n1d13do
1. Definitie; trasaturi si functii specifice; delimitarea de alte genuri ziaristice
Starea de fapt a interviului in practica noastra de presa pune in evidenta o sumedenie de neintelegeri (atunci cand nu este vorba, pur si simplu, de nestiinta), privind statutul, functiile si specificitatile genului.
Multe texte ziaristice purtand insemnele exterioare ale genului - liniuta de dialog - pun in pagini de ziare demersuri pseudojurnalistice. esuate din cauza lipsei de profesionalism, de fundamentare teoretica a domeniului.
Asa se face ca. sub denominatiunea uzurpata de interviu, citim adesea:
- fie simple convorbiri de complezenta, in care un ziarist, sufocat de admiratie in fata unei personalitati (uneori adevarata, de cele mai multe ori falsa) accepta din partea interlocutoailui consideratii banale pana la derizoriu:
- fie obisnuite declaratii-chiar daca legitime si interesante-ale unor personalitati ale vietii publice, care si-ar gasi locul firesc intr-o stire de presa;
- fie discutii de interes profesional pentru ziaristul insusi, ale caror rezultate ar trebui folosite ca baza documentara pentru realizarea altor genuri ziaristice.
Altfel, dictionarele de presa disting intre interviul de documentare si interviu; daca primul este un mijloc de culegere a informatiilor, o tehnica de documentare (metoda curenta si in medicina, psihologie, sociologie etc). cel de-al doilea este una dintre principalele modalitati de existenta a textului ziaristic, modalitati pe care le numim genuri ziaristice.
Ca gen ziaristic, interviul se constituie dintr-o succesiune de intrebari si raspunsuri, fiind mediatizarea convorbirii rezultate dintr-o intrevedere solicitata de ziarist si purtata sub semnul actualitatii.
Daca toate celelalte genuri ziaristice sunt opera unui singur autor -ziaristul, interviul este o opera de coautorat: ziarist si intervievat chiar daca la initiativa primului. Si asta pentru ca veridicitatea informatiilor si adecvarea la realitate a opiniilor dintr-un interviu nu cad exclusiv in seama ziaristului, ci si in cea a interlocutorului. Oricat de bine informat ar fi ziaristul si oricat de bun cunoscator al ariei tematice in care se inscrie interviul, ziaristul nu este posesorul tuturor raspunsurilor de care este interesat, la un moment dat, publicul mass media. Altfel, n-ar mai avea nevoie de interlocutor.
Nu este mai putin adevarat, insa, ca o buna documentare si familiarizarea cu tema ii dau ziaristului posibilitatea sa-si tina interlocutorul cat mai aproape de adevarul faptelor si de adecvarea opiniilor la realitate.
Opera de coautorat, din punctul de \ edere mentionat mai sus. interv iul este, in ultima instanta, opera ziaristica, iar responsabilitatea privind calitatea sa ca text de presa revine in totalitate ziaristului. Altfel nu s-ar explica de ce doi (sau mai multi)ziaristi realizeaza, cu acelasi interlocutor (si chiar pe acelasi subiect),doua (sau mai multe) interviuri extrem de diferite din perspectiva calitatii ziaristice.
Tine de ziarist sa apeleze la interviu ca gen, atunci cand este cu adev arat nev oie, sa propuna o tema care se plaseaza in plina actualitate si sa-si aleaga interlocutorul cel mai potrivit scopurilor sale ziaristice.
2. Etapele elaborarii unui interviu
Logica interna a demersului, validata de practica ziaristica, impune. in elaborarea unui interviu, urmatoarele etape: a) alegerea temei si a interlocutorului; b) documentarea; c) pregatirea intrebarilor; d) realizarea; e) redactarea.
Fara a constitui o reteta de succes, respectarea etapelor de elaborare a unui interviu asigura, cel putin din punct de vedere tehnic, asezarea demersului publicistic in coordonatele sale firesti, identitatea genului si locul sau specific in randul celorlalte genuri ziaristice.
A. Alegerea temei si a interlocutorului, moment initial al elaborarii unui interviu de presa, probeaza necesitatea genului. Pentru ca nu orice tema de interes jurnalistic poate ti tratata la modul interviu si nu orice persoana poate fi, oriunde si oricand; solicitata sa dea interv iu de presa. Departe de a fi optiuni strict subiective, alegerea temei este impusa de aparitia, in campul actualitatii ziaristice, a unor centre de interes la care. singur, ziaristul nu poate 20 raspunde, iar alegerea interlocutorului - de posibilitatea acestuia de a da raspunsul cel mai adecvat la interesul reclamat de tema.
in cazul unei catastrofe naturale, de exemplu, situata mereu in centrul interesului public, ziaristul (sau o anume institutie de presa) nu poate raspunde intrebarilor de urgenta legata de dimensiunile sau consecintele sociale ale dezastrului. Exista, insa, ministere in atributiile carora intra gestionarea crizei, iar ministrii respectivi (sau purtatorii lor de cuvant) sunt persoanele cele mai indicate sa dea raspunsurile asteptate de publicul mass media.
Pe marginea unor evenimente majore ale vietii politice, economice, culturale etc. ale unei colectivitati, publicul mass media resimte nevoia unor opinii pertinente, iar ziaristul este dator sa-i depisteze pe cei mai autorizati purtatori de opinie si sa-i interv ieveze in numele publicului sau.
Atunci cand cineva se ilustreaza printr-o cariera prodigioasa, sau doar printr-o realizare de exceptie, devine, ca persoana, centru de interes public si, prin aceasta, obligatoriu subiect de interviu de presa.
Am trecut in revista doar trei situatii in care interviul devine genul ziaristic cel mai apt sa raspunda interesului public, trimitand, de altfel, la principalele tipuri de interviuri din practica noastra de presa: interviul informativ, interviul de opinie si interviul-portret, asupra carora vom reveni. Deocamdata, sa observam ca. in elaborarea unui interviu, tema. care impune apelul la gen, precede alegerea interlocutorului.
Exista, insa, si exceptii. Personalitati sau doar personaje -hipermediatizate - devin automat, doar prin simpla lor prezenta, subiect de interviu. Tema nu mai conteaza. De pilda, trecerea meteorica prin Bucuresti a lui Michael Jackson, megastaiul american al muzicii pop, sau cea a actorului Larry Hagman, celebrul J.R. din la fel de celebrul serial tv. ..Dallas", a lasat in urma ei o pletora de declaratii si interviuri de presa perfect insipide, incolore si inodore, menite doar sa vanda publicului iluzia proximitatii cu vedeta, altfel de neatins.
La fel se intampla si atunci cand presa insasi il ridica pe anonimul Ion Titisor la rangul de ..Fane Spoitoru", pentru ca mai apoi tot presa sa se bata pentru banale exclusivitati din partea de acum, faimosului cap al lumii interlope.
Regula, insa. o formeaza interviul nascut din stringente nevoi de informare si comentare resimtite de publicul mass-media, la un moment dat. si intr-un loc anume, interviul impus, asadar, de actualitatea care guverneaza orice activitate de ziaristica.
B. Documentarea reprezinta legitimarea ca ziarist a celui care solicita un interviu pentru mass media. Mai mult chiar, vadita in cunostinta de cauza cu privire la tema, documentarea este conditia de start a interviului. intrucat este greu de crezut ca cineva ar fi dispus sa acorde un interviu de presa cuiva tocmai atunci picat din luna (daca nu cumva interviul e luat chiar pentru lunatici, ipoteza pe care nu o dezvoltam aici).
De fapt, interviul reprezinta accesul unor non-ziaristi in campul comunicarii mediatice. Asa stand lucrurile, rolul major al ziaristului in interviu este acela de a fi calauza avizata a interlocutorului pe teritoriile presei, de a transforma mesajul particular (al specialistului in inginerie genetica, sa zicem) in mesaj ziaristic.
Altfel spus, in procesul de elaborare a unui interviu de presa, ziaristul conduce ostilitatile. Or. el nu-si poate asuma acest rol decat sprijinindu-se pe o temeinica documentare, atat generala, care ii permite sa se miste lejer pe domeniul de activitate al interlocutorului, cat si specifica, aplicata la tema in discutie, pe care ziaristul este obligat sa o stapaneasca in liniile ei generale. in absenta documentarii, interviul poate esua in generalitati plate si fade, in locuri comune si banalitati: sau sa ramana exclusiv la discretia interlocutorului, care poate dezvolta un discurs de specialitate interesant, poate, pentru specialisti, dar cu totul impropriu comunicarii de masa.
Este evident, insa, ca oricat de temeinica ar fi documentarea la tema -cu informatii ce se pot gasi in carti, reviste, monografii, studii, baze de date etc. - ziaristul nu devine, doar prin aceasta, egalul specialistului, pe domeniile de activitate ale acestuia; el ramane ziarist. insa un ziarist avizat, care stie ce sa intrebe si cum sa puna in pagina datele obtinute de la interlocutor, astfel incat acesta sa raspunda cat mai adecvat intereselor reclamate de publicul mass media.
Spre deosebire de toate celelalte genuri ziaristice, interviul presupune, pe langa documentarea factuala, la tema. si o documentare personalizata, vizand familiarizarea anticipata a ziaristului cu diferitele aspecte ale personalitatii interlocutorului sau. Pentru ca nu este tot una sa-ti propui o convorbire cu un interlocutor entuziast si generos sau cu unul indiferent si egoist, cu un interlocutor megaloman si dornic de auto - reclama sau unul complexat, ferindu-se de publicitate, cu unul locvace sau unul taciturn, cu unul sociabil si deschis dialogului sau unul introvertit si irascibil. Aflat in posesia acestor date privind calitatile sau defectele interlocutorului sau, ziaristul va sti care este maniera cea mai eficienta de solicitare a interviului, cum sa-si pregateasca intrebarile si cum sa poarte efectiv discutia cu acesta.
C. Pregatirea intrebarilor este etapa necesara (nu si suficienta!) pentru garantarea reusitei unui inteniu de presa. Ziaristul care-si imagineaza ca, stabilindu-si tema si interlocutorul, se \a descurca la fata locului. in timpul efectiv de realizare a interviului, de cele mai multe ori se inseala. Pentai ca doar pregatirea intrebarilor da proba calitatii documentarii, precum si pe cea a talentului gazetaresc, premise obligatorii ale reusitei.
intrebarea este cheia interviului; ea este structura de rezistenta a genului. Calitatea intrebarii conditioneaza calitatea raspunsului. Daca la o intrebare buna se poate primi un raspuns prost la o intrebare proasta nu se poate primi un raspuns bun. in primul caz, se renunta la interlocutor. in cel de-al doilea caz. se renunta la interviu.
Calitatea intrebarii este data de corecta raportare a ziaristului atat la interlocutor, cat si la publicul sau.
Pe de o parte, ziaristul trebuie sa puna intrebarile susceptibile de a-1 interesa pe interlocutor, de a-1 orienta in campul tematic abordat, de a-1 obliga sa fie concis, explicit si la obiect. Pe de alta parte, ziaristul trebuie sa puna acele intrebari ale carora raspunsuri sunt asteptate cu cel mai mare interes de publicul sau.
Oricat de valoroase ar fi informatiile si opiniile interlocutorului, ele nu constituie decat materia prima a interviului; interviul ca atare este opera ziaristului, care asimileaza jurnalistic aceasta materie prima si o pune in pagina, respectand rigorile comunicarii de masa.
Obligatorie in economia elaborarii unui interviu, din motive pe care le-am aratat mai sus, lista preliminara a intrebarilor nu este una definitiva, care nu mai suporta modificari ulterioare. Desi exista cazuri in care interlocutorul reclama lista intrebarilor pentru interviul solicitat, de regula, intrevederea ziarist-intervievat face din lista preliminara a intrebarilor doar un instrument de orientare. Mai mult chiar, date si opinii ale interlocutorului, pe care ziaristul nu putea nici macar sa le banuiasca, pot schimba total cursul interviului.
Diferitele liste cu intrebari de-a gata, care circula prin periferiile teoriei comunicarii de masa. nu fac altceva decat sa incurajeze lipsa profesionalismului si lenea gandirii. Cu intrebari prefabricate, orice neavenit in campul ziaristicii se poate iluziona ca este autor de interviuri. in schimb, cunostinte ce tin de teoria intrebarii de interv iu sunt necesare oricarui ziarist.
Astfel, dat fiind faptul ca, in mod fundamental, nu exista decat doua tipuri de intrebari: euristice - care solicita adevaruri noi. si retorice - care-si contin raspunsul, ziaristul \a sti ca proprii interviului - gen ziaristic ce-si propune achizitionarea de noi adevaruri pe un anume subiect aflat in plina actualitate - sunt intrebarile euristice.
intrebarile retorice sunt apanajul oratorului si nimeni nu se asteapta ca lui Cicero, care intreaba cu indignare: ..Quousque tandem abutere. Catilina. patientia nostra?" impricinatul sa-i raspunda: ..Pana joi".
Ziaristul de interviu pune intrebari retorice foarte rar. de regula, din motive stilistice, sau atunci cand simte nevoia sa faca o afirmatie, ramanand totusi in rolul celui care intreaba. („Sa fie. oare. birocratia stapanul discretionar al debusolatei noastre tranzitii spre economia de piata?"')
Dincolo. insa. de dihotomia euristic-retoric. tipurile de intrebari specifice interviului de presa sunt cele care trimit la scopurile urmarite de gen. si anume:
- intrebarile /actuale, care solicita raspunsuri directe, explicite si la obiect (..Care este numarul instantelor birocratice care trebuie sa acorde aprobari unui investitor pentru a deschide o afacere in Romania, comparativ cu acelasi demers intr-o tara care face parte din Uniunea Europeana?"):
- intrebarile de opinie, care vizeaza atitudinea, parerea si reactiile interlocutorului fata de realitatea imediata. („Credeti ca Legea functionarului public va putea asana uriasul aparat al birocratiei romanesti? "):

- intrebarile de moth-aiie. care evidentiaza cauzele si conditiile faptelor sau opiniilor. (..Cum va explicati ca in primii opt ani ai deceniului noua, aparatul birocratic din majoritatea ministerelor s-a dublat?");
- intrebarile de marturie, care se adreseaza purtatorilor de cuvant ai unor colectivitati. (..Cum a fost primita in ministerul dumneavoastra hotararea de guvern care prevede reducerea cu 30 la suta a numarului functionarilor publici?"').
Fara indoiala, la orice tip de intrebare calitatea raspunsurilor tine si de calitatea interlocutorilor, de elocinta si, mai ales, excelenta lor intr-un anumit domeniu de activitate. Dar cum ameliorarea calitatilor proprii interlocutorilor nu intra-n aria noastra de preocupari teoretice, sa trecem in revista cateva exigente pe care ziaristul ar trebui sa le respecte, in vederea unui cert spor de eficienta a intrebarilor.
intrebarea de interviu trebuie sa fie aplicata (vadind familiarizarea ziaristului cu domeniul in discutie si documentarea la tema), pornita dintr-o curiozitate coincidenta cu cea a publicului mass-media („Exact aceeasi intrebare as fi pus si eu" - ar trebui sa zica cititorul), explicita (cerand exemple, evaluari, comparatii, contextual izari). oportuna (prinzand momentul unic in care o anumita intrebare trebuie neaparat pusa).
Sunt de evitat intrebarile puse in necunostinla de cauza („Cu ce ocazie pe la noi?"), excesiv generale („Ce mai e nou prin medicina?"), inchise („Sunteti extremist?", la care se poate raspunde monosilabic, prin Da sau Nu), ipotetice („Ce s-ar fi intamplat daca...?").
Daca etapa pregatirii intrebarilor (soldata adeseori chiar cu o lista preliminara de intrebari avand caracter orientativ) este necesara, de regula. in procesul de elaborare a unui interviu, exista insa si cazuri in care. deliberat sau fortat de imprejurari, ziaristul isi asuma riscul unei intalniri in nici un fel pregatita. in aceste cazuri, el va putea face fata situatiei numai in masura in care cunoaste foarte bine regulile de baza tehnica realizarii, a formularii intrebarilor de interviu, cu alte cuvinte, numai in masura in care are in spate o cariera notabila de ziarist de interviu.
D. Realizarea propriu-zisa a interviului este etapa intalnirii (de lucru -cum se zicea candva) ziarist - interlocutor. La aceasta intalnire, personajul privilegiat este ziaristul, intrucat el vine cu ascendentul documentarii si al pregatirii intrebarilor. Mai mult chiar, desi interlocutorul a fost avizat asupra liniilor generale ale interviului, ziaristul este cel care are un punct de vedere conturat, o optiune bine definita, un scop clar si cu specific jurnalistic.
Pentru a-si atinge obiectivele urmarite, ziaristul trebuie sa puna in opera o adevarata strategie de cucerire a interlocutorului. Din aceasta perspectiva, teoreticienii genului pun un accent deosebit pe importanta convorbirii de aclimatizare, in timpul careia ziaristul, prin tact, farmec si inteligenta, incearca sa-si apropie respectul si increderea interlocutorului, sa creeze o ambianta destinsa, un climat propice schimbului de idei.
Nu de putine ori. convorbirea de aclimatizare — ori parti din aceasta — intra in corpul interviului sau ofera materie prima pentru sapou. asupra caruia vom reveni.
Intervievarea propriu-zisa urmeaza, de regula, doua tehnici generale:

- prima, care se bazeaza pe respectarea intocmai a lipsei preliminare de
intrebari si a planului de desfasurare a interviului, pregatite anterior intalnirii cu interlocutorul. Aceasta tehnica este proprie interviului care urmareste cu preponderenta obtinerea de informatii:
- cea de a doua, numita si tehnica inlantuirilor logice, consta in lansarea catorva intrebari bine documentate, care vor fi completate. in timpul discutiei, cu alte intrebari, impuse de logica dialogului, de continutul si calitatea raspunsurilor. Aceasta tehnica este proprie interviurilor care urmaresc cu preponderenta obtinerea de opinii.
Tot din punct de vedere tehnic, teoreticienii inteniului de presa deceleaza cinci modalitati de abordare a subiectului in discutie, care au ca rezultat:
- interviul -palnie (care pleaca de la general spre particular):
- interviul - palnie inversata (care pleaca de la particular spre general);
- internul cu ordine mascata (in care ziaristul uzeaza de intrebari la care interlocutorul poate raspunde cu usurinta, pentru a plasa, printre acestea
intrebarile dificile, de ale caror raspunsuri este realmente interesat);
- interviul cu forma libera (in care intrebarile sunt conditionate de continutul si logica raspunsurilor).
Indiferent de tehnica de abordare, primei intrebari i se acorda o importanta speciala. intrucat - se stie - „un lucru bine inceput este pe jumatate facut"'. Fie ca este una precisa, la obiect, vizand miezul problematicii in discutie.fie ca este una provocatoare, incitand la replica, daca prima intrebare este adecvata la disponibilitatile si temperamentul interlocutorului, interviul este pe drumul cel mai bun; bun. dar inca lung. solicitand ziaristului un spirit mereu treaz, atent la miscarile interlocutorului sau. capabil sa-si urmareasca tintele stabilite, sau sa-si propuna altele noi, in functie de mersul convorbirii.
E. Redactarea este etapa pregatirii pentru tipar a inteniului Aceasta ultima etapa a elaborarii interviului de presa este una extrem de complexa, intrucat „Interviul este o selectie, o ierarhizare si o restructurare a raspunsurilor date de intervievat" (Marc Capelle. 1996). nu transcrierea mecanica a insemnarilor din carnetul de reporter sau a textelor de pe banda magnetica a reportofonului.
Scapat de rigorile care decurg din relatia sa cu interlocutorul, ziaristul se afla acum in fata altor rigori, poate chiar mai constrangatoare: cele impuse de relatia sa cu cititorul. Din aceasta perspectiva, trecerea in pagini de ziar a materialului cules in timpul convorbirii presupune o serie intreaga de interventii de ameliorare, precum si de compatibilizare cu discursul ziaristic. De regula, interventiile ziaristului sunt: a) interventii de ameliorare a continutului, care constau in selectarea datelor si opiniilor obtinute in timpul convorbirii cu interlocutorul sau, in functie de importanta pe care acestea o au pentru opinia publica, precum si in ierarhizarea acestora, astfel incat sa se confere interviului coerenta logica si o anume gradare a interesului la lectura; b) inten-entii de ameliorare formala, care vizeaza sporirea expresivitatii stilistice si corectitudinea gramaticala. Oricat de bun vorbitor ar fi intervievatul, materialul obtinut in urma convorbirii poarta pecetea oralitatii, o anume lejeritate a discursului, de multe ori incompatibila cu rigorile textului scris. Ameliorarea expresivitatii stilistice nu inseamna, insa, uniformizarea discursului, asa cum se intampla in cazul multor realizatori de interviu mediocri, sub pana carora toti interlocutorii ajung sa vorbeasca la fel.
Dimpotriva, ziaristul talentat va sti sa conserve in text modul propriu de exprimare, culoarea particulara a limbajului interlocutorului sau, sporind astfel expresivitatea textului; c) intej-ventii de compatibilizare cu discursul ziaristic, care constau in adaptarea discursului particular (care poate fi de tip administrativ, politic, stiintific, literar-artistic etc. in functie de statutul social al interlocutorului) la cerintele comunicarii cu publicul mass media, precum si-n imbracarea editoriala a interviului (titlu, sapou, ilustratie).
Titrarea interviului respecta imperativele generale ale titrarii de presa. Desi a da titluri bune este mai degraba o chestiune de har, decat de rutina. in cazul interviului exista, totusi, o practica oarecum generalizata: aceea de a da in titlu (fie ad literam. fie parafrazata, atunci cand depaseste dimensiunile uzuale ale titlului) o afirmatie a interlocutorului, presupusa a avea cel mai mare impact asupra cititorului. insotit de obicei de un subtitlu (care-1 prezinta, prin nume si statut social, pe intervievat) si uneori de un supratitlu (care poate prezenta circumstantele realizarii interviului), titlul este foarte important in economia genului, el constituind invitatia la lectura si oferind motive pentru aceasta.
In cazurile interviurilor de mari dimensiuni (care depasesc doua pagini standard de manuscris), este recomandabila folosirea intertitlurilor care organizeaza materia, marcheaza centrele de interes si usureaza lectura.

Mai putin folosit in practica interviului nostru de presa, sapoul este textul autonom, plasat intre titlu si interviu, motivat fie de nevoi de informare, care nu-si gasesc raspunsul in corpul interviului (circumstantele realizarii acestuia, date despre interlocutor, justificarea demersului ziaristic etc), fie de dorinta ziaristului de a oferi cititorului argumente pentru lectura. Tipul de interviu care uzeaza cel mai adesea de sapou este interviul-portret, intrucat personalitatea accentuata a intervievatului ofera ziaristului posibilitatea creionarii reportericesti a unui portret emblematic al interlocutorului.
Tot texte autonome sunt si e\ entualele adnotari pe care ziaristul simte nevoia, uneori, sa le presare pe parcursul interviului: notatii de atmosfera, descrieri de context, elemente de portret fizic sau comportamental al intervievatului, intamplari de parcurs etc.
in sfarsit, ziaristul propune ilustratia interviului, care consta, cel mai adesea, in fotografii de identificare a persoanei intervievate.
in general, ziaristul isi poate permite orice interventie publicistica pentru a spori expresivitatea interviului sau, cu o singura conditie insa: aceea de a nu deforma datele sau opiniile interlocutorului.
3. Tipuri de interviu
in functie de varii criterii, pornind de la o anume practica de presa, teoreticienii mass media stabilesc mai multe tipuri de interviu.
Astfel, Scoala jurnalistica franceza inventariaza cinci asemenea tipuri. inten'iul-relatare, interviul-martwisire, interviul de opinie, interviul de analiza si interviul-portret (Yvan Charon, 1991)
Scoala jurnalistica americana adauga urmatoarele tipuri: explicative, justificative, directive, ipotetice, alternative si coordonative (CD. MacDougal, 1982).
in ceea ce ne priveste, pornind de la practica noastra de presa, pentru clasificarea interna a interviului propunem doua criterii: cel al scopului si cel al .specificuluiparticiparii ziaristului la interviu.
in functie de scopul imiiarit, principalele tipuri de interviu practicate in presa noastra sunt: a) interviul infonnativ, pornit din obligatia profesionala a ziaristului de a aduce la cunostinta publicului sau informatiile asteptate in legatura cu un eveniment care se constituie intr-un subiect de actualitate.

Interviul informativ achizitioneaza fapte; el este interviul judecatilor de existenta. Daca orice text ziaristic trebuie sa raspunda, in general, intrebarilor: Cine? Ce? Cand? Unde? De ce? Cum ?, interviul informativ raspunde cu preponderenta primelor patru intrebari.
in cazul acestui tip de interv iu, conteaza viteza de reactie a ziaristului, capacitatea sa de a se misca rapid pe piata surselor de informatii si de a ajunge, in timpul cel mai scurt, la cel mai avizat interlocutor; b) inteniul de opinie, care achizitioneaza opinii, aprecieri, puncte de vedere; el este interviul judecatilor de valoare si raspunde prioritar
intrebarilor: Cum? si De ce? .
In cazul interviului de opinie, caracterul eminamente democratic al presei (nu discutam aici presa regimurilor totalitare!), este serios amendat de competente. Altfel spus, daca orice opinie are drept de existenta, nu orice opinie are drept de mediatizare. Ziaristul trebuie sa faca diferenta intre democratie si plebiscit, stiind ca o opinie plebiscitara nu este obligatoriu si adecvata realitatii. Dimpotriva, locurile comune in materie de opinie s-au dovedit, de cele mai multe ori. plecate dintr-o flagranta inadecvare la starea de fapt; c) interviul-portret, cu functie explicit formativa, care propune modele de comportament social, aducand la cunostinta publicului personalitati exemplare, in datele lor fundamentale: ganduri, fapte, stari de spirit, profesiuni de credinta, marturii de creatie etc.
Ziaristul realizator de interviu-portret trebuie sa fie constient de marea responsabilitate pe care si-o asuma, intrucat, daca in cazul unui interviu informativ, de exemplu, sunt posibile reveniri sau dezmintiri, raul facut prin mediatizarea de false modele este ireparabil. (A se vedea intensa mediatizare facuta, in timpurii ani '90, unor personaje de conjuncturala reusita sociala, numite, mai apoi, „miliardarii de carton", a caror reusita s-a dovedit, cu timpul, a fi cel putin frauduloasa!).
In functie de specificul participarii ziaristului la intennu, principalele tipuri de interv iu practicate in presa noastra sunt: a) interviul propriu-zis, in care rolul ziaristului se rezuma la a pune
intrebarile pe care le-ar pune si publicul sau interesat de datele exacte ale unui eveniment cu semnificatie sociala; b) convorbirea, in care. pe langa intrebari, ziaristul intra intr-un schimb de idei cu interlocutorul sau. aducand in discutie argumente pro. contra sau de completare a afirmatiilor acestuia; c) interviul-colectiv (sau masa rotunda), la care ziaristul invita doi sau mai multi interlocutori pentru a putea lamuri, din perspective diferite (de obicei, complementare), un subiect de actualitate.
Ca si in cazul altor genuri ziaristice, clasificarile interne ale interviului au. in primul rand, virtuti didactice, intrucat, in practica de presa, un interviu reusit imbina, de regula. in proportii diferite, scopuri si modalitati de abordare proprii mai multor tipuri de interviu.
4. Relatia ziarist - intervievat
Relatia ziarist - intervievat se cere considerata din cel putin trei perspective.
Prima ar fi cea a comportamentului de relatie. Fata de interlocutorul invitat la dialog, ziaristul trebuie sa adopte un comportament de gazda: civilizat, amabil, chiar prevenitor, asumandu-si rolul secundar si lasand prim-planul invitatului sau. Aflat in postura solicitantului (de informatii sau de opinii), ziaristul de interviu nu-si poate permite sa fie ostil, blazat, indiferent, sau sa afiseze aere de superioritate; dar nici complezent nu trebuie sa fie. intrucat el are in spate dreptul opiniei publice de a fi informata, precum si o institutie de presa, principal mijloc de diseminare a imaginii. Or. se stie, in societatile moderne, imaginea a devenit unul dintre cele mai vandute bunuri. (De unde si sporul fara precedent al ofertei de interviu, care se cere chestionat: ofertantul chiar are ce spune, sau vrea doar sa se vada spunand, indiferent ce?)
A doua perspectiva de considerare a relatiei ziarist-interviu este cea a deontologiei profesionale. Din acest punct de vedere, ziaristul trebuie sa se identifice cu publicul sau si sa-si asume interesele acestuia. Astfel, el isi va privi interlocutorul doar ca pe o sursa de informatie, nu ca pe un obiect de valorizat. Valorizarea interlocutorului, daca nu pleaca dintr-o naivitate si ea condamnabila, are mereu la baza interese inavuabile care. chiar daca nu pot fi probate, suspectate vor fi cu siguranta, lasand urme de nesters pe blazonul ziaristului. (Interviul valorizator cu un faimos patron al unui la fel de faimos joc piramidal, care promitea restituirea de opt ori a unei sume investite si care s-a dovedit, ulterior, a fi o escrocherie de mari proportii, i-a adus ziaristului cu pricina porecla „spalator de cadavre", de care n-a mai scapat niciodata).
Tot de deontologia profesionala tine si fair play-ul, in absenta caruia ziaristul poate uza de asa-numitele intrebari capcana, ieftine trucuri verbale. care prind, insa, in fata unui interlocutor neavizat.(„Unul dintre cazurile cele mai flagrante de folosire a acestui truc-scrie David Randall in Jurnalistul universal-a avut loc atunci cand prin ziarele nationale britanice a inceput sa circule zvonul ca printul Edward, cel de-al patrulea copil al reginei, ar fi homosexual. Daily Minor 1-a urmarit pe print la New York si, in timpul unui eveniment public, a lansat intrebarea: Sunteti homosexuali Printul a fost destul de naiv sa raspunda Nu, iar a doua zi Mirror a aparut cu un titlu urias pe prima pagina: Nu sunt homosexual, declara Edward. Impresia cu care au raspuns cititorii a fost ca Edward chiar era, de fapt, homosexual, dar ca acum se straduia din rasputeri sa nege. Jurnalism dezgustator.")
In fine, este de la sine inteles ca citarea cu acuratete a spuselor interlocutorului este absolut obligatorie.
Cea de a treia perspectiva din care trebuie considerata relatia ziarist-intervievat este cea a eficientei. Or. cum eficienta interviului se masoara in cantitatea si calitatea informatiei obtinute de ziarist de la interlocutorul sau. se cere prevenita orice disfunctie care ar putea amana, diminua sau bloca acest transfer de informatie.
Exista, cu deosebire la ziaristii incepatori, stangacii de comportament care il inhiba pe interlocutor. Ei vor sa arate cat de bine informati sunt, sa demonstreze cat sunt ei de inteligenti, sau doar sa se pretinda ca atare, uitand ca ei sunt acolo, la interviu, nu pentru a fi destepti, ci pentru a obtine informatii. Mai mult chiar, pentru a obtine informatii atat de explicite, incat sa raspunda asteptarilor publicului mass media. Un ziarist a toate stiutor poate fi. in cel mai bun caz, un autor de monologuri, nu un partener de dialog.
Grija ziaristului nu trebuie sa fie una a afirmarii de sine. ci a exploatarii interlocutorului, in numele publicului sau. Interlocutorul nu trebuie intrerupt la tot pasul; el trebuie lasat sa vorbeasca. Ceea ce nu inseamna ca ziaristul nu trebuie sa controleze dialogul, lasandu-si conlocutorul sa bata campii sau sa-1 „abureasca", prin apelul la un incifrat jargon profesional, la judecati specioase sau la opinii extravagante.
in fine. ziaristul trebuie sa-si elibereze interlocutorul de grija formei discursului sau. asumandu-si integral corectitudinea formala a redactarii.
Dupa cum se vede, conditia ziaristului de interviu este. in ciuda aparentelor, una destul de pretentioasa, care solicita profesionalism, tact si un ridicat nivel cultural; asa cum se intampla, de astfel. in cazul oricarui alt bun ziarist.


EXERCITIU
Motivati propunerea ca posibil model de intervin a textului care urmeaza:
DE VORBA CU LUCIAN BLAGA
Cand il \edem cu Lucian Blaga e o sarbatoare. Atat de rara este aparitia lui. E cel mai izolat dintre scriitori; e si cel mai departat._ Era. inainte, atasat de presa la Berna; acum s-a mai apropiat e la Viena de doi ani. In departarea de orice cancan, de orice viata literara de cafenea, de orice ideologie de s\ art. Lucian Blaga e in\ aluit de o atmosfera de rara simpatie. Ceva din adeziunile pe care le are se datoreste acestei izolari care il tine intr-o stare de purificare continua Pe ceilalti scriitori, cafeneaua ii coboara pana intre muritori si-i umple de noroiul cotidianului Pe Lucian Blaga nu-1 \ezi zilnic si nu-1 auzi barfind: departe, el lucreaza. Lucreaza spornic, asa incat in fiecare an poate da cel putin un volum de filosofic la care uneori se adauga unul de versuri sau o drama. Caci Lucian Blaga e deopotriva un filosof, un poet si un dramaturg.
Lui Lucian Blaga ii port insa o recunostinta pe care o pot marturisi, pentru ca o cred impartasita cu o parte din generatia mea. Nu cu generatia de scriitoii, ci cu aceea de colegi de scoala Lucian Blaga a fost initiatorul nostru in problemele filosofice si. in special, in cele metafizice. Cand. pe bancile scolii, adolescentul cauta o initiere spirituala si nu gaseste decat aride manuale didactice de psihologie si logica, descoperirea unor carti cum erau Cultura si constiinta. Fenomenul originar. Filosofici stilului, Ferestre colorate si Fetele unui veac, unde probleme, carti, autori, idei erau prezentate intr-un mod personal, fraged. \iu. atunci adolescentul acela se poate considera fericit. Astazi. Lucian Blaga a depasit acele carti prin altele, de filosofie originala. In amintire insa. acele carti au pentru mine o valoare de initiere si de frumoase petreceri spirituale, care ramane.
Valoarea lui Lucian Blaga incepe, deci. de aici: ca a fost primul care a prezentat in mod viu si original problemele metafizice la noi.
Ca poet Lucian Blaga cuprinde un mare capitol al istoriei noastre literare. Iar ca dramaturg. Lucian Blaga a creat si o formula, dar si cateva drame, printre care Mesterul Manole si recentul Avram lancu sunt dintre cele mai puternice drame romanesti. Avram lancu se \ a reprezenta acum pe scena Teatrului National publicului romanesc si socoteam ca o noua improspatare a figurii scriitorului ar fi binevenita.
Lucian Blaga are in infatisare ceva de pasare. Nu e numai inaltimea subtire a trupului si capul cu par ondulat E mai ales infatisarea fetii si lumina ochilor, care e „fosfor cojit de pe vechi oseminte", asa ca al pasarii sale sfinte. Mi se pare ca. daca metempsihoza e un fapt adevarat Lucian Blaga a fost in alta v iata o pasare fabuloasa, o pasare a vechiului Egipt simbol al strafundurilor metafizice. Si nu mi se pare neexplicabil faptul ca mitul pasarii din Avram lancu. mit reluat din poeziile sale mai vechi, a putut sa-1 intruchipeze tocmai el. Si tacerea lui Lucian Blaga are in ea un falfait ca de aripi care se pregatesc sa zboare. Lucian Blaga e un om care stie sa taca. intelege pretul tacerii. De aceea vorbeste cu greutate, cu o pornire inceata, cu o cautare a frazelor si dupa o gandire sigura. E in vorba lui o cumpanire si asezare care dovedeste un inalt echilibra interior. Nimic din repezeala si usuratatea latina a romanului bucurestean. Lucian Blaga e calm si e greu. O gravitate interioara care face ca. atunci cand scriitorul rade, e ce\a nefiresc, ceva copilaresc in acel ras. Firesc e aspectul armonios si proportionat al privirii lui care te cuprinde si te sfredeleste. Lucian Blaga are ochii metalici si limpezi, care te cantaresc si te asteapta si in care lumina se intoarce inauntru, atenta la miscarea interioara, de cate ori pui o intrebare. intreb si ascult cum scriitorul isi cantareste frazele si le pronunta cu intervale largi de tacere...
- De catara vreme, a inceput sa fie socotit ca o tradare faptul ca intelectualii se abtin de la politica Cum prhiti raportul dintre intelectuali si politica9 Exista vreo compatibilitate intre acestia si acth'itateapolitica9
- Problema interventiei intelectualului in politica e o chestiune individuala.
Totul depinde de temperament. Nu se poate vorbi de o atitudine generala a intelectualilor fata de politica.
- Dar in tarile de dictatura, fie de stanga, intelectualii au fost angajati sa ia atitudine pentru regim.
- Asta se datoreste faptului ca in toate curentele extreme primeaza politicul. Si
in fiecare in mod egal. Nu se poate spune ca una protejeaza mai mult cultura si pe intelectuali, decat alta. Dar, in general, pretinsa atitudine politica a intelectualilor in tarile dictatoriale e. de fapt. o simpla inrolare pasiva la umbra careia acestia pot lucra
in liniste si sunt lasati in pace.
Se vede ca politica nu e un domeniu agreabil lui Lucian Blaga. Raspunde silnic intrebarilor de mai sus. Dar ochii stralucesc si privirea vibreaza indata ce aduc vorba despre filosofie. ii pun o prima intrebare:
- In ce situatie se gaseste astazi stiinta fata de filosofie? Mai are stiinta azi mandria de a descoperi ea singura adevarul si de a se degaja de filosofie?
- increderea nemasurata in exactitatea rezultatelor stiintei si convingerea ca pe calea empirica a experientei se va ajunge la rezolvarea misterului existentei apartine exclusiv secolului trecut. Astazi, stiinta a abdicat o parte din pretentiile sale si tinde sa ajunga tot mai mult in functie de filosofie. Ultimele teorii ale fizicii (spre exemplu: teoria cuantelor sau teoriile despre legile constitutive ale fizicii) sunt tot mai profund determinate de meditatia filosofica.
Oamenii de stiinta au inceput sa-si dea seama ca sunt ancorati intr-o viziune metafizica despre existenta. De aceea stiinta exacta, prin reprezentantii ei cei mai de seama, se apropie de o pozitie spiritualista. Sau. in orice caz. se departeaza tot mai mult de conceptia materialista. Chiar in conceptia despre structura atomului se remarca o apropiere de ideea de organism viu. Legile fizicii si ideea de cauzalitate au suferit, de asemeni, modificari in acelasi sens.
Conceptia despre determinism a fost aproape inlaturata Ea a fost inlocuita cu o viziune mai mult statornica despre legile fizice. Se crede, astfel, azi, ca aceste legi fizice nu au un caracter absolut si sunt privite doar ca un fel de expresie statistica a fenomenelor.


I

Iar in conceptia stiintifica despre atom se opereaza azi cu ideea de interdeterminatie. Asa, se afirma ca fenomenele ce se petrec in cadrul unui atom depind de biografia acestuia.
- Cum este privit ocultismul in Apus ?
- Foarte multi oameni de stiinta seriosi se intereseaza de fenomenele oculte. La
Paris. Viena. Londra, Geneva, sunt institute stiintifice serioase de metapsihica. unde se fac cercetari experimentale supuse celui mai sever control.
- Cum sunt explicate aceste fenomene oculte?
- M-am ocupat - fara a fi facut, personal, experiente - am studiat problemele si am recoltat impresia ca sunt anumite fenomene oculte care trebuie privite ca existente.
O explicatie pur fizica nu li se poate da. Au numai o explicatie psihica. Dar noteaza ca admiterea lor nu implica conceptia spiritista.
Cei mai multi dintre oamenii de stiinta care nu sunt adeptii spiritismului, dar admit existenta unor fenomene oculte, s-au oprit la urmatoarea ipoteza: exista o viata psihica inconstienta. Inconstientul ar fi un factor psihic comun indivizilor. Adica, pe plan inconstient n-ar exista distinctia de la individ la indi\ id. Daca se admite un asemenea factor comun indivizilor umani, atunci se pot explica o serie de fenomene oculte.
—Ati asistai vreodata la asemenea fenomene? Si ce impresie v-au produs?
- Am asistat la Viena. la Institutul de metapsihica. la o sedinta la care au participat si cativa profesori universitari, un chimist, un fizician, directorul casei de nebuni, medici. Sedinta a fost ocupata de unul din cei mai cunoscuti mediumi, cu
Rud\ Schneider. un austriac care s-a oferit singur, fara onorar, pentru a se face cu el experimente. Societatii Regale de Stiinte din Londra. Pot sa-ti spun, din studii serioase aparute, ca fenomenele ce se petrec in legatura cu acest medium sunt cu totul impresionante si exceptionale. El produce si materializeaza, adica, aparitii de fantome.
in stare de transa, el e organul unui spirit numit Olga, care adesea se materializeaza langa el. El insusi crede in ipoteza spiritista. Aceasta e un fel de ipoteza de lucru. Un medium care crede in ea realizeaza mai bine fenomenele.
Cand am asistat la sedinta, nu s-au produs fenomene de materializare, dar am putut constata, cu toata siguranta de a nu ma fi inselat, fenomenul telekinezei. O masa care se afla la doi metri departare de medium a fost deplasata fara sa fi fost atinsa.
- Care poate fi utilitatea practica sau cea ideala a studierii fenomenelor oculte?
- Ocultismul poate aduce date noi despre fenomene care, filosofic, sunt pri\ ite ca posibile. Dar nu cred ca aceste fenomene vor avea darul sa ne puna in contact cu esenta metafizica a existentei mai mult decat cele obisnuite. Asa s-a crezut cand au
inceput sa fie descoperite fenomenele fizice, ca ele vor aduce o lamurire a misterului vietii, ceea ce nu s-a petrecut. Am ajuns numai sa cunoastem anumite fenomene pe care. pana la un moment dat, le observam.
- Care sunt, dupa d-voastra, filiatiile filosqfiei contimporane si ale filosqfiei ce faceti, in special?
- Asupra filosofici contimporane a avut influenta atat Kant cat si scolastica.
In ce priveste filosofia pe care o fac eu. ea ar putea fi o sinteza creatoare intre pozitia filosofiei apusene si a filosofiei ortodoxe, bizantine, fara ca insa eu sa accept vreuna din aceste doua pozitii. Punctul de \edere al meu e personal si ma aflu pe o pozitie noua. care implica, dar si depaseste pe acestea doua.
- Vedeti vreun raport intre poezia si filosofia d-voastra?
- La inceputul creatiei mele literare, planul poetic si cel filosofic interfereau.
insa. pe masura ce am inaintat in varsta, ele s-au diferentiat incet, incet, si tot mai mult.
Poezia a devenit poezie, iar filosofia, filosofie. Atat una. cat si cealalta sunt expresii creatoare ale unei substante sufletesti, atat una, cat si cealalta au un acelasi substrat comun care ramane de analizat. insa planurile de exprimare nu se amesteca. Cred ca ar fi gresit sa mi se spuna poet-filosof, ca si filosof-poet. Caci. in poezie, gandirea se afla in stare latenta. Pe cand filosofia e o stare rationala.
- Totusi, vad in centru! ambelor preocupari, atat ale celor poetice, cat si ale celor filosofice, o aceeasi idee centrala: a misterului. Filosofia d-voastra de pana acum este o definire a misterului, pe cand poezia e o exprimare directa a lui.
-Adevarat.
Lucian B/aga aproba si, in pauza care urmeaza, rade cu o fixmcheta care-i lumineaza ochii pana-n adancuri. Profit pentru a ma interesa de proiectele poetului care a scris poeme atat de frumoase ca acelea din „Pasiiprofetului", „La cumpana apelor'' si-l intreb daca mai scrie poezii.
- Deocamdata, poezia e intr-o stare de pauza: Cred ca, pentru moment, nu m-as putea depasi. Trebuie sa astept momentul prielnic pentru a o face, pentru ca nu vreau sa ma repet.
- Care sunt proiectele d-voastra imediate?
- Proiectele mele cele mai imediate merg in directia filosofica. Lucrez de cativa ani, dupa cum stii. la elaborarea sistemului meu de gandire si mai am de muncit la el inca vreo cincisprezece ani.
Lucian Blaga vorbeste de cincisprezece ani eu o liniste intr-adevar ..filosofica", dar si cu un 2ambet. Nu e un sceptic, dar cunoaste vanitatea vietii. intreb:


- Cum e conceput acest sistem?
- Sistemul meu de gandire l-am conceput pe trilogii. Prima trilogie a si aparut.
E trilogia cunoasterii si cuprinde Eonul dogmatic, Cunoasterea luciferica si Cenzura transcendenta. In ea fixez limitele cunoasterii si care sunt posibilitatile cognitive in fata misterului.
O a doua trilogie va cuprinde problemele culturii. O alta va fi consacrata fenomenelor de filosofie biologica, alta, celor de etica si sociologie, iar ultima va fi o incoronare metafizica a sistemului.
- Ati lucrat ceva din a doua trilogie?
- Am scris prima opera din acest nou ciclu, si anume: Orizont si slil. E o noua teorie despre stilul cultural, rezultata dintr-o explicatie cu ajutorul subconstientului psihic. A doua opera a ciclului va fi Spatiul mioritic, din care am si dat un fragment revistei ..Gandirea"", si care va fi o aplicare a teoriei stilului din prima opera, asupra fenomenului cultural romanesc anonim. Iar ultima opera va fi un „pendant"" al
Cenzurii transcendente, ea fiind integrarea teoriei despre stilul cultural in sistemul meu metafizic intreg.
Dupa cum vezi, intregul sistem va fi construit arhitectonic.
- Cum priviti conceptia filosofica spiritualista, care reduce universul la intelect si neaga orice valoare realitatii ?
- Aceasta pozitie spinozista e incompleta. Deoarece conceptia metafizica cere o viziune. Si o viziune nu e niciodata posibila decat pe baza unor anumite date de origina sensibila.
- Credeti ca un sistem filosofic poate avea consecinte politice?
- Toate sistemele metafizice implica consecinte sociale, chiar cand acestea nu sunt scoase de autorii lor. Evident ca aceste concluzii nu au un caracter rigid. Ba. chiar, sunt posibile mai multe concluzii care zac pe aceeasi linie.
De altfel, ganditorii sunt. intr-un anumit sens, anonimi. Ei fac parte dintr-un stil cultural caruia ii dau expresie filosofica. In cadrul aceluiasi stil cultural, sunt numite date sociale care corespund acelor conceptii filosofice.
- Ce credeti despre criza teatnilui?
- Despre criza teatrului cred ca se poate vorbi ca despre ceva trecut. Teatrul a cunoscut o criza in secolul trecut, cand a fost ..profanizat". ca sa spun asa. inteleg prin aceasta ca a fost adus pe scena banalul, cotidianul, ceea ce inteleg eu prin profan, adica realismul imediat netransfigurat. Or, niciodata adevaratul teatru n-a fost realism pur. Totdeauna, teatrul mare, acela clasic antic sau cel elizabetan, a depasit realismul.
Dar criza teatrului se va rezolva tocmai din concurenta lui cu cinematograful. Conflictul intre teatru si cinematograf e numai aparent. in fond, esenta lor e diferita.

Cu incetul, cinematograful va lua locul acelui teatru profanizat, de probleme banale, cotidiane. si. ca o consecinta, teatrul isi va regasi esenta adevarata si va redobandi marea functiune pe care a avut-o in trecut.
- Daca nu realismul e formula adevaratului teatru, atunci care vedeti ca e calea de urmat?
- Exista doua posibilitati de a se depasi realul in teatru. Teatrul mare trebuie sa depaseasca totdeauna cotidianul realist si asta fie in sens idealist, fie in sens realist chiar, dar in ambele cazuri pe calea mitului. Asadar, exista un idealism mitic si exista un realism mitic, care pot deveni formule creatoare in teatru. Prima din aceste formule cred ca am realizat-o in tragedia mea Mesterul Manole, iar a doua, in Avram lancu, pe care o reprezentam acum la Teatrul National.
- Ce proiecte dramatice mai aveti?
- Ma preocupa o serie intreaga de subiecte dramatice. Intre altele, am in cap acum un subiect biblic, pe care n-am sa ti—1 tradez inca si din care vreau sa realizez o problema dramatica interesanta. Si anume, vreau sa amestec doua planuri: misterul si umorul. Cred ca va fi ceva original.
- Am remarcat fi'Ionul umoristic inca din celelalte piese ale d-voastra. si mai ales in „Avram lancu", unde se gaseste umor fie in replicile eroului central, fie in figura umoristica a parintelui Pacala.
- Exact.
- De ce n-ati abordat pentru scena subiectul lui Horia? Sau aveti de gand sa-l tratati mai tarziu?
- Nu. Nu voi dramatiza pe Horia. deoarece m-am gandit deja sa o fac si am renuntat. Trebuie sa stii ca, la un moment dat am ezitat intre figura lui Horia si aceea a lui Avram lancu. amandoua deopotriva de dramatice. Dar a fost o imposibilitate materiala de a crea pe Horia: ar fi trebuit sa stau un an in Muntii Apuseni, printre tarani. Si mai era o imposibilitate tehnica: piesa ar fi trebuit scrisa in dialect taranesc,
in limba motilor.
- Cinematograful va intereseaza?
I Da. chiar foarte mult. Frecventez cinematografele si cred ca filmul e o arta aparte. Caut insa filmele de adevarata arta si de formula cu adevarat cinematografica. Si cred ca filmul englez este cel mai interesant. Mie imi place cel mai mult. indeosebi mi-a placut Henric VIII.
- V-a interesat vreodata sajaceti roman?


- Da! Ma preocupa sa scriu roman. Dar cred ca asta nu se va intampla asa de curand. Vor trece cel putin zece ani pana sa ma hotarasc la asta. Si aceasta nu dintr-o inaptitudine pentru gen. cat din lipsa de timp. Sunt preocupat de construirea sistemului meu filosofic, care cere mult timp. Dar cred ca dupa cincizeci de ani voi scrie si roman. lata o promisiune ispititoare pentru viitor. Lucian Blaga romancier! Chiar daca n-as fi aflat decat acest luciu, si as socoti o fericire ca am putut sta de vorba cu Lucian Blaga. Pentru cine cunoaste marile realizari atat in poezie, cat si in teatru, ale sale. asteptarea noii ipostaze creatoare a marelui scriitor ardelean va fi foarte grea.
- Cwn priviti situatia artei in Apus astazi'.' Ce directive noi apar' Si ce talente'.'
- in nici un domeniu artistic, nici in literatura, nici in artele plastice, nici in muzica, nu se mai produc revolutii. Nici o miscare de rasturnare sau de innoire nu se mai iveste. Apar insa mari talente, care sunt altfel orientate. Ele nu vor sa introduca noi metode de creatie, ci au ambitia sa duca la perfectie mijloacele obtinute prin revolutiile incepute prin 1910 si ajunse pana dupa razboi. Artistii nu mai tind spre noutate, spre originalitate neconditionata, ci spre desavarsire. in acest sens. se poate vorbi de un nou clasicism, intrucat clasicismul e tendinta spre perfectionare a unor mijloace intrate in traditie.
—In ce sens credeti ca veti face romanul cand veti incepe a scrie in acest gen?
- Tot in formula teatrului meu, a acelui realism mitic, care imi este. cred, organica.
Pun condeiul jos. Mai vorbim lucruri care nu ne pot interesa decat pe noi. Apoi ne ridicam: e tarziu. Am inceput sa vorbim de dimineata si acum e ora mesei. E drept ca interv iul nu e trucat: scriitorul a vorbit cu adevarat nu a scris dupa anumite intrebari trimise acasa. Ne dam intalnire la premierea lui .Avram Icuicu". Si ne despartim. Cand ma departez de Lucian Blaga. am impresia ca ma cobor, ca descind de pe o altitudine unde simpla lui prezenta te inalta chiar cand intre amandoi se lasa tacere. Si asa, cobor pana la masa mea unde transcriu un interv iu adevarat. In amintire, vocea scriitomlui se filtreaza prin aceeasi palnie de catifea ca si atunci cand vorbeste. Daca. citind acest interviu, va inchipuiti cum ar vorbi un om cu coardele vocale de catifea, il veti auzi pe Lucian Blaga.
OCTAV SULUT1U „Vremea', 1935.
BIBLIOGRAFIE
CAPELLE, Marc, Ghidul jurnalistului, 1996. Ed. Carro. Bucuresti. COM AN. Mihai (coordonator). Manual de jurnalism. 1997. Ed. Poliron, Iasi CHIARON. Ysan. L' inteniew a la televx sion. CFPS, 1991. Paris KLOSOWSKI. Dan. So Questions abont Inteiriewing. 1995, Solate Press MacDOUGAL. Curtis D. Interpretativ Reporting New York. 1982. Maccnilan RANDALL. David. Jurnalistul universal. 1998. Ed. Polirom. lasi.