f3c8ci
Ultimele decenii au fost marcate in Franta de o crestere foarte rapida a numarului somerilor. Conform ultimelor date administrative, furnizate de Ministerul Muncii, si pornind de la numararea solicitantilor pentru un loc de munca inscrisi la Agentia
Nationala a locurilor de munca, in 1974 a fost depasit pragul de 500.000 de someri, in 1977, de un milion, in 1982, de 2 milioane, in 1993, de 3 milioane. La inceputul anului 1996, rata somajului a fost mai mare de 11%, fara a se lua in consideratie decit indivizii aflati in cautarea unui loc de munca cu norma intreaga si pe o durata de timp nedeterminata. Incepind cu jumatatea anilor 80, rata somajului nu a scazut deloc sub limita de 10%, dovedind instalarea durabila a unui somaj masiv in societa tea franceza. In paralel cu acesta, durata somajului s-a prelungit in mod considerabil, deoarece numarul somerilor de lunga durata cei care au petrecut in somaj o perioa da continua egala sau mai mare de 12 luni se apropie de un milion, fata de 100.000 la mijlocul anilor 70.
Aceasta deteriorare a situatiei locurilor de munca s-a manifestat in ciuda inter ventiei puterilor publice in lupta contra somajului si pentru promovarea locurilor de munca. Astfel, in timp ce, la inceputul anilor 70, cheltuiala publica pentru forta de munca reprezenta mai putin de 1% din produsul intern brut (P.I.B.), ea va reprezenta, de acum inainte, 4% din PIB. Daca indemnizatiile de somaj reprezinta mai mult de
40% din aceasta cheltuiala publica, ajutoarele de reintegrare (stagii de pregatire profesionala, prime de angajare, formule diverse de incadrare in munca) inseamna un volum financiar de acelasi ordin si priveste 1,5-2 milioane de persoane in fiecare an.
Totusi, in ansamblu, situatia somerilor s-a degradat in cursul ultimelor decenii: conditiile de acordare a indemnizatiei s-au restrins considerabil, selectivitatea pietei de munca s-a inasprit, saracia s-a amplificat, asa cum atesta si crearea unui Venit

Minim de Reintegrare, in 1989. Conditiile de viata ale somerilor tind sa se degradeze pe masura ce sansele de a obtine un loc de munca se reduc, cel putin pentru o mare parte dintre ei. Somajul isi modifica, deci, sensul: din situatie provizorie, de scurta durata, el devine, adesea, o conditie durabila sau fara iesire. De aceea, mai mult ca niciodata, este important sa analizam experienta somajului traita de indivizi. Daca pierderea locului de munca reprezinta un statut social devalorizat, cum se pot aco moda indivizii cu acesta cind durata somajului se prelungeste? Cum se poate explica diversitatea reactiilor somerilor fata de excluderea prelungita din cimpul muncii?
1. Locul somerilor in societate
Experienta somajului este, intii de toate, o incercare individuala; dar ea intereseaza intreaga societate, facind trimitere la locul pe care aceasta il acorda somerilor si la modul in care este considerata pozitia lor. Din aceasta perspectiva, inferioritatea economica, sociala si simbolica este cea care defineste pozitia somerilor: lor li se atribuie un statut de inferioritate care le destabilizeaza identitatea, lor li se rapeste dreptul de a se exprima, iar participarea la viata sociala este redusa. Totusi, aspiratia de a obtine un loc de munca si valoarea acordata muncii ramin solide si persistente.
1.1 Somerii un grup inferiorizat
Traditia sociologica a cercetarilor care incearca sa inteleaga sensul experientei soma jului vede in pierderea locului de munca sfirsitul vietii sociale si distrugerea identitatii individuale si colective. Ancheta realizata in 1931 la Marienthal, un mic sat austriac, lovit de inchiderea uzinei locale, este simptomatica pentru aceasta abordare
(Lazarsfeld, Jahoda, Zeisel, 1932). Cercetatorii subliniaza multiplele consecinte negative ale somajului: degradarea nivelului si a conditiilor de viata; dezorganizarea relatiilor familiale, restringerea activitatilor sociale, militante, de petrecere a timpului liber; destabilizarea perceptiei timpului, care isi pierde rolul de structurare a acti vitatilor cotidiene. Experienta somajului face din societatea taraneasca o comunitate dezgustata , pierduta intr-o trista indiferenta , paralizata de lipsa unei perspec tive , anihilata de un fatalism generalizat (Lazarsfeld, Jahoda, Zeisel, 1932).
Ca o continuare a acestei cercetari deschizatoare de drumuri, se va construi un punct de vedere sociologic privind experienta somajului, care va insista, dincolo de consecintele economice, materiale si banesti ale acestuia, pe deteriorarea statutului social si pe destructurarea identitatilor pe care acesta le zamisleste (Demazière,
1996). In Franta, incepind cu anii 60, intr-o epoca de crestere economica si de plin avint al societatii salariale, accentul se pune pe inferioritatea sociala legata de deva lorizarea pozitiei somerului si pe neputinta sociala a somerilor insisi, confruntati cu sentimentul de umilinta, aruncati in izolare si redusi la neputinta colectiva (Ledrut,
1966). Din aceasta perspectiva, identitatea somerului este marcata de umilinta, de jena sau de rusine sociala: sentimentul de a fi desconsiderat, de a ocupa o pozitie de milog, de a suporta un tratament nemeritat, impresia ca este altfel decit ceilalti si ca este vinovat de ceea ce i se intimpla.
In epoca locurilor de munca cu norma (aproape) intreaga, asa cum este cea actuala, exercitarea unei activitati profesionale constituie una din formele principale de recunoastere a utilitatii si chiar a unei existente sociale. In consecinta, somajul apare ca o stare de inutilitate si de non-existenta sociala: lipsa motivatiei, devalori zarea, izolarea, inchiderea in sine, sint tot atitia termeni frecvent utilizati in analizele orientate catre perceperea subiectiva a situatiei de somaj, in ultimele doua decenii numarul acestora dublindu-se. Activitatile procura venituri, atribuie un rol in societate si structureaza timpul in ansamblul lui. Somajul, de asemenea, nu este trait ca timp liber, ci ca timp mort (Freyssinet, 1991). Mai multe studii, bazate pe interviuri ale somerilor, subliniaza dificultatea acestora de a dezvolta activitati de substitutie care, in plus, nu sint decit niste modalitati de a-si umple ziua.
Experienta somajului perturba reperele sociale pe diferite planuri. Este vorba, mai intii, despre apartenenta la societatea globala, care se realizeaza prin munca, consum, ritm de viata si care este amenintata, ceea ce subliniaza, cu putere, notiunea de excludere, manifestata la finele anilor 80 (Paugam, 1996). Este vorba, apoi, despre reintegrarea in grupurile invecinate, fie ca este vorba despre retelele de sociabilitate, de vecinatate, de solidaritate, organizate in jurul meseriilor sau a muncii, sau despre relatiile din sinul familiei, care se degradeaza si care pot conduce la izolare. Astfel, situatia de somaj nu apare ca o sursa a identitatii sociale, somajul este in continuare trait de cei mai multi ca o experinta stigmatizanta, generatoare de identitati sociale negative.
Studiile efectuate, mai ales cele din SUA, orientate mai mult catre psihologia sociala, tind sa intareasca aceste analize, consacrindu-se sublinierii masurii in care pierderea locului de munca reprezinta un traumatism psihologic si a masurii in care prelungirea somajului necesita o veritabila transformare a identitatii. Aceste lucrari tind sa accentueze modificarile cauzate de somaj, care afecteaza reprezentarea pe care individul o are despre lume, despre locul pe care el il ocupa in aceasta lume si despre variantele posibile pe care acesta le anticipeaza. Ele propun modele de descriere a diverselor etape si faze prin care trece individul care devine somer. In general, se desprind trei etape care formeaza un ciclu tranzitional (Hayes, Nutman, 1981).
Primul stadiu este cel al pierderii locului de munca: individul suporta un soc, este incapabil sa inteleaga si sa domine ceea ce i se intimpla. Apoi, el refuza reali tatea, minimalizeaza modificarea, se straduieste sa inghete realitatea, ca si cum schimbarea nu s-ar fi produs.
Al doilea stadiu incepe cu constientizarea necesitatii de a intreprinde modificari si ajustari ale propriei vieti. Aceasta noua perceptie este insotita adesea de sindromuri depresive. Acestea se estompeaza pe masura ce indivizii isi dau seama ca nu au alta iesire decit sa accepte o situatie care nu mai este ceea ce a fost. Astfel, ei reduc, putin cite putin, distanta dintre conditia lor obiectiva si propria lor perceptie subiectiva a acestei situatii.
Al treilea stadiu este, pentru cei care nu au gasit un alt loc de munca, al instalarii in somaj. El este marcat de o reamenajare a spatiului si obiceiurilor de viata: indi vizii incearca comportamente si atitudini noi. Aceste incercari conduc la interiorizarea unui nou cadru de referinta, a unei noi definitii a locului individului in lume. Aceasta forma de adaptare, care este, de asemenea, o forma de conversiune, implicind o noua interpretare a lumii, se caracterizeaza prin atitudini fataliste si apatice.
Merita sa notam convergenta puternica a acestor cercetari contemporane si a celor realizate in anii 30. Modul in care somajul afecteaza indivizii este descris in termeni apropiati, daca nu chiar identici: se observa ca toti autorii care au descris evolutia conditiei de somer par sa fie de acord cu urmatoarele etape: mai intii este socul, urmat de o lovitura de bici si de cautarea unui loc de munca, etapa in care individul este optimist, fara sa se fi resemnat inca, atitudinea sa raminind neschimbata. Apoi, daca eforturile sale esueaza, individul devine pesimist, nelinistit si cuprins de anxie tate. Aceasta este etapa cruciala. In fine, individul devine un fatalist si se adapteaza noii sale conditii sociale, dar intr-un univers mai limitat. El se comporta ca o per soana distrusa (Eisenberg, Lazersfeld, 1938).
Am putea, oare, transpune aceasta linie de forta in perioada contemporana?
Persistenta si intarirea lipsei locurilor de munca nu contribuie la banalizarea expe rientei somajului, deoarece acesta este, din ce in ce mai putin, o experienta temporara si ocazionala, devenind o amenintare permanenta si un risc de excludere durabila. In plus, somajul, difuzindu-se si raspindindu-se, afecteaza populatii din ce in ce mai diversificate si eterogene (Maruoni, Reynaud, 1993). In rindurile somerilor intra, de acum inainte, lucratori din toate categoriile socioprofesionale, chiar daca muncitorii si personalul necalificat reprezinta categoriile cele mai afectate: indivizii de diferite virste si tinerii absolventi ai unui sistem educativ fiind deosebit de vulnerabili; barbati si femei, procentul de activitate a acestora din urma continuind sa creasca, in ciuda crizei locurilor de munca; licentiati in economie dar si ocupanti ai unor posturi nesigure, persoane inactive care doresc sa gaseasca un nou loc de munca. De acum inainte, modelul lucratorului adult, mascul, cu un loc de munca stabil si victima a concedierii va fi minoritar; din acest motiv se pune, din ce in ce mai acut, problema diversitatii experientelor somajului si a modalitatilor de a trai aceasta incercare.
Inainte de a trata acest aspect, nu ar fi lipsit de importanta sa subliniem anumite trasaturi marcante ale experientei somajului, mai ales tacerea colectiva a somerilor si lipsa de organizare a indivizilor ramasi fara loc de munca.
1.2 Somerii un grup tacut
In Franta, somajul constituie o criza politica a carei importanta este deosebit de exacerbata in perioada electorala, cind exista, se pare, un consens in ceea ce priveste invinuirea guvernului in exercitiu de evolutia curbei somajului. Paradoxal, intr-un astfel de context socio-politic, somerii sint absenti de pe scena publica, ei raminind un grup tacut. Oboseala colectiva si fatalismul generalizat au fost etichetate ca fiind efecte ale somajului, inca de la prima ancheta de renume realizata de echipa lui
Lazarsfeld, in anii 30. Mai precis, somajul marcheaza o diminuare a participarii somerilor la activitatile politice si publice, consecinta a slabirii relatiilor lor sociale si a solidaritatii lor precedente. Astfel, experienta subiectiva a somajului si incercarea pe care acesta o reprezinta constituie o prima serie de obstacole in actiunea colectiva a somerilor.
Apatia colectiva a somerilor poate fi, deci, pusa in raport cu trairea situatiei de somaj. Sentimentul de jena, si chiar de culpabilitate, ingreuneaza identificarea colec tiva a somajului, deci reprezentarea sa politica. In consecinta, criza de identitate personala care urmeaza pierderii locului de munca impiedica asumarea in mod pozitiv a acestei situatii noi, iar somerul nu se poate recunoaste intr-o identitate colectiva de somer. Situatia de somaj izoleaza individul in istoria sa personala, suprima constiinta comunitatii, constiinta colectiva care se afla la baza actiunii. Conditiile de angajare ale somerilor intr-o actiune colectiva par, astfel, direct legate de reprezentarile pe care acestia le au despre ei insisi si despre valoarea lor sociala. Autodevalorizarea conditiei de somer impiedica orice tentativa de mobilizare colectiva a somerilor.
Aderarea la o organizatie a somerilor presupune, de fapt, ca somerul sa se defineasca asa cum este, sa accepte sa fie identificat ca atare de catre ceilalti si ca ceilalti sa accepte sa il recunoasca ca atare: o organizatie a somerilor ar insemna ca somerul sa se recunoasca si sa fie recunoscut ca atare, asta fiind, inainte de toate, tocmai ceea ce el vrea sa ascunda. A se grupa inseamna, in fond, a dori sa ramina somer
(Galland, Louis, 1981). Riscul oricarei actiuni colective este de a renunta la a iesi din somaj, de a-si ingheta propria identitate, de a someriza individul, condamnindu-l la o asimilare a conditiei sale sociale (Schnapper, 1994).
Aceasta analiza ne aminteste de unele observatii privind evolutia recenta a somajului. Acestea se bazeaza, in primul rind, pe ipoteza conform careia identitatea este o chestiune prealabila si o conditie a urgentarii si a organizarii unei actiuni colective; dar am putea la fel de bine avansa ideea ca acestea participa la construirea unor identitati individuale si colective. Ele se bazeaza mai ales pe o conceptie clasica si oficiala despre somaj, si anume ca acesta reprezinta o privare temporara de loc de munca, ca si cum orice somer ar putea scapa repede din aceasta situatie. In acest caz, este adevarat ca angajarea intr-o actiune colectiva ar putea semnifica renuntarea la iesirea din somaj. Dar, pentru un numar din ce in ce mai mare de indivizi, durata somajului se prelungeste, iar somajul este recurent: dintr-o abatere in traiectoria profesionala, el a devenit o conditie permanenta, o componenta importanta a progre sului individual. In consecinta, problema nu mai este sa renunti sa iesi din acesta, ci sa poti iesi atunci cind rindurile somerilor se ingroasa continuu, sa poti obtine un loc de munca atunci cind etapele intermediare intre somaj si gasirea unui loc de munca se inmultesc. De asemenea, daca implicarea intr-o organizatie a somerilor modifica neaparat sensul experientei somajului, aceasta este deja puternic rasturnata de mutatiile formelor de somaj. Acest aspect indica faptul ca intelegerea semnificatiilor subiective ale somajului nu este suficienta pentru a explica tacerea somerilor si ca este nevoie sa determinam interventia modurilor de socializare a somajului si a valorii sociale care ii este recunoscuta acestei experiente.
Factorii externi care impiedica mobilizarea somerilor fac trimitere la ponderea statului in cimpul somajului, la reprezentarile colective ale somajului si la initiativele vizind preluarea acestei probleme. Preluarea somerilor de catre multiple institutii produce un control social si, mai ales, da forma experientei somajului in jurul a doi poli: somerul este fie redus la forma unui cautator de loc de munca, experienta sa fiind negata si nerasplatita, fie aruncat in mizerie si exclus, experienta sa nefiind validata ori apreciata.
Autonomizarea categoriei somajului s-a tradus prin constituirea unei retele de institutii oficiale, insarcinate cu inregistrarea, indemnizarea, controlul si plasarea indi vizilor recunoscuti ca someri. Dezvoltarea unor astfel de institutii ingreuneaza regruparea somerilor, deoarece ele reprezinta primele instante spre care se indreapta indivizii ramasi fara loc de munca: primul demers al solicitantului unui loc de munca este sa se inscrie in ANPE sau sa se adreseze la Assedic 1 in scopul intocmirii dosa rului de indemnizatii. Recunoasterea oficiala a drepturilor legate de pierderea locului de munca (dreptul la munca, indemnizatia) institutionalizeaza somajul, stirneste inte resul somerului sa se manifeste si face din organismele oficiale primii interlocutori ai somerilor. De aici rezulta ca infiintarea Casei Somerilor reprezinta un ultim refugiu, dupa ce toate posibilitatile oferite de administratie au fost epuizate (Filleule, 1993).
Pe de alta parte, reprezentarile colective explica de obicei somajul prin jocul con stringerilor exterioare, prin efectele unei crize economice globale si prin consecintele unei disfunctionalitati la scara mondiala. Astfel, raspunderile sint atenuate, devin insesizabile, ceea ce face ca somerii sa ramina fara un interlocutor cu care sa negocieze sau sa angajeze un raport de forte. Somajul, deci, elimina aceasta alternativa esentiala mobilizarii si construirii unui raport de forte: cum si de ce sa te organizezi, fara un patron, un maistru sau un responsabil dintr-o ierarhie, sau, si mai simplu, fara un altul care sa detina o parte din putere? Dificultatea alegerii unui obiectiv si absenta unui adversar fac aproape imposibila mobilizarea (Demazière,
1995b). Responsabilul sindicatului somerilor remarca: Este foarte greu sa te bati atunci cind ai impresia ca nu se afla nimeni in fata ta, pentru ca nu-i asa, toata lumea este impotriva somajului! (Pagat, 1978).
Inconvenientul alteritatii este vizibil in reprezentarile pe care somerii le au despre somaj, deoarece ei nu reusesc sa isi situeze responsabilitatile la un nivel care sa poata fi punctul de plecare al actiunii organizate: sau invinuiesc anumite cauze abstracte si mecanisme magice (economia, inflatia, politica), sau indica motive proprii persoa nei lor, motive individuale (Gallaud, Louis, 1981). Astfel, cea care domina este forma apolitica a somajului, care il reduce la o problema individuala si privata: ca o preocupare personala pe care, din retinere, o discuta doar cu prietenii apropiati, aceasta luind forma unei confidente spusa pe ocolite, si nu ca pe expunerea ostentativa a acestui stigmat care merita sa fie ridicat la rang de cauza prin dezbateri si lupta: ca o afacere privata care scoate in relief viata cotidiana, si nu ca o afacere publica care sa implice responsabilitatile puterilor publice; ca un viciu rusinos din punct de vedere moral, redat printr-un cuvint ce nu trebuie rostit, ci mai degraba ascuns, si nu aratat sau denuntat (Garrigon, Lacroix, 1987).
1.3 Somerii un grup privat de un loc de munca
Daca somerul, in comparatie cu persoanele active sau inactive, poate fi definit ca o persoana fara loc de munca, in cautarea unui serviciu, locul acestuia in structura sociala este din ce in ce mai greu de definit. De fapt, indivizii ramasi fara loc de munca sint dispersati in statuturi sociale diverse: solicitanti, someri care primesc ajutor de somaj, persoane care urmeaza un stagiu de pregatire profesionala, benefi ciari ai unor masuri publice, beneficiari ai unui venit numit de solidaritate , per soane care se sustrag cautarii unui loc de munca, persoane aflate intr-o etapa de provizorat, persoane cu situatii materiale precare etc. sint tot atitea categorii situate in constelatia somajului. Pentru fiecare din pozitiile mentionate exista drepturi si obli gatii speciale, in ceea ce priveste veniturile si, mai ales, cautarea unui loc de munca.
Pozitiile somerilor sint atit de eterogene, incit experienta somajului tinde sa se manifeste cu forta. Din punct de vedere al dreptului la protectie sociala, situatiile variaza de la garantarea securitatii (pensionarile inainte de termen, de exemplu), pina la absenta oricaror drepturi sociale (someri aflati la sfirsitul perioadei legale de acordare a drepturilor cuvenite). Din punct de vedere al atitudinii fata de locul de munca, situatiile variaza de la ancorarea intr-un trecut profesional legat de sfera locului de munca-tip (licentiati in economie), pina la ideea excluderii, legata de reducerea sanselor de a obtine un loc de munca in viitor (someri pe o perioada lunga de timp).
Totusi, dincolo de diversitatea conditiilor si modurilor de viata, aspiratia catre gasirea unui loc de munca si caracterul central al valorii muncii ramin constante in cadrul sistemelor de referinta ale somerilor. Numeroase cercetari empirice recente, realizate atit asupra tinerilor confruntati cu dificultati de reintegrare, cit si asupra adultilor impinsi la marginea pietei de lucru, subliniaza locul central pe care munca il ocupa in cadrul aspiratiilor somerilor si definesc identitatea acestora. Astfel, obser varea generatiei nascute in 1960 demonstreaza ca identitatea sociala trece, mai mult ca niciodata, prin identitatea profesionala (Nicole-Drancourt, 1991), la fel cum pentru tinerii someri in curs de marginalizare, obtinerea unui loc de munca stabil ramine o norma obisnuita (Lagrée, Lew Fai, 1989), iar pentru tinerii cu cele mai scazute niveluri scolare si cu cele mai mari dificultati de reintegrare profesionala, munca ocupa intotdeauna un loc capital si de neinlocuit (Demazière, 1996b).
Tinerii, care sint cei mai vulnerabili in fata somajului, nu-si schimba sentimentele vis-a-vis de munca, nu mai mult decit categoriile aruncate in saracie.
Se observa, din partea beneficiarilor sistemelor de asistenta sociala, o cerere intensa de locuri de munca, venind din partea exclusilor de pe piata muncii (Wuhl,
1992), unii dintre cei care primesc alocatii R.M.I. adoptind strategii de tinere la distanta a asistentilor sociali, deoarece ei aspira la un loc de munca adevarat, fara stagii de formare si fara posturi provizorii, si pentru ca doresc sa scape de statutul de asistat (Paugam, 1993). Aceste anchete arata ca munca se afla in centrul procesului de recunoastere de catre celalalt . Munca, mai mult decit orice alta activitate, constituie, prin alaturarea la un grup confruntat cu acelasi cimp de practici si de constringeri, o socializare secundara a indivizilor si un loc producator de identitate
(Dubar, 1991). De aceea, problema construirii si distrugerii identitatii somerilor, in special a celor care au cele mai mari dificultati in obtinerea unui loc de munca, este atit de centrala pentru intelegerea experientei somajului.
2. Construirea identitatii somerilor de lunga durata
Experienta somajului nu poate fi redusa la tensiunea dintre cautarea unui loc de munca si afirmarea prezentei sale pe piata locurilor de munca, pe de o parte, si dezvoltarea unor activitati de suplinire si a unor retele sociale fara legatura cu locul de munca al celuilalt. Ea este insotita de un proces de socializare, de reevaluare constanta a propriei valori sociale, de negociere a viitorului sau, de construire a identitatii sale, de interiorizare a unui univers de posibilitati. Experienta somajului este, de asemenea, un ansamblu de experimentari, avind in vedere ca durata somajului se prelungeste si ca iesirea din somaj este nesigura, iar reactiile fata de aceasta incer care nu sint, deci, uniforme.
2.1 O experienta, dar si reactii variate
Este remarcabil faptul ca tot mai multe cercetari orientate spre experientele somajului, desi au fost realizate cu ajutorul unor metode disparate si pe populatii de someri diferite, ajung la concluzia ca nu exista o unicitate in trairea somajului. S-a stabilit ca exista o diferentiere a efectelor somajului in functie de raportul cu sine insusi
(Cukrowicz, 1981), o lipsa de potrivire a trairilor somajului (Le Mouël, 1981), o diversitate a formelor experientei somajului (Balazs, 1983), o eterogenitate a logicii de actiune a tinerilor stagiari fara diploma (Dubar s.a., 1987), o varietate a modurilor de viata ale tinerilor someri (Lagrée, Lew Fai, 1989), o diversitate a strategiilor de cautare a unui loc de munca (Benoit-Guilbot, 1990), o mare diversitate a manierelor de a trai in somaj (Pissart s.a., 1990), o pluralitate a logicilor de angajare profe sioanala (Nicole-Dancrourt, 1991), o varietate a proceselor identitare la somerii de lunga durata (Demazière, 1992).
Cercetarea care a deschis calea in acest sens este cea realizata de D. Schnapper la sfirsitul anilor 70, care s-a axat pe trairea somajului. Din aceasta experienta, pornindu-se de la trei dimensiuni centrale, s-au distins citeva semnificatii tipice.
Aptitudinea de a adopta activitati de suplinire a muncii si investirea intr-un statut alternativ celui de somer (pensionare, student, artist, ...) reprezinta centrul primei dimensiuni: somajul va fi trait intr-un mod cu atit mai pozitiv cu cit individul poate sa puna la punct activitati definite in functie de vocatie. Intensitatea si forma de sociabilitate reprezinta al doilea element: cu cit somerul este mai integrat in retele sociale independente de activitatea sa profesionala, cu atit somajul va fi mai putin dificil de suportat. In fine, integrarea familiala constituie un sprijin in situatiile de criza de statut, asa cum este somajul, in timp ce dificultatile familiale agraveaza aceasta stare de criza. Astfel, diferentele constatate in manierele de traire a somajului sint organizate in trei tipuri: somajul total , somajul inversat si somajul aminat
(Schnapper, 1994).
Interpretarea si explicarea acestor experiente diferite ale somajului provoaca unele discutii. Explicatia sociologica clasica se bazeaza pe ipoteza unei repartitii inegale a acestor forme tipice in cadrul categoriilor sociale (socioprofesionale, de virsta, de sex etc.). D. Schnapper, in special, exploreaza aceasta perspectiva. Astfel, somajul total este trait din plin de lucratorii manuali : atasamentul lor fata de munca ii expune unei grave crize de statut si ii impiedica sa adopte un alt statut sau sa isi dezvolte retele relationale independente de munca lor. Spre deosebire de acestia, tinerii lucra tori care nu muncesc manual , in majoritate femei, reusesc sa schimbe experienta somajului, dedicindu-se unor activitati artistice, sau legate de statutul de student si dezvoltind relatii sociale independente de activitatea profesionala. In sfirsit, este vorba de cadre sau tineri maistri sau tehnicieni aflati in miscare ascendenta care izbutesc sa amine trairea conditiei de somer, multiplicind activitatile de pregatire, de cautare a unui loc de munca si de timp liber, luptind astfel impotriva deprofesionalizarii si desocializarii.
Cu toate acestea, corespondenta intre tipurile de somaj si categoriile sociale este relativa, mai ales datorita faptului ca exista si alti factori, transversali fata de varia bilele socio-demografice, care influenteaza raportul dintre munca si trairea soma jului: nivelul cultural, starea civila, modul de viata, sociabilitatea etc. pot agrava sau, dimpotriva, atenua criza de statut legata de incercarea prin care trece somerul.
Daca diferentele observate in experienta somajului nu se repartizeaza la intimplare, ele nu se explica printr-o cauzalitate simpla, prin influenta uneia sau a unui numar mic de variabile. Nu se poate vorbi despre o traire a somajului de catre femei, o alta de catre muncitori, tineri, persoane din zone rurale, celibatari etc.
Cum somajul nu este o pozitie sociala sau o experienta subiectiva omogena, el nu constituie un eveniment care sa aplaneze diferentele sociale si socializarile anterioare.
Trairea somajului depinde de combinarea complexa a variabilelor eterogene: pozitia in ciclul vietii, pozitia in structura sociala, pozitia intr-o traiectorie sociala, anti ciparile subiective ale viitorului, retelele relationale, statusurile sociale obiectiv -posibile. Aceasta pespectiva de analiza ce pune accentul pe biografiile somerilor are nevoie de o abordare care sa ancoreze experientele somajului in mecanismele de reglare a pietei de munca.
2.2 Traiectorii si anticipari ale viitorului
Analizele calitative bazate pe discutiile purtate cu somerii de lunga durata vizeaza intelegerea comportamentului lor, a logicii, strategiilor si modului de gindire a acestora, inscriindu-i pe traiectoriile lor socio-profesionale globale. Este vorba mai putin de a aduce explicatii privind procesele de intrare in somaj, cit de a incerca interpretarea reactiilor si raporturilor subiective ale indivizilor care traiesc aceasta experienta. Rezultatele acestor lucrari converg in mare masura spre identificarea a patru forme-tip de traiectorii ale somerilor de lunga durata (Bouillaguet s.a., 1986;
Guillor s.a., 1989; Demazière, 1992b).
Traiectoria frinta este marcata de trecerea brutala de la un loc de munca stabil la somaj; concedierea este adesea traita ca o expulzare dintr-un mediu protector, reprezentat de intreprindere si ca o negare a valorii profesionale pina atunci recunoscuta. Traiectoria instabilitatii se caracterizeaza prin trecerea progresiva de la o perioada de succesiune de locuri de munca precare la incercarea de a ramine la locurile de munca din ce in ce mai greu de gasit si la o afundare progresiva in somajul de lunga durata. Indivizii implicati simt cum asupra lor se abate, putin cite putin, lipsa crescinda a locurilor de munca, care se termina cu tentativele ratate ale acestora de a se reintegra.
Traiectoria expulzarii reda traiectoriile tinerilor, adesea fara diploma, care ating virsta adulta fara sa fi ocupat practic nici un loc de munca si care, din stagiu in stagiu, din dispozitiv in dispozitiv, au alunecat spre somajul de lunga durata. Fara o experienta profesionala semnificativa, fara nici o calificare, ei se simt adesea dezilu zionati si fara motivatie. Traiectoria discontinua defineste trasee rectilinii alcatuite din alternante ale perioadelor cu un loc de munca cu ale celor de somaj si de inacti vitate. Ritmul acestor cicluri este dat de evenimente profesionale sau familiale care conduc indivizii spre schimbarea statutului lor, de exemplu, intrarea in somaj se trans forma incetul cu incetul in somaj de lunga durata. Indivizii isi asuma riscul, dar uneori intimpina mari dificultati in a-i face fata.
Aceste lucrari cauta sa surprinda traiectoriile subiective ale somerilor, cu alte cuvinte, interpretarile date de indivizi, prin care ei dau sens evenimentelor profe sionale pe care le-au trait. Se presupune ca raporturile cu munca, ce rezulta din traiectoria anterioara a activitatii, nu sint independente de raporturile cu somajul, inscrise in comportamentele pe piata locurilor de munca din prezent si fata de somajul de durata. Ele nu sint independente nici de raporturile cu locul de munca, antrenind viziuni anticipative ale viitorului profesional.
Patru exemple de traiectorii ale somerilor de lunga durata
(Demazière, 1992a):
1. Stabilitatea intrerupta brusc: Am lucrat acolo timp de 17 ani. Nu mi-am parasit niciodata serviciul. Am urcat mereu. Ajunsesem, cum se spune, responsabil adjunct. Era vorba de incredere. Cunosteam intreaga activitate. Si baietii la fel, aveau si ei incredere. Nu pot sa nu spun, lucrurile mergeau datorita mie. ... Ei bine, sa spunem ca nu-mi imaginam asa ceva. A fost pur si simplu o lovitura sub centura. Cind am primit fisa de concediere, nu mi-a venit sa cred. Totul se ter minase. Asta mi-am zis. Pentru mine se terminase. Iti trebuie un motiv. Pentru ca eu stiam ca, pentru oameni ca mine, atunci cind esti afara, nu mai intri. La virsta mea, nu-i nici o indoiala.
2. Instabilitate recurenta: Am inceput sa lucrez la 17 ani. Iesisem din scoala si, cum nu eram foarte bun la carte, a trebuit sa muncesc. Am intrat in domeniul textilelor. Un vecin i-a spus tatalui meu ca este un loc, eu am vorbit cu patronul.
Asta a fost! Eu nu-mi doream sa-mi petrec toata viata acolo. Avind in vedere situatia. Nu prea stralucita. Apoi, am manipulat marfuri. Dar asta nu a durat. A pastra o slujba nu e un lucru usor. Nu e ceva solid. Atunci am plecat la Paris sa vad ce pot face. In felul acesta am obtinut o situatie provizorie. Dar dupa asta a fost acelasi lucru. Si astfel, m-am intors. Pentru ca vreau sa spun, somajul, atunci cind stii despre ce este vorba, nu e decit o problema de a te descurca.
3. Expulzarea: Mi-am intrerupt studiile, pur si simplu. Asa mi-a venit. Ma satu rasem. Sa spunem ca nu era usor la liceu. Problema este ca nu am gasit nimic de lucru. Pentru ca, fara o calificare, nu pot gasi. Si asta se intimpla de 6 ani si jumatate. Fara nimic. Nu inteleg, asta este ... Am facut deja citeva stagii, dar nimic bun pentru mine. Matematica. Si apoi tapiterie. Dar nu asta este ceea ce vreau. Asta este problema mea. Nu stiu ce munca as vrea. Ma gasesc intr-un punct mort.
4. Discontinuitatea: Am lucrat 5 ani ca chelnerita intr-un bar. Apoi mi-am dat demisia pentru ca aveam o fetita si nu mai puteam sa fac fata. Nu era posibil.
Apoi am facut al doilea copil. Atunci mi-am zis ca trebuie sa reincep lucrul. Nu se poate fara asta. Astfel, am gasit o slujba ca femeie de serviciu. Era obositor.
Dar atunci cind ai copii, stii ce inseamna asta. Apoi, intreprinderea a avut o scadere a productiei si eu m-am trezit afara, m-am gindit ca asta s-ar putea sa dureze, pentru ca mai vazusem si altii in situatia asta. Si apoi, nu din cauza asta, dar am dorinta de a lucra. Pentru mine nu a fost totul numai in roz. Din nefericire.
Si astfel, m-am regasit in somaj de lunga durata, cum il numesc ei.
S-au desprins citeva legaturi obiective care demonstreaza faptul ca somerii de lunga durata nu sint agenti pasivi, striviti de experienta lor, si ca strategiile lor nu sint uniforme si corespund unor tipuri de rationalitati contrastante. Au fost identificate patru modalitati tip de a privi viitorul. Acestea tin de fatalism , de abilitatea de a te descurca , de traumatisme , de mobilizare .
Atitudinile fataliste se potrivesc cu traiectoria profesionala marcata de o ruptura brutala. Fatalismul reprezinta actiunea indivizilor care isi considera viitorul pecetluit.
Ei explica excluderea lor de durata de la locul de munca prin dificultatile care nu pot fi rezolvate prin dispozitivele de sprijin in vederea reincadrarii. Indiferent ca ar fi vorba de dificultati legate, de exemplu, de virsta sau de starea lor de sanatate, ei le resimt ca pe niste handicapuri ireductibile si ireversibile. In aceasta ordine de idei, iesirea din somajul de lunga durata este anticipata sub forma retragerii de pe piata muncii, al aplecarii spre inactivitate, fie optind pentru pensionare sau invaliditate.
Adesea, activitatile de cautare a unui loc de munca sint intrerupte sau mentinute numai cu scopul de a salva aparentele, de a-si indeplini obligatiile fata de ANPE si de a putea beneficia in continuare de indemnizatie. In ciuda mentinerii in statutul de solicitant al unui loc de munca, indivizii traiesc intr-o retragere aproape totala de pe piata muncii si anticipeaza in mod subiectiv un statut de inactiv.
Abilitatea de a se descurca este legata in special de traiectoria profesionala, urmata de instabilitate, atunci cind aceasta instabilitate recurenta a dat nastere la deprinderea gestionarii incertitudinii. In aceasta ordine de idei, viitorul anticipat este marcat de risc si se inscrie, intr-o anumita continuitate biografica. Locul de munca pare relativ inaccesibil, dar indivizii vizati exploateaza retele de intercunoastere pen tru a canaliza resursele si pentru a desfasura activitati diverse foarte apropiate de munca la negru, sau activitati ocazionale. Ei prospecteaza, dar numai printr-un inter mediar, retelele particulare. Aceste activitati constituie suportul central al definirii eului, deoarece cei care se dedica acestui scop se definesc mai putin ca someri decit ca persoane active. Ei renunta la institutiile de reintegrare a somerilor si la mecanis mele care nu le pot oferi ceea ce asteapta. Ei resping definitiile institutionale de somer de lunga durata si de asistat, traind din protectia sociala si sprijinindu-se pe actiunile de solidaritate particulare, pentru a scapa de inactivitate si de conditia de somer.
Atitudinile marcate de traumatism sint asociate mai curind cu traiectoriile marcate de expulzare. Viitorul este aici anticipat ca fiind sumbru, fara posibilitatea de reinte grare, ca urmare a lipsei experientei anterioare pe care sa se poata sprijini. Singura perspectiva intrezarita este aceea a unei degradari a resurselor, chiar a unei degradari a statutului, deoarece nu a fost schitata nici o solutie concreta. Mai mult decit descu rajati, acesti indivizi se simt mai ales blocati pe piata locurilor de munca deoarece ei considera ca angajarea se face in functie de jocul recomandarilor si al pilelor , iar in institutiile de reintegrare a somerilor, pentru ca ofertele sint, in opinia acestora, necorespunzatoare si ineficiente. Astfel, ei se gasesc intr-o situatie fara iesire, abandonind cautarea unui loc de munca fara sa fi renuntat (ei sint adesea tineri) la ideea de a lucra. Ei incearca, astfel, sa se mentina intr-un statut activ, iar cind se simt marginalizati, ei se straduiesc sa reziste excluderii, cautind un loc de munca pe care stiu ca nu il vor putea obtine.
Atitudinile de mobilizare sint frecvent asociate cu o traiectorie atinsa de discon tinuitate si de schimbare a statutului. Viitorul intrezarit este nesigur, dar este deschis in masura in care se intrevede reintoarcerea la serviciu, chiar daca mijloacele de a obtine aceasta ramin fragile. Acesti indivizi, care se simt foarte putin protejati pe piata locurilor de munca isi axeaza foarte mult cautarile lor pe circuitele institutionale.
Ei cauta sa mobilizeze niste intermediari pentru a-i ajuta sa faca primii pasi in gasirea unui loc de munca, ceea ce poate insemna trecerea printr-un stagiu sau alta forma de pregatire. Obiectivul lor principal este desprinderea de conditia de somer de lunga durata, antrenind o etapa intermediara inaintea gasirii unui loc de munca si a ade varatei reintegrari profesionale. Atunci cind nu reusesc sa atinga acest obiectiv cu propriile lor resurse, ei conteaza pe dispozitivele publice pentru a-si construi un punct de lansare. Astfel, ei anticipeaza locul de munca si traiesc intr-un mod care converge cu asteptarile institutionale: accepta integrarea in aceste dispozitive pentru a accede la un loc de munca.
Patru exemple de anticipare a viitorului
(Demazière, 1992 a)
1. Fatalismul: Nu am mai spus asta dar, in fine, eu nu mai caut de lucru. Nu merita. Cind vad un anunt la ANPE, intreb. Dar nu cred in asta. Asta dureaza de
6 ani. Nu te poti bate timp de 6 ani. Tot ceea ce vreau are legatura cu alocatiile mele. Da, este mai ales asta. De aceea, nu stiu cum sa fac. Daca mi se gaseste ceva de lucru, il iau. A, da. Dar nu merita. Sa nu ne facem iluzii. Ni se cere totul. Trebuie sa le spunem asta. Acesta este adevarul. Ajungi sa crezi ca nu mai esti bun de nimic. Peste tot ti se spune ca nu este nimic de lucru. Atunci, de ce mai esti inca somer? Nu eu am cerut sa fiu somer. Eu cer invaliditate de munca.
Este mai logic. Un somer este o persoana care va lucra.
2. Abilitatea de a se descurca: Incercam intotdeauna sa iesim din situatia aceasta prin noi insine. Este greu. In plus, eu sint despartit de sotia mea. Locuiesc intr-o camera cu un coleg. Apoi, mai este chiria si pensia alimentara pentru fiul meu.
Toti banii primiti de la ASSEDIC se duc pe asta. Deci, tot ce pot face este sa nu le las altora. Impreuna cu colegul meu ne descurcam. Fara asta, as fi in strada si nu as putea trai. Trebuie sa ne miscam. Nu este nici un secret. Cel care sta asa, nu va avea nimic. Nu trebuie sa stai acasa. Eu cunosc multa lume. Ma inteleg cu ceilalti.
Ma pricep la depanat. Asta da. Cind te misti, gasesti totdeauna cite ceva.
3. Traumatismul: Daca nu insisti, nu obtii nimic. Asta merge exact ca inainte. Cind exista un loc, acesta trebuie cunoscut. Nu este loc pentru toata lumea. Chiar si intreprinderile care angajeaza oameni ca mine. Asta se poate observa usor, daca nu cunosti pe nimeni la magazin, nu merita sa incerci, pentru ca totdeauna exista cineva care are un fiu sau un vecin. Chiar si cineva care are tot felul de diplome, tot are nevoie de o «pila». In orice caz, in prezent somerilor nu le pasa de asta. Ni se ofera un stagiu si apoi innebunesti. Asa stau lucrurile. Cam asa stau lucrurile pentru someri, ii poti lasa sa crape. Nu pot sa spun cum vor fi lucrurile miine. Nu stiu.
4. Mobilizarea: Eu sint gata sa fac orice, chiar si ceva provizoriu, nu are impor tanta, numai pentru a spune ca fac ceva. Nu voi spune ca voi face orice numai pentru a putea spune ca muncesc. Dar nu sint o persoana pasiva. Am fost chel nerita. Dar am facut si menaj, am ingrijit persoane in virsta, asta nu are nici o importanta. Cind nu poti gasi ceva tu insuti, vrei sa pui mina pe ceva. Sper sa fiu ajutata. Si pentru acest motiv m-am dus la ANPE. Si asta este deja ceva pozitiv.
Nu ma pot plinge.
2.3. Diversitatea interactiunilor cu aproapele
Pentru elucidarea logicii subiective a somerilor si, pe baza practicilor trecute
(familiale, scolare, prescolare), a situatiei traite si a viziunii asupra viitorului, trebuie sa adaugam o dimensiune mai sociala sau structurala, care sa evoce retelele sociale si resursele relationale de care somerul dispune, precum si judecatile si categorizarile care ii sint conferite. Intelegerea experientei traite a somajului si a diferentelor exis tente presupune intersectarea cu o tranzactie biografica prin care somerul proiec teaza un viitor posibil in concordanta cu trecutul sau, si cu o tranzactie relationala care isi propune sa faca recunoscuta sau nu prin partenerii institutionali legimitatea sau ilegimitatea pretentiilor si aspiratiilor acestora (Dubar, 1991). Explorarea acestui versant structural al construirii identitatii somerilor este cu atit mai necesara, cu cit tratamentul social al somajului se dezvolta tot mai puternic, producind o diversificare a ofertei de statute sociale intermediare intre detinere unui loc de munca si somaj.
Astfel, experienta somajului poate fi inteleasa din ce in ce mai putin in cadrul tensiunii dintre cautarea unui loc de munca si afirmarea pe piata locurilor de munca, pe de o parte, si dezvoltarea unor activitati de inlocuire si a unor retele sociale sepa rate de locul de munca, pe de alta parte. Mai mult ca niciodata, somerii ocupa un spatiu, denumit spatiu de integrare, in care statutele sint vagi si in care procesele de categorizare sint omniprezente. Infruntarea perioadelor de somaj devine momentul unui proces in cadrul caruia indivizii invata sa se autodefineasca si sa ii defineasca pe ceilalti cu ajutorul unor categorii legitime si pertinente. Trairea somajului devine astfel inseparabila de procesul de socializare, de reevaluare constanta a propriei sale valori, de negociere a viitorului, de construire a unei identitati, de interiorizare a unui univers de posibilitati. Or, aceasta socializare presupune un dialog cu sine, dar si cu aproapele, si in special cu profesionistii in integrare si cu toti cei care participa la evaluarea si la selectia solicitantilor unui loc de munca. Este tocmai ceea ce releva mai multe studii empirice care privilegiaza in mod deliberat aceasta dimensiune relationala de construire a identitatii.
Observarea relatiilor intre agentii ANPE si somerii de lunga durata arata ca acestea participa la construirea trairii somajului, functionind ca spatii de reglare intre punc tele de vedere ale celor doi actori, de delimitare a viitorului deschis sau inchis al somerului, de definire a anticiparilor, legitime sau ilegitime, de validare sau de invali dare a revendicarilor, de stabilire a unui compromis privind interpretarea situatiei somerului (Demazière, 1992a). In cazul somerilor de lunga durata, se pune in special problema conceptiei clasice a somajului ca privare involuntara si tranzitorie de loc de munca. Acesta este motivul pentru care intilnirile cu agentii ANPE reprezinta locuri de negociere a unor noi identitati. Iesirea din somaj si intrarea in categoria handica patilor aflati in incapacitate de munca sau in cea a cvasi-pensionatilor, calificati ca solicitanti ai unui loc de munca si veritabili someri, indepartarea spre o situatie de tranzitie imposibil de rezolvat sau instalarea intr-o situatie de activitate ascunsa, toate acestea constituie tot atitea aspecte de identitate a acestor interactiuni care nu cores pund acestor statute codificate, dar reprezinta si modalitati discriminatorii, validate din punct de vedere social, de traire a somajului.
Somerii nu au intotdeauna un rol la fel de activ in definirea situatiei lor si in clasificarea lor in cadrul diverselor categorii de interventie administrativa, in special atunci cind categorizarea nu se construieste in cursul tranzactiilor fata in fata, ci intre profesionisti. Astfel, cronica unei comisii locale de integrare a permis demon strarea modului in care examinatorii negociaza diagnosticarea posibilitatilor de ocupare a unui loc de munca (Astier, 1992). Deciziile privind orientarea persoanelor care primesc alocatii RMI spre statute sociale diferentiate nu sint fara incidente asupra trairii situatiilor, chiar daca nu asupra modului de interiorizare a categoriilor administrative si oficiale.
Daca dispozitivele publice si institutiile care se ocupa de somaj reprezinta locuri in care se poate negocia identitatea somerilor, acestia sint lipsiti de putere de decizie si nu au libertatea de a-si defini singuri situatia. Accesul la statute juridice este totdea una reglementat si controlat, iar definirea identitatilor sociale implica totdeauna o categorizare institutionala. De asemenea, trairea somajului este produsa, in parte, in cursul interactiunilor cu semenii (potentiali angajati, profesionisti in domeniul asisten tei sociale si, in special, al reintegrarii), care au functia de a numi si categoriza, dar care nu pot face acest lucru fara sa construiasca niste compromisuri, negociate cu somerii insisi. Deoarece statutele devin tot mai ambigui, construirea identitatilor somerilor implica tot mai mult o parte de negociere cu altii semnificativi si un aspect ludic, ce tine de jocul-interactiune, adesea oficial si nu mai putin real, in marginile categoriilor administrative.
Concluzii
Sensul experientei somajului, interpretarea situatiilor individuale, definirea identi tatilor somerilor devine o miza centrala in timpul perioadelor de somaj masiv, cum este cea pe care o cunoaste Franta in prezent. Aceasta constructie nu se poate reduce la copierea categoriilor juridice, ea se organizeaza in functie de doua procese. Aceste identitati se formeaza in temporalitate, atit in derularea biografiei si scurgerii traiec toriei, cit si in raportul pe care indivizii il intretin cu timpul si maniera lor de a-si interpreta trecutul, de a trai prezentul si de a-si anticipa viitorul. Aceste identitati se construiesc, de asemenea, in relatie cu ceilalti, deci atit in cadrul retelelor sociale si institutionale care permit accesul la resursele financiare si simbolice, cit si in negocie rile pe care somerul le angajeaza cu semenii pentru a permite acceptarea propriilor revendicari.
Dar reactiile la experienta somajului nu sint fenomene exclusiv individuale, deoarece ele se inscriu in cadre sociale mai globale. Ceea ce caracterizeaza situatia din Franta este dislocarea relatiei intre somaj si locul de munca: somajul este din ce in ce mai putin reversul locului de munca, iar locul de munca din ce in ce mai putin iesirea din somaj. Mai intii, gama statutelor intermediare s-a extins considerabil in citiva ani. Inmultirea formulelor de contract, a activitatilor fara contract, a stagiilor de munca in intreprinderi sub diverse forme, de scoatere din activitate prin unele proceduri la fel de disparate constituie tot atitea semne ale izbucnirii somajului.
Pentru indivizii care nu fac parte din grupul stabil al salariatilor, statutele detinute sint din ce in ce mai putin vizibile, sau pot fi interpretate si definite in diverse moduri, divergente. Pina nu demult, fiecare stia ce reprezinta somajul si ce reprezinta locul de munca. Independent de regulile juridice care decid in realitatea sociala neclara, este tot mai greu de determinat daca iesi din somaj sau daca esti prins in acesta: oare inceperea unui stagiu inseamna a scapa de somaj, obtinerea unui contract pe durata determinata de trei luni inseamna a fi integrat profesional, a ramine fara loc de munca inseama a deveni inactiv? In acest sens, intelegerea semnificatiilor subiective pe care indivizii le atribuie experientei somajului nu este numai o activitate etnografica. Ea este, de asemenea, un mijloc de elucidare a crizei locurilor de munca care este o criza a locurilor de munca si a somajului, deoarece aceste categorii devin proble matice, aflindu-se intre un nucleu dur, stabil, usor de identificat si limite din ce in ce mai neclare, nesigure si dificil de inteles.