p7e24eo
Conceptul de devianta este unul din conceptele-cheie din stiintele sociale. In ca drul sociologiei de la mijlocul veacului, deviantei si controlului social li s-au inchinat mii de studii. Cu toate acestea, devianta ramine o notiune ambigua si profund subiec tiva. Intr-un cunoscut manual de sociologie (Cohen si Orbuch, 1990), ea este definita ca incluzind orice comportament ce nu se conformeaza expectatiilor societatii sau ale unui anumit grup, iar exemplele de comportamente deviante sint din cele mai diverse: crima, pedofilia, boala mentala, violul, jaful armat, delicventa juvenila, coruptia (white-collar crime), alcoolismul, consumul de droguri, prostitutia. Aceeasi lipsa de precizie o intilnim si in impozanta The Encyclopedia of Social Sciences, unde devianta este infatisata ca un comportament ce violeaza normele, ca raritate statistica, dar si ca anomalie psihopatologica (apud G. Paicheler, 1985). O astfel de conceptie eclectica ne dezvaluie caracterul relativ neelaborat al acestui concept, ca si lipsa lui de eficienta.
Pentru nevoile studiului de fata, vom retine definitia deviantei ca opusa confor mismului, asa cum a fost inteleasa in cadrul cercetarilor de psihologie sociala. De vianta inseamna totalitatea actelor ce nu respecta normele de grup; actul deviant corespunde actului ce infirma o idee impartasita de toti membrii grupului despre ceea ce trebuie sau nu trebuie facut intr-o situatie data. Principala concluzie a cercetarilor clasice in acest domeniu este ca oricine se opune in mod constant normelor de grup este respins de ceilalti si pierde calitatea de membru al grupului. In orice grup aflam o presiune catre uniformitatea opiniilor si atitudinilor (Festinger, 1950). In momentul in care grupul recunoaste discrepanta dintre normele sale si comportamentul sau opinia unuia din membri, interactiunea cu deviantul se intensifica. Intr-un studiu ce a insemnat pentru devianta privita din punct de vedere psiho-social ceea ce a insemnat studiul lui Asch pentru conformism, S. Schachter a aratat ca grupul isi directioneaza eforturile catre clarificarea pozitiei deviantului, iar comunicarea cu el echivaleaza cu furnizarea de contra-argumente si cu o incercare de a diminua neconcordanta dintre cele doua pozitii. Daca presiunea aceasta determina deviantul sa accepte din nou normele, el isi va relua rolul obisnuit. Daca, dimpotiva, persista in comportamentul sau, grupul poate sa-si redefineasca granitele, pentru a-l exclude. Retragerea calitatii de membru, temporara sau definitiva, ia forma ignorarii deviantului, a intreruperii interactiunilor cu el (Schachter, 1951).

Desigur, respingerea deviantilor nu este o reactie universala, ea depinde in buna masura de situatie. Schachter insusi a aratat ca reactia are loc numai daca opinia devianta priveste o norma importanta a grupului. Studiile ulterioare au reliefat alte conditii ce favorizeaza respingerea deviantilor: gravitatea actului (Hensley si Duval,
1976), coeziunea grupului (Emerson, 1954), importanta sarcinii (Lauderdale, 1976).
Problema reactiei grupului in fata comportamentului non-conformist are o importanta extrema. Exista situatii in care intransigenta si atitudinea punitiva a grupului este benefica, dupa cum exista altele in care devianta poate juca un rol pozitiv, contribuind la schimbarea atitudinilor si comportamentelor si la progresul social. Cercetarile desfasurate in domeniul influentei minoritare (Moscovici, 1979;
Mugny si Pérez, 1986) atesta utilitatea pentru societate a celor ce propun o norma alternativa. Ideea ca devianta ar avea in unele cazuri o functie pozitiva este acceptata si de psihologia americana. De exemplu, Henke si Saxberg (1985), care au studiat deviantii si izolatii in intreprinderi americane si japoneze, au ajuns la concluzia ca exista o devianta constructiva si ca uneori cei ce se opun normelor grupului de lucru pot fi mai productivi decit cei conformisti. Fara a nega existenta unor astfel de contexte, noi ne-am propus sa adoptam in cadrul acestui studiu perspectiva clasica, a deviantei ca defectiune ce afecteaza locomotia grupului si sa semnalam faptul ca in unele cazuri comportamente deviante deosebit de nocive se perpetueaza din pricina ca grupul refuza sa le condamne, sa-si exercite functiile de control social. In opinia noastra, aceasta dinamica se produce in diverse situatii de devianta lejera, iar una din cele mai bune ilustrari ar putea fi devianta in raport cu regulile de circulatie rutiera.
Comportamentele deviante din trafic exista nu pentru ca grupul nu are putere sa respinga deviantii, nici pentru ca deviantilor nu le pasa daca sint exclusi, ci pentru ca grupul ingaduie pentru un motiv sau altul devianta. Aceasta ipoteza ne-a determinat sa ne interesam de factorii care favorizeaza o rectie slaba de respingere a deviantilor.
Printre acestia au fost pusi in evidenta existenta normei de originalitate, ce incurajeaza evaluarea pozitiva a inovatiilor (Moscovici, 1979) si imprejurarile in care devianta faciliteaza indeplinirea sarcinii. Intensitatea reactiei de respingere poate varia si in functie de statutul deviantului. Hollander (1960) a aratat ca grupurile au tendinta de a tolera non-conformismul membrilor cu statut inalt.
Scopul celor doua experimente pe care le prezentam mai jos este de a reliefa un alt factor ce contribuie la modelarea atitudinii membrilor grupului fata de devianti: abilitatea cu care este facut actul deviant. Chiar daca nu poate explica reactia colectiva de respingere sau de acceptare, abilitatea functioneaza ca un factor de influenta la nivelul construirii impresiei si, ca atare, la nivelul deciziei individuale cu privire la raspunsul in fata deviantului. Astfel, atitudinea depinde de perceptia carac teristicilor actului deviant. In formarea impresiilor si evaluarea comportamentelor celorlalti sintem confruntati cu informatii foarte diverse despre intentiile sau tra saturile lor. Cercetarile in domeniul perceptiei persoanei au evidentiat ca nu toate informatiile au aceeasi pondere in formarea impresiei. De pilda, s-a studiat maniera in care impresiile sint marcate de informatia despre caracteristicile negative ale tintei si s-a pus in evidenta o tendinta de a acorda mai multa importanta acestei informatii.
Efectul informatiei negative (negativity effect) a fost atestat ca un factor de distorsiune in perceptia sociala. Totusi, s-a constatat ca in perceptia abilitatii celuilalt efectul nu se manifesta (Reeder si Brower, 1979). Daca e adevarat ca abilitatea si moralitatea constituie doua dimensiuni fundamentale care organizeaza impresiile pe care indivizii le construiesc despre ceilalti (Rosenberg si Sedlack, 1973), atunci se pare ca infor matia negativa are o valoare diagnostica mai mare numai in domeniul moralitatii.
Distinctia dintre comportamentele si trasaturile legate de moralitate, pe de o parte, si cele legate de abilitate, pe de alta parte, ne ingaduie sa observam ca in sfera abilitatii informatia pozitiva este edificatoare inferentele despre aceasta trasatura sint mai sigure cind observatorul dispune de informatie pozitiva (Skowronsky si Carlston, 1992;
Martijn s.a., 1992).
Demersul din studiul de fata se inspira atit din cercetarile din domeniul perceptiei persoanei, cit si din cele din domeniul deviantei in raport cu normele de grup.
Ipotezele pe care intentionam sa le testam se refera la situatia in care observatorul trebuie sa emita simultan judecati despre trasaturile de abilitate si moralitate. Actul deviant este prin excelenta un act care centreaza atentia observatorului pe trasaturile de moralitate ale actorului. Dar, foarte frecvent, odata cu informatia despre aceste caracteristici, observatorului ii este furnizata si informatie legata de abilitatea deviantului. In manipularile experimentale de care vom da seama mai jos, am descris o conduita ce contravenea normelor morale si de grup, facind evident caracterul sau abil sau inabil si am cerut subiectilor sa emita judecati asupra ei in diferite contexte; am incercat astfel sa gasim o relatie intre dexteritatea deviantului si evaluarea deviantei de catre un observator. In acelasi timp, scopul cercetarii a fost de a deter mina masura in care respingerea deviantilor de catre membrii grupului depinde de abilitatea cu care este infaptuit actul deviant.
Ambele experimente se intereseaza de devianta din circulatia rutiera, pe care o socotim exemplara pentru ceea ce am numit devianta lejera , opusa deviantei grave.
Ipoteza generala este ca dexteritatea deviantului influenteaza atitudinea observatorului cu privire la gravitatea deviantei. Combinarea informatiei negative (transgresarea normei) cu cea pozitiva (gradul ridicat de abilitate) poate duce la o distorsionare a perceptiei sociale, un bias introdus de abilitate in perceptia deviantei si a moralitatii.
EXPERIMENTUL 1
Una din cele mai cunoscute dinamici psiho-sociale in relatiile intergrupuri consta in favorizarea in-group-ului (Brewer, 1979). Indivizii au in general tendinta de a discri mina grupurile din care nu fac parte si de a favoriza grupurile de apartenenta. Tajfel si colaboratorii sai au descoperit ca acest efect este provocat de simpla categorizare, de resimtirea dihotomiei cimpului social in in-group si out-group. In afara acestei explicatii cognitive, pe care o va dezvolta Turner in teoria auto-categorizarii (Turner s.a., 1987), Tajfel a avansat o explicatie motivationala. Potrivit teoriei identitatii sociale, auto-evaluarile indivizilor depind de apartenenta lor la diferite grupuri. Din aceasta pricina, ei incearca, prin comparatii sociale favorabile, sa mentina o identitate pozitiva pentru grupurile ai caror membri sint. Astfel, discriminarea out-group-ului e un rezultat al stimei de sine si al nevoii de identitate sociala pozitiva (Tajfel si Turner,
1986). In cele ce urmeaza, vom folosi aceasta tendinta fireasca a subiectilor pentru a arata ca perceptia deviantei membrilor in-group-ului este diferita de cea a membrilor out-group-ului.
Intr-o paradigma asupra circulatiei rutiere, primul experiment introduce doua variabile. Gradul de abilitate cu care este savirsit actul deviant in speta, o depasire neregulamentara constituie una din variabilele independente. Subiectilor le este descrisa depasirea, ce este efectuata fie cu o mare dexteritate, fie cu o deosebita stingacie. O a doua variabila priveste apartenenta categoriala a deviantului. Intr-un caz, el apartine in-group-ului, fiind prezentat ca iesean. In celalalt caz, el este ceta tean al Republicii Moldova. (Am ales acest out-group pentru ca membrii lui sint prezenti in traficul iesean si pentru ca este relativ neutru conotat, cel putin in raport cu rusii sau ucrainienii.)
O prima ipoteza se refera la efectele abilitatii: de maniera generala, in cazul deviantei in traficul auto a membrilor propriului grup ne asteptam ca respingerea
(respectiv condamnarea) deviantului sa varieze invers proportional cu dibacia cu care este savirsit actul.
Cea de-a doua ipoteza este legata de bias-ul in-group si priveste influenta aparte nentei categoriale a deviantului asupra perceptiei comportamentului deviant. Ipoteza aceasta anticipeaza o interactiune intre cele doua variabile independente: con damnarea deviantului apartinind out-group-ului va fi mai severa atunci cind el este foarte abil, si mai putin severa cind este lipsit de abilitate.
Metoda
Subiecti 80 de subiecti, studenti in anul I si II ai sectiei de psihologie de la Univer sitatea Al.I. Cuza din Iasi, au participat la acest experiment pe baza de voluntariat.
Plan experimental Intr-un plan factorial 2x2 au fost manipulate abilitatea devian tului (mare vs. redusa) si apartenenta lui categoriala (iesean vs. basarabean).
Procedura Experimentul a avut la baza un chestionar. Subiectii au fost impartiti in patru grupuri experimentale: iesean abil, iesean inabil, basarabean abil, basa rabean inabil. Fiecarui subiect i s-a inminat un chestionar ce continea in debut o informare succinta despre un eveniment de trafic. Textul relata o depasire efectuata neregulamentar, mentionind gradul de dexteritate a automobilistului. In partea a doua a chestionarului, participantii erau invitati sa raspunda la citeva intrebari. Principala variabila dependenta a fost amenda pe care subiectul ar aplica-o soferului infractor, masurata pe o scala de la 0 la 200.000 lei, cu gradatii la fiecare 10.000. Alte variabile dependente au fost concordanta estimata de subiecti intre comportamentul soferului si normele de circulatie sau intre acest comportament si regulile de morala. Ambele masuratori au fost efectuate pe scale in 21 de puncte.
Rezultate
Unul din efectele cele mai notabile din acest experiment este, fireste, favorizarea in-group-ului. Cum era de asteptat, cind e vorba de a aplica o pedeapsa (in cazul nostru, o amenda) subiectii sint mai indulgenti cu propriul grup si mai intransigenti cu out-group-ul. In plus, o analiza de varianta efectuata asupra raspunsurilor subiec tilor la aceasta intrebare reflecta interactiunea postulata de noi a celor doua variabile independente, chiar daca avem de-a face numai cu o tendinta: F1/80 a 3062, p<.09. Mediile indica faptul ca ieseanului abil i se aplica o amenda mai mica decit ieseanului inabil (m a 6.45 fata de m a 9.40), cita vreme basarabeanul abil primeste o amenda mai mare decit basarabeanul inabil (ma 11,35 in raport cu m a 10,65).
In ce priveste relatia moralitate abilitate asa cum a fost anticipata de noi, ea se confirma: delicventii abili din trafic, fie ca apartin in-group-ului, fie out-group-ului, sint perceputi ca fiind mai morali decit cei lipsiti de dexteritate.
In fine, datele indica atitudinea permisiva a subiectilor fata de infractiunile din circulatia rutiera. La intrebarea cite infractiuni trebuie sa comita cineva in circulatie pentru a fi considerat un deviant? , media raspunsurilor este 5,73. Subiectii au apreciat ca 28,14% din cei ce incalca frecvent regulile de circulatie nu au niciodata accidente si ca aproape jumatate (48,83%) din infractiunile din trafic ramin nesanctionate de politie.
Discutie
Rezultatele indica faptul ca in devianta din trafic perceptia actului este influentata de abilitatea cu care este facut. Participantii au tendinta de a aprecia comportamentul deviant abil ca mai putin grav, atit atunci cind este raportat la regulile de morala, cit si la regulile de circulatie. Aceasta confirmare ne ingaduie sa afirmam ca abilitatea constituie unul din factorii ce determina includerea deviantei din circulatia rutiera in categoria deviantei lejere. Astfel de comportamente, desi flagrant antisociale si extrem de daunatoare, nu sint condamnate de grup sau, in orice caz, grupul ezita sa exercite presiuni asupra acelora dintre membrii sai care le comit.
EXPERIMENTUL 2
Intr-un studiu recent, Pérez (1996) a facut o distinctie intre devianta grava (furt, perversiune sexuala) si devianta mai putin grava (devianta in traficul auto, excesul de alcool). Autorul a demonstrat viabilitatea distinctiei, aratind ca devianta lejera este acceptata de subiecti ca facind parte din stereotipul in-group-ului; dimpotriva, subiectii au refuzat sa admita ca o trasatura ca inclinatia spre perversiuni sexuale ar putea face parte din imaginea propriului grup si au discriminat out-group-ul pe aceasta dimensiune.
Intentia noastra a fost de a testa, in al doilea experiment, ipoteza dupa care facto rul abilitate poate servi la diferentierea deviantei lejere, nesanctionate intotdeauna de grup, de devianta grava, condamnabila si functionind ca un criteriu precis de exclu dere. Dupa opinia noastra, abilitatea deviantului influenteaza in maniera diferita per ceptia actului de devianta lejera in comparatie cu perceptia actului de devianta grava.
Am constatat deja in experimentul anterior ca in cazul deviantei tolerate de grup abilitatea mare a comportamentului favorizeaza o atitudine indulgenta, iar abilitatea scazuta conduce la o evaluare negativa a moralitatii actului. Efectul ar fi invers, potrivit ipotezei fundamentale ce urmeaza sa fie probata, pentru devianta grava: cu cit un act este savirsit cu mai multa abilitate, cu atit el este mai condamnabil.
Metoda
Subiecti Experimentul de fata s-a bucurat de participarea a 64 de studenti ai sectiei de psihologie de la Universitatea Al.I. Cuza Iasi.
Plan experimental Cercetarea s-a desfasurat potrivit unui plan factorial 2x2, in care au fost manipulate: tipul de devianta (lejera vs. grava) si gradul de abilitate al deviantului (mare vs. redusa).
Procedura Manipularea s-a facut prin intermediul unui chestionar asemanator celui utilizat in cadrul experimentului 1. De aceasta data, informatia fictiva furnizata subiectilor se referea fie la un act de devianta lajera, fie la un act de devianta grava.
Pentru intiiul tip am ales exemplul unei depasiri efectuate necorespunzator, in timp ce devianta grava era exemplificata printr-o agresiune comisa de un tinar asupra unui barbat intre doua virste. Ambele tipuri de comportamente deviante erau infatisate ca abile sau ca lipsite de acesta caracteristica. Principalele variabile dependente au fost masura in care deviantul poate fi recuperat si reintegrat in societate si gradul de moralitate al comportamentului. S-a luat o masura si pentru pedeapsa pe care subiectii ar aplica-o deviantului. Ipotezele secundare s-au referit la:
1. impactul abilitatii asupra perceptiei antecedentelor deviantului: cu cit acesta este mai abil, cu atit se va aprecia ca el a facut si inainte acest act, si aceasta mai ales in devianta grava.
2. felul in care abilitatea influenteaza aprecierea subiectilor despre posibilitatea repe tarii actului.
3. relatia dintre abilitate si tipul de atribuire pe care observatorul o face asupra actului deviant in aceasta privinta am anticipat ca dexteritatea mare a deviantului conduce la o atribuire interna.
Rezultate
Un prim rezultat care ne-a interesat a fost verificarea distinctiei dintre devianta lejera si cea grava. Pentru confirmarea justetei acesteia ne-am slujit de evaluarea de catre subiecti a moralitatii actului, constind o diferenta semnificativa. De asemenea, diferenta dintre tipurile de devianta se reflecta in raspunsurile celor patru grupuri de subiecti la intrebarea: considerati ca un astfel de comportament este tipic pentru romani? . Subiectii declara ca devianta lejera este tipica, iar cea grava nu este.
In ce priveste testarea ipotezei fundamentale a studiului, si anume interactiunea celor doua variabile, ea n-a fost confirmata satisfacator pe dimensiunea moralitatii.
Analiza de varianta pe aceasta masura releva un efect simplu al tipului de devianta
(F1/64 a 35.132, p < .001), efectul abilitatii ca si efectul combinat al celor doua variabile fiind nesemnificative. Totusi, socotim ca ipoteza este pe deplin adeverita de o alta analiza, cea asupra raspunsurilor la intrebarea daca deviantul poate sau nu sa fie recuperat: subiectii au apreciat ca deviantul abil din trafic are mai multe sanse de a fi recuperat in comparatie cu cel inabil (m a16,25 fata de 14,75), iar deviantul abil ce a comis agresiunea e mai greu recuperabil decit agresorul inabil (m a 12.38 fata de 17.13, F1/64 a 6.202, p < .016).
Un efect proeminent am constatat pe dimensiunea evaluarii de catre subiecti a posibilitatii ca deviantul sa fi comis si inainte acte neconforme legilor: daca in ce priveste devianta din trafic diferenta este nesemnificativa, pentru devianta grava efectul este evident: m a 15.63 in comparatie cu m a 7, 31, F1/64 a 9.454, p < .003.
In sfirsit, se cuvine sa mai raportam confirmarea ipotezei cu privire la tipurile de atribuire: comportamentul deviantilor abili este pus intr-o masura mai mare pe seama unor factori personali, iar cel al deviantilor inabili mai curind pe seama situatiei.
Discutie
Experimentul din urma a confirmat interactiunea abilitatii si a tipului de devianta.
Acest efect explica, in opinia noastra, indiferenta membrilor grupului fata de devianta din trafic si ezitarea lor de a-l condamna pe deviant.
Faptul ca abilitatea nu influenteaza evaluarea subiectilor asupra probabilitatii ca actul deviant sa fi avut loc si inainte indica pur si simplu ca aceste acte sint foarte frecvente, ca fiecare din noi are antecedente in aceasta privinta.
Concluzii
Abilitatea influenteaza de maniera decisiva perceptia deviantei in domeniul circulatiei rutiere. In devianta lejera, care este mai putin condamnabila din punct de vedere moral si pe care grupurile par sa o ingaduie, dexteritatea deviantului deformeaza perceptia observatorului de asa natura incit un act deviant executat foarte abil ajunge relativ scuzabil. Cit despre devianta grava, efectul abilitatii se manifesta de maniera inversa. Desi e posibil ca, in general, in perceptia celuilalt informatiile privind mora litatea sa aiba intiietate (Martijn s.a., 1992), credem ca am izbutit sa demonstram ca in devianta usoara informatia despre trasaturile legate de abilitate poate face ca mora litatea comportamentului deviant sa fie apreciata cu mai multa indulgenta. In orice caz, acest comportament este judecat dupa un dublu standard si de multe ori criteriul abilitatii pare sa aiba prioritate in fata celui moral.
Chiar daca experimentele de mai sus nu surprind o dinamica de grup, dinamica ce-ar putea explica reactia de non-respingere a deviantilor din trafic, ele descriu unul din factorii deosebit de importanti ce actioneaza la nivel individual. Perceperea gradului de dexteritate a actului non-conformist marcheaza evaluarea pe care fiecare membru al grupului o are asupra gravitatii deviantei si, implicit, asupra sanselor de a reintegra deviantul in grup. Ca atare, abilitatea comportamentului deviant este unul din factorii ce pot explica atitudinea permisiva a grupului in fata deviantei in raport cu regulile de circulatie.