r4m22ms
Televiziunea este categoric un fenomen. Dar, spre deosebire de un fenomen natural care se produce, provoaca pagube si apoi dispare, televiziunea
este un fenomen in continua desfasurare si progres. Este un fenomen care
se autocreeaza . S-a produs, a influentat societatea, societatea a influentat fenomenul, care s-a modificat, a reinfluentat societatea si asa mai departe, ca
un bulgare de za pada . Astazi e greu sa ne dam seama cine pe cine influent eaza
mai mult: televiziunea societatea sau invers ? Multi considera ca, fiind parte integranta a societatii, televiziunea nu poate exercita un efect de schimbare
asupra acesteia decat concomitent cu modificarea principiilor dupa care
ea insasi actioneaza. Ca televiziunea este doar o oglinda care trebuie sa reflecte ceea
ce societatea arata . Ca, in fapt, televiziunea nu este decat societatea
redusa la dimensiunea unei cutii. Mi-e greu sa fiu de acord cu acest lucru. Privind strict
momentul de fata, putem spune cu precizie ca televiziunea este o creat ie a societatii ? Eu as inclina mai mult spre a doua varianta . Eu cred ca televiziunea
a devenit un organ aparte, un supraorgan care controleaza, in primul rand,
prin importanta pe care i-o dau oamenii, tot ce se intampla in restul
organismului.
Incet, incet, televiziunea a devenit un pol in jurul caruia
se invart celelalte sectoare ale existentei societatii. Este inteleptul satului la scara planetara
. Nu exista nici un exemplu in istoria omenirii de creatie a societatii care
sa ajunga sa controleze intr-o asemenea ma sura modificarile prin care trece insasi
societatea.
Sigur ca se poate argumenta ca inventarea bombei nucleare a schimbat profund relatiile dintre state si, implicit, perceptia asupra universului cunoscut. Dar
bomba nucleara este pentru multi o notiune abstracta. Ironic, mult i au vazut
cum arata o astfel de bomba din imaginile difuzate la televizor.
Societatea isi trimite reprezentant ii (alesi de cele mai multe ori pe criterii
subiective si gresite) sa construiasca un organism ce poate fi folosit in
evolutia acelei societat i. Un organism prin care societatea sa-si exercite controlul asupra
ei. Un instrument prin care societatea sa perpetueze ceea ce are bun si sa elimine
ceea ce are ra u, un instrument de autodecantare. Dar organismul nou creat are
o viata a lui si, brusc, capa ta constiinta propriei valori, a rolului pe care il
poate juca si al mijloacelor care ii stau la dispozit ie pentru a-l juca. Isi
ia rolul in serios si decide ca influenta pe care a capa tat-o s-a datorat in primul rand
adeva rului pe care il detine si pe care, cu marinimie, il impa rtaseste oamenilor.
De aici pana la a avea pretentia ca este cel chemat sa aduca ordine in societatea moderna
nu este decat un pas. Pe care televiziunea a inceput sa-l faca din ce in
ce mai des.
Sigur ca , privind obiectiv, televiziunea are o influenta atat de mare mai
ales pentru ca oamenii sunt atat de dornici de a pasa altora responsabilitatile:
de a gandi, de a trage concluzii, de a decide. Oamenilor le este din ce in
ce mai greu sa -i cunoasca pe ceilalti. Nu mai au elementele necesare cu care sa incerce
sa construiasca judecat i de valoare. Sub impresia ca le ofera aceste elemente,
televiziunea le transmite in acelasi timp si modul in care ele trebuie
combinate.
Si, asa cum un copil va aranja cuburile exact cum i-a ara tat mama lui, asa
si oamenii vor combina elementele puse la dispozitie de televiziune asa cum i-a
ara tat aceasta. Un experiment simplu ne poate convinge de acest lucru. Ara
tati unui grup de copii un obiect rosu, un pix, de exemplu. Peste un timp puneti-i
sa va spuna un obiect rosu care le vine in minte. Si, desi au vazut multe
alte obiecte rosii, cei mai multi dintre ei va vor da ca exemplu pixul pe care l-ati aratat.
Ceea ce nu arata decat ca adevarurile construite de altcineva de la un capat
la altul cu elemente identificabile ne pare mai usor de acceptat decat cel ca utat
de noi, prin mijloace proprii. Cu cat adevarul acela seama na cu ceea ce credem noi
ca am fi descoperit daca am fi facut efortul de a cauta singuri, cu atat sansa
de a crede in el cu ta rie este mai mare.
Pasiunea noastra
Exista multe pasiuni carora oamenii le cad prada. Televizunea este o super pasiune, care a pus stapanire pe aproape intreaga populat ie terestra.
Nu este un simplu fenomen care ne afecteaza viata cateva minute sau zile ci este
o pasiune care ne controleaza modul de a gandi si de a reactiona. Practic, majoritatea
pasiunilor sunt acum intermediate prin televiziune. Este un fel de pasiunea
pasiunilor. Deschizi televizorul si interesul ta u special pentru un subiect
sau lucru este satisfa cut. Este cunoscut faptul ca numarul tinerelor care se inscriu
la gimnastica creste sensibil dupa Olimpiade. Ca apetitul pentru muzica este stimulat de numa rul crescand al canalelor specializate care te invata
cum sa -ti placa un anumit gen.
Foarte ciudat este faptul ca, spre deosebire de alte pasiuni, cum ar fi fotbalul, de exemplu, televiziunea nu are toate caracteristicile. Orice om pasionat de fotbal va sti care sunt regulile care stau la baza desfasura rii
jocului.
Vor sti cate ceva despre istoria fotbalului, vor putea sa-si reaminteasca
golul marcat de Boloni in meciul cu Italia. Un pasionat de muzica va sti in
ce an a castigat Madonna primul ei Grammy sau cu ce album a fa cut valva
Michael
Jackson. Un filatelist va sti cand a fost lansat primul Cap de bour si
cam la ce suma este estimat asta zi. Si exemplele ar putea continua. Incercat i
acum sa va aduceti aminte (daca ati stiut vreodata) cand a fost inventata televiziunea.
Incercati sa va aduceti aminte o emisiune pe care ati vazut-o acum 15
sau 20 de ani. Incercati sa va amintiti cine a comentat aselenizarea... Reusit i
? Puneti
intrebari asema natoare cu tematica fotbalistica unui copil de 14 ani
si veti fi uimiti de cate lucruri stie despre obiectul pasiunii sale. De ce totusi,
oamenii nu simt nevoia sa stie mai mult despre cum functioneaza o televiziune (las la o
parte apetenta despre amanunte picante din viata vedetelor), despre regulile
care stau la baza crearii programelor sau despre modul in care televiziunea
ne influent eaza viata ?
Exista si un raspuns: pentru ca avem senzat ia ca stim toate aceste lucruri.
Ne nastem cu televiziune, crestem cu televiziune, avem in fata ochilor
mereu televiziunea... Ce mai poate ascunde un lucru pe care il vedem atat
de des si in atatea ipostaze ? E ca un membru al familiei cu care ne-am obisnuit atat
de mult
incat nu ne vine sa-l mai intrebam din cand in
cand la ce se mai gandeste sau de ce a luat o decizie. Ii acordam o doza de incredere neconditionata
si suntem tentati sa-i scuza m iesirile si scapa rile. De multe ori ne la sa m convinsi
numai pentru ca „stim“ ca nu ne vrea ra ul. De multe ori, calitatea de
„apropiat“ este mai importanta decat greutatea sau corectitudinea argumentelor sale.
V-ati gandit vreodata cat de surprinsi descoperim lucruri noi la
cei pe care avem senzatia ca-i cunoastem perfect ? Uneori ne surprind chiar si propriile
lor ma rturisiri. Asta pentru ca suntem atat de obisnuiti cu ei incat
avem senzatia ca stim totul. De aceea e foarte greu sa vorbesti despre televiziune unor oameni
care au senzatia ca stiu totul despre ea. Cum sa-i spui unui om ca ceea ce vede
nu este lucrul la care se uita ? O sa-ti rada in fata.
Un pic de istorie
Si pentru ca vorbeam despre absenta elementelor biografice ale obiectului pasiunii mondiale, trebuie sa incepem incursiunea prin acest univers prin
a puncta cateva momente importante ale istoriei creatiei si dezvoltarii
lui.
In 1873, in Irlanda, Joseph May, un tana r telegrafist descopera
efectul fotoelectric: o bara de seleniu, expusa la lumina, isi modifica rezistenta
electrica.
Variat ia intensitat ii luminii duce la transmiterea de semnale electrice. Doi
ani mai tarziu, George Carey din Boston imagineaza transmiterea prin fire
a unei imagini construite pe un panou cu ajutorul celulelor fotoelectrice pe un alt
panou. Ideea este impracticabila din cauza dificultatilor tehnice legate de
complexitatea constructiei.
In 1881 francezul Constantin Senlecq imagineaza principiul care sta la
baza televiziunii : transmiterea semnalelor emise de celulele fotoelectrice,
unul dupa altul, printr-un singur fir. Chiar daca germanul Nipkow a imbunatat
it ideea, imaginand un disc rotativ care sa „scaneze“ panoul de celule,
ea n-a putut fi pusa in practica cu materialele existente in acea perioada .
Tubul catodic a fost inventat de Karl Ferdinand Braun de la Universitatea din Strasbourg in 1897. Abia peste 10 ani, un rus, Boris Rosing, s-a gandit
ca tubul ar putea fi folosit pentru receptarea semnalelor electrice transmise de
celulele fotoelectrice. In 1911 avea sa fie imaginata si prima constructie
integral electronica pentru transmiterea imaginilor. Sotianul Campbell Swinton a descris
mecanismul respectiv astfel: imaginea este proiectata pe un panou fotoelectric
conectat la un tub catodic. Un fascicol de electroni va scana imaginea si va
trimite suite de impulsuri electrice. La receptionare, impulsurile electrice
vor determina variat ia intensitatii unui alt fascicul de electroni care va impresiona
un ecran fluorescent al unui alt tub catodic.
Au mai trecut aproape 25 de ani si, in martie 1935, la Berlin a avut loc
prima transmisie televizata. Imaginile erau captate pe film si apoi scanate
cu discul rotativ. Primele camere electronice de luat vederi au fost construite
un an mai tarziu, in timpul Olimpiadei de la Berlin. In noiembrie
acelasi an, si francezii emit la Paris primele imagini de televiziune. Un an mai tarziu
incepea emisia BBC-ului. Prima transmisie a fost deschisa de cantecul Adelei Dixon,
intitulat chiar asa: „Televiziune“.
Numele celei ce avea sa transforme radical a doua juma tate a secolului
XX a implinit 100 de ani. Dupa ce fenomenului si constructiei li s-a spus
pe rand
Telectroscop sau telescop electric, fizicianul rus Constantin Persky, vorbind
despre fenomen in timpul Expozitiei Mondiale de la Paris a folosit termenul
„Television“. A fost imediat imbratisat de presa si de ceilalti
cereceta tori in domeniu. Cu mici variatii, asta zi, cuvantul televiziune poate fi rega
sit in dictionarele din toata lumea. Cu alte cuvinte, un cuvant universal pentru
un fenomen universal.
Primul aparat de filmat s-a numit iconoscop si, asa cum am spus, s-a folosit pentru prima oara la transmiterea imaginilor de la Olimpiada din 1936
la
Berlin si Leipzig. Au fost construite incaperi speciale pentru vizionarea
imaginilor transmise. Iconoscopul avea nu mai putin de 2 metri si jumatate lungime.
BBC-ul avea sa transmita ceremonia de incoronare a regelui George al
Vl-lea an 1937 si, un an mai tarziu, Marele Derby Epsom. Interesul publicului
a crescut. In doar doi ani, numarul receptoarelor de televiziune a crescut
doar in
Londra de la 2000 la 20.000.
Si americanii aveau sa descopere televiziunea in 1939 cand, la New
York
incepea sa transmita primul studio.
Razboiul avea sa stopeze dezvoltarea televiziunii, dar, imediat dupa
incheierea acestuia, industria transmiterii de imagini avea sa foloseasca
cercetarile in domeniul radarelor si emiterii de semnale de inalta
frecventa.
Romanii se vor bucura relativ repede de inventia care transforma lumea.
La 31 decembrie 1956 incepea sa emita Televiziunea Romana. Cu un
program de 21 de ore pe luna, televiziunea propunea numai transmisii in direct,
fiind mult mai economic de realizat. In 1972, la 15 februarie incepea sa emita
si TVR 2.
LA 23 august 1985, pentru a transmite ceremoniile legate de aniversarea zilei
nationale, avea sa fie inaugurata televizunea in culori.
Stiati ca in lume sunt mai multe televizoare decat telefoane ? Exista
tari, ca Statele Unite, unde, practic, fiecare familie det ine cel putin un televizor.
Cresterea spectaculoasa a avut loc intre anii 1950-1960, cand, de
la 10 % procentul celor ce aveau un televizor a crescut la 90 %. A mai crescut ceva:
timpul petrecut in fata televizorului. Daca in 1950, un american
statea 4 ore,
astazi el sta 7 ore in fiecare zi. Media mondiala este ceva mai scazuta
decat in
Statele Unite, din considerente in special culturale.
Si Romania a cunoscut o dezvoltare asema natoare dupa Revolutia din decembrie. Dupa ce, in 1989, Televizunea Publica transmitea 1795 de ore
pe an,
in 1995 emisia a ajuns la 12.850 de ore pe an. Daca in 1990 existau
2 canale de televiziune nationale, astazi exista 9. Ca si in occident, unde televiziunile
sunt detinute de mari holdinguri de presa , si in Romania se observa
o diminuare a numarului statiilor independente si o crestere a celor aflate in componenta
sau sunt controlate de marile companii. Astfel, grupul Media Pro det ine doua posturi de televiziune, doua posturi de radio, o companie de cinematografie,
doua ziare, Pro Sport si Ziarul Financiar, cateva reviste. Intact detine
un post de televiziune, un post de radio si un ziar central. Gelsor are acum o televiziune,
are un ziar central Curentul si lantul de ziare locale Monitorul. Pe plan local,
multe posturi prefera sa retransmita programele marilor televiziuni.
Televiziunea -; interes propriu sau interesul cetatenilor
Revenind la dilema legata de rolul televiziunii in societatea noastra,
trebuie sa ne oprim un moment asupra intreba rii pe care si-au pus-o multi:
Televiziunea are in principal un interes personal, egoist si materialist
sau este atasata idealurilor luptei pentru protejarea interesului telespectatorului ?
Este televiziunea doar o intreprindere care isi planifica si modifica
strategiile de productie si vinzare doar pentru a obtine o crestere a profitului sau
este un instrument prin care oameni cu un grad inalt de constiinta civica, cu
o capacitate crescuta de analiza si cu talent de comunicatori incearca sa pastreze
echilibrele atat de fragile din societate, punand umarul astfel, la evolut ia
ei ?
Interes propriu
Cum altfel ar putea fi definita goana disperata dupa cresterea audientei ?
Abandonarea acelor programe care nu aduc venituri pentru ca audienta lor, formata din grupuri omogene dar putin numeroase, nu atinge nivelul considerat
interesant de ca tre companiile de publicitate ? Simplificarea pana la
hilar a mesajelor transmise astfel incat sa fie satisfa cut nivelul mediu de perceptie
?
Promovarea interesantului in locul importantului ? Cultivarea senzat ionalismului, incercandu-se inlocuirea circului din
faimoasa sintagma cu programul de televiziune ? Inlocuirea stirilor utilitare, de interes cetatenesc
cu cele care au drept scop obtinearea unei reactii politice sau comerciale ?
Autopromovarea, exasperanta uneori, a propriilor programe, in sperant
a obt inerii efectului: „daca se vorbeste atat despre el, inseamna
ca e bun !“ ?
Totul porneste de la confuzia pe care oamenii o fac intre important si
interesant. De multe ori consumam energii uriase pentru lucruri total lipsite
de importanta , asa cum un copil va fi atras si se va chinui pana la a invata
sa mearga pentru a pune mana pe un obiect stra lucitor dar inutil. Chiar
daca avem senzat ia ca ne maturizam, raman in noi unele porniri de a pune
mana pe acel
flecustet stralucitor. Pe care, de cele mai multe ori, dupa un timp, il
aruncam plictisiti. Sau il inlocuim cu alt flecustet. Sigur ca un mare rol
in aceasta atitudine a noastra il are lipsa culturii, mai precis a acelor elemente
de cunoastere care sa ne permita judecati de valoare si decizii benefice pentru
noi.
Avem tot mai mult tentatia de a abandona drumul obositor al analizei permanente si al adoptarii strategiilor pe termen lung in favoarea trairii
momentului, satisfacerii nevoilor de baza.
Iar televiziunea stie sa profite din plin de aceasta apetenta a noastra pentru
lucruri lipsite de importanta dar stralucitoare. De aceea, de cele mai multe
ori, compromisurile care se fac duc la simplificarea exagerata a lucrurilor, la golirea
de orice continut ideatic a mesajelor transmise si la transmiterea senzatiei
ca lumea este atat de simpla pe cat ne-am dori-o noi, dorinta na scuta
din cauza dificultatilor pe care le intampinam in a o int elege.
Iar noi savuram momentele de liniste si siguranta pe care ni le ofera programele de televiziune, tocmai
pentru ca nu ne solicita prea mult ba chiar, daca suntem dispusi (si nu suntem
mai intotdeauna ?), ni se dau si explicatiile, si concluziile si strategiile
de urmat.
Cei care iau apararea televiziunii spun ca ea n-are rol educativ sau formativ ci doar informativ. Ca si cand educatia n-ar avea la baza informatia
! E greu de imaginat cum e posibil sa transmiti cuiva informatiile fa ra a-i sugera
si modul in care trebuie sa le interpreteze. Chiar daca acest lucru se face
prin simpla insiruire a informatiilor. Este clar si faptul ca un grad ridicat
de cultura face ca alegerea sa fie mai nuantata si criteriile pe care trebuie sa le
indeplineasca un program pentru a fi urma rit mult mai dificil de indeplinit.
De aceea, televiziunea n-are nici un interes sa-i formeze pe acei telespectatori
care s-ar putea declara mai apoi nemult umiti de ea, deveniti dintr-o data mult prea
pretentiosi. Ne putem intreba, atunci, care este interesul televiziunii
de a perpetua si a inta ri modul simplist in care retransmite realitatea,
modul in care o repropune telespectatorilor si, inevitabil, modul in care acestia o percep
si in care se raporteaza la ea ? De ce prefera televiziunea sa aiba o audienta cu
un nivel mediu sau submediu de instructie care sa accepte aceleasi programe in
loc sa -si educe telespectatorii pentru a-i invata sa ceara mai mult de la
ei si de la ceilalti ? Motivul este destul de simplu. Programele destinate masei sunt relativ
ieftine fata de programe destinate unor telespectatori cu „pretent ii“.
Un concurs sau o emisiune de divertisment sunt mult mai ieftine decat un documentar
gen
Discovery. Iar daca pretul de productie al programului creste, scade profitul
obt inut prin vanzarea spatiilor de publicitate.
Cineva m-a intrebat odata de ce nu se face reclama cartilor asa cum se
face detergentilor. Pentru ca atunci cand speli mai poti trage cu ochiul
la televizor. Cand citesti, e mai greu. Si scade audienta !
Nu exista decat o singura explicatie: interesul propriu. Cu cat
numa rul telespectatorilor este mai mare cu atat capacitatea de a-i influenta creste
si, implicit sporeste si impactul reclamelor. Iar mai multa reclama inseamna
mai
multe incasa ri pentru televiziune.
Interesul cetateanului
Ar fi nedrept sa nu privim activitatea televiziunii si prin prisma ajutorului
pe care il da telespectatorului in a se descurca intr-o lume
din ce in ce mai confuza, guvernata de legi din ce in ce mai haotice si contradictorii.
E greu sa nu observa m ca, mai ales in Romania ultimilor 10 ani,
televiziunea a fost motorul principal al unei revolutii care ne-a scapat de
un regim dictatorial, a fost cea care i-a impiedicat uneori pe conducatori
sa ia decizii care ne-ar fi afectat pe toti pe termen lung sau i-a fort at sa renunte
la afaceri oneroase din care profitau numai ei, a creat in oameni convingerea
ca ceva depinde si de ei.
Sa fie toti jurnalistii in cautarea unor slujbe ca ldute, care asigura
un confort sporit, o multime de relatii, glorie personala si salarii mult peste
media nationala ? Ca si in cazul medicilor ar fi absurd sa credem ca toti au
avut ca unic motiv la alegerea meseriei doar obtinerea unor venituri mari. Chiar sa fi uitat
dorintele noastre din copilarie de a-i face pe ceilalti sa natosi ? De aceea
sunt convins ca exista in mass media romaneasca foarte mult i jurnalisti
care chiar cred in ceea ce fac, chiar incearca sa-si puna cunostintele si capacitetea
de a rat iona in slujba celor care, din lipsa de timp sau de informatie, sunt
tentati sa creada si sa accepte cu usurinta orice li se spune.
Sa nu uita m ca la baza functiona rii unei televiziuni sta increderea
pe care i-o acorda telespectatorii. Fara aceasta incredere, orice efort al unei
televiziuni este sortit esecului. Iar increderea este rasplata pentru confirmarea
judecatilor de valoare pe care realizatorii sunt chemati sa le faca pentru a le oferi telespectatorilor. Sa nu uitam ca un om se iarta mult mai usor pentru o greseala
decat il iarta pe semenul lui care l-a sfatuit s-o faca . De aceea,
oricat de interesati ar fi de obtinerea unor profituri, managerii si realizatorii unei
televiziuni trebuie sa tina cont de conditia primordiala a castiga rii
increderii.
Exista un alt aspect al influentei benefice pe care o are televiziunea asupra
societatii. In afara unor campanii de mica anvergura destinate satisfacerii
unor interese personale, economice sau politice ale celor care detin respectivul
canal de comunicare in masa, cea mai mare parte a informatiilor sunt destinate
crea rii unor sisteme de valori care sa -i permita telespectatorului sa judece lumea
si sa ia decizii in momentele cheie. Se poate obiecta aici ca sistemele de valori
respective sunt subiective si apartin celor care realizeaza programele de televiziune, putand fi pentru acest motiv, nepotrivite pentru telespectatorul
care le adopta. Aceeasi obiectie o putem aduce si vis-a-vis de educatia pe care o
fac parintii, a caror dragoste nu da automat caracterul de obiectivitate si perfectiune
sistemelor de valori transmise copiiilor lor.
In concluzie, in condit iile in care fiecare dintre noi suntem
o sursa de transmitere a informatiilor in scopul, mai mult sau mai putin declarat,
de a-i influent a pe ceilalti, de a-i convinge de valabilitatea adevarului nostru,
realizatorii de televiziune nu sunt mai de condamnat pentru ca folosesc mijlocul
acesta pentru a face acelasi lucru. Asa cum vorbitorii din pietele Greciei
Antice erau respectati, crezuti sau nu, urmati sau nu, asa si realizatorii de televiziune
incearca sa-si transmita (uneori sa-si si impuna prin mijloace de manipulare)
propriile sisteme de valori. Realizatorii nu sunt nici mai buni nici mai ra
i decat telespectatorii lor. Vorbim de o medie, evident ! De aceea, accesul la un mijloc
extrem de puternic de a-i influent a pe ceilalti are aceleasi efecte ca si in
cazul cetatenilor simpli, ajunsi in functii de conducere: pe unii ii responsabilizeaza
si altora le da senzat ia ca detin adevarul absolut. Acestia din urma sunt treptat
eliminati pentru ca, foarte probabil, mai devreme sau mai tarziu, ideile
lor vor fi contrazise de realitate.
Concluzie obiectiv, din punctul de vedere al proprietarului, este de a-i aduce profituri
materiale sau influenta politica . Dar, pentru atingerea acestui obiectiv, televiziunea trebuie sa castige increderea telespectatorilor sai.
Pentru asta, trebuie sa serveasca interesele cetat enilor. Ea se poate preface o vreme ca
serveste aceste interese dar, in jocul competitional de pe piata mass-media,
e greu de pa strat o masca.
Sunt convins ca exista ziaristi interesati mai mult de bani, relatii si faima
dar stiu ca cei mai multi sunt preocupati de a-si folosi informat iile pentru
a face put ina ordine in aceasta lume, atat de mozaicat reflectata de programele
de televiziune.