r8q20qy

O buna parte din cecrcetatori sustin ca anume “cunoasterea simbolica” (E. Cassirer) este cea care l-a ajutat cel mai mult pe om sa supravietuiasca in timpurile lui primordiale. Pentru a deconspira mai comod metoda noastra de cercetare prezentam aici un fragment semnificativ din cartea lui Ernst Cassirer (op. cit., p. 85): “…pentru gindirea simbolica este indispensabila distinctia riguroasa intre real si posibil, intre lucruri reale si ideale. Un simbol nu are nici o existenta reala ca o parte a lumii fizice (dar “reprezinta” o anumita cantitate de informatie, calitate pe care o au si lucrurile reale - n.n.); el are o “semnificatie”. In gindirea primitiva este inca foarte dificila diferentierea celor doua sfere - a existentei si a semnificatiei. Ele sint confundate in mod constient: un simbol este privit ca si cum ar fi dotat cu puteri magice sau fizice (fiindca informatia care o poarta rezoneaza cu informatia lucrului rivnit si fructul acestuia, astfel, cade - n.n.). Dar in progresul ulterior al culturii umane, diferenta dintre lucruri si simboluri devine simtita cu claritate, ceea ce inseamna ca distinctia dintre realitate si posibilitate devine, de asemenea, tot mai pronuntata”.

Textul acesta are putere, dar are si limite. Puterea sta in faptul ca “pune” in realitatea omului primitiv simbolul desi “in gindirea primitiva este inca foarte dificila diferentierea celor doua sfere - a existentei si a semnificatiei”. Limita sta in contrariul tezei cu privire la simbol: “…in progresul ulterior al culturii umane, diferenta dintre lucruri si simboluri devine simtita cu claritate, ceea ce inseamna ca distinctia dintre realitate si posibilitate devine, de asemenea, tot mai pronuntata”.

Noi vom incerca sa demonstram ca diferentierea dintre sfera semnificatiei realitatii si cea a semnificatiei simbolului posibilitatii era foarte pronuntata la oamenii din preistorie si tocmai in etapa istorica moderna aceasta diferentiere s-a pierdut; omul modern trece cu indaratnicie si de multe ori cu violenta feroce peste limite simbolice ale fiintarii sale si aduce cu bucurie natinga in realitate (cu ajutorul simbolurilor - steaua rosie, zvastica, formule matematice sau scheme geometrice, bombele atomice si megapolisul, clonarea biologica si arhivarea iluziilor etc) posibilitati tragice de fiintare pe care nu le poate tine in friu (eliminarea rasiala, bomba atomica sau cea ecologica, manipularea maselor imense de oameni prin mediile informationale, inclusiv manipularea istoriei, ca in Palestina sau Cosovo, intoleranta religioasa sau etnica, si, prin acumularea iresponsabila de iluzii, bomba informationala!!!).

Dar, cum scopul acestei lucrari este cautarea stiintifica a “leaganului comun al dedublarilor” sa cercetam cea mai fundamentala notiune geometrica care a tinut loc in preistorie de leagan al cunoasterii simbolice. E vorba de unghi, de actiunea orientata spiritual, bital, spre o tinta reala cu ajutorul simbolurilor create de om. Am aratat in alta parte (O istorie geometrica a lui Homo Sapiens) ca o actiune poate fi reprezentata cel mai simplu, mai comod, mai convingator si mai aproape de realitate printr-un unghi geometric. Dar unghiul geometric nu este doar un instrument de lucru al omului, ci al intregului cosmos si se aplica unui punct tintit. Actiunea Devenirii se manifesta, cel putin in aria cuprinsa de mintea omului, unghiular. Cele mai importante si mai indestulatoare semne pentru a transmite si depozita informatia (despre relatiile omului cu probabilitatea, adica cu desavirsirile sale spirituale care pot fi atinse doar prin actiuni secante de trecere dintr-o lume in alata) cu acest AA (angle alphabet, cum l-a denumit I. Vartic) sint un simplu unghi geometric orientat in moduri diferite: spre dreapta >, spre stinga <; se polarizeaza conflictual >< sau benefic, rombic <> (rombul este “titina lumii”, spune rominul, adica constructul pe care se tine intregul cosmos), in Jos - V, sau in Sus - ?.

Ce este unghiul? Definitia moderna este urmatoare: figura geometrica formata din doua semidrepte care pleaca din acelasi punct. Definitia preistorica era, se pare, alta: figura geometrica formata din doua semidrepte care tintesc acelasi punct. Nu este de mirare, deci, ca un cercetator atit de bun ca Ernst Cassirer greseste atunci cind sustine ca omul primitiv nu diferentia sfera existentei de cea a semnificatiilor.

Mai mult decit atit, incrustarea-algoritm cu unghiul primordial de la Mitoc (amintim aici ca incrustarile pe os sint si acum o lucrare foarte greu de realizat aV, VIi, iar perfecctiunea taieturilor paleolitice de la Mitoc, Mezin sau Cuina Turcului mai vorbeste si de faptul ca cei mesterii taietori cunosteau perfect arta “ornamentarii”)

-<

ne arata ca punctul de aplicare a actiunii unghiului se afla pe un segment de linie dreapta inteles ca principiu dihotomic de relativitate ce imparte unghiul in doua parti egale (lucru vizibil nu doar pe amuleta de la Mitoc, ci si in verticalitatea apriorica a desenului geometric de la Mezin, Cosauti sau Cuina Turcului).

Unghiul era, astfel, dedublarea unei linii orientate spre o tinta, oblic fata de planul de simetrie, relativ al actiunii. Acest plan este in general o linie dreapta care uneste locul in care se afla cel care va realiza actiunea si tinta ce trebuie cucerita. Or, pentru a reprezenta o actiune omul are nevoie de un plan preliminar care orienteaza viitoarea actiune dihotomic, de o linie de actiune cu doi poli (de pilda - arcasul si tinta). Daca vrem sa cerem ceva de la Cer este deosebit de important sa ne lamurim in problema liniei verticale cu capete polarizate care face posibila comunicarea paminteanului cu Fortele Cerului si ale Pamintului (asa cum este ea trasa pe calca de la Pruncul), despre care am mai vorbit. Actiunile omului, rugi, ofrande se vor orienta pe aceasta linie verticala pe care va veni (vine) si reactiunea Cerului.

Or, crearea unui actiuni-unghi, ruga-ofranda, sacrificiu sau ritual, adresata Cerului prin orientarea pe o verticala cu doi poli siguri Sus si Jos, necesita cunoasterea fundamentala, fie si prin revelatie, a dedublarilor (deci si posibilitatile sufletului de a-si orienta fiintarea spre unul din polii dedublarii cosmice). Ce este, atunci, un unghi? Este unirea a doua linii neparalele intr-un punct (real sau imaginar, probabil sau sigur). Constructiv, ungiul se realizeaza prin desenarea unei linii care se termina in acel punct si apoi desenarea altei linii, care se termina in acelasi punct, dar nu coincide cu prima. Oricind unghiul poate fi impartit in doua “parti egale” si astfel a doua linie a unghiului reprezinta o dublura simetrica a primei.

Un unghi, astfel, este dedublarea simetrica a unei linii oblice orientate spre punctul din planul actiunii omenesti (exact ca pe inscrisul geometrico-matematic de la Mitoc). O linie, singura, nu reprezinta o actiune. Pentru a deveni forta ea trebuie incarcata cu toata puterea opozitiei sale simetrice. Mai mult: pentru omul primordial si un grup de linii paralele nu reprezinta o acsiune. Ce, atunci?

Actiunea, pentru a deveni forta, trebuie incarcata cu Sus si Jos, cu Stinga si Dreapta, cu Fata si Spate, cu + si -, cu Yang si Yin, cu Rast si Istr (vezi problema simbolurilor europene de tip Yang-Yin in cartile noastre “Drumul spre Kogaionon” sIt sau “O istorie geometrica a lui Homo Sapiens”). Mai mult, noi credem ca puterea dedublarilor simetrice in unghi ca simbol al actiunilor omenesti este de asa natura ca actiunea reala are putere doar atunci cind este echilibrata cu cea din posibilitate, din oglindire, din gol (si, inca, nu desfasuram aria actiunii acestei nuante spirituale pina la oglindirile descrise de Krisna in “Bhagavad-Gita”).

In cartea sa Cassirer da pilda unor cercetari din domeniul patologiei vorbirii. Citindu-l pe un patolog vestit (Kurt Goldstein) Cassirer arata ca omul care are o paralizie la mina dreapta refuza cu indirjire sa spuna “Eu pot scrie cu mina dreapta!” fiindca el in realitate nu poate scrie cu mina dreapta. In acelasi timp el pronunta usor “Eu pot scrie cu mina stinga!” fiindca in realitate poate scrie cu mina stinga. Omul refuza cu indirjire sa se implice in posibilitati ne-reale. Experimentul, ni se pare, are o prelungire existentiala nemaipomenit de importanta. Gindirea sau cunoasterea simbolica, odata acceptata de om prin cunoastere proprie sau revelatie, face parte din realitatea umana si de aceea el o practica cu atita pasiune, indirjire si usurinta.

Unghiul este o dedublare a unei linii de actiune aplicate oblic pe o linie din planul fiintarii omenesti. Punerea cap in cap a doua unghiuri reprezinta simbolic anihilarea fiintarii (si chiar a fiintarilor). Rombul, la capatul opus al posibilitatilor de orientare a doua unghiuri, este o dedublare-polarizare spectaculoasa a unghiului care face posibila la nivel cosmic regenerarea materiei spirituale, renasterea fiintelor omenesti. Rombul apare in reprezentarile oamenilor mult inaintea patratului si a dreptunghiului si aceste reprezentari trebuie studiate cu toata seriozitatea de oamenii moderni de stiinta (pentru a nu cobori viata spiritului pe pamint in forme ne-umane). Zig-zagul este o intreaga cavalcada de dedublari ale unui unghi. Triunghiul este cazul limita de inchidere, de terminare a dedublarilor unghiului pentru a se incepe un nou ciclu de viata.

Cineva va spune: ginditorii primitivi nu puteau realiza cunoasterea asta. Dovezile arheologice indica tocmai contrariul acestei teze: ginditorii primitivi erau oameni primordiali, nu primitivi si puteau mult mai mult decit ne inchipuim noi, inclusiv sub aspectul cunoasterii simbolice a posibilitatilor omenesti. Omul modern, europenizat prin pragmatismul tehnologic, egoist prin excelenta, vrea cu putere ca desavirsirea spirituala a lui Homo Sapiens sa urmeze logica evolutiei tehnologice. Mai intii casa, ceramica, metalurgia, agricultura, motoarele, bombele, internetul - si mai apoi desavirsirea spirituala. Realitatea este, insa, de factura vedica sau taoista, budista, hindusa, crestina sau musulmana: desavirsirea spirituala, inclusiv tehnicile de desavirsire spirituala, sint primordiale (am indrazni sa spunem - genetice), cu certitudine, au fost cunoscute de om (sau i-au fost revelate omului) mult (chiar foarte mult) inaintea revolutiilor tehnologice (declansate, probabil, prin revolutia neolitica - ceramica, metalurgie, agricultura). Iar activitatea spirituala o privim, in primul rind, ca reactie la uritul fiintarii limitate de moarte si dorinta patimasa a omului de a se uni dupa moarte cu Personalitatea Divina Suprema.

Aici intervine sciziunea clara intre felul cum pune problema Kant, Cassirer si noi. Deosebirea realitatii de posibilitatile de a fi ale realitatii nu intra in domeniul de fiintare al omului primordial. Realitatea includea fortele Cerului si ale Pamintului (Subpamintului) pe care omul le putea consulta, provoca sau cuceri (unindu-se cu ele, uneori, in devalmasie). A transforma o femeie in pasare nu era o problema imposibila din punctul de vedere al lui Socrate (vezi Platon, Alkiona). Legendele si miturile tuturor popoarelor abunda de transformari si metamorfoze azi devenite imposibile, de calatorii spre spatiile de limita unde locuiesc zeii si zeitele, tehnici de trecere in lumi ce stau dincolo de puterea Timpului pamintenilor (vezi basmul rominesc “Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte” la Petre Ispirecu aIIi), treceri realizate de regula cu ajutorul oamenilor de limita (sihastri, asceti, unchiasi etc).

Tehnicile Yoga sau cele taoiste sustin si ele ca pentru omul primordial nu era o problema sa zboare, sa fie invizibil, sa mearga pe ape, sa aduca ploaia sau s-o opreasca etc. Mai mult: prin asceza, gnoza si meditatie omul poate trece in planul de fiintare al zeilor (sau demonilor). Inca si mai mult - omul se putea contopi prin aceste tehnici de non-actiune (dar si actiune, daca nu era rivnit fructul actiunii, cum sustine Krisna in Bhagavad-Gita) cu entitatea suprema, cu Brahman (care este si Atman).

Care era (si este) conditia principiala a acestor tehnici? Trecerea in imposibilitate a rivnirii fructelor actiunilor omenesti (desi tehnicile tantrice si unele scoli taosite au alt punct de vedere, care nu exclude excesul de alcool, sex, hrana), lucru repetat de mai multe ori de Krisna in vestitul dialog cu Arjuna (da-mi mie toate fructele actiunilor tale). Miza pe tehnicile spirituale, pe asceza, nu pe tehnologii si consum. Omul nu lua de la natura pentru a fi aici, ci se desavirsea spiritual (sacrificind toate fructele actiunilor sale) pentru a fi dincolo, impreuna cu Personalitatea Divina Suprema. Omul dadea (inclusiv posibilitatile sale de fiintare), nu lua (posibilitatile altora de fiintare). Nu zadarnic Lao Tzu spune despre acele timpuri: era bun acel cirmuitor despre care oamenii nu stiau ca exista.

O cercetare stiintifica atenta si binevoitoare arata ca si in Europa primordiala (din paleoliticul superior si neoliticul timpuriu rustic, deci mult inaintea civilizatiilor urbane mediteraniene si asiatice), mai ales in partea ei de Sud-Est oamenii au cunoscut aceste tehnici de desavirsire spirituala (Pytagoras, Heraclit la greci reprezinta virful aisbergului spiritual sud-est european, radacinile caruia sint in preistoria predinastica si chiar in paleoliticul mijlociu, magdalenian din Balcani, Carpati si bazinul Dunarii, primul fluviu sacru al Omenirii). Scoaterea din posibilitatile omenesti a desavirsirilor spirituale ale oamenilor primordiali a marit drastic cererea de la natura si, mai ales, luarea de la natura (dar si de la sine, de la om, cum accentueaza Heidegger, lucru care a influentat categoric pierderea calitatilor spirituale primordiale) cu ajutorul tehnologiilor tot mai puternice si mai sofisticate (descoperirea si controlul carora nu necesita asceze si meditatii ascetice, desavirsire morala si spirituala, altruism, distantarea clara de facerea raului prin acumulari materiale si prin abuzul dominatiei). Dar despre aceste nuante de fiintare omeneasca vom mai vorbi.

Domeniul posibilitatilor sale - da. Domeniul posibilitatilor lui Dumnezeu - nu.

Omul modern trece egoist peste aceasta limita si se indirjeste, ca si Darwin, sa cunoasca cum creeaza Dumnezeu. Omul primordial nu indraznea nici macar in vis (adica in posibilitati) sa treaca podul acesta de ignoranta fiindca stia sigur ca este o imposibilitate, o zadarnicie, o desertaciune - echilibrul pe care se tine Cosmosul nu poate fi nici schimbat, dar, mai ales, mentinut de firavul om (tehnicile spirituale ale omului primordial nu exclud, insa, posibilitatea unirii sufletului omenesc cu spiritul divin prin desavirsire spirituala, nu prin reactii sinucigase termonucleare). Sint lucruri pe care nu le putem cere Cerului (a cere de la Cer - interesanta etimologie) sau zeilor. Sint intrebari care nu pot fi puse lui Dumnezeu. Omul primordial stia, ca si Heidegger, ca Dumnezeu nu poate fi pus in cauzalitate. Sint limite peste care nu putem trece. Sint limite peste care este periculos sa trecem, chiar daca Krisna ne anunta ca cei care ii vor urma calea se vor contopi cu el (Krisna este Personalitatea Divina Suprema care creaza necontenit, acum, pentru a se mentine in echilibru intreaga Creatie fiindca “Daca eu nu m-as afla tot timpul neobosit in actiune, toti oamenii, o, fiu al Prithiei, mi-ar urma calea. Aceste lumi ar pieri daca eu nu mi-as indeplini fapta; as fi cel care face haos, as duce la pieire fiintele” /Bhagavad-Gita, III, 23-24; trad. rom. Sergiu Al-George/)...

De cind dureaza aceasta activitate neogoita a lui Krisna care tinteste si “unirea sufletului omenesc cu cel divin” sM. Eliade, IIIt? “Misterul suprem”, spune Krisna, nu este o inovatie de acum, din clipele cind tu, o, Arjuna, duci razboiul acesta necrutator cu verii tai. Eu l-am acomodat numai acestei realitati istorice, necesitatilor de moment ale ordinii cosmice. Misterul a fost dezvaluit lui Vivasvan, zeul soarelui, care i l-a revelat apoi lui Manu, tatal omenirii, iar Manu i l-a transmis lui Iksvaku (Bhagavad-Gita, IV,1). “Astfel aceasta stiinta suprema a fost primita prin lantul succesiunii discipolilor, si pe aceasta cale au priceput-o aceasta traditie rsi-regii (in text “rajarsayah” - regii-sfinti); dar datorita scurgerii timpului lantul succesiunii a fost intrerupt, si de aceea aceasta stiinta parea a fi pierduta” (Bhagavad-Gita, IV, 2).

Aceasta fenomenala si destul de cunoscuta pledoarie a lui Krisna pentru vechimea supremului mister de devenire a omului (care e cladit pe fundament de tehnici spirituale, fie ca e vorba de gnoza, yoga sau actiune fara jinduirea fructului) urmareste aici o cotitura (das Kehre, zice Heidegger) aproape egoista pentru omul european. Antichitatea stiintei lui Krisna are un izvor (nu e vorba de timpul cind misterul a fost dezvaluit lui Vivasvan, zeul soarelui, cel care ne daruieste caldura si lumina, ci de realitatile acestei ultime Kali-yuga din care, se spune, am parcurs deja peste 5000 de ani din cei 432 000), si acest izvor curge in patria arhaica a aryenilor, care nu este India, ci careva spatiu-matca din Europa de Est sau Sud-Est, spatiu care a fost parasit de aryeni tocmai in anii cind s-a terminat neoliticul sud-est european si a inceput epoca predinastica, adica a marilor constructii orasenesti, in Sumer si Egypt.

Or, cea mai importanta descoperire a omului preistoric, adica primordial, a fost tocmai cea a limitelor sale fizice si spirituale. Producerea geometrica (noi o numim revolutie geometrica), simbolul (unghiul actiune in demersul nostru), ca producere primordiala a omului spiritual, a intrecut astfel cu mult imblinzirea animalelor si construirea caselor, arderea oalelor de lut si metalurgia nativa, motoarele cu apa sau vint, motorul cu aburi, cu benzina sau cel de racheta. Fiindca la baza constructului simbolic sta cunoasterea fundamentala a naturii dihotomice a lucrurilor si fenomenelor din tot Cosmosul (dezorganizarea ordinii pamintesti deranjeaza ordinea din ceruri si Krisna coboara pe pamint pentru a reface ordinea). Partea noastra de actiune aici, in realitatea paminteasca, este echilibrata momentan de partea noastra de non-actiune dincolo, in gol, in realitatea mareata a Cerului si a Cosmosului (cu cit mai mult rau facem noi aici, cu atit mai mult efort de bine trebuie sa faca zeii acolo pentru a sustine ordinea cosmica, dar mersul omului pe calea relelor are o limita: minia zeilor, care este necrutatoare).

Pomul existentei reale pamintesti este o oglindire a pomului existentei (actiunilor) reale, de acum, a Cosmosului. Orice actiune naste spontan o reactiune. Plinul este echilibrat de gol. Unghiul este echilibrat de liniile paralele. Fiintarea cosmica este universal dihotomica.

Mai mult, spune Lao Tzu: tocmai golul dintre spitele rotii creaza puterea rotii (Tao Te Thing, 11). Tocmai golul dintre peretii casei, creaza puterea casei. Tocmai golul din curbura podului, creaza puterea podului (lucru cercetat cu pasiune si de Heidegger - vezi “Construire, locuire, gindire”): dar toate acestea la nivel simplu de intelegere, ignorant. Fenomenul este cosmic si nu poate fi nici macar discutat (cum ne sfatuieste cu bunatate si Bhagavad-Gita, si Lao Tzu). Natura existentei, tocmai din acest motiv, este ne-inerenta. Efortul Cosmosului de a mentine in echilibru devenirea sa (prin consumul de sine, cum sustine si Platon aIVi) nu intra in domeniul de actiune al omului (desi omul se amesteca cu actiunile sale necugetate in bunul mers al ordinii cosmice si atunci Krisna vine pe pamint sau trimite un mesager, ca sa faca ordine).

Ruga omului, adresata Cerului, nu tinteste modificarea naturii Cerului sau a Pamintului (adica scoaterea din posibilitati a unor resurse de existenta dosite de Cer pentru zilele cu adevarat grele ale fiintarii spiritului universal), ci deschiderea tuturor posibilitatilor omenesti de a fiinta armonios pe pamint si in Cosmos si de a avea dreptul la “unirea sufletului omenesc cu cel divin” in mareata polaritate care mentine acest Cosmos in echilibru, adica in devenire. Natura constructului simbolic, ca proiect al acestei deveniri, nu trebuie cautata nici la limita posibilitatilor omenesti (ghiftuirea omului cu prajituri, salamuri, fripturi, ciorbe, inghetate, cafele, tigari, bere, vin, whisky, discoteci, restaurante, masini, sex, mode etc, etc - ele fac parte tot din provocarea limitelor de fiintare, dar testarea lor nu ne incununa fiintarea, ca si surfingul eroilor pe maretele limite naturale - uragane, turbulente, frig, caldura, pojar, eruptii vulcanice sau, mai recente, catastrofe tehnologice sau umanitare), nici in iuresul actiunilor globalizatoare omenesti (desi noi sintem convinsi ca tehnologiile informationale devin unica noastra sansa de salvare a Pamintului ca loc de fiintare a fiintei), ci in ochii omului actual indreptati multe milenii in urma (dar nu mai multe de 30) spre Cerul instelat, spre rotirea spectaculuoasa si impreuna a miliardelor de stele din Calea Lactee, spre W-ul Casiopeei sau cupa (aproape dacica) a Dragonului. Natura constructului simbolic, deci si a “dedublarii reprezentarilor” trebuie cautata in situatia cu totul exceptionala a fiintarii spirituale pe acest pamint mirific, fiintare care, in pofida trecerii timpului si a erodarii grundului primordial, nu pierde si nici nu vrea sa piarda legatura cu spiritul universal care l-a plantat aici pentru un scop revelat deja omului (prin Vivasvan, sustine Bhagavad-Gita, IV, 1) chiar la primul pas al existentei noastre pamintesti.

REFERINTE

Andrei Vartic, Drumul spre Kogaionon, Basarabia, Chisinau, 1998

Petre Ispirescu, Legende sau basmele rominilor, Minerva, Bucuresti, 1989, p.27
Mircea Eliade, Yoga, Nemurire si Liberatate. Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 138
Platon, Timaios, in “Socinenia Platona”, T. 6, Moskva, 1879, str. 390-405. “El este facut cu atita iscusinta, - sustine Timaios despre Cosmos, - ca propria lui distrugere ii este hrana”.
A. K. Filipov, Antropomorfniie statuatki iz Mezina, in “Plastica in risunki drevnih kulitur”, Nauka, Novosibirsk, 1983, str. 34- 38. Autorul scrie despre incrustarile de pe pasarelele de la Mezin:”Prima impresie este ca aceste incrustari nu au fost realizate cu instrumente din piatra, ci cu cutite de otel extrem de ascutite”.
A. C. Sitnic, Gravirovannii risunoc na costi s mustiersckoi stoianki pod Trenopolem, in “Plastica i risunki drevnih kulitur”, Nauka, Novosibirsk, 1983, str. 39-46