“Dupa ce am intervievat sute de persoane celebre, am ajuns la concluzia ca banii si faima nu te fac automat fericit. Fericirea trebuie sa vina din interior. As prefera mai degraba sa am in inima un milion de zambete decat un milion de dolari in buzunar. “Supa de pui pentru suflet” va va ajuta sa puneti un milion de zambete in inimile dumneavoastra.” v3g19gr
Robin Leach
Personalitate TV si scriitor

“Sa spui povesti este una dintre cele mai puternice cai de a preda valorile si de a deschide usi catre noi posibilitati. In aceasta colectie bogata si variata, toata lumea va gasi cel putin o poveste care sa impresioneze - o poveste pe care veti dori sa o pastrati ca pe o comoara si sa o impartasiti si altora.”

Nathaniel Branden
Autor, Puterea Pretuirii De Sine

“Aceasta este o carte minunata, calda, care inspira, plina de idei si profunzime, pe care toata lumea o poate folosi ca pe o parte integranta a vietii lor. Ea ar trebui citita, apreciata si recitita intr-una.”

Brian Tracy
Autor, Psihologia Implinirilor

“Aceasta carte este intelepciune si confort pentru toate varstele. Este tot atat de contemporana ca si o calatorie in spatiu si fara sfarsit ca o piramida. Lumea are nevoie de povestitori ca sa ne ajute sa iesim din confuzia si haosul acestor vremuri. Jack si Mark sunt povestitori talentati si colectionari de povesti adevarate. Ce har divin: pentru profesori, pentru oratori, pentru oricine aflat pe calea vindecarii si a dezvoltarii. Totul este aici, scris cu intelepciune, compasiune si integritate.”

Sidney B.Simon
Profesor Emerit, Universitatea din Massachusetts, co-autor la Clarificarea Valorilor, Iertarea si la alte 14 carti

“M-am bucurat de fiecare pagina. Povestirile sunt emotionante si extrem de motivante, poeziile sunt minunate si citatele sunt profunde si pline de inteles. Jack si Mark au compilat o cantitate uriasa de intelepciune. Continutul ei atinge toate aspectele vietii.
Aceasta carte va fi un dar minunat de impartasit cu cei iubiti, si puteti fi siguri ca voi cumpara si alte exemplare pentru prietenii si familia mea.”

Richard Loughlin
Presedinte, Corporatia Century 21 Real Estate

“Ce carte mare! Jack Canfield si Mark Victor Hansen au scris o carte care are acelasi efect pe care-l are supa de pui a bunicii mele… Este calda si iti merge la suflet. Vreau s-o folosesc ori de cate ori voi avea nevoie de iubire.”
Dawn Steel
Fost Presedinte, Columbia Pictures

“Supa de pui pentru suflet ne aduce aminte ca principalul ingredient al vietii este Dragostea. Trebuie sa o cititi pe toata.”

Wally Amos
Renumitele Prajiturele Amos

“Ce dar minunat ne-ati oferit. Aceasta colectie de povestiri! Si ce dar extraordinar va fi pentru prietenii mei! Sunt convins ca Supa de pui pentru suflet ar trebui sa fie pusa la capul patului si citita timp de 30 de minute in fiecare zi pentru a capta bunatatea lumii.
Povestirile pe care le-ati selectat incalzesc inima omului si echilibreaza socul provocat de stirile din mass-media zilnica. Cartea dumneavoastra revigoreaza sufletul si ne arata sensul pozitiv al vietii. O treaba superba! Sunt sigur ca va fi un succes imens.”
Bob Reasoner
Presedinte, Consiliul International pentru Pretuirea de Sine

CUPRINS
1. DESPRE DRAGOSTE
Dragostea: singura forta creatoare
Tot ce imi aduc aminte
Cantec de inima
Dragostea adevarata
Judecatorul care imbratiseaza
Oare nu se poate intampla si aici?
Ceea ce sunt eu inseamna ceva!
Una cate una
Darul
Un frate ca acesta
Despre curaj
Marele Ed
Dragostea si taximetristul
Un simplu gest
Zambetul
Amy Graham
O poveste de Ziua Sfantului Valentin
Carpe diem!
Te cunosc, esti exact ca mine!
O alta cale
Cea mai stringenta nevoie
Bopsy
Catelusi de vanzare
2. CUM SA INVETI SA TE IUBESTI
Buda cel de aur
Incepeti chiar cu dumneavoastra
Adevarul si numai adevarul
Punctele esentiale
Declaratia mea de apreciere personala
Doamna geanta
Raspundere / Capacitate
Regulile pentru a deveni o fiinta umana
3. DESPRE PARINTI
Copiii invata din felul in care traiesc
De ce am ales ca tatal meu sa fie taticul meu
Scoala de animale
Atingerea
Te iubesc, fiule!
Ce esti tu este tot atat de important ca ceea ce faci
Viata unei mame
Familia americana perfecta
Pur si simplu spuneti
O mostenire de dragoste
Despre meseria de parinte
4. DESPRE INVATARE
Sami fac un vitor
Ma simt bine in pielea mea
Toate gandurile bune
Esti o minune!
Tot ce a fost nevoie sa stiu cu adevarat am invatat la gradinita
Invatam facand
Mana
Cavalerii Regali din Harlem
Baietelul
Eu sunt dascal
5. TRAIESTE-TI VISUL
Sa faci ceva sa devina realitate
Cred ca pot!
Odihneasca-se in pace: inmormantarea lui „nu pot“
Povestea lui 333
Nu exista furgonete
Intrebati, intrebati, intrebati!
S-a miscat pamantul pentru tine?
Abtibildul lui Tommy
Cine cere, nu piere -; dar daca ceri, atunci vei avea !
Cautarea lui Rick Little
Magia credintei
Cartea cu vise a Glennei
O alta steluta pe lista
Fii atenta, iubito, eu sunt alesul tau
Gata sa platesti pretul cuvenit
Fiecare om are un vis
Urmeaza-ti visul
Cutia
Incurajare
Walt Jones
Esti suficient de puternic incat sa faci fata criticilor?
Sa risti
Incercati si altceva
Servire cu un zambet
6. OBSTACOLE COPLESITOARE
Obstacole
Luati aminte
John Corcoran, omul care nu stia sa citeasca
Nu va fie teama de esec
Abraham Lincoln nu a renuntat
Lectia pe care mi-a dat-o fiul meu
Esec? Nu! Doar caderi temporare
Pentru a fi mai creator, astept...
Fiecare poate sa faca ceva
Da, poti!
Alearga, Patti, alearga
Puterea determinarii
Puterea optimismului
Credinta
Ea a salvat 219 vieti
Ma ajuti sau nu ?
Macar inca o data
Exista maretie oriunde in jurul tau -; foloseste-o!
7. INTELEPCIUNEA ECLECTICA
Batem palma acum!
Fa-ti timp ca sa vezi cu adevarat
Daca ar fi sa mai traiesc o data
Doi calugari
Sachi
Darul delfinului
Atingerea mainii de maestru

Autor, Edificiul Pretuirii de Sine

Daca exista lumina in suflet,
Persoana va fi frumoasa.
Daca exista frumusete intr-o persoana,
Va fi armonie in casa.
Daca in casa este armonie,
Va fi ordine in tara.
Daca in tara va fi ordine
Atunci va fi pace in lume.

Proverb chinezesc

Cu dragoste dedicam aceasta carte sotiilor noastre,Georgia si Patty, si copiilor nostri,Cristopher, Oran, Kyle, Elisabeth si Melanie,care sunt supa de pui pentru sufletele noastre.
In mod constant ne deschideti inimile si ne inviorati spiritele.
Va iubim foarte mult!

DESPRE DRAGOSTE

Si va veni si ziua cand, dupa ce vom exploata spatiul, vanturile, mareele si gravitatia, vom exploata si energiile de dragoste ale lui Dumnezeu. Si in ziua aceea, pentru a doua oara in istoria lumii, vom descoperi focul.

Tielhard de Chardin

DRAGOSTEA: SINGURA FORTA CREATIVA

Imprastiati dragostea oriunde mergeti: prima data in casele voastre. Oferiti dragostea copiilor vostri, sotiei sau sotului, unui vecin... Nu lasati pe nimeni sa plece de la voi fara sa se simta mai fericiti. Fiti expresia vie a bunatatii lui Dumnezeu; bunatate pe chipul vostru, bunatate in ochii vostri, in zambetul vostru, bunatate in primirea calda.
Maica Tereza

Un profesor de colegiu si-a dus intr-o zi clasa de sociologie in mahalalele orasului Baltimore pentru a lua in studiu cazul a 200 de baieti care locuiau acolo. Au fost rugati sa scrie o evaluare a viitorului fiecarui baiat. In toate cazurile studentii au scris, “Nu au nici o sansa”. Douazeci si cinci de ani mai tarziu un alt profesor de sociologie a dat intamplator peste aceste studii. Atunci, si-a pus studentii sa urmareasca proiectul si sa vada ce se intamplase cu acei baieti. Cu exceptia a 20 dintre ei care se mutasera sau murisera intre timp, studentii au aflat ca 176 din cei 180 obtinusera mai mult decat un succes obisnuit, devenind avocati, doctori si oameni de afaceri. Profesorul ramase uimit si se hotari sa cerceteze mai departe. Din fericire, toti baietii locuiau in oras sau in apropiere, astfel incat a existat posibilitatea sa-i contacteze pe fiecare in parte si sa-i intrebe “Cum va explicati succesul dumneavoastra?” De fiecare data raspunsul a fost acelasi si plin de caldura, “A existat o profesoara”. Profesoara inca mai traia, asa ca a cautat-o si a intrebat-o pe batrana inca plina de energie, ce formula magica a folosit pentru a-i transforma pe micii vagabonzi in oameni plini de succes. Ochii profesoarei stralucira, si pe chipul ei aparu un zambet bland. “Totul a fost foarte simplu,” spuse ea. “I-am iubit pe acesti baieti”. Eric Butterworth

TOT CE IMI ADUC AMINTE
Cand tata vorbea cu mine, intotdeauna incepea cu “Ti-am spus deja astazi cat de mult te iubesc?” Sentimentul de dragoste a fost reciproc si, in ultimii ani, pentru ca viata sa parea vizibil ca se afla in ultima faza, am devenit si mai apropiati…daca se putea asa ceva. La varsta de 82 de ani el era gata sa moara, si eu eram pregatit sa-l las sa plece de langa mine, pentru a nu-i mai prelungi suferinta. Am ras si am plans, ne-am tinut de maini si ne-am spus unul altuia cat de mult ne iubim si am hotarat ca venise timpul. I-am spus, “Tata, dupa ce nu vei mai fi, sa-mi dai un semn ca esti bine”. A ras de absurditatea cererii mele. Tata nu credea in reancarnare. Nici eu nu pot sa spun ca eram prea convins, dar trecusem prin mai multe situatii care m-au facut sa cred ca poti primi niste semne “de pe lumea cealalta”. Eu si cu tatal meu eram atat de profund legati, incat am simtit atacul de inima in propriul meu piept in momentul in care a murit. Mai tarziu am jelit la gandul ca cei din spital, in intelepciunea lor sterila, nu m-au lasat sa-l tin de mana atunci cand si-a dat ultima rasuflare. Zi dupa zi ma rugam sa aud ceva de la el, dar nimic nu s-a intamplat. Noapte dupa noapte m-am rugat pentru un vis inainte de a adormi. Si totusi au trecut patru luni lungi in care nu am auzit si nu am simtit altceva decat durere pentru pierderea suferita. Mama murise cu cinci ani inainte de boala Alzheimer, si desi aveam propriile mele fete, am simtit moartea ei ca pe moartea unui copil. Intr-o zi, in timp ce stateam intins pe o masa de masaj intr-o camera mica, intunecoasa, asteptand sa-mi vina randul, m-a izbit brusc un dor de tatal meu. Am inceput sa ma intreb daca nu cumva fusesem prea exagerat cand ii cerusem sa-mi dea un semn. Mi-am dat seama ca mintea mea este intr-o stare hiper-acuta. Capul meu era cuprins de o claritate nefamiliara incat as fi putut sa adun coloane intregi de cifre. Am verificat sa vad daca sunt treaz si nu visez, si mi-am dat seama ca mai treaz de atat nu se poate. Fiecare gand al meu era ca o picatura de apa care pica in mijlocul unei baltoace, si m-am minunat de linistea si pacea fiecarui moment care trecea. Apoi m-am gandit, “Am incercat sa controlez mesajele de pe cealalta lume. Ma voi opri acum”. Brusc, mi-a aparut in fata chipul mamei mele, asa cum arata el inainte ca boala Alzheimer sa-i fure inteligenta, umanitatea si cele 60 de kilograme. Parul ei, de un argintiu splendid, ii inconjura fata dulce. Era atat de reala si atat de aproape, incat am avut senzatia ca, daca intind mana, o s-o ating. Arata exact cum era ea cu douazeci de ani in urma, inainte ca declinul sa o copleseasca. Puteam chiar simti aroma de Joy, parfumul ei preferat. Parea sa astepte si nu spunea nimic. Ma intrebam cum se poate intampla asa ceva, sa ma gandesc la tatal meu si sa apara mama, si in acel moment m-am simtit putin vinovat ca nu ma gandisem si la ea. I-am spus, “O, Mama, imi pare atat de rau ca a trebuit sa suferi de boala aceea asa de ingrozitoare”. Ea atunci si-a aplecat capul putin, ca si cand ar fi inteles ceea ce i-am spus. Apoi a zambit - un zambet superb - si mi-a spus foarte clar, “Singurul lucru de care imi aduc aminte este dragostea”. Si a disparut. Am inceput sa tremur intr-o camera devenita rece dintr-o data, si am stiut din acel moment, cu toata puterea sufletului meu, ca dragostea pe care o dam si o primim este unicul lucru care conteaza si de care ne amintim. Suferinta dispare; dragostea ramane. Cuvintele ei sunt cele mai importante cuvinte pe care le-am auzit vreodata, iar acel moment va ramane pe veci in inima mea. Inca nu am auzit nimic din partea tatalui meu, dar sunt absolut sigur ca intr-o zi, cand ma voi astepta mai putin, el va aparea si imi va spune, “Ti-am spus astazi ca te iubesc?” Bobbie Probstein

CANTEC DE INIMA A fost odata ca niciodata un om mare care s-a casatorit cu femeia visurilor lui. Din dragostea lor, s-a nascut o fetita mica. Era o copila luminoasa si vesela, si omul cel mare tare mult o iubea. Cand ea era foarte mica, tatal ei o ridica in brate, punea muzica si dansa cu ea prin toata camera, si ii spunea, “Te iubesc, fetita mica”. Cand fetita a crescut, omul cel mare o imbratisa si ii spunea, “Te iubesc, fetita mica”. Fetita se bosumfla si spunea, “Nu mai sunt o fetita mica”. Atunci omul cel mare radea si ii spunea, “Dar pentru mine intotdeauna vei ramane fetita mea mica”. Fetita, care nu mai era mica deloc, pleca de acasa si intra in lume. Cu cat invata mai mult despre ea, invata mai mult despre oameni. Ea isi dadu seama ca este cu adevarat mare si puternica, pentru ca isi cunostea puterile. Una dintre puterile ei era dragostea pe care o arata familiei sale. Nu avea importanta unde se ducea sau unde se afla, pentru ca intotdeauna exista langa ea un om mare care ii spunea, “Te iubesc, fetita mica”. Veni ziua in care fetita care nu mai era mica demult primi un telefon. Omul cel mare era ranit. Avusese un atac. Este afazic, explicara ei fetitei. Nu mai putea sa vorbeasca si nu erau siguri ca este in stare sa inteleaga ce i se spune. Nu mai putea sa zambeasca, sa rada, sa mearga, sa imbratiseze, sa danseze sau sa-i spuna fetitei lui, care nu mai era mica demult, ca o iubeste. Si astfel merse ea sa fie alaturi de omul cel mare. Cand intra in camera, vazu un om micut si fara putere. Se uita la ea si incerca sa-i vorbeasca, dar nu reusi. Fetita facu singurul lucru pe care il putea face. Se urca in pat si se aseza langa omul cel mare. Din ochii lor incepura sa curga lacrimi si fetita isi petrecu bratele in jurul umerilor slabiti ai tatalui ei. Isi puse capul pe pieptul lui si se gandi la multe lucruri. Isi aminti clipele minunate petrecute impreuna si cum se simtea ea intotdeauna protejata si adorata de omul cel mare. Simti o durere adanca la gandul acelei pierderi uriase, cuvintele de dragoste care o inconjurasera atata vreme. Si apoi, auzi din interiorul omului cel mare, bataile inimii. Inima unde muzica si cuvintele traisera intotdeauna; inima batea intruna, parca indiferenta la suferintele din restul corpului. Si, in timp ce fetita se odihnea la pietul lui, se intimpla minunea. Auzi ceea ce isi dorise sa auda. Inima lui rostea cuvintele pe care gura sa nu le mai putea rosti... Te iubesc Te iubesc Te iubesc Fetita mica Fetita mica

Fetita mica Si ea se simti din nou aparata.
Patty Hansen

DRAGOSTEA ADEVARATA Moses Mendelssohn, bunicul binecunoscutului compozitor german, era departe de a fi un barbat frumos. Pe langa faptul ca era mic de statura, mai avea si o cocoasa grotesca. Intr-o zi el se duse in vizita la un negustor din Hamburg care avea o fata incantatoare pe nume Frumtje. Moses se indragosti nebuneste de ea. Insa Frumtje simtea numai repulsie la vederea infatisarii lui nefericite. Cand veni timpul sa plece, Moses isi lua inima in dinti si urca in camera ei pentru a putea vorbi cu ea inca o data. Fata era o aparitie incantatoare, cereasca, dar pentru ca ea refuza sa se uite la el, il intrista profund. Dupa mai multe incercari de a inchega o conversatie, Moses intreba timid, “Tu crezi in casatoriile care sunt aranjate in Ceruri?” “Da”, raspunse ea, uitandu-se in continuare in jos. “Dar tu?” “Si eu cred,” spuse el. “Vezi tu, in ceruri, la nasterea fiecarui baiat, Dumnezeu anunta cu ce fata se va casatori el. Cand m-am nascut eu, mi s-a aratat si viitoarea mea sotie. Apoi Dumnezeu a adaugat, “Dar sotia ta va fi cocosata”. “In acel moment am strigat, ‘O, Doamne, o femeie cocosata va fi o tragedie. Te rog, Doamne, da-mi mie cocoasa si lasa-i ei frumusetea”. Apoi Frumtje s-a uitat drept in ochii lui si sufletul ei a fost coplesit de niste amintiri care veneau de dincolo de vremuri. I-a intins mana lui Mendelssohn, si mai tarziu a devenit sotia lui devotata. Barry si Joyce Vissell

JUDECATORUL CARE IMBRATISEAZA
Nu ma supara! Mai bine imbratiseaza-ma! Lee Shapiro este un judecator pensionat. El este de asemenea, unul dintre cei mai veridici iubitori de oameni. La un moment dat din cariera sa, Lee si-a dat seama ca dragostea este cea mai mare putere care poate exista pe lume. Si astfel a devenit Lee omul cu imbratisarile. A inceput prin a oferi tuturor o imbratisare. Colegii lui l-au poreclit atunci “judecatorul care imbratiseaza”.
Cu sase ani in urma Lee a creat ceva ce el numeste Cutia cu imbratisari. Pe una dintre fetele cutiei se poate citi “O inima pentru o imbratisare”. Interiorul cutiei contine 30 de inimioare rosii brodate pe spate. Lee scotea Cutia lui cu imbratisari, mergea peste tot si oferea oamenilor cate o inimioara in schimbul unei imbratisari.
Lee a devenit atat de cunoscut pentru acest lucru incat deseori este invitat la conferinte si conventii, unde transmite mesajul sau despre dragostea neconditionata. La una dintre conferinte, la San Francisco, mass-media locala l-a provocat spunandu-i, “Este usor sa imparti imbratisari la o conferinta unde oamenii sunt pe jumatate selectati. Dar n-o sa poti niciodata sa faci asa ceva pe strada sa zicem”.
Si astfel l-au pus pe Lee sa imbratiseze lumea pe strazile din San Francisco. Urmat de o echipa de televiziune de la postul local, Lee a iesit in strada. Mai intai s-a apropiat de o femeie care trecea pe acolo. “Buna, eu sunt Lee Shapiro, judecatorul care imbratiseaza. Va dau una din inimioarele astea in schimbul unei imbratisari”. “Bineinteles”, raspunse ea . “Prea usor”, il provoca din nou comentatorul local. Lee se uita in jur. Vazu o taxatoare care se afla intr-un moment dificil, incercand sa-i dea un bilet unui posesor de BMW. Se indrepta catre ea cu echipa de filmat pe urmele lui, si spuse, “Se pare ca ai nevoie de o imbratisare buna. Eu sunt judecatorul care imbratiseaza si iti ofer si tie o imbratisare”. Ea accepta imediat.
Comentatorul de televiziune il provoca pentru ultima oara. “Uita-te, vine un autobuz. Se stie ca soferii de autobuz din San Francisco sunt cei mai aspri, mai indaratnici si mai rautaciosi oameni din tot orasul. Hai sa te vedem daca poti sa-l imbratisezi si pe el. Lee accepta provocarea.
Cand autobuzul trase pe dreapta, Lee spuse, “Buna, eu sunt Lee Shapiro, judecatorul care imbratiseaza. Aceasta trebuie sa fie unul din cele mai stresante sevicii din lumea intreaga. Eu le ofer oamenilor imbratisari ca sa le mai luminez putin viata. N-ai vrea si tu o imbratisare? Uriasul de 115 kg si inalt de 1,85 m se ridica de pe locul lui, se dadu jos din autobuz si spuse, “De ce nu?”.
Lee il imbratisa, ii dadu o inimioara si ii facu cu mana in timp ce autobuzul se indeparta. Echipa de televiziune ramasese fara grai. In sfarsit, comentatorul zise, “Trebuie sa recunosc, sunt impresionat”.
Intr-o zi prietena lui Lee, Nancy Johnston trecu pe la el acasa. Nancy este clown profesionist si in acea zi era imbracata, machiata, aranjata exact ca un clown. “Lee, ia niste cutii din alea de-ale tale cu imbratisari si haide sa mergem pana la caminul pentru cei bolnavi in stare grava”.
Cand ajunsera acolo, au inceput sa imparta pacientilor palarii cu baloane, inimioare si …imbratisari. Lee se simtea stanjenit. Nu mai imbratisase pana atunci bolnavi critici, retardati sau paraplegici. Era cu adevarat o incercare. Dar, dupa un timp, totul a fost mult mai usor pentru ca in drumul lor prin saloane li s-au alaturat medici, surori medicale si batranei.
Dupa cateva ore intrara in ultimul salon. Acestea erau cele mai grave 34 de cazuri pe care Lee le vazuse in viata lui. Atmosfera era atat de nenorocita incat simti cum i se rupe sufletul de mila. Dar, pentru ca dorinta lor, a lui Lee si a lui Nancy, era sa impartaseasca dragostea, s-au comportat ca si mai inainte si au mers prin tot salonul urmati de ceilalti, care aveau cu totii inimioare atarnate la gat si palarii cu baloane in cap.
Intr-un final, Lee se apropie si de ultima persoana, de Leonard. Leonard purta o babetica alba, uriasa, pe care saliva intruna. Lee se uita la Leonard caruia ii curgeau balele si spuse, “Haide sa mergem, Nancy, aici nu mai e nici o sansa”. Nancy raspunse, “Fugi de-aici, Lee. E si el o fiinta umana, nu-i asa?”. Apoi ii puse o palarie din aceea caraghioasa pe cap. Lee lua una din inimioarele lui rosii pe care o prinse pe babetica lui Leonard. Trase aer in piept, se apleca in fata si il imbratisa.
Dintr-o data Leonard incepu sa tipe, “Eeeeeehh! Eeeeeehh!” Unii dintre ceilalti pacienti din camera incepura sa loveasca lucrurile intre ele. Lee se intoarse catre medici parca pentru a primi o explicatie, si vazu cu surprindere ca toata lumea plangea. Lee o intreba pe sora sefa, “Ce se intampla?”
Lee nu va uita niciodata ce i-a raspuns aceasta: “Este pentru prima data in 23 de ani cand Leonard a zambit”.
Ce simplu este sa faci ceva semnificativ pentru viata celorlalti.

Jack Canfield and Mark V. Hansen

NU SE POATE INTAMPLA SI AICI?

Avem nevoie de 4 imbratisari pe zi ca sa supravietuim. Avem nevoie de 8 imbratisari pe zi ca sa ne mentinem. Avem nevoie de 12 imbratisari pe zi ca sa crestem.
Virginia Satir

Intotdeauna ii invatam pe oameni sa se imbratiseze la seminarele si conferintele pe care le tinem. Multi dintre ei raspund prin a spune, “Acolo unde lucrez eu nu poti sa imbratisezi pe nimeni”.
Sunteti siguri?
Iata o scrisoare pe care am primit-o de la una dintre participantele la seminarele noastre.

Draga Jack,

Am inceput ziua de astazi mai degraba deprimata. Prietena mea Rosalind a trecut pe la mine si m-a intrebat daca am imbratisat pe cineva astazi. I-am mormait ceva despre faptul ca incepusem sa ma gandesc la imbratisari si toate celelalte in weekend, dar foarte putin. M-am uitat la foita aceea despre “Cum sa faci un seminar animat” si m-am impotmolit la partea cu imbratisarile, pentru ca nu-mi puteam imagina ca este posibil ca cineva sa se apuce sa-si imbratiseze colegii la servici.
Ei bine, m-am hotarat sa am “zile de imbratisat”, si am inceput sa-i imbratisez pe clientii care veneau sa-mi ceara ceva de la bar. Era extraordinar sa vezi cum se inveselesc oamenii. Un student la Economie a sarit chiar pe tejghea si a dansat. Unii chiar se intorceau si mai cereau sa fie imbratisati. Doi baieti care se ocupau cu repararea Xerox-ului si care erau genul acela care nu se intereseaza de nimic, au fost atat de surprinsi incat pur si simplu s-au ridicat si au inceput sa rada si sa vorbeasca.
Am senzatia ca am imbratisat pe toata lumea de la Scoala de Afaceri Wharton si, in plus de atat, toata durerea fizica si sufleteasca au disparut. Imi pare rau ca scrisoarea mea este atat de lunga, dar sunt extrem de emotionata. Cel mai dragut moment a fost atunci cand se facuse o coada de vreo 10 oameni care-si asteptau randul linistiti la imbratisat. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor.

Cu dragoste,
Pamela Rogers

P.S.: In drum spre casa am imbratisat un politist pe Strada 37. Acesta mi-a spus, “Uau! Politistii nu primesc niciodata imbratisari. Esti sigura ca nu vrei sa arunci cu ceva in mine?”

Un alt absolvent al seminariilor noastre ne-a trimis urmatoarea scrisoare despre imbratisari:

Imbratisarea este:
Imbratisarea este sanatate. Ajuta sistemul imunitar, vindeca depresiile, reduce stress-ul si provoaca somnul. Este revigoranta, intineritoare si nu are efecte secundare neplacute. Imbratisarea nu este altceva decat un medicament miraculos.
Imbratisarea este naturala. Esta organica, dulce, fara ingredienti artificiali, nepoluanta, prietena a mediului inconjurator, si suta la suta sanatoasa.
Imbratisarea este cadoul ideal. Minunata in orice ocazie, amuzanta atunci cand o oferi, dar si cand o primesti, te respecta, are propria ei forma si este pe deplin returnabila.
Imbratisarea este practic un lucru perfect. Nu necesita baterii, nu se uzeaza, este ferita de inflatie, de ingrasare, de taxe lunare sau de hoti.
Imbratisarea este o resursa suprautilizata cu puteri magice. Cand ne deschidem inimile si bratele, ii incurajam si pe altii sa faca la fel.
Ganditi-va la oamenii din viata voastra. Exista cuvinte pe care ati dori sa le rostiti? Exista imbratisari pe care ati dori sa le oferiti? Asteptati si sperati ca altcineva sa faca primul pas? Va rog, nu asteptati!
Fiti dumneavoastra primii!

Charles Faraone

Jack Canfield

CEEA CE SUNTETI INSEAMNA CEVA O profesoara din New York se hotari sa le ofere un semn de pretuire studentilor din anul terminal, spunand fiecaruia in parte cat de importanti sunt. Folosind o metoda dezvoltata de Helice Bridges de Del Mar, California, i-a chemat in fata clasei unul cate unul. Apoi a daruit fiecaruia dintre ei cate o funda albastra pe care scria cu litere aurii, “Ceea ce sunt eu inseamna ceva”. Dupa aceea profesoara a hotarat sa faca un proiect de clasa pentru a vedea ce fel de impact are aprecierea asupra unei comunitati. I-a dat fiecarui student alte trei funde, si i-a instruit sa mearga si sa faca si ei la randul lor aceasta ceremonie de recunoastere. Apoi trebuiau sa urmareasca rezultatele si sa le raporteze la ora dupa o saptamana. Unul dintre baietii din clasa s-a dus la vicepresedintele unei companii din apropiere si i-a daruit una dintre funde pentru faptul ca il ajutase in planificarea carierei sale. Acesta si-a prins funda pe camasa. Apoi i-a dat si celelalte doua funde si i-a spus, “Facem un proiect de clasa despre apreciere si am dori ca si dumneavoastra sa gasiti pe cineva pe care sa-l apreciati si sa-i dati funda albastra, apoi sa i-o dati si pe cea care a ramas, pentru ca la randul ei sa poata onora pe altcineva. Va rog sa-mi povestiti dupa aceea ce s-a intamplat”. Mai tarziu, vicepresedintele intra in birou la seful sau, care era cunoscut a fi un tip destul de morocanos. L-a rugat sa ia loc, si i-a spus ce mult il admira pentru ca este un adevarat geniu. Seful ramase pur si simplu uimit. Atunci vicepresedintele il intreba daca nu ar vrea sa accepte funda albastra in semn de recunoastere si sa si-o prinda pe haina. Seful cel uimit spuse, “Cu siguranta ca da”. Vicepresedintele lua funda cea albastra si o prinse pe haina sefului sau chiar deasupra inimii. Dandu-i si cealalta funda, spuse, “Va suparati daca imi faceti o favoare? Va deranjeaza daca luati si funda aceasta pentru a o darui altcuiva pe care il apreciati? Tanarul care mi-a dat fundele face un proiect la scoala si ar vrea ca noi sa facem aceasta ceremonie de recunoastere si sa remarcam cum ii afecteaza pe oameni”.
In acea noapte, seful lui merse acasa la fiul sau de 14 ani si se aseza langa el. Ii spuse, “Astazi mi s-a intamplat un lucru extraordinar. Ma aflam in biroul meu cand unul dintre subalternii mei a venit si mi-a spus ca ma admira, si mi-a dat o funda albastra pentru faptul ca sunt asa un geniu creator. Inchipuieste-ti. Crede ca sunt un geniu creator. Apoi mi-a prins in piept aceasta funda albastra pe care scrie “Ce sunt eu inseamna ceva”. Si mi-a mai dat si o alta funda pentru a o darui unei persoane pe care o apreciez. In timp ce mergeam cu masina inapoi spre casa, ma tot intrebam cui sa ofer acest semn de recunoastere si m-am gandit la tine. Vreau sa accepti semnul meu de pretuire.
Zilele mele sunt atat de pline incat atunci cand ajung acasa, nu prea iti acord mare atentie. Cateodata tip la tine pentru ca nu iei note suficient de mari la scoala si pentru ca dormitorul tau arata ca un camp de bataie, dar nu stiu cum, in seara asta mi-am dorit sa stau langa tine aici si sa-ti spun ce mult insemni tu pentru mine. Pe langa mama ta, tu esti cea mai importanta fiinta din viata mea. Esti un copil minunat si te iubesc!”
Pustiul uimit incepu sa suspine si nu se mai putea opri din plans. Tot corpul ii tremura. Se uita in sus la tatal lui si ii spuse printre lacrimi, “Ma pregateam sa ma sinucid maine, tata, pentru ca eu credeam ca nu ma iubesti. Acum nu mai e nevoie sa fac asta”.

Helice Bridges

Sunteti invitat sa deveniti administratorul visului “Cine sunt eu inseamna ceva”.
O Funda Albastra pentru fiecare persoana din America - crearea unei fundatii de recunoastere pentru generatia actuala si pentru cele care vor veni.

Visul lui Helice Bridges este sa prinda o funda albastra in pieptul fiecarui american pana in anul 2000. Pentru a-l ajuta sa-si indeplineasca visul, puteti comanda fundele albastre “Cine sunt eu inseamna ceva” sunand la (800)887-8422 sau scriind la HBC, P.O. Box 2115, Del Mar, California 92014.

TOATE LA TIMPUL LOR

Un prieten de-al nostru se plimba pe o plaja mexicana pustie pe la apusul soarelui. In timp ce se plimba, vazu un alt barbat la distanta. In timp ce se apropie de el, il vazu pe localnic cum ridica ceva de jos si arunca in apa. Si facea acest lucru in continuu.
Si pentru ca prietenul nostru se apropie si mai mult, observa ca barbatul culegea de pe jos stele de mare aduse de apa la mal, una cate una, dupa care le arunca inapoi de unde fusesera aduse.
Prietenul nostru era foarte mirat. Se dadu mai aproape de omul respectiv si spuse, “Buna seara, prietene. Ma intreb ce faci tu aici”.
“Arunc aceste stele de mare inapoi in apa. Vezi tu, acum este reflux si toate stelutele astea au fost impinse la mal. Daca nu le arunc inapoi, vor muri cu toatele, din lipsa de oxigen”.
“Inteleg”, raspunse prietenul meu, “dar trebuie sa fie mii de stele de mare pe toata plaja. Nu poti sa le aduni pe toate. Sunt pur si simplu prea multe. Si pe de alta parte nu-ti dai seama ca acest lucru se poate intampla chiar acum pe alte sute de alte plaje de pe costa asta? Nu vezi ca n-are nici un rost?”.
Localnicul zambi, se apleca si mai culese o noua stea de mare, si dupa ce o arunca inapoi in mare, ii raspunse, “Are rost, pentru aceea pe care tocmai am aruncat-o!”.

Jack Canfield si Mark V. Hansen

DARUL

Bennet Cerf ne relateaza aceasta poveste emotionanta despre un autobuz care se taraia de-a lungul unui drum din Sud.
Pe unul din locuri statea un batran latos care tinea in mana un buchet de flori proaspete. Pe scaunul din fata se afla o fata care nu-si mai putea lua ochii de la florile lui. Veni si timpul ca mosul sa se dea jos din autobuz. Brusc, el tranti florile in poala fetei. “Se vede ca iubesti florile”, explica el, “si cred ca sotiei mele i-ar fi placut sa le ai. O sa-i spun ca ti le-am dat tie”. Fata primi florile, apoi il privi pe batran cum coboara si cum intra pe poarta unui mic cimitir.

UN FRATE CA ACESTA

Un prieten de-al meu pe nume Paul, a primit de la fratele lui, de Craciun, un automobil. In Seara de Ajun, cand Paul s-a intors de la birou, un pusti se tot invartea in jurul masinii stralucitoare, admirand-o. “E masina dumneavoastra, domnule?” intreba el.
Paul dadu din cap. “Fratele meu mi-a dat-o de Craciun”. Pustiul ramase cu gura cascata. “Vreti sa spuneti ca v-a dat-o fratele si nu v-a costat nimic? Mamaaaa, ce mi-as dori si eu...”. Si ezita sa mai continue.
Bineinteles ca Paul stia ce urma sa spuna pustiul. Ca isi dorea un frate ca acesta. Dar ce spuse pustiul il nauci pe bietul Paul.
“Mi-as dori”, continua baiatul, “sa pot sa fiu si eu un frate ca acesta”.
Paul se uita la baiat perplex, apoi adauga brusc, “Vrei sa te plimb cu masina mea?”
“O, da, mi-ar placea”.
Dupa ce mersera o bucata de drum, baiatul se intoarse catre el cu ochii stralucind si spuse, “Domnule, va suparati daca ma duceti pana in fata casei ?”
Paul zambi putin. Credea ca stie ce vrea pustiul. Vroia sa le arate vecinilor ca a venit acasa intr-o masina mare. Dar Paul se insela din nou. “Vreti sa opriti acolo unde sunt scarile alea doua?” intreba baiatul.
Fugi sus pe scari. Apoi la scurta vreme Paul il auzi intorcandu-se, insa de data asta nu atat de repede. Isi ducea in brate micutul frate handicapat. Il lasa jos pe ultima treapta, apoi il sprijini oarecum si ii arata masina.
“Uite-o, Buddy, exact cum ti-am spus eu sus. Fratele lui i-a dat-o de Craciun si nu l-a costat nimic. Intr-o zi am sa-ti dau si eu una exact ca asta… apoi o sa poti vedea singur toate lucrurile acelea dragute din vitrinele magazinelor de care iti povesteam”.
Paul iesi din masina si il lua pe copilas pe locul din fata al masinii. Fratele lui mai mare se aseza cu ochii stralucind langa el si toti trei pornira intr-o calatorie minunata.
In acea seara din Ajunul Craciunului, Paul a inteles ce vroia sa spuna Isus cand a zis: “Este o binecuvantare sa daruiesti ….”
Dan Clark

DESPRE CURAJ

“Deci credeti ca sunt curajoasa?” intreba ea.
“Da, cred”.
“Poate ca sunt. Dar asta datorita unor profesori inspirati. O sa va povestesc despre unul dintre ei. Cu multi ani in urma, cand lucram ca voluntara la Spitalul Stanford, am cunoscut o fetita, Lisa, care suferea de o boala rara si grava. Singura ei sansa de vindecare parea a fi o transfuzie de sange de la fratiorul ei de cinci ani, care supravietuise intr-un mod miraculos aceleiasi boli si reusise sa dezvolte niste anticorpi impotriva acestei maladii. Doctorul i-a explicat situatia fratiorului ei mai mic, si l-a intrebat pe baietel daca vrea sa-i doneze sange surorii lui mai mari. L-am vazut atunci ca ezita putin, dupa care, a tras aer in piept si a spus: “da, o sa-i dau sange daca asta o va salva pe Lisa”.
In timp ce se efectua transfuzia, el statea intins in pat langa sora sa si zambea, asa cum faceam si noi toti, vazand cum fetitei ii revenea culoarea in obraji. Dintr-o data insa, chipul lui pali, si zambetul ii pieri de pe buze. Isi ridica ochii catre doctor si-l intreba cu o voce tremuranda, “Voi muri chiar pe loc?”.
Fiind micut, baietelul intelesese gresit; el credea ca o sa-i dea tot sangele surorii lui.
“Da, am invatat ce e curajul,” adauga ea, “pentru ca am avut profesori inspirati”.

Dan Millman

MARELE ED

Cand am ajuns in orasul unde urma sa prezint un seminar despre Managementul Rigid si Dur, un mic grup de oameni m-a invitat la cina pentru a-mi povesti pe scurt despre cei carora urma sa le vorbesc a doua zi.
Se vedea clar ca seful grupului era Marele Ed, un munte de om cu o voce rasunatoare. La cina mi-a spus ca este un fel de depanator intr-o mare organizatie internationala. Datoria lui era sa mearga in anumite subdivizii si filiale pentru a-i elimina pe cei care le conduceau.
“Joe,” am spus eu, “De-abia astept ziua de maine, pentru ca toti tipii aia de acolo au nevoie sa asculte un tip dur ca tine. Or sa afle ca stilul meu de actiune este cel corect”. El insa ranji si facu cu ochiul.
Eu am zambit. Stiam ca a doua zi se va intampla ceva total diferit de ceea ce anticipase el.
Urmatoarea zi a stat nemiscat tot timpul seminarului, si la sfarsit a plecat fara sa-mi spuna nimic.
Trei ani mai tarziu m-am intors in acel oras sa tin un alt seminar despre management in fata acelorasi persoane. Marele Ed se afla din nou acolo. Pe la 10 s-a ridicat brusc in picioare si a intrebat cu voce tare, “Joe, pot sa spun ceva oamenilor?”
Am ranjit si am spus, “Bineinteles. Cand cineva este atat de mare ca tine, Ed, poate spune ceea ce vrea”.
Marele Ed continua, “Toti ma cunoasteti baieti si toti stiti ce s-a intamplat cu mine. As vrea totusi sa va impartasesc acest lucru inca o data. Joe, cred ca vei aprecia asta dupa ce voi termina.
Cand te-am auzit sugerand ca fiecare dintre noi, pentru a deveni niste duri adevarati, trebuie sa invatam cum sa spunem celor apropiati ca ii iubim, mi s-a parut o stupizenie sentimentala. Ma intrebam ce legatura poate sa aiba iubirea cu duritatea. Tu ai zis ca asprimea este ca pielea si ca duritatea este ca granitul, o minte dura este deschisa, flexibila, disciplinata si tenace. Dar nu puteam intelege ce legatura are dragostea cu chestia asta.
In acea noapte, in timp ce stateam in fata sotiei mele in sufragerie, cuvintele tale inca ma framantau. Ce fel de curaj trebuia sa ai ca sa-i spui nevestei ca o iubesti? Nu putea s-o faca toata lumea? Tu mai spusesei ca trebuie s-o faci la lumina zilei si nu in dormitor. M-am trezit ca imi dregeam vocea sa spun ceva si apoi m-am oprit. Sotia mea s-a uitat la mine si m-a intrebat daca am zis ceva, iar eu am raspuns, “A, nu, nimic”. Apoi, brusc, m-am ridicat, am traversat camera, i-am smuls nervos ziarul din mana si i-am spus, “Alice, te iubesc”. Timp de un minut s-a uitat la mine uimita. Dupa care i s-au umplut ochii de lacrimi si a spus incet, “Ed, si eu te iubesc, dar este prima data in 25 de ani cand mi-ai spus-o asa”.
Am mai discutat o vreme despre dragoste, despre cum risipeste ea toate tensiunile, si dintr-o data m-am hotarat pe loc sa-l sun pe fiul cel mai mare in New York. Niciodata nu comunicasem prea bine unul cu celalalt. Cand mi-a raspuns, m-am repezit sa-i spun, “Fiule, o sa crezi ca sunt beat, dar nu sunt. Tocmai m-am gandit sa te sun sa-ti spun ca te iubesc”.
La capatul celalalt al firului s-a lasat o pauza, dupa care l-am auzit spunand cu voce scazuta, “Tata, cred ca intotdeauna am stiut asta, dar este bine cand o auzi. Vreau sa stii ca si eu te iubesc”. Am mai vorbit putin si mi-am sunat si celalalt fiu din San Francisco, cu care eram mult mai apropiat. I-am spus acelasi lucru, dupa care am discutat asa cum nu facusem niciodata.

In noaptea aia, in timp ce stateam in pat, mi-am dat seama ca toate lucrurile pe care ni le spusesei tu in cursul zilei - adevarate puncte de referinta pentru un manager - aveau si un alt inteles, si ca as fi putut sa le folosesc si sa le aplic daca intelegeam cu adevarat ce inseamna ca unul cu o minte dura sa iubeasca cu adevarat.
Am inceput sa citesc carti despre acest subiect. Cu siguranta, Joe, multi oameni mari au ceva de spus si am inceput sa realizez cat de practic este sa folosesti dragostea in viata de zi cu zi, atat acasa cat si la servici.
Asa cum multi dintre voi stiti, mi-am schimbat total modul de lucru cu oamenii. Acum ii ascult mai mult si ii aud mai bine. Am invatat ce inseamna sa cunosti punctele bune ale unei persoane si sa le imbunatatesti pe cele rele. Am inceput sa descopar adevarata placere de a-i ajuta pe ceilalti sa capete incredere in sine. Poate lucrul cel mai important dintre toate a fost faptul ca am inteles ca un mod excelent de a arata dragostea si respectul este sa-i ajuti sa-si descopere calitatile pe care si le pot folosi la potential maxim.
Joe, acesta este felul meu de a-ti multumi. Apropo, pentru ca am vorbit de practica. Acum sunt vicepresedintele executiv al companiei la care lucrez, si ei imi spun liderul principal. Acum, voi baieti, luati aminte la ce spune tipul asta!”

Joe Batten

DRAGOSTEA Si TAXIMETRISTUL

Intr-una din zilele trecute ma aflam cu un prieten intr-un taxi. Dupa ce ne-am dat jos, prietenul meu i-a spus soferului, “Multumesc mult ca ne-ai dus. Esti un sofer excelent”.
Soferul de taxi ramase surprins timp de cateva secunde. Apoi spuse, “Sunteti vreun tip din ala intelept sau ceva de genul asta?”
“Nu, dragul meu, si nu incerc sa te lingusesc. Ti-am admirat doar sangele rece de care ai dat dovada in traficul acela nenorocit”.
“Daa, bine”, spuse soferul si pleca.
“Ce-a insemnat chestia asta?”
“Incerc sa aduc dragostea inapoi in New York”, spuse el. “Cred ca e singurul lucru care mai poate salva orasul”.
“Cum poate un om sa salveze New York-ul?”
“Nu este vorba despre un singur om. Eu sunt sigur ca l-am fericit pe omul ala astazi. Sa presupunem ca are 20 de pasageri. O sa fie dragut cu cei 20 doar pentru ca cineva a fost dragut cu el. Acestia, la randul lor, vor fi mai amabili cu ceilalti angajati, ori cu vanzatorii si ospatarii sau chiar si cu familiile lor. In final, bunavointa va atinge cel putin 1.000 de oameni. Si asta nu e rau, nu-i asa?”
“Da, asa e, dar depinzi de acel sofer de taxi ca sa imprastii aceasta bunavointa”.
“Nu depind de el”, spuse prietenul meu. “Sunt constient de faptul ca sistemul nu este perfect, asa ca voi lua in considerare zece persoane diferite pe zi. Daca din zece, fac trei oameni fericiti, in final voi putea influenta indirect 3.000 de oameni”.
“Suna bine pe hartie,” am admis eu, “dar nu sunt sigur ca poti sa pui si in practica”.
“Nu poti sa pierzi, daca nu incerci. Nu m-a costat nimic sa-i spun omului ca si-a facut treaba asa cum trebuie. N-a primit un bacsis mai mare sau mai mic. Daca urechile lui sunt surde, ce se intampla? Maine va fi un alt sofer de taxi pe care voi incerca sa-l fac fericit”.
“Esti cam nebun”, i-am spus.
“Asta dovedeste cat de cinic ai devenit. Eu am facut un studiu. Lucrul care pare sa lipseasca angajatilor nostri de la posta, pe langa bani, evident, este faptul ca nimeni nu le spune ce treaba buna fac ei”.
“Pai, nici nu fac treaba buna”.
“Intr-adevar asa este, dar se intampla asa doar pentru ca au senzatia ca nimanui nu-i pasa de munca lor. De ce sa nu le spuna si lor cineva o vorba buna?”.
Tocmai treceam pe langa o cladire in constructie, langa care stateau cinci muncitori ce-si luau pranzul. Prietenul meu se opri.
“Ati facut un lucru minunat aici, domnilor. Trebuie sa fie foarte periculos si dificil sa lucrezi aici”.
Muncitorii se uitara la el cu ochi suspiciosi.
“Cand va fi gata?”
“In iunie”, mormai unul dintre ei.
“A, dar asta e chiar impresionant. Trebuie sa fiti tare mandri”.
Dupa aceea ne-am indepartat. I-am spus atunci:
“N-am mai vazut pe cinva ca tine de cand cu filmul Omul din LaMancha”.
“Cand oamenii aceia vor rumega cuvintele mele, se vor simti deja mai bine. Intr-un fel sau altul orasul va beneficia de fericirea lor”.
“Dar nu poti sa faci asta de unul singur! am protestat. Esti doar unul singur”.
“Lucrul cel mai important este sa nu te descurajezi. Sa-i faci pe oamenii din oras sa devina mai buni din nou nu este o munca usoara, dar daca as putea gasi si altii ca mine...”
“Tocmai ai facut cu ochiul unei femei urate”, am spus.
“Da, stiu, raspunse el. Dar daca acea femeie este profesoara, elevii ei vor avea o zi minunata”.

Art Buchwald

UN GEST SIMPLU

Toata lumea poate fi minunata... pentru ca toata lumea poate servi cuiva. Nu trebuie sa ai facultate ca sa faci asta.
Nu trebuie sa stii subiectul si predicatul ca sa servesti. Ai nevoie doar de o inima plina de gratie. Un suflet plin de iubire.

Martin Luther King, Jr.

Intr-o zi, cand Mark se intorcea de la scoala, observa ca baiatul din fata lui se impiedica si-si scapa pe jos toate cartile, impreuna cu doua pulovere, o bata de baseball, o manusa si un casetofon micut. Mark ingenunchie si-l ajuta pe baiat sa-si adune lucrurile. Pentru ca mergeau in aceeasi directie, il ajuta sa duca o parte din bagaj. In timp ce mergeau, Mark descoperi ca pe baiat il chema Bill, ca ii placeau jocurile video, baseball-ul si istoria, ca avea o gramada de probleme la celelalte materii si ca tocmai se despartise de prietena lui. Mai intai au ajuns la casa lui Bill si atunci acesta il invita pe Mark sa bea o Coca-Cola si sa se uite la televizor. Dupa-amiaza trecu pe nesimtite, cu multa voie buna si multe discutii, pana cand Mark trebui sa plece acasa. Au continuat sa se intalneasca si pe la scoala, au mancat de vreo doua ori impreuna, si astfel trecu si primul an de liceu. Au absolvit impreuna acelasi liceu unde s-au intalnit de mai multe ori de-a lungul anilor. In sfarsit a venit si mult asteptatul ultim an de liceu, si cu trei saptamani inainte sa termine, Bill l-a intrebat pe Mark daca pot sta de vorba.
Bill i-a reamintit de ziua de acum cativa ani cand s-au intalnit prima data.
“Te-ai intrebat vreodata de ce caram atat de multe lucruri in ziua aia?” intreba Bill.
“Vezi tu, imi facusem curat in dulap, pentru ca nu vroiam sa las mizerie in urma mea. Stransesem cateva dintre somniferele mamei si ma duceam acasa ca sa ma omor. Dar, dupa ce am stat impreuna si-am ras si-am vorbit, mi-am dat seama ca daca ma sinucid as fi pierdut clipele minunate petrecute cu tine si poate multe altele care aveau sa vina. Deci, vezi Mark, cand mi-ai ridicat cartile in ziua aceea, ai facut mult mai mult. Mi-ai salvat viata”.
John W. Schlatter

ZAMBETUL

Zambiti unul altuia, zambeste-i sotiei, zambeste-i sotului, zambeste copiilor, zambiti unul altuia - nu conteaza cui - si va va ajuta ca dragostea dintre voi sa creasca.

Maica Tereza

Multi americani cunosc povestea minunata a “Micutului Print”, scrisa de Antoine de Saint-Exupery. Aceasta este o carte extraordinara si plina de intelepciune si poate fi citita si ca o poveste pentru copii, dar si ca una plina de intelesuri pentru oamenii mari. Sunt foarte putini aceia care cunosc si alte scrieri ale autorului.
Saint-Exupery a fost un pilot neanfricat care a luptat impotriva nazistilor si a murit in timpul unei lupte. Inainte de al doilea razboi mondial, el a luptat si in razboiul civil din Spania impotriva fascistilor. A scris o poveste fascinanta bazata pe aceasta experienta, intitulata Zambetul (Le Sourire). Aceasta este povestea pe care vreau sa v-o spun acum. Nu se stie exact daca povestirea este autobiografica sau este doar simpla fictiune. Eu cred ca este autobiografica.
El povesteste cum a fost capturat de inamic si aruncat in inchisoare. Era sigur ca a doua zi urma sa fie executat, pentru ca acest lucru se vedea clar din privirile necrutatoare ale gardienilor si din comportamentul lor dur.
Din acest moment o sa spun povestea asa cum mi-o aduc eu aminte, cu cuvintele mele.
“Eram sigur ca or sa ma omoare. Am devenit repede nervos si tulburat. M-am scotocit prin buzunare sa vad daca nu cumva mai aveam vreo tigara scapata de perchezitia lor. Am gasit una, dar pentru ca mainile imi tremurau, de-abia puteam s-o duc la gura. Insa nu aveam cu ce sa o aprind pentru ca imi fusesera luate chibriturile.
M-am uitat printre gratii la paznicul meu. Nu puteam sa-i vad ochii. La urma urmei, de ce sa se uite el la un lucru, la un cadavru? Atunci l-am strigat.
“N-ai cumva un foc, por favor ?”
S-a uitat la mine, a ridicat din umeri si a venit sa-mi aprinda tigara. In timp ce aprindea chibritul, privirea lui s-a lovit inevitabil de a mea. In acel moment am zambit. Nu stiu de ce am facut asta. Poate din cauza nervozitatii sau poate pentru ca, atunci cand esti aproape de cineva, este foarte greu sa nu zambesti. In orice caz eu i-am zambit. In acel moment a fost ca si cum o scanteie s-a aprins intre inimile noastre, intre sufletele noastre. Stiam ca nu vroia asta, dar zambetul meu a trecut printre gratii si l-a facut si pe el sa zambeasca. Mi-a aprins tigara si a ramas langa mine, uitandu-se fix in ochii mei si continuand sa zambeasca.
Am continuat si eu sa zambesc, constient acum ca ma aflu langa un om, nu langa un gardian. Iar privirea lui parea sa aiba alta expresie acum.
“Ai copii?” m-a intrebat.
“Da, aici, aici”. Mi-am scos portofelul si am inceput sa caut nervos fotografia familiei mele. Atunci a scos si el poza cu ninos ai lui si a inceput sa-mi povesteasca despre planurile si sperantele pe care si le-a facut cu ei. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. I-am spus ca mi-e teama ca nu o sa-mi mai vad vreodata familia si ca nu voi avea sansa sa-mi vad copiii mari. I s-au umplut si lui ochii de lacrimi.
Brusc, fara sa mai spuna vreun cuvant, a descuiat celula si in liniste m-a ajutat sa plec. Afara din inchisoare, tacuti, am luat drumul inapoi catre libertate. La marginea orasului, m-a eliberat. Si, fara nici un cuvant, s-a intors in oras.
Viata mea fusese salvata de un zambet”.
Da, zambetul - o legatura simpla, neconditionata, naturala intre oameni. V-am spus aceasta poveste, pentru ca mi-ar placea ca oamenii sa stie ca undeva, sub nivelele pe care le construim ca sa ne protejam, demnitatea, titlurile, gradele, statutul social si dorinta de a fi vazuti in anumite circumstante - sub toate acestea, ramane eu-l nostru autentic si pur. Nu mi-e teama sa-l numesc suflet. Cu adevarat cred ca, daca aceste parti se pot recunoaste intre ele, atunci nu vom mai fi dusmani. N-am mai putea uri, invidia sau teme. Cu tristete va spun ca toate acele nivele, pe care le construim cu atata grija, ne indeparteaza si ne izoleaza de comunicarea reala cu altii. Povestea lui Saint-Exupery vorbeste despre acele momente magice cand doua suflete se recunosc.
Am avut si eu cateva momente asemanatoare. Iubirea este unul dintre ele. Sau momentul in care privesti un copil. De ce zambim cand vedem un copil? Poate pentru ca avem in fata noastra pe cineva care nu are toate acele nivele intimidante, pe cineva al carui zambet stim cu siguranta ca este simplu si din inima. Si atunci copilul din noi zambeste, pentru ca l-a recunoscut pe celalalt.

Hanoch McCarty