m3x13xu
Sistemul de invatamant reprezinta principalul subsistem al sistemului
de educatie, care include ansamblul institutiilor specializate in proiectarea
si realizarea functiilor educatiei prin continuturi si metodologii specifice,
organizate formal si nofor-mal.
Sistemul de invatamant, in sens larg, angajeaza "ansamblul
institutiilor care participa la organizarea arhitecturii scolare" prin proiectarea
unor cicluri, orientari, filiere realizabile la nivelul unor structuri specifice
educatiei /instruirii formale dar si nonfor-male (Dictionnaire encyclopedique
de l'education et de laformation, , .).
Ca parte a sistemului de educatie, sistemul de invatamant coordoneaza
si asimileaza actiunile si influentele pedagogice proiectate si realizate (de)
la nivelul urmatoarelor institutii:
- "Scoala", reprezentata prin: gradinite, scoli primare, scoli generale,
scoli profesionale, scoli speciale, grupuri scolare, licee, colegii universitare,
universitati, unitati de instruire permanenta ( recurenta, reciclare, perfectionare),
unitati de invatamant conexe (centre, cabinete de asistenta psihopedagogica
a elevilor, cadrelor didactice, parintilor; centre, cabinete logopedice, case
ale copiilor si elevilor).
- Institutiile specializate in educatie/instruire nonformala, complementare
in raport cu "scoala": casele si cluburile elevilor/studentilor,
taberele pentru elevi/studenti, centrele de formare profesionala, centrele de
vacanta ("loisir"), presa scolara/universitara! radio-televiziunea scolara/universitara,
retelele de informatizare scolare/universitare.
- Organismele institutionale ale comunitatilor educative (locale, zonale; profesionale
etc.) care sprijina "scoala" in mod direct conform anumitor relatii
contractuale: familia/comunitatea parintilor; agentii economici, politici, culturali;
biserica etc.
Evolutia sistemelor moderne de invatamant confirma deschiderea sociala
a scolii institutionalizata la nivelul unor modele cu o arie de extindere din
ce in ce mai larga. In aceasta perspectiva pot fi evocate: centrele interscolare/teritoriale
de formare profesionala cu programe de instruire nonformala (S.U.A.); scolile
duale (cu programe de instruire profesionala in scoala si in intreprindere),
proiectate pe baza unor relatii contractuale realizate cu agentii economici cointeresati
(Germania); scolile alternative, care angajeaza optiunea si responsabilitatea
comunitatilor locale/zonale - familia, biserica, agentii sociali etc. (Olanda,
Danemarca); centrele de vacanta, cu programe pedagogice multiple de educatie activa
(Franta); retelele scolare/universitare de televiziune si de informatizare, cu
programe de instruire formaia-nonformala (Japonia) etc .
Aceasta deschidere sociala influenteaza calitatea sistemelor de invatamant
care inregistreaza urmatoarele tendinte de evolutie, confirmate in
utimele decenii la scara mondiala: a) pregatirea speciala a copiilor pentru ca "trecerea in invatamantul
primar sa devina mai supla"; b) pregatirea in conditii optime a "parcursului educativ" de la
invatamantul primar la invatamantul secundar, obiectiv
valabil si in conditiile integrarii si in conditiile separarii celor
doua niveluri scolare; c) "prelungirea duratei invatamantului obligatoriu de la la ani
si uneori chiar de la la ani pentru a asigura sanse egale de reusita tuturor grupurilor
sociale"; d) multiplicarea si diversificarea invatamantului postobligatoriu,
dupa varsta de ani, in "filiere" cu prestigiu pedagogic
comparabil in perspectiva reusitei scolare, profesionale si sociale, ulterioare;
e) dezvoltarea unui invatamant superior capabil sa creeze "un
echilibru intre diversele specializari: umaniste, stiintifice, tehnologice
si profesionale"; fj formarea tuturor cadrelor didactice la nivel universitar, in institutii
specializate cu durata de minimum ani; g) asigurarea continuitatii intre formele de pregatire profesionala initiala
si continua, "care trebuie considerate ca un intreg" ( invatamantul
din alte tari, , .-).
Democratizarea sistemelor moderne de invatamant presupune valorificarea
acestor tendinte care, prin "refuzul selectiei timpurii" raspund la
"cererea familiei de prelungire a scolaritatii", necesara pentru egalizarea
sanselor de reusita a elevilor la nivel de politica a educatiei ( L'ecole et
Ies enseignants dans Iespays de la communaute, ,.lO,li).
Analizele globale realizate in functie de mai multi indicatori manageriali
(structura de functionare, resurse, formare intiala si continua, curriculum)
evidentiaza urmatoarele linii de evolutie a sistemelor moderne de invatamant: a) cresterea responsabilitatii comunitatilor locale si zonale in procesele
de descentralizare administrativa si financiara si de formare a cadrelor didactice
in functie de cerintele teritoriale de dezvoltare socio-econornica; b) extinderea invatamantului prin coborarea varstei
de debut a scolaritatii (- ani) si prelungirea varstei obligatorii de
scolarizare (- ani) in conditiile in care "educatia generala
comuna coincide, in mod normal, cu perioada scolii obligatorii"; c) realizarea formelor, modalitatilor si procedelor de masurare si apreciere
a randamentului pedagogic al elevilor si al cadrelor didactice, demonstrat in
tii ipul scolaritatii, in conditii specifice evaluarii formative, continue; d) dezvoltarea filierelor vocationale dupa absolvirea invatamantului
general obligatoriu si a altor forme avansate de scolarizare; e) imbunatatirea standardelor de calificare vocationala obtinute prin
invatamantul secundar superior, comparativ cu standardele de profesionalizare
academica;
J) proiectarea modulara a cursurilor in invatamantul secundar
superior (liceal st profesional) si in invatamantul superior
(scurt, lung, postuniversitar); g) perfectionarea formelor si modalitatilor de pregatire initiala si continua
a cadrelor didactice, la nivelul invatamantului superior, universitar
si postuniversitar ( EURYDICE, CEDEFOP, , . ).
Analiza sistemului de invatamant, in sens larg, presupune
si evidentierea "unor medii educationale" care angajeaza "diferite
forme de colaboraic cu scoala": familia organizatiile de copii si tineret,
comunicatiile de masa ( Radu. Ion, T.; Cozma, Mana; Cerghit, Ioan; Popescu,
Eugenia, in Curs de pedagogie, coordonatori, Cerghil, loan; Vlasceanu,
Lazar, ).
Comunicatiile de masa (mass-media) angajeaza o multitudine de functii (informare,
culturalizare, socializare, formare, divertisment etc.) care impun - in
cadrul unor programe formale si/sau nonformale - realizarea a unor obiective
specifice si concrete ale sistemului de invatamant ( radio-televiziunea
scolara/universitara etc).
Organizatiile de copii si tineret - influentate negativ, in anumite etape
istorice, de exacerbarea functiilor lor "ideologice si politice" -
asigura in cadrul sistemului de invatamant, realizarea unor
obiective prioritar formative, relevante, mai ales, in planul educatiei
morale ( proiectarea unor activitati: in si pentru colectiv; de munca
productiva si de creatie; care stimuleaza competitia; care cultiva patriotismul,
spiritul de solidaritate, responsabilitatea civica, intelegerea si proarea
valorilor autentice din domeniul stiintific, estetic, politic, religios etc).
Familia, considerata "prima scoala a copilului" constituie un agent
social al sistemului de invatamant, activat permanent pe baza unui
"contract natural", institutionali-zat la nivelul conducerii scolii
prin intermediul reprezentantilor parintilor: consilii, comitete, grupuri de
initiativa, grupuri de finantare etc.
Familia clasica intretine doua functii educative care influenteaza direct
calitatea sistemelor de invatamant: a) indrumarea copilului,
(pre)adolescentului, tanarului si chiar a maturului, la baza ( atitudinile
comportamentale dobandite in "cei sapte ani de-acasa")
si la varf ( raportarea la nivelul de aspiratii socioprofesional, moral
etc, dezvoltat pe tot parcursul vietii); b) responsabilizarea civica a parintilor
care reprezinta modele comportamentale cu potential formativ ridicat, la nivel
longitudinal si transversal, prin: stilul de viata oferit; relatiile de autoritate-permisivitate-colaborare
democratica, oferite/ cultivate; rolurile socioafective interpretate exemplar
in diferite contexte interne si externe, in raport cu membrii comunitatii
si cu alti agenti educationali; posibilitatile de (auto)educatie a parintilor,
exersate in diferite contexte si imprejurari, relevante la nivelul
corelatiei pedagogice "subiect"-"obiect" (parintele fiind
"subiect" dar si "obiect" in actiunea sa de educare
a propriilor copii/(pre)adolescenti etc).
Familia moderna suporta provocarile societatii industrializate si - mai nou
- ale societatii informatizate. Aceste provocari limiteaza resursele si dimensiunile
familiei din mai multe puncte de vedere: ca tip de comunitate, cu un numar de
membrii tot mai redus pe orizontala ( restrangerea nucleului familiei
chiar la un singur parinte si un singur copil) si pe verticala ( restrangerea
legaturilor directe intre generatii: copii-parinti-bunici-strabunici);
ca tipologie a rolurilor, limitate la "consum" si "obisnuinte";
ca tip de autoritate reala, limitata de "morala" constrangerii
sau a supunerii ( Piaget, Jean, ).
Calitatile pedagogice ale familiei intra intr-o "noua ordine"
care inclina balanta functiilor sale specifice (deprotejare exterioara:
hrana, imbracaminte, ingrijire etc; de formare interioara: educatie)
in favoarea educatiei. O educatie care constituie "o scoala a sentimentelor",
in care familia este de neinlocuit.
Aceasta situatie permite integrarea actiunilor si a influentelor familiei la
nivelul sistemului de invatamant. Eficienta sa pedagogica reflecta
masura in care parintii inteleg rolul si statutul lor social din
perspectiva: resurselor educatiei permanente, proiectate la nivel longitudinal
si transversal; corelatiei "subiect"- "obiect", ("proprii
lor copii sunt, de asemenea, si proprii lor educatori" (Reboui, Olivier.
, .).
Sistemul de invatamant, in sens restrans, include ansamblul
institutiilor scolare determinate la nivelul macro structurii sociale (in
contextul raporturilor existente intre sistemul social global - sistemul
de educatie - sistemul de invatamant - procesul de invatamant.
in aceasta perspectiva - prezenta in majoritatea dictionarelor de
specialitate -sistemul de invatamant este definit ca "sistem
scolar" specializat in realizarea functiilor pedagogice ale sistemului
de educatie la nivelul procesului de instruire. in cadrul concret al activitatii
didactice/educative.
in sens restrans, sistemul de invatamant include astfel
"reteaua organizatiilor scolare" determinata in plan pedagogic
si juridic la nivelul unor "servicii publice" deschise, perfectibile,
autoperfectibile. Functiile si structurile sale sunt reflectate la nivelul activitatilor
specifice (didactice/educative), proiectate si realizate in cadrul procesului
de invatamant ( Dictionnaire encyclopedique de l'education et de
la formation, , .-).
Procesul de invatamant reprezinta principalul subsistem al sistemului
de invatamant, studiat de regula, la nivelul didacticii generale/teoriei
procesului de invatamant.
El vizeaza, in ultima instanta, activitatea didactica/educativa realizabila
la nivel operational conform functiilor si structurilor determinate la nivel
de sistem.
Abordarea sistemica a procesului de invatamant permite valorificarea:
a) raporturilor dintre variabilele independente de cadrul didactic (dependente
de finalitatile/functiile si de structura sistemului de invatamant)
si varibilele dependente exclusiv de cadrele didactice (calitatea proiectarii
si realizarii activitatilor didactice/educative concrete); b) principiilor pedagogice
generale de proiectare si de realizare a activitatii didactice/educative (comunicarea,
cunoasterea-creativitatea pedagogica); c) structurilor implicate in proiectareea
pedagogica a activitatii didactice/educative (obiecti-vele-continutul-metodologia
-evaluarea procesului de invatamant). - Procesul de invatamant,
Sistemul de educatie.
