatii, prelucreaza date, se intoarce asupra pozitiei initiale, pe care o masoara cu noutatile survenite intre timp. Spre a intelege acest proces de prelucrare, ca si rezultatele sale, se cuvine relevat adevarul amintit de Stoetzel potrivit caruia „opinia publica nu este un bloc omogen, si nici suma opiniilor individuale. Tendintele globale observate exprima o medie” (Teoria opiniilor, p.
249). Altminteri, nu ne-am putea explica tendintele si interpretarile deosebite, infruntarea dintre acestea, chiar evolutia diferita a opiniei publice. In aceasta reorientare a opiniei publice, fara indoiala ca mass media joaca un rol important. Nu ne-am putea imagina schimbarea de atitudine fata de razboiul din Vietnam fara schimbarea prealabila a atitudinii presei fata de acest conflict. Dar nu ne-am putea nici explica preponderenta atitudinii nefavorabile fara evaluarile succesive desfasurate la nivel individual sau de grup.
Un loc aparte in cercetarea opiniei publice il ocupa si raportul in care se afla factorii de decizie politica cu opinia publica. Un raport pe care J. Stoetzel incearca sa-l contureze tot cu ajutorul faptelor, al unor situatii in care l






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite