p5s5sy
1. Psihologia sociala a relatiilor intre grupuri
Raporturile dintre straini si autohtoni sint adesea dificile, tensionate si conflictuale.
Psihologia sociala a contribuit la intelegerea acestor fenomene intergrupuri descriind procesele subiacente (cf. Doise, 1976). Ea a aratat ca o competitie sociala poate sa depinda de faptul ca membrii unor grupuri distincte percep o incompatibilitate a proiectelor grupurilor, crezind ca realizarea scopurilor unui grup nu se poate face decit in dauna implinirii scopurilor grupului celuilalt. Ea a demonstrat, de asemenea, ca exista ratiuni psihologice mai profunde pentru tensiunile dintre grupuri. Un dublu proces psihologic ar da seama de un bias sistematic, comportamental sau evaluativ, in favoarea grupurilor de apartenenta (in-group-urile), precum si de ceea ce ar repre zenta corolarul acestui favoritism, discriminarea grupurilor de non-apartenenta (out -group-urile). Primul proces ar corespunde categorizarii sociale, sau decupajului, in scop de simplificare, a mediului social in termeni de categorii (Tajfel, 1972). Al doilea, mai curind motivational, corespunde aspiratiei la o identitate sociala pozitiva prin apartenenta la grupurile valorizate social. Cind grupurile se evalueaza si se com para pe dimensiuni importante pentru ele, discriminarea out-group-ului devine un mijloc de care dispun membrii acestor grupuri pentru a se valoriza personal, ca mem bri ai unui grup competitiv din punct de vedere simbolic. In acest fel, ei mentin un sentiment de identitate sociala pozitiva, caci grupul caruia ii apartin este mai bine evaluat decit out-group-ul, iar ei isi insusesc simbolic aceasta valoare superioara.
Explorind ansamblul dinamicilor ce caracterizeaza raporturile intre grupuri, psihologia sociala a cautat sa releve conditiile in care bias-ul de favorizare a in-group-ului si cel de discriminare a out-group-ului nu se produc. Astfel, s-au reali zat studii care au demonstrat ca se poate depasi incompatibilitatea proiectelor grupu rilor prin instituirea unui scop supra-ordonat; in acest caz, un interes comun celor doua grupuri, devenind salient, le apropie. De altminteri, apartenenta incrucisata la multiple categorii are ca efect diminuarea diferentierii ce rezulta din categorizarile simple efectuate pe baza unui criteriu unic (Deschamps, 1977). Alte studii au stabilit ca discriminarea out-group-ului nu apare atunci cind membrii unui grup pot emite jude cati independente asupra propriului grup si asupra celuilalt grup si pot valoriza grupul de apartenenta fara ca, facind aceasta, sa-l deprecieze pe celalalt.

Aceste limite ale discriminarii au la rindul lor limite. De pilda, daca introducerea unei categorizari incrucisate (obtinuta prin utilizarea mai multor criterii de aparte nenta) reduce semnificativ bias-ul intergrupuri, lucrul acesta nu este valabil decit atita timp cit categorizarile supraimpuse ramin saliente, caci indata ce reapare o categori zare simpla, bias-ul in favoarea in-group-ului revine cu aceeasi forta. La fel, se poate face salient un nivel de categorizare supraordonat, care inglobeaza out-group-ul intr-un nou in-group mai larg (Turner, 1987). Totusi, indivizii vor reintroduce un nivel intergrupuri de categorizare, fara a mai pune la socoteala ca, mai degraba decit sa accepte o fuziune categoriala cu un grup antagonist, ei pot sa se opuna includerii acestuia intr-o categorie supraordonata (cf. Sanchez-Mazas, Roux, Mugny, in curs de aparitie). De altfel, cind se slabeste competitia sociala simbolica prin introducerea unei comparatii independente opuse uneia negativ interdependente, se observa eva luarea pozitiva a out-group-ului pe dimensiuni secundare, in vreme ce favorizarea in-group-ului se exprima pe dimensiuni evaluative centrale (Mummendey si Schreiber,
1983). In alta ordine de idei, a inmulti contactele cu membrii out-group-ului nu contribuie la reducerea bias-urilor intergrupuri decit la un nivel interpersonal, atunci cind nu le amplifica. Aceste rezultate pun sub semnul intrebarii metodele de reducere a bias-urilor intergrupuri derivate din rolul cheie al proceselor de categorizare.
Intr-adevar, din cauza diferentierii categoriale decurgind din simpla categorizare, ati tudinile ce subintind comportamentele si judecatile intergrupuri par foarte rezistente la schimbare, iar modificarea raporturilor intergrupuri pare din acest punct de vedere sortita esecului.
In aceste studii, cercetatorii au retinut din judecatile intergrupuri faptul ca ele se refera la raporturile dintre grupuri. Ei au infatisat procesele subiacente compor tamentelor, evaluarilor si atitudinilor intergrupuri ca tinind de simpla apartenenta la una sau alta din categorii, si, deci, de simpla categorizare. Or, apartenenta poate avea diverse semnificatii psihologice si poate induce sau nu comportamente de discriminare. De exemplu, nu nationalitatea in sine determina discriminarea strainu lui, ci o anumita semnificatie data apartenentei nationale. De asemenea, nu categorizarea in sine a strainului ar suscita discriminarea, ci valorea asociata unei astfel de categorizari (Tajfel, 1972). In acest caz, ceea ce trebuie retinut, si ceea ce a fost oarecum neglijat in studiile asupra raporturilor dintre grupuri, este faptul ca ele constituie inainte de toate atitudini sociale, asemenea, am fi tentati sa consideram, oricarei atitudini fata de oricare obiect (Eagly si Chaiken, 1993). Din acest punct de vedere, se cuvine sa ne interogam nu numai asupra a ceea ce se petrece la nivelul raportului dintre doua grupuri, dar, adoptind o perspectiva mai globala, asupra con textului social in care atitudinile intergrupuri sint ancorate. In general, discursul si practicile (de exemplu, politica de emigrare) pe care o societate le adopta cu privire la raporturile cu strainul nu ramin fara impact asupra atitudinilor si comportamentelor indivizilor. O categorie de apartenenta (ca autohtonii) trebuie raportata nu numai la categoria de non-apartenenta (strainii), dar si la grupurile de referinta pertinente, in masura in care ele influenteaza principiile organizatoare ale comportamentelor si atitudinilor adoptate cu privire la out-group. De aceea, noi ne propunem sa abordam problema atitudinilor intergrupuri si a schimbarii atitudinii xenofobe optind pentru o perspectiva normativa (Pettigrew, 1993) si concepind relatiile intergrupuri din punctul de vedere al influentei sociale.
2. Contextul social al atitudinilor intergrupuri
Cercetatorii au avansat de multa vreme ipoteza ca atitudinile nu sint determinate atit de raporturile cu membrii unui out-group, cit de expunerea la atitudinea dominanta fata de ei (Pettigrew, 1958). Astfel, plecind de la normele dezvoltate in grupurile lor de referinta, indivizii ar infera idei si asteptari privind modul de a trata in-group-ul si out-group-ul si, deci, de a se comporta intr-un context intergrupuri. Unul din moti vele pentru care atitudinile ostile sint greu de schimbat este faptul ca pozitia discri minatorie sau prejudecatile indivizilor se bucura de suportul social al grupurilor pertinente de referinta. Rezulta din aceasta ca atitudinile intergrupuri trebuie abordate in termenii proceselor de influenta sociala prin care se elaboreaza si se difuzeaza normele intr-un context intergrupuri.
Atitudinea inversa, ce subintinde tratamentul nediferentiat al out-group-urilor, tri mite si ea la o norma de referinta, care se exprima in drepturile minoritatilor si, mai general, in carta drepturilor omului. Datele empirice ale cercetarilor asupra simplei categorizari arata ca alocarile subiectilor nu tind in mod exclusiv spre o discriminare maximala a out-group-ului. O norma sociala de egalitate pare sa moduleze alegerile lor (cf. Tajfel, 1972).
Anumite date demonstreaza ca subiectii se conformeaza in mod alternativ unor norme opuse, cind acestea sint prezentate ca prototipice pentru grup. In domeniul atitudinilor intergrupuri, procesul de conformism este facilitat de ambivalenta ce le caracterizeaza. Contextul social al atitudinior intergrupuri se defineste printr-o ambi valenta fundamentala, determinata de multiplele constringeri normative, adesea con tradictorii, exercitate asupra exprimarii discriminarii. Atitudinile manifeste si latente, puse in evidenta in cercetarile asupra noului rasism (cf. Dovidio si Gaertner, 1986), ilustreaza de maniera exemplara aceasta ambivalenta.
In termenii teoriilor influentei sociale, ambivalenta implica faptul ca indivizii se pot recunoaste si ca atare pot adera, in functie de circumstantele sociale, la fel de bine la o norma de toleranta si de egalitate intre grupuri, ca si la o norma etno centrica favorizind popria lor categorie de apartenenta. Norma care se impune intr-un anumit context poate sa depinda de suportul social al grupurilor de referinta. Astfel, daca in cadrul unui experiment informam subiectii (studenti sau tineri frecventind o scoala profesionala) ca 80% din tinerii elvetieni avind aceeasi formatie ca si ei (grup de referinta pertinent; cf. Clemence si Gardiol) sint favorabili deciziilor egalitare in ce priveste impartirea resurselor intre elvetieni si straini, ei se pronunta in marea majoritate de acord cu aceasta pozitie. Daca informatia, prezentata intr-o maniera absolut identica, arata ca majoritatea grupului de referinta s-a declarat favorabila unei prioritati pentru elvetieni, subiectii manifesta si de data aceasta un conformism de aceeasi amploare (cf. Sanchez-Mazas s.a., 1993).
Dar la ce efecte ale diverselor acte de conformism ne putem astepta asupra atitu dinii propriu-zise? Pot asigura aceste dinamici o schimbare a atitudinii etnocentrice?
Oscilarea intre cele doua norme constitutive ale ambivalentei ne face sa anticipam ca o modificare a atitudinii, fie ea etnocentrica sau egalitara, se va obtine numai cu mare greutate.
3. Schimbarea atitudinii intergrupuri si influenta sociala
Schimbarile atitudinii fata de celalalt par sa fie guvernate in toate cazurile de o aceeasi logica. Ipoteza pe care am dezvoltat-o noi este ca o influenta sociala fondata pe referinta la o norma egalitara de exemplu, intre autohtoni si straini nu poate induce o schimbare de atitudine decit cu conditia ca ea sa introduca o dinamica de conflict normativ. Acesta defineste situatiile in care individul descopera ca se afla in contradictie cu un grup de referinta pertinent.
Pentru a aborda problema influentei si cea a schimbarii atitudinilor intergrupuri, se cuvine sa reluam notiunea de nivel de influenta, dezvoltata in cadrul studiilor asupra influentei minoritare (cf. Moscovici, 1979). Aceasta presupune o distinctie
(cf. Mugny si Perez, 1986) intre influenta manifesta, corespunzind conformismului explicit la pozitia grupului, si influenta latenta, corespunzind unei influente private, intirziate, sau referindu-se la continuturi legate de tentativa de influenta, dar asupra carora sursa de influenta nu s-a pronuntat. Cel de-al doilea tip de influenta atesta o reala interiorizare a noii atitudini.
Impactul manifest al opiniilor si atitudinilor dominante intr-un grup de referinta a fost minutios descris in literatura psihosociologica, care a aratat ca indivizii tind sa gindeasca la fel cu cei cu care se identifica. Un important corpus de date ilustreaza acest conformism al indivizilor la normele percepute ca prototipice pentru grupul lor
(cf. Turner, 1987). Totusi, influenta manifesta nu presupune in mod necesar o influ enta profunda, incit numerosi autori au subliniat limitele schimbarii produse pe o baza identitara. Aceasta schimbare depinde de salienta psihologica a sursei de influ enta in acest caz, a grupului de referinta si, adesea, nu se refera decit la pozitia explicitata de grup, mentinindu-se atita vreme cit individul se defineste ca membru al grupului.
Acest tip de rationament se inscrie, in cadrul conceptualizarii proceselor de influ enta sociala, in termenii tratamentului sociocognitiv al divergentei intre tinta si sursa, asa cum s-a propus recent prin Teoria Elaborarii Conflictului (cf. Perez, Mugny s.a.,
1993). Una din ideile de baza ale acestui model este ca procesul de conformism la un grup de referinta poate, in mod paradoxal, sa constituie un obstacol in calea schim barii latente. Acest lucru se intimpla in masura in care subiectii adopta in mod deper sonalizat o pozitie, asadar cind ei gindesc si actioneaza prin prisma unui grup de referinta. Elaborarea impersonala conduce la un efect de paralizie sociocognitiva
(Sanchez-Mazas s.a., 1993). O consecinta a convergentei atitudinale cu grupul de referinta consta in faptul ca, dupa ce au manifestat conformism, indivizii nu-si mai pun intrebari asupra atitudinilor lor. Conformindu-se, ei reduc la minimum divergenta cu norma grupului lor, fara a-si examina propriile atitudini, deci fara a elabora din punct de vedere sociocognitiv divergenta, ce nu mai are nici o existenta psihologica din moment ce a fost negata prin raspunsul conformist. Motivele pentru care con formismul nu garanteaza decit o schimbare superficiala a atitudinii ne-ar putea sugera citeva piste pentru schitarea conditiilor in care un conflict determina o schimbare mai profunda si mai durabila.
Un prim motiv pentru care am recurs la o strategie de inserare a unui conflict in grupul de apartenenta pentru a reduce conflictele intergrupuri tine de natura insasi a atitudinii care ne sta in atentie. Ambivalenta ce o caracterizeaza este atestata prin adeziunea aparent contradictorie la o norma xenofila sau la o norma xenofoba, cind una sau alta par sa domine in grupul de referinta. De altminteri, nu trebuie uitat ca indivizii pot sa se declare egalitari chiar in conditiile in care tocmai au efectuat o discriminare explicita a out-group-ului.
Aceasta ambivalenta constituie, fara indoiala, unul din obstacolele majore in calea schimbarii atitudinilor intergrupuri, caci indivizii se pot declara partizanii unei norme egalitare, practicind in acelasi timp o discriminare pentru care gasesc un suport social ce o legitimeaza de exemplu, in norma de loialitate fata de propriul grup. In opinia noastra, salienta unei norme n-ar putea per se asigura o schimbare, chiar daca continutul ei ar fi egalitar. In cele ce urmeaza vom arata ca numai punind in conflict componentele unei atitudini ambivalente putem contribui la moderarea atitudinii xenofobe.
Un al doilea motiv tine de faptul ca individul poate nega sau minimaliza caracterul distorsionat sau discriminatoriu al atitudinilor si conduitelor sale. Mai cu seama in societatile in care privilegiile si drepturile sint inegal repartizate intre grupuri, discriminarea poate fi justificata invocindu-se constiinta nationala sau argumente rationale , mai degraba decit sa se admita existenta unei ostilitati deschise fata de out-group (Billig s.a., 1988). In aceste conditii, expunerea la valorile de toleranta si egalitate ale unui grup de referinta nu devine intrinsec conflictuala, nici chiar pentru indivizii cu prejudecati. Conflictul potential cu grupul de referinta poate fi evitat prin simpla auto-atribuire manifesta a normei grupului, fara implicatii asupra atitudinilor latente, ceea ce pune sub semnul intrebarii eficacitatea unei abordari de tip top-down a modificarii atitudinilor. Aceasta ar deveni eficace in conditiile in care individul ar fi facut constient de caracterul distorsionat sau discriminatoriu al conduitelor sale, si mai ales de incompatibilitatea lor cu o norma de egalitate.
Din acest punct de vedere, pare sa existe o diferenta fundamentala intre feno menul de xenofobie si cel de rasism. Ea ar putea rezida in aceea ca, in cazul atitudinii fata de straini, atitudinea xenofoba este congruenta nu numai cu cea a grupurilor de referinta, dar si cu atitudinea oficiala (exprimata in politicile de migrare si de limitare a drepturilor strainilor) care, in fond, legitimeaza diferentierea dintre autohtoni si straini. Dimpotriva, in cazul rasismului, conceptia dominanta, cel putin a unei parti insemnate a societatii, situeaza ansamblul indivizilor ca apartinind prin natura in-group-ului, asadar speciei umane, atitudinea oficiala fiind de data aceasta pentru cenzura diferentierilor rasiale in in-group.
4. Dinamica conflictului normativ
In cazul xenofobiei, intrucit aceasta atitudine apare oarecum legitima, trebuie ca norma grupului de referinta sa fie alternativa (deci egalitara) si sa introduca o anume divergenta. Mai este necesar, de asemenea, ca individul sa resimta conflictul cu norma grupului sau si sa-l elaboreze activ, in termeni personali, fara a avea posibilitatea sa-si declare pur si simplu adeziunea la aceasta norma in mod deschis si public.
Intr-adevar, o idee larg acceptata astazi este aceea ca influenta efectiva provine din resimtirea unui dezacord cu altii similari. Influenta ar tine de violarea asteptarii de consens in grupul de referinta. Divergenta perceputa ca atare cu un grup de refe rinta pertinent induce o activitate cognitiva intensa, individul incercind sa-i dea un sens si sa rezolve conflictul. In cadrul in-group-ului, influenta trebuie inteleasa ca depinzind de un proces de restabilire a consensului de catre un individ ce se percepe pe sine ca deviant, sau cel putin diferit in raport cu grupul sau, deci ca amenintindu-i coeziunea. Altfel spus, schimbarea de atitudine nu corespunde oportunitatii de a afir ma in mod deschis si manifest o legatura identitara, ci tocmai imposibilitatii de a face aceasta, deci unui conflict normativ ce ar opune individul grupului sau (Sanchez -Mazas s.a., 1993). Un conflict normativ eficace va lua forma unei inconsistente intre raspunsurile subiectului, exprimind in maniera efectiva o atitudine data (etno centrica, in cazul nostru), si norma contrarie (egalitara) a unui grup de referinta facut salient pentru subiect.
In aceasta privinta au fost realizate mai multe studii experimentale (cf. Sanchez -Mazas s.a., 1993). Ele au cautat sa angajeze subiectii ce manifestau tendinte xeno fobe in exprimarea mai mult sau mai putin deschisa a atitudinii lor discriminatorii.
Aceasta exteriorizare joaca un rol foarte important in obtinerea de catre grupul de referinta a unei influente la nivel latent, deci in interiorizarea normei alternative (de egalitate sau de echitate). Intr-adevar, este necesar ca atitudinea discriminatorie sa apara ca atare in ochii subiectului pentru ca divergenta sa poata fi elaborata ca un conflict normativ. Spre a obtine acest lucru am facut in asa fel incit o parte din subiecti sa emita judecati intergrupuri (sub forma alocarii de resurse autohtonilor sau strainilor) intr-un mod discriminatoriu, caracteristic xenofobiei. Aceasta modalitate de alocare corespunde interdependentei negative intre grupuri (Mugny, Sanchez -Mazas, Roux si Perez, 1991). Deoarece in interdependenta negativa ceea ce cistiga un grup pierde celalalt, favoritismul implica in mod necesar o privare de resurse pentru out-group, discriminarea devenind deosebit de salienta. Dimpotriva, in cazul independentei judecatilor, pe care o inducem la ceilalti subiecti, favoritismul nu este in mod necesar raportat la discriminarea out-group-ului, iar cele doua grupuri pot fi judecate separat. In cele doua modalitati, acelasi grad de favoritism este insotit de perceptii diferite ale atitudinii discriminatorii.
In studiul nostru am controlat si influenta normei unui grup de referinta tinerii elvetieni ce frecventau acelasi tip de scoala ca si subiectii. Am indus subiectilor ideea ca acest grup ar avea o norma in acord sau in dezacord cu atitudinea exprimata de ei in judecatile intergrupuri, ea fiind, ca atare, ori egalitara (norma xenofila), ori etno centrica (norma xenofoba). Cum semnificatia pe care o ia norma grupului de referinta depinde de maniera in care subiectul se raporteaza la ea, in fata unui grup de referinta egalitar, o atitudine prealabila in mod evident discriminatorie va fi considerata contra -normativa, lucru ce nu se va intimpla cind norma grupului legitimeaza atitudinea xenofoba a subiectilor.
Am putut arata astfel ca subiectii adera in mod deschis, la fel de usor, la ambele tipuri de norma. Totusi, numai expunerea la o norma egalitara induce o schimbare de atitudine latenta (captata la sfirsitul experimentului, fara a mai face referinta la norma colectiva, cu privire la continuturi ce nu fusesera abordate inainte). Cit despre expu nerea la norma etnocentrica, aceasta nu face decit sa intareasca atitudinea ce statuse la baza judecatilor intergrupuri ale subiectilor. Influenta latenta a normei egalitare este mai accentuata cind subiectul ia cunostinta de norma dupa judecatile intergrupuri interdependente (si nu independente), deci atunci cind salienta discriminarii pe care o efectuase cu putin timp inainte situeaza individul in contradictie cu norma grupului sau de referinta, fapt ce defineste conflictul normativ.
Un alt experiment confirma acesta dinamica, ilustrind paralizia sociocognitiva pe care o poate introduce conformismul manifest la norma egalitara. Ca si in experi mentul precedent, subiectii emit judecati intergrupuri interdependente sau indepen dente, ce fac discriminarea mai mult sau mai putin evidenta. Ei emit judecatile fie inainte de a lua cunostinta de norma, ca in experimentul precedent, fie dupa aceasta.
In primul caz, ei pot sa tina seama de norma, evitind astfel divergenta cu grupul. Asa cum anticipasem, efectele conflictului normativ asupra atitudinii latente apar numai in cazul in care norma este indusa dupa judecatile intergrupuri interdependente. Cind subiectii iau cunostinta de la inceput de norma egalitara, ei se pot pur si simplu conforma, fara sa elaboreze un conflict. Astfel, ei diminueaza bias-ul intergrupuri.
Dar aceasta nu se petrece decit la nivel manifest, caci atitudinea pe care ei o exprima intr-o faza ulterioara a experimentului, cind nu mai exista presiunea simbolica a grupului de referinta, ramine neschimbata.
5. Concluzii
Sa rezumam dubla dinamica ce apare in influenta manifesta si latenta a unei norme de referinta. Mai intii, este limpede ca subiectii se declara partizanii unei norme majoritare ce este facuta publica in cadrul experimentului. Acest lucru este valabil, indiferent daca norma apare ca xenofoba sau xenofila, ceea ce ilustreaza ambivalenta normativa ce marcheaza atitudinile fata de straini: indivizii par sa se poata recunoaste la fel de bine si chiar simultan, asa cum am aratat intr-un alt studiu intr-o norma egalitara favorabila strainilor, ca si intr-o norma etnocentrica, ce favorizeaza categoria de apartenenta nationala.
Consecintele latente ale conformismului manifest nu apar in mod automat. Norma xenofila pare sa fie aceea care conduce la o schimbare de atitudine latenta, si nu norma xenofoba. Totusi, norma xenofila nu induce o influenta latenta decit atunci cind subiectii au emis in prealabil judecati intergrupuri negativ interdependente, ce au facut salienta legatura dintre favoritism si discriminare, spre deosebire de modali tatea independenta de alocare, cind aceste judecati nu sint puse in legatura. In primul caz, conflictul normativ pare sa duca la un conflict de valori (Tetlock, 1986), in timp ce in al doilea, aceste valori sint numai alaturate, fara a fi confruntate.
Socotim ca este potrivit sa interpretam acest ansamblu de efecte in termeni de conformism social si de paralizie sociocognitiva. Astfel, norma xenofoba nu are impact asupra atitudinii pentru ca judecatile intergrupuri discriminatorii, emise in prealabil, apar ca fiind conforme normei xenofobe a grupului de referinta. Intro ducerea normei de grup impartasita de subiect determina absenta conflictului, iar aceasta absenta ingheata atitudinea. De altfel, nici norma xenofila nu mai are efect daca subiectii nu traiesc cu impresia ca au comis un act xenofob. Acest lucru se intimpla in conditiile in care ei, efectuind alocari independente, nu pun in legatura favoritismul si discriminarea. Norma xenofila nu are efect decit atunci cind surprinde subiectii in flagrant conflict de non-conformism. Ea nu introduce un conflict decit in masura in care contrazice atitudinea etnocentrica facuta salienta prin interdepen denta negativa a judecatilor intergrupuri exprimate in prealabil. Numai in cadrul trasat de judecatile de favoritism ce-i apar subiectului insusi in mod limpede discri minatorii, norma xenofila a grupului de referinta il plaseaza pe subiect in postura de deviant.
Din toate acestea rezulta ca efectul latent al normei xenofile a grupului de refe rinta dispare daca subiectilor li se aduce la cunostinta norma majoritara inainte de a formula judecatile intergrupuri: in acest caz ei exprima judecati mai putin discri minatorii, conformindu-se la nivel manifest. Din cauza acestei elaborari colective
(Pérez s.a., 1991), care ia forma unui consens aparent, conflictul cu grupul de refe rinta pierde din intensitate, sau chiar dispare. Eliminind necesitatea de a restabili consensul, la nivel latent el introduce o dinamica de paralizie sociocognitiva.
Abordarea de fata presupune oarecum rasturnarea perspectivei in raport cu alte studii ce au incercat sa diminueze conflictul intergrupuri prin crearea conditiilor in care indivizii sint facuti sa judece sau sa actioneze in mod nediscriminatoriu. Ea pleaca de la constatarea rezistentei indivizilor discriminatori in fata inducerii de contexte ce favorizeaza, cel putin teoretic, atitudinile egalitare (Mugny s.a., 1991;
Sanchez-Mazas, Roux si Mugny, 1994) si se sprijina pe conflictul de valori provocat de faptul de a discrimina, mai degraba decit pe incercarea de a inhiba aceasta discri minare prin proceduri intergrupuri ad hoc. Din acest punct de vedere este vorba de a pleca de la o stare de fapt practicile discriminatorii si de a profita de atasamentul pe care il au indivizii fata de ideile egalitare si fata de drepturile omului (Doise,
Dell Ambrogio si Spini, 1991). Ca atare, aceasta perspectiva nu implica inducerea unei accentuari a discriminarii practicate de xenofobi. Efectul modalitatii de judecare este sugestiv in aceasta privinta, caci ea nu determina o variatie in amploarea discri minarii, cel putin nu la xenofobii mai extremisti, a caror atitudine este cea mai rezis tenta la schimbare. Norma egalitara suscita un conflict ce conduce la o atitudine latenta mai xenofila numai profitind de o perceptie diferita a actului discriminatoriu.
Astfel, daca din punctul de vedere al cercetarii intergrupuri, interdependenta negativa a judecatilor inchide subiectul in logica sa discriminatorie, raportarea conflictuala la norma xenofila a unui grup de referinta il poate face sa-si insuseasca realmente aceasta norma.