Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
GAVRIIL ROMANOVICI DERJAVIN - LITERATURA RUSA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

j9y1yx
In pleiada scriitorilor si poetilor rusi din secolul al XVIII-lea, numele lui Qavriil Romanovici Der-javin este unul dintre cele mai insemnate si mai vestite.
Calea vietii lui Derjavin, care din simplu soldat a ajuns ministru, este neobisnuita. El a trait evenimente deosebit de insemnate din viata Rusiei, ca rascoala lui Pugaciov si Razboiul pentru Apararea Patriei din anul 1812. Activitatea sa poetica a incununat dezvoltarea literaturii ruse din primele doua treimi ale secolului al XVIII-lea si a influentat in multe privinti dezvoltarea ei ulterioara. Nu intim-plator Puskin spunea despre sine insusi si despre generatia sa literara :
Derjavin, mosu-n pragul mortii Pe noi ne-a binecuvintai.
In istoria literaturii ruse, secolul al XVIII-lei reprezinta o perioada bogata si complexa. Folosind experienta creatoare a scriitorilor din aceasta perioada, Puskin a putut sa puna bazele realismului rus si sa devina unul dintre cei mai mari artisti ai omenirii, spunind un cuvint nou in istoria literaturii mondiale.
Secolul al XVIII-lea a inceput cu anii furtunosi ai reformelor lui Petru I.
Cind Petru-ajunse la domnie Au fost zaveri, osinde grele. El sufletele le-a imblinzit, Stirpii-a relele traditii...)
Secolul al XVIII-lea s-a incheiat prin epoca razboaielor napoleoniene, carora le-a pus capat izbinda poporului rus in Razboiul pentru Apararea Patriei din 1812.
) In romineste de Al. Phillippidc. Vezi A. S. Puskin, Opere alese, Ed. Cartea rus3, 1954, pag. 83.
Aceasta perioada de uriasa incordare a fortelor nationale, de evenimente insemnate, cind Rusia — dupa cum spunea Puskin — a intrat in rindul marilor puteri ale lumii ca o corabie lansata pe mare in mijlocul bubuiturilor de tun si al zgomotului de topoare, aceasta perioada a constituit pentru gin-direa sociala rusa si, odata cu ea, pentiu literatura rusa, o scoala a constiintei de sine.


Scoala aceasta a fost grea si plina de contradictii.
La inceputul veacului, la Academia slavono-greco-latina din Moscova se mai studia inca problema daca in rai trandafirul cresi'e fara spini, sau se cercetau cauzele pentru care, desi nu se aflau in arca lui Noe, pestii n-au pierit in timpul „potopului care a acoperit toata lumea". In cartea lui Simeon Polotki. „Cununa credintei ecumenice", se afirma ca mortii vor invia cu toata cantitatea de par si de unghii pe care au lepadat-o in cursul vietii.
In anul 1703, a inceput sa apara primul ziar rusesc tiparit, „Vedomosti'" („Buletinul" — n.t.), iar la sfirsitul secolului al XVIII-lea, cind prin Lomo-nosov si prin alti savanti rusi, stiinta rusa depasea in multe domenii stiinta apuseana, in Rusia existau o Academie de stiinte si o Universitate. In literatura, conditiile aparitiei lui Puskin erau pregatite de pe atunci intr-o masura insemnata.
Maturizarea culturii ruse si formarea noului tip al omului rus s-au desfasurat in lupta ascutita dintre vechi si nou.
Se intelege ca dezvoltarea literaturii a fost grea si complexa. Dezvoltarea furtunoasa a tarii, noutatea pe care o prezentau cele mai diferite domenii ale vietii, cereau dirr partea literaturii imagini si forme noi, precum si o noua limba literara. Pas cu pas, an cu an, literatura acumula experienta creatoare, se apropia de o oglindire din ce in ce mai profunda a vietii si crea premizele pentru aparitia realismului rus.
La inceputul secolului, un mare rol in dezvoltarea literaturii ruse L-a avut Antioh Cairtemir. Ca o contrapondere la literatura religioasa bisericeasca dominanta in secolul al XVIII-lea, satira lui Antioh Cantemir a introdus in literatura problemele vitale ale contemporaneitatii, luptind in favoarea unui nou tip de om.
Tihna ta dispretuind, vreun razboi purtat-ai ? Pe dusmanu-nspaimintat, oare, alungat-ai ? Tarii, i-ai largit hotar pentru aparare ? impartind dreptate-uit ai patimile-ti, oare ? Usurat-ai birul greu ce-apasa poporul ? La al statului venit, ti-ai dat ajutorul ? Dal-ai omului curaj prin pilde, ca-h ele Sa-si mai curete din gind patimile rele ? Ne-ntinata, ti-ai pastrat mina si constiinta ? inteles-ai la sarmani lacrimi, suferinta ? Fara pizma, blind si drept, fara de minie, Crezi ca orisicare om ti-este asemeni tie ?)
(SATIRA A DOUA)
Continuind satira lui Cantemir, scriitorii rusi de la mijlocul secolului — in primul rind Lomonosov, iar dupa el Sumarokov si altii — au adus in literatura patosul glorificarii noii culturi. In oda, in tragedie si in alte genuri, ei ridicau in slava izbinzile armatelor ruse si zugraveau tipuri ideale de cirmuitori si de comandanti de osti, carora le atribuiau propriile lor conceptii despre idealul purtatorilor inaintati ai noii culturi. Aceasta este perioada asa-numi-tului clasicism.
Dar, pe de o parte continutul literaturii clasicismului era mai putin insemnat prin faptul ca in centrul atentiei ei stateau cu precadere — exceptind poezia lui Lomonosov — problemele vietii si culturii pur nobiliare ; alte clase — si in primul rind taranimea — nu erau admise in templul artei nobiliare. Pe de alta parte, acest fapt a determinat marea complexitate a insesi formelor literaturii.
Deoarece nu cauta sa zugraveasca realitatea in toata plenitudinea ei, clasicismul inclina spre conventionalism si schematism. Viata sufleteasca a omului, natura, traiul de toate zilele, conditiile obisnuite de viata, toate acestea nu-si gaseau oglindirea in literatura clasicismului. In multe privinti, conventionalismul alunga adevarul vietii. Pina si la inceputul secolului al XlX-lea scriitorul clasicist nu era stingherit de faptul ca, de pilda, un copil ii putea vorbi astfel mamei sale : „Fereste-te, o, mama, fereste-te ! Aceasta casatorie sa nu se savirseas-ca" ). Scriitorul clasicist nu era stingherit nici de faptul ca in Rusia casatoriile nu se incheiau pe baza „contractelor matrimoniale" in care se inscriau numele mirelui si al miresei, fiind de ajuns sa se scrie alt nume, ca sa se schimbe si mirele. Or, tocmai in acest fel se petreceau lucrurile intr-o comedie a lui Sumarokov.
In astfel de opere, lumina si umbrele se ciocneau cu violenta, iar fiecare erou era inzestrat de fapt cu o trasatura unica, trasatura dominanta a caracterului sau, si nu actiona decit in directia ei. La Sumarokov, de pilda, raufacatorul isi dadea el insusi seama ca este raufacator, el insusi se socotea „potrivnic lumii intregi, potrivnic cerurilor" si, murind, exclama profetic: „Paseste, suflete, in iad si inrobeste-te pe vecie".
Se intelege ca aceasta creatie literara era determinata de anumite radacini sociale.
In primul rind, ele constau in faptul ca in acea perioada clasa dominanta era nobilimea, care excludea celelalte clase din toate ramurile vietii culturale. Tendinta nobilimii de a se izola de celelalte clase era atit de puternica, ineit ea era gata sa renunte la limba materna, inlocuind-o cu limba franceza, socotita obligatorie pentru Piecare aristocrat. In asa-numita „Oglinda a bunelor maniere pentru tineret", aparuta la inceputul secolului al XVIII-lea, se spunea de-a dreptul ca limba franceza este necesara pentru ca slugile sa nu inteleaga ce vorbesc stapinii. Aceasta era o tendinta caracteristica pentru nobilimea rusa din secolul XVIII-lea, de a aseza o bariera intre ea si popor si limba intregului popor — cu ajutorul unui „jargon".
Victoriile Rusiei nobililor si succesele ei in rindul celorlalte puteri ale lumii au fost platite cu cele mai mari suferinte ale poporului. Ridicarea clasei mosierilor se facea pe seama taranului iobag, caruia i se lua si pielea de pe el.
In aceeasi perioada, patura negustorilor incepe sa ocupe un loc tot mai insemnat in societate si se apropie de nobilime. Atit nobilimea cit si negus-torimea asupresc fara mila taranimea, in mijlocul careia creste impotrivirea revolutionara.
Asadar, dezvoltarea literaturii ruse in secolul al XVIII-lea s-a desfasurat in conditiile unei ascutite lupte de clasa.
Vorbind despre ideologii burghezi ai Apusului, din secolul al XVIII-lea, Lenin arata ca .....ei credeau in mod absolut sincer in fericirea generala si o doreau in mod sincer, si intr-adevar nu vedeau, in parte nici nu puteau inca sa vada contradictiile orinduirii care lua nastere din orinduirea iobaga" ). Scriitorii rusi din rindurile nobilimii, care in secolul al XVIII-lea cintau izbinzile statului rus si ale ostirilor ruse, puteau crede sincer ca aceste iz-binzi erau insemnate pentru intregul popor, fara sa vada totodata pretul cu care ele erau dobindite — suferintele poporului. Ne putem da lesne seama de ingustimea si unilateralitatea optimismului si patriotismului scriitorilor nobili din secolul al XVIII-lea, luind cunostinta de scrierile lor.
Daca la inceputul si la mijlocul secolului, nobilimea izbutise sa-si mentina puterea deplina in tara, la sfirsitul secolului situatia era alta. Taranimea da glas din ce in ce mai puternic nemultumirii sale. Oamenii inaintati ai Rusiei — Radiscev, Novikov, Fonvizin, Krilov — simt din ce in ce mai puternic contradictiile sociale in crestere si Ie oglindesc in creatia lor.
Revistele satirice ale lui Novikov, „Truten" („Trin-torul" — n.t.), „Jivopiset" („Pictorul" — n.t.), care apar in jurul lui 1780, ataca violent iobagia. „Ei muncesc, iar voi le mincati piinea" — acesta era epigraful fara echivoc pe care Novikov il pusese pe frontispiciul revistei „Truten". „Neispravitul" lui Fonvizin, „Pocita duhov" („Posta spiritelor" — n.t.) si „Kaib" ale lui Krilov — si in primul rind vestita „Calatorie de la Petersburg la Moscova" a lui Radiscev — acestea sint operele care au infierat iobagia, care au dezvaluit falsitatea culorilor trandafirii in care clasicismul zugravea viata si care au cerut zugravirea adevarului vietii. „Numai adevarul imi calauzeste pana" — scria Radiscev.
Rascoala lui Pugaciov (1773—1775), care a zguduit domnia Ecaterinei a Ii-a, a constituit un puternic avertisment dat nobilimii, dovedind subre-zetria regimului autocrat-iobagist.
In aceasta perioada, isi incepe activitatea literara Derjavin.
EI s-a manifestat in presa inca in anul 1773, dar primele opere mai insemnate le creeaza ince-pind din anul 1779.
Calea vietii lui Derjavin a fost grea si complicata. El insusi ne-o descrie in amanunt, in „insemnarile" sale („insemnari din intamplarile si faptele adevarate cunoscute de toti si care cuprind viata lui Gavriil Romanovici Derjavin"). In „insemnari", poetul povesteste cum, „incepind de la simplu sol-' dat", a slujit statul mai bine de 40 de ari, inde plinind efectiv toate functiile care i-au fost incredintate — chiar si pe cele mai de jos — ajungind pina la cele mai inalte ranguri, fara a recurge la intrigi, fara proptele, fara rubedenii si fara protectie, uneori impotriva vointei puternicilor zilei, iar la inceput — din pricina situatiei materiale modeste — aproape fara mijloace de existenta. Datorita poate fermitatii de caracter, cinstei sale sau poate altor cauze, el a avut intotdeauna in vedere un singur tel: „slujirea patriei".
Nu putem sa, nu recunoastem justetea acestei caracterizari a vietii sale, pe care o face insusi poetul. „Am invatat si m-am format la aceasta academie a nevoilor si a rabdarii" — spunea el despre tineretea lui.
Derjavin s-a nascut la 3 iulie 1743, intr-o familie de nobili scapatati, care poseda un satuc in apropierea orasului Kazan. Dupa moartea tatalui Iui Derjavin, vaduva a ramas cu trei copii mici, fara mijloace de existenta, „in cea mai mare saracie si cu totul lipsita de sprijin»", dupa cuvintele poetului. In mintea lui Derjavin, s-a intiparit pentru totdeauna viata de mizerie a mamei sale. „Ocupind mai tirziu mari demnitati — spune el in „insemnari" — n-a putut ramine nepasator la nedreptatile si asupririle pornite impotriva vaduvelor si orfanilor".)
Se intelege ca Derjavin n-a putut invata decit pe apucate. invatatorii lui — germanul Rose si altii — semanau in multe privinte cu profesorii lui Mi-trofarruska din „Neispravitul" lui Fonvizin. Din anul 1759 pina in 1763, Derjavin a izbutit sa urmeze cursurile liceului din Kazan, iar ulterior a fost luat in armata, in regimentul de garda Preobra-jenski din Petersburg. Derjavin a fost soldat, spre deosebire de aristocratia nobiliara, care pentru a eluda regulamentul lui Petru I, prin care ofiterul era obligat sa serveasca in prealabil ca soldat, isi inscria copiii in garda, inca din leagan, scapindu-i in felul acesta de stagiul de soldat.
Timp de zece ani, Derjavin a indurat toate greutatile vietii de soldat, alaturi de ostasii proveniti din rindurile taranimii iobage, iar acest fapt — ca si copilaria grea — L-a facut de asemenea sa cunoasca, sub numeroase aspecte, laturile intunecate ale vietii ruse. In jurul lui 1860, fiind inca in armata, Derjavin a inceput sa scrie versuri. Dupa cum isi aminteste, el se exersa „ascunzindu-se de tovarasii sai... in citirea cartilor si in intocmirea stin-gace a versurilor, cautind sa se deprinda a versifica dupa cartea despre poezie scrisa de domnul Trediakovski, precum si dupa cartile altor autori, ca domnii Lomonosov si Sumarokoy".
Din primele lui versuri nu s-a pastrat aproape nimic; le-a ars insusi poetul. Acest episod este foarte caracteristic pentru Derjavin. In anul 1770, linga Petersburg, la Tosna, se instituise carantina pentru calatorii care veneau din Moscova, unde bintuia ciuma. Timp de citeva zile, bagajul trebuia aerisit si pus la fum. Derjavin n-avea decit o la-dita cu manuscrise. Cu impulsivitatea care il caracteriza, el a preferat — cum spune singur — impins de „firea-mi impulsiva", sa arda ladita in fata santinelelor si, „prefacind hirtiile in scrum, am jertfit lui Pluton tot ceea ce... mizgalisem in cursul intregii mele tinereti, timp de aproape 20 de ani : talmaciri din limba germana si propriile mele scrieri in proza si in versuri".


Talentul poetic al lui Derjavin s-a maturizat tir-ziu, (in anul 1779 el a scris remarcabilele poezii „La moartea printului Mescerski", oda „Cirmuito-rilor si judecatorilor", „Cheia" etc). Versurile lui Derjavin incep sa apara cu regularitate si in jurul lui incep sa se grupeze literati cunoscuti ca I. Hem-niter, N. Lvov, V. Kapnist. Creatia lui Derjavin determina dezvoltarea poeziei in ultimul patrar al secolului.
Succeselor pe tarimul poeziei, le-a urmat si inaintarea lui in ierarhia vietii publice. Devenind ofiter, Derjavin s-a facut remarcat in scurt timp prin aptitudinile sale, prin energia putin obisnuita si prin spiritul sau intreprinzator. In acelasi timp, insa, „datorita firii sale impulsive", dupa cum spune el insusi, era „destul de indraznet si de indaratnic". De aceea, cariera lui Derjavin prezinta o serie de succese si caderi, de ciocniri violente cu oamenii sus-pusi de la curte si chiar cu insisi cirmui-torii supremi — Ecaterina, Pavel si Alexandru — sub care a servit Derjavin. Spre sfirsitul vietii el isi amintea cu mindrie ca „a cutezat sa-i spuna Ecaterinei ca trebuie sa raspunda in fata celui de sus, pentru fiecare lacrima si pentru fiecare picatura de singe varsata de poporul ei ; lui Pavel — ca numai adevarul este stapinul lumii, iar lui Alexandru — sa fie om pe tron". Aici, Derjavin are in vedere semnificatia activitatii sale poetice, dar si in raporturile sale personale el a stiut sa-si apere pina la capat parerile. v„Luati loc" — spuse Ecaterina unui curtean, in timp ce Derjavin ii dadea raportul — „si ramineti aci de fata cit timp se da raportul ! Am impresia ca domnul acesta vrea sa ma bata".
Tocmai aceste trasaturi ale caracterului lui Derjavin au si determinat „desele, rapidele si neasteptatele schimbari ale soartei" — cum spunea el.
El a fost ridicat la rangul de sublocotenent — primul grad ofiteresc — la 1 ianuarie 1770, iar la sfirsitul anului 1773 a cerut sa fie trimis sa lupte impotriva rascoalei lui Pugaciov, care izbucnise atunci, sperind sa obtina o inaintare rapida. Derjavin a actionat cu cea mai mare energie impotriva lui Pugaciov si a exercitat impotriva taranilor re presiuni nemiloase, care mergeau pina la spinzu-ratoare. Ca sa-L prinda pe Pugaciov trimitea iscoade in ostile lui si, la rindul lui, putin a lipsit sa fie prins el insusi. Pugaciov anuntase ca da pentru capul lui Derjavin o recompensa baneasca de zece mii de ruble.
Toata aceasta activitate furtunoasa, n-a dat insa roade. Derjavin s-a certat cu superiorii si a fost nevoit sa paraseasca armata in anul 1777.
Abia in anul 1783, renumita oda „Felita" — in care o proslavea pe Ecaterina — a atras asupra poetului atentia imparatesei, care i-a trimis o tabachera de aur cu briliante si 500 de cervoneti ). Derjavin a fost numit guvernator in gubernia Olo-net, iar apoi a fost mutat ca guvernator la Tam-bov. Pretutindeni avea controverse si certuri in legatura cu serviciul, incheiate prin trimiterea lui in fata judecatii care, dealtfel, L-a achitat.
Insa Derjavin o interesa in mare masura pe Ecaterina.
imparateasa urmarea cu atentie literatura, ii acorda o mare insemnatate si incerca sa influenteze dezvoltarea ei. Talentul lui Derjavin si popularitatea lui poetica in crestere determinau eforturile Ecaterinei de a indruma activitatea poetului in directia de care avea nevoie. Ecaterina se hotari sa-L apropie pe Derjavin ,,de curte", iar in anul 1791 L-a numit secretarul ei personal.
Calculele Ecaterinei nu s-au realizat. Poetul era prea cinstit si prea sincer, iar mediul de la curte, prea putin propice pentru a-i stimula inspiratia poetica. El insusi scria : „Dorinta imparatesei fiind.. ca Derjavin sa continue a scrie in cinstea ei versuri de felul „Felitei", desi el i-a dat cuvintul, nu si L-a putut respecta din cauza intrigilor de la curte care il suparau neincetat; Derjavin nu-si putea inflacara spiritul in asa fel, incit sa-si mentina inaltul lui ideal din trecut, dupa ce vazuse de aproape omul real, cu marile lui slabiciuni. Ori de cite ori incepea sa scrie, inchizindu-se pentru aceasta chiar si o saptamina intreaga in biroul lui, el nu era totusi in stare sa faca nimic care sa-L multumeasca: totul iesea rece, afectat si banal, ca la versificatorii de duzina, la care se aud numai cuvintele, dar nu si ideile sau sentimentele". Si mai departe: „...chiar daca scria versuri in cinstea victoriilor imparatesei, printr-o alegorie sau intr-un alt mod subtil, el a-mintea intotdeauna adevarul si de aceea nu putea fi inlru totul placut inimii ei".
Dupa mai putin de doi ani, Derjavin — care „o plictisea adesea pe imparateasa cu adevarul lui" — fu eliberat din functia de secretar personal si numit senator.
El a ocupat functii inalte si sub domnia lui Pavel, iar in timpul domniei lui Alexandru a fost ministru de justitie. „De la situatia de soldat, el a ajuns in mai bine de 25 de ani la ranguri inalte" — scria Derjavin despre sine insusi. El a strins si avere — la sfirsitul vietii avea 2 000 de suflele de tarani, doua case de piatra la Peters-burg si o mosie intinsa pe malul riului Zvanka, unde si-a petrecut ultimii ani ai vietii, dupa ce in 1803 si-a dat demisia din functiile pe care le ocupa (Derjavin a incetat din viata in anul 1816).
Cinstea si sinceritatea lui, firea lui deschisa si mindra, ostila lingusirilor si slugarniciei, marea experienta de viata acumulata in anii grei ai tineretii, simpatia lui fata de oamenii simpli si indignarea lui impotriva marilor demnitari — toate acestea l-au facut sa se deosebeasca in cercul oamenilor de vaza din epoca Ecaterinei si au determinat originalitatea fj farmecul personalitatii lui Derjavin. In ciuda acestor trasaturi caracteristice ale personalitatii lui, Derjavin a ramas legat cu trup si suflet de societatea nobiliara, de aristocratie, prin conceptiile sale, prin intregul sistem de idei si prin simpatiile sale sociale.
Derjavin a fost un fiu al clasei sale si a aparal cu perseverenta si cu toata energia interesele ei. El si-a inceput activitatea luptind cu rivna impotriva lui Pugaciov si fara sa-si aleaga mijloacele in aceasta lupta. Cind — la inceputul secolului al XlX-lea — s-a pus problema eliberarii taranilor, Derjavin a intervenit cu toata taria in apararea io-bagiei. Chiar si proiectul de decret prin care se acorda taranilor dreptul de a-si rascumpara libertatea "a provocat indignarea lui. „Lipsindu-se de tarani — spunea fatis Derjavin — mosierul se lipseste in acelasi timp de veniturile sale, sau mai bine spus de mijloacele sale de existenta". Derjavin a combatut cu atita inversunare acest decret („Cu privire la agricultorii liberi"), incit a fost nevoit sa demisioneze.
Si in viata literara, Derjavin era legat de asa-numitii „arhaizanti" (Siskov si altii), care luptau impotriva noilor idei si forme in literatura. La Derjavin acasa, se adunau membrii societatii li-iterare „Convorbirile amatorilor de literatura rusa", fondata in anul 1811, sl care-i reunea in rindurile sale pe arhaizanti.
Astfel, prin conceptiile sale, Derjavin a fost un reprezentant al aristocratiei nobiliare iobagiste.
Citindu-L pe Derjavin, nu trebuie sa uitam ca citim versurile unui om pentru care impartirea oamenilor in stapini atotputernici si in slugi preasu-puse reprezenta inca un adevar etern, asupra caruia nu putea exista nici o indoiala.
„Plina-i curtea de robi ageri", „ei sa serveasca se zoresc", „nici sa rasufle — care sa-ndrazneasca?" — aceste rinduri, pe care Derjavin le arunca in treacat, ne fac sa simtim o epoca cu totul straina de noi, cind oamenii se imparteau in robi si in stapini care puteau proceda dupa bunul lor plac.
De aceea, ne dam limpede seama ca Derjavin a fost poetul monarhiei nobiliare, poetul care a proslavit festivitatile de la curtea monarhilor si i-a glorificat in odele sale. In aceasta privinta, unul din exemplele cele mai caracteristice il constituie vasta „Descriere a solemnitatii care a avut loc cu prilejul cuceririi orasului Ismail in casa generalu-lui-feldmaresal Potiomkin-Tavriceski", in care Derjavin zugraveste in proza si in versuri, cu o extraordinara insufletire, stralucirea si fastul solemnitatii din casa curteanului, maretia de suprafata a „veacului Ecaterinei".
De ce totusi, dupa mai bine de 150 de ani, versurile lui Derjavin isi pastreaza pina la noi poezia, de ce activitatea lui, privita in ansamblu, a avut un rol pozitiv in dezvoltarea literaturii ruse, de ce revolutionarul Radiscev i-a trimis tocmai lui Derjavin un exemplar din „Calatorie de la Petersburg la Moscova" — imediat dupa aparitia cartii — si de ce revolutionarul Rileev i-a inchinat lui Derjavin „Duma" lui?:
Sublima'i soarta de poet! Ce-i poate-ntrece stralucirea ? Destinul iti va refuza Derjavin, oare, nemurirea ?
— scria Rileev.
Nemurirea lui Derjavin a fost determinata de bogatia continutului poeziei sale: exprimind trasaturile caracteristice ale clasei mosierilor din acea vreme, in poezia lui Derjavin se oglindesc si unele aspecte ale vietii care au avut o deosebita insemnatate pentru dezvoltarea ulterioara a societatii ruse si erau pretioase pentru reprezentantii ei progresisti.
Derjavin a stiut sa seziseze particularitatile esentiale ale situatiei istorice in care i-a fost dat sa traiasca, si aceasta a determinat insemnatatea continutului creatiei si varietatea de forme a poeziei lui. Derjavin a simtit ca noile conditii istorice zadarnicesc eforturile nobilimii de a-si mentine intacte pozitiile privilegiate, si ca aceste incercari de a se izola de viata — prin zidul conventionalismelor pe care clasicismul il ridica intre arta si viata — sint zadarnice si infructuoase.
In creatia lui, Derjavin a sfarimat lanturile con-ventionaliste, care incatusau literatura in epoca dominatiei absolute a clasicismului. In versurile lui Derjavin personalitatea umana apare vie si complexa, fara catusele preferintelor si prejudecatilor clasei privilegiate si — prin numeroase trasaturi ale ei — corespundea tendintelor inaintate de dezvoltare, care se conturau in societatea rusa. Figura omului pe care Derjavin L-a introdus in poezie se caracteriza prin trasaturi democratice si in aceasta consta adevaratul lui caracter inovator. El scria : Am iubit sinceritatea, Vream sa plac numai prin ea, Oamenii si-umanitatea Inspirat-au lira mea...
Deseori, patosul personalitatii umane pline de viata si-a gasit expresia in poezia lui Derjavin intr-un chip inca naiv si simplu, dar importanta este tocmai nazuinta poetului spre adevarul vietii, spre naturalete si simplitate in zugravirea omului. Adresindu-se pictorului care i-a facut portretul, Derjavin ii spunea :
...Asa cum sint croit Manfatiseaza-n toate. Cu suflet cald pe ger cumplit, In cusma si c-o suba-n spate, Pasind, de fire doar minat.



Cu indrazneala unui adevarat inovator, Derjavin vorbea cu curaj in versurile sale despre sine insusi :
N-am stiut a ma preface, Sfint sa par, sau teozof, Fala titlului nu-mi place, Nici sa trec drept filozof!
Din versurile lui Derjavin, cititorul putea sa afle amanuntele aspectelor de fiece zi ale vietii lui personale :
Acas'fac vreo nazdravanie,
Cu ,,Popa Prostu" ne distram,
Ma catar pe hulubarie,
De-a „v-ati ascunselea" jucam,
Ba aruncam cu ,,svaika") asta,
Ba-mi cauta In cap nevasta,
Ba cartile le iau la rind
Si mintea-mi luminez cu slova,
Citesc despre Polkan si Bova)
Si-adorm pe biblie, cascind...
In versurile lui Derjavin, apareau numele prietenilor sai, tablouri ale vietii de toate zilele („sa sforai un ceas-doua e placut", „fumez tutun si-mi beau cafeaua"). Toate acestea creau chipul unei personalitati umane in toata plenitudinea ei, in numele careia Derjavin spunea cu drept cuvint :
Pe mormlnlu-mi svirle piatra Tu-ntelept, de nu esti om...
Facind din sine insusi eroul liricei sale, Derjavin a depasit cu mult tema personala, aparind dreptul personalitatii umane de a cere ceea ce i se cuvine si de a se afirma in poezie. Semnificatia ideologica si forta emotionala a poeziei lui Derjavin constau in nazuinta spre adevar si spre simplitatea zugravirii sentimentelor si gindurilor omului, in combaterea conventiilor invechite ale clasicismului. Din acest principiu creator, care reprezenta de fapt democratizarea continutului poeziei, decurgea si .un alt principiu, pe care l-am putea denumi al democratismului formei poetice si al limbii.
Omul intra in lirica lui Derjavin cu toata lumea de fiinte si de obiecte care il inconjoara, cu limba care il caracterizeaza, intrunind trasaturile graiului popular de toate zilele. Tn poezia lui Derjavin nu mai apare natura conventionala a clasicismului, ci natura rusa autentica, cu coloritul ei specific:
Acolo, stepele-s ca maree, Cind ierburi sure-n val s-alung Cocorii-n cirduri umplu zarea Si sunete de corn, prelung.-.
Tablourile luate din viata sint de asemenea tablouri ale vietii simple rusesti :
O sticla de vin ruginit,
Un butoias cu bere-aleasa,
Felii de pline la prajit
Si spuma care curge deasa
••••••••••••
O ciorba-n oala fumegind, O sunca buna, afumata, Si-n jur familia-mi sezind. ,
O varza grasa-n suc gustos, Placinte cu ciuperci umplute...
Limba populara vie a lui Derjavin a pregatit transformarea hotaritoare a limbii literare ruse, care a fost infaptuita de Puskin. Mujicul, pe care
— dupa expresia criticilor nobili, ostili lui. Puskin
— el L-a introdus in Clubul nobilimii, a pasit pentru intiia oara in sanctuarul poeziei, tocmai datorita limbii populare a lui Derjavin, care a inlocuit radical vocabularul conventional si stilul grandilocvent al clasicismului.
Zugravirea omului, in mediul lui de toate zilele, oglindind trasaturile specifice ale vietii ruse, ale naturii ruse, ale limbii, obiceiurilor si folclorului rus, a determinat avintul patriotic al poeziei lui Derjavin.
Atit din punct de vedere al continutului, cit si al formei, democratismiul poeziei lui se bizuia pe elementele democratice ale culturii nationale ruse si de aceea a depasit cadrul clasei nobiliare de care Derjavin era atit de strins legat prin situatia lui.
Punind in centrul poeziei sale omul, Derjavin nu-L inchidea in cadrul ingust al vietii de toate zilele. Interesul lui pentru traiul de fiece zi, dorinta de a se infatisa pe sine insusi — „asa cum sint croit" — a constituit o forma de afirmare a unui nou continut al poeziei. Insa, afirmind acest continut, Derjavin nu reducea nicidecum omul la orizontul lui personal.
El acorda un loc insemnat liricii filozofice: pe Derjavin il preocupa intens problema sensului vietii, a mortii care-L ameninta pe om, ca si temele religioase. Oda „La moartea printului Mescerski" reda cu o puternica forta poetica sentimentul pieirii care-L apasa pe om, sentiment pe care Derjavin il resimte cu atit mai puternic, cu cit in poezia lui este exprimata mai viu setea de a gusta toate bucuriile vietii. Poetul gaseste o iesire in glorificarea vietii care este frumoasa prin sine insasi si nu trebuie irosita :
Un dar ceresc de-o clipa-i viata, Tu fa-ti-o s-o traiesti tihnita...
Aceste reflectii filozofice nu l-au abatut pe Derjavin de la marile probleme aie realitatii sociale. El a creat si modele de lirica politica. Poeziile lui inchinate proslavirii armatelor ruse prezinta deosebita insemnatate. Aci, Derjavin apare din nou ca un poet de mare avint patriotic, care zugraveste faptele eroice ale soldatului rus si ale poporului rus. Fiind el insusi soldat, Derjavin a putut se-zisa in tablourile luptelor pe care le-a zugravit, trasaturile eroice ale caracterului national rus si s-a putut ridica pe culmile adevaratului entuziasm patriotic.
Trecerea Alpilor de catre Suvorov este admirabil descrisa.
Viteaz,-nainte el strabate,
Un gest cu mina, calm, facind
Si poruncind intregii-artnate
Aduna regimente-n rind. ,,Prieteni .'" — spune el. — ,,Se stie
Ca rusii-s plini de vitejie,
Dat azi, taiate-s orice punti...
Cine-i cinstit, cu dor de tara,
Aici sa-nvinga, sau sa moara'
„Muri-vom !" — suna-ecou-n munti...
Pe cai de nepatruns ii duce, Prin codri-ntunecati razbesc, Sub bolta-n fulger ce straluce, Prin norii ce se fugaresc... .........a. ........ li duce unde vint n-adie Prin vai adinei si pe suis,
Unde tacerea o sfisie Ghetari vuind pe povirnis. Adine de bezna ii cuprinde, Iar pizrna-n soapta-i rea se-ntinde : Pieri pe drumuri prea-ndraznete ! Dar ce-i poate opri pe Rusi ?
Imaginea curajului militar al ostasului rus, creata de Derjavin, a dobindit o insemnatate nationala, pentru ca povestind faptele eroice ale armatei ruse si ale marilor ei comandanti, ca Suvorov, Derjavin a stiut sa exprime in versurile sale forta si maretia poporului rus.
Derjavin este unul din cei mai mari cintareti ai vietii ostasesti din lirica rusa. El a cintat toate marile evenimente ale vietii militare din Rusia secolului al XVIII-lea. Poeziile lui, consacrate marilor victorii ale armatei ruse, cucerirea Ismailului, trecerea Alpilor de catre Suvorov, zdrobirea lui Napoleon, sint modele ale liricii ostasesti ruse. In aceste poezii, el vorbeste cu o neintrecuta inflacarare despre eroismul soldatului rus si despre invincibilitatea Rusiei.
„Puterea Rusiei nu cunoaste piedici" — scria Derjavin in poezia „Atamanului si oastei de pe Don", amintind istoria militara a Rusiei, din care dusmanii ei trebuie sa traga invataminte :
Asupra Rusiei, si-altadata Lacustele se abateau. Si monstri fel de fel, dind roata, S'O-ncatuseze, amenintau.
Au fost cipeeaci, unde-s cipeeacii ?
Au fost poleaci, unde-s poleacii ?
Au fost, s-au sters... Dar Rusia, oare ?
Sa ia aminte fiecare!
Derjavin a dezvaluit intr-un chip de neintrecut trasaturile caracterului national rus, care se manifestau in victoriile armatei ruse.
In „Imnul lirico-epic in cinstea izgonirii francezilor de pe pamintui patriei" — el scria :
O, rusilor! Viteaz popor, Unic, marinimos si mare, Vestit prin gloria lui si tare Prin gratia virtutilor ! Tu nu cunosti ce-i osteneala Si neinvinsa ti-e-ndrazneala, Ai suflet hun, esti linistit In clipe cind esti fericit Si curajos in ceasuri grele...
insemnatatea si profunzimea liricii ostasesti a iui Derjavin sint determinate de ideea slujirii patriei. El slavea forta morala a ostasului rus:
O, piept rusesc viteaz, mai tare Decit un munte de granit, Sa-fi dai viata ai fi in stare, Decit sa lasi sa fii robit ! in foc si-n bubuit de lupta, Prin propriu-ti singe, care-a curs, Ai dat dovada ne-ntrerupta Ca alti mai bravi ca Rusii nu-s!
Si nu inceta sa repete :
Nu piere gloria acelor
Ce pentru patrie au murit... sa 11 :
Urmasii toti vedea-vor umbra Vitejilor cu inimi tari...
Toastul lui ostasesc „In cinstea vulturului" — de o mare originalitate — scris in cinstea lui Rumian-(ev si a lui Suvorov este un exemplu al avintului, al tonului caracteristic de mindrie, bravura si voiosie, in care Derjavin stia sa redea entuziasmul ostasesc :
Vulturul rus planeaza La nord si sud ne-nfrint, Iar zborul lui vibreaza Pe-ntinsul larg pamint.
Toti slava va ridica, Soldati rusi, fara frica! Puternici ca o stinca, Nu-i nimeni sa va-nfringa, in cinstea voastra, bem !
Vulturul isi ia zborul Spre luna si spre Leu), Stockholmul si Bosforul St-nchina-n zborul sau.
Ostasi, marire voua, Eroi in nemurire Rumiantev si Suvorov, Spre-a faptelor marire in amintire, bem !
Vulturu-n sus'si-ndreapta Privirile taioase, Eroii-n coif le poarta in spre femei frumoase.
Slavite fiti,
Voi, ruse amazoane !
Voi meritati cinstire
Si demne de iubire
in cinstea voastra, bem!
Patriotismul lui nu-L facea totusi pe Derjavin sa nesocoteasca aspectele intunecate ale vietii ruse. Fiu al secolului sau, Derjavin si-a exprimat cu sinceritate sentimentele monarhiste in oda „Felita" in care a proslavit-o pe Ecaterina a Ii-a, ca pe un model de monarh „luminat". Cind insa Ecaterina L-a apropiat pe Derjavin de curte si L-a numit secretarul ei, in speranta ca va deveni cintaretul curtii imparatesti si glorificatorul ei permanent, Derjavin s-a manifestat din nou pe linia democratismului care il caracteriza in tinerete. Tabloul vietii de la curte — plina de fatarnicie si de venalitate
— a stirnit in Derjavin un puternic sentiment de protest, iar in lirica lui a aparut o trasatura noua
— satira muscatoare — la baza careia se afla de asemenea oglindirea tendintelor democratice din viata rusa, despre care am mai vorbit.
Derjavin spunea cindva despre sine insusi ca este „aprins si indirjit, cind vorba e de adevar". Aceasta lupta pentru adevar se afla la baza satirei sale, in opere atit de insemnate ca „Demnitarul" sau „Cirmuitorilor si judecatorilor". Zugravind tabloul umilintelor si suferintelor omenesti, Derjavin se adreseaza cu indignare demnitarului care „nu-si apleaca urechea la glasul nenorocitilor".
Derjavin isi bate joc de noblete, daca ea nu cuprinde adevarate merite :
Magarul este tot magar, Chiar plin de decoratii rare ; El misca din ureche doar Cind mintea-si pune la-ncercare. Zadarnic soarta, fara rost, Pe un nebun impodobeste Ca pe-un stapin, sau cind stirneste Reclama-n jurul unui prost!
Derjavin cere demnitarului sa stea in slujba „binelui obstesc", sa fie purtatorul unor insusiri cu adevarat omenesti :
Sint print, cind spiritu-mi sclipeste, Sint domn, cind patimi stiu struni, Boier, cind mila pot simti...
In poezia „Cirmuitorilor si judecatorilor", el ataca cu o mare forta poetica ocirmuitorii nedrepti :
Ei vad si nu pricep, surzi sint, Doar mita pretutindeni cer, Nelegiuirea-i pe pamint Iar nedreptatea striga-n cer.
Sfirsitul poeziei cere ca ocirmuitorii vicleni sa fie judecati si pedepsiti. Sinceritatea si vigoarea acestor versuri au stirnit minia Ecaterinei a Ii-a, fapt care i-a adus poetului multe necazuri. Bie-linski, care aprecia in mod deosebit satira lui Derjavin, a denumit versurile lui „un eroism, pe cit de nobil, pe atit de poetic." ).
Lirica politica, filozofica, ostaseasca, lirica vietii cotidiene si cea intima — a creat in ansamblu figura nobila a eroului liric din poezia lui Derjavin. Intrecind traditiile clasicismului, pasind pe calea democratizarii creatiei poetice, aparind principiul patriotic al poeziei sale si deschizind cale libera in poezie formelor poetice noi, Derjavin a zugravit figura omului-cetatean, a carui viata se confunda cu a patriei sale si care, in acelasi timp, se manifesta cu toata amploarea, ca o personalitate. Patosul personalitatii umane si in acelasi timp patosul patriotic constituie continutul principal al liricii lui Derjavin. Tocmai aceasta L-a atras pe Rileev, care scria despre Derjavin :


El sfinta Rusie-a slavit! Mai sus pe lume, decit toate El binele obstesc il cinta, Si-n versurile-nflacarate A proslavit virtutea sfinta).
Cu toata emfaza ei, aceasta apreciere a lui Rileev arata ca multe din creatiile lui Derjavin erau pretuite de oamenii inaintati ai epocii si ca ele erau privite cu multa stima chiar de catre decembristi.
Dar, cu toata insemnatatea continutului de idei al poeziei sale, Derjavin neglija contradictia esentiala a epocii — existenta iobagiei. Mai mult inca, chiar daca Derjavin vorbea despre taranime, el estompa in oarecare masura situatia ei grea. Aci se manifesta limitele de clasa ale creatiei lui Derjavin, aci iese la iveala, deosebit de puternic, caracterul dublu si profund contradictoriu al creatiei lui. Pe de o parte nazuinta vadita a lui Derjavin spre adevarul vietii, spre critica realitatii aspre si cerinta de a reda „natura" — chiar si in zugravirea detaliilor vietii — pe de alta parte teama de a atinge fenomenul esential- si cel mai neomenos din acel timp — iobagia.
Rascoala lui Pugaciov a aratat limpede nobilimii ca, pentru a evita o noua explozie, ea trebuie sa caute forme noi in relatiile sale cu taranimea.
In aceste conditii, unii ideologi ai nobilimii au formulat teoria pacii de clasa dintre mosier si taran. „Dreptul cel mai de seama al nobilului rus — scria Karamzin — este sa fie mosier, iar indatorirea lui cea mai de seama este sa fie un mosier bun. Mosierul rus da taranilor sai pamintul care le tre-b"uie, el este aparatorul lor in raporturile civice si le da ajutor cind ii lovesc calamitatile naturii si cele ale hazardului: iata indatoririle mosierului! In schimb, el cere taranilor jumatate din zilele lucratoare ale saptaminii: iata drepturile sale!"
In numeroase lucrari literare de la sfirsitul secolului al XVIII-lea, viata taraneasca este zugravita idilic, ca o viata ce se desfasoara in pace si bel Noi cintam de fericire Si boierul ni-l slavim... cinta taranii zugraviti de Karamzin, in cinstea mosierului lor.
Pe aceeasi linie a mers si Derjavin. Relatiile „prietenesti" dintre tarani si mosieri au fost zugravite pe larg de Derjavin intr-o poezie de proportii mari, „Lui Evgheni (Viata la Zvanka)", unde este zugravita mosia lui, Zvanka.
In alta poezie, el scrie :
Stringind recolta, omul harnic isi soarbe ciorba, berea-si bea, Si-mbogatit de cerul darnic Isi cinta fericirea sa.
In conceptia lui Derjavin, adevarul vietii consta in zugravirea omului in esenta lui psihologica, in mediul vietii lui de toate zilele. Dar, indata ce era vorba despre adevarul social, care cuprindea zugravirea iobagiei, Derjavin pastra tacere, desi in literatura rusa, inca in 1769, Novikov vorbise destul de fatis despre iobagie in revista sa „Tru-ten".
In procesul dezvoltarii literaturii ruse, Derjavin s-a manifestat ca un artist care a sfarimat stavi-larul inaltat de clasicism in ealea artei catre adevarul vietii. Dar totodata, Derjavin pare sa fi despartit arta in doua curente. Unul din ele ducea efectiv catre adevarul vietii in zugravirea omului si era patruns de grija pentru binele obstesc, datorita careia Rileev se simtea atit de puternic atras catre Derjavin. Aci si-au gasit expresie trasaturile cele mai inaintate si mai democratice din opera Iui Derjavin, inspirate din bogata experienta a vietii sale, din onestitatea unui mare artist, sensibil fata de fenomenele vietii. Tocmai aceste trasaturi ale creatiei sale au jucat un rol pozitiv in dezvoltarea literaturii ruse, constituind unul dintre izvoarele pe care le-a folosit Puskin in marea lui opera poetica.
In acelasi timp insa, Derjavin este inca lipsit de capacitatea de a se orienta in problemele sociale, necesara unui adevarat artist realist, ca si de intelegerea justa a fenomenelor vietii. De aceea, Derjavin a servit drept sprijin si scriitorilor care formau un grup antirealist in literatura acelei epoci si care cautau sa infrumuseteze realitatea, asa cum procedau sentimentalistii in frunte cu Karamzin.
Tocmai acest caracter dublu al creatiei lui Derja-vin facea ca pe de o parte el sa-i fie apropiat lui Rileev, iar pe de alta parte, si reactionarilor de la „Convorbirile amatorilor de literatura rusa".
Derjavin s-a manifestat intr-un moment critic, intr-un moment de tranzitie al dezvoltarii sociale, iar opera lui a avut si ea, intr-o mare masura, un caracter dublu, tranzitoriu.
Aceste trasaturi contradictorii se gasesc in intregul lui stil poetic, extrem de original, care a imbogatit in multe privinti poezia rusa.
Pe de o parte, intilnim in versurile lui Derjavin trasaturile clasicismului, cu tot conventionalismul si caracterul lui solemn. Iata, de pilda, descrierea unei lupte :
Vezuviul flacari scuipa-n zare, in bezna un stilp de foc s-a-ncins, Pe cer, roseata-n singe-apare Si-n valuri fumul sIa intins. E rosie marea, trasnet tuna Si grele lovituri rasuna, Pamintu-n flacari e scaldat Si riuri clocotesc de lava. O, Rusi, asa-i a voastra slava Ce-n Ismail s-a aratat !
La Derjavin, insasi zugravirea omului capata uneori un caracter conventional, extrem de abstract.
Unii-au varsat suvoi de singe, Altii orase-au darimat, Simtind cum inima-ti se stringe, Tu-ai ajutat si-ai invatat. Ei huzureau, tu singur stai. Au strins averi, tu daruiai, Viata-n desfriu si-au risipit, Tu dai virtutii precadere, Unii-au trait spre-a lor placere Tu pentru toti insa-ai trait.
Se intilnesc descrieri ale fenomenelor naturii, de acelasi gen :
in carul tunetului tare
Furtuna, munte-nfricosat,
E dusa pe-aripi negre-n zare.
Si in acelasi loc apare tabloul viu al vietii de toate zilele :
...Burtosul cel zgircit
Sau starostele, in bobi si-n bete vor sa tie Totalul banilor si-al grinelor ce-au socotit Cu zimbet plin de viclenie...
Iar zugravirea prinzului capata un colorit intentionat comic, plin de detaliile vietii de fiece zi :
...Casa aurie, ce-mi pazesti ?
Vrei in aburi pofta sa-mi stirnesti ?
Sau te-atrage oare burta mea ?
Dupa zugravirea solemna a furtunii, intilnim pe neasteptate descrierea voit simpla a sosirii iernii :
in sanie, gatita, Cu-n surugiu obraznic Pe-un buiestras napraznic, Vezi iarna-acum grabita Pe-ntinderea cimpiei, Cumatra-a vijeliei...
Tendinta catre simplitate si naturalete, catre o limba spontana si nefortata, apare pretutindeni la Derjavin. Pitorescul, amanuntele reale, concrete — ca un element al zugravirii realiste a vietii — constituie o trasatura caracteristica a creatiei sale. Derjavin cauta sa lege chiar si notiunile abstracte de fenomenele reale ale vietii: „Ne poarta grija fericirea, ne mingiie cu mina ei" ; sau : „Ne apropiem de batrinete si moartea cata peste gard".
Felul cum Derjavin percepe viata este plin de prospetime si vioiciune; el cauta sa introduca in poezia sa culorile, miresmele, nuantele — tot ceea ce este plin de viata in mijlocul realitatii. Totul infloreste si straluceste in poeziile lui :
Sclipeste-argint pe plaur Si rubiniu pe nori, Pe-acoperisuri aur...
Iata descrierea penajului paunului :
Albastre-azur, de peruzea, Pe pene, valuri se alint Si-n cercuri moi de catifea Sclipesc in aur si-n argint. -Cind e-aplecat, lucesc smaragde, Cind sta intors, sclipesc rubine...
„Cai argintii si rosietici", „faietonul auriu" — la Derjavin totul e sonor si plin de culoare. In cautarea unei maxime expresivitati a limbii, care sa redea sentimentele omenesti in toata plenitudinea lor, el cauta cadente noi si se straduieste ca versurile lui sa abunde in repetari de sunete, datorita carora limba capata o deosebita expresivitate. Derjavin creeaza imbinari de masuri variate ale versului si experimenteaza noi combinatii ritmice.
De o deosebita importanta este straduinta lui Derjavin de a introduce in poezie versul popular rus, ceea ce constituie iarasi o puternica expresie a tendintelor democratice din creatia sa.
Deosebit de interesant este „Cintecul tilharilor":
Noapta-si mistuie-ntunecarile, Picla piere-ncet si-apar zarile, De pe Volga-auzi pasarelele, Scirtiit la usi, gem zabrelele, Faclele strabat coridoarele. La calai, sticlind, vezi topoarele, Am pornit rlzind in spre crestele Unde ne-om lasa astazi testele...
In aceasta poezie, nu nurnai ritmul, dar si intreaga structura lexica dovedesc ca Derjavin cunostea bine cintecele populare ruse.
Versurile lui abunda in repetari de sunete; uneori, ele sint voit subliniate si denota din nou straduintele Iui Derjavin de a gasi o deosebita expresivitate a limbii.
Si tunel dupa tunet tuna, Vuiet dupa vuiet dina,
Sau : Vara-n cununi se incununa Sau : Vint vijelios vuind.
Tendinfa catre astfel de procedee poetice ascunde primejdia unor abilitati artificiale, cautate, dar ia Derjavin, ele nu reprezinta decit efortul de a descoperi noi posibilitafi si mijloace ale limbii poetice. De aci, rezulta si predilectia lui Derjavin pentru crearea de cuvinte noi — neologisme.
Dupa cum spunea S. Aksakov, Derjavin „a stiut sa-si supuna sintaxa, accentul cuvintelor si chiar folosirea cuvintelor".
Lui Derjavin nu-i sint suficiente nici cele mai tari expresii ale graiului' popular — „slendati" (a hoinari — n. t.), „rastabari" (palavrageala — n. f.), „boiare ponaduli puzi" (boierii burta si-au umflat — n. t.), „i jeni s nami kulikaiut" (cu noi nevestele se-mbata — n. t.). ci trecind la crearea de noi cuvinte, introduce termeni ca : „gororitstvo" (saparea muntelui — n. t.), „begatel" (alergator — n. t), „tiho-grom" (tunet incet — n.t.), „rabstvovati" (a se slugarnici — n. t.), „hmelina" (chercheleala — n. t.), „ianstvo" — (egoizm) (egoism n. t.), „razzbruen-nii" (deshamat — n. t.) etc.
Poetica lui Derjavin este tot atit de complexa si de variata ca si intreaga lui opera; in cadrul ei se imbina tendinte de dezvoltare care difera prin sensul lor, iar numeroase elemente sint inca naive si nu sint prelucrate artistic. In fond, insa, ea a intruchipat tocmai ceea ce corespundea continutului de idei al operei lui Derjavin. Poetica lui este subordonata nazuinjei de a exprima in poezie toata gama starilor sufletesti ale omului. De aci izvorasc neologismele lui Derjavin, introducerea in poezie a graiului popular, preciziunea observatiilor facute din viafa de toate zilele si a descrierii naturii din tinuturile natale, bogatia de sunete, ritmul variat al versurilor si interesul pentru formele poetice populare.
Tocmai de aceea, poetica lui Derjavin a exercitat o mare inriurire asupra dezvoltarii de mai tirziu a poeziei ruse. Opera sa a constituit in felul ei o scoala ideologica si artistica a poetilor de la sfirsi-tul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-Iea. Dupa expresia lui Bielinski, Derjavin a fost „primul cuvint viu al tinerei poezii ruse".





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite