j4y23yz




Nevoia de siguranta
Societatea romaneasca a tra it dupa 1989 sub semnul incertitudinii.
Procesul de decomunizare a societatii romanesti a fost extrem de dificil. Fiecare zi insemna negarea celei precedente. Fiecare ora putea aduce schimbari majore
in mersul societatii in ansamblu dar si in traiectoria personala a membrilor sai.
Dupa o perioada indelungata in care lucrurile se schimbau imperceptibil, in care, odata intrat pe un fagas, drumul individual suferea devieri minore, in care scoala, acoperisul deasupra capului si locul de munca erau asigurate de stat, fiind prin aceasta sigure si putin susceptibile de a crea surprize si, prin urmare, drame la nivel individual, oamenii s-au va zut intrat i (mai mult fara voie, sau, ca sa fiu mai exact, fa ra constientizarea adevaratei dimensiuni a revolutiei pe care au sustinut-o) intr-o epoca a schimba rilor, uneori radicale, ale reperelor care reprezentau inainte puncte fixe de raportare. Pe plan economic, social si al mentalitatii, toate lucrurile au devenit fluide. Oamenii au inceput sa simta cum li se scurg printre degete toate acele elemente de care erau inainte atat de siguri.
Incet, viat a individului a inceput sa depinda din ce in ce mai mult de variabile care nu mai puteau fi controlate. Si daca, inainte, aceste variabile depindeau de un atotputernic dar extrem de greu schimbator sistem politic, acum, aceleasi variabile isi pierd treptat orice contact cu logica simpla , a cetateanului de pe strada. Sondajele de opinie au aratat ca cea mai prezenta este nesiguranta, teama de ziua de maine, de schimba rile neprevazute care ar putea schimba radical viata fiecaruia dintre noi. Ne temem de boli si de preturi, de razboaie si de somaj, adica exact de acele lucruri care depind intr-o masura atat de mica de noi dar ale caror efecte sunt atat de devastatoare pentru echilibrul interior. Intrebati daca si ar dori un serviciu stabil dar cu salariu mic sau unul care sa le aduca venituri mari dar incert ca durata , cei mai multi romani ar alege prima varianta . Dorint a de siguranta este mai mare decat teama de saracie. Omul are senzat ia ca, oricat de rea ar fi situat ia, se poate obisnui cu ea, ii poate face fata atit timp cit nu sufera modificari bruste. Nevoia aceasta de stabilitate a fost pe undeva satisfacuta de televiziune. Cu caracterul ei usor conservator, cu programele ei care se schimbau de doua ori pe an intr-o proportie insignifianta televiziune a devenit unul dintre factorii de echilibru, unul dintre reperele fixe ale romanilor.
Televiziunea a devenit un elemente previzibil. Toti stim ca la ora X incepe serialul nostru preferat, ca la ora Y incep stirile. Chiar daca viata noastra este total bulverasta intr-o zi, televiziunea ramane imperturbabila iar telenovela

incepe fix la aceeasi ora ca si ieri. Senzat ia de familiar, de obisnuit, de siguranta
ii face pe oameni sa astepte cu nerabdare intoarcerea acasa si deschiderea televizorului. Reintalnirea cu personajele cunoscute care n-au fa cut nimic de ieri pana azi, in absenta ta, cu rubrica meteo care este difuzata mereu la sfarsitul buletinelor de stiri, cu talk-show-rile care te asteapta ca sa-ti dezvaluie ce mai e nou si la ce te poti astepta maine, este asteptata de mai toti romanii. Esti acasa.
Te simti printre lucrurile cu care te-ai obisnuit, printre oamenii pe care ai senzat ia ca ii cunosti si orice schimbare este anunt ata din timp cu surle si trambite ca sa nu te ia prin surprindere. Va dat i seama ce linistiti ar fi romanii daca ar fi siguri ca-si vor rega si a doua zi locul de munca, asa cum sunt siguri ca-l vor revedea pe Marius Tuca a doua seara la televizor ? Daca ar sti ca-si vor primi salariile pe 15 ale lunii, asa cum telenovela incepe la ora 17 si 15 minute ?
Daca ar observa ca aceste salarii ar creste asa cum creste durata unui talk-show, numai pentru ca ei, telespectatorii, doresc mai mult ?


Identificarea vinovat ilor
Dintr-o data nu s-au mai gasit vinovatii. Dupa caderea comunismului, oamenii s-au trezit in fata unei situatii neplacute: disparit ia dusmanului. Acel dusman vazut ca atare de toti cetatenii, acel dusman responsabil de toate relele.
Impotriva lui se exprimau toate nemult umirile legate de libertate dar si de nivel de trai. El era de vina daca gestionara de la alimentara fura cateva pungi cu tacamuri de pui, el era de vina si daca lumina se lua intre orele 20 si 22, tot el era de vina pentru absenta apei calde. Oamenii identificasera sursa raului care le afecta viata si toate sperantele erau puse in miracolul care ar fi dus la disparitia ei, peste noapte. Iata ca miracolul s-a produs, sursa unica de rau a disparut si este usor de int eles surpriza, urmata de stupefactie si, acum, de deruta, in fat a
inmultirii relelor care afecteaza viata fiecarui individ si, implicit, a surselor.
Dupa 1989 a devenit din ce in ce mai greu de identificat vinovatul. Oamenii au o anumita raportare psihologica la relele care le afecteaza viata si al ca ror vinovat
il cunosc. Identificarea lui le da oamenilor senzat ia ca pot controla mecanismul.
Dupa 1989, moment in care romanii au avut senzatia ca au putut pune, prin vointa proprie, punct relelor care le afectau viata, lucrurile au inceput sa le scape din ce in ce mai mult de sub control. In locul dusmanului unic, al vinovatului universal, au aparut cateva sute de factori de instabilitate. Au apa rut din ce in ce mai multi vinovati care trebuia sa-si imparta responsabilitatea pentru inmultirea relelor. Acest fenomen a dus la complicarea exagerata a relatiilor nsociale. Daca
inainte existau clar delimitate doua componente ale societatii: noi, cei oprimati si ei, cei avantajati, asta zi notiunile de „noi“ si „ei“ si-au pierdut sensul. Nu mai stim cine suntem noi si cine sunt ei. Nu mai putem ara ta cu degetul, cu sigurant a de dinainte, inspre vinovati. Aceasta confuzie a facut mult mai greu de suportat perturbarea viet ii personale de influente ca rora nu le mai gaseam nici o logica si,

mai mult, nici un vinovat. De aceea, sentimentele noastre de frustrare simteau nevoia unuei canalizari. oamenii au simtit din ce in ce mai mult nevoia unui personaj care sa le poata indica vinovatii, atunci cand ei nu erau in stare sa-l identifice. Oamenii aveau nevoie de vinovati pentru a-si putea varsa mania acumulata in urma sincopelor pe care vietile lor le sufereau si aveau nevoie, in special, de cineva care sa -i arate cu degetul pe respectivii vinovati. Acest personaj a devenit, poate fara voia ei, mass-media si, in special televiziunea. A avut loc un fenomen ciudat. In acelasi timp televiziunea si-a asumat rolul dar a fost si insa rcinata cu el, dintr-o dorinta a cetat enilor de pasare de responsabilitate, cu identificarea vinovatilor pentru toate relele din societatea romaneasca . Ea a inceput sa semene din ce in ce mai mult cu Iancu Jianu care il ara ta cu degtetul pe boierul cel ticalos sui tot el trecea apoi la fapte pentru a-l pedepsi. Televiziunea are posibilitatea (pe care o foloseste din plin) de a-i arata cu degetul pe toti acei boieri moderni care afecteaza , prin actiunile lor, atat echilibrul societatii cat si stabilitatea interna a vietii fiecarui component al ei. Si chiar si atunci cand nu stie cu exactitate pe cine sa arate cu degetul, asteptarile telespectatorilor ei o obliga uneori sa gaseasca rele si vinovati pentru ele.
Oamenii se simt usurati de fiecare data cand televiziunea le arata pe cine trebuie sa considere dusmanii bunastarii lor.
Aceasta comoditate de a sta in fat a micului ecran, asteptand sa afli pe cine trebuie sa injuri pentru ca n-ai ce manca, nu ai caldura, esti somer, esti dat afara din casa , a fost, asa cum era de asteptat extrem de bine primita de telespectatorii romani. Ba, mai mult. Increderea pe care si-o acordau atunci cand identificau, de fiecare data, dusmanul unic, au transferat-o acum asupra televiziunii. S-a nascut si un sentiment nou: cel de recunostinta pentru serviciul pe care televiziunea ni-l face. Suntem multumiti de sentimentul ca, odata identificat vinovatul, efectele raului pot fi mai usor diminuate si, mai mult, aparitia unui vinovat inainte ca efectele presupusului ra u sa se fi facut simtite, ne dau senzatia ca televizuinea este cea care, prin experienta acumulata in descoperirea si desconspirarea dusmanilor, este cea mai in masura sa ne avertizeze asupra pericolelor ca rora le putem cadea victime si, implicit asupra increderii pe care trebuie s-o avem in fiecare judecata de valoare emisa de televiziune in legatura cu o persoana sau cu un eveniment.


Oferirea de solutii
Inmultirea problemelor zilnice a facut din ce in ce mai dificile ca utarea si gasirea solutiilor. Inainte nu existau solutii. Sau daca vreti, exista una singura. dar nici una dintre solutiile pe care si le puteau imagina oamenii nu sta teau in puterea lor. Nimeni nu gasea solutii pentru ca , oficial, nu existau probleme.
Oamenii se resemnau si se obisnuiau cu ideea ca anumite lucruri sunt predestinate, intr-o atitudine fatalista specifica poporului roman. Nu puteai sa-l
intrebi pe seful statului de ce nu e caldura in apartamente. Asta zi poti sa faci

acest lucru. Si, datul din umeri sau incercarile stangace de a explica lucrurile si de a oferi solutii niciodata eficiente nu sunt, desigur, elemente care sa-i linisteasca pe cei care pun aceste intrebari, in virtutea dreptului castigat in 89.
Dar, spre deosebire de inainte, absenta unui raspuns, a unei solut ii, nu mai poate fi tratata cu resemnarea mioritica . Acum, solutiile nu mai sunt detinute de oameni pe care nu-i puteam chestiona despre valabilitatea acestora ci stau in puterea unor persoane interpelabile si, prin urmare, usor de responsabilizat pentru esecuri. Putini sunt acei ce, in fata unor astfel de esecuri, se decid sa caute singuri solutii. Cei mai multi au cautat acel lucru sau persoana care sa le poata oferi solutii, cel putin la nivel declarativ. Unul dintre aceste lucruri este si televiziunea. Ea este cea care stie (pentru ca a aflat) si, evident are si solutii. Ea pare sa stie cel mai bine ce este de facut sau se pricepe cel mai bine sa-i forteze pe cei care sunt responsabili sa gaseaasca solutii pe care sa le anunte public. In ambele cazuri, televiziunea a devenit o sursa de solutii pentru cele mai marunte sau cele mai grave probleme ale oamenilor. Zilnic suna in redactii zeci de telefoane de la oameni care vor solutii pentru a-si gasi un loc de munca , pentru a iesi la pensie, pentru a obtine un bilet gratuit intr-o statiune, pentru a-si duce copilul bolnav la tratament in strainatate, pentru a li se repara conducta de apa sparta de doua saptamani, pentru a obt ine ieftinirea benzinei etc. Zilnic, mii de oameni isi pun sperantele in capacitatea televiziunii de a gasi solutii la problemele pe care, nu-i asa, le cunoaste atat de bine.
Realizatorii de televiziune sunt priviti (de ce oare ?) ca cei ce spun invitatilor (persoane cu responsabilitati diverse) ce sa faca pentru ca lucrurile sa mearga mai bine. Analistii de tot felul dau sfaturi guvernului sau liderilor politici pentru a rezolva o problema sau alta. Stirile arata tot felul de lucruri care n-ar trebui sa fie asa cum sunt, sugerandu-se ca se stie si cum ar trebui sa fie.
Emisiunile de divertisment scot umor din probleme si din abordarea acestora de catre cei care au datoria s-o faca , ducand la aparitia ideii ca solutiile sunt atat de simple, din moment ce absenta lor este atat de hilara. Intrebarile care se pun contin de cele mai multe ori si raspunsuri. Mai mult. Cei responsabili au inceput sa foloseasca televiziunea pentru a anunta solutiile pe care le-au gasit. Printr-un fenomen simplu de translatie, telespectatorul da ruia cu marinimie o felie din meritul rezolvarii unei probleme si celui ce anunt a public acest lucru, celui ce facea posibila ajungerea informatiei atat de utile la cetatean, adica televiziunii. O varianta inversa , daca vreti, a vestitei zicale: „Mesagerul n-are nici o vina !“. De data aceasta, mesagerul are si el un merit pentru vestea cea buna . Exsita acum emisiuni care se ocupa de toate. Nu trebui decat sa stai in fata micului ecran si sa -t i notezi solutiile pentru problemele medicale, cele legate de computere, de cresterea copiiilor, de gasirea unui magazin cu produse mai ieftine, de gatirea unei anumite retete, de hainele pe care trebuie sa le imbraci, de alegerea viitoarei profesii, de problemele sexuale si, evident, de ajungerea la un nivel de trai

indestulator. Zeci de specialisti convertiti la statutul de realizatori sau zeci de realizatori deveniti peste noapte specialisti iti ofera solutii la toate problemele pe

care le pot i avea. Sa fiu bine int eles. Nu spun ca unele dintre aceste solutii
(poate cele mai multe) nu sunt corecte. Incerc doar sa explic de unde fascinatia romanilor pentru televiziune si pentru specialistii de tot felul ale caror idei sunt promovate prin intermediul ei. Las la o parte diminuarea capacitatii personale de analiza si, implicit a celei de ga sire de solutii, care duc la cresterea dependentei de televiziune si spun doar ca , in ultimii 10 ani, oamenii au ga sit in programele de televiziune solutiile pe care nici ei si nici altii nu au fost capabili sa le ofere.


Libertatea de expresie
S-a folosit excesiv aceasta sintagma in ultimii ani pentru a identifica una dintre cuceririle democratiei in Romania. Chiar daca aceasta libertate a adus si posibilitatea de a mint i si de a jigni fara sa fii pedepsit, ea ramane un castig extrem de important al romanilor.
Dupa zeci de ani in care nu si-au putut impartasi ideile decat prietenilor sau rudelor, dupa slalomurile obositoare si periculoase printre subiecte tabu, romanii s-au vazut dintr-o data liberi sa spuna tot ce le trece prin cap despre orice lucru, chiar daca stiu sau nu cate ceva despre el. Mai mult, dupa ani in care nu erau intrebati nici atunci cand era in discutie viata lor, romanii s-au trezit asaltati de cereri de a spune cate ceva despre diverse subiecte. Odata gustata aceasta libertate, nu a fost greu de trecut in extrema cealalta. Romanii isi dau cu parerea despre orice, modificand zicala „La fotbal se pricep toti“ in „La fotbal si politica se pricep tot i“, adaugand treptat noi elemente: afaceri, relatii internationale, politica sociala, agricultura etc. Ce satisfactie mai mare decat sa pot i spune ceea ce gandesti (sau ceea ce crezi ca gandesti) despre lucruri atat de diverse ? Ce multumire mai mare decat sa ai senzatia ca pa rerea ta conteaza, ca poate schimba ceva ?
Si cine este personajul care te indeamna cel mai mult sa spui ceea ce crezi? Cine te roaga sa suni sau sa scrii si sa impartasesti celorlalti ideile tale ?
Cine face sondaje de opinie pe strada sau telefonice pentru a intermedia ajungerea mesajului tau la concetatenii tai si la cei de ale caror decizii depinde si viata ta ? Cine iti da posibilitatea de a suna in direct si de a pune o intrebare incomoda invitatului ? Cine iti da posibilitatea sa-l iei la intreba ri pe presedintele tarii sau pe primul ministru, personaje, in cea mai mare parte a timpului, inaccesibile omului de rand ? Cine iti creeeaza senzatia ca punctul tau de vedere este corect si exprimarea lui face bine mai multor oameni ? Cine, intr-o singura
intrebare, stimuleaza si fructifica cel mai mult aceasta libertate de expresie ?
Cine altcineva daca nu televiziunea ? Ati observat vreodata cum se strang oamenii in jurul unei camere de filmat si in jurul unui microfon manuit de un redactor ? At i vazut cum vor toti sa se vada in cadru, sa se stie ca au fost si ei acolo, ca au luat parte la acel eveniment important pe care-l transmite televiziunea (pentru ca, nu-i asa, daca n-ar fi fost important, n-ar fi trezit interesul televiziunii) ? Cum vor toti sa -si faca auzita parerea despre subiectul in

cauza ? Ei bine, cum sa nu iubesti televiziunea care iti da posibilitatea sa faci toate acestea ? Cum sa nu ai incredere in ea, cand ea it i arata atata incredere ?
Cum sa nu crezi ceea ce-ti spune daca ea ia atat de in serios ceea ce ai tu de spus? Cum sa nu stai toata ziua in fata televizorului pentru a vedea despre ce subiecte iti mai este solicitata opinia ?
Cred ca li se poate lua romanilor acum orice, dar sunt convins ca e imposibil sa li se mai ia dreptul de a spune ce le trece prin cap.


Sursa de informat ii
Televiziunea ra mane cea mai importanta sursa de informatii. Marea majoritatea a romanilor afla despre lucrurile care-I intereseaza de la televizor.
De la cursul dolarului pana la cantitatea de zapada ce se va asterne, de la cuantumul noului salariu minim pe economie pana la marca noii masini pe care si-a cumparat-o o vedeta, televziunea iti ofera toate informatiile de care ai sau ti se pare ca ai nevoie. De la o epoca in care informatia era de doua feluri: oficiala sau sub forma de zvon, am trecut intr-o era a informat iei care circula libera, prin intermediul mass-media. Totul se poate afla si totul este din surse sigure, nemaiexistand acea nesiguranta care insotea zvonurile. Informatiile se repeta, exista reluari ale emisiunilor si, informat iile importante sunt reluate si
imbogatite la intervale scurte de timp, astfel incat nu le pot i rata. Cu singura condit ie de a privi programele televiziunii. Daca este adeva rat ca televizunea este cea care iti poate transmite informat iile vitale pentru viata ta, tot atat de adevarat este si faptul ca se naste astfel o dependenta de acest mediu de comunicare, de valorile pe care acesta le impa rtaseste si de criteriile in baza carora unele informatii sunt transmise si altele nu.

Asa cum spuneam, este imposibil sa transmit i o informatie pura, adica lipsita de orice elemente care sa nu o pozitioneze cumva in sistemul informational deja existent. Cu alte cuvinte, e practic imposibil sa dai telespectatorului o informatie fara ca ea sa contina si instructiunile de folosire.
Mai mult, insiruirea informat iilor in anumite secvente duce la construirea de succesiuni logice, usor de asimilat de telespectatori si usor de reprodus. Astfel, o informatie intr-un anumit ambalaj va fi reprodusa la nevoie de telespectator, cel mai probabil, in acelasi ambalaj.
Informat ia inseamna putere. Asta au invat at-o si cei care gestioneaza informatia si multi dintre cei care o primesc. Un om cu multe informatii este un om mai greu de influentat. Este un om care poate poate prevedea pericolele si care poate lua mai usor decizii. Este un om care isi poate controla viata. De aceea, este perfect explicabila fascinatia fata de acea sursa de informatii, fata de cea care ne transfera din puterea ei, transmitandu-ne o parte (nu stim niciodata cat de mare) din informat iile pe care le obtine.

Modificarea relatiilor umane
Incepand cu Adler si continuand cu Fromm, toti marii psihologi si psihanalisti ai secolului XX, au identificat riscul pe care il infrunta civilizatia: izolarea indivizilor. Intr-o epoca in care accentul s-a pus pe realiza rile personale decat pe cele ale grupurilor, distanta dintre obiectivele indivizilor si cele ale societatii a crescut considerabil. Oamenii au devenit din ce in ce mai singuri in aceasta cursa infernala cu un premiu tentant: asigurarea linistii pentru ziua de maine. Coplesit i de problemele zilnice carora trebuie sa le facem fata pentru a pastra un echilibru atat de fragil, nu mai avem timp sau putere sa ne preocupam de problemele celorlalti sau ale comunitatii in care tra im. O competitie devine automat si o confruntare. O greseala si cel de langa tine ti-a luat-o inainte. De aceea este foarte important sa fii tu cel ce va exploata greselile lui. Pentru asta trebuie sa-ti cultivi ideea ca daca el castiga, tu pierzi. De aceea, relatiile umane tind sa se transforme tot mai mult in interactiuni intamplatoare si superficiale.
Unul dintre lucrurile care ii tine pe oameni intr-o oarecare apropiere este necesitatea supravegherii reciproce. Intr-o lume ultraspecializata, oamenii nu mai pot vorbi decat cu cei care le impartasesc sfera de interes profesional.
Schimbul de informatii tinde sa scada si, implicit, si gradul de evolutie personala datorat acestui schimb este din ce in ce mai mic.
Este evident ca toata aceasta tendinta este contrara naturii omului, animal social prin excelenta, a carui unica adevarata implinire este alatuiri de ceilalti.
Oricat de dotati intelectuali si fizic am fi, oricat de tenaci si talentati, vom constata intr-un tarziu ca nu putem reusi decat in lucruri marunte fara ceilalti si ca marile realiza ri ale omenirii au apartinut unor grupuri sau acelor oameni care s-au putut baza pe sprijinul celor din jur pentru a-si duce la bun sfarsit opera.
Frustrarea care apare ca urmare a acestei divergente dintre natura umana si tendinta de instrainare alimentata de societatea actuala nu face decat sa se repercuteze asupra si asa labilelor noastre relatii cu ceilalti.
In aceasta societate a instrainarii a aparut cineva care incearca sa indrepte pe undeva lucrurile. Inca de la inceput, televiziunea nu si-a ascuns intentia de a-i aduce pe oameni intr-o mare familie, careia sa-i ofere acele elemente comune care sa dea consistenta relatiilor dintre membrii sai.
Televiziunea a devenit simbolul reunirii familiei. A devenit principalul furnizor de subiecte de discut ii. Este cea care da senzatia de apartenenta la un univers comun, guvernat de aceleasi legi. In fiecare moment in care te uiti la televizor ai senzatia ca alaturi de tine se afla milioane de alti oameni care-ti
impartasesc credintele, valorile si idealurile. Ca, privind la aceeasi telenovela , nu esti singur. A doua zi, discuti cu colegii sau cu simpli necunoscuti in autobuz despre ceea ce ai vazut la televizor. Si ai din nou acel sentiment de apartenenta .
Sociologii au afirmat ca televiziunea a fost cea care a distrus comunicarea directa. Aceasta vina a fost transferata acum asupra computerelor si a
Internetului. Nu stiu in ce ma sura televiziunea este o cauza sau un efect al
instrainarii oamenilor. Cred ca , prin cea mai mare parte a programelor sale,

televiziunea incearca sa ofere elemente care sa-i faca pe cei care privesc sa-si puna intrebari despre natura relat iilor lor cu ceilalti.


Cine are grija de noi ?
Paternalism. Toti analistii au identificat aceasta nevoie a romanilor de a fi condusi, de a fi indrumati de o persoana care sa fie identificata cu un tata al natiunii: bun si generos, sever si corect, iubitor si inga duitor, protector si echilibrat, care sa -si asume responsabilitati si care sa ia decizii. Pana acum am identificat cateva dintre manifesta rile televiziunii care i-au creat imaguinea de parinte iubitor care identifica problemele si gaseste solutiile. Putem, insa, sa identificam si alte moduri prin care televiziunea are grija de noi.
In ultima vreme, societatea romaneasca se confrunta cu un fenomen pe cat de straniu pe atat de complex: inflat ia de concursuri multimilionare din programele televiziunilor. Sigur ca fenomenul nu e unic si el a fost importat de la societat i cu o traditie mult mai indelungata in gestionarea sanselor si a banilor.
Sigur ca televiziunea nu face decat sa exploateze tendint a naturala a oamenilor de a-si simplifica viata, pentru a se putea bucura de ea. Ce simplificare mai mare exista, pentru multi dintre noi, decat castigarea unei sume importante de bani, care sa ne aduca o eliberare totala fata de dependentele materiale ce ne guverneaza in general viet ile, posibilitatea de a ne satisface toate placerile, eliminand astfel sursele de aparitie ale frustrarilor, capacitatea de a-i face pe cei din jur fericit i, daruindu-le lucrurile pe care si le-au dorit de mult, de a putea decide, in fond, singur, asupra vietii tale ? Pe de alta parte, mi se pare extrem de periculoasa convingerea ca e suficient sa cumperi un talon de concurs si sa te uit i la televizor pentru a castiga si, evident, pentru a-ti schimba viata in sensul dorit de tine. Este periculoasa atat prin efectele psihologice si prin raportarea la realitate (in special a copiiilor care se va d in situatia de a pune in balanta notiuni ca munca , efort, daruire, implicare si credinta ca doar norocul si televiziunea sunt suficiente pentru a le oferi tot ceea ce-si doresc) cat si prin posibilul efect de bumerang. Frustrarea celor care nu castiga s-ar putea rasfrange asupra celor care au alimentat sperantele.

Exista si alte moduri prin care televiziunea iti simplifica viata. Te ajuta sa cumperi, fa ra sa te deplasezi, orice produs. Cu un simplu telefon pozi comanda orice, de la un aparat de gimnastica pana la o pizza italiana. Economisesti astfel timp pe care-l pot i folosi, teoretic, pentru a face late lucruri. De cele mai multe ori, acele multe lucruri se reduc la unul singur: vizionarea in continuare a programelor de televizune.
Tot televiziunea este cea care iti ofera ocazia de a spune celor dispusi sa te asculte cu ce problema te confrunt i. Ea intermediaza comunicarea dintre cei care au nevoie si cei care pot darui ceva. Si chiar daca nu face decat sa ofere spatiu de emisie, televiziunea este considerata co-binefaca tor. Mii de oameni au fost astfel ajutati de persoane, ra mase de multe ori, in anonimat. In cariera mea de

om de televiziune, am fost tentat de multe ori sa uit pa catele acestui canal mass media numai pentru ca a reusit sa trezeasca in unii oameni acele uitate sentimente de generozitate si solidaritate. Ca a facut posibil schimbul de informatii care sa duca la ajutorarea unor persoane aflate in nevoi. Sunt convins ca televiziunea nu foloseste la capacitate maxima aceasta posibiliatate. De multe ori, urmarind reactiile la un material difuzat la stiri, m-am simtit din nou mandru ca fac parte dintr-o societate care nu si-a pierdut pe deplin acele valori care stau la baza oricarei construct ii umane durabile. Sunt convins ca astfel de sentiment
ii incearca si pe alti telespectatori. Revin la sentimentul de apartenenta de care pomeneam mai sus. Exista multe momente in care televiziunea isi asuma rolul de catalizator al proceselor ce fac posibila evolutia unei societati.


Capacitatea de a ne face modele
Exista in cei mai multi oameni nevoia de modele. Nevoia de a adopta sisteme de valori deja probate de cei care, intr-un fel sau in altul, au reusit in viata, in sensul pe care fiecare dintre noi il da acestei sintagme. Avem nevoie sa admiram oameni pentru a fi stimulat i sa ne atingem limitele. Avem nevoie de modele care sa ne incite sa incerca m si noi. Intr-o lume in care punctele fixe au devenit din ce in ce mai putine, oamenii simt nevoia din ce in ce mai mult sa creada in cineva. Si, de multe ori, daruiesc aceasta incredere celor ce apar la televizor. Televiziunea devine, astfel, o pepiniera de modele. Le creeaza, le propune si apoi le modifica in functie de schimbarile survenite in asteptarile telespectatorilor.
De cele mai multe ori, modelele in care cred oamenii sunt doar constructii artificiale. In viata de zi cu zi, nu ar reusi sa nu dezamageasca . Dar, atat timp cat se pastreza pe ecranul televizorului, ele isi indeplinesc rolul pentru care au fost create: de atragere a sperantelor telespectatorilor ca exista oameni in care merita sa -i crezi si al caror sfat il poti urma fara teama ca-ti vrea raul.
Inainte televiziunea nu-ti prea permitea sa alegi: conduca torii statului si actori sau canta reti. Acestia din urma nu erau insa prezentati ca persoane in carne si oase ci erau invaluit i intr-o perdea de mister. Dupa revolut ie „oferta“ televiziunii a devenit extrem de bogata: oameni de afaceri, sefi de partide, istorici, lideri sindicali, sportivi, ziaristi, prezentatori de stiri sau de talk-show-ri, oameni de cultura. Practic, orice om poate deveni, prin intermediul televziunii un model. Si orice om care se uita la televizor isi poate gasi un model. Dublata de dorinta de a se raporta la aceste modele, de a le simt i apropiate ca mod de a gandi si de a reactiona, de a cunoaste amanunte legate de viata lor privata care sa
ii indreptat easca sa creada in calitatea lor, aceasta nevoie de modele ii face pe multi sa astepte cu nerabdare aparitia pe micul ecran a „persoanjului indragit“.
Acestea sunt doar cateva considerat ii personale despre atitudinea romanilor fata de televiziune. Chiar daca s-ar putea obiecta ca romanii nu se uita mai mult la televizor decat alte popoare care n-au trecut prin comunism si ca,

prin urmare, motivele nu pot fi decat comune si evident nu pot avea lega tura cu trecutul, eu cred ca romanii au o relatie speciala cu televiziunea. Cred ca pentru ei nu este un simplu instrument de divertisment. Este o relatie aproape de familie. O relatie care include emotii, sperant e, frustrari, satisfactii. O relatie de care televiziunea ar trebui sa tina cont in construirea strategiilor pe termen lung.