u7o2ob
Stiintele pedagogice/educatiei reprezinta ansamblul disciplinelor teoretice si
practice care studiaza activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii
umane, prin strategii si mijloace de cercetare specifice.
Saltul de la pedagogie la stiintele pedagogice/educatiei este realizat de-a lungul
unui proces istoric, care corespunde evolutiilor intra, inter si transdisciplinare
inregistrate in domeniul cercetarii activitatii de formare-dezvoltare
a personalitatii umane.
Acest proces parcurge trei etape distincte ( Avanzini, Guy, , . -): a) etapa plasata conventional la sfarsitul secolului XIX - inceputul
secolului XX, care marcheaza, pe de o parte "abolirea dominatiei filosofiei",
care conferea pedagogiei un caracter exlusiv normativ, cu diferite nuante teologice
sau politice, iar pe de alta parte "reculul progresiv al termenului de pedagogie
in favoarea celui de stiinta a educatiei care tinde la o abordare obiectiva,
experimentala; b) etapa plasata conventional in prima jumatate a secolului XX, care marcheaza
tendinta "stiintifizarii" pedagogiei prin valorificarea progreselor
inregistrate in domeniul biologiei, psihologiei, sociologiei in
directia dobandirii unui demers obiectiv, "pe cai proprii unei pedagogii
experimentale sau unei didactici experimentale"; c) etapa plasata conventional in cea de-a doua jumatate a secolului XX,
care marcheaza tendinta "emergentei stiintelor educatiei" pe fondul
extinderii obiectului sau de cercetare la nivelul unei activitati de formare-dezvoltare
permanenta a personalitatii care valorifica o pluralitate de abordari metodologice,
intra, inter si transdisciplinare.
Termenul de stiinte ale educatiei a fost lansat de Eduard Claparede in in
conditiile elaborarii unui proiect de cercetare care viza extinderea domeniului
de studiu specific pedagogiei. Acest proiect va fi transpus in practica
in , prin infiintarea Institutului de Stiinte ale Educatie - Jean-Jacques
Rousseau, cu sediul la Geneva.
Saltul de la "stiinta educatiei" la "stiintele educatiei",
realizat in anii reflecta urmatoarele tendinte de evolutie epistemologica
( Birzea, Cezar, , . -):
- tendinta de negare a pedagogiei care traieste un anumit complex de inferioritate
de natura istorica (in antichitate pedagogul/"paedagogus" era
un sclav care avea sarcina de a conduce copilul la scoala") si psihosociala
(dilatarea/diluarea discursului prin "clisee verbale" si "sloganuri
ideologice" extrapolate pana la "apropierea extremelor de orice
fel" - Olivier, Reboul, );
- tendinta de afirmare a unor discipline auxiliare ale pedagogiei, care marcheaza
un anumit efort de sistematizare a domeniului la nivelul unor "raporturi
de subsidiari-tate" intre pedagogia generala si ramurile sale, "completate
in diferite branse sau domenii de specializare";
- tendinta de dezvoltare la nivelul unui "program de formare interdisciplinara",
care legitimeaza abordarile flexibile, "specializate chiar in interiorul
catedrelor de pedagogie", in contextul unor juxtapuneri create uneori
artificial, intr-o "aglomeratie de discipline disparate";
- tendinta de extindere a unor "mini-stiinte autonome", care intretine
riscul "parcelarii", al unui "sectarism penibil" ( "variantele
pedagogice ale stiintelor donatoare: psihologia, sociologia, antopologia etc")
in cadrul caruia "pedagogicul dispare ca obiect";
- tendinta de exprimare a pluralismului pedagogic, care angajeaza mai multe
"axe disciplinare" (psihologia pentru studiul persoanei; psihologia
sociala pentru studiul interrelatiilor si a grupelor; sociologia, pentru studiul
organizatiilor la nivel de sistem etc.) "care converg spre un teren unic,
care este educatia".
Clasificarea stiintelor pedagogice/educatiei presupune delimitarea criteriilor
metodologice avansate direct sau indirect de diferiti autori in cadrul
celei de-a treia etape de evolutie a conceptului, stabilita conventional, dupa
anii -. Vom rezuma urmatoarele modele de clasificare care pot fi sesizate in
literatura de specialitate, in plan mondial si national:
) Modelul propus de Rene Hubert () are in vedere doua criterii: a) criteriul bazei experimentale a educatiei, realizata/realizabila la nivelul
naturii si a activitatii psihologice si sociale, care angajeaza diferite raporturi
de interdiscipli-naritate:
- pedagogia biologica, fiziologica, igiena scolara;
- pedagogia psihologica, psihopedagogia, psihopedagogia generala, psihopedagogia
speciala
- pedagogia sociologica, sociopedagogie, sociologia educatiei b) criteriul continutului educatiei realizat/realizabil prin diferite "discipline
educative" studiate la nivelul "teoriei formale a educatiei":
- educatia corporala,
- educatia intelectuala,
- educatia profesionala,
- educatia practica si morala (sociala, politica, umana).
- educatia estetica (artistica, filetica, religioasa),
- educatia masculina si educatia feminina ( Hubert, Rene, ).
) Modelul propus de George F.Kneller (, ) are in vedere criteriul tipului
de limbaj pedagogic dezvoltat cu prioritate: a) pedagogia generala care promoveaza un limbaj normativ, prescriptiv exersat
in cadrul: teoriei educatiei, didacticii generale, filosofiei educatiei,
eticii educatiei); b) stiinta educatiei, care promoveaza un limbaj tehnic, descriptiv, exersat
in cadrul: psihologiei educatiei, sociologiei educatiei, pedagogiei comparate,
administratiei invatamantului (...) - Kneller, George, F., , . .
) Modelui propus de Emii Planchard () are in vedere criteriul metodoigiei
de abordare a educatiei care valorifica la varf /la suprafata "stiinta
si arta educatiei" si incearca sa asigure, la baza, constituirea
"pedagogiei integrale": a) pedagogia generala sau filosofica: filosofia educatiei, etica educatiei,
politica educatiei, teoria educatiei b) pedagogia stiintifica sau pozitiva: biologia educatiei, fiziologia educatiei,
antropologia educatiei, pedagogia medicala, sociologia pedagogica, psihologia
pedagogica, istoria pedagogiei, statistica pedagogica, pedagogia experimentala
( Planchard, Emil, La pedagogie scolaire coniemporaine, , Pedagogie scolara
contemporana, ).
) Modelul propus de R.Dottrens si G.Miaiaret () are in vedere resursele
principale angajate in procesul de dezvoltare a stiintelor pedagogice: a) discipline care sustin reflectia asupra problemelor generale ale educatiei
(filoso-fia educatiei); b) discipline care asigura documentatia asupra sistemelor de educatie din perspectiva
temporala (istoria pedagogiei) si spatiala/geografica (pedagogia comparata); c) discipline fundamentale care sprijina analiza stiintifica a educatiei/ disciplinele
din categoria stiintelor: biologice, psihologice, sociologice; d) discipline care utilizeaza metodele si tehnicile stiintelor amintite anterior,
"analizand din punctul lor de vedere situatiile educative: biopedagogia,
psihopedagogia, sociopedagogia; e) discipline care studiaza si valorifica metodele de educatie din perspectiva
cercetarii stiintifice: pedagogia experimentala ( Dottrens, Robert; Mialaret,
Gaston, , .).
) Modelul propus de Gaston Mialaret () are in vedere "o prima incercare
de sinteza", care angajeaza criteriul contextului in care are loc
educatia: a) stiinte care studiaza conditiile generale si locale ale institutiei scolare:
istoria educatiei si invatamantului, sociologia scolara, demografia
scolara, economia educatiei, pedagogia comparata; b) stiinte care studiaza relatia pedagogica existenta Ia nivelul actiunii educationale/didactice:
fiziologia educatiei, psihologia educatiei, psihosociologia grupurilor mici,
stiintele comunicarii; didacticile speciale ale diferitor discipline de invatamant/materii
scolare; stiinta modelelor si a tehnicilor de predare ( didactica generala):
stiinta evaluarii; c) stiinte consacrate reflectiei si evolutiei educatiei: filosofia educatiei,
planificarea educatiei, teoria modelelor ( Mialaret, Gaston, . .).
) Modelul propus de Stefan Barsanescu () are in vedere criteriul
gradului de generalitate care sustine unitatea sistemica a pedagogiei in
calitatea sa de stiinta a educatiei: a) discipline care formeaza trunchiul pedagogiei generale: pedagogia sistemica
(teoria educatiei, didactica generala, didactica specialitatilor/diferitelor
obiecte de invatamant), pedagogia istorica/istoria pedagogiei, pedagogia
sociala, pedagogia comparata, pedagogia comunicarii internationale, pedagogia
prospectiva; b) discipline care formeaza ramurile pedagogiei diferentiale: pedagogia profesionala,
pedagogia varstelor, pedagogia curativa/defectologia ( Barsanescu.
Stefan, , ., ).
) Modelul propus de Guy Avanzini () are in vedere criteriul "categorisirii"
stiintelor educatiei in functie de raporturile prioritare stabilite de
acestea cu stiintele fundamentale (istorie, geografie, economie, sociologie;
biologie, fiziologie, psihologie; matematica, lingvistica etc.): a) stiinte care studiaza ideile si institutiile educative in mod diacronic
- istoria pedagogiei si sincronic: pedagogia comparata sau geografia educatiei,
economia educatiei, sociologia educatiei; b) stiinte care studiaza obiectul educatiei /elevul din perspectiva unor domenii
de cercetare care asigura cunoasterea si valorificarea acestuia: biologia educatiei,
biopedagogia; psihologia educatiei, psihopedagogia generala si speciala, psihosociologia
educatiei; c) stiinte care studiaza principiile didacticii generale (metode globale ale
educatiei si invatamantului, tehnologia educatiei, docimologia)
si speciale (didactica aplicata la diverse discipline particulare: matematica,
limba materna, limbi straine, chimie, fizica, filosofie etc.)
) Modelul propus de A. Ferrandez, si J. Sarramona () are in vedere criteriul
domeniului de cercetare predominant: a) stiinte care studiaza finalitatile educatiei/stiinte teleologice: teologia
educatiei, filosofia educatiei; b) stiinte care studiaza determinismul bio-psiho-social al educatiei/activitatii
de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane: biologia educatiei,
fiziologia educatiei, psihologia educatiei, sociologia educatiei, economia educatiei; c) stiinte care studiaza modul de evolutie al educatiei in timp si spatiu/stiinte
ilustrative: istoria educatiei, pedagogia comparata; d) stiinte care studiaza principiile generale si specifice de realizare a educatiei/stiinte
normative: pedagogia generala, pedagogia diferentiala; e) stiinte care studiaza aplicarea principiilor generale si specifice ale educatiei
in diferite domenii de activitate/stiinte aplicative: orientarea scolara
si profesionala, gestiunea invatamantului, planificarea invatamantului,
didactica specialitatilor ( A. Ferrandez, A.si J. Sarramona, I, ).
) Modelul propus de Th. Diterich () are in vedere criteriul mediilor educative
de referinta: a) pedagogia generala: antropologia pedagogica, filosofia educatiei, teoria
sistemelor educative, politica educatiei, b) pedagogiile specializate: pedagogia prescolara, pedagogia scolara (teoria
institutiei scolare, teoria curriculumului, teoria instruirii), pedagogia familiei,
pedagogia sociala, pedagogia intreprinderii; c) pedagogia comparata; d) pedagogia istoriei ( Diterich, Th., Zeit und Grundfragen de Padagogik. Ei-ne
Einfuhrung in padagogisches Denken, Juius Klinkhardt, Bad Heilbrunn/Obb., ).
) Modelul propus de Cursul de pedagogie al Universitatii Bucuresti () are in
vedere doua criterii: a) criteriul gradului de generalitate:
- pedagogia generala - "teoria generala a educatiei";
- stiinte care studiaza educatia, din diferite perspective particulare "in
forma in care ea se integreaza in adevarata cultura pedagogica":
filosofia educatiei, istoria educatiei; sociologia educatiei, psihologia educatiei/pedagogica;
fiziologia educatiei; economia educatiei; planificarea educatiei; prospectiva
educatiei; demografia scolara; psihopedagogia speciala; stiinta conducerii invatamantului;
igiena scolara, ergonomia scolara; b) criteriul tendintelor constatate in procesul de diversificare a domeniului
de studiu al pedagogiei, care impune saltul de la pedagogie la sistemul stiintelor
educatiei:
- stiinte care studiaza domeniul educatiei, din perspectiva diferitelor grade
de institu-tionalizare a acesteia: pedagogia anteprescolara, pedagogia prescolara,
pedagogia scolara, pedagogia profesionala, pedagogia universitara, pedagogia
organizatiilor de copii si tineret, pedagogia familiei, pedagogia comunicatiilor
mass-media. pedagogia militara etc.;
- stiinte care studiaza domeniul educatiei din perspectiva aprofundarii diferitelor
laturi, sarcini, forme de proiectare si de realizare a acesteia: didactica generala/teoria
generala a instruirii, didactica disciplinlor de invatamant/metodica
predarii-mvatarii-evaluarii, teoria educatiei intelectuale, teoria educatiei
morale, teoria educatiei tehnologice, teoria educatiei estetice, teoria educatiei
fizice si sportului, metodologia educatiei, teoria obiectivelor pedagogice, teoria continutului invatamantului, teoria
evaluarii randamentului scolar, tehnologia educationala, pedagogia activitatilor
extrascolare etc;
- stiinte care studiaza unele aspecte speciale ale educatiei impuse la nivelul
cercetarii pedagogice: pedagogia comparata, pedagogia prospectiva, pedagogia
experimentala, pedagogia corectiva/terapeutica, pedagogia antropologica, pedagogia
cazurilor patologice etc. ( Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan;
Vlasceanu, Lazar, , . -).
) Modelul propus de J.L.G. Garrido () are in vedere doua criterii complementare: a) criteriul raportarii la obiectul de studiu al pedagogiei care este procesul
educativ :
- stiinte care studiaza anumite aspecte ale procesului educativ:
- stiinte care studiaza finalitatile educatiei/stiinte teleologice: (filosofia
educatiei, teologia educatiei)
- stiinte care studiaza "actorii educatiei" si mediul educatiei/stiinte
antropologice ale educatiei: biologia educatiei, psihologia educatiei, sociologia
educatiei, antropologia educatiei;
- stiinte care studiaza metodele procesului educativ /stiinte metodologice ale
educatiei: didactica generala, didactica specialitatii, politica educatiei,
economia educatiei, planificarea educatiei, orientarea scolara si profesionala,
conducerea scolii;
- stiinte care studiaza procesul educativ in ansamblu! sau: istoria pedagogiei,
pedagogia comparata; pedagogia generala, pedagogia diferentiala; b) criteriul metodei de cercetare angajate la nivelul obiectului de studiu al
pedagogiei - procesul educativ:
- stiinte care studiaza anumite aspecte ale procesului educativ prin metode
de cercetare analitice /stiinte analitice ale educatiei: stiintele antropologice,
stiintele metodologice, stiintele teleologice;
- stiinte care studiaza procesul educativ in ansamblul sau prin metode
de cercetare analitico-sintetice: istoria pedagogiei, pedagogia comparata;
- stiinte care studiaza procesul educativ in ansamblul sau prin metode
de cercetare sintetice: pedagogia generala, pedagogia diferentiala;
( Garrido, Jose, Luis, Garcia, , , .-).
) Modelul propus de Viviane de Landsheere () are in vedere criteriul clarificarii
epistemologice a domeniului de cercetare al stiintei educatiei, din perspectiva
specificitatii activitatii deformare-dezvoltare permanenta a personalitatii
umane: a) fundamentele stiintei educatiei: filosofia educatiei, politica educatiei;
psihologia educatiei; b) teoria generala a curriculumului: teoria definirii si a construirii curriculumu-lui;
organizarea sistemului de invatamant; didactica generala, didactica
disciplinelor de specialitate; tehnologia educatiei, teoria evaluarii; c) probleme speciale ale educatiei: pedagogia speciala, educatia permanenta,
educatia familiei, educatia multiculturala; cercetarea in educatie/metodologia
cercetarii in educatie; d) cercetarea asupra educatiei: istoria educatiei, pedagogia comparata; etnologia
educatiei, sociologia educatiei, planificarea educatiei, economia educatiei,
administrarea educatiei ( De Landsheere, Viviane, . . V-XI; -).
) Modelul propus de Mialaret, Gaston, () urmareste definitivarea unui "tablou
general al stiintelor educatiei" care are in vedere doua criterii
generale distincte dar complementare:
a) criteriul gradului si a tipului de complexitate externa si interna existent
la nivelul disciplinelor pedagogice:
- stiinte care studiaza conditiile generale si locale ale educatiei: istoria
educatiei si a pedagogiei; sociologia educatiei, etnologia educatiei, demografia
scolara, economia educatiei, administratia scolara, pedagogia comparata;
- stiinte care studiaza "situatiile si faptele educatiei" la nivelul
problematicii:
- conditiilor de realizare a actului educativ: psihologia educatiei, psihosociologia
grupurilor mici, stiintele comunicarii;
- procesului de invatamant: didactica generala, didactica specialitatilor,
teoria programarii instruirii (n.n. teoria proiectarii didactice);
- metodelor si tehnicilor de instruire: metodologia generala, metodologia specifica
unor obiecte de invatamant;
- evaluarii activitatii de instruire: docimologia, teoria evaluarii;
- stiinte care vizeaza analiza reflexiva si prospectiva a viitorului: filosofia
educatiei, planificarea educatiei; b) criteriul functiilor pedagogice asumate in contextul practicii educative
(functia de activare-gestionare si administrare-decizie):
- stiinte care vizeaza realizarea functiilor pedagogice la nivelul ansamblului
educatiei (institutie, actiune, continut, produs) sau la nivelul diferitilor
parteneri (deci-denti, gestionari, actori): filosofia educatiei, istoria pedagogiei,
pedagogia comparata;
- stiinte care vizeaza realizarea prioritara a unei functii a educatiei
- stiinte care vizeaza realizarea prioritara a functiei de activare a educatiei/de
stimulare a "actorilor educatiei": stiintele metodologice, stiintele
evaluarii si comunicarii; didactica generala si didacticile diferitelor obiecte
de invatamant; fiziologia educatiei, psihologia educatiei, psihosociologia
educatiei;
- stiinte care vizeaza realizarea prioritara a functiei de gestionare si de
administrare a educatiei: teoria conducerii scolii, economia educatiei, psihologia
sociala;
- stiinte care vizeaza realizarea prioritara a functie de decizie: sociologia
educatiei, etnologia educatiei; demografia scolara, planificarea educatiei (
Mialaret. Gaston. , .-).
Elaborarea unei iaxonomii a stiintelor pedagogice/educatiei ramane
o problema deschisa in conditiile in care "actualmente nu exista
criterii suficient de elaborate si acceptate de toti pentru a putea vorbi de
o clasificare definitiva" (Mialaret. Gaston. . . ).
Criteriile prezentate anterior, aleatorii prin diversitatea lor. persistenta
uneori chiar Ia nivelul aceluiasi autor ( Mialaret, Gaston. , , ). solicita
o abordare epistemologica unitara. Aceasta va permite depasirea situatiilor
critice cu care se confrunta pedagogia, evidente in conditiile in
care: a) "nu dispune de un concept care sa acopere in mod global, campul
de cercetare al educatiei"; b) obiectul sau de cercetare, educatia, este revendicat de mai multe stiinte
"si dincolo de acestea de mai multe metode" ( Avanzini. Guy. . .-;
); c) baza de experimentare este extinsa astfel incat "de fapt
toate stiintele pot fi mai mult sau mai putin ale educatiei" ( Birzea,
Cesar, , . ).
Taxonomia stiintelor pedagogice/educatiei presupune astfel, elaborarea unui
concept global capabil sa reflecte mutatiile inregistrate la nivelul educatiei,
a obiectului sau de cercetare abordabil in plan intra, inter si /rcns-disciplinar.
Elaborarea acestui concept global devine o necesitate obiectiva in contextul
extinderii obiectului de studiu al pedagogiei - educatia - in conditiile
specifice societatii postindustriale de tip informational. Din aceasta perspectiva,
educatia angajeaza: a) toata perioada vietii, nu numai perioada scolaritatii; b) toate continuturile posibile, (intelectuale-morale-tehnologice-estetice-fizice),
nu numai continutul educatiei intelectuale; c) toate formele posibile (formala-nonformala-informala). nu numai forma "educatiei
formale" - Mialaret, Gaston, , . -; d) toate directiile de evolutie (educatia permanenta, autoeducatia. valorificarea
deplina a educabilitatii, proiectarea curriculara) - , . . C. .-.
O asemenea abordare permite reinterpretarea termenului de pedagogie dincolo
de semnificatia sa etimologica, redusa la capacitatea de "a conduce copilul"
- paidagogia = a conduce copilul (in limba greaca, paid = copil; agoge
= a conduce). Pedagogia reprezinta, in fond, stiinta care conduce disponibilitatile
formative maxime ale personalitatii umane. Aceste disponibilitati, exemplare
in perioada copilariei, sunt inepuizabile practic pana la sfarsitul
vietii, fapt demonstrat de cercetarile realizate in psihologia varstelor
si in pedagogia adultilor si a educatiei permanente.
Mentinerea termenului, de pedagogie - "asa cum se intampla
in limbile romanice, germanice si slave" presupune dezvoltarea urmatoarelor
argumente epistemologice: a) raportarea obiectului de studiu la "copil" nu trebuie privita in
sens propriu deoarece "nu e posibil sa educi o fiinta umana care sa nu
se simta cat de cat copil", predispus la un amplu proces de
maturizare si de dezvoltare (Garrido, Jose, Luis. Garcia. , . ); b) dificultatile metodologice existente la nivelul lipsei de rigurozitate a
limbajului de specialitate trebuie intelese in contextul in
care "obiectul" de studiu al pedagogiei este in acelasi timp
si "subiect in curs de formare" ( Avanzini. Guy. . . ). c) unitatea procesului educational trebuie sustinuta interdisciplinar si nu
"hartuita de discipline fragmentare (...) numite cand "stiinte
aplicate la educatie", cand "stiinte ale educatiei" promovate
"de specialisti din diferite domenii (filosofic psihologie, sociologie,
economie etc.) care nu au avut aproape nici un contact cu practica educativa
(...), incapabili sa inteleaga natura si structura complexa a acesteia"
(Garrido, Jo-se,Luis,Garcia, , . -).
Existenta unui astfel de domeniu epistemic critic, situat intre normele
(relativ) stabile si conditiile (mereu) variabile ale actiunii educationale/didactice
solicita o delimitare exacta a obiectului de studiu specific al pedagogiei.
Aceasta exigenta deontologica devine si mai presanta in conditiile extinderii
continue a campului de actiuni si de influente al educatiei, in
contextul societatii postindustriale, informatizate
Cercetarile cu implicatii pedagogice, realizate in diferite domenii (psihologie,
sociologie, politologie, economie, lingvistica, filosofie, logica etc.) nu pot
fi integrate, neconditionat, in sfera "stiintelor educatiei".
in mod analogic, pedagogia care studiaza, de exemplu, fenomene psihologice
de amploarea invatarii sau a personalitatii umane, aflata in diferite
stadii de dezvoltare, nu are pretentia de a patrunde in sfera "stiintelor
psihologice".
Ca stiinta socioumana cu statut independent ( Freud. Julien. . ). pedagogia,
in general, stiintele pedagogice, in special, studiaza nucleul functional-structural
al educatiei: finalitatile activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii
umane realizabile prin orientarea corelatiei dintre subiectul si obiectul educatiei,
angajata psihosocial la nivelul actiunii educationale/didactice. Aceasta presupune
valorificarea deplina a functiei culturale a educatiei care are o pondere specifica
in activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane
in raport cu celelalte functii ale educatiei: functia economica si functia
politica. Ele sunt subordonate functiei culturale a educatiei, care fundamenteaza
domeniul de cercetare specific stiintelor pedagogice.
Celelalte stiinte socio-umane - care sprijina, direct sau indirect, pedagogia
- abordeaza fenomenul educatiei dintr-o perspectiva diferita. in mod obiectiv,
ele nu vizeaza aprofundarea cercetarii la nivelui nucleului functional-structural
al activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane, intervenind
doar: a) dinspre lateralitatea campului psihosocial care inconjura actiunea
educationala ( actiunea educationala, Nicola, Ioan, , .; . . , C. .); b) prin patrunderea in interiorul actiunii educationale. Ia suprafata
acesteia - in cadrul ambiantei educationale sau a comunicarii pedagogice
- sau in raport cu unele elemente ale acesteia, analizate separat si dintr-o
perspectiva unilaterala (psihologica. sociologica, economica, filosofica, logica
etc); c) pentru evaluarea functiei economice sau/si politice a educatiei in
contextul valorilor specifice acestora, extrapolate dincolo de particularitatile
sistemului de educatie/invatamant.
Delimitarea exacta a obiectului sau de studiu specific pedagogiei/stiintelor
pedagogice permite activarea unor metodologii specifice de abordare inierdisciplinara
a fenomenului educatiei la nivelui functiei si a structurii sale specifice.
Aceasta asigura dezvoltarea nucleului epistemic tare ai stiintelor pedagogice
la nivelul unor principii si legitati specifice, care trebuie sa reflecte raporturile
reale/potentiale dintre:
- conceptele pedagogice fundamentale/de maxima stabilitate epistemica (educatie.
finalitatile educatiei, sistem de educatie/invatamant, proces de
invatamant, proiectare pedagogica);
- conceptele operationale/aplicative in diferite contexte sociale, psihologice,
didactice etc, care au o arie de variabilitate epistemica adecvata si adaptata
situatiilor respective.
Stabilitatea epistemica a conceptelor fundamentale ca si deschiderea conceptelor
operationale, permite intelegerea corespondentelor si a contradictiilor
functionale care asigura evolutia structurilor educatiei, mobilitatea si echilibrul
acestora, dinamica lor specifica studiata de stiintele pedagogice.
Optiunea pentru formula stiintele pedagogice urmareste eliminarea ambiguitatii
intretinuta prin formula stiintele educatiei. Aceasta genereaza, pe de
o parte, o inflatie de stiinte, ministiinte, macrostiinte, metastiinte ale educatiei
care se ocupa doar tangential de educatie ( Birzea. Cezar, ), iar pe de
alta parte. intretine slabiciunile pedagogiei care nu si-a definitivat
nucleul epistemic tare, incurajand astfel: mentinerea limbajului
descriptivisi, formalist, diluat, redundant; preluarea nediferentiata
a altor metodologii de cercetare; promovarea condescendenta a unor "mijloace"
dependente doar de "arta pedagogica"; acceptarea "specialistilor"
fara o practica pedagogica/didactica elementara.
Dincolo de aceste observatii fundamentale, cele doua formule, stiintele pedagogice/stiintele
educatiei pot fi folosite simultan sau/si alternativ in masura in
care ele acopera, in fond. aceiasi realitate epistemologica, angajata
la nivelul obiectului de studiu. al metodologiei de cercetare, al normelor si
legitatilor implicate in activitatea de formare-dezvoltare permanenta
a personalitatii umane.
Taxonomia stiintelor pedagogice presupune avansarea unor criterii de validitate
adaptabile la nivelul dimensiunii functional-structurale a educatiei, care constituie
obiectul de studiu specific pedagogiei, abordabil prin strategii de cercetare
specifice, in contextul unor norme, principii si legitati specifice.
Stiintele pedagogice studiaza functionalitatea educatiei care vizeaza activitatea
de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii, proiectabila si realizabila
la nivelul structurii actiunii educationale, bazata pe corelatia dintre subiectul
si obiectul educatiei. Ele studiaza deci nucleul functional-structural al activitatii
de educatie.
Aceasta delimitare - analizata pe larg anterior - permite clasificarea stiintelor
pedagogice in functie de modul lor de raportare la:
- obiectul specific de cercetare - dimensiunea functional-structurala a educatiei;
- metodologia specifica de cercetare a dimensiunii functional-structurale a
educatiei;
- interdisciplinaritatea specifica angajata in domeniul cercetarii dimensiunii
functional-structurale a educatiei.
Valorificarea celor trei criterii ofera solutiile posibile pentru depasirea
situatiilor critice evocate anterior care pun sub semnul intrebarii insasi
statutul pedagogiei, de stiinta socio-umana autonoma. Ele pot sustine urmatoarea
taxonomie posibila a stiintelor pedagogice/educatiei ( , , , C, .-):
) Dupa modul de raportare la obiectul de cercetare - dimensiunea functional-structurala
a educatiei:
.. Stiinte pedagogice fundamentalei studiaza domeniile de maxima generalitate
ale educatiei:
- Teoria educatiei;
- Teoria instruirii/didactica generala;
- Teoria curriculumului;
.. Stiinte pedagogice aplicative/ studiaza domenii aplicative ale educatiei a) stiinte pedagogice aplicative pe domenii de activitate:
- pedagogie speciala: pedagogia deficientelor(defectologie): pedagogia ocrotirii;
pedagogia aptitudinilor speciale;
- pedagogia sociala: pedagogia familiei; pedagogia muncii; pedagogia mass-mediei;
- pedagogia artei;
- pedagogia sportului;
- pedagogia militara;
- pedagogia medicala (...); b) stiinte pedagogice aplicative pe perioade de varsta:
- pedagogia anteprescoiara;
- pedagogia prescolara;
- pedagogia scolara;
- pedagogia invatamantului profesional;
- pedagogia universitara;
- pedagogia adultilor; c) stiinte pedagogice aplicative pe discipline de invatamant Ametodica/didactica
specialitatii):
- metodica predarii limbii romane/didactica limbii romane;
- metodica predarii matematicii/didactica matematicii;
- metodica predarii fizice/didactica fizicii;
- metodica predarii chimiei/didactica chimiei;
- metodica predarii biologiei/didactica biologiei;
- metodica predarii istoriei/didactica istoriei;
- metodica predarii geografiei/didactica geografiei;
- metodica predarii educatiei tehnologice/didactica educatiei tehnologice;
- metodica predarii educatiei fizice/didactica educatiei fizice;
- metodica predarii desenului/didactica desenului;
- metodica predarii muzicii/didactica muzicii (...)
) Dupa metodologia specifica de cercetare a dimensiunii functiona l-structurale
a educatiei:
.. istoria pedagogiei;
.. pedagogia comparata;
.. pedagogia experimentala;
.. pedagogia cibernetica;
.. politica educatiei;
.. planificarea educatiei;
. . managementul educatiei/pedagogic (...).
) Dupa interdisciplinaritatea specifica angajata in domeniul cercetarii
dimensiunii functional-structurale a educatiei:
.. pedagogia psihologica (psihologia educatiei, psihopedagogie, psihologia procesului
de invatamant, psihologia scolara...);
.. pedagogia sociologica (sociologia educatiei, sociopedagogia ...)
.. pedagogia filosofica (filosofia educatiei...):
.. pedagogia axiologica;
.. pedagogia antropologica;
.. pedagogia fiziologica;
. . pedagogia economica;
.. pedagogia politica (politica educatiei);
.. pedagogia informatica /informatizarea educatiei.
.. logica pedagogica/educatiei (...).