e1j9jv
Fiind europene mijloacele de comunicare de masa din Franta contrasteaza cu cele din
SUA. Fiind latine, mass-media din Franta difera de mass-media din Europa de Nord. Mai mult, atat spre binele, cat si spre raul lor, canalele de comunicare franceze au anumite elemente de originalitate1 . Cateva dintre acestea, vechi si regretabile, amintite deseori in strainatate, au disparut; este vorba mai ales de doua dintre ele: coruptia ziarelor si controlul guvernamental strict asupra radioteleviziunii.
1998 Franta Germania Italia Marea Britanie
Populatie (milioane)
59,2 82,5 57,7 59,3
PIB (miliarde de dolari SUA) 1 623* 2431 1294 1450
PIB pe cap de locuitor (exprimat in dolari) 25 425 27 418 21 685 23 478
* Al patrulea in lume dupa SUA, Japonia si Germania.
Sistemul mediatic francez detine putine recorduri, dar este unul dintre putinele sisteme din lume care isi ajunge siesi:
Franta are una dintre cele trei agentii mondiale de presa A.P, cea mai veche (1832), singura care nu este anglo-americana si cele mai importante agentii fotografice: Sygma si Gamma.
Este al patrulea producator de lung metraje al planetei (peste o suta de filme pe an dupa
India, SUA si Japonia) si primul producator european de desene animate;
Este al treilea producator de fictiune televizata din Europa, dupa Germania si Marea
Britanie, dar primul exportator mondial de programe neanglofone.
In sfarsit, cele mai mari doua agentii de publicitate din Franta, Havas Advertising
(cuprinzand Euro-RSCG) si Publicis sunt nationale, ceea ce nu se intampla in celelalte tari occidentale (in afara de Japonia si de Marea Britanie).
Cat despre publicitate, ostilitatea francezilor fata de ea2 este foarte cunoscuta. Cauzele sunt vechi3 . In secolul al XIX-lea, ziarele aveau obiceiul sa rezerve paginile de sfarsit care contineau publicitate si sa vanda spatiul redactional pentru publicitatea clandestina. In zilele noastre, aceasta publifobie, mult diminuata, poate fi cauzata de faptul ca publicitatea este mai ales o publicitate de marca, manipulatoare si non-informativa, spre deosebire de publicitatea din magazine si de cea a serviciilor locale. In mod curios, multi francezi nu considera ca anunturile de ziar ar face parte din acest ultim tip de publicitate.
Ca o consecinta a acestui antagonism, publicitatea este deseori de calitate excelenta. Un alt efect, de data aceasta negativ, este ca, in ciuda unui progres foarte puternic din anii 60 incoace, publicitatea ramane subdezvoltata in Franta; pe cap de locuitor, cheltuielile nu reprezinta decat 50 la suta din cele ale SUA. In plus, numai o treime din publicitate este plasata in mass-media, spre deosebire de Marea Britanie, unde procentul este de 50%.
Rezultatul este ca ziarele sunt sarace. Intr-adevar, ca o caracteristica originala, repartizarea publicitatii dezavantajeaza ziarele: daca publicitatea prin afise reprezinta mai mult decat in alte parti, publicitatea prin intermediul ziarelor reprezinta din ce in ce mai putin: 20% (fata de
42,5% in Germania) si nu aduce decat 40% din castigurile acestora, fata de 60-70% in SUA.
Investitiile publicitare din principalele mass-media (1996)
Canal media Franta Marea Britanie Italia SUA
Ziare 20,3% 29,1% 16,2% 27%
Reviste 22,7% 17,5% 16,7% 12,8%
Televiziunea 36,2% 42,6% 61% 45,2%
Radio 7,5% 4,7% 3,5% 13,6%
Cinema 0,7% 0,9%
Afise 12,6% 5,1% 2,7% 1,3%
(Sursa: Observatorul european al audiovizualului)
Presa scrisa
Ziarele
In Franta exista aproape 70 de cotidiene, cu mult mai putine decat in tari cu acelasi numar de locuitori, precum Marea Britanie si Italia. Totodata, ele sunt diferite fata de cele din aceste tari.
Mai intai, in Franta aproape ca nu mai exista cotidiene de seara aceasta in timp ce 55% din cotidienele americane si 80% din ziarele de provincie din Marea Britanie apar dupa -amiaza. Chiar in Franta, marele cotidian de dinainte de razboi era Paris-Soir. Astazi, mai exista o singura semi-exceptie: Le Monde, care apare la inceputul dupa-amiezei dar, intr-o parte a Frantei, nu este primit decat a doua zi; de aceea, ziarul are intotdeauna inscrisa data zilei urmatoare.
Cotidienele pariziene
(difuzare globala: 2,4 milioane de exemplare)
Titlul Aparut in Difuzare 1998 Difuzare 1993 Caracteristici
Le Figaro 1854 370 000 402 000 Elitist, de dreapta
Le Parisien5 1944 476 000 400 000 Popular
Le Monde 1944 394 000 368 000 Elitist, centru stanga
Titlul Aparut in Difuzare 1998 Difuzare 1993 Caracteristici
L Équipe 1946 404 000* * 320 000 Sportiv
France-Soir 1944 164 000 219 000 Popular, de dreapta
Libération 1973 171 000 174 000 Elitist, de stanga
Paris-Turf 1948 110 000 126 000 Ziar de hipism
Les Échos 1908 134 000 117 000 Financiar
La Croix 1883 94 000 101 000 Catolic
La Tribune D. 1984 91 000 69 000 Financiar
L Humanité 1904 58 000 66 000 Comunist
* Include Aujourd hui, editia nationala.
** Editia de luni a ziarului: 500 000 de exemplare.
In Franta nu exista o presa nationala in adevaratul sens al cuvantului: doua treimi din exemplarele cotidienelor din Paris sunt citite in regiunea pariziana. Ele sunt puse in vanzare si in provincie, dar putini cititori le cumpara. Cotidienele regionale si locale, care nu reprezentau in 1870 decat un sfert din difuzarea totala, asigura astazi trei sferturi din ea.
Difuzare in 1913 Difuzare in 1993
Paris 5,5 mil. de exemplare 58% 2,2 mil. de exemplare 27,5%
Provincie 4 mil. de exemplare 42% 6,9 mil. de exemplare 72,5%
Nu mai exista nici presa cotidiana populara (in afara, poate, de Le Parisien, devenit ziar metropolitan4, si de muribundul France-Soir), cu toate ca, odata, Le Petit Parisien si Le Petit
Journal, cotidiene de scandal, mari specialiste ale faptului divers, se laudau cu vanzari imense. Sunt de regretat cotidiene precum Paris-Soir (1,4 milioane de exemplare), din perioada interbelica, si France-Soir de dupa razboi, care stiau sa informeze si sa distreze fara sa fie abjecte.
In fine, exista foarte putine ziare de duminica, aproximativ douazeci, care vand sub
4 milioane de exemplare (in total, cu 50% mai putin decat cotidienele), in timp ce in Anglia, duminicalele se vand cu 2,5 milioane de exemplare mai mult decat cotidienele.
Cotidienele franceze sunt putin vandute si se vand din ce in ce mai greu: puterea de penetrare a presei franceze este de 145 de exemplare la 1 000 de locuitori5 (in 1999), de doua ori mai redusa dec^t a celei britanice: Franta, a patra putere economica a lumii, nu apare printre primii 25 de consumatori de ziare. Faptul ca acest consum scade nu are nimic original: peste tot, vanzarile au scazut din cauza revistelor si a televiziunii, dar trebuie stiut ca, la inceputul acestui secol, francezii erau (alaturi de americani) cititorii de ziare cei mai vorace din intreaga lume. In Franta se vindeau atunci de doua ori mai multe ziare decat in
Anglia, in timp ce acum se vand de doua ori mai putine. Trei cotidiene au aparut aproape in acelasi timp, in anii 1970: La Repubblica vinde peste 60 000 de exemplare in Italia, El Pais, in Spania, peste 400 000, iar Libération, in Franta, mai putin de 200 000.
Cum de s-a ajuns la aceste vanzari slabe?6 Unul din motive ar fi faptul ca ziarele sunt scumpe in raport cu numarul de pagini. Daca ne raportam la aceeasi valoare a francului, vom vedea ca pretul cotidienelor a crescut de zece ori din 1914 si pana acum. In anii 90, ziarele costau intre 4 si 7,50 franci, in timp ce in Marea Britanie preturile variau intre 2 si 4,50 franci, iar in SUA intre 1,5 si 4 franci. Lipsa publicitatii explica partial aceasta scumpire7.
Un alt motiv il reprezinta rara distribuire la domiciliu (exceptie fac vestul Frantei si
Alsacia). Cu alte cuvinte, consumatorul de presa trebuie sa se hotarasca in fiecare zi sa cumpere un ziar de la unul din cele 33 000 de puncte de vanzare. Distributia este monopolizata aproape in intregime de NMPP (Nouvelles Messageries de la Presse Parisienne). De aici rezulta o distributie mai scumpa deca in celelalte tari si un procent de retururi care variaza de la 10 la peste 40 la suta.
O posibila explicatie a consumului slab ar trebui cautata si in neincrederea cititorilor.
Sondajele anuale o demonstreaza: publicul are dubii in ceea ce priveste independenta economica si politica a ziaristilor. In fine, slaba vanzare a ziarelor este cauzata de faptul ca ele nu raspund suficient nevoilor sau dorintelor cititorilor, mai putin chiar decat in alte tari.
Prin continutul sau (450 de pagini pe zi in 40 de editii locale) un cotidian precum Ouest
France8, care are cea mai puternica difuzare din tara (aproximativ 800 000 de exemplare), difera mult de ziarele de calitate precum La Vanguardia din Barcelona sau La Stampa din
Torino, care acopera din plin actualitatea nationala si internationala. In Franta, rare sunt cotidienele regionale care incearca sa rivalizeze cu presa de calitate din capitala; totusi, exista cateva, de exemplu Dernières Nouvelles d Alsace, Sud-Ouest din Toulouse sau
Le Progrès din Lyon. Li se reproseaza lipsa de imaginatie, de independenta, de curaj sau de raspundere.
Principalele cotidiene regionale
Titlul Orasul principal Difuzare in 1993 Difuzare in 1998
Ouest-France Rennes 790 000 783 000
Le Progrès Lyon 284 000 415 000*
Sud-Ouest Bordeaux 364 000 350 000
La Voix du Nord Lille 371 000 337 000
Dauphiné libéré Grenoble 292 000 268 000
Nouvelle République Tours 267 000 257 000
Nice Matin Nisa 251 000 234 000
La Montagne Clermont-Ferrand 241 000 221 000
L Est républicain Nancy 225 000 223 000
Dernieres Nouvelles d Alsace Strasbourg 219 000 213 000
* Grupul Progrès, ansamblu de mai multe ziare.
O buna parte a presei de provincie a vegetat in monopulul ei local, protejata mult timp de personalitatile locale impotriva oricarei concurente din partea noilor mijloace de informare.
Proprietarii se interesau doar in mica masura de ceea ce se petrecea in presa din restul lumii.
Investisera in tehnologie, dar prea putin in oameni, in studii de piata si in controlul calitatii.
In schimb, ei au stiut multa vreme sa se apere impotriva asalturilor din exterior. Presa cotidiana din Franta difera de cea a vecinilor din nord si sud-est, in sensul ca proprietarii sunt indigeni (nu este cazul in Marea Britanie) si oameni de presa (nu este cazul in Italia). Nu exista decat un singur mare grup de ziare, grupul Hersant, in declin la sfarsitul anilor 90.
In acest sector, proprietatea ramane faramitata in timp ce, din contra, proprietatea asupra revistelor este concentrata.
Revistele
Daca francezii citesc prea putin ziarele, ei recupereaza prin reviste: zilnic, 35 de milioane de persoane citesc o revista. In Franta, apar 30 000 de periodice, din care 1300 de saptamanale si 500 de reviste lunare. Acestea se vand din ce in ce mai bine: peste 1300 la mia de locuitori, de doua ori mai mult decat in Italia sau in Marea Britanie. Se pare ca este un record. La inceputul secolului, ziarele reprezentau 70% din volumul manipulat de mesagerii:
80% din acest volum il reprezinta astazi revistele.
Cateva saptamanale foarte bine vandute
Titlul Difuzare in 1998 Tip
Télé 7 jours* 2 948 000 Programe de televiziune
Femme actuelle 1 784 000 Feminin
Paris Match 845 000 Ilustrat
Voici
Cancanuri
Télérama
TV si spectacole
France-Dimanche 664 000 Popular
Figaro Magazine 584 000 Revista de informatie, de dreapta
L Express
578 000 Revista de informatie, de dreapta
Le Nouvel Observateur 423 000 Revista de informatie, de stanga
Journal de Mickey 210 000 Benzi desenate pentru copii
* Alte patru reviste pentru programele de televiziune vand fiecare peste un milion de exemplare.
Cateva reviste lunare cu larga difuzare
Titlul Difuzare 1993 Tip de presa
Prima
1 178 000 Feminina
Notre temps
Familiala
Reader s Digest 1 081 000 Editia franceza
Modes et travaux
Feminina
Top Santé
Sanatate
Marie-Claire
562 000 Feminina
Géo
562 000 Geografica
Star Club
452 000 Pentru adolescenti
339 000 De economie
Capital
Auto-moto
302 000 De automobilism
Science & vie
323 000 De stiinta
Point de vue
367 000 Cancanuri
* mesagerie: 1. firma care distribuie periodice;
2. serviciu informatic ce asigura schimbul de mesaje (nFt.).
Una din explicatiile succesului lor este, fara indoiala, faptul ca revistele se adapteaza repede: din cele zece mari reviste feminine de astazi, sase dateaza din anii 80. Iar informatica le-a ajutat foarte mult.
Revistele sunt deseori de calitate, mai ales anumite saptamanale de informare generala.
Le Nouvel Observateur, L Express, Le Point, Marianne, L Événement, La Vie si VSD vand impreuna aproape 3,5 milioane de exemplare (1998). Dintre ele face parte un supravietuitor din anii 30 (Paris Match), ca ai un nou venit, Figaro Magazine.
Revistele nu sunt, poate, prea originale. Totusi, unele se exporta bine: Elle si Marie
Claire au peste 20 de editii in alte limbi, in strainatate. Presa pentru copii, remarcabila, gaseste cumparatori in strainatate: Bayard Presse si Milan isi exporta formulele. In schimb, datorita studiilor de piata si preturilor scazute, firma germana Prisma Presse (Bertelsmann) are mare succes in Franta cu Femme Actuelle, Capital, Géo, Prima, VSD, Gala sauVoici. La r^ndul ei, Disney domina presa pentru copii.
Saptamanalul reprezinta o originalitate a presei franceze. Urm^nd o inspiratie cu tendinte anarhice inofensive, Le Canard Enchainé (1915) publica, pe un ton satiric, informatii politice si scandaluri pe care alte mijloace de informare le omit. Deoarece nu accepta publicitatea, el este independent fata de cump\r\torii de spaiiu publicitar dar, desi vinde intre 300 000 si
500 000 de exemplare (in functie de contextul politic), dispune de mijloace reduse si nu poate practica jurnalismul de investigatie dupa modelul american.
Cea mai originala dintre creatiile recente este revista Courrier International (aparuta in
1990: 114 000 de exemplare), care prezinta in fiecare saptamana o selectie a articolelor proasp\t extrase din presa internationala, din Japonia, Israel, Brazilia, Rusia sau Spania. In felul acesta, se obtin punctele de vedere ale altor popoare asupra actualitatii tarilor respective, dar si asupra actualitatii franceze.
Jurnalismul
Din punct de vedere profesional, cea mai mare parte a celor 28 000 de ziaristi francezi sunt conservatori. Nu numai ca raman mult timp in acelasi loc de munca9 , dar sunt si atasati traditiilor franceze. Una dintre ele isi are originile la inceputul presei. Ziaristul francez nu este un culegator de stiri: conform traditiei, informatia este primita mai ales de la stat. In limba franceza nu exista cuvinte pentru reporter sau pentru interviu (ele sunt impru mutate din engleza). Presa exista pentru a interpreta. Vazut din exterior, ziaristul francez pare a fi un comentator politic cu ambitii literare. Vedetele din presa, martori ai istoriei, mari preoti ai informatiei, considera ca fac parte din inteligheniie. In presa scrisa, ei se adreseaza celor alesi, folosind termeni si concepte necunoscute de marea masa. Ei cred (conform unui mit stravechi) ca joaca un rol crucial in viata politica. In schimb, vechea traditie de control al presei (in presa scrisa cel putin pana in 1881, iar in audiovizual cel putin pana in 1981) i-a facut pe responsabilii politici sa trateze cu dispret ziaristii, uneori mult prea respectuosi.
Lucrurile au mai evoluat incepand din 1968. Mai mult de jumatate din tinerii ziaristi au acum diploma universitara (doar 15% au absolvit o scoala de jurnalism). Observatorii straini le reproseaza ca n-au invatat sa-si pregateasca reportajele si interviurile, sa verifice faptele, sa utilizeze experti, sa iasa din tipare, sa intreprinda anchete.
Mijloacele electronice de comunicare de masa
Peisajul audiovizual a fost bulversat in cursul anilor 80 prin abrogarea monopolului, prin autorizarea unei radioteleviziuni comerciale, descentralizare si crearea de noi canale si statii, prin autorizarea noilor mijloace (cablu si satelit), prin specializare, prin extinderea divertis mentului si, in fine, prin instituirea unui organism de control, CSA, izoland radioteleviziunea de presiunile guvernamentale.
Dotarea cu echipamente pe familii
Tara Mai mult de doua televizoare Vid eocasetofoane Cablu
Franta
190
72% 9,7%
Marea Britanie 310
70% 8%
Italia
100
56% Necunoscut
Spania
120
65% 1,3%
Germania 190
68% 49,6%
Statele Unite 270
90% 66,2%
(Sursa: Observatorul european al audiovizualului, 1998)
Radioul
Dupa generalizarea televiziunii, francezii au continuat sa urmareasca programele de radio: in 1998, o familie din patura de mijloc dispunea de 6 aparate. Pana in anii 80, francezii au trebuit sa se multumeasca doar cu 12 statii de radio. Astazi, numarul lor este de 1 500. Cea mai mare parte a radiourilor libere locale aparute la sfarsitul anilor 70 au devenit comerciale si au considerat mult mai profitabila afilierea la 12 statii pariziene mai puternice.
Raman aproximativ 400 de statii asociative cu scop non-lucrativ, care deservesc fie o localitate
(ca Radio Dreyeckland in Alsacia), fie o minoritate dintr-un oras mare (ca Beur .M la Paris) si a caror supravietuire depinde de voluntariatul personalului lor, de participarea publicului si de subventiile de la stat. Cat despre celelalate, CSA le-a impartit in patru categorii: statii locale independente, statii locale afiliate la retele mari, canale nationale tematice (muzicale, ca Fun, Nostalgie sau NRJ) si, in fine, canale nationale generaliste (Europe 1 sau RTL).
Tendinta generala este aceea de dezvoltare a statiilor locale si a canalelor muzicale muzicale in detrimentul celor generaliste.
Radioul (audienta la sfarsitul anului 1998)
France Inter Generalist 11,6%
France Musique Clasica 0,9%
France Culture Cultural
France Info Informativ4,2%
RFi International: 25 milioane de ascultatori
Radio France
PUBLIC
(in jur de
23%)
RFo Franta de dincolo de ocean: necunoscut
FiP, FiM, etc (9) .M in marile orase 3,2%
Statii locale Alte 38 de statii
5,8%
RTL
18,7%
Statii ex-periferice
(LW si .M)
Europe 1 6,9%
RMC
2,1%
Chérie .M 4,1%
Europe 2 3,9%
NRJ
PRIVAT
(aproximativ
70%)
6,7%
Nostalgie 4,8%
Skyrock 3,1%
R.M
Retele .M muzicale
(in jur de 15)
3%
RTL 2 2,3%
Fun Radio 2,1%
Statii asociative
2,9%
(Sursa: Médiamétrie)
In 1987 a fost lansat un canal foarte original1 0 consacrat exclusiv actualitatii, France-Info, care se va dovedi foarte popular. Desigur, acest canal se inspira din all-news stations locale din SUA, dar el nu se ocupa decat de informatiile nationale si internationale; acest post de radio poate fi ascultat aproape 24 de ore din 24 de trei sferturi din populatia tarii, iar auditoriul nu trebuie sa suporte intreruperi publicitare.
A disparut insa o alta originalitate radiofonica franceza: statiile periferice, Radio
Luxembourg (RTL), Radio Monte Carlo (RMC), Radio Andora si Europe 1. Aceste statii generaliste, cu emitatoare pe unde lungi situate in afara frontierei, eludau simultan monopolul statului asupra radioului si interzicerea publicitatii pe calea undelor. De cand s-a renuntat la reglementarea respectiva, perifericele nu mai au nici o ratiune de a exista in Franta. Aici, ele folosesc atat undele lungi, cat si canalele .M. ªi-au pierdut buna parte din audienta in favoarea canalelor tematice, inclusiv France Info.
Pentru a-si gestiona participarea financiara in statiile periferice, statul francez crease un organism, SOFiRAD. Aceasta societate a creat apoi statiile comerciale care opereaza departe de Franta, pentru un public care nu este francez, completand activitatea postului Radio
France Internationale(RFi).
RMC Moyen Orient (1972), unul dintre posturile straine cele mai ascultate in Orientul
Mijlociu, a fost anexat la RFi. In 1980, a fost infiintat la Tanger Radio Méditerranée
Internationale (Médi 1), in cooperare cu guvernul marocan, pentru a acoperi zona
Maghrebului. Din 1981, Africa no 1, infiintat impreuna cu guvernul gabonez, a inceput sa emita pentru toata Africa francofona. SOFiRAD opereaza si in Europa de Est.
Televiziunea
Pe la mijlocul anilor 90, televiziunea franceza se mandrea cu faptul ca avea un sistem mixt, compus din sase canale nationale hertziene, mai mult decat media europeana. Existau insa unii care deplangeau hegemonia, unica in Occident, a unui post comercial ce detinea peste
35% din audienta. Centralizarea era o caracteristica a sistemului: prea putine statii particulare hertziene particulare locale fusesera infiintate.
Segmentele de piata ale televiziunilor (pe durata unei zile)
1997 1993
France 2 Generalist
23,8% 24,7%
France 3 Generalist si regional 17,5% 14,6%
Arte (1992) Cultural (cooperare cu Germania) 1,4% 0,9%
Canale publice
La Cinquième Educativ
1,7%
TFa Generalist
35,1% 41%
Canale private Canal + TV cu plata prin decodor 4,9% 4,7%
Altele
M6 Generalist (lansat in 1996) 11,4% 12,3%
3,5 2,7%
Mult timp i s-a reprosat televiziunii publice franceze ca este prea sobra si ca a devenit cenusie si posomor^ta. Desigur, ea este una dintre cele mai culturale din Europa (21% din program), dar, spre deosebire de BBC, n-a obtinut de-a lungul anilor o reputatie de indepen denta, de creativitate sau de zel in slujba educatiei.
Cinematografia franceza, cea mai activa din Europa, a cooperat putin cu televiziunea, spre deosebire de Hollywood. Marcata de traditia teatrului si a cinematografului, cu o administratie mediocra si incomodata de sindicate puternice, televiziunea a fost mult timp incapabila sa produca in serie programe stralucite sau ieftine. Prin urmare, a exportat foarte putin. Germania producea cu mult mai mult, la fel si Marea Britanie.
Canalele publice traiesc din taxele abonatilor si din publicitate, in afara de Arte; cele comerciale, din abonamente (Canal+) si/sau publicitate. Televiziunea franceza ocupa doar locul 3 in Europa la venituri din publicitate: 2,7 miliarde de euro (1996) fata de 4 miliarde in Germania si 3,5 in Marea Britanie. In fapt, reglementarea publicitatii este inca stricta: fara intreruperi publicitare in cadrul emisiunilor de pe posturile publice si o singura intrerupere pentru posturile comerciale (cu unele exceptii).
Privatizarea si concurenta au adus imbunatatiri. ªi mai multa productivitate: Navarro,
Julie Lescaut, L Instit se vand in toata lumea; de asemenea, se produc seriale comice foarte populare precum Hélène et les garçons (1992). Totodata, exista mai multa independenta, demonstrata de insolenta programelor Bébête Show (1987) si Guignols (1988).
In anii 80, suprimarea reglementarii in vigoare la vremea aceea nu a dus totusi la eliminarea ratiunii de a fi a serviciului public1 1 . Televiziunea franceza produce informatie de calitate (din 1981), emisiuni magazin de actualitati remarcabile (precum La Marche du siècle), documentare excelente (Thalassa), dezbateri politice simultane (7 sur 7 sau L Heure de vérité), emisiuni literare care atrag un public destul de larg precum Apostrophes
(1975-1988), apoi Bouillon de culture si chiar jocuri care evita stupiditatea, de exemplu
Des Chiffres et des Lettres (inceput in 1965) sau Questions pour un champion.
Noile mijloace de informare
Ca si alte sectoare ale economiei franceze, mass-media fac din cand in cand obiectul unui delir tehnocratic; uneori publicul are de castigat, alteori de suferit.
Sistemul francez de televiziune in culori SECAM a fost adoptat in URSS, Arabia Saudita,
Iran si in Africa francofona, dar nu s-a putut impune in Europa in fata sistemului german
PAL. Cat despre norma europeana D2 MacPaquet pentru televiziunea de inalta definitie, aceasta a esuat.
Satelitii cu difuzare directa TD. 1 si 2 n-au avut rezultate stralucite: ei ofereau putine canale si aveau frecvente defectiuni. Rezultatul: in 1997, in Franta nu existau decat 250 000 de antene parabolice, fata de trei milioane in Germania si 2,5 milioane in Marea Britanie.
Planul Cablu din 1982, care viza echiparea in zece ani a intregii Frante cu cabluri din fibra optica, a esuat. La sfarsitul anilor 1990, doar 1,5 milioane de camine erau abonate la cablu in Franta, in timp ce in Germania erau 18 milioane.
Aceasta slaba dezvoltare, in ciuda prezentei a trei mari operatori (Vivendi ex-Générale des
Eaux, Lyonnaise des Eaux si La Caisse des dépôts), a fost pusa in mare parte pe seama lansarii in anii 80 a noilor canale hertziene, printre care Canal+, precum si a absentei programelor suplimentare suficient de atractive. La sfarsitul anilor 90, satelitul si cablul erau in plina dezvoltare: oferind peste 60 de canale franceze sau straine, generaliste sau tematice, ele aveau, fiecare, cate 4,6 milioane de spectatori.
Cablul: principalele canale francofone (1999)
Nume Caracter Origine Audienta*
RTL 9 Generalist Luxemburg
2 944 000
Eurosport Sport Franta
2 367 000
LCI InformativFranta
1 774 000
TMC Generalist Monaco
1 560 000
Planete Documentar Franta
1 242 000
MCM Muzica pop Monaco
1 181 000
Paris Premieres Spectacole Paris
1 141 000
Cinéstar 1/2 Cinema Franta
978 000
TV5 Europe Francofon Franta, Belgia, Elvetia si Canada 906 000
Canal J Tineret Franta
438 000
* Pe o saptamana
Franta se poate lauda si cu cateva reusite. In 1983, a fost lansat minitelul* pentru a completa revolutia din telefonie12. In 1998 minitelul oferea aproximativ 25 000 de servicii unui total de 15 milioane de utilizatori. Franta este prima tara din lume unde s-a banalizat folosirea videotex-ului despre care se credea, in aceste timpuri cand audienta se fragmenteaza, ca va deveni un mijloc de informare care sa rivalizeze cu celelalte, dar un instrument mult mai puternic si mai ieftin si-a facut aparitia: PC-ul racordat la internet.
Arte este o initiativa francogermana. Este un post exclusiv cultural, binational si bilingv, public si fara publicitate, bine finantat13 , in Franta hertzian si in franceza, in Germania prin cablu si in germana. La sfarsitul anilor 1990, acest post detinea sub 2% din audienta, dar pro centul este egal cu audienta canalului public PBS din SUA. Se spera ca Arte sa devina prima televiziune cu adevarat europeana. In timpul zilei, canalul Arte este utilizat de La Cinquième, aparut in 1994 ca primul canal hertzian educativ din Europa, cu care Arte a fuzionat.
* minitel = mic terminal de consultare a bancilor de date (nFt.).
O alta realizare de calitate este canalul francofon TV5, realizat cu participare franceza, valona, elvetiana romanda si din Québec, cu o viziune ce manifesta in anii 90 o creativitate autonoma. TV5 este distribuit prin satelit in 80 de milioane de camine din 120 de tari de pe cele cinci continente. In paralel, Canal France International, banca de programe de televiziune14, distribuie diferitelor posturi nationale de televiziune peste 5 000 de ore de program pe an.
Cea mai mare reusita este Canal+. Lansata in 1984 in noua formula, de televiziune hertziana cu plata, a avut un mare succes (11 milioane de camine abonate in zece tari in 1999, din care 6 milioane in Franta), in ciuda pretului ridicat; acest succes s-a datorat filmelor difuzate, emisiunilor sportive si documentarelor. Emisiunile necodate (trei ore si 30 de minute pe zi), care i-au fost impuse, atrag publicul. In afara faptului ca finanteaza cinema tografia in Franta si SUA, acest post a lansat numeroase canale tematice (21 in sase tari europene) pentru cablu si satelit: Planète, MCM, Eurosports, Canal J, Ciné-Cinémas etc.
Canal + s-a extins in zece tari, printre care Spania, Germania, Polonia, Turcia, Chile, ca si in Africa.
In general, francezii adopta destul de lent noile mijloace de informare de masa: asa s-a int^mplat cu radioul, apoi cu televiziunea. Internetul a avut de suferit de pe urma acestei reticente: la sf^rsitul anului 1998, c^nd jumatate din caminele americane aveau acces la el, in Franta doar 2% din camine aveau un calculator si mai putin de 5% aveau acces la cyberspatiu.
Concluzii
Astazi, pe scena mediatica mondiala se confrunta grupuri de presa gigantice, precum cel american Time Warner Inc., cel german Bertelsmann sau cel australiano-american News
International (al lui Murdoch). Desigur, si in Franta au aparut colosi precum Hachette sau La
Lyonnaise des Eaux, in timp ce societatile straine nu detin decat o mica parte din mass-media franceze. Totusi, Franta nu poate spera ca-si va apara cultura, creatorii si industria mediatica impotriva concurentei, mai ales a celei americane, decat in sanul unui bloc european.
O alta originalitate: Franta era, la mijlocul anilor 90, singura tara europeana care se apara puternic impotriva dumping-ului cultural hollywoodian: vanzarea emisiunilor la o treime din pretul de productie. Treptat, ea a obtinut si sprijinul altor cateva tari europene.
Comparata cu SUA, Europa are slabiciuni: nu este federata si nici nu vorbeste aceeasi limba, nu are de trei sferturi de secol o retea de distributie mondiala si nu a obisnuit lumea cu tipul sau de cultura de masa. Dar, prin populatie si prin PNB, Europa este primul consumator de mass-media din lume si ar putea deveni primul producator. De fapt, in Franta, mass-media sunt asemanatoare si totodata diferite de mass-media din celelalte tari ale Europei
Occidentale: acest grup de tari se bucura de aceeasi cultura seculara si, in acelasi timp, conserva o mare diversitate. Astfel, sunt posibile hibridari extraordinare: Europa a cunoscut des perioade de creativitate imensa. Chiar SUA au nevoie de concurenta ei. De altfel, daca concurenta isi dovedeste din plin utilitatea, supravietuirea modelului european de serviciu public este indispensabila, mai ales in radio si in televiziune canale mediatice cel putin tot at^t de preocupate sa le ofere utilizatorilor ceea ce au nevoie pe cat sunt de interesate sa obtina profituri in detrimentul culturii si al sanatatii morale si politice a publicului.
Bibliografie
ALBERT PI ERRE , La Presse française, Paris: Documentation française, ediiia a IV-a, 1998.
ALEX AN D RE PIERR E, Les Patrons de presse, 1982-1997, Paris, A. Carriere, 1997.
BO U RD ON JÉRÔ M E, Introduction aux médias, Paris, Montchrestien, 1997.
CHA N IAC RÉG IN E, La Télévision de 1983 a 1993: chroniques des genres et de leurs publics, Paris,
INA/SJTI, Documentation française, 1994.
CHEVAL JEA N -JACQ U ES, Les Radios en France: Histoire, états et enjeux, Rennes, Apogée, 1997.
CSA, Raport d activité, Paris, Documentation française, anuar.
CSA/ Ministère de la culture, Indicateurs statistiques de la radio, Paris, Documentation française,
1997.
GU ERIN S. si J.-L. PO UT HI ER, La Presse écrite 1992-1993, Paris, Editura C.PJ, 1992.
GU ILLAU M A YV ES , La Presse en France, Paris, La découverte, 1990.
INA/CSA/CNC, Les Chiffres Clés de la télévision et du cinéma-France 1997, Paris, Documentation française, 1997.
MA THI EN MIC H EL, La Presse régionale en France, Paris, PU., «Que sais-je?» 2074, ediiia a III-a,
1993.
Média Pouvoirs: revista publica in numarul de la sfarsitul fiecarui an tirajul cotidienelor si revistelor franceze.
SJTI, Tableaux statistiques de la presse 1995 et rétrospective 1982-1995, Paris, Documentation française, 1998.
SJTI, Média SID: l aide mémoire de la presse, Paris, Documentation française, anuar (coordonat de responsabili ai presei regionale, nationale si internationale).