Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
IVAN SERGHEEVICI TURGHENIEV
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Adresindu-se generatiilor viitoare in numele unuia dintre eroii sai, marele scriitor rus Ivan Sergheevici Turgheniev spunea: s9u6uy
„Jucati-va, veseliti-va, cresteti, voi, forte tinere... Viata este in fata voastra, voi veti trai mai usor, nu veti fi nevoiti, ca noi, sa va cautati drumul, sa luptati, sa cadeti si sa va ridicati bij-biind prin intuneric. Noi am luptat din greu ca sa raminem in viata si citi dintre noi n-au pierit ! Voi insa aveti o tinta limpede: sa munciti — si binecuvintarea noastra, a batrinilor va va insoti".
Generatia noastra, care traieste in epoca fericita a socialismului, asculta aceste cuvinte ale lui Turgheniev ca si cum i-ar fi fost adresate ei insesi.
Cu toate marile schimbari care au avut loc in viata societatii de cind a trait si scris Turgheniev, interesul pentru autorul „insemnarilor unui vinator" nu a slabit.
Noi il pretuim, in primul rind, pentru adincul sau patriotism. Plin de incredere in poporul rus, Turgheniev a scos la iveala in creatia sa fortele ascunse in popor, talentele si frumusetea lui sufleteasca. II pretuim pe Turgheniev si pentru faptul ca, urmindu-L pe Puskin, el a demascat „salbatica boierime" si, in conditiile statului feudal, a proslavit omul din rob. La Turgheniev admiratia pentru omul rus s-a contopit cu dragostea sa pentru natura patriei, a carei fermecatoare frumusete a imortalizat-o in lucrarile sale. II pretuim pe Turgheniev si ca cronicar al cautarilor incordate a adevarului vietii, caracteristice intelectualitatii progresiste din Rusia. Acest merit al lui Turgheniev l-au pretuit si democratii revolutionari...
„...O mare parte a succesului de care s-a bucurat permanent d-L Turgheniev o atribuim acestei sensibilitati a scriitorului pentru coardele vii ale societatii, acestei aptitudini de a vibra nein-tirziat la orice gind nobil si la orice sentiment cinstit..." ) — scria marele democrat revolutionar N. A. Dobroliubov.



Cinstim pe autorul „insemnarilor unui vinator" ca pe un creator al limbii literare ruse, ca pe un continuator al traditiei puskiniene, ca pe un scriitor care a pretuit si admirat din tot sufletul limba poporului rus.
Ivan Sergheevici Turgheniev s-a nascut in orasul Oriol, la 28 octombrie (stil vechi) I8.18, intr-o familie nobila de vita veche. Tatal lui, in tinerete un stralucit ofiter de garda, traia, de cind iesise la pensie, pe domeniile sotiei, o mosiereasa bogata din familia Lutovinov. Mama scriitorului, Varvara Petrovna, era o boieroaica plina de toane; avea un caracter autoritar, ajungind pina la cruzime. Figura ei este usor de recunoscut intr-o serie de nuvele ale lui Turgheniev: „Prima iubire", „Mumu", „Un rege Lear al stepei", „Punin si Baburin". In aceleasi nuvele se oglindeste si copilaria lui Turgheniev.
In vechea casa boiereasca de pe mosia Spasskoe-Lutovinovo exista o biblioteca de buna calitate. Parintii viitorului scriitor manifestau un viu interes pentru literatura. Cu toate acestea, mediul cult in care a copilarit Turgheniev n-a izbutit sa inabuse in el constiinta existentei unor laturi intunecoase in viata de la conacul boieresc. Felul de viata al Rusiei feudale a sadit in sufletul baiatului ura impotriva iobagiei.
„...Aproape tot ce vedeam in jurul meu trezea in mine un sentiment de dezorientare, de indignare si dezgust".
Crescind pe mosia strabuna, in mijlocul iobagilor, Turgheniev a simtit de la o virsta frageda o simpatie profunda fata de poporul muncitor. Copilaria petrecuta la Spasskoe-Lutovinovo i-a inspirat lui Turgheniev dragostea sa duioasa si plina de sensibilitate pentru privelistile patriei. Lucrarile lui Turgheniev, incepind cu „insemnarile unui vina-tor" si terminind cu „Poemele in proza", sint toate patrunse de natura si oamenii tinutului Oriol, unde s-a nascut scriitorul.
Cind baiatul a implinit noua ani, familia s-a mutat la Moscova. Turgheniev a fost dat la un colegiu, iar la terminarea acestuia, in toamna anului 1833, s-a inscris la facultatea de litere a Universitatii din Moscova.
Era o perioada de avint a vietii sociale, de trezire a fortelor progresiste din Rusia, dupa in-fringerea miscari; decembristilor.
Rascoalele din ce in ce mai dese ale taranilor iobagi, revolutia franceza din iulie, care rascolise tarile din apusul Europei si-L inspaimintase pe tar, rascoala poloneza din 1830—1831, faceau sa renasca increderea lui Puskin in rasaritul „stelei fermecatoarei fericiri". Jandarmii aduceau la cunostinta lui Nicolae I gravitatea situatiei, compa-rind statul iobagist cu o pivnita plina cu praf de pusca.
Anii sai de studentie s-au oglindit intr-una din primele nuvele ale lui Turgheniev, „Andrei Kolo-sov"; ei sint de asemenea descrisi, foarte sugestiv, in „Rudfn" (povestirea lui Lejnev despre cercul lui Pokorski): „Inchipuiti-va o adunare de cinci-sase baieti, luminata de flacara uaei festile de seu. Se serveste un ceai mizerabil; pesmetii sint cum nu se poate mai uscati. Dar sa ne fi privit fetele, sa ne fi ascultat cuvintarile! In ochii fiecaruia straluceste entuziasmul, obrajii ard, inima zvicneste! Vorbim despre dumnezeu, despre adevar, despre viitorul omenirii, despre poezie — uneori spunem absurditati sau admiram fleacuri, dar ce importanta are!"
Viitorul omenirii! Iata ce framinta studentimea din anii 1830—1840. Bielinski scrie drama anti-iobagista „Dmitri Kalinin"; Lermontov pune in gura eroului dramei sale din tinerete, „Un om ciudat", un discurs demascator, indreptat impotriva iobagiei. In casa lui Ogariov din cartierul Ni-krtski, se aduna cercul primilor socialisti rusi, condus de Gherten.
Totusi, „talpa cizmelor absolutiste" (cum spunea Gherten) strivea fara mila vlastarele tinere. Membrii cercurilor tineretului revolutionar erau deportati unul dupa altul.
Cu putin inainte de a intra Turgheniev la Universitatea din Moscova, o parasisera Bielinski (dupa hotarirea directiei), Lermontov, Gherten, Ogariov, Cu toate acestea, anii de studentie ai lui Turgheniev s-au scurs sub semnul aceleiasi stari de spirit, proprie generatiei mai vechi de studenti, aceea din jurul lui 1830.
Turgheniev n-a frecventat mult timp cursurile Universitatii din Moscova. Dupa un an, s-a mutat la Universitatea din Petersburg, ducind cu el amintiri scumpe. (La Universitatea din Petersburg era pe atunci profesor N. V. Gogol, care tinea cursul de istorie a Evului Mediu).
Viitorul scriitor a terminat universitatea in 1836.
Lui Turgheniev i-a trebuit mult timp ca sa devina constient de adevarata sa chemare. El se pregatea pentru activitatea stiintifica, rivnind o catedra de filozofie. Dupa terminarea universitatii, a facut o calatorie in strainatate, unde s-a imprietenit cu unii reprezentanti talentati ai tineretului rus, care studiau filozofia la Berlin: N. V. Stan-kevici, T. N. Granovski si M. "A. Bakunin.
In filozofie, Turgheniev nu cauta „gindirea pura", rupta de viata. El vroia sa afle raspuns la problema „cum sa traiesti", si in primul rind la problema „ce-i de facut" pentru binele patriei.
In timpul primei sale calatorii in strainatate, Turgheniev a vizitat Italia. A calatorit si mai tirziu prin aceasta tara. Impresiile sale de calatorie (1840 si 1857—1858) sint oglindite intr-o serie de lucrari ale lui Turgheniev: „O seara la Sorren-to", „Trei intilniri", „In ajun", „Fantomele", „Cin-tecul iubirii triumfatoare", „O calatorie la Albano si Frascati". In Italia, el prefera societatea rusilor, mai ales pe aceea a lui Stankevici, pe care il indragise inca in timpul sederii la Berlin. Acestea au fost, dealtfel, ultimele luni din viata prietenului sau, disparut de timpuriu.
In mai 1841, Turgheniev s-a intors la Moscova. Aici s-a pregatit pentru examenul de profesor de filozofie. In acest timp el s-a imprietenit cu familia Bakunin, petrecindu-si cu placere timpul la mosia lor, Premuhino, din gubernia Tver. In acest cuib de nobili instruiti se crease un cult deosebit al ideilor si sentimentelor inalte. Surorile lui M. A. Bakunin impartaseau pasiunea fratelui lor pentru filozofie. Ele il venerau pe Bakunin ca pe un ideal de personalitate umana. Atmosfera romantica din Premuhino a produs la timpul sau o impresie puternica si asupra lui Bielinski si Stankevici. Turgheniev s-a indragostit de una din surorile Bakunin, Tatiana. Dragostea n-a dainuit. Totusi, ea a lasat pentru multi ani o urma amara in sufletul scriitorului. In nuvela „Corespondenta" recunoastem cu usurinta unele ecouri ale acestei iubiri.
Turgheniev se pregatea pentru cariera de profesor. Este probabil ca in figura lui Bersenev .Jn ajun"), scriitorul a intrupat visurile sale tineresti de slujire a stiintei. In primavara anului 1842, el si-a sustinut examenele de profesor la Petershurg. Cu toate acestea, Turgheniev n-a devenit un savant, inclinatiile lui il atrageau spre literatura. In acest timp el a scris un poem si o serie de poezii — lipsite de originalitate — dar se pregatea sa-si realizeze unele proiecte cu mult mai insemnate.
Intilnirea cu Bielinski a fost de o insemnatate hotaritoare pentru Turgheniev. „Pe atunci, se perindau in mine tot felul de planuri, sa devin pedagog, profesor, savant — isi aminteste Turgheniev — dar... peste putin timp, am facut cunostinta cu Vissarion Grigorievici Bielinski... Am inceput sa scriu versuri, apoi proza; am lasat de-o parte toata filozofia si toate visurile si planurile cu privire la cariera didactica; m-am daruit in intregime literaturii ruse".
Aceasta e aprecierea pe care scriitorul o da in-tilnirii sale cu marele critic. Iar Bielinski, in scrisorile catre prieteni, a dat urmatoarea interesanta caracterizare a scriitorului debutant: „M-am imprietenit putin cu Turgheniev. Este exceptional de inteligent si, in general, un om bun. Convorbirile si discutiile aprinse cu el mi-au usurat sufletul... Este o mare bucurie sa intilnesti un om, a carui parere originala si proprie, lovindu-se de a ta, sa scoata scintei... El intelege Rusia. In toate parerile sale, se simte ca are caracter si simtul realitatii. E'l uraste tot ceea ce este confuz".
Intre 1840 si 1850, in rindurile intelectualitatii ruse progresiste au aparut divergentele de pareri care au dus, zece ani mai tirziu, la formarea a doua tabere: cea a liberalilor si cea a democratilor revolutionari. Botkin, Annenkov, Ketcer erau intr-o tabara, Bielinski, Gherten, Ogariov — in cealalta.
Ce pozitie a adoptat Turgheniev in aceasta lupta de idei ? In jurul Iui 1840, el apare, alaturi de Bielinski, ca inamic convins al slavofililor, al aparatorilor vechilor timpuri patriarhale, de stagnare, impreuna cu Bielinski si Gherten, Turgheniev a aratat un mare interes fata de filozofia materialista militanta din acel timp, totusi el n-a dedus din aceasta filozofie concluziile revolutionare la care au ajuns Bielinski si Gherten. Pina la sfir-situl vietii, Turgheniev n-a fost in stare sa ia o pozitie precisa in lupta de clasa din timpul sau. Intr-o singura privinta, Turgheniev a fost insa intotdeauna consecvent si credincios fata de sine insusi : el era un realist convins. Publicind intre 1840 si 1850, in paginile revistei „Otecestvcnnie zapiski", o serie de articole de critica, el s-a manifestat ca tovarasul de idei al lui Bielinski in lupta lui pentru un curent literar realist, „gogoli-an". In acelasi timp cu Bielinski, Turgheniev a facut o critica nimicitoare tragediei lui N. Kukol nik, „Generalul-locotenent Patkul", pentru pseudo-patriotismul si tonul ei declamator, artificial. Turgheniev chema pe dramaturgii rusi sa-L studieze pe Shakespeare, nu pentru a-L imita, ci pentru „a se lua la intrecere" cu el, cautind sa realizeze o arta nationala. In legatura cu drama pseudo-natio-nala a lut S. A. Ghedeonov, Turgheniev scria despre necesitatea de a infatisa „oameni vii, rusi, care sa vorbeasca limba rusa". Scriitorul-patriot spunea despre atitudinea sa fata de trecutul patriei : „...noi nu-L iubim cu o dragoste batrineasca, plina de fantastic si de afectare : il studiem in legatura vie cu realitatea, cu prezentul si viitorul nostru, care nu sint chiar atit de rupte de trecutul nostru". :
Aceasta profesie de credinta a lui Turgheniev-criticul .nu si-a pierdut insemnatatea nici pina in zilele noastre.
Urmindu-L pe Bielinski, Turgheniev a salutat tinerele talente ale scriitorilor realisti care s-au alaturat asa-numitei scoli „naturale", pe A. N. Ostrovski si Kazak Luganski (V. I. Dai).
Intr-o scrisoare din 1 mai 1848 catre P. Viar-dot, Turgheniev si-a expus foarte sugestiv atitudinea sa realista fata de lume : „Sint legat de glie. Voi prefera sa contemplu miscarile grabite ale Unei rate, care cu piciorusul ud isi scarpina ceafa pe malul baltii... decit tot ce se poate vedea in ceruri".
Perioada 1840-L850 a constituit deceniul cautarilor creatoare ale lui Turgheniev si al unor minunate realizari ale lui. El a incercat sa scrie si lirica, si poeme, si drame, si nuvele. Scriitorul a cautat cu dirzenie calea cea mai potrivita talentului sau. indoielile care-L framintau uneori nu i-au putut clinti hotarirea de a se consacra literaturii.
Cele dintii lucrari publicate ale lui Turgheniev au fost versuri. In primul numar din „Sovremen-nik", in 1838, a aparut o „meditatie" a autorului, pe atunci in virsta de douazeci de ani, „Seara". Ea exprima sentimentul de singuratate in fata naturii, pe care -ulterior, Turgheniev L-a redat in nuvela „Calatorie in Polesie" si in „Poeme in proza". Printre incercarile in versuri dintre 1840-L850, trebuie mentionata balada „In fata voievodului, el sta in tacere", care oglindeste vitejia si generozitatea sufletului rusesc. Aceasta balada a devenit foarte cunoscuta, datorita muzicii lui A. Rubin-stein.
In poemele lui Turgheniev, intimpinate cu simpatie de critica, mai ales de Bielinski, rasuna una din temele care l-au atras si mai tirziu — tema cuiburilor de nobili. Primul lui poem, „Pa-rasa" (1843), realizeaza o idee care i-a fost sugerata de romanul lui Puskin „Evgheni Oneghin", prezentind intr-un fel original figura de femeie superioara prin integritatea si forta ei morala si a eroului care lincezeste de plictiseala si se hraneste cu ideile altora.
Bielinski a dedicat un articol special poemului „Parasa" sau „Povestire in versuri" (dupa cum L-a definit autorul). Criticul pretuia in acest poem „observatia veridica, ideea profunda, smulsa ascunzisurilor vietii ruse, ironia gratioasa si subtila care ascunde atita simtire").
Aceeasi traditie a lui Puskin o continua si poemul „Andrei" (1846). Acest poem vorbeste despre o dragoste infrinta in numele datoriei, despre legatura dintre viata naturii si incercarile prin care trec eroii poemului. Poemul descrie figura unui pribeag care n-a stiut sa-si inteleaga viata — o figura caracteristica pentru acel timp si pe care o intilnim intr-o serie de opere ulterioare ale lui Turgheniev.
Poemul „Mosierul" este creat in spiritul traditiei poemului-roman al lui Puskin. El ne infatiseaza scene din viata mosierilor. Poemul „Convorbirea" (1844) ocupa un loc aparte in opera lui Turgheniev. El dezvolta tema lermontoviana a opozitiei dintre generatia neputincioasa a epocii lui si oamenii vremurilor de odinioara. Chiar si stilul acestui1 poem aminteste pe acela al lui Lermontov.
Intre 1840 si 1850 apar de asemenea si cele din-tii incercari ale lui Turgheniev in domeniul dramaturgiei, inca mai inainte, cind nu avea decit saisprezece ani, Turgheniev scrisese poemul dramatic „Steno", incercare putin izbutita de a crea in limba rusa o drama filozofica in spiritul romantismului sumbru. In 1845, el isi incearca fortele in genul vodevilului si scrie „Lipsa de bani", iar peste 4 ani — comedia „Dejun la maresalul nobilimii".
Gratioasa comedie usoara „Unde-i subtire firul, acolo se rupe" (1847) s-a bucurat de succes si pe scena. Ceva mai tirziu, Turgheniev revine la acest gen; in anul 1852, scrie comedia „O seara la Sorrento".
Un interes cu mult mai mare il prezinta piesele : „intretinutul"; (1848), „Burlacul" (1849) si „O luna la tara" (1850). Primele doua sint strins legate de problematica scolii naturale. Turgheniev este acela care a introdus in dramaturgie tema „Mantalei" lui Gogol — tema celor obiditi si umiliti.
„intretinutul" si mai ales „Burlacul" sint foarte apropiate si de primele nuvele ale lui Dostoievski. Tema nobilului saracit, care devine un intretinut intr-un conac bogat, este si una din temele caracteristice din „insemnarile unui vinator". Cenzura a tratat piesele lui Turgheniev cu o extrema suspiciune si severitate. Comedia „intretinutul" a fost interzisa ca fiind „cu totul imorala si plina de atacuri impotriva nobililor rusi, prezentati cu dispret."


In piesa „O luna la tara", Turgheniev a dovedit o deosebita maiestrie in analiza starilor sufletesti ale eroilor sai. In aceasta privinta, „O luna la tara" anticipeaza prin unele trasaturi dramaturgia lui Cehov. Initial, piesa era intitulata „Studentul". Turgheniev a vrut sa infatiseze un student din rindurile raznocintilor, situindu-L in conditiile de viata ale unui conac boieresc. In figura studentului Beleaev, .critica a recunoscut un precursor al lui Bazarov, infatisat de asemenea in contrast cu mediul nobiliar.
Personal, Turgheniev nu socotea ca are talent in domeniul dramaturgiei. El credea ca incercarile sale „nesatisfacatoare pe scena" pot prezenta „un real interes numai cind sint citite". Autorul, exigent fata de sine insusi, a gresit : piesele sale au cucerit un loc trainic in repertoriul teatral.
Nuvelele scrise de Turgheniev intre 1840 si 1850 prezinta si ele un deosebit interes.
Cu toate ca in primele nuvele se pot observa urmele influentei predecesorilor sai (in „Petuskov" ale influentei lui Gogol, in „Duelul" si „Trei portrete" — a lui Lermontov), trebuie subliniat faptul ca scriitorul debutant s-a manifestat de la primii sai pasi in domeniul prozei artistice ca o personalitate stralucita, atit in atitudinea sa fata de fenomenele vietii, cit si in ceea ce priveste limba, plina de gratie si de precizie.
inca in perioada dintre 1840 si 1850, Turgheniev a inceput sa scrie povestirile pe care le-a intitulat, dupa sfatul lui I. I. Panaev, „insemnarile unui vinator". In primul numar din „Sovremennik" pe anul 1847, revista reorganizata de Nekrasov si Panaev, a aparut povestirea „Hori si Kalinici". Acesta a fost inceputul seriei de „insemnari vina-toresti", care au adus autorului gloria mondiala. Aparitia „insemnarilor unui vinator" a constituit un eveniment deosebit de important in literatura.
Bielinski ii scria lui Turgheniev: «Nici nu va dati seama ce inseamna „Hori si Kalinici"... Judecind dupa „Hori", veti ajunge departe. Acesta este cu adevarat genul dvs... Sa-si gaseasca drumul propriu si sa-si afle locul cel mai potrivit —-iata in ce consta totul pentru om ; numai in felul acesta devine el insusi».
Turgheniev isi gasise „drumul propriu" de maestru al prozei artistice, si acest fapt a fost confirmat de marele critic cu putin inaintea mortii sale. In anul 1852, scriitorul a strins laolalta toate povestirile din acest ciclu, iar „insemnarile unui vinator" au aparut in volum separat. Succesul lor a intrecut cele mai indraznete visuri ale tinarului scriitor. Intre 1870 si 1880, Turgheniev a revenit din nou la „insemnari" si a desavirsit citeva schite incepute cu mult inainte : „Sfirsitul lui Certopha-nov" (1872), „Moaste vii", „Bate!" (1874).
Soarta taranimii ruse iobage n-a incetat inca din timpul lui Radiscev sa framinte pe cei mai buni oameni din Rusia. Dupa Radiscev, Puskin, „care proslavise libertatea" in poezia lui din tinerete „Satul", a fost acela care parca ar fi trasat programul povestirilor antiiobagi.ste ale lui Turgheniev. In „insemnarile unui vinator" este descrisa „salbatica boierime, fara simtire, fara lege" si care, „cu ajutorul cumplitei nuiele, si-a insusit si munca, si proprietatea, si timpul agricultorului" („Burmistrul"), „Doi mosieri"). Turgheniev a descris de asemenea pe oamenii care „nu indrazneau sa nutreasca in suflet nadejdi si simtaminte de iubire" („Ermolai si morarita"), a descris si felul cum iobagii trageau „pina la mormint jugul greu" („Izvorul Malinei"); i-a imortalizat si pe . „feciorii" care trebuiau sa sporeasca „multimile de robi chinuiti de pe la curtile boieresti" („Lgov").
Reactiunea, care a urmat dupa evenimentele din 14 decembrie 1825, n-a putut sa inabuse in rindu-rile societatii ruse constiinta necesitatii luptei impotriva iobagiei. Gherten si Ogariov jurasera inca din anii adolescentei — pe colinele Vorobiovi din imprejurimile Moscovei — sa lupte pentru fericirea poporului. Acelasi juramint L-a facut si contemporanul lor mai tinar, 1. S. Turgheniev.
Cea mai mare parte a povestirilor si schitelor care alcatuiesc volumul „insemnarile unui vinator" a fost scrisa de Turgheniev in strainatate — in timpul celei de a doua calatorii (1847-L850). In legatura cu aceasta, el scrie in amintirile sale : „Nu puteam sa respir acelasi aer, sa ramin alaturi de ceea ce uram ; pentru aceasta, imi lipsea stapi-nirea de sine si taria de caracter. Trebuia neaparat sa ma indepartez de dusmanul meu, pentru ca, din departare sa-L pot ataca mai puternic. In ochii mei acest dusman avea o figura bine definita si purta un nume cunoscut : era iobagia. Sub acest nume, am adunat si am concentrat tot ceea ce eram hotarit sa combat pina la capat ; mi-am jurat sa nu ma impac niciodata cu ea... Era jura-mintul lui Hannibal ) si n-am fost singurul care L-a facut alunei".
„insemnarile unui vinator" au dat o puternica lovitura partizanilor iobagiei si capeteniei lor, Nico-lae I. La liS august 1852, a aparut decretul tarului cu privire la indepartarea din functie a cenzorului V. B. Lvov, care incuviintase tiparirea unei carti atit de „instigatoare".
In „insemnarile unui vinator" sint puse fata in fata doua clase dusmane din societatea rusa, in asa fel ineit toate simpatiile cititorului merg spre clasa taranilor asupriti, in care Turgheniev a stiut sa dezvaluie atit inaltele calitati morale, cit si talentele caracteristice poporului rus.
In raportul sau catre Nicolae I, ministrul instructiunii publice scria despre aceasta carte: „O parte insemnata a articolelor ce le cuprinde are o hotarita tendinta de injosire a mosierilor". Din acest punct de vedere sint deosebit de interesante povestirile.: „Burmistrul" (1847), „Cancelaria" (1847), „Biriuk" (1848), „Doi mosieri" (1850). Aceste povestiri, cu tendinta politica foarte puternica, Turgheniev le-a scris sub influenta lui Bielinski. In critica pe care o face nobilimii, Turgheniev nu nunvai ca demasca boierii despotici, ignoranti si brutali — el dezvaluie esenta feudala si atunci cind se ascunde sub masca culturii. De pilda, Penocikin din povestirea .„Burmistrul". Acest personaj al lui Turgheniev este amintit de V. I. Lenin in articolul „in amintirea contelui Heiden", in care demasca polemic vorbaria liberala a „mosierului contrarevolutionar": «In fata noastra sta un mosier civilizat, cult, instruit, cu maniere gingase, cu lustru european. Mosierul il trateaza pe musafir cu vin si discuta probleme inalte. „De ce nu s-a fiert vinul"? intreaba el pe lacheu. Lacheul tace si paleste. Mosierul suna si, fara sa ridice glasul, spune slugii care a intrat: „Sa se ia masuri in privinta lui Feodor..." ...Acest mosier nu-si va permite nici sa-L loveasca, nici sa-L certe pe lacheu; el „ia masuri", ca un om instruit ce este, cu maniere gingase si umane; el „ia masuri" numai de departe, fara zgomot, fara scandal, fara „demonstratie publica."»).
In anii cind Turgheniev lucra la „insemnarile unui vinator", tema taraneasca ocupa un loc insemnat in literatura artistica, atit in Rusia, cit si in Apus. In Rusia, de tema taraneasca este legat numele lui Grigorovici, in strainatate — numele lui George Sand si Balzac. Dar nici unul dintre acesti scriitori n-a cutezat sa puna in lumina nedreptatea sociala, sa puna fata in fata doua clase, asa cum a facut-o Turgheniev. Caracterizind pe feudali in „insemnarile unui vinator", el a aratat totodata ca aceasta clasa sociala este condamnata la pieire.
In povestirea „Izvorul Malinei" este descris un cuib de nobili saraciti. Pe locul palatelor distruse de foc ale nobililor, odinioara inconjurate de sere si grajduri, se cultiva zarzavat si zac mormane de caramizi. Boierii nu mai au mijloace sa refaca cele distruse.
Turgheniev a infatisat aceasta patura sociala, caracteristica pentru viata mosierilor, nu numai in „Intretinutul", in figura tragica a eroului piesei. Ei a introdus-o si in „insemnarile unui vinator" prin personajul Nedopiuskin, care „in cursul anilor suportase capriciile grosolane, plictiseala adormita si morocanoasa a boierimii trindave..." („Certophanov si Nedopiuskin").) Acelasi tip ni-L infatiseaza Feo-dor Miheici, un mosier odinioara bogat, transformat in bufonul de casa al lui Radilov („Vecinul meu Ra-dilov").
Dar lumea boierilor pe cale de pieire alcatuieste principalul continut al „insemnarilor unui vinator". In contrast cu aceasta lume este prezentat poporul muncitor din Rusia, mai cu seama taranimea.
Tipurile de tarani din „insemnarile unui vinator" sint foarte variate.
In povestirea „Hori si Kalinici" il intilnim pe taranul instarit Hori, in contrast cu taranul sarac Kalinici. Hori este practic, el e tipul „taranului aprig", al chiaburului. Kalinici nu are veleitati de imbogatire; el isi traieste viata in mijlocul naturii, e un visator, o fire poetica, iubitor de cintece si de muzica. El „a invatat si carte". Astfel, chiar din prima „povestire vinatoreasca", se pune accentul pe inceputul diferentierii de clasa a taranimii. De Kalinici aminteste si figura lui Kasian din „Krasivaia Meci".
Lui Turgheniev nu i se poate imputa ca a vrut sa pastreze neclintite trasaturile patriarhale, proprii psihologiei taranimii. increderea in poporul rus, in forta si taria lui, l-au scutit de teama conservatoare fata de inevitabilele schimbari.
„...Petru cel Mare a fost rus cu adevarat, mai ales prin reformele sale. Rusul are atita incredere in taria si puterea lui, ca nu-i vine greu sa-si calce pe suflet... Ce-i bine — aceea ii place; ce-i cuminte aceea vrea si nu ise intreaba de unde vine". Iata cum rezuma povestitorul ideile pe care i le-a inspirat convorbirea cu Hori, sub impresia intrebarilor lui izvorite din dorinta de a se lumina. In fond, in felul acesta Turgheniev ii provoca indirect pe slavofili.
Dar tema pe care o sugera insasi realitatea rusa — tema protestului si indignarii taranilor impotriva asupritorilor — n-a gasit o expresie categorica in „insemnarile unui vinator".
In povestirea „Mincatorul de pamint", pe care Turgheniev intentiona s-o scrie, el a vrut sa zugraveasca felul in care iobagii rasculati se rafuiesc cu un mosier neomenos. «In aceasta povestire, redau o intimplare de la noi: cum si-au omorit taranii mosierul care le taia in fiece an din pamint si pe care il poreclisera din cauza aceasta „Mincatorail de pamint". L-au silit sa manince 8 funti ) de cernoziom foarte bun» — ii scria Turgheniev lui Annenkov, cu vadita simpatie fata de rasculati. Povestirea aceasta, totusi, n-a fost scrisa. Dealtfel, nu erau sperante ca tiparirea ei sa fie incuviintata.
In galeria portretelor de tarani rusi, creata de Turgheniev, se pot intilni admirabile figuri de copii de tarani. In „Lunca Biejiei" este redata convorbirea unor copii, noaptea, in jurul unui foc. Dupa cum in povestirea „Hori si Kalinici" sint pusi fata in fata un om practic si un visator, si de data aceasta dintre copii, Turgheniev scoate in relief pe visatori (Kostea si Iliusa) si pe realisti (Pavlusa si Fedca). In timp ce primii mai traiesc inca in lumea credintelor populare, ceilalti, prin observatii lucide, ii readuc l,a realitate pe visatori.
Figurile de femei din rindurile taranimii sint zugravite de Turgheniev cu deosebita finete si duiosie, cu simpatie adinca fata de „soarta grea a femeii". Arina, care a indraznit sa iubeasca fara sa-si intrebe stapina, este de o „neagra ingratitudine" pentru ca cere incuviintarea sa se casatoreasca, fapt pentru care e alungata intr-un sat indepartat („Er-molai si morarita"). O fata de taran, Akulina, e jignita in dragostea ei de catre lacheul tinarului boier, lacheu ce se depravase in mediul tovarasilor sai („Intilnirea").
Figurile femeilor din popor sint de asemenea foarte variate la Turgheniev; ele au un farmec deosebit. In povestirea „Certophanov si Nedopiuskin", tiganca Masa este inzestrata cu trasaturile unei firi salbatice, capricioase, patimase, pline de forta. In „Moaste vii", taranca Lukeria, care odinioara ridea, cinta si era cea mai frumoasa fata din sat, e roasa de o boala incurabila', dar isi pastreaza limpezimea sufleteasca, darul de a se bucura din plin de viata mereu proaspata a naturii si de a impartasi durerile taranilor. Figura Lukeriei o aminteste pe aceea a Lizei din „Un cuib de nobili", in ciuda situatiei lor sociale diferite. Am'indoua sint inzestrate cu o ne-oIbisnuita Forta morala in stare sa biruie suferintele ce le-au fost harazite.
Turgheniev era de parere ca limba poporului si cintecele sale exprima cel mai bine insusirile esentiale ale omului rus.
In povestirea „Cintaretii", in care ni se descriu doi rivali intreeindu-se in arta lor, intilnim o admirabila caracterizare a cintecului rusesc: «...rasuna un cintec melancolic : „Ah, multe carari duc pe cirnp pina la itine", cinta el si cu totii incercau o simtire dulce si trista totodata... In acea voce suna si fremata sufletul fierbinte adevarat rusesc; ne prindea de inima pina in adincul fiintei noastre... Cinta — si fiecare sunet al vocii lui evoca intr-o amploare mareata ceva scump inimii noastre; ca si cum stepa noastra draga s-ar fi desfasurat inainte-ne, fugind in departarile fara hotar...»
Ca si Turgheniev insusi, eroii lui se caracterizeaza prin sentimentul permanent si intens al vietii naturii patriei, al feluritelor si schimbatoarelor ei fru museti. Descriind natura, Turgheniev stie sa redea nuantele cele mai subtile, sa noteze detalii abia perceptibile, intr-o imbinare pe deplin armonioasa.
„Dis-de-dimineata, cerul e senin; zorile nu se inflacareaza ca un pojar, ci rumenesc numai usor. Soarele nu-i vapaie aprinsa ca in vremea arsitelor secetei, nu e purpuriu si tulbure ca inaintea furtunii, ci luminos si radiind cu prietenie; strapunge incei un nour lung si ingust, arunca raze vii si se cufunda intr-o ceata viorie". Turgheniev reliefeaza nein-cetat in natura rusa modestia si blindetea ei — trasaturile care l-au atras atit de puternic si in omul rus.



„Catre sara, nourii acestia dispar. Cei din urma, fumurii si fara contur, trec ca niste fulgi trandafirii pe lucoarea asfintitului. In locul in care soarele se scufunda tot asa de linistit precum rasarise, sta-ruieste putina vreme o lucire rumana; lumea se in-tuneca si, clipind domol ca o faclie purtata cu grija, luceafarul de sara s-,aprinde deasupra" (Lunca Bie-jiei").
Turgheniev a fost inzestrat de-a lungul intregii sale vieti cu acest fel plin de sensibilitate de a percepe natura Rusiei. Intr-unul din „Poeme in proza"
— „Satul" — el imbina intr-o singura imagine viata satului si natura: „Ciocirliile isi inalta trilul, gin-guresc porumbeii gusati, filfiie in tacere rindune-lele, caii necheaza; dulaii nu latra, ci se tolanesc supusi, batind din coada. Se simt mirosuri felurite
— de fum, de iarba, putintel de catran si putintel de piele. Cimpurile de cinepa au prins putere, isi raspindesc mireasma grea si totusi placuta". In descrierea aceasta, lipseste obisnuita bogatie de nuante a lui Turgheniev. Aici, totul e simplu, precis si sobru. El foloseste si cuvintul popular „malenko" („putintel" — n. t.), repetindu-L.
Prin tematica sa, povestirea „Mumu" (1852) se apropie de „insemnarile unui vinator". In aceasta povestire este descrisa cu multa veridicitate si maiestrie soarta iobagului Gheraslm, chinuit de samavolnicia stapinei sale. Argatul mut s-a indragostit de Tatiana, slujnica de la spalatorie, dar mosiereasa dispune dupa bunul ei plac de soarta fetei, care nu poate decit sa se resemneze. Cu toata puterea inimii sale dornice de dragoste, nefericitul Gherasim se leaga de un catelus pe care-L salvase de la inec. Stapina porunceste sa fie distrusa si aceasta ultima bucurie a robului. Mutul isi paraseste stapina si pleaca la drum lung, spre satul natal.
La baza acestei povestiri sta intimplarea adevarata traita de argatul mut Andrei, care traia in casa mamei scriitorului, la Moscova. Este semnificativ ca Turgheniev a dat in povestirea sa alta dezlegare evenimentelor. (In realitate, argatul dupa ce inecase ciinele ramasese la stapina lui.) In aceasta schimbare, se simte conceptia scriitorului, care simpatizeaza cu manifestarile de protest ale iobagilor.
In felul acesta „insemnarile unui vinator" au imor talizat cu o neintrecuta forta artistica tabloul coplesitor al vietii urgisite a iobagilor, lipsiti de drepturile cele mai elementare. insemnatatea povestirilor lui Turgheniev nu se limiteaza la aceasta; in aceste povestiri apar si figurile luminoase ale oamenilor simpli, in care se recunosc trasaturile de caracter ale poporului rus.
Perioada care a precedat aparitia „insemnarilor unui vinator" poarta pecetea unor evenirrente politice deosebit de insemnate in viata Europei.
In anii 1848—1849 a bintuit furtuna revolutionara. Vestea despre caderea monarhiei din iulie in Franta L-a gasit pe Turgheniev la Bruxelles. El consemneaza in amintirile sale: «la 26 februarie, la ora 6 dimineata, eram inca culcat in camera mea de la hotel — desi nu mai dormeam — cind, deodata, usa de la intrare s-a deschis larg si cineva a strigat tare: „Franta a devenit republica!..." Peste o jumatate de ceas eram imbracat, mi-am impachetat lucrurile si, in aceeasi zi, goneam pe calea ferata spre Paris... Fara sa vreau, imi reinviau in minte anii 1793, 1794.» De notat ca Turgheniev aminteste de anii dictaturii jacobine si nu de anul 1789 — inceputul revolutiei burgheze. In acelasi an, Gherten, inaripat de sperante, se grabea sa plece din Italia spre Paris, pentru a lua parte la desfasurarea revolutiei, considerata atunci ca inceputul miscarii de eliberare a intregii Europe.
Turgheniev urmarea cu viu interes evenimentele. Ziua de 15 mai o petrece cu Gherten pe strazile Parisului. Intr-o scrisoare catre P. Viardot descrie amanuntit toate lucrurile la care a asistat. In zilele baricadelor din iunie, Turgheniev a simpatizat cu proletariatul rasculat. Aceasta simpatie se mai simte inca si in povestirile scrise de Turgheniev multi ani mai tirziu: „Trimis de-ai nostri" (1874) si „Omul cu ochelari fumurii" (1879). In cea dintii, el descrie neinfricarea proletarilor si abnegatia lor fata de cauza; in a doua, infiereaza un spion, „pasarea de mare, prevestitoare de nenorociri", care „se iveste numai pe timp de furtuna".
In capitala insingerata a Frantei, in primavara anului 1849, facea ravagii tifosul. Turgheniev s-a mutat in locuinta ocupata de familia lui Gherten, cu care s-a imprietenit indeaproape in anii acestia furtunosi. Aici se imbolnavi grav de febra tifoida.
In fata rusilor progresisti, care traisera revolutia din Paris, se ridica problema posibilitatii intoarcerii in patrie. Gherten si Turgheniev au rezolvat-o in chip diferit. Gherten a ramas in strainatate pentru a lupta „prin cuvintul liber" pentru eliberarea poporului rus de sub jugul iobagiei, pentru a crea in strainatate, dupa cum spune Lenin, „o presa rusa libera".) Turgheniev s-a hotarit sa se intoarca in patrie.
Intre timp, vestile care soseau din Rusia erau tot mai intunecate. Speriat de evenimentele din Europa, Nicolae I, care de la primii pasi ai domniei sale dusese o politica reactionara, se situa acum pe pozitia unei reactiuni feroce, nestavilite.
Turgheniev a parasit Parisul la 12 iunie 1850. intoarcerea in patrie n-a fost placuta. Autorul „insemnarilor unui vinator" era suspect in ochii guvernului tarist inca inainte de aparitia cartii, iar sederea lui in Parisul revolutionar trezea banuieli deosebit de puternice. Guvernul nu astepta decit un pretext pentru a lua masuri represive impotriva scriitorului. Pretextul a fost gasit. In 1852, in „Moskovskie vedomosti" a fost tiparit un articol al lui Turgheinie", interzis de cenzura din Petersburg, despre moartea lui Gogol. Turgheniev a fost arestat si inchis la o sectie de politie (in Petersburg). In timpul cit a stat arestat, Turgheniev asculta cu infiorare tipetele slugilor iobage trimise la politie pentru a fi pedepsite. Acolo a scris el nuvela antiiobagista „Murau". In felul acesta, stind la inchisoare, Turgheniev si-a dovedit o data mai mult consecventa pe drumul ales. Din dispozitia tarului el a fost apoi exilat la mosia parinteasca, cu interdictia de a o parasi.
Casa parinteasca a lui Turgheniev era pustie : mama lui murise inca in 1850, la Moscova. Scriitorul exilat nu se instala de data aceasta in cladirea principala de la Spasskoe-Lutovinovo, ci intr-o casuta, numita de atunci „pavilionul exilatului". Acum, Turgheniev se gasea fata in fata cu taranii sai. Lntr-una din scrisorile sale, Turgheniev anunta: „Cind a murit maica-mea... am dat imediat libertate slugilor ; pe taranii care au vrut, i-am trecut ca dijmasi ; am contribuit in toate chipurile la reusita eliberarii, la rascumparare, am cedat pretutindeni a cincea parte, iar la mosia principala n-am luat nimic pentru pamintul din jurul conacului, care pretuia o suma insemnata". Tot aici, Turgheniev insusi califica aceste masuri ale sale : „Poate altul in locul meu ar fi infaptuit mai mult si mai repede; eu insa am fagaduit sa spun adevarul si-L spun asa cum este. N-am de ce ma fali cu el, dar cred ca nici necinste nu-mi poate face".
Acum, Turgheniev a cunoscut mai indeaproape nevoile satului sau si in tot restul vietii a cautat sa le usureze. La Spasskoe-Lutovinovo el a intemeiat o scoala model. „Este inadmisibil ca pe mosia mea, pe mosia unui om care datoreaza totul condeiului, sa dainuie o scoala mizera si nesatisfacatoare... Repet, scoala de la Spasskoe nu trebuie sa fie numai cu numele de scoala ; ea trebuie adusa la un nivel inalt" — scria Turgheniev prietenilor sai. Si, mai tirziu, in timpul vizitelor sale la Spasskoe, el a organizat neincetat sedinte de lectura pentru tarani, le daruia carti. Din ordinul lui, au fost create fonduri de ajutor pentru saraci , pentru cei incapabili de munca a fost organizat un azil. I
Decenii de-a rindul (1850—1880), Turgheniev a avut posibilitatea de a observa schimbarile istorice din viata taranimii. Satul patriarhal specific Rusiei feudale disparea. Caracterizand succesele capitalismului in Rusia, V. I. Lenin scria, intre altele, si despre transformarea satului in tinutul natal al lui Turgheniev : „...si in gubernia Oriol vedem des compunerea taranimii in doua tipuri diametral opuse : pe de o parte — in proletariatul de la sate... iar pe de alta parte — in burghezie taraneasca..." )
Turgheniev a stiut sa inteleaga raul pe care il reprezenta chiaburimea in curs de formare. El spunea: Iata un fenomen de care neaparat trebuie sa se tina seama, care nu trebuie sa treaca neobservat. Se pare ca in curind nu va exista mosie fara chiaburi. Ei se inmultesc ca ciupercile si isi fac de cap. Sint pur si simplu niste tilhari. Ma gindesc sa scriu o povestire despre un astfel de escroc, pe care am s-o numesc „Jitkin cel atotputernic". Acest Jitkin era un chiabur, care inselase pe taranii din Spasskoe-Lutovinovo cu un plan fals de hotarnicire a loturilor de pamint (povestirea conceputa in 1880, n-a fost scrisa).
Exilat la tara, scriitorul hoinarea cu pusca, la-sindu-se fermecat de natura mult iubita. Vizita pe mosierii vecini. La Turgheniev au venit ca oaspeti marele actor realist M. S. Scepkin, pentru care au fost scrise rolurile din comediile „intretinutul" si „Burlacul", poetul liric A. A. Fet si altii.
Aceasta e viata pe care a dus-o Turgheniev timp de un an si jumatate. In timpul acesta au fost scrise, in afara de o serie de articole, doua nuvele, („Hanul" si Doi prieteni"). Prin:a nuvela reda po vestea unui dijmas imbogatit, care sfirseste prin ruina totala din pricina situatiei sale lipsite de drep turi. In „Doi prieteni" este descrisa soarta unui tinar mosier cult, care, din cauza plictiselii vietii de provincie, porneste intr-o calatorie fara tel in strainatate si moare acolo intr-un chip stupid si absurd. Prietenul lui are parte de fericirea tihnita a vietii de familie la conac.
La Spasskoe, Turgheniev a inceput sa lucreze !a primul sau roman. Acesta parea inceputul „altui drum", provoca indoielile autorului: „...oare sint capabil de ceva mare, armonios ? Oare voi gasi liniile simple, clare ?..." — se intreaba intr-o scrisoare catre Annenkov.
Prima incercare a lui Turgheniev ca romancier n-a ajuns pina la noi. Scriitorul n-a putut duce pina la sfirsit munca inceputa. Dar hotarirea luata in zilele exilului a avut o insemnatate extrem de mare pentru cariera artistica a lui Turgheniev.
Romanul proiectat fusese intitulat intr-un chip caracteristic pentru scriitor: „Doua generatii". Pasind pe calea romanului, Turgheniev isi dadea limpede seama ca rolul lui era sa descrie succesiunea „eroilor" caracteristici „ai timpului sau".
La inceputul lui decembrie 1853, lui Turgheniev i s-a ingaduit sa viziteze capitala. La Petersburg, scriitorul in dizgratie a fost intimpinat cu multa simpatie de catre prieteni. Pentru sarbatorirea intoarcerii sale, la redactia revistei „Sovremennik" — condusa de Nekrasov, unde se tipareau lucrarile lui Turgheniev — a fost organizata o masa solemna
Gindul la roman nu-L mai parasea pe Turgheniev. In iunie 1855, la Spasskoe, el a inceput sa lucreze la romanul „Rudin". Numele eroului a dat si titlul romanului. Aceasta inseamna ca, dupa exemplul lui Puskin si Lermontov, scriitorul a vrut sa prezinte in acest roman un erou al timpului sau. Prietenii lui Turgheniev au recunoscut in Rudin pe Bakunin, iar in Pokorski — pe Stankevici. Turgheniev insusi a recunoscut ca a vrut sa zugraveasca in Rudin pe Bakunin. In legatura cu celalalt personaj al sau, autorul scria : „Cind il zugraveam pe Pokorski... figura lui Stankevici imi trecea prin fata ochilor". Ca simbol pentru eroul sau, Turgheniev a ales ros togolul. Aceasta planta, lipsita de radacini, e minata peste cimp in voia vintului. Lipsa de radacini a lui Rudin gasea justificare in conditiile acelor timpuri. Jertfind „avantajele sale personale, el nu prindea radacini in pamint rau, oricit de gras ar ii fost pamintul". )
Rudin, un om foarte cult, orator stralucit, care nazuieste la o activitate folositoare patriei, nu gaseste nicaieri un mijloc de intrebuintare a fortelor sale exceptionale. Cine-i de vina ? Aceeasi intrebare o punea si Gherten in romanul sau. Beltov, eroul romanului „Cine-i de vina?" (1845-L847), n-a putut sa-si afirme nicaieri valoarea sociala. Jn Rusia un tinar inteligent, talentat, era un om de prisos. Gher-"teft lasa sa se inteleaga ca de vina este „dezgusta-toarea realitate rusa" a statului feudal, care incatusase fortele oamenilor iubitori de libertate si ii condamna la sterilitate. Nekrasov, in poemul „Sasa" (1855), scris in acelasi timp cu „Rudin", a creat de asemenea „un om de prisos", pe Agarin, care
Citeste la carti, tot prin lume hai-hui La munci uriase i-ar place sa-l pui;
Parin)ii-i lasara avere din plin El n-a cunoscut al nevoilor chin.
intruna mergind pe cararea batuta
Nu-i lenes ; ci mintea a prins sa-si ascuta... )
Figurile lui Beltov, Agarin si Rudin sint prezentate alaturi de figurile pozitive ale unor femei admirabile, carora dragostea pentru acesti eroi le aduce numai suferinte. Nici Beltov, nici Agarin, nici Rudin nu pot face fericirea femeii iubite. In viata personala ei sint tot atit de nefericiti ca si in viata sociala.
Intre acesti oameni de prisos, Rudin ocupa un loc deosebit. El e sarac. Parintii nu-i „lasara avere din plin", slujirea societatii nu este pentru el numai o datorie, dar si o necesitate. Nobil prin origine, Rudin este raznocinet prin situatia sa. Firea lui de nobil se manifesta in incapacitatea de a se adapta la activitatea practica.
in epilogul romanului, eroul moare pe meleaguri straine, la Paris, cu steagul rosu in mina, aparind cauza muncitorilor rasculati in zilele lui iunie 1848. Tovarasii lui de baricada nu-i afla nici numele, nici nationalitatea. Daca Rudin n-a stiut sa traiasca, in schimb a stiut sa moara cu demnitate, potrivit visului sau din tinerete.
Judecata istoriei a recunoscut valoarea sociala, pentru acel timp, a unor „oameni de prisos" ca Rudin si i-a reabilitat. A. M. Gorki scria : ,,... Pentru timpurile acelea visatorul Rudin era un om cu mult mai folositor decit un om practic, un om de actiune. Visator — el era propagandist al ideilor revolutionare, critic al realitatii, putem spune ca el destelenea un pamint virgin — dar ce putea face in acele timpuri un om practic ?" )


Urmatorul roman al lui Turgheniev, „Un cuib de nobili" (1858), care a aparut in anii unui nou avint social, nu este romanul plecarii pe meleaguri straine, pentru o moarte eroica, ci al reintoarcerii in patrie pentru a o sluji. De-a lungul intregii sale vieti, Rudin a cautat zadarnic raspuns la intrebarea : „Ce-i de facut ?" Aceeasi intrebare si-o va pune mai tirziu si eroina romanului „In ajun", Elena : „Ce-i de facut in Rusia?" Se poate spune ca intrebarea „ce-i de facut ?" ii framinta pe toti eroii romanelor lui Turgheniev. Lavretki („Un cuib de nobili") parea sa fi gasit raspunsul : „Sa ari pamintul !" (Desigur, nu in sens tolstoian. Turgheniev avea in vedere incercarile unor mosieri instruiti de a ridica nivelul agriculturii pe mosiile lor.) Lavretki s-a pregatit cu seriozitate pentru aceasta munca in „cuibul sau de nobili", dul despre datoria fata de popor nu-L parasea, nvatind la Paris, traducind lucrari stiintifice, urmarind mersul dezbaterilor in camera deputatilor, Lavretki se mingiia cu gindul: „Nu-mi pierd timpul...
Toate acestea sint folositoare, dar la iarna trebuie neaparat sa ma intorc in Rusia si sa m-apuc de treaba !" ) Descrierile drumului facut de Lavretki spre satul sau Vasilievskoe, intilnirea pribeagului, care suferise un esec in viata personala, cu locurile dragi sint descrise cu o exceptionala maiestrie artistica: „Si prinde iar a asculta linistea, Sara sa astepte nimic si totusi parca asteptind mereu ceva. Linistea il cuprinde din toate partile, soarele luneca incet pe albastrul nemiscat al cerului, norii plutesc lin si par a-si cunoaste telul, a sti pentru ce si incotro plutesc. In acelasi timp, in alte colturi ale lumii, viata fierbe, se grabeste, freamata; aici, viata se scurge pe tacute, ca apa printre ierburile mlastinilor. Si pina seara Lavretki nu putu sa se desprinda din contemplarea acestei vieti, oare se scurgea, se destrama ; durerile trecutului se topeau in sufletul lui ca zapada in razele primavaratice ale soarelui si, lucru ciudat, niciodata nu avusese un simtamint mai puternic si mai adinc al dragostei de patrie".
Fragmentul acesta poate fi pus in rindul poemelor in proza. In el apar deosebit de limpezi particularitatile limbii si stilul lui Turgheniev: precizia expresiilor, bogatia si diversitatea intonatiei, ritmul potolit al limbii, lirismul delicat si emotionant. In descrierea aceasta Turgheniev a pus toata puterea si profunzimea dorului de patrie, pe care-i resimtise deseori el insusi.
In coltisorul lui natal, Lavretki, ca un autentic reprezentant al generatiei sale (al oamenilor din anii 1830—1850), putea sa se cufunde in meditatii despre trecut. Din roman, cititorul afla cit de lipsita de bucurii fusese copilaria lui Lavretki, mutilata de o educatie stupida. Lavretki-tatal, un admirator orb al diferitelor celebritati europene, verifica teoriile pedagogice la moda, aplicindu-le fiului sau. Casatoria timpurie a tinarului sfios cu frumoasa Varvara Pavlovna nu L-a facut fericit pe eroul nostru. Atmosfera saloanelor pariziene o corupsese pe sotia lui Lavretki. Ei s-au despartit. Lavretki hotari sa renunte la viata personala si sa se ocupe in patrie de munca pentru care se pregatise. Setea nepotolita dupa o iubire inalta si curata il apropie pe Lavretki de o ruda indepartata a sa din „cuibul de nobili".
Liza Kalitina este o urmasa a Tatianei Larina. Ca si eroina iubita a lui Puskin, ea are un suflet rusesc. Si pentru ea, dadaca e mai apropiata decit parintii.
La apropierea dintre Liza si Lavretki a contribuit cearta dintre el si Pansin. Acest functionar din Pe-,-, tersburg, care-si inchipuia ca menirea sa este de a propovadui eu.ropenismul in Rusia, provoaca o vie riposta din partea patriotului Lavretki, care ,,apara tineretea si independenta Rusiei; se jertfea pe sine si generatia sa". Lavretki „lua apararea oamenilor noi, a convingerilor si dorintelor lor". A-ceasta inclinatie a eroului din „Un cuib de nobili" de a condamna generatia sa de „oameni de prisos" si de a recunoaste dreptatea „oamenilor noi" — este o trasatura caracteristica lui Turgheniev. Astfel, inca din jurul lui 1860 se schiteaza tema „parintilor" si „copiilor".
Turgheniev n-a izbutit sa arate in ce fel acest nobil, a carui constiinta se trezise, a folosit pentru binele poporului cunostintele pe care le-a dobindit in strainatate. Desi se caia, nobilul nu stia in ce fel sa se apropie in chip real de popor.
„Cuibul de nobili" e invaluit intr-o atmosfera de tristete, izvodita din apropierea inevitabilei sale pieiri. Tema batrinetii si a mortii introduce o nota elegiaca in acest roman. Dupa multi ani, Lavretki viziteaza locurile ce-i sint scumpe din orasul O.: casa si gradina unde traise odinioara Liza Kalitina. Aici, el isi face bilantul vietii: „Bun venit, ba-trinete singuratica! Mistuie-te pina la capat, viata nefolositoare 1" Privirea lui Lavretki este indreptata cu nadejde spre viitor. Cuvintele lui adresate tineretului — cuvinte pline de incredere in venirea unei vieti noi, fericite — au o rezonanta specific pus-kiniana.
Dintre toate romanele lui Turgheniev, „Un cuib de nobili" s-a bucurat de cel mai mare succes. Deosebit de interesanta este aprecierea facuta de un critic atit de sever ca M. E. Saltikov-Scedrin. Sub impresia directa a „poeziei luminoase" pe care o iradiaza „fiece sunet" din roman, el scria despre intreaga creatie a autorului „Unui cuib de nobili": „Dar ce se poate spune, in general, despre toate lucrarile lui Turgheniev ? Ca, dupa citirea lor, respiri mai usor,'crezi mai usor, iti simti inima mai fierbinte? Ca-ti dai limpede seama ca esti intarit sufleteste, ca-L binecuvintezi in gind s.i-L iubesti pe scriitor?... Iata impresia pe care o lasa in urma lor aceste figuri luminoase de parca ar fi tesute din aer, generatoare de dragoste si lumina, care tisnesc ca un izvor viu din fiece rind". )
In cuvintele acestea este exprimata forta datatoare de viata specifica operei lui Turgheniev, care in repetate rinduri a fost invinuit pe nedrept de pesi mism.
Semnificativ este si titlul urmatorului roman al lui Turgheniev „In ajun". Acest roman este orientat in intregime spre viitor.
Perioada caracterizata de V. I. Lenin ca perioada revolutionarilor din rindurile nobilimii rupti de popor (epoca decembristilor, a lui Gherten, Ogariov) era pe sfirsite ; se apropia perioada democratilor revolutionari iesiti din rindurile raznocintilor -- cea de a doua perioada a miscarii revolutionare din Rusia.
Ideea principala a noului roman al lui Turghe-niev este de a zugravi Rusia in ajunul aparitiei oamenilor de actiune care veneau sa ia locul sentimentalilor oameni ai cuvintului. „Puterea neinceputa", despre care vorbeste Subin cu Uvar Ivanovici, nu vine din „cuiburile de nobili". Nu intimplator, Insarov — eroul romanului „In ajun" — a iesit din rindurile raznocintilor.
La jumatatea secolului al XlX-lea, lupta pentru eliberarea popoarelor avea nu numai un caracter de clasa, ci si un caracter national. Astfel a fost lupta popoarelor slave, a italienilor, a ungurilor. Introducind tema luptei bulgarilor impotriva jugului turcesc, Turgheniev a raspuns la evenimentele contemporane care-L preocupau. Totodata, el mai urmarea si alt tel. Revolutionarul bulgar aparea cenzurii tariste mai putin primejdios decit un revolutionar rus. Totusi, bulgarul Insarov putea fi inteles de catre cititori drept un nou tip de revolutionar, a carui aparitie incepuse sa se presimta in Rusia.
Alta figura centrala a noului roman al lui Turgheniev este Elena. Dobroliubov, in articolul „Cind va sosi ziua cea adevarata?" scria: «...Personajul principal din romanul „In ajun" este Elena, si in legatura cu ea trebuie sa analizam celelalte personaje. In ea s-a manifestat dorul nelamurit, nevoia aproape inconstienta, insa irezistibila, de viata noua, de oameni noi, care cuprinde acum intreaga societate rusa — si nu numai asa-numita societate culta.» )
Caracterizind principala trasatura a noii eroine a lui Turgheniev, Dobroliubov scria: „Elena aspira la un bine activ ; ea cauta posibilitatea de a crea fericire in juru-i, pentru ca nu poate concepe, nu numai fericirea, dar nici macar linistea personala, in mijlocul durerii, al nenorocirilor, saraciei si injosirii semenilor ei".)
Fire eroica, Elena nazuieste sa infaptuiasca un act de vitejie. In revolutionarul Insarov, care se pregatea in Rusia sa lupte pentru eliberarea patriei asuprite, Elena a gasit ceea ce cauta : un om dintr-o bucata, un luptator activ, insufletit de ideea inalta a slujirii patriei si libertatii. Pregatita pentru lupta obsteasca, Elena il urmeaza pe Insarov. Pe drum el moare, fara sa fi ajuns sa vada corabia care trebuia sa-i transporte in Balcanii cuprinsi de rascoala. Dupa pierderea sotului, Elena isi inchina viata cauzei pentru care el luptase: ramine in rindurile rasculatilor, unde va lucra ca infirmiera.
La baza subiectului acestui roman, Turgheniev a pus povestea vietii revolutionarului bulgar N. Ka-tranov. Studiind la Universitatea din Moscova, ti narul bulgar se dezvoltase sub influenta articolelor lui Bielinski si Qherten. Pierind spre patrie pentru a participa la lupta de eliberare, Katranoy se imbolnaveste la Viena. Cu ajutorul primit de la un patriot bulgar, el pleaca sa se trateze in Italia; la Venetia, raceste si moare.
in zilele noastre, romanul „in ajun'' a dobindit o mare popularitate in Republica Populara Bulgaria.
Romanul „in ajun" a rasunat totodata ca un ecou la problemele realitatii contemporane din Rusia. Turgheniev simtise in felii! sau specific necesitatea ivirii in viata rusa a unor oameni adevarati — luptatori pentru cauza revolutiei.
Dobroliubov a talmacit romanul — de pe pozitiile revolutiei taranesti, ca o prevestire a evenimentelor revolutionare in plin proces de maturizare. Si, dupa parerea criticului, ajunul zilei ce avea sa vina, al ivirii unui „Insarov rus", era aproape. „Nu va'trebui sa-l asteptam mult; dovada cea mai buna e tocmai nerabdarea febrila chinuitoare, cu care il asteptam sa A apara aievea. El ne este absolut necesar".)
O astfel de interpretare a semnificatiei romanului sau L-a speriat si L-a indepartat pe Turgheniev. El nu cunostea inca pe oamenii capabili de acte eroice in Rusia. Iar ei nu erau departe: lucrau alaturi de Turgheniev la revista „Sovremennik", N. G. Cer-nisevski si N. A. Dobroliubov reprezentau cu adevarat generatia revolutionara. Amindoi stiau cu ho-tarire „ce-i de facut".
In jurul lui 1860, orientarea „Sovremennik"-ului a inceput sa se schimbe. In rindurile colaboratorilor lui sau format doua lagare. Lupta incepu pe tot frontul — in probleme de economie, de filozofie, de estetica. Se ciocneau doua clase, reprezentate , in aceasta etapa de generatii diferite. Generatia mai virstnica era reprezentata de nobilii liberali, cea tinara, de democratii revolutionari iesiti din rindurile raznocintilor. In tara se pregatea o situatie revolutionara. Pe de o parte se accentua criza vir-furilor conducatoare, provocata de rusinosul lor faliment in anii apararii Sevastopolului, ani cind vitejia in lupta a poporului rus se manifestase eu o nemaipomenita stralucire, iar pe de alta pane cresteau furtunos manifestarile de nemultumire ale maselor largi populare, erau tot mai dese tulburarile printre tarani. Sub presiunea cercurilor largi ale societatii ruse, guvernul, speriat, pasea pe calea reformelor. Turgheniev se afla in rindul acelora care credeau in posibilitatea de a obtine pe cale pasnica adevaratele transformari de care avea nevoie Rusia. Dar Cernisevski, Dobroliubov si cei care le impartaseau convingerile, isi dadeau seama ca, sprijinindu-se in primul rind pe nobilime, absolutismul era incapabil sa satisfaca revendicarile poporului; numai revolutia taraneasca putea da poporului si pamint si libertate. Lupta din cadrul revistei „Sovremennik" intre liberali si democratii revolutionari luase forme atit de ascutite, incit in 1860, Turgheniev se departa de „Sovremennik". „...Turgheniev... se simtea atras spre o moderata constitutie monarhica si aristocratica si avea aversiune pentru democratismul taranesc al lui Dobro-liubov si Cernisevski" ) — scrie V. I. Lenin des pre orientarea politica a lui Turgheniev.
Tot in acesti ani Turgheniev s-a indepartat si de Gherten. La inceput, i se paruse ca impartaseste orientarea revistei „Kolokol", editata la Londra de Gherten. Chemarea lui Gherten era adresata, dupa cum o dorea si Turgheniev, cercurilor sociale celor mai largi. Turgheniev insusi procura materiale pretioase pentru „Kolokol"; revista a publicat un ar ticol sub semnatura sa („Scrisoare catre redactie"). In alta revista, editata de Gherten („Polearnala zvezda"), a iost publicata poezia lui Turgheniev „Biciul". Totusi, treptat, ruptura intre vechii prieteni deveriea inevitabila. Turgheniev se temea de o izbucnire revolutionara in Rusia. El se numea pe sine insusi „reformist ponderat". in ceea ce il priveste pe Gherten, dupa cunoscuta apreciere a lui V. I. Lenin," ...in toate sovaielile lui Gherton intre democratism si liberalism, democratul din el iesea invingator". )
In cartea sa „I. S. Turgheniev", N. L. Brodski citeaza o interesanta parere a scriitorului, exprimata in ianuarie 1882 : „inainte, credeam in reformele de sus, dar acum am pierdut orice iluzie de acest fel; eu insumi m-as alatura cu placere miscarii tineretului, de n-as fi atit' de batrin si de as puitea crede in posibilitatea unei miscari de jos." Iata concluziile la care ajunsese Turgheniev inspre sfirsitul vietii sale.
In articolul „Hamlet si Don Quijote", Turgheniev a caracterizat cele doua generatii care s-au succedat: a „parintilor", pe care, pentru incapacitatea lor de actiune ii numea „Hamleti", si a „copiilor", pe care ii numea „Don Quijoti". In cavalerul de la Mancha, Turgheniev pretuia credinta nestramutata in posibilitatea realizarii idealurilor sale. Pe sine insusi se socotea un Hamlet. Scepticismul lui Turgheniev, imbinat cu limitele de clasa, pe care n-a fost in stare sa le depasea





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite