In dimineata de 5 iunie 1967, la ora 0745 -; ora israeliana (0845 la egip¬teni), Fortele Aeriene ale Israe¬lului au atacat aviatia egipteana aflata la sol. Sectia Informatii a Fortelor Aeriene israeliene monito¬ rizase, in ultimele zile, activitatea desfasurata la bazele aeriene egip¬tene, ceea ce le-a permis sa observe ca acestea fusesera in stare de alerta, in zorii zilei, de saptamani intregi. Patrule aeriene egiptene se aflau permanent in aer, intre orele 0400 sau 0500 si x3f11fc
0700, in astepta¬rea unui atac aerian israelian.

"In ultimele doua sapta¬mani am tinut sub suprave¬ghere miscarile precise ale Fortelor Aeriene egiptene…Cum se crapa de ziua, decoleaza pentru a incepe patrularea, stand in aer aproximativ o ora. Apoi se reintorc la baza si pleaca la micul dejun. Intre orele 7:00 si 8:00 totul este mort, iar la 7:45 dimineata este momentul ideal pentru noi", avea sa-i raporteze generalul Mordehai (Motti) Hod, seful
Fortelor Aeriene israeliene, lui Yitzhak Rabin, seful Statului Major
General israelian.

Primul val de atac israelian a fost format din 183 de avioane care, dupa un zbor la mica inaltime dea¬supra Marii Mediterane, au intrat in spatiul aerian al Egiptului, la mare distanta de frontiera israe¬liana, in zona Deltei Nilului, si au atacat dinspre vest si nu est.
Dupa o ora si jumatate, 11 terenuri de aviatie egiptene erau distruse, precum si 189 de avioane la sol si opt avioane in lupte aeriene. 16 statii radar devenisera inutiliza¬bile. Al doilea val de atac a fost format din 164 de avioane care au bombardat si mitraliat
14 baze aeriene si au distrus 107 avioane egiptene. 304 din cele 419 avi¬oa¬ne ale Egiptului erau distruse dupa 30 de ore de lupta. Israe¬ lienii au pierdut 26 de avioane si 21 de piloti.

"Abia in dupa-amiaza zilei de 5 iunie am aflat ca aviatia mea a fost distrusa. Nici un singur general n-a avut curajul sa vina sa-mi spuna. In timp ce imi petreceam ziua studiind hartile pentru a vedea cum am putea sa ne repliem pe pozitii defen¬sive, caci stiam ca armata era in dificultate, ignoram ca aviatia mea, practic, nu mai exista.
In sfarsit, spre ora 16, cineva a venit sa-mi spuna: «Nu mai avem deloc avioane...»", avea sa marturiseasca, cateva zile mai tarziu, presedintele Nasser unui ambasador strain.

La ora pranzului, un al treilea val de atac israelian, format din 51 de avioane, a atacat bazele aeriene iordaniene de la Mafrak si Amman.
Cele 28 de aparate de lupta ale Iordaniei au fost distruse in intregime. Alte 82 de avioane israe¬liene au atacat, concomitent, cinci baze aeriene din Siria. 53 de avioa¬ne, din cele 112 ale Siriei, au fost dis¬truse in timpul atacului. Irakul a pierdut 10 avioane aflate pe aero¬dromul 3-H. Israelienii au pierdut 10 avioane, cinci piloti morti, doi ra¬niti si doi luati prizonieri. Israelul avea suprematia aeriana abso¬luta.

Egiptenii construisera, in cei zece ani scursi de la razboiul din
1956, o serie de bastioane puterni¬ce, care deserveau atat scopuri ofensive, cat si defensive, la circa 20 de mile in interior. In centrul lor se gaseau puternice fortificatii, intarite de pozitii de artilerie si de tunuri antitanc, de cuiburi de mi¬tra¬liera, de detasamente de tan¬curi si lungi siruri de transee, fiind inconjurate de intinse campuri minate.

Trei corpuri blindate israeliene aveau sa treaca la asaltul terito¬ riului egiptean, cu scopul de-a cuceri Fasia Gaza si de-a patrunde in inima Peninsulei Sinai. 80.000 de oameni si 800 de blindate egip¬tene aveau sa devina, in conditiile existentei unui inamic superior tehnic si aerian, o prada usoara, astfel incat multi soldati egipteni aveau sa ramana imprastiati, de surpriza loviturii, printre dunele desertului, unde unii dintre ei vor muri de sete.

Blindatele israeliene au atacat prin surprindere trupele egiptene din zona Rafah, iar pana la sfarsitul zilei au interceptat soseaua litora¬ lului mediteranean si au intrat in periferiile orasului El Arish, princi¬palul centru urban al Sinaiului. O brigada blindata israeliana si una de infanterie au traversat dunele de nisip si au atacat in directia Umm Qatef si Abu Ageila. La sfarsitul primei zile de razboi, trupele israeliene aveau sa stapa¬neasca aproape intreaga axa de pe coasta, in nordul Sinaiului, precum si pozitiile strategice Rafah,
Sheikh Zowed si El Giradi.

"Faza de strapungere s-a in¬cheiat in exact doua zile, trupele noastre avand acum spatiu de manevrare (…), dar bataliile de strapungere au fost in realitate extrem de dure. Egiptenii din bastioane nu fusesera luati prin surprindere. Ei erau pregatiti pentru asaltul nostru si dispuneau de tot armamentul si de toate instalatiile defensive menite sa-i faca fata", avea sa scrie generalul Moshe Dayan in memoriile sale.

Informatiile umane, fotografice si cele obtinute prin tehnica de transmisiuni aveau sa contribuie, si ele, din plin, la succesul din iunie 1967. Un maior din trupele de transmisiuni egiptene, cu numele de cod "Suleiman", a oferit informatii amanuntite in legatura cu efectivele, miscarile, planurile de lupta si cu moralul trupelor egiptene. "Suleiman" a furnizat AMAN, in primele trei zile ale razboiului, rapoarte precise de evaluare a pierderilor de pe campul de lupta, despre consecintele atacului-surpriza executat de aviatia israeliana si despre inaintarea trupelor terestre israeliene prin
Desertul Sinai. Ali al-Atfi, masorul lui Nasser, avea sa furnizeze informatii pretioase despre actiunile urmatoare, militare si politice, ale Egiptului.

AMAN a reusit sa sparga codul militar egiptean, inainte de razboi, ceea ce a permis sa se neutralizeze comandantii si unitatile egiptene prin emiterea unor ordine false. Cercetarea radio israeliana a interceptat, in ziua de 6 iunie 1967, la ora 1400, un ordin general de retragere, catre Canalul Suez, dat fortelor egiptene de catre presedintele Nasser. Aceasta informatie a permis Statului Major
General israelian sa ordone inceperea atacului din 9 iunie asupra
Siriei, la sudul Inaltimilor Golan.

Frontul diplomatic

Dupa devastatorul raid aerian israelian, presedintele Nasser s-a inteles, in urma unei conversatii telefonice, cu regele Hussein al
Iordaniei sa acuze aviatia america¬na si britanica de a fi acordat sprijin Israelului. In dimineata de 6 iunie, la ora 0735, radio Cairo a difuzat un comunicat in care acuza SUA si Marea Britanie pentru sprijinul aerian acordat statului Israel si avertiza ca exista "dovezi ca mai multe avioane engleze si americane conduc operatiuni de mare anvergura alaturi de Israel".

Inainte de emiterea declaratiei oficiale de razboi a Iordaniei, la ora 1045, premierul israelian, Levi Eshkol, a inaintat un mesaj de pace catre Iordania si Liban: "Noi nu vom declansa nici o actiune, indiferent in care parte, contra Iordaniei. Dar, daca Iordania deschide ostilitatile, vom ras¬punde cu toata puterea si, in acest caz, va trebui sa suportati toate consecintele".

Prezenta trupelor irakiene pe teritoriul iordanian si plasarea trupelor iordaniene sub comanda egipteana aveau sa-i limiteze re¬gelui
Hussein posibilitatile de manevra politica. Intr-un interviu acordat saptamanalului german Der Spiegel, la 4 septembrie 1967, regele
Hussein va recunoaste ca a primit, prin intermediul genera¬lului Bull de la ONU, mesajul de pace al Israelului. "Fara interven¬tie din partea noastra, am fi fost scutiti de inevitabilele conse¬cinte ale razboiului. Dar, in acel moment, noi nu mai aveam de ales, trebuia sa facem tot ce ne statea in puteri ca sa venim in ajutorul aliatilor nostri", martu¬risea regele Hussein al Iordaniei.

Agentia TASS publica, in noap¬tea de 5 spre 6 iunie 1967, un co¬municat care condamna "agresi¬unea israeliana" si cere reintoar¬cerea trupelor israeliene la vechile frontiere. La sediul ONU, reprezen¬tantul
Israelului il trezeste, la ora trei dimineata (ora New York-ului, ora noua la Tel-Aviv), pe presedin¬tele in exercitiu al Consiliului de
Securitate al ONU, danezul Hans Tabor, pentru a-l informa despre evolutia evenimentelor. Repre¬zentan¬tul israelian il va devansa cu o jumatate de ora pe colegul sau egiptean in cererea de convocare a
Consiliului de Securitate.

Reprezentantul SUA, Arthur Goldberg, va declara, in primul moment, ca
SUA "nu stiu cine a inceput ostilitatile", dar accepta versiunea
Israelului si cere sa se puna, imediat, capat razboiului. Re¬ prezentantii statelor arabe au condi¬tionat acceptarea unui pro¬iect de rezolutie privind incetarea focului in Orientul Mijlociu de retragerea imediata a fortelor israeliene pe liniile unde se gaseau la 4 iunie 1967. Parisul vorbeste despre "neutralitate", iar Londra despre "noninterventie". Papa isi exprima "profunda neliniste si cere ca Ierusalimul sa fie declarat oras deschis".

In seara zilei de 6 iunie 1967, la ora 1910, Consiliul de Securitate al ONU va emite una dintre cele mai scurte rezolutii din istoria sa: "Consiliul de Securitate cere tuturor guvernelor implicate sa ia neintarziat toate masurile necesare pentru a ajunge la armistitiu si pentru incetarea tuturor activitatilor militare in Orientul Mijlociu".

Egiptul, Algeria, Yemenul, Irakul si Sudanul vor intrerupe, la 6 iunie, relatiile diplomatice cu SUA. Tarile arabe anunta ca nu doresc sa furnizeze petrol Occiden¬tului, ca o consecinta a "rusinoa¬sei agresiuni" anglo-americane. Purtatorul de cuvant al Casei Albe,
Robert McCloskey, dezminte cu vigoare informatiile despre partici¬ parea Fortelor Aeriene americane la atacul din 5 iunie. Premierul britanic, Harold Wilson, califica aceste afirmatii ale arabilor, in discursul rostit in Camera Comu¬ne¬lor, ca fiind "monstruoase", in conditiile in care portavioanele britanice "se afla la 1.000 de mile departare de zona de lupta".

In timp ce masina diplomatiei se pune in miscare, Legiunea araba ataca "palatul guvernatorului", sediul Fortelor de Observatie ale ONU de la Ierusalim. Generalul is¬raelian Narkiss primeste ordin sa nu contraatace, dar artileria iorda¬niana deschide foc asupra Bazei aeriene de la Ramat-David, in Galileea, si asupra pozitiilor israe¬ liene de la Kalkilya, langa Tel-Aviv. In cursul dupa-amiezii, trupele iordaniene se desfasoara in fata car¬tierelor de nord-vest din
Ierusalim. Incepea Batalia Ierusalimului.
PRESAMIL